Gazeta Învățământului, 1969 (Anul 21, nr. 976-1023)
1969-11-21 / nr. 1018
ACTIVITATEA CURENTĂ • ACTIVITATEA PIONIERII DESCOPERĂ ISTORIA Este știut că valoarea lecțiilor de istorie sporește considerabil prin referirile firești la trecutul meleagurilor natale ale elevilor. Ținînd seama de acest fapt, multe cercuri ale pionierilor și școlarilor și-au axat preocupările în direcția depistării urmelor istorice, valorificînd semnificațiile lor actine educative. O coasă mîncată rugină, atîrnată pe un perete de al muzeului școlar din satul moțesc Răcătău, a dobîndit de pildă, pentru elevii acestei școli, valoare de simbol cînd au aflat că ea a aparținut străbunicului unui pionier care, la 1848, a luptat cu ea în armata Iancului. La fel, pe pionierii din Arcani i-a impresionat puternic jalba șerbilor oropsiți de pe moșia unui boier din ținutul Gorjului, păstrată sub sticlă în muzeul școlii. Și exemplele pot continua. Nu de mult, orașul Slatina a împlinit 600 de ani. Evenimentul acesta a fost marcat la Școala generală nr. 1 din localitate printr-o expoziție bogată, oglindind vestigii din trecutul orașului, al județului și al școlii. Un text așternut ca de un vechi caligraf iscusit, care redă succint istoricul așezării, ca și o cronică a școlii, au fost alcătuite ca predoslovii ale expoziției de către membrii cercului de istorie, condus de inimosul profesor Gheorghe Matache. Roadele activității micilor istorici sunt evidente pe tot cuprinsul expoziției. Găsești aici documente străvechi și obiecte din diferite epoci arheologice, determinate și interpretate, însoțite de referate care le prezintă. Despre cele 18 monede austriece găsite la Mogoșești, de pildă, pionierul comentator spune că ele atestă fenomenul fugii țăranilor din Oltenia vremelnic ocupată de Habsburgi, pașapoartele unor negustori străini de acum cîteva secole sînt prezentate în contextul relațiilor noastre comerciale din acele timpuri ș.a.m.d. Foarte interesante, prin comparația pe care o oferă cu zilele de azi, sînt fotografiile de la sfîrșitul secolului trecut oglindind locuri din Slatina, case, oameni îmbrăcați după moda epocii. Prezintă mult interes de asemenea harta arheologică a județului Olt, întocmită de pionieri, precum și o hartă, în imagini fotografice, a locurilor de importanță arheologică deosebită din împrejurimile Slatinei. In prezent, membrii cercului lucrează la o hartă a evenimentelor istorice de pe raza județului. In afară de activitățile acestea de colecționare și interpretare a unor obiecte și documente, micii istorici desfășoară variate acțiuni cu caracter aplicativ. De pildă, în urma unor săpături, întreprinse în cadrul unor expediții științifice, pe șantierul arheologic din comuna Brebeni ei au descoperit o așezare din epoca bronzului. Activitatea desfășurată pe șantier — desene, măsurări, săpături, lucrări de conservare, de transportare a obiectelor — este multilaterală, activizînd pe toți membrii cercului. Cioburile de ceramică găsite în pămînt sînt înregistrate de fantezia lor creatoare prin conturarea întregului din care făceau parte în desene măiestrite, expuse deasupra vitrinelor. O interesantă vizită au făcut membrii cercului la Sucidava și la Orlea, unde au realizat un schimb de experiență cu membrii cercului de istorie din partea locului. Este o încîntare să auzi cum prezintă expoziția lor micii istorici slătineni. Ei se descurcă cu dezinvoltură printre obiectele etalate. Dau explicații despre rezistența cărămizilor romane, despre cultura căreia îi aparțin vasele și fragmentele ceramice găsite de ei, descriu cu talent podoabele antice, figurinele, toporașele din neolitic, arată pe hartă locurile unde acestea s-au găsit, răsfoiesc „protocoalele“ cercetărilor și citează observații meticuloase, care denotă mult spirit de observație și o reală putere de pătrundere a secretelor istoriei. Pașii micilor arheologi te poartă cu mîndrie printre metopele Columnei lui Traian, expuse în copii fotografice pe fundalul expoziției lor, ca simbol al obîrșiei poporului nostru. Am avut prilejul să vorbim și cu cîțiva membri ai cercului care îndeplinesc misiunea de ghizi ai orașului și am rămas uimiți de perspicacitatea lor. Acești pionieri cunosc istoria locului natal ca pe o aleasă poezie prezentată cu multă virtuozitate. Ei au descoperit însemnătatea tuturor colțurilor orașului, ridicînd parcă de pe ele vălul unui mister. Am fost cu ei și la modernele Uzine de aluminiu din Slatina și ne-am convins că știu multe și despre prezent, ba chiar și despre viitor. Ei cunosc politica partidului de dezvoltare a industriei noastre și pot relata vizitatorilor, în trei limbi străine, ce secții se vor dezvolta pînă în 1975 în cea mai modernă fabrică a orașului, care sunt indicii de creștere producției și productivității muncii. Fericita împletire a trecutului cu viitorul în gîndirea și simțirea pionierilor slătineni reprezintă exemplu de educație reușită, nu de trăire a istoriei la înaltă tensiune. Suntem siguri că pionierii care astăzi descoperă istoria vor ști mîine să facă ei înșiși istorie, slujindu-și cu cinste poporul și țara. PATITA SILVESTRU LEGĂTURĂ CU PRACTICĂ IN PREDAREA GEOGRAFIEI O sarcină primordială care se ridică în prezent în fața învățămîntului de toate gradele o constituie asigurarea unei strînse legături între școală și viață, între școală și nevoile practicii. Obiectul pe care îl predau — geografia — oferă multiple și variate posibilități din acest punct de vedere, aplicațiile din clasă și mai ales cele din afara clasei, contribuind din plin la legarea cunoștințelor teoretice de activitatea practică, de viață, de producție. Căutînd să valorific în chip cît mai larg aceste posibilități, am organizat cu elevii mei un teren geografic, care alcătuiește de fapt laboratorul geografic al școlii. Aici am desfășurat, împreună cu ei, numeroase activități practice, observații meteorologice, pe baza cărora s-au stabilit prognoze locale și s-a întocmit un studiu asupra climei orașului Făurei, observații asupra evoluției diverselor forme de relief (pe platforma geomorfologică instalată în cuprinsul terenului), stabilirea măsurilor pentru combaterea eroziunii solului etc. Mi-am propus ca în acest an școlar să dezvolt activitatea practică, urmărind totodată finalizarea acesteia în rezultate care să poată fi folosite efectiv într-un domeniu sau altul. Utilizînd aparatele cu care este dotată stația meteorologică de pe terenul școlar (aparate de tipul celor existente la Institutul meteorologic central), voi face zilnic, împreună cu elevii mei, observații meteorologice. Datele iSStese Vor fi prelucrate și trecute în grafice lunar, trimestrial, pe anotimpuri și anual. Pe baza lor Vom stabili prognoze care vor fi difuzate la stația de amplificare a orașului. Pe lângă aceasta, folosind datele meteorologice, elevii vor întocmi scurte lucrări cu caracter științific, care vor fi prezentate în ședințele cercului de specialitate. Pe platforma geomorfologică aflată pe teren se vor face intense observații asupra dinamicii fenomenelor care produc pagube economiei naționale (eroziunea torențială, eroziunea în albiile rîurilor, inundațiile etc.). Activitatea practică nu se va restrînge însă numai la ceea ce este posibil să se realizeze pe terenul geografic al școlii. Pe toată durata anului școlar vom face observații asupra orizontului local, asupra dezvoltării localității noastre : etapele de dezvoltare, condiții naturale, funcțiuni, felul construcțiilor, ocupația locuitorilor, structura populației și dinamica ei etc. Apoi, utilizînd aceste date, elevii vor întocmi lucrări monografice. Cele mai bune din ele vor fi prezentate la gazeta cercului de geografie, intitulată „Magazin geografic“. Vom continua și vom extinde studiul început încă din anul trecut asupra nivelului de apă freatică în orașul Făurei. Pe baza datelor obținute vom întocmi harta izofrentelor, lucrare deosebit de importantă pentru Făurei, oraș cu pînza de apă freatică la suprafață. Socotim că această lucrare va putea aduce și o oarecare contribuție la proiectarea viitoarelor lucrări de canalizare. Voi întreprinde cu elevii mei și unele lucrări in cadrul celor două cooperative de producție din apropierea orașului Făurei. Aici ei vor întocmi hărți referitoare la relief și la soluri, lucrări privind modul de folosință a terenului etc. Aplicațiile practice realizate în cadrul studiului geografiei determină formarea unor deprinderi și priceperi deosebit de utile în viață, în producție. Ajutînd în același timp elevilor să înțeleagă modul cum acționează legile obiective ale naturii, ele contribuie eficient la buna pregătire științifică a acestora. Iată de ce consider că ar trebui să li se acorde pretutindeni toată atenția. Totodată, consider că se cuvine o mai mare grijă pentru asigurarea materialelor didactice necesare lecțiilor de geografie și activităților practice în acest domeniu. In prezent, aparatele care se fabrică pentru terenurile geografice școlare sunt de o slabă calitate. De asemenea, se cere să se producă mai multe și mai variate filme didactice despre peisajul fizic și economico-geografic al țării noastre, ca și din alte zone geografice. Prof. ILIE CARAMAN Liceul din Făurei Calculatoarele electronice sunt utilizate larg In stabilirea planului forței de muncă, al pregătirii viitoarelor cadre de specialiști PAGINA 2 MANIFESTĂRI CONSACRATE SĂRBĂTORIRII lor școli Luna aceasta mai multe școli de cultură generală și licee au trăit impresionante momente festive prilejuite de aniversarea înființării lor. ★ Duminica trecută, in două comune din județul Sălaj a fost mare sărbătoare pentru toți locuitorii tineri și vtrstnici. Sărbătoarea celor 200 de ani pe care i-a Împlinit școala românească din comuna Ip, a început de dimineață. S-au intîlnit, pentru a-i cinsti venerabila vîrstă a lăcașului de cultură, tot satul — mâni și maghiari, cadre redidactice și foști elevi, cei ce predau și învață astăzi pe băncile acestei școli. Festivitățile au început cu o sesiune de comunicări a cadrelor didactice. Apoi, directorul școlii a vorbit despre activitatea pe care a desfășurat-o școala în cei 200 de ani de existență subliniind aportul deosebit pe care ea l-a adus la răspindirea științei și culturii pe aceste meleaguri. ★ Entuziaste și emoționante clipe au trăit duminica trecută și locuitorii comunei Giurtelec cu prilejul împlinirii a 175 de ani de la Înființarea școlii generale, în prezența a numeroși oaspeți directorul școlii și alți vorbitori s-au oprit asupra principalelor momente legate de istoria școlii, au înfățișat realizările dobîndite de școală în anii socialismului. La încheierea festivității elevii școlii, îmbrăcați în pitorești costume naționale, au prezentat un bogat și frumos program artistic, în aceeași zi și-a sărbătorit 90 de ani de existență și Liceul nr. 3 din Turnu-Severin. în cinstea evenimentului s-au organizat numeroase și interesante manifestări științifice și culturale. Printre acestea menționăm sesiunea de comunicări științifice ale cadrelor didactice, precum și simpozionul pe tema „Tineretul nostru la 50 de ani de activitate a liceului“. Cu acest prilej au fost trecute în revistă realizările pe care le-au obținut în cei 50 de ani elevii liceului pe plan științific, cultural și artistic. Aniversarea a fost marcată și printr-un bogat spectacol omagial prin întreceri sportive. De asemenea, colectivul didactic și elevii școlii au făcut, în întîmpinarea aniversării, o instructivă excursie pe șantierul sistemului hidroenergetic și de navigație de la Porțile de Fier. Animați de un puternic entuziasm participanții la sărbătorirea școlilor amintite au adoptat telegrame adresate Comitetului Central al Partidului Comunist Român, tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU, prin care au mulțumit pentru grija permanentă pe care o poartă școlii, tinerei generații. V_________________ ADUNĂRILE SINDICALE TRIMESTRIALELOR DE DEZBATERI ACTUALE ȘI CU FINALITATE » O formă de bază a activității colective pe care o desfășoară grupele sindicale din școli o constituie adunările trimestriale. De aceea alegerea tematicii acestor adunări este o problemă de importanță majoră, de ea depinzînd concentrarea punctelor de vedere către preocupări centrale, de stringentă actualitate în viața școlilor. In vederea realizării unui schimb de experiență pe această linie publicăm mai jos o relatare a prof. STELIANA STANESCU, președinta sindicatului învățămînt din Pitești, cu privire la organizarea și desfășurarea adunărilor trimestriale în școlile acestui oraș. Urmărind realizarea importantei misiuni încredințate organelor sindicale din învățămînt prin Directivele partidului și prevederile Statutului personalului didactic, comitetul sindicatului nostru a orientat în mai mare măsură tematica dezbaterilor din adunările trimestriale către antrenarea concretă a întregului corp profesoral în direcția soluționării eficiente a unor probleme actuale și de larg interes. Tema centrală a adunărilor desfășurate în ultimele săptămîni a fost pregătirea pentru o participare efectivă la Simpozionul național organizat de Uniunea Sindicatelor din învățămînt și cultură cu tema „Rolul și locul educatorului în procesul modernizării învățămîntului“. Au fost dezbătute atît posibilitățile constituirii unor colective pentru desfășurarea unor cercetări conjugate interdisciplinare, cît și etapele efectuării investigațiilor. Această, dovedește încă o dată capacitățile sporite de orientare operativă ale birourilor grupelor sindicale. Printre dezbaterile fructuoase purtate în acest trimestru în adunările trimestriale se înscriu probleme ca: „Profesorul, exemplu de punctualitate și conștiinciozitate la locul de muncă“, „Modalitățile de închegare a colectivelor de elevi“, „Formarea spiritului disciplinei conștiente în rîndul elevilor“, „Asigurarea securității muncii în laboratoare și atelierele de lucrări practice“ etc. Asemenea dezbateri, purtate la Liceul nr. 2, la școlile generale nr. 2 și nr. 6 și la Școala specială din Valea Mare, au fost urmate de hotărîri cu prevederi concrete, care au determinat perfecționarea activității în domeniile respective. Dezbateri aprofundate a prilejuit înscrierea pe ordinea de zi a adunărilor trimestriale din unele școli, ca de pildă școlile generale nr. 4 și nr. 5, a temei „Esențialul în procesul de învățămînt“ în jurul căreia au fost abordate probleme privind conceptul pregătirii de cultură generală in școala de 10 ani și în liceu, contribuția diferitelor discipline la pregătirea pentru viață a elevilor, elemente principale și secundare în cuprinsul materiilor de invățămînt etc. în schimb discutarea unei teme ca „Sarcinile ce revin cadrelor didactice din școala noastră în perfecționarea procesului instructiv-educativ, a activității social-culturale și obștești a cadrelor didactice“ s-a dovedit de o eficiență mai redusă, întrucît discuțiile au fost dispersate și prelungite și nu au dus la desprinderea unor concluzii precise și operante. S-a confirmat în felul acesta o observație mai veche cu privire la faptul că abordarea într-o singură adunare a unei tematici complexe, oricît de importantă ar fi aceasta, este mult mai puțin eficientă decât concentrarea dezbaterilor pe o singură temă în scopul desprinderii unor concluzii aprofundate. Capacitățile organizatorice actuale pe care le au birourile unor grupe sindicale au fost evidențiate recent și de o adunare trimestrială cu caracter de simpozion, inițiată la Școala generală nr. 1, pe tema „legăatura școlii cu familia în orientarea profesională a elevilor“. Ca urmare a acestui simpozion, au fost stabilite sarcini concrete atît pentru urmărirea dezvoltării elevilor, cît și pentru organizarea unor acțiuni în rîndul părinților privind cunoașterea aptitudinilor reale pe care le au școlarii și, în funcție de acestea, alegerea diferitelor profesiuni. A fost instituit un panou care tinde să devină un veritabil „memento“ pedagogic și educativ al părinților și s-au stabilit diferitele forme de îndrumare în condițiile unor familii care se interesează insuficient de situația școlară a elevilor, precum și în condițiile unor familii dezorganizate. Pornind de la concluziile simpozionului s-au întărit legăturile cu sindicatele din întreprinderile și instituțiile unde lucrează părinții elevilor, fapt care a avut un puternic efect educativ. în momentul de față, acțiunile conjugate ale comitetului nostru sindical și ale inspectoratului școlar, la care participă toate birourile grupelor sindicale din școli, sunt orientate către asigurarea inaugurării, în cel mai scurt răstimp, a Casei corpului didactic — tribună de activitate metodică, științifică și culturală a tuturor cadrelor didactice din județ. Programul de activitate al acesteia, condițiile pe care dorim să i le asigurăm vor permite, sperăm, ca această instituție să îndeplinească rolul important ce-i revine pe planul perfecționării și modernizării pregătirii cadrelor, a optimizării condițiilor de desfășurare a procesului de învățămînt. Cărțile.-- prieteni de o viață întreagă Interesante Initiative de educație estetică și plastică O valoroasă inițiativă culturală a prins viată in unul dintre cartierele mărginașe ale Capitalei. Conducerea școlii generale nr. 198 din cartierul Militari, împreună cu un număr de artiști ce trăiesc și creează în acest cartier, a organizat o prestigioasă expoziție de pictură și grafică, In incinta școlii. Pictori ca Lia Szász, Vasile Varga, Dorian Szász și Ervant Nicogosian, expun aici lucrări de un remarcabil nivel artistic, ce invită pe elevi — a căror receptivitate se dovedește foarte vie — și pe locuitorii cartierului să le contemple și să le înțeleagă mesajul spiritual. Inimosul profesor Ion Șușală, care a reușit să stîrneacă un viu interes pentru artă vulă și un cartier, expune școala fiindu-i lucrări de grafică. Deschiderea expoziției s-a făcut în mod sărbătoresc — în mijlocul cadrelor didactice, al elevilor și locuitorilor din cartier venind cu acest prilej, ca invitați de onoare, artiștii O. Han și A. Ghiață. Bucuria artistică a fost amplificată printr-un concert susținut de cvartetul de cameră al Conservatorului Ciprian Porumbescu. Tot la această școală, s-a inițiat, cu sprijinul muzeului Simu o serie de „circuite plastice" prin toate muzeele din Capitală, elevii fiind transportați in mod gratuit în autobuze confortabile. Asemenea acțiuni aduc prin ele însele laudă școlii și stau drept pildă și îndemn, arătând ce se poate realiza pe linia educației multilaterale a elevilor și a culturalizării maselor in cadrul unor initiative colective pornite din dragoste pentru valorile culturale. * Profesoara Florica Steriade din Pitești expune în holul Universității populare (sala Dalles) 61 de lucrări în ulei și acuarelă, manifestînd preferință pentru peisajul urban. în repertoriul său tematic sunt cuprinse de asemenea portrete, flori și naturi statice. Prin preocuparea pentru elementul descriptiv, pictura Floricăi Steriade devine într-un fel un carnet de impresii de notații afective. Din ansamblul lucrărilor se afirmă, prin plasticitate și înțelegere a picturalității, „Peisaj piteștean de iarnă" și „Teiul lui Eminescu“. Aceste două livrări marchează, cred, drumul unor împliniri valoroase pentru activitatea creatoare a acestei artiste. ★ In holul Clubului municipal al sindicatelor din invățămînt profesoara Larisa Ceachir prezintă peisaje, flori, naturi statice, cîteva portrete și compoziții. Toate aceste exponate reflectă onestitate artistică; autoarea este sinceră cu ea însăși, fără să afișeze maniere de împrumut care nu i s-ar potrivi. Ea este atrasă de peisajele deschise, aerate, infățișînd variate aspecte ale naturii. Dintre acestea se remarcă „Peisaj- Pădurea Andronache“ și „în parc", prin unitate și echilibru Sensibilitate compozițional, cromatică se vede mai cu seamă în tabloul „Crăițe". Dintre compoziții reține atenția cea intitulată „In fața fotografului“. Expozanta dovedește calități și pricepere portretistică în „Autoportret“, ca și în capul de expresie, „Adelina“. Conf. dr. AL. TOHANEANU Intilnire cu un pasionat drumeț Se știe că școlarilor de toate vîrstele le plac deopotrivă și drumurile pe potecile patriei cit și poveștile despre peripeții legate de excursii, de călătorii. Din acest motiv întilnirea pe care elevii școlilor generale din comunele Tănăsoaia și Boghești, județul Vrancea, au avut-o recent cu profesorul Dumitru Dan, care a parcurs 100 000 de kilometri pe jos in jurul lumii, a stirnit printre toți un deosebit interes. Școlarii au făcut temerarului călător o primire caldă, ascultindu-l cu atenție timp de cîteva ceasuri. Octogenarul profesor le-a povestit multe din episoadele călătoriilor sale, multe din intîmplările pe care le-a trăit în lungile sale peregrinări, le-a infățișat aspecte din viața oamenilor pe care i-a intilnit in drumurile sale, le-a descris multe din locurile pe care le-a străbătut: întilnirea cu profesorul Dumitru Dan a sporit interesul copiilor pentru drumeție ie-a trezit dorința de a cunoaște tot mai multe din locurile pitorești ale patriei noastre. Noul sediu al Liceului economic din Galați „Bine ați venit, dragi elevi“ — cu această urare și-au intîmpinat, la începutul acestei luni școlarii, cadrele didactice ale Liceului economic din Galați in noul local al școlii a cărui panglică inaugurală a fost tăiată de către tov. Constantin Dăscălescu, membru al C.C. al P.C.R., prim secretar al Comitetului județean al P.C.R. Bucuria celor aproape 1000 de elevi ai liceului este justificată de faptul că noul local dispune de săli de clasă spațioase și cu o dotare excepțională, de patru laboratoare și o sală pentru mecanizarea lucrărilor de evidență și calcul, de un modern cabinet metodic in cadrul căruia își vor desfășura activitatea comisiile metodice și cercurile de planificare-organizare și literatură. Realizarea in termen a acestui obiectiv se datorează legăturii strinse care a existat între beneficiar și constructor. Prof. GEORGETA VELINCOV Revista „Colocvii“ Nr. 12 publică programele de bacalaureat In urma numeroaselor telefoane și scrisori primite la redacție din partea cititorilor, prin care suntem rugați să le inlesnim procurarea textului programei de bacalaureat publicat de „Gazeta invățămîntului" in numerele 1014 și 1015 din 24 și recte 31 octombrie 1969, informăm, pe această cale, pe cei interesați că pot găsi textul integral al programei de bacalaureat pentru sesiunile 1970 și în revista „Colocvii“ în numărul 12, din luna decembrie a.c. Sesiune de lichidare Ministerul Invățămîntului aduce la cunoștință celor interesați că profesorii, învățătorii și educatoarele în funcție la data de 15 martie 1969 care nu au obținut definitivarea în învățămint — fie că au fost respinși de 3 ori la acest examen, fie că din diferite motive nu s-au prezentat la el și au pierdut astfel dreptul să-l mai dea — se vor putea prezenta. In mod excepțional, la sesiunea de lichidare, organizată în acest scop în vacanța de primăvară a elevilor din anul școlar 1969/1970, înscrierile pentru această sesiune urmează să se facă prin direcțiunile școlilor, la inspectoratele școlare județene. Inspectoratele școlare județene (municipiul București), după verificarea dosarelor candidaților înscriși vor efectua inspecțiile speciale în trimestrele I și II ale anului școlar 1969—1970. Examenul se va desfășura după programele în vigoare pentru examenul de definitivare în învățămînt.