Gazeta Sporturilor, iulie 1936 (nr. 2095-2125)
1936-07-01 / nr. 2095
Contractul cu Hackers a fost anulat Germanul Eduard Hackers fusese angajat de conducătorii grupării «Ringul» spre a întâlni în cadrul reuniunei internaționale, până în prezent de două amânată ori, pe Moti Spakow, campionul României la toate categoriile. Venind însă în țară fără să țină cont de contractul perfectat, Hackers care este probabil și luptător s’a angajat pentru turneul de lupte de la Venus. In fata acestei situații, organizatorii reuniunei pugiliste au renunțat la serviciile lui, anulându-i angajamentul. Pentru complectarea programului care nu poate fi lipsit de matchul internațional, un reprezentant al organizatorilor a plecat ori la Viena spre a angaja pentru Spakow pe una din vedetele Austriei. La Viena se găsesc actualmente numeroși grei de valoare astfel că este aproape sigur că se va găsi pentru Spakow un adversar demn. Restul programului rămâne neshimbat, adică: PROFESIONIȘTI Vasile Stoian—Gheorghe Covaci, match în 10 reprize a 3 minute, Mihail Fulea—Dumitru Călinescu, match în 10 reprize a 3 minute pentru titlul național mijlociu, Mielu Coculescu - Mitcă Teodorescu, match în 10 reprize a 3 minute. AMATORI N. Rădan (Tir) — N. Georgescu (C. F. R). C. Ștefănescu (Jand.) — V. Boantă (Tir). D. Panaitescu (C. F. R.) — Șt. Boiangiu (C. F. R.). VASILE STOIAN Jeff Dickson ne poate organiza la București fiind prea ocupat la Paris o scrisoare a marelui promotor Material Aurel Toma — Poppi Dedea pentru titlul european la categoria cocoș, pe care acesta din urmă îl deține, continuă să țină sub presiune o lume întreagă și să provoace discuții contradictorii. Mai mulți amatori din București s-au declarat gata să organizeze acest match, dar au fost reduși la tăcere de pretențiile exagerate ale campionului Europei. Totuși, tratativele continuă și se pare chiar că un promotor este pe punctul de a intra în posesiunea semnăturei lui Decico. Acest promotor nu va putea însă organiza, din lipsă de fonduri, fiinn învim si fi». Up situația, trecând pe Decico altul . Organizator. TRATATIVELE IN FRANȚA Pe când la București o lume întregă se sbuciumă căutând să ajungă la un punct decisiv, în Franța lucrurile nu sunt mai rare. Astfel, unul din organizatorii din Marsilia tratează cu Decico și managerul lui Aurel Toma și un promotor din Lyon, orașul natal al campionului revendică dreptul de a organiza el acest match. Chiar și pe Jeff Dickson l-a preocupat, în cel mai înalt grad, această disetiune și marele Promotor intenționa, la un moment dat să organizeze el matchul la București. A renunțat însă curând și Le© îere, managerul lui Aurel Toma a făcut cunoscut acestuia că revenirea lui Dickson asupra primei hotărâri se datorește d-lui Schoenfeld, care ar fi sfătuit pe Dickson să nu se aventureze în organizarea unei reuniuni la București. Scrisoarea lui Leclerc a văzut lumina tiparului în coloanele ziarului nostru și din ea rezultă cele mai sus expuse. După câteva zile, Jeff Dickson a luat cunoștință din ziarul nostru de conținutul scrisorii adresată de ședere lui Aurel Toma și eri seară, am primit la redacție o adresă semnată chiar de marele Promotor mondial. Spiritul de obiectivitate care ne conduce ne obligă să o publicăm in intregime, mai ales că nu dorim ca anatema să cadă în spinarea celor cari nu merită să o poarte. Iată, în traducere, conținutul scrisorii lui Jeff Dickson : Domnule redactor, Țin să vă precizez că d. Schoenfeld nu m-a sfătuit niciodată să nu organizez la București ci, din contra, cunoscând activitatea mea internațională, d. Schoenfeld m-a vizitat spre a mă consilia să organize la dvs. Din n«f Arinirp nntnftlm An ta sím' ocupat cu o nouă importantă organizare pentru Paris, cu reuniunile de la Londra și cu tratativele ce duc, cu marile vedete americane, în vederea viitorului sezon Parisian. Spre regretul meu nu am putut deci, să-i dau satisfacție. Profit de această ocazie spre a vă preciza că d. Schoenfeld cu care întrețin excelente relații de afaceri a apărat totdeauna bunul renume și interesele boxeurilor români la Paris. Sperând că veți face loc acestei scrisori în ziarul dv., vă rog să primiți, domnule redactor, asigurarea consideratiunii r (si) JEF DICKSON Răspunsul faimosului promotor învinuirilor aduse de Leclerc, managerul lui Aurel Toma, d-lui Schoenfeld ne scutește de orice alt comentariul. ÎL. 9... ID... Blit!.. BOXEURii amatori Gheorghe Lungu, campionul semi-greu al României și Dinu Dobre se antrenează la Steinrlorff și ne roagă să anunțăm că stau la dispoziția organizatorilor spre a se întâlni cu orice adversari. Primul face ?8 kg. 500 și al doilea 50 kg. 1 • NEMULȚUMIT de faptul că nu a fost selecționat petru matchul cu reprezentativa Austriei, boxeurul amator Costel Ștefănescu cere să întâlnească pe Nicolae Băncescu care a primit sarcina de a apăra culorile României la categoria mijlocie. * AMATORUL Alexandru Achim dela Tir, stă la dispoziția organizatorilor pentru matchul revanșă cu Chirițl Mihăilescu. " . * F. R. B-ul judecă astă seară litigiul dintre gruparea «Ringul» și gruparea «Box Carpentier», al cărei delegat ar fi încasat dela gruparea Ringul suma de 26.ooo de lei drept prețul concesiunei datei unei gale. O reuniune în beneficiul lui Nelu Oprescu Duminică 1Q Iulie, ora 21 va avea loc în arena grupărei Tunney Box Club din str. Alyig No. 5, o frumoasă reuniune de box organiztă de gruparea gazdă in beneficiul boxeurului Nellu Oprescu care va pleca în Franța spre a susține două matchuri; primul la Marsilia cu Robert Tasin fost campion al Franței și al doilea la Roubaix cu Vandeliene pe care la prima lor întâlnire Oprescu l-a făcut k. o.în repriza treia. La reuniunea din 19 iulie își vor da concursul câțiva buni reprezentanți ai boxului nostru, iar fruntașii: Aurel Toma, Moti Spakow, Mielu Coculescu, Gheorghe Covaci și Sile Petrescu noul campion semi greu vor arbitra și vor face matchuri de antrenament. Nellu Oprescu va face la această reuniune ultimul match înainte de a pleca în Franța. Dăm programul complect al reuniune: PROFESIONIȘTI ! Nelly Oprescu — Mielu Marinescu 8 reprize a 3 minute Benjamin Adania — Dică Popovici AMATORI 7 Virgil Brădeanu — David Rabetz, Vasile Boantă — Petre Ionescu, Niculae Rădan — Gh. Temelie, Mitică Popescu — Ulpiu Traian, Gh. Niculescu — Gh. Constantinescu. Max Baer și-a făcut o reintrare victorioasa După înfrângerea suferită la 24 Septembrie 1955, din partea lui Joe Louis, Max Baer nu s-a mai urcat pe ring până zilele trecute când, la San Antonio, și-a făcut o reintrare victorioasă. Întâlnind pe Wilson Dunn, într’un match hotărât pentru 10 reprize, fostul campion mondial a încheiat conturile înainte ca repriza treia să se consume. Cu un formidabil crochet de dreapta la bărbie, Baer și-a întins adversarul la pământ pentru mai mult de 10 secunde. Deși nu a întâlnit un boxeur consacrat, fostul campion mondial a lăsat o excelentă impresie, a arătat un punct zdrobitor și a făcut dovada că nu a pierdut nimic din calitățile de altădată. Reaniunea la mâine dela atelierele Mette In grădina cinematografului Ferdinand de la atelierele Grivița, se va desfășura mâine seara, începând de la ora 21, o reuniune mixtă organizată de Asociația Sportivă Culturală C. F. R. (Secțiunea de Box). Punctele tari ale acestei reuniuni sunt Hie Petrescu și Constantin Cionoiu a căror prezență pe program este suficientă pentru a face neîncăpătoare grădina de la C. F. R. Ilie Petrescu și Constantin Cionoiu vor fi opuși în matchuri de 10 reprize a 3 minute, Primul lui Zaharia Vișinoiu iar cel de al doilea lui Dică Schwartz. Două revanșe interesante și cari vor pasiona desigur spectatorii. Programul complect al reuniunei de mâine seara are următorul aspect: PROFESIONIȘTI Ilie Petrescu—Zaharia Vișinoiu, match în 10 reprize a 3 minute; Const. Cionoiu — Dică Schwartz, mtch în 10 reprize a trei minute. AMATORI Dumitru Panaitescu (C. F. R.) — Niculae Rădan (Tirul). Iacob Gheorghe (C. F. R.)—Niculae Berechet (Turda). Niculae Georgescu(C. F. R.)—Ilie Impăratu (Turda). Gheorghe Neamțu (C. F. R.) — Gheorghe Georgescu (J. C). Ilie Constantinescu (C. F. R.)— Constantin Pantelimon (J. C.), Ioan Marinescu (C. F. R)—Costel Ștefănescu (Jandarmi). CÂNTARUL CÂntarul boxeurilor profesioniști va avea loc în ziua matchului, la ora 12, la sediul F. R. B. . In caz de timp nefavorabil, reuniunea va avea loc în sala de la Atelierele GrivRa. „România iși onorează campionii“ Sub acest titlu citim în ziarul francez «L’Intransigeant», următoarele rânduri: «Micul boxeur român Aurel Toma care în timpul ultimului sezon parizian a făcut să strălucească culorile românești, repurtând un număr considerabil de victorii, a plecat să-și petreacă vacanța în țara sa natală. Două frumoase surprize îl așteptau acolo. Uniunea federațiilor române sportive i-a decernat medalia de aur. Mai mult însă, Regele Carol i-a acordat, prin decret semnat de propria Sa mână, medalia Meritul Cultural pentru sport. Și Aurel Toma descrie bucuros, medalia sa cu efigia regelui și suspendată cu o panglică bleu cu dungi negre pe marginii , Bricout a învins pe Baumgartner în cursul ultimei reuniuni desfășurată la Paris, în aer liber, Marius Bricout challenger-ul lui Gustave Humery, campionul ușor al Franței a învins prin knock-out în repriza opta, pe elvețianul Baumgartner. Pierre Louis, viitorul adversar al lui Batiss și Leroux a obținut aceiași decizie asupra lui Bacran, , 1 LUPTE flahtanen, Leuschke, Marunke și Drăghiceanu din nou pe program Turneul de lupte greco-romane, care se dispută pe arena Venus, repurtează un mare succes de public. In fiecare seară vin tot mai multi spectatori, cari sunt fermecați de frumusețea disputelor de forța și de tehnica desăvârșită a luptătorilor. Niciodată o competitiune de greco-romane nu a întrunit un număr atât de mare de luptători cu renume După primele dispute s’au detașat câțiva concurenți cu șanse de a cuceri titlul deținut de Huhtanen. Dat fiind însă faptul că n’au intrat încă in arană toți luptătorii înscriși, nu se poate face de pe acum nici cel mai vag pronostic asupra rezultatului final. Programul de astă seară conține câteva lupte interesante cari vor pasiona pe spectatori. CAMPIONUL RUS PETROVITSCH CONTRA AUSTRIACULUI ALBERT STRONHAL In prima dispută a serii își va face debutul rusul Radko Petrovitsch (125 kg.). El va avea de adversar pe Albert Strondal (123 kg.), un element dotat cu mari calități care va figura multă vreme în rândul vedetelor. Petrovitsch este însă mult prea bun pentru a nu câștiga matchul. KASIM ARDU DEBUTEAZĂ CONTRA MAGHIARULUI TRANSILVĂNEAN ZAIMEȘ Aceasta va fi o dispută foarte interesantă, dat fiind că ambii adversari posedă o tehnică avansată. Interesant este faptul că negrul Kasim Abdu a stat mulți ani în România, dar nu a luat parte aci la nici un turneu de lupte, datorită faptului că managerul său nu l-a înscris decât în competițiile din Apus. Adversarul său Zaimes, maghiar din Transilvania, este un element bine dotat. Kasim Abdu are 106 kg., iar Zaimes 102 kg, DRAGHICEANU CONTRA HACKER A treia dispută a serii va aduce pe ring pe compatriotul nostru Jean Drăghiceanu (110 kg.) căruia îi va fi opus Eduard Hacker (95 kg.). Drăghiceanu, care are școala lui Huhtanen, s-a dovedit un luptător cu vaste posibilități. Hacker este însă extrem de iute și dotat la râmdu-i cu o tehnică derutantă. Lupta dintre acești doi concurenți științifici se anunță emoționantă. HUBER LEUSCHKE IN LUPTA CU RICHARD MARUNKE Colosul bavarez Huber Leuschke (138 kg.), un adevărat titan al ringului, a cărui greutate, forță și tehnică copleșesc pe adversar, va primi replica puternicului Richard Marinke (113 kg.) unul din cei mai buni luptători. Marunke va căuta să suplinească diferența de 20 kg, prin surplusul său de tehnică și prin marea a rutină. Un pronostic este foarte greu de dat, ambii adversari având șanse egale. OTTO HUHTANEN—CHEL SULZMAN Ultima dispută a serii va fi între campionul Otto Huhtanen (108 kg.) și dobrogeanul Chel Suliman. Este o bună disproporție de forțe între acești luptători. Nu este mai puțin adevărat însă că Chel Suliman, ca toți luptătorii turci, este un adversar greu de înfruntat. Veșnic închis, Suliman dă foarte rar prilej adversarului ca să-l pună în dificultate. Numai marea școală a lui Huhtanen va putea pune, eventual, capăt acestei lupte în timpul celor trei reprize reglementare. Rezultatele luptelor de aseară în cadrul campionatului mondial profesional, de lupte desfășurat aseară pe arena Venus, în prezența a mii de spectatori printre care numeroase personalități în frunte cu d. ministru Iuca, s'au înregistrat următoarele rezultate: Jean Drăghiceanu (România), în continuu progres, a terminat nedecis cu Strondal, Tirol). Tehnicianul Marunke (Germania) a terminat rapid cu Chef Suliman (Dobrogea) în 12 minute prin centura în față. Uriașul Kuyanpaa (Laponia) l-a luat în serios pe minusculul Hackers (Lituania) cu care a lichidat în 2 minute prin centură în față. Huthanen (Finlanda) și-a găsit în fine adversarul demn de talia lui în Leuschke (Bavaria), cu care a terminat dificil nedecis. Simpaticul Berber (Austria), dotat cu o tehnică avansată a doborît după o luptă frumoasă și extrem de spectaculoasă pe Balkansky (Bulgaria) în 16 minute. AUTOMOBILISM Ing. Al. Gosta-Foru a câștigat „Cupa Carpaților“ A. G. G. de Chastelain la loc de cinste Comisiunea tehnică a concursului automobilist de rezistentă pentru «Cupa Carpaților» și-a încheiat lucrările astfel că suntem astăzi în măsură să publicăm rezultatul complet al importantei competițiuni. Lipsa de spațiu nu ne permite să insistăm asupra acestei întrecri dar promitem să revenim, mulțumindu-ne deocamdată să arătăm că mașinile rapide au fost desavantajate de băltoacele și noroaiele de pe parcurs. Totuși, cea mai mare viteză orară a fost realizată de col. Alexandru Berlescu, cu 61 km. 183. ÎNVINGĂTORUL Dintre cei 12 plecați în cursă, Al. Ioanidi a abandonat în primul tur, înainte de Câmpulung, din cauza unui accident, iar Pietro Moccia a terminat numai primul tur cu rezervorul de benzină spart. Din cei zece concurenți rămași în cursă, ing. Alexandru Costa-Foru a totalizat cel mai bun punctaj și a cucerit cupa pusă, pentru a doua oară în competițiune-CEILALȚI CLASAȚI Locul al doilea în clasamentul general l-a ocupat A. G. G. de Chastelain un sportiv de rasă care nu lipsește niciodată de la sosire, în probele pe care le dispută. Menajându-și mașina spre a nu se expune unui eșec în ultimul moment, cel de al doilea clasat în «Cupa Carpaților» a făcut o cursă de rară precizie și a pierdut primul loc numai datorită unor circumstanțe nefavorabile trăsurei pe care o pilota. Al treilea s’a clasat Dinu Frumușeanu, un automobilist care a făcut figură onorabilă ori de câte ori a luat plecarea într’o cursă. S’au clasat în ordine: C. Săvescu, Ernest Laue, lt. col. Berlescu, etc. REZULTATUL TECHNIC 1. Ing. Al. Costa-Foru, Î00 puncte ; 2. D. G. G. de Chastelain, 93 puncte 892; 3. Dinu Frumușeanu, 92 puncte C. Săvescu, 92 puncte 579. Ernest Laue, 92 puncte 567; 6. Lt col. Al. Berlesen, 89 puncte 7. Ing. Barbu Neamțu, 88 puncte 313; 8. Ing. H. Rosenauer, 85 puncte 060; 9. Petre Cristea, 83 puncte 630; 10. Luca I. Niculescu, 60 puncte 150. Ceilalți doi concurenți plecați în cursă, ing. Pietro Moccia și Al. Ioanidi au abandonat, primul pe urma spargerii rezervorului de benzină și secundul în urma unui accident. Vom reveni. 532; MOTOCICLISM Miercuri pe velodromul din șoseaua Ștefan cel Mare întrucât germanii Hermann Gunsenhauser și Otto Brindi nu mai pot rămâne în țară până Duminecă, conducătorii clubului A. R. M. A. au hotărât ca a doua reuniune pentru cupa «Bâzu Cantacuzino» să se țină Miercuri după amiază la ora 17, pe velodromul din șoseaua Ștefan cel Mare 43. NATATIE Serbarea de închidere a școalei de instructori Astăzi după amiază, la ora 6, va avea loc în bazinul ștrandului Bragadiru serbarea de închidere a școalei de instructori de natatie care a activat sub priceputa conducere a germanului Sommer. La această serbare vor lua parte toți oficialii precum și d-nii primari de sectoare. Profesorul Sommer și d. căp. Bărzănescu, președintele Ligei Muțenia, vor distribui premii celor mai merituoși instructori. Se vor desfășura mai multe probe și Concursuri de sărituri, GAZETA SPORTURILOR ATLETISM Campionatele nationale de atletic s’au terminat Intr’o splendidă apoteoză (Continuare In lupta la suliță pentru primul loc, toată lumea este atentă la duelul de tânărul student Hockl și stadistul Vămanu. Conduce Hockl. Dar la ultima aruncare Vămanu trece de 59 metri. Un nou record național. Imediat aracă și cu stânga și la socoteală iese un al doilea record la aruncarea suliței cu două mâini. Toată lumea este fericită, dar mai ales d. ing. Mărăscu, căci grație acestor recorduri capătă 20 puncte în cupa M. S. Regelui Carol. Primii trei clasați au obtinut frumoase rezultate, Hockl in special a fost minunat, iar Ciaciani mai bine ca oricând. REZULTATELE 1. Vămanu (St. R.) 59 m. 74. 2. Hockl (C. A. Recas) 57 m. 41. 8. Ciaciani (C. F. R) 54 m. 88. MIESCUR UN EXCELENT HURDLER La 110 m garduri din cei patrul concurenți, doi au reușit să se remarce. Primul a fost Maesciuk care ,și-a însușit un stil excelent în trecerea gardurilor dar te care ori din cauza pistei mult prea moale nu a putut ,să ne arate toate posibilitățile sale. O plăcută surpriză ne-a procurat Negru a cărui viteză a contribuit la performanța de eri. Prezența lui Herold ar fi dat aler Distribuirea După alergarea ștafetei se procedează la împărțirea premiilor. In tribuna oficială notăm prezența d-lor: ministru Inculeț, ministru Jean Șelea, general Ilasievici mareșalul Palatului, col. comandor Fundățeanu, general Florescu, general Prodan, general Pârâianu, general Rădulescu, Ion Comărășescu, col. medic Lascar, G. Plagino, ing. Mărăscu, N. Boerescu, M. Savu, apoi în linie așezați, președinții Ligilor regionale de atletism : Dr. E. Bellu — Banat; Prof. I. Moldovanu — Brașov; M. Nichifor — Bucovina; Nițescu — Muntenia; Dr. Somodi — Someș, din pag. l-a găsii un interes cu totul deosebit. Să sperăm că în curând îl vom vedea reuniți pe Maesciuk, Negru, Herold, care actualmente sunt cei mai buni hardleri din țară. Despre posibilitățile lui Maesciuk nu ne putem pronunța în mod definitiv. Așteptăm un nou concurs. In orice caz, după Schopp și Albrich, cernăuțeanul este atletul care posedă cel mai perfect stil în cursele de garduri. REZULTATUL Maesciuk (D. V.) 17 s. Negru (V. D.) 17 s. 1. Spaniol (St. R.) Talski (Iahn). ț O. A. RECAS GRATIE LUI NEMES, A CÂȘTIGAT 4x400 METRI Ultima probă a campionatelor a fost ștafeta 4x400 metri. Iau plecarea patru echipe: St. Român, C. A. Recaș, C. A. Club V. Dacia. După primii patru sute de metri, V. Dacia este în frunte, avantaj care se menține până la ultimul schimb, când Hasfalvi (V. D.) este în trecut ,de Nemeș care asigură astfel Recașului o victorie ce până la ultimul schimb fusese iremediabil pierdută. REZULTATUL C. A. Recaș_ 3 m. 41 s.j V. Dacia 3 m. 41 s. 8. C. A. Cluj 3 m. 46 s. St. Român 3 m. 50 s. premiilor Membrii comitetului organizator, D. Ion Cămărășescu, președintele F. R. A. mulțumește în numele atleților și conducătorilor, M. S. Regelui, pentru cinstea ce a făcut-o acestor campionate asistând la desfășurarea concursurilor. In acelaș timp anunță publicului și atleților gestul d-lui ministru Inculeț de a subvenționa Federația de atletism cu suma de 100.000 lei. După aceasta, se procedează la împărțirea premiilor, făcută de însăși M. S. Regele. Solemnitatea a luat sfârșit la ora 15, C. MORȚUN Un match atletic Cernăuți-București Duminică 5 Iulie urmează să se atletic inter orașe Cernăuți-Bucur dispute la Cernăuți primul match Irești. tfl,lll I llililllilll ljfr' C ICLISM Cupa „Jugaru“ se va disputa pentru a treia oară Pentru a încuraja sportul ciclist și pentru a răsplăti alergătorii merituoși, ‘d. Ion Jugaru, membru fondator și membru în comitetul de conducere în gruparea „Principele Nicolae” donează o cupă ce se va alerga Duminecă 5 iulie. Cursa se aleargă odată pe an și data ei va fi neschimbată din prima Cuminecă a lunei Iulie. Cursa este deschisă tuturor categoriilor și claselor amator, independent, și începător. Adunarea concurenților va avea loc de la oirar 7 și 30 în piața Victoriei unde, se va face apelul concurenților, semnarea foilor și împărțirea numerelor. Cursa se aleargă sub formă de handicap și plecările se dau din piața Victoriei, după cum urmează: ora 8 cat. IV; ora 8.04 cat. III; ora 8.08 cat. II și ora 8.12 cat. I. Drumul de urmat este următorul: piața Victoriei, Mogoșoaia, Buftea, Crevedia, Bărbătescu, Luciana, Butimanu, Poenari, Bujoreanca, Cătunul ,Ochiul Boului, Poenari, Apostoli, Golgota, Potigrafu, Țigănești, Tâncăbești, Săftica, Otopeni, Băneasa, Herăstrău, Bd. Buzdugan, Statuia Eroilor aerului. Sosirea va avea loc în dreptul statuar Eroilor aerului. Cursa se aleargă exclusiv sub regulamentul F. R. O. I Premiile acordate sunt: 1. Cupa „Ion Jugaru”; 2. Un lanț pentru bicicletă și 100 lei; 3. Una pereche pedale și ratrape. Cupa va fi deținută la sediul grupărei organizatoare până se va câștiga definitiv. Taxa de înscriere este de lei 20 care se vor înainta odată cu tabloul de înscrieri d-lui N. Savu în cal. Victoriei 20, până Vinerii 3 Iulie 1936 ora 20. PALMARESUL CUPEI 1934 Ștefan Safanov—D. E. R. 1935 Traian Constantin—Viforul Da- CINEMATOGRA.F3 CAPITOL ȘI ROXY: Alesul Femeilor Jurnal și Complectare, «ARO». — Romanul unui spahiu-SCALA: Clubul femeilor și Jurnal. CCRSO: Din lacrimi s’a născut iubirea și Automobilul 99. SAVOY : Farmecul melodiilor si Paris-Mediterana. REGAL: Șotie și Amant, Jurnal și complectare. VOX; Sub teroarea delictului și revista Salată de sezon. TRIANON: Luise Ulrich în Dragoste. FORUM; Biroul 2 de spionaj și Jocul cu moartea. A. R. P. A. sala și grădina : Cobra Tango și revista Luna Bucureștilor. FEMINA : Rendezvous la Viena și Omul invizibil. BIZANTIN: Ordonanța și căsătoria secretă. ISBANDA : Stan și Bran în tara minunilor și Străjerii Africii. PALAS BULEVARD. : Pumnalul Malaez șijgtte de aur. FRANKLIN: «Baccara». AMERICAN: Sonata Dragostei și 39 de trepte. RAHOVA: Sub teroarea delictului și In ghiarele Canibalilor. , Cinematografele „Capitol“ și„Roxy“ Bilet de intrare cu 50 °,o reducere acordată cetitorilor „Gazetei Sporturilor“ Valabil astăzi 30 Iunie 1930