Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1885 (Anul 48, nr. 11-144)
1885-01-15 / nr. 11
Nr. 11. GAZETA TRANSILVANIEI -------------- Iscoditorii indigeni, cari fuseseră trimiși înainte ca să se informeze despre dușmană, raportaseră falsă, spunândă că numărulă inimiciloră tăbărîțî la fântâna Abu- Klea este mică. Generalulă Stewart, comandantulă englesă, porni în fruntea a două-spre-zece sute de ostaşi englesi, dâmlă credământă iscoditoriloră, şi la 16 Ianuarie ajunseîn apropierea fântânei Abu-Kla, ale cărei isvoare Stewart le găsi ocupate de 10,000 de rebeli. Arabii ocupaseră cele mai bune posiţiuni fiindă mai de fată acoperiţi şi desvoltândă o tactică escelentă. Vedetele englese nu puteau veni In nici o atingere cu duşmanulă. In 17 Ianuariu n. Stewart începu pela 10 bire a. p. a înainta și a ataca pe Arabi, asăciSndu-și trupele în careu. Cu totă foculă omorîtoră ală Englesiloră, Arabii înaintară spre ei în șiruri strînse, se aruncară asupra careului englesă, cu ună uimitoră dispreță de moarte, și-lă sparseră. Tunurile englese nu puteau nici decum întră în acțiune. Momentană Englesii fură aduși în disordine, dar încuragiați de oficerî, formară din nou careulă și pușcile Martini decimară pe Arabi, cari se retraseră în urmă lăsândă pe loculă de luptă douăsprecince sute de morţi şi răniţi, or Englesii ocupară fântâna. Perderile englese suntă: 9 oficerî morţi, 9 oficerî răniţi, 65 de oameni morţi şi 85 răniţi. Generalului Stewart i-a fostă împuşcată calulă sub elă. Dintre trupele englese a suferită mai multă brigada cea grea cu cămile şi micuță despărţămentă de marină, ai cărui oficerî toţi au cătruţă. Intre oficerii morţi se află şi colonelulă Burnaby, celă mai poporală oficeră ală Angliei, cunoscută prin călăritură sau la Chiva şi prin aventura sa cu balonulă, Stewart înainteză mai departe spre Metammeh. Din dieta Ungariei. In şedinţa dela 22 Ianuariu n. se continuă desbaterea asupra bugetului culteloră şi instrucţiunii. Ignacz Z i m a n d y se bucură, că pentru întâia dată poate să se ocupe cu ministrulă culteloră şi instrucţiunii. Pe Trefort îlă adorăză, ca ună şcolară pe profesorală sĕu, căci elă este şcolarulă lui Trefort în antisemitismă, ca dovadă cităză o scrisore a lui Trefort din 1864 cătră Csengery. Adoraţiunea sa pentru Trefort nici prin aceea nu e micşorată, că ministrulă la alegerile trecute a pusă totală în mişcare ca să lă resterne. Oratorulă impută ministrului, că activitatea sa stă în continuă contrazicere cu catolicismul, cu biserica şi cu profesorii ei, că elă sacrifică scele catolice, că întrebuinţăză fundaţiuni catolice pentru scopuri nacatolice, ba chiar anticatolice. Faţă cu declaraţiunea ministrului din şedinţa dela 21 Ianuarie, că respectă libertatea conşciinţei şi a convincţiunei, oratorul a tjice că ministrulă ar fi în stare se spulbere întregulă cârpă profesorală ală sealelor medii, când acesta n’ar ascultă de poruncile ministrului. Oratorulă arată câtă e de neconsecentă în actele sale Trefort, dicendi odată, că naţiunea maghiară iubindă progresulă s’a alipită la protestantismă, altă dată că catolicismulă este religiunea progresului. Citesce şi o scrisoare a ministrului cătră episcopulă Pauer, în care atrăgea atențiunea acestuia asupra lui Zimandy, care a subscrisă manifestulă antisemițiloră. Oratorulă nu’ndrăsnesce să califice cum se cuvine o astfelfi de procedere, căci respectiva espresiune ar trebui să fie neparlamentară, dar atâta e sigură, că ună bărbată, care se jocă cu cele mai fundamentale principii politice și religiose ca o pisică tânără cu șbrecele, ca ună copilă mică cu jucăria, care-și atârnă atâtă de desă principiele în cuiu,ună astfelă de bărbată nu e vrednică să stea nu numai în statul coroanei, dar nici în parlamentă. Unui astfelă de omă nu numai că nu i-aşă încredinţa mândria şi speranţa ţării, tinerimea studiase, dar nici măcar coteţulă meu de porumbi.« Zimandy asigură pe ministrulă, că nu aceia suntă adevăraţii lui inimici, cari îlă combată pe faţă, ci aceia cari îlă esploatază prin linguşirile loră pentru scopuri egoiste. Bugetul ă îlă respinge, fiindcă tocmai păzitorulă celei mai vechi şi mai lăţite biserici lovesce în ea. Jidovii talmudişti, a căroră porancă principală în Talmud sună: .Spulberaţi pe aderenţii lui (Christosă)!« îşi pot fi alege liberă funcţionarii lor, şi acesta chiar după Tissa- Esslar. Ministrulă calcă în picidre cananele. Asta se numesce în Ungaria libertatea credinţei. Gabriel Ugran (Jlie, ca guvernulă ţine în mână pe înalţii demnitari bisericesc! ca pe ună »instrumentum regni.« Cestiunile politice trebuescă însă resolvate. »Biserică liberă în stată liberă« acesta’i principiul» care trebue adusă la valoarea lui. Autonomia este singurulă modă de resolvare pentru regularea raportului dintre biserică și stată. Trebue introdusă în biserica catolică ună spirită mai liberă. Numai în modulă acesta câştigă spiritulă naţională şi clerulă de josă află scută în contra clerisiei. Oratorulă face următbrea propunere: »Considerândă, că catoliciloră li s’a răpită autonomia, considerându că în urma stării nerecilate a ranorturilurîl dintre stată şi biserică începă a se ivi tendinţe anti-constituţionale: camera deputaţilor o avisează pe ministrulă cultelor şi instrucţiunii să facă primii paşi pentru regularea raportului dintre stată şi biserică.« Moriz Jókai răspunde deputatului Lesko. In discursula său ținută în secuimea disă: »Orașul Cașovia îlă consideră ca ună forță în contra curentelor agitatore panslaviste. * Apoi se laudă, își face quasi reclamă, că numele lui e amintită în toate fiarele pentru lucrările sale, pe care pretutindenea le întâlnesce cineva. Mai cjice că de toate naţionalităţile Ungariei se intereseză, ca să le facă cunoscute lumei, cu aceeaşi căldură ca şi de naţiunea sa. (Vom vedea decă e aşa în »Austro-Ungaria în cuvinte şi tablouri.« C Red.) Dar consideră de duşmană pe orice naţionalitate, care atacă »idea de stată maghiară.« Revine apoi din nou la lauda sa propriă Raportorii de (Jiare, (jice elă, îi eterniseazâ pentru istoriă fiecare pasă ală seu. (Proverbulă inse (jice: Lauda propriă pute.— Red.) »Noi trebue să cucerimă încă odată Ungaria, continua Jókai, dar aceasta nu o putemă face cu forța, ci prin cultură, asimilândă interesele; trebue să țântimă, ca toți locuitorii acestei țări de orice limbă să se simtă aci acasă, se considere aceasta țară ca pe mama loră, se se semtâ liberi pe câtă e cu putință. (Vorbe goale ce le aruncă Ungurii la fiecare ocasiune în ochii străinilor, cari nu’i cunoscă. Fapte nu vorbe. — Red. Laudă în urmă pe Trefort, comandantulă espediţiunei culturale, şi privaesce bugetulă. Albert Kiss se ocupă de legea scelelor medii. Ministrulă crează ordinaţiunî peste ordinaţiuni, care în praxă n’aducă nici ună bine. Poporală nu scie nici acum încă cui aparţine şcóala: bisericei, statului sau comunei? In locă se sustragă scóalele competinţii autorităţilor bisericesc!, se caute mai bine guvernulă a ridica şcole în acele comune unde nu sunt. Deplina libertate a credinţă n’a devenită încă realitate. El, deși e preotă protestantă, este pentru autonomia catolică. Goloman Rostahazy găsesce, că cestiunea autonomiei bisericei catolice nu trebue să se discute acum la bugetulă culteloră. Franz Komlossy polemisează cu Irányi și cu ministrulă culteloră, cari au zise, că preoţii sunt de vină, deci prea puţină se face în şcole în direcţiunea religiosă-morală. Vinovate sunt, dice oratorală, scólele interconfesionale sau cele fără confesiune. Numai jidoviloră le e permisă să’şi instrueze copii loră în propria-le religiune.CineprostiTiezanai“multă. Întrebă oratorălă, pe fetele noistre? Jidovii! Câţi copii de jidovi se nască, atâtea doice creştine sunt necesare. Şi când băeţii de jidovi devină mari, ei cerceteaza şcolele conduse de preoţii noştri, pentru ca se batjocurască apoi prin diare pe acei preoţi. Cei mai mulţi jidovi nuse inundeza facultatea de medicină, de brece ca medică se potă câştiga mai mulţi bani. Oratorulă se declară pentru autonomia bisericei catolice şi crede că o mică regulă şi măsură susă în cercurile clerisiei înalte n’ar strica. E o adâncă prăpastia — deşi calificaţia e egală — între sărmanii preoţi dela ţară şi între iluştri prelaţi. Dar stea Trefort încă zece ani ministru, căci cine scie, dacă succesorulă său nu va fi ună jidovă. Elă primesce bugetulă, dar în acelaşi timpă şi propunerea lui Ugran. -------------- SOIRILE DILEI. Ministrul instrucţiunii Trefort, In interesul promovărei industriei din ţară, a provocată secţiunile ce stau sub resortulă său, se lucreze ună proiectă de ordinaţiune, prin care să se aviseze autorităţile instrucţiunii, direcţiunile institutelor, administraţiunile fundaţionale etc., ce cadă în sfera de acţiune a respectivelor secţiuni, ca atâtă acelea câtă şi subordinaţii lor, tote articolele de industrie, necesare în oficiu, la instrucţiune şi la economie, întru câtă acestea se producă în Ungaria, să şi le cumpere din ţară —ficamera de notariată din Cluşiu face cunoscută că, în urma morţii notarului publică din Braşov, Dr. Franz Linz, pănă la ocuparea acestui postă îlă va înlocui notarulă publică Petru Nemeşă. —D— In Coşiocna, aprope de Câmpiă locuită mai numai de Români, s’a înfiinţată o şcolă de stată, în care s’au înscrisă deja 60 de elevi. Aibă grijă Românii, ca inimile fiiloră loră să nu se instreineze, ci să rămână românesc!. —0— Casina română din Beiușă în 7 Februariu st. n 1885 va aranja ună bală în favorulă augmentării bibliotecei sale. La balulă acesta se voră presenta mai multe dame în costumă naţională. Reuşirea balului atârnă dela interesarea On. publică, a cărui sprijină îlă şi cere comitetulă aranjatoră. Acei stimaţi domni din locă seu provinciă, cari ţînă contă de acestă bală, Insă din erere nu ar fi primită biletă de invitare, sunt rugaţi a’şi re -Aorv-in rîr*iiv\tviltt la f n'Wntff'nl'ii n'l'/H'y]7/Íin 1'ij 1885. In bugetulă pe anulă viitoră ală ministerului de răsboiu română se prevede şi înfiinţarea încă a două batalioane de geniu —0— Informaţiunile gazetelor vienese despre periei' şi ruinarea reşedinţei metropolitane din Cernăuţi neesacte. In urma unoră scurgeri de ape s’au st-' câteva case şi livecji pe ună deală în apropierea dinţei, dar pentru reşedinţă nu este un a ună pericol —0— Ună numără de aprópe 800 cetăţeni din Ploeşti a adresată o petiţiune mitropolitului prin ată ală României în favoarea arhiereului Calistrată. —0— Soborulă arhiereescă din Belgradii, ocupându-se cu cestiunea dăcă se potă introduce nisce reforme radicale în sînulă bisericei sârbe, a resolvată pănă acum cestiunea „reînsurărei« clerului mirenă. Cestiunea a fostă resolvată în şedinţa dela 22 Ianuariu st. n. într’ună modă afirmativă, preoţii sârbi vor avea voiă să se reînspre a doua şi a treia oră. Resoluţiunea luată a fostă comunicată patriarhului dela Constantinopole. Cugetări la încheierea anului. Selagiu Ziua de Crăciună 1884. (Urmare din Nr. 9.) In comitate, trebue să mărturisiscă, că peste totă Românii noştri nu-şi împlinescă datorinţa pe deplină, nu luptă cu zelă de ajunsă pe acestă fărâmă, pe care amă pută desvolta o activitate însemnată şi în multe privinţe forte folositoare. Causa e lenea şi letargia, ce se observă mai pretutindeni, ună felă de disgustare de afacerile publice, care este foarte periculosă pentru causa noastra, a căreia interese pretindă ca să luptămă necurmată între marginile legei și se aducemă proba evidentă despre aceea, câtă valoare are legea municipală și art. de lege 44 din 1868, şi în generală se probămă înaintea lumei cum se administrează şi se respectă legile în acestă stată.... Luptele municipale mai au pentru noi şi aceea mare însemnătate, că ele ne uşurază şi susţină organisarea nostră interioră tactică, dela care depinde totală, depinde isbânda finală. Fruntaşii preoţi şi mireni de prin judeţe suntă responsabili înaintea naţiunei pentru ceea ce se lucrază sau se neglige în comitate în cu apărarea marelor nostre interese naţionale. Este adevărată, că şi în municipii suntem mai pretutindeni scoşi din posiţiunile nostre de mai înainte, parte şi prin vina nóstra, déramă arătată deja că avemă încă în multe comitate mă numără destulă de mare de membri, cu cari nu numai că putemă face oposiţiune, dar putemă să şi dobândimă ici colo câte ună succesă în potriva adversarilor noştri. In comitată rolulă de căpeteniâ îlă jlecă comuna. Ce facemă în comune? — Nimică seu mai nimică. Seimă, că în contralegei s’a impusă limba maghiară ca limbă oficială în toate comunele din comitatele unguresci. Nu sciu cum stămă în Ardealh. Din cele ce se comunică însă în »Gazeta* mai alesă din părţile Dobocei şi ale Năsăudului, mi se pare că şi comunele transilvănene dau tare Inderéta, încâtă privesce eserciarea dreptului de limbă şi au începută să fie aleşi ce notari străini, jidovi ş. a. Decă mai esistă vre-o circumstanţă atenuantă pentru purtarea noastra în comitată, atonei de sigură nepăsarea nostră în viaţa comunală este şi rămâne neesensabilă. In casa şi la vatra sa Românulă, cu legea comunală amână, cu totă sistemulă virilista, este în dreptă a-şi alege funcţionari din sânilă său, a-şî decretă limba oficibsă şi nu este datoră a primi ordonanţă în altă limbă ş. a. In comună preoţii şi fruntaşii mireni nu-şî împlinescă mai de locă marea oră chiămare, care este de a apera poporală ţărână în contra volnicieloră paşaleloră din comitate şi de a-lă feri de relele urmări ce trebue să le aducă pentru elă administrarea afacerilor comunale într’o limbă, pe care elă n’o înțelege. Dar aceste suntă toate cestiuni ce mare importanță, cari nu se potă resolva într’o mică revistă. Se trecă acum la viaţa nostră în familiă, care este temelia esistenţei naţionale. In viața familiară constată cu bucuriă o stare mai îmbucurătore. Limba română în familiele preoţilor noştri şi în ale cărturari oră noştri mireni a reocupata terenură, pe care mai înainte îlă stăpânea limba maghiară în comitatul Sătmarului. Au dispărută aprope toţicei preoţi maghiarisaţi din scola anilor 1830—40 cu esceţiarea bătrânului protopopă Darabant, încărcată de păcate sub a căruia păstorire de ani 46 se maghiarisa marea şi frumoasa comună Verişiu. Preoţimea cea tinără, cu bucuriă vină a constată, este in cea mai mare parte zeloosă şi pătrunsă de curate sentimente naţionale. Onoare bravilor, preoţi tineri, cari îşi înţelegă chiămarea sântă de a lucră pentru cultivarea la fericire a intimei linii. Ruşine celină ce nu-şi înteletră