Gazeta Sibiului, 1940 (Anul 7, nr. 1-52)

1940-01-01 / nr. 1

Pag. 2 GAZETA SIBIULUI S’a supărat pe noi văzduhul... (Continuare din pagina 1) recunoaşte lumea lor de veacul nostru. Căci — după cum spusei la începutul acestui articol, — lumea s'a metamorfozat, nu numai în ce privește partea ei psi­hică, internă, ca atitudine, mentalitate și caracter, ci Intr'o foarte mare măsură, s'a schimbat în latura ei fizică, prin deviaţia crugului ceresc spre alte lumi, ne­cunoscute încă. Nu numai creaturile sunetelor articulate — cărora li se spune oameni — sunt în primejdia de a-şi pierde tot ce a fost şi mai este întrânşii uman şi umanism, ci natura însăşi, marea şi incomprehensiva natură, odi­nioară bună, blândă şi calmă, — fără salturi — astăzi şi de câtva timp a apucat-o niţel cam „hăis“, — să­rind peste pârleaz. Cauza nu poate fi decât amestecul prea intens al omului în tainele ei. Este derutată din mersul ei normal şi rectilin, după cum văzusem mai sus. Şi când facem această constatare, — a cărei ve­racitate, o lăsăm s'o dovedească specialiştii fizico-chi­­mişti, — fără să vrem, ne vin în minte, următoarele versuri, învăţate odată pe la şcoala primară: „Pân'ce electricitate, căi ferate şi vapor... „încă nu erau aflate. „Mergeau toate, fără zor... Hăis-cea, hăis-cea“ Şi mergeau; totul era în bună regulă: fără nervi şi fără enervări; încetinel, încet, nu cu iuţeala fulge­rului, ca astăzi, dar rezultatele erau sigure şi lucrurile se făceau, mai ales, solide. Dar nici atâţi isterici şi ne­vropaţi nu fusese mai demult, ca în zilele noastre şi — durere — cu tendinţa de a se îmulţi numărul ne­fericiţilor pensionari ai caselor de sănătate ! Trăim leatul vitezii şi al nebuniei în mişcare. Nimeni nu are răbdare să aştepte mai mult de o se­cundă. Totul se cere şi se face rapid , a dus şi pro­verbialul calm englezesc. Chiar acuma caută Nemţii să vadă dacă le-a mai rămas ceva „sânge rece“ fiilor Albionului ? Poate vor mai găsi ? I * ¥ ¥ Aşa dară, în concluzie, când civilizaţia se amestecă prea mult în secretele naturii, voind să cunoască totul şi in cele mai mici amănunte şi mai cu seamă să şi-o aservească complet, uzând de dânsa în mod barbar — prin spargerea acelui echilibru care existase din veci între diferiţii ei componenţi şi factori — ea, bă­trâna noastră mamă, capătă toane, se înfurie, devine agresivă şi răzbunătoare. Şi de aceea cred eu, asistăm azi la spectaculoase aventuri atmosferice, cu mişcări re­pezi şi schimbări brusce şi ostentative, de la un ceas la altul. Desigur problema va trebui pusă la punct, în mod ştiinţific, prin studii şi cercetări serioase, pe teren şi laborator, de către specialiştii în materie de unde şi raze, cu reacţia şi urmările ei, asupra atmosferei ! Noi, deocamdată am sesizat îngrijorarea, discu­­tându-o în mod teoretic, fără să avem pretenţie de a fi aflat adevărul. Rămâne ca cercetările viitoare, să confirme sau să respingă, ca pe o simplă fantezie, crezul nostru de astăzi. Dar, fiindcă au mai fost cazuri şi în trecutul nu prea îndepărtat, ca să se prevadă mai intâiu — în mod teoretic, — printr'o fel de intuiţie, — sui generis, — lucruri, invenţii şi întâmplări, cari, în zilele noastre, au iatrecut cu mult prevederile fantastice ale unor „uto­pişti halucinaţi“ — cum li se spunea, — am emis şi noi o presupunere, avem şi noi o părere care pentru mine e un crez indubitabil. Cine dintre noi nu-şi aduce aminte de romanele lui Jules Verne, care ne purtau în jurul pământului în 80 de zile şi astăzi a scăzut cu mult această cifră! Dacă nu mă înşel, înconjorul s-a efectuat în 3 zile şi cu toată probabilitatea, durata se va mai scurta încă! Dar de vapoare, mai bine zis corăbii cu aripi, cari vor pluti în aer, vă mai aduceţi aminte? Ele sunt astăzi avioanele de toate calibrele, asemuitoare şi pa­turilor, cu ghiară şi cioc de fier, din poveştile bătrâ­neşti. Tot Verne a mai prevăzut şi submarinele şi iată că azi, aceşti monştrii ai mărilor, fac ravagii şi duc moartea pe unde trec cu periscopul. Mauriciu Jókai, de asemenea a prorocit lucruri, care astăzi sunt reali­tăţi, în volumul său „Romanul veacului ce vine“. Iacă în lună n'a călătorit nimeni şi pare-se nici nu tentează pe exploratori, această exibiţie dovedin­­du-se că statelitul nostru e îngheţat, rece, sterp şi fără viaţă, deci lipsit de profit momentan. De aceea mai câştigaţi suntem spre fundurile oceanelor, unde zac bogăţii imense; sau — spre satisfacerea unei curiozi­tăţi şi implicit a recunoaşterii terenului — termen im­propriu, dar de actualitate — pentru o viitoare ofen­sivă celestă, contra altor planete — surori, — ne urcăm în stratosferă cu baloane de oxigen la îndemână şi cu paraşuta salvatoare, alături. * * * Să nu se creadă, din cele discutate până aici, că aşi fi un anticultural şi în contra progresului ştiin­ţific, că rapidelor c. f., le-aşi prefera carul cu boi, iar telefonului, un „uuu mă“, strigat de pe coasta dea­lului ! Radio-ul mă încântă, îmi lipseşte chiar, telegrafia fără fir o admir, iar televiziunea e o minune în deve­nire şi toate celelalte invenţii şi descoperiri — unde câmpul de exerciţii şi experienţe e marea natură, sunt geniale şi fac cinste creerului uman! Numai că, să ex­ploatezi continuu, să iai mereu din hambarul univer­sului, fără să te gândeşti că acele goluri lăsate prin diferitele extracţii, trebuiesc a fi şi completate, — iată marea întrebare, şi ea se cere rezolvată într'un fel. Să nu privim natura ca pe „un sac fără fund", căci şi imensitatea ei are o limită, iar de pământul nostru suntem siguri că o are ! Adevărat este că, pierderile ce survin în atmos­feră, prin extragerile unor elemente chimice, ca a azo­tului de pildă sau prin alte transformări din stare ga­zoasă, în lichidă sau solidă, se consideră ca fiind infime faţă cu bogăţia incalculabilă, în care aceste eleme­nte există pe glob. Şi apoi — specialiştii ar susţine — că materia pierdută se reface; cea dislocată îşi revine la loc şi totul se echilibrează de la sine şi prin sinte, în­ţeleg principiul, e vechiu ca Democrit şi inteligent ca Lavoisier, că­ nimic nu se pierde, totul se transformă, sau „lumea aceasta e in veşnică devenire, da, dar cu condiţia ca materiei, recte naturei, să i se lase liber­tatea completă şi să nu fie sgălţuită mereu de diavo­leasca intervenţie a omului. Lumea aceasta este determinată mai dinainte şi nu se admite hazardul; nici pentru început, nici în evoluţia şi mersul ei şi nici pentru sfârşit! Deci, sau neintervenţie absolută în tainele cereşti şi atunci totul va decurge normal, ori lipsurile cauzate se vor completa; pe ce cale, nu ştiu! căci la din contra urmează prăpădul!! Specialiştii, au cuvântul ! Fapta cea mai nobilă Un tată, împovărat de ani şi foarte bogat, îşi adună pe cei trei fii ai săi şi hotărî să le împartă averea, pe care cu multă sudoare o agonisise. Dând fiecăruia cât credea el că li se cuvine, zise: - Am lăsat anume la sfârşit un diamant de mare preţ şi vreau să-l dau aceluia dintre voi care va şti să se distingă printr’o faptă mărinimoasă şi nobilă. După aceste cuvinte, feciorii se duc care încotro şi întorcândusse după trei luni, începe fiecare să po­­vestească în cele ce făptuiseră mai mult pentru a câ­­ştiga stima decât diamantul tatălui lor. întâi se ridică cel mai în vârstă şi zice: - In călătoria mea, am cunoscut un străin care mi»a încredinţat o însemnată sumă de bani fără să ia vreo garanţie dela mine şi când mi«a ceruto înapoi, i-am dat«o numaidecât. Nu merită oare această faptă a mea, laudă şi răsplătire? - Tu, fiul meu, ţi«ai făcut datoria,­­ grăi tatăl, şi cine în asemenea caz ar face altfel, ar fi un şarlatan şi un rău. Cinstea fiind o datorie, fapta sa e bună, dar nu mărinimoasă. Intră atunci şi vorbeşte al doilea fiu:­­ Eu, în drumul meu, am văzut un copil căzând într’un râu. Fără să stau mult pe gânduri, am sărit în ajutorul lui, aruncându-mă în apă, ham tras afară şi ham salvat vieaţa cu riscul vieţii mele. - Ai lucrat mărinimos, fiul meu. Şi tu ? zise către cel mic. Acesta începu: - Intr’o zi, am găsit pe duşmanul meu dormind adânc pe marginea unei prăpăstii. Puteam să mă răzbun, fiindcă vieaţa lui sta în mânile mele. In schimb eu ham trezit încetişor, ham ferit de primejdie şi am plecat mai departe. - O, fiul meu, exclamă atunci tatăl, strângândud la sân,­­ diamantul e al tău ! O, cât de mare e sufletul acela ce nu numai că iartă, dar face chiar bine duş­­manului său! Filipp Pinanti (1766—1837). In limba română de Pim­en Constantinescu La 2 ianuarie 1940 Piaţa mica 3*5 O prăvălie dte postavuri ţărăneşti, stofe de modă pt. domni pături, covoare, etc. sub firma Bock & Kreinecker Fiind asortaţi cu mărfuri de bună calitate din fabrica Emerich Bock, vom fi în situaţia de­ a satisface orice pretenţiune a stimaţilor noştri clienţi Nr. Di fi Dl Prefect al lului Sibiu au împărţit daruri de Grădiun, funcţionarilor şi angajaţilor Prefecturei V­ineri 22 Decemvrie, la orele 7 seara, a avut loc în sala cea mare a prefecturii de judeţ solemnitatea serbării pomului de Crăciun, cu care ocazie, d-na şi dl Colonel D. Tocineanu-Petrescu, prefectul judeţului Sibiu, au împărţit daruri preţioase funcţionarilor şi angajaţilor prefecturei, din caseta personală. Din asistenţă am remarcat prezenţa d-lor: D. Tocineanu.Petrescu, prefectul judeţului cu d­na, Dr. Sever Pop, primarul Municipiului, Nicolae Martin, deputat, Dr. Dionisie Mihu, deputat, Dr. P. Simonetti, deputat, Septimiu Codreanu, chestorul poliţiei, Lucian D. Vulcu, secr. gen. al Primăriei, Comandantul Legiunei de Jandarmi, Dr. I. Milea, advocat, C. Moşoiu, pre­­torul plăşii Cisnădie, Dr. T. Podea, pretorul plăşii Avrig, Dr. I. Cosma, medic primar jud., Dr. I. Cristoloveanu, medic primar vet. jud., Ing. T. Suciu, directorul Ca­­merei Agricole, Ing. Ungar, ceilalţi pretori ai plăşilor din judeţ, întreg corpul funcţionarilor şi angajaţilor prefecturei. Serbarea pomului de Crăciun a început prin co­­linde şi cântece de stea executate de un cor impro­­vizat al funcţionarilor şi funcţionarelor de la prefectură, după care şi-a făcut apariţia un „moş Crăciun“ cu barba albă. Bătrânul „moş“ a stat de vorbă cu copiii func­­ţionarilor şi angajaţilor, iar do na prefect le«a împărţit frumoase daruri. După aceea a urmat împărţirea darurilor invita« ţilor şi funcţionarilor de către dl prefect Tocineanu. Cu zâmbetul pe buze şi întinzând mâna fiecărui func­ ţionar şi angajat, d«sa le«a înmânat tuturor obiecte pre­­ţioase, după care, în câteva cuvinte şi«a exprimat mul«­­um­irea pentru participarea într’un număr aşa de frumos la serbarea pomului de Crăciun, urându-le totodată, sărbători fericite. Dl I. Giurgiu, în numele funcţionarilor a mul«­­um­it pentru frumosul şi părintescul gest al d«lui pre«­fect, asigurându- şi pe mai departe de tot devota­­mentul lor. Creştineasca faptă a du lui prefect nu mai are lipsă de comentarii, mai ales acum când şi o fârâmitură formează pentru mulţi un ce salvator. Se caută o Vânzătoare pt. bodegă și un ucenic de bucătar la Restaurant-Bodesa Gustav A. Kovats Sibiu, strada Regina Maria IVI* 38 A apărut Calendarul „Dacia Traiană“ pe anul 1940 Preţul Lei IO Depozit: LicitarBi9bralC S.A. Sibiu, Piaţa Unirii Nr. 7 (In curte) ~ Tel. 168 La Revelion cel mai bine petreceţi în spaţioasele încăperi ale Berăriei Populare ai restaurantului HENRIG HERMES Sibiu, Piaţa mică Nr. 12 — Telefon Nr. 615 Specialitatea casei pentru Revelion! Purcei de lapte ţi Bowle. Băuturi curate — Orchestră de salon — RADIO Au sosit ultimele noutăţi în aparate de tip 1940 — ren­anaitele mărci rm.orc.dita­le Philips—Hornyphon — Grael* — Saba Preţurile convenabile — Condiţiuni de plată avantajoase și în rate lunare Aparate electrice-casnice de tot felul Expoziţie permanentă la magazinul de specialitate EEECTRQ-RAPIQ, Ing. V. Prehold Sibiu, str. Regina Maria I nr. 59 » Telefon 06 (Palatul „Prima Ardeleană“) Laborator special pt. repararea oricărui aparat — Instalațiuni electrice

Next