Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1890 (Anul 53, nr. 1-24)
1890-01-28 / nr. 23
lozsvar“ — când ne-amu ridicaţii glasulă în potriva Kisdedovuriloru plănuite de grofulu Csaky, ci ar fi fostu unu pecatu de morte şi vrednici amu fi fostu se fimu huliţi şi blăstămaţi de întregii nemulți românescu, decă nu i-amu fi arătata noua nelegiuire, ce are de gândit se-o severşăscă guvernulu ungurescu spre cea mai mare stricăciune a lui. Elă acuma ne spune însăși foia guvernului „Nemzet“ că ce are el, de gândit se facă prin Kisdedovuri. I-a apucată turbarea maghiarisării tocmai acuma mai tare, când în partea de dincolo a monarchiei nóstre însuși guvernulu a luatu în mână sarcina de-a împăca şi îndreptăţi naţionalităţile, asigurându-le o desvoltare liberă şi liniştită naţională! Se veghiamu dor cu mică cu mare, se ne strângemu rândurile, căci duşmanii limbei şi ai naţionalităţii române se pregătescu pentru o bătăliă decisivă şi gata trebue se fimu cu toţii a o întâmpina cu bărbăţia şi cu curagiula celoru ce luptă pentru o causă drepta şi sfântă! ZESe crista politică. Dinăuntru. S’a dusă vestea de cavalerismulu ungurescu. Regimulă încasseză milioane din dările naţionalităţilor nemaghiare, le cheltuesce pentru tot feluile de institute maghiare de cultură şi de învăţămentă, dar nu găsesce eu cale, precum dreptatea cere, ca să cheltuescă din aceste milioane şi pentru institute de cultură şi de învăţământă nemaghiare. Pentru elă naţionalităţile nemaghiare sunt moi bune numai de tunsă şi de mulsă. Nemulţămiţi „cavalerii“ cu atâta, se svorcolesc, se storcă pănă la măduvă pe Nemaghiari pentru ca se-i maghiariseze cu banii lor propri. Prin organele guvernului caută a impune dări poporaţiunei nemaghiare pentru societăţile de maghiarisare, pentru Kulturegyleturi, precum au făcută în comitatul Târnava-mare. Incuragiaţi de sprijinulă guvernului şi ală organelor lui, cari se află în fruntea mişcării de maghiarisare, au crezută „cavalerii“, că a venită vremea se storcă şi pe Românii din Turda-Arieş, aruncându-le în spinare una adausă de dare pentru „Kulturegylet“. „Gazeta“ aflândă de acesta manoperă ungureasca, a atrasă atenţiunea Românilor din Turda şi, când la 28 Ianuarie „cavalerii“ au venită seceră dare pentru Kulturegylet, Românii s’au înfăţişată în numără mare în adunarea comitatensă şi prin purtarea loră vrednică şi bărbătâscă au zădărnicită planurile duşmaniloră. Aceştia s’au vedută nevoiţi a amâna pe altă-dată împlinirea planului lora diavolescă. Românii Turdenî însă voră veghiia şi în viitoru, ei suntă hotărîţi a combate cu toate mijloacele legale şi în viitoră uneltirile kulturegyletiste. In timpă ce organele guvernului conducă mişcarea de maghiarisare în provincia, vrendă a despoia prin dări kulturegyletesci pe Nemaghiari, pe atunci regimulă făuresce proiecte de legi, prin care să se desnaţionaliseze ocopilulă încă dela sînulă mamei. Ministrulă Csaky a plămădită una proiectă de lege, care dispune să se facă asiluri (grădini) de copii în toate părţile prin comune. Asupra asiluriloră de copii regimulă îşi reservă o mare influinţă, pentru-că scopulă acestoră asilurî nu e crescerea, nici ferirea copiilor de nenorociri, mai alesă când părinții lipsescă de acasă, fiindă duși la lucru, ci scopulă loră e maghiarisarea copiilor. Etă ce dice proiectulă . Capitolulă ântâlnu, §§ 1—5, tracteaza despre problemele și scopurile asiluriloră de copii. Se dă ca scopă, d’a feri pe copii de 3—6 ani de pericule, d’a le desvolta corpulă şi spiritulă. Astfel de institute potă înfiinţa statulă, comunele, confesiunele, persoanale morale şi, dacă permite inspectorală şcolară, şi persoanele private. In asiluri trebue să meargă toţi copiii, deca nu simtă acasă supraveghiați cum se cuvine. Capitolul 2 al doilea, §§ 6 — 9, dispune, ca edificiile institutelor, să fiă să- ! netose și intr’o posițiune sigură în contra focului. Intro sală potă fi celă multă 100 de copii adunați. Copiii se ’nvețe se se roage, se vorbeasca, să cânte, să facă eserciţii corporale, se se ocupe cu jocuri şi cu lucrări de mână. Pentru asilurile de vérs sunt prescrise numai îngrijirea corporală şi jocurile. " Capitolul 2 al treilea §§ 10—13, prescrie pentru conducătoarele asilurilor, ca să aibă esamenu de calificaţiuneele suntă a se numi pe viaţă şi numai printr’o sentinţă disciplinară se potă destitui. Pe lângă locuință, trebue se capete celă puţină 300 fl., bonele (doicele) 100 îl. pe ană. Capitolul 2 ală patrulea, §§ 14—18, Indatoreazâ pe comunele, ai căroră locuitori plătesc ă peste 20,000 îl. dare, a înfiinţa asiluri; totă aşa pe comunele cu o dare de 10,000—20,000 fi., deci suntă celă puţină 50 de copii de supraveghiată. Comunele mai mici au se înfiinţeze numai asilurî de vară. Pentru întreţinerea asilurilor, se impune o dare de pănă la trei procente. Capitolul 2 al cincilea, 1927, impune pentru supraveghiarea asiluriloră o comisiune de cinci membri, fiindă membru ală ei și medicală comunală ori de cercă. Supraveghiarea superiora o are inspectorală școlară ungurescă. Cerculă de activitate ale comitetelor administrative se estinde și asupra asiluriloră. Capitolul 2 ală şeselea, §§ 28—35, tracteaza despre institutele de învăţămentă, anume pentru formarea conducătoarelor asiluriloră. Cu fiăcare astfelă de institută de învăţămentă e împreunată şi ună asilă de copii. In aceste institute se primescu numai absolvente a patru clase medii ori civile, ori care au depusă esamenă mulţămitoră de admitere, cerendu-li-se şi cunoascerea limbei unguresc!. Capitolul 2 ală şeptelea, 36 şi 37 Indatoreaza pe conducătoarele diplomate puse’n poştă, ca în cursă de doi ani să depună esamenă de calificaţiune; decă nu’lă depună, rămână în postă, dar atunci pentru ele n’are valoare garanția minimului lefii. Capitolul 2 al optulea, §§ 38—40, cuprinde condițiunile, în care asilurile, ce nu suntă ale statului, se potu ajuta de stată. Proiectul de lege prevede, ca copiii, când n'ar fi îngrijiţi acasă, să fie duşi în asiluri chiar cu gendarmn. Acolo voră învăţa copiii a vorbi, a se ruga şi a cânta unguresce, pentru că, precum ne spună chiar foile guvernului, scopulă asiluriloră ca maghiarisa pe copiii miei. Românii bucovineni au să înregistreze o isbândă în lupta loră politică. La alegerea de deputată în cerculă Siretă-Rădăuţă-Sucava, pentru parlamentară din Viena, în loculă repausatului Dr. C. Tomasciuc, a fostu alesă dr. Eudoxiu Huruiţi,sahi. „Revista Politică“ însoţesce acesta isbendă cu următorele cuvinte : „Nu li-a ajutată duşmanilor noştri nicî tactica loră, nici mijloacele de totă soială, de cari s’au folosită în acesta operaţiă electorală. Bărbăţia română redeşteptată şi încrederea aliaţiloru în conducerea nostră au repurtată victoriă asupra mândriei adversarilor noştri. Lupta încă nu începuse şi contrarii trîmbiţau cu dispreţă de noi, că n’avem ce căuta în oraşele cele mai vechi ale ţărişorei noastre. Statuia majoră ală loră, compusă din niste venetici, decretase stărpirea românismului din aceste oraşe. Acestă tactică a vrăşmaşilor noştri ni-a deschisă ochii, ne a deșteptată deplină și concentrându-ne umerii la umără și dândă mâna cu toți alegătorii onești și binevoitori noi am fi intrată în luptă şi amă învinsă. In urma acestei decepțiuni adversarii voră încerca se se reculega și se se întâreasca pentru alegerile viitoare. Aceasta o scimă prea bine pentru că scimă, ce țintă și-au pasă ei. Acesta cunoscendu-o noi, le spunemă în față, că și pregătirile noastre suntă făcute. Decá înainte de alegerea de erî n’am fostă destulă de bine organisați, deca pănă atuncea n’am fi desvoltată destulă energiă, alegerea de erî ne va învăţa cum şi prin ce să devenim fi tari şi mari ! Atacurile în contra esistenţei nóastre naţionale, proiectele de desbinare urdite prin ascunsă asupra factorilor noştri politici, le vomă sei se le întîmpinămă şi se le zădărnicimă. Nobilimea nostră, din partea protivnicilor, aşa de rău clevetită, biserica nostră călcată în piciore şi poporul de la ţară ignorată şi tratată de denşii ca materială brută şi necoptă pentru o viaţă politică, aceste elemente puternice pentru esistenţa nostră vor sei de acu înainte să-şi facă datoria lor. Uneltirile subversive ale adversarilor noştri sunt descoperite, programa lor politică se arată faţă de ţara nostră de fată greşită. Ura în contra boerimei noastre naţionale şi a preoţimei noastre nu le va ajuta şi politica adoptată de centralişti şi cei din stânga camerei deputaţilor din Viena rămâne precum a o fostă absolută inaplicabilă pentru ţărişora nostră, feciorei de sub teiu. Fecioara apoi îşi înălţa ochii ei umedi către ceri. Faţa ei palidă avea espresiunea unei blândeţe ceresci, când îşi întinse braţele şi strigă cu glasă înăbuşită: „Rămâi cu bine, iubitulă meu! Baremî de-ai fi fericită tu cu ea şi ea cu tine. Decă iubirea mea n’a putută să te fericescă, fericescu-te celă puţină clipa, în care m'ai părăsită. Tu n’ai sciută nimică când eu ţi-am condusă în loculă acesta pe alesa inimei tale, nici n’ai avută sciinţă despre lacrimile şi nopţile mele fără de somnu. Rămâi cu bine şi dă-mă uitărei; eu voiu avé de ajutoră pe Tatală din ceră!“ Audiudă Iubirea vorbele acestea, s’apropia de sfârşita fecioră şi ’i săruta fruntea ei îngălbinită. In clipa acesta se iviră de-odată în preajma ei Virtutea şi Bunetatea. „Binecuvântată să fii tu fiinţă omenescă!“ şopti atunci Iubirea. „Tu te-ai înfrânată singură; acesta e cea mai înaltă chemare.“ Fecioara simţi scoborîndu-se pe deasupra ei una ce mai pe susă de fire, privi cătră ceră ca şi când ar vede pe cele trei surori înălţându-se şi legănându-se prin aeră. Ea privia zîmbindă şi lăcrimândă, şi vederea ei se perdea în zarea depărtată a cerului. Blasiu, 1800. Maria Harfa. Din viéţa unui omi sărmană de Tolstoi. Nici eu nu mai sciu, cum şi în ce chipă, destulă, că într'o sera pe când îmi făceam o notiţă după esplicarea profesorului, mă treclui de-odată la spatele mele pe ceata de polițai condusă de doi oficeri de rangă mai înaltă. „Tocmai la muncă o găsimă pe pasărea cea bună“, răcni unulă dintre cinovnici amețită de rachiu, „legați-lfi mai întâiu, ș’apoi ne vomă vedea de lucru“. „Dar, domnii mei, vă rogă !“ „Nici o vorbă, spânduratule“, îmi striga poliţaiulă, cătră care îndrăsnisemă să mă întorcă. Cu mănile legate la spate mă rădimară de părete şi începură a mă ispiti. Bine sclindă, că afară de cărţile de şcoli, eu nu am la mine nimica, aşteptamă foarte liniştită sfirşitulă lucrului. Cu puţinele mele mobile o sfirşiră curendă; după aceea scotociră prin totă loculă, pe sub podini, pe după obleneie ferestriloră, prin sobă, prin crepăturile uşei, c’o vorbă, prin totă loculă unde s’ar fi putută ascunde cevaşl. Asta ţinu trei ore. „Să vedemă acum păretele“, zise cinovnicule. Râseră varulă de pe părete aşa că îmi umplură cu elă totă odaia şi ciocăniau în fiăcare cărămidă. După ce sparseră şi sdrobiseră totă, în adevăratulă înţelesă ală cuvântului, fără să găsescă ceva, îmi legară manile în lanţuri grele, mă puseră într’o cusculiă închisă1) or alături de mine steteau doi gendarmi cu baionetele îndreptate spre pieptulă meu. Orologiulă turnului bisericei „Isacă“, bătea miedule nopţii, când ajunse trăsura la porta cetățuei; numai atunci am băgată de sema, că patru ostaşi călări m’au escortată pănă aici. Cum şi în ce chipă am fostă primită în cetăţue, e de prisosă a mai istorisi.. Voiu spune numai lucrurile mai însemnate. Chilia de sub pământă, în care am fostă aruncată, era frigurosă, umedă și întunecosă. Afară de prietinii clocani, eram numai eu singuri. îndată ce m'am ') Trăsura închisă a temniţei, în care sunt duşi cei arestaţi, aruncată pe-o murdară şi mare saltea- umplută cu paie, cinstiţii prietini şi veniră să-mi ţină de urîtă. De somnii nici vorbă nu putea fi; trebuia să mă păzescă să nu mă începă animalele, ce în lumea loră puteau să facă şi o astfelă de obrăsniciă. In sfîrşită se lumina de diuă; pârcălabulă îmi aduse dimineţa o mare bucată de pâne năgră şi apă. La amedi nimică. De bună-semă, că nuina voră fi înşirată încă intre acei nenorociţi, cari se chinuiau în suteranele acestea. Paltonulă milă luară când am fostă înfățișată în cancelariă, înainte de-a mă arunca în loculă meu de osîndă; n’aveam cu ce se mă acoperă. Mî-era frigă. Dela pârcalabă zadarnică ceream vreune țolă, cu care să mă apăru de frigă, ba în locu să fiu miluită, elă mă spunea soldatului, ce se plimba în susă și înjosii pe galeria, or acesta mă ameninţa cu puşca. „Deci va dice numai o vorbă“, cjicea pârcălabulă, „împuşcă-lă“! „Ințelegă, domnule !“ respundea soldatulă. Cum am trăită trei săptămâni cu 21 Strejaev. Dinafară. In ditele acestea sau descoperită in Bulgaria o conjura firme îndreptată în contra principelui Ferdinand şi a miniştrilor. Capulă conjuraţiunei e maiorulă Pauiţa, fostă adjutantă ală principelui. Maiorulă cu alţi complici au fostă arestaţi. Foile rusescî, ca „Novosti“ şi altele, se bucură de mişcarea pornită de Pauiţa, care măreşce speranţele şi aşteptările rusescî. „Novosti“elice, că oficerii bulgari suntă nemulţămiţi cu măsurile militare luate de principele Ferdinand I, deoarece acesta are de gândă, de dragulă patronilor săi austriaci, să înarmeze armata bulgară cu pusei, declarate în Austria ca netrebuincioase. Pentru ca să facă imprumutule, prin care vrea să-şi susţiă troiulă, principele a jertfită interesele armatei. Nemulţumirea oficerilor a luată mari dimensiuni şi a împinsă lucrulă la complota. Oficerii arestaţi, dire faia rusescă, voră fi mai multă ori mai puţină aspru pedepsiţi, dar aceasta va înăspri nemulţămirea...Cei din Viena şi din Berlină trebue să se convingă, că sistemul de a alătura ţările balcanice la alianţa triplă are base