Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1884 (Anul 47, nr. 109-245)

1884-10-14 / nr. 193

sbicita și plantele nu suferii de umedéla prea multă; pe când în pământulă, care nu s’a arată la adâncimea ce­rută, după o ploaie mai mică încă îlă vedemu ca o baltă cu noroiu în care îndată îngălbinescă plantele din causa apei prea multe. Din contră pământulă arată mai adâncă umedéala prea multă o pastreaza în stratulă inferioră timpă mai în­delungată și o împărtășesce stratului superioră, când a­­cesta este uscată în timpă de secetă. Prin urmare în pamentul­ care s’a arată la adân­cimea cerută, plantele nu suferă nicî de secetă, nici de umecjelă prea multă, și fiindcă rădăcinele loră potă stră­bate mai afundă nu suferă în aşa mâsură nici de geră, precum nici de schimbările repecii ale temperaturei. Pământulă care s’a arată adâncă conţine o canti­tate mai mare de materii vegetale şi plantele întintjân­­du’şi rădăcinele în adâncime sugă de acolo nutrimentală, care în lipsa arăturei adâncite, ară fi silite a’lă luă din apropierea suprafeţei pământului, unde în timpă de se­cetă nu’lă află din causa umectelei. Acesta este causa pentru care în pământulă arată mai adâncă plantele stau mai dese, sunt mai tari şi nu cadă aşa uşoră ca în pă­mântulă care s’o arată mai în faţă. Prin aceste credă că amă demonstrată de ajunsă cumcă arătura trebue să fie mai adâncită. A­­césta se recomandă agricultorilor, cu totă seriositatea ca prima condiţie, dela care depinde în mare parte resulta­­tulă secerişului. Ună vechiu proverbă latinescă cjice că ,în natură nu se dă saltă,« prin urmare ar fi greșită cineva, a că­rei arătură pănă acum era de 2—3 degete, a ara deo­dată pământulă la o adâncime de-o palmă, aducândă la lumină pre multă pământă de celă mortă (unii îi­­fică pământă viu), care în anulă primă nu este capabilă sâ nutrască plantele, pănă când o nu’lă va străbate câtva timpă soarele și gerulă. Fiecare arătură să fie cu ună degetă mai adâncă ca cea premergatore, pănă ce se va ajunge la adânci­mea cerută, cam de 20—24 centimetri, sau o palmă. Când se face o gorulă de tomnă este mai bine se se are pământulă mai adâncă, acesta însă se nu să facă nicî odată înaintea unei semânăturî; era după ce s’a ajunsă odată adâncimea cerută, sâ se are totd’auna la aceiaşi adâncime, escepțiune se face numai când s’a pusă gu­­noiu pe pământă şi când se ară miriştea, pentru că nu ară fi bine ca gunoiula seu miriștea să fie prea multă aco­perire cu pământă. Ogorulă de toamna însâ totd’auna se ară adâncă, chiar și în casulă, când ară fi miriște. Amă vefjuta mai susu că plantele la totă casulă prosperézâ mai bine în pământulă care s’o arată mai a­­dâncită, în care le crescă rădăcini mai multe, cari nu­­trescă plantele mai bine şi acesta face ca plantele să fie mai sănetose şi mai tari. Am văcjută din contră că în pământulă, care nu s’a arată la adâncimea cerută, ră­dăcinele plantelor­ se află în apropiere de suprafaţa pă­mântului şi astfelă nu au loc­ de ajunsă ca să se poatá desvolta, prin urmare rămână pipernicite, în care stare nu poate se nutresca plantele de ajunsă și a­­ceste râmână mai slabe, întârcite în desvoltarea loră, cele de toamna nu potă înfrăți și nu se întărescă la timpă și decâ în starea aceasta le ajunge o iarnă lipsită de zăpadă se înțelege de sine că atari sămânăturî trebue să pierd, pe când aceie cari avândă pământulă arată la adâncime au putută sâ înfrățâscă şi sâ se întărască tomna în starea aceasta ele suferă mai puţină chiar şi atunci când ierna este cu totul­ nefavoritoare sâmânăturiloră de toamna. Totă aşa se întâmplă și în alte caşuri cănd o plee cu sere sau vre­ună vântă rece aduce mană, tăciune, ru­gină seu alte bóale. Plantele sânâtoase și desvoltate la timpă potă sâ lupte în contra accidentelor­ atmosferice așa încâtă numitele boale pe aceste nu le atacă de locă seu numai foarte puțină, pe când plantele crescute în­­tr’ună pământă, care nu a fostă arată destulă de adâncă suntă mai puțină desvoltate, mai delicate și în starea aceasta ună acidentă atmosferică câtă de mică, le atacă și produce ună morba seu altulă. In anulă acesta chiară, prin Mară, unele grâne erau opărite sau pălide, o parte din frunte erau uscate, pe când alte grâne erau frumoase, verde cu desăvârşire acestea erau sâmănate în pământ, bine cultivată și arată la adâncimea cerută, pe când a celoră d’ântâî după obi­­ceiă, de două trei degete. Prin urmare putemă conchide că arătura adâncită, în cele mai multe caşuri apără sâmănâturile în contra secetei, a ploilor, prea multe, a măturei, manei, tăciu­nelui şi în contra altor­ accidente produse prin desele schimbări ale atmosferei. Ştefană Popă. »Econ. Rur.« _____________ se prefacă în tis şi om, şi adecă numai în nom. sing., ci şi în tóate caşurile, unde s’a păstrată u în latina clasică*). In latina vechiă se vorbiâ şi se scriâ­­ în respec­tivele caşuri ale pluralului ca diftongă, în cea clasică Insă nu. Totă astfelă s’a înlocuită e prin i, ca: do­mini p. dominae, dominis p. dominoes. Vocativula sing. de deci. II a fostă și la substanti­vele în ius în ie, ca: Livi­e. Acestă e însă a dispărută apróape de pretutindenea, ca și i din dativulă și ablati­­vula sing. ca: populo Romano în locă de popu­­lol Romanol. Asemenea s’au schimbată terminați­­unea nom. plin. la acésta deci. eis seu es în i. Varietatea cea mai mare a formeloră de deci. III s’a simplificată și s’a supusă mai multă reguleloră ana­logiei; deci acuma începă a se vorbi și a se scrie: cu­cumis p. cucumer, pulvis^p. pulver, a nu mai declină lapis, lapideris, ci lapidis, nubos, bove­­r­­­s, ci bovis, nu mai Jupiter, J­u­v­e­n­i­s, ci b­o­v­i­s, nu h­e­r­e­s, h­e­r­i­s, ci h­e­r­e­d­i­s, nu p­r­ae­c­e­p­s, p­r­a­e­c­i­­pis, ci praecipitis şi multe altele. Dativulă şi acusativulă deci. III se deosebi păstrândă celă dintâiu primitivulu­i, or celă din urmă primi­re e slăbită. Terminaţiunile primitive comune ale nom., acus. şi vocat. dela aceaşî declinaţiune în ees seu eis (pro­nunţate ca diftongi) se formară aşa, că nom. şi vocat. au râmasă în es. acusat. însă şi anume la cuvinte cu ium în genet, plur., a păstrată eis, oră mai tânfiu is. Genet, sîng. la deci. IV a lăpâdată pe i din terminaţiunea uis, râmânândă numai us, pe când dat­­a păstrată ter­minaţiunea cea vechiă ui spre deosebire de ablativulă singulară în u. La pronume se transformă forma melie în me, tis în tui, tibe în tibi, vostrum în vestrum, sibe în sibi, o­e în iile, şi la hic începă a se distinge plur. femeninului hae de neutrală haec. Dela pronumele demonstrativă au esistată în timpurile vechi trei forme: sus, suus şi sis cu dat. şi abl. si şi acuş. sein. Dintre formele verbale, cari acum se lapâdă ca în­vechite, numită aci numai esum şi esim­ seu esiom (pentru cari se­­ficea sum și sim), faxo (sâ facă), levasso (voiu fi ridicată), duim(sâ dea ei, ele), coquinit (sâ ferbâ), temper­int (să stâmpere ei); futurulă la conjug. III și IV era deosebită de conjuctivulă presinte, ca: redibo p. reddam (voiu înapoiâ), largibo p. largiam (voiu dărui), infinitivulă pres. pas. avea terminaţiunea er, s. e. a m a r i e r (sum iubită); formele pro-comode la vorbire şi contrase, ca: dixit, dixe, illexe, produxe, scripse, extinxem, topper ş. alt. fură încunjurate Cuvintele cele lungi compuse în modă grecescă se păstrară pănă pe timpul­ lui Cesare de mimici (Laberiu Matiu). De altfel, Romanii au fostă cam cruţători cu derivaţiunile şi cu composiţiunile. Fiind­că însă cerculă ideiloră Româniloră sâ măr­ia, în măsura, în care se întindea şi domnia loră, lim­ba latină avea lipsă de înavuţire. Pentru aceea Ci­cerone crea pe lângă terminologia retorică cea filo­sofică, formândă cuvinte noue ding tesaurulă esistentă ală limbei latine sau traducândă verbală, sau impunândă cuvinteloră însemnări nouă. Ba chiar schimbarea mora­­vuriloră, care firesce în curândă deveni corupţiunea loră, a avută mare influinţă asupra schimbării latinităţii în vorbire şi în scriere. Astfel, limba latină crescă, în tineri, se rafină, se regulă şi se nobilitâ în tóate direcţiunile în urma studi­­ilor­ retorice-grecescî şi a lecturii scrierilor­ elenice de mo­delă. Modulă de esprimare se desvolta in presa şi în poesie prin influinţă limbei grece cu totulă altfelă, cu multă mai frumosă, mai dulce, mai plăcută, mai uşoră mai duiosă şi mai abilă şi câştigă cu totulă altă co­­lorită. *) Acesta nu este a se înţelege ad literam, de-ore­­ce chiar în timpul­ lui Augustă s’a mai vorbită şi scrisă Calvos, acvom. Totă asemenea s’a mai genet, sing, de deci,­­ în as la cuvântulă familia în legătură cu pater, mater etc. MULŢĂMITĂ PUBLICĂ. Tuturoră iubiţiloră mei amici, cari la stingerea fo­cului din pivniţa mea au lucrată cu sacrificarea propriă, şi mai alesă pompierilor, voluntari braşoveni, cari prin întrevenirea loră surprimjâtoră de repede, au înfrântă furia focului, le aducă prin acesta mulţămirea mea cea mai căldurosă. Totdeodată facă cunoscută stimabilei mele clientele, că prin acestă focă nu s’a conturbată de locă afacerea negoţului, dar că de aci înainte, atâtă petroleală de rândă câtă și celă americană îlă vândă numai în vasele lui originale. Contândă și de aci înainte pe încrederea publicului me subscriu cu totă respectulă Carl Töpfner. DIVERSE. Agitațiunea în contra fracului. — Tóate cercurile întreprinse pănă acumă a schimba culoarea fracului negru în albastru, roşu sau cafeniu, precum şi propusă modi­ficare a-lă împodobi c’un guleră de catifea, n’au isbutită; acumă este vorba a-lă destitui cu desevărşire şi a-i subs­titui ună altă vestmântă. Nu se seie ce resultată va avea agitaţiunea; lupta însă în contra monstrului cu coda de rândunea a ajunsă înverşunată şi eleganţii Pari­sului şi-au dată parola a nu se mai înfăţişa de locă in societate déca nu voră isbuti a răsturnă p’acestă tirană ală modei. S’a făcută propunerea a înlocui fraculă c’o altă haină négru în formă rotundă și scurtă. Sâ aștep­­tămă resultatulă.* Ce bea Bismarck mai multu? — Duci Prusienî, cari locuescă în Varșovia au făcută următorulă râmă­­șagă. Unulă susținea, că cancelarulă de feră, bea mai bucurosă vină, altulă afirma că-i place mai multă berea. Rămășagură eră făcută pe o sută de ruble. Fiind­că ei n’aveau de unde sâ ia înformațiunî amănunțite, despre acesta, se adresară chiară cătră prințulă Bismarck. După câteva cjile cei duoi Prusienî, primiră dela secretarulă cancelarului următorulă răspunsă : »La însărcinarea Exc. Sale, va comunică, că amândoi aveţi dreptate. Cance­larului îi place tată atâtă de multă vinulă bună, ca şi berea şi din amândouă bea în mâsură egală afară de filele, când se află indispusă.« ULTIME SOIRI. Agramii, 24 Octomvre. — Cu ocasiunea desbaterii proiectului de adresă, Starcevicianii vor­ fi opriţi de gendarmi de a intră în dietă.­­ Preoţii Loncsarici şi Simek, deputaţi cari apar­țin partidei starceviciane, au primită ordină c­ela cardinalulă arch­iepiscopă Mihalovicî, sâ se întorca în parochiele loră. Berlin, 23 Octomvre — Diplomatură trusiană Dr. Normann a sosită în misiune spe­cială în Brunsvică. Prințulă Bismarck a confe­rită aceî multă timpă cu împâratură despre ces­­tiunea Brunsvicului. Paris, 24 Octomvre. — Trei sute de lovași au atacată ar fi postută francesă dela Mondi-Madison lângă baia Papandova (Madagas­­cară), dar au fost­ respinşi cu perderi conside­rabile. Bruxela, 23 Octomvre. — In urma ale­­gerilor­ comunale din zilele trecute, căderea ca­binetului Maiou pare inevitabilă. --------------­ BIBLIOGRAFII. In 15 Octomvre va eşi de sub presă: Revoluţiunea lui Rom­a în Transilvania şi Ungaria 1784—1785 scrisă de basa documentelor­ oficiale de Nie. Densusianu. Scrierea va formă ună volumă mare peste 32 cele în 8° şi va conţine următorele capitole: Caracterul­ revoluţiunii din 1784. — Litera­tura revoluţiunii. — Fântânile istorice ale revoluţiunii. — Românii în epoca militară. — Feudalitatea ungu­­rescă în Transilvania. — Asupririle Românilor­ din munţii Abrudului. — Tumultură din Câmpeni dela 1782. — Călătoriile împăratului Iosifă în Transilvania, 1773 şi 1783. — Călătoria lui Horia la Viena în 1783. — Con­­scripţiunea militară. — Căpitanii revoluţiunii. — Conspi­­raţiunea şi scopulă revoluţiunii. — Adunarea ţăraniloră la Mestecanu. — Revoluţiunea în comitatul­ Hunedoarei şi ală Zarandului. — Crişană proclamă revoluţiunea la biserica din Curechiu. — Ocuparea Zarandului. — Re­voluţiunea se estinde în comitatul­ Hunedoarei. — Ţăranii atacă oraşulă Deva. — Esecutarea prisoneriloră din Deva. — Ultimatură lui Horia. — Revoluţiunea în comitatul­ Albei şi ală Clujului. — Câmpeni. Abrudă şi Roşia. — Primulă căpitană în periculă — Căpitanii Cloşca şi Ho­ria tînârulă pleca asupra castelului din Calda. — Trupa ţâraniloră de pe Mureşă atacă Vulperulă şi Vinţură de josă. — Revoluţiunea străbate în comitatulu Clujului. — Revoluţiunea în comitatul­ Sibiiului. — Revoluţiunea în comitatulu Aradului. — Organisarea mişcării. — Baro­­nulă Brukenthal şi baronulă Preisz. — Guvernulă tran­silvană şi revoluţiunea. — Armistiţiulă de la Tibru. — Misiunea lui Molnară în Zarandă. — Episcopii Nichiticî, Petrovici şi Popovicî. — Schultz la Câmpeni. — Insurec­­ţiuneă nobilimii. — Impapatură Iosifă şi revoluţiunea. — Executările din Alba. — Activitatea contelui Iancovits până la prinderea căpitaniloră. — Petiţiunile nobilimii. — Revoluţiunea­­se începe de nou. — Ordinele lui Ho­ria începerea ostilităţiloră. — Ţâranii resculaţi respingă amnestia. — Convenţiunea de la Ofenicală. — Luptele dela Remeţî, Bradă, Lupşa şi Michălenî. — Horia disalva trupa de la Câmpeni. — împâratură Iosifă şi cestiunea de naţionalitate în Transilvania — Prinderea căpitanilor­. — Interogatoriulă lui Horia, Cloşca şi Crişană. — Sen­tinţele şi esecutarea. — Horia ca ,rege« şi »împârată.« — Festivitatea din Slatna. — Alte condemnări. — Imp Iosifă desfiinţeaza servitutea personală. — Expatriarea mai multoră țârăni. — împ. Iosifă suprimă abusurile din munţii Abrudului. — Revoluţiunea lui Horia la 1790— 91. — Conclusiune. Preţulă unui exemplară: pentru România 10 fr. şi pentru Austro-Ungaria . II. Editură: Iacobă Mureşianu. Redactoră responsabilă: Dr. Aurel Mureşianu.

Next