Gazeta Transilvaniei, octombrie 1891 (Anul 54, nr. 217-241)

1891-10-24 / nr. 236

Pagina 2, spre a dobândi seu deplina autonomiă dela corona seu decă nu, de a se rupe cu totulă de Austria şi Ungaria“. La aceste scornituri întreţe­sute în­­ţiarula „Kreuzzeitung“, acesta chiaru publică acum o de­­claraţiune a domnilor: Babeşă şi Mocsonyi, datată dela Sibiiu 17 Octomvre a. c., care este de ur­­mătorul ei cuprinsă: Onorată Redacţiune! Abia astăzi ne-a venită în mâni acelă articula importantă, care a apărută în preţuita D-Vostrăfată în 8­­. c. sub titlulfi „Posiţiunea triplei alianţe faţă de românismă şi celă mai nou atacă ală partidei Kossuthiştilor şi în contra coroanei Habsburgice“, şi cu a cărui tendenţă şi apreciare ne merită a raporturlorfi triplei alianţe faţă de Ro­mânismă, consimţimă pe deplină pănă la partea finală, în care „Kreuzzeitung“ ne face onoare să se ocupe şi cu neînsem­natele noastre persoane şi a cărui desco­periri aventurioase nu stau de locă în consonanţă cu seriositatea expunerilor­ înalte politice premergătore, fiindcă aici în ţară nu le poate lua nimenea în se­­riosă. Cu toate acestea ne vedem şi în­demnaţi — faţă de vara cea mare de care se bucura on. D-Vostră fară cu dreptă cuvântă în cercurile cele mai lățite — la declarațiunea: că nouă nu ne este cu­noscută despre ună pactă, pe care l’ar fi încheiată, după asigurarea fetei D-Voas­­tră, partida Kossuthiștilor și cu noi amân­doi și că cu totă hotărârea respingemfi „tendințele de desfacere“ insinuate asu­pra nostru cu acesta peasiune. Pe lângă rugarea curtenitoare de a publica în en. D-V0stră faie acâstă scurtă declaraţiune, primiţi tot­deodată asigurarea distinsei noastre stime. Ai D-V0stră Vincenţiu Bălceşti, Alex. Mocsonyi. Altă declaraţia contra „Magyar Hírlap“. La articolii plini de scornituri tendenţilose ai ziarului „Magyar Hirlap“, despre cari amu făcutu amintire şi noi, respunde d-la Dr. Alecsandru Mocsonyi printr’o scri­­sore, ce o reproducemu întocmai după numita fata cu observarea ce i-o face: „La articolii noştrii intitulaţi „Schim­bare în politica Românilor.“ Alecsandru Mocsonyi trimite urmatoarea epistolă re­dactorului responsabila ală fuiei noastre: „Stimate amice! Sosindă în Budapesta, am fostă fă­cută atentă asupra celor­ doi articoli apăruţi înainte cu vreo câteva săptămâni în preţuita ta fată sub titlul: — „Schim­bare în politica Românilor­“, ală căroră autora anonimă se declară a fi Română. In partea primă a acestor­ doi articoli se „accentueză“ între altele, că „bărbaţii conducâtori români“, între cari sunt nu­mărată şi eu şi fratele meu — „nici­odată nu au fostă eroii pasivităţii“. Ei în ar­­ticolulă al­ doilea, autorulă vorbesce despre „pertractări prevenitore“, despre „înţelegeri împrumutate“ şi despre „apro­pierea“ Românilor­ de cabinetulă Sza­­pary, în înţelesulă cărora bărbaţii con­ducători români ară tinde într’acolo, ca cu prilejulă proximei conferenţe naţio­nale, „Românii să o rupă desăvârşită cu politica de pasivitate“ şi că la proxi­mele alegeri dietale „Românii vor­ lua parte activă fără nici o reservă“. In schimb, contele Szapary, pe lângă alte concesiuni, ar fi pusă în vedere „numi­rea a doi fişpani români“. Autorulă ano­nimă mai scie şi aceea, că „cercurile române au designată deja“ persoanele potrivite pentru aceste posturi şi că în­tre acestea unulă ar fi fratele meu Eu­­geniu Mocsonyi. In sfîrşită „pe basa in­­formaţiunilor­ întemeiate“ susţine, că „Babeşă, omulă de încredere ală familiei Mocsonyi“, „pregătesce terenulă“, „ca­­paciteaza pe politicii români“, în intere­­sul­ „pactărilor și stabilite“ și că „proce­dura sa“ cu privire la aceasta este îm­preunată cu „succesă“. Poate facă ună lucru de prisosă, cu toate acestea, considerândă positivitatea, cu care se dau la lumină aceste pretinse descoperiri, mă sîmtă îndatorată a de­clara, că eu şi fratele meu, după împre­jurări, totă­deuna amă fostă aderenţii ho­­tărîţi ai acelei pasivităţi, pe care a pro­­clamat’o în anul­ 1881 conferenţa na­ţională română dela Sibiiu, ba eu mai eram încă de pe atunci de părere, că acastă pasivitate nu trebuia să se res­­trîngă numai la cercurile electorale din Transilvania, ci să se estindă şi asupra cercurilor­ electorale din Ungaria, ceea ce dealtmintrelea conferenţa naţională a şi hotărîtă mai târcjiu, în anul­ 1887. Şi în privinţa acesta nici astăzi nu cuge­­tămă altfelă, după-ce în politica naţio­nală oficiosă a patriei pănă acuma nu s’a făcută vre-o schimbare, care să moti­­veze indicata „schimbare“ în politica Românilor­. Eu nu spiu nimică nici des­pre pretinsele „pertractări“, nici despre „pacturi împrumutate“, sau despre altele de soiulă acestora, atâta însă sciu, fără de-a fi vorbită cu fratele meu, care de presentă petrece în străinătate, că pos­tulă de fispană, ce îi ofere autorulă ano­nimă cu atâta prietiniă, fratele meu nu l’ar primi sub nici ună felă de îm­prejurări, măcară de ar fi îmbiată cu elfi şi din altă parte. In sfârşită numai atâta mai trebue să observă, că dintre toate afirmaţiunile autorului articulilor ei, numai una singură este, care corăspunde ade­vărului, şi adecă , că Babesfi într’adevără este ună amică de încredere ală familiei mele. Rugându-te să binevoiesci a pu­­plica aceste puţine şire în foia ta, te salută, Budapesta, 2 Nov. 1891, ală tău sti­­mătoră Alecsandru Mocsonyi“. La epistola acesta a d lui Al. Mo­csonyi lesne amă pute da răspunsulă în­­destulitoră, dar acestă dreptfi îlfi reser­­vămă pentru autorulă articulilorfi, care de sigură nu va rămâne datoră cu elă, numai adevăratele calităţi personale ră­mână ună joefi frivolă ală maliţiei. Origine nobilă, bogăţii imense, po­­siţii răscumpărate prin linguşire, toate acestea nu ne oferă aceea, ce putemă simţi în urma consideraţiunei noastre per­sonale. Află-se oare ună individă mai demnă de compătimită, ca acela, căruia ca „domnă mare“ ii suntă străine toate virtuțile, împrejurulă căruia s’au îngră­mădită toate posturile onorifice, dar care e necesitată să sîmtă în totă momen­­tulă, că nu i­ se stimeazâ persona, ci nu­mai demnitatea, ce o ocupă în societate ?! Din fericire, amorulă propriu, nutrită de asemenea indivizi nu-i lasă să observe, că nu valoreză nimică !3) Suntă calităţi esemplare, cari escită în omfi­­alustă; de multe­ ori şi invidia faţă de ună omă renumită ridică omeni mediocri la ună renume oare­care. Eroului Eugenă de Savoya i-au putută fi mulţi generali recunoscători pentru reputaţiu­­nea, de carea s’au bucurată ei mai târ- ziu, urândă pe marele soldată europena. Bogăţii enorme se câştigă pe con­­tură renumelui; câştigă-ţi mai întâi au­toritate, posiţie onorifică şi trăieşte cu demnitate în viaţă, şi atunci îţi este asi­gurată fericirea pe pământ­, cu toate că bogăţia oamenilor ei respectaţi şi cu auto­ritate e tată aşa de invidiată, ca şi au­­rulă în templele Z0il°ră. înainte de toate, acela se poate simţi esenţială a acestei stări deplorabile o aflu în lipsa de adevărată cultură a ini­­mei. Să sperămă însă că va veni timpulă, când pe lângă cultura minţii, după carea umblămă cu toţii se va fi cultivată pe deplină şi inima, şi atunci nu va mai pute sta la distanţă aşa mare boerul şi faţă cu plugarulă, cocana faţă cu ţăranca, ci cu toţii vom­ forma ună întregă ne­­despărţibilă, o naţiune, ce va impune celoralalte naţiuni conlocuitoare. G. J. în adevără fericită, a cărui considera­­ţiune se basază numai pe valoarea in­ternă a persoanei sale, or nu pe posiţia, ce o ocupă. Manifestaţiunile de onoare, cari pentru cei mai mulţi omeni suntă numai nisce acte ceremoniale, se prefacă pentru dânsul şi în semne de veneraţiune generală.­­Toate consideraţiunile conven­ţionale din vieţa socială primescă faţă cu el, ore care maiestate şi importanţă; mulţumirea lui internă câştigă o nouă putere de viaţă şi toate bucuriile din lume primescă o formă mai zimbitoare. Graţia mai mariloră, poate asigura reputaţiunea unui omă, dar o poate şi nimici. Căzută odată în disgraţiă, se repete o mare încordare de puteri şi multe merite pentru a te pute afirma într’unui postă, după care veneză mulţi; în asemenea caşuri chiar şi cea mai mică neregularitate nu se trece cu ve­derea... Ună omă cu oare­care influinţă atunci apare în adevărata lui valoare, când cade din înălţimea posiţiei lui; şi decă i­ se atribue puţine merite, are celă puţină din partea lumei favorită acela, că i­ se delătură vălulă, care i-a ascunsă defec­tele; nimenea nu­ lă măgulesce, nimenea nu’lă ajută. Cu toate acestea omenii cu posiţiă înaltă apară prin căderea loră cu atâtă mai maiestatică. Maria a devenită cu atâtă mai renumită prin schimbarea tragică a sorţii sale; prinderea şi eşila­­rea lui a făcută asupra mulţimei o im­­presiune foarte adâncă şi uimitoare. Mul­ţimea atribue toate virtuţile aceluia, că­­ruia lamenteză, că le-a avută. Din causa acesta omulă cu o posiţie înaltă apare în nenorocire cu multă mai mare.4) George Joandrea. 3) La noi, la Români, nu se poate susţină despre cineva, că ar fi de ori­gine nobilă privilegiată. Şi cu toate acestea, cu regretă trebue să observă, că între popo­rală de rând şi între aşa numita inteligenţă r­esistă astăzi ună zidă despărţitoră prea mare. Ce fericiţi s’ar sîmţi vechii Egip­teni, decă acum la finea veacului al­ 19-lea, înviind şi din morţi ară mai ob­serva urme de „castele“ loră patriarchale, susţinute în modă indirecta chiar şi în siuulă unui poporă ca ală nostru! Causa GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 286—1891 SOIRILE PILEI. — 23 Octomvre (4 Nov.) Programa congresului de pace din Roma. In 8 Noemvre se va deschide congresulă în Capitoliu. In sera aceea va fi o representaţiune de gală în teatru, în 4 şi 5 Noemvre va fi primirea depu­­taţilor­, în 6 serată la principele Odes­­calchi, în diua următore una la Siudaco. In şedinţa din 8 Noemvre se facă ale­gerile. In aceeaşi­­ji va fi primire în Capitoliu. In fiă­care cei 80 voră­ţi 10 conferinţe. Apoi mai suntă în perspec­tivă iluminarea forului şi a Colosseului, precumă şi o escursiune la Neapole şi Pompeji. * * * Lucruri mari are de gândă să facă Kulturegylet-ulă de la Cluşiu. Un­ mem­bru de încredere ală acestei societăţi de maghiarizare publică în numărul­ mai nou ală lui „Budapesti Hírlap“ ună ar­­ticulă, în care arată, că încă de multă are „Kulturegylet“-ulă intenţiunea, de-a înfiinţa prin întrevenirea guvernului o episcopia maghiară greco-catolică şi altă episcopiă maghiară greco-orientală, să înţelege, amândouă pe sema Românilor­. Cu intenţiunea acesta „Kulturegylet“ulă încă n’a avută curagială de-a păşi pe faţă; în ascunsă însă, după cum arată amintitului membru, „Kulturegylet“ulfi lucrază în direcţiunea acesta şi când va sosi plinirea timpului, elă nu va întâr­zia de a surprinde lumea şi cu acestă fără monstru ală uneltirilor­ sale. — Dumnezeu poate nu-i va răbda pănă a tunel; noi însă trebue să fimă preparaţi! * * * Croaţii şi limba maghiară. „Egyetértés“, se plânge, că „frăţietatea“ croată nu e sinceră. Dovadă următorulă casă: Mai mulţi neguţitori şi măeştrii maghiari din Canija-mare au plecată în 28 c. la tîrgă la Capronţa, în Croaţia. Acolo însă „fra­ţii“ Croaţi nu i-au lăsată să-şi desfacă marfa şi i-au alungată din tîrgă din pri­cina, că licenţele nu li-erau editate în limba croată, ci în cea maghiară. Numiţii maghiari voiau sâ-şi recerce dreptulfi la căpitanulă orăşenescă, dar căpitanulfi nu era nicăiri de aflată şi astfelă au trebuită să se reîntorcă acasă cu buzele umflate. Principele Constantin Czartorysky, vice­preşedintele senatului imperial din Viena, a reposată în 80 Octomvre n. c. * * * Concerta. Reuniunea maghiară de cântări din rocă va da la 7 Noemvre n. c. sub dirigenţa d-lui Iuliu Jaschik, ună concertă împreunată cu dansă în sala hotelului „Central Nr. 1.“ Manifestaţiuni ruso francese. In Zii® 10 trecute au sosită în por­­tulă francesii Brest două corăbiii rusesci „Minin“ şi Dimitrie Donskoi“. Deşi era plaie, cu toate acestea stradele şi pieţele oraşului au fostă frumosft împodobite cu flori şi stindarde rusesci şi francese. Sora s’a dată ună concertă, la care au luată parte toţi oficerii rusesci. Publicul ei a cerută să se cânte imnulă rusescu şi mar­­seillaisa, cari s’au şi cântată şi au fostă ascultate în piciore şi cu capetele gole atâtă de Ruşi, câtă şi de Francesi. A doua zi au începută sărbările. S’au aran­­giată retrageri cu torţe, banchete, bală, coruri de şcolari şi alte manifestaţiuni imposante. Elevii din gimnastile din Brest au oferită comandantului corăbii „Minin“ o statuă de bronză, destinată marelui duce moştenitorii, cu inscripţia „ Quand on voudra“, care representă pe ună oficeră francesă într’o mână cu stin­­dardulă, oi în cealaltă cu sabia. Condu­­cătorul­ deputaţiunei ţinu următoarea alo­cuţiune : „Inimele noastre au tremurată, când Rusia şi Francia în Kronstadt au reînoită vechia amiciţiă, cu toate neînţelegerile şi rătăcirile politice, într’o amiciţiă intimă şi frăţâscă... Poporală D Vostră, Dom­nule comandantfi, rupse vălulă de doliu, prin care vedeam şi noi faţă blândă şi neînspăimântată a Franciei. Noi scimă astăzi, că nu e iubită numai de fii ei, ci că şi alţii îşi aducă aminte de gloria ei, dau dreptate virtuţilor­ ei şi au spe­ranţă în viitorul­ ei. Ora isolarii, care a întunecată frunţile părinţilor şi noştrii, nu se va mai întorce pentru noi. Junimea francesă vă mulţămesce, că le-aţi pro­curată aceste frumoase momente. Totdeo­dată, domnule comandantă, vă rogă, să ne permiţi să oferim şi tinerimei rusesci în persona conducătorului ei, marelui duce Alexandru, o modestă amintire des­pre simpatia şi recunoscinţa nostră... Ea va spune amicilor­ noştri din depărtare, că ei potă conta pe noi, că noi simpa­­tisămă din adânculă inimei nóstre cu ei şi că noi suntemă gata să ne luptămă, ca şi pentru libertatea şi onóarea nostră, pentru apărarea libertăţii şi onóarei loră, pănă la ultima picătură de sânge. Tră­­iască Ţarulfi! Trăiescă Rusia! Trăiescă marina rusască!“ Cuvintele aceste au fostă primite cu mare entusiasmfi de cătră cei presenţi. 4) In tót© împrejurările, modestia ne garanteza mănţinerea meritelor­ noastre şi consideraţiunea lumei; a fi circum­spectă în atingerea cu oamenii este o în­suşire forte nobilă, carea ne învaţă să cruţă­mă amorulă propriu ală altora şi sâ susţinemă pacea şi buna înţelegerea în toate împrejurările vieţii noastre. De suntemă mari, se aducem şi foloase nedis­­putabile societăţii, er de suntemă pig­mei, sâ ne mulţămimă cu sortea, bine sclindă, că nu posiţia câştigă omului consideraţiunea lumei, ci zelulă neobo­sită, ce-lă desvolţi în cariera-ţi neînsem­nată din vieţă. G. J.

Next