Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1884 (Anul 47, nr. 1-108)
1884-01-15 / nr. 6
După rectificarea ce a publicat’o „Românulă“ asupra incidentului de mai sus, el nu va mai provoca nici unu felin de reclamaţiune, căci nimeni n’a voită se dea afară pe consululă austriacă din sala congresului. Lucrulă fusese ren înţeleşii: unii din membrii congresului se plânseseră de presența a câtorva străini (înțelegendă mai cu seama Evreimea) și consululă luase aceasta pentru sine. Inse apoi înțelegendă, că comisese o erere, a făcută o visită președintelui congresului, spre a arăta, că n’a voită se țină seama de remi interpretare, ce s’a dată eșirii d-sale din sală. Conflictulă dintre Portă și dintre patriar chatură ecumenică din Constantinopole încă nu s’a aplanată. Edhem și Assim-pașa îndemnă mereu pe Sultană să se arate față de privilegiile bisericei anatolice mai conciliantă și mai cruțătoră, oroi ceilalți miniștri îlăndemna să nu se abată dela politica întreprinsă. In cestiunea aceasta importantă cu patriarchală a adresată adunarea generală creştină din Creta următorea telegramă: „Poporaţiunea creştină din Creta semte cea mai mare durere pentru prigonirea nedreapta a bisericii şi a naţiunii grecesc! şi noi ne arătămă durerea cea mai mare pentru acesta persecuţiune, din causa căreia a urmată dimisiunea patriarchului, pe care noi îlă recunoscem, ca capulă neînfrântă ală bisericii şi ca apărătoriulă drepturilor bisericesc! şi naţionale. Suntemă siguri, că acestă biserică, care este sigură de ajutorul naţiunii, şi va apăra drepturile sale cu cea mai mare resoluţiune.“ Din acésta declaraţi line precum şi din fotă procederea clerului grecescă fanariotă se vede limpede, că pe Greci nu’i dóare atâtă pentru privelegiile patriarchale, câtă pentru domnia, ce au avut’o ei asupra altoră popoare din Orientă în basa privelegiilor, şi anume asupra Românilor», Bulgariloră şi Albanesiloră. Din Petersburg se scrie diarului „Sole 1“ din Paris următorele : „Ve spuneamu, că ranirea lui Alesandră 111 şi omorîrea şefului cohortei sfinte, produsese asupra opiniunii publice impressiunea cea mai rea. Sgomotele ce se respândescă se privescă ca greșite, dar ele producă mare spaimă. Imperatésa e mai cu seama impresionată, și mesuri estraordinare s’au luată pentru protegiarea vieței tinerilor mariduci ce se crede forte ameninţată. In fiăcare momentu se respândesce sgomotulu, că cutare sau cutare personă a curţii a fostă victima unei cercări de omoră. Aceste sgomote sunt false, o repetă, dar ele împrăştie in paiaţă grijă şi bănuială. D. Tolstoi, mai spăimentată decâtă toţi colegii sei, a îndoită garda s’a personală şi spune tuturora, că nihiliştii au otărîtă moartea s’a. Faptulă nu e cu neputinţă, ba chiară îlă credă forte probabilă. După toate aparenţele, se poate aşteptă o nouă catastrofă cu atâtă mai dureroasă cu câtă va fi fără scopă şi folosă. Nihiliștii n’au nici ună forță de a ajunge la putere (cine scie ?) măcară pentru o oră. Dar în fiacare ană groapa se adâncesce, apăsările urmează apăsărilorii și mă siră imensă de esecuțiuni și măceluri pare a se desena pe orizontulă veacului ală ducedecilea. Până atunci, arestările de suspecţi se înmulţescă, şi uude convoiuri de deportaţi sunt îndreptate spre depărtatele regiuni ale Siberiei orientale şi ale insulei Sakhalin (la nordul Japoniei). Revistă Ziaristică. Vorbindă despre programa „Viitorului“ ună Ardeleană scrie în „România Liberă“ între altele : „Se voră împlini în curendă o mie de ani de cândă Românii şi Maghiarii trăiescă împreună pe aceasî bucată de pămentă, dar nu ne aducemă aminte că vreodată ei se fi fostă amici. Le ama dată, ce-i dreptă, Maghiariloră mulţi omeni eminenţi, amă dată căndă a fostă patria în pericolă, pe cei mai mari eroi ai Ungariei şi amă creată cea mai strălucită epocă în istoria patriei noastre ; dar nu putemă uita, că Vladislau, fiulă lui Ioană Corvină şi fratele lui Mateiă Corvină, a cădută sub barda călăului, şi că a cădută anume, pentru că era „oláh fatyu“, bastardă română, precum dicea Gara. Amici n’amă fostă dor nici chiară atunci, cândă o primejdie comună ne amenința, și ei au urîtu chiară și pe aceia dintre noi, cari s’au lăpădată de nemulă loră spre a pute servi causei comune. Nu cunoscemă în istoria Ungariei ună singură casă, în care Maghiarii se fi primită serviciile, în folosulă patriei delatină Română, fără ca se fi cerută mai înainte dela el, se-și renege originea sa, se se lapede de nemulți seu.“ „De aceea nu este pentru noi locă în istoria Ungariei, toți Românii, cari au lucrată pentru patria loră chiară prin acésta lucrarea loră au încetată a mai fi Români şi au fostă în adevérii coda de toporă din punctulă de vedere românescul, căci ori şi ce succesă ală Maghiariloră, a fostă o calamitate pentru Români. Sépte sute de ani Românii răspândiţi prin ţările supuse coronei sfântului Ştefană au fostă cu desăvârşire anihilaţi, şépte sute de ani Maghiarii au trăită din seură nostru. O istoriă n’au Românii de câtă din dina, în care puterea Habsburgiloră s’a stabilita în Ardély. Arendă, în lupta loră cu nobilimea maghiară şi cu poporală maghiară în genere, trebuinţă de noi, Habsburgii şi-au dată toate silinţele să favoriseze desvoltarea nostră. Eramă pentru dânşii ună isvoră de putere de exploatată contra Maghiarilor, şi interesulă loră era, ca acestă isvoră să se îmbogăţăscă. Astfel, în luptă cu nobilimea maghiară ei ni-au creată o preoţime mai multă ori mai puţină independentă, au înfiinţată cele d’ântâi şc6le românesc!, ni-au dată dreptulă de liberă migraţiune, ni-au creată o postuiă sigură în graniţe, au trămisă pe cei d’antăi tineri români la scólele superiore din Roma şi Viena, ne-au împroprietărită, ni-au asigurată, prin diploma din Octombre 1860, o posiţiă bună în viaţă politică şi au cerută la 1860 să ni se garanteze autonomia bisericesca şi usură limbei în viaţa publică. „De câte ori însă, Habsburgii au fostă strîmtoraţi, noi amă rămasă la discreţiunea Maghiariloră. Episcopală Klein moare în exilă și Grigorie Maioră e trimisă la Muncaci, cândă împerateasa Maria Teresia are, în resboială cu Frederică celă Mare, trebuință de ajutorulă Maghiariloră, dar Iosifă II simțindu-se tare, ridică el pe Români, și murindă în o situația grea, îi lăsa el să cadă, în timpul lui Napoleonii, Românii orthodocşi rămână fără de episcopii şi abia după stabilirea păcii se trămită era tineri români în străinătate.“ „Despre timpulă presentă nu vomă mai vorbi; ne este tuturora viu în memoriă. Să ne reamintimă numai două lucruri: la 1848 ună Română, Ioană Dragoşă a fostă spânzurată de cătră Români, pentru că le propusese împăcarea cu Maghiarii. Ei la 1866, după ce Habsburgii fuseseră înfrânţi în lupta cu casa de Hohenzollern, Şaguna le dice Românilor, vorba cea mare: Fiere p o s s e m, se du vare non! Nu mai e pentru Români mântuire în Ungaria, cândă curtea din Viena e biruită şi nu mai poate să-i sprijineascá !“ „Aceasta o simtă toţi Românii, şi din acestă simțimăntă isvorăsce politica loră tradiţională. Foile maghiare numescă aceasta politică, o politică de nimicire reciprocă; nu ea este o politică de echilibru. Nici noi, nici curtea din Viena, nu voimă nimicirea poporului maghiară, combatemă numai omnipotența lui, voimă numai se trâiescu din seulă său propriii, er nu din ală nostru.“ „E dor nouă politica, lacare vară să ne împingă eminenții omeni politici, cari au înființată noulă diară „Viitorul“ consistă după a loră părere, în deosebire de trecută, în o comună lucrare cu Maghiarii. Asta o voră toţi Românii Inse condiţiile cari sunt? „Programa celoră dela „Viitorul“ vorbesce de „nisce margini, peste cari nu p o t ă trece p r e t e n siu n i le Românilor, fără de a jigni interesele patriei comune.“ Ceremă sĕ ne spuie : „cari suntă marginile, peste cari nu potă trece pretensiunile Maghiarilor, fără de a jigni interesele patriei.“ „Nu noi suntemă cei pretenţioşi. Ungaria a fostă totdeuna şi este şi după actuala ei organisaţiune, ci d i ar e, ună stată poliglotă, ună stată ungurescă, or nu unulă maghiară, să se recunósca acesta de facto, se ni se garanteze condițiile de desvoltare națională, și suntemă cei mai buni amici ai Maghiarilor. — Der puțină ni-au dată Maghiarii la 1866, și nici acestă puțină nu ne-a folosită nimică, garanţiile promise din partea Maghiarilor, n’au nici o valoare. Şi nu are nici una dreptă la abnegaţia nostră o ţdră, în care nu ne putemă desvolta, o ţdră, în care muncimă, pentru ca se producemă pentru alţii mijloacele, cu cari se fimă noi înşine slăbiţi, armele, cu cari să fimă noi înşine lovit!.“ 11 „După toate semnele, acum se lucrază pentru restabilirea echilibrului, căci astfelă Maghiarii n’ar căuta amicia nostră cu atâta stăruință. Au căutat’o la 1848, au căutat’o în timpul absolutismului, au prețuit’o la 1867, dar n’au ținută de locu séma de noi pe timpulă, cândă se credeau pe deplină stabiliţi la putere , prieteni numai cândă se află în strimtorare. Dar tocmai de aceea e tristă lucru, că găsescă între noi omeni, ce propagă spiritulă de împăcare tocmai acum, cândă trebue să fimă cu toţii uniţi în o hotărire naţională practică, să le putemă fi de ajutoră celoră ce voiescă a restabili echilibrulă firescă în patria nostră.“ „Naţiunea“ scrie următorele: „Nu discutam, care din aceste iloue curente ar fi fostă mai folositorii, observăm, însă, că în politică împrejurările reale sunt unii factorii determinantă, ceea ce astă-di poate fi buna şi folositorii, mâne póate fi desastrosit. Poate că la 1869 rCil a făcută majoritatea representanţilorfi români, întruniţi în conferinţa naţională dela Miercurea, că s’a pronunţaţii pentru politica resistenţei pasive. Faptulaensé este că dela 1869 încoce Maghiarii, cu câta se obicinuiau mai multă cu hegemonia în stată, cu atâta deveniau mai îndrăzneţi. încetulă cu încetulă au creată o mulţime de legi, una mai asupritore de câtiî alta, şi astfela au făcută imposibilă orice apropiere între Români şi Maghiari, în conferinţele naţionale ce au urmata activiştii, cari cu dreptu cuventa erau unu elementil forte moderata şi cari mai credeau încă posibilă o împăcare între Români şi Maghiari, au ajunsă în fine a recunoasce, că între aceste duue elemente esistă unu zidai despărţitorii, pe care numai împrejurări estraordinare Parii pute înlătura.“ „De aceea la 1881, în marea conferinţă naţională de la Sibiifi, toţi representanţii aleşi ai poporului românii, în faţa estremului esclusivismă maghiară, hotărîră a fi solidari şi a lucra pe teremura resistenței pasive. De atunci încoace toate organele de publicitate române au începută o campanie înverşunată contra tendinţelor cutropitoare ale elementului maghiară. Şi de cândă Românii au luată o atitudine solidară, energică şi hotărâtă, sferele politice maghiare au începută a fi mai neliniştite şi a urmări cu o întreită atenţiune orice mişcare naţională română.“ „Acesta era starea reală a lucrurilor, în timpulă din urmă, cândă deodată ziarele maghiare vină şi ne anunţă, că intre Români s’a formată unu nou partidă, care este hotărită să lupte pentru propagarea ideei de stată maghiară şi pentru împăcarea Românilor, că Maghiarii. Acestă partidă, cu începerea anului nou, s’a şi afişată în publicitate prin noulă diară „Viitorul“, ală cărui programă este atâtă de îngăduitorii faţă cu politica şovinistă maghiară, încâtă Românii spre a pute primi ună asemenea programă ară trebui se uite că ei simt ună poporu deosebită de celă maghiară şi că atmosfera politică ce le-au creată Maghiarii este insuportabilă.“ „Fără să fimă câtă de puţină preocupaţi, noi regretămă apariţiunea unui diară română în asemenea condițiuni tocmai în împrejurările actuale. Nu ne putemă esplică, ce a putută îndemna pe unii fruntași români se voiesca a sparge solidaritatea Româniloră, tocmai atunci, cândă ea e pe cale de a da roade. Oarecari promisiuni din partea guvernului ? Dér’ câte de acestea n’au avută Românii ocasiunea se audă ? Promisiunile Maghiariloră s’au deochiată cu totulă. Româniloră le trebuescă fapte și de aceea fruntașii români n’ar fi trebuită se se grabeasca mai inaînte de a avea dovedi positive de bună-voința din partea Maghiariloră. Aceasta reservă ar fi trebuit a să şi-o impună cu atâtă mai multă cu câtă situaţiunea politică începe a deveni mai favorabilă pentru Români. Maghiarii astăzi în ochii Europei au încetată de a mai fi nisce luptători sinceri pentru drepturile popoarelor. Cine nu stie, câtă sunt de discreditaţi Maghiarii în opiniunea publică din Germania? Cine nu scie, că curentulă federalistă în Austria devine totă mai puternică şi că mersură politică din Austria nu poate rămâne fâră nici o înrîurire în Ungaria? Şi apoi mişcarea Croaţiloru şi aversiunea tuturoră naţionalităţilor nemaghiare ore nu insemneaza nimică ?“ „Nici ună moment« n’a putută fi mai inoportună