Gazeta Transilvaniei, octombrie 1893 (Anul 56, nr. 217-241)
1893-10-26 / nr. 237
indactiunea, Juinimistratiiusa I Tlpctiala: 3RA80VU, plat mare, Tirgulu Inului Nr. 30. fcvutort tt*francatt nu se primeseis. Manuscripte nu te retrimite. Birourile ii aradul:tratovu, piata mare, TArgula Inului Nr. 30. Znaerate mai primescu In Viena 72. Mouse, Hausenstein & Vogler (Otto Maas), H. Schalk, Alois Hemdel, M. Dukes, A. Oppelik, J.Donneberg; In Budapesta: A. V. Goldberger, Eckstein Bernat; In Frankfurt: G. L. Daube ; In Hamburg: A. Steiner. Prețul inserţiumbră: o seria farmend pe o coloana 6 or. și 30 or. timbra pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi Învoială. Reclame pe pagina a IH-a o seria 10 cr. v. a. sau 30 bani. Nr. 237. Braşovui, Luni-Marţî, 26 Octomvre (7 Noemvre) AUTILTJ LVI. s „Gazeta“ ese în fiecare 4i Abonamente pentru Austro-Dinaria. Pe un ană 12 fl., pe şase luni 6 fl.,pe trei luni 3 N. N-rii de Duminecă 2 fr. pe ană. Pentru România și străinătate. Pe ană ană 40 franci,pe sese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poștale din întru și din afara și la doi. colectori. Abonamentul pentru Brasovi a administration«, piața mare, Tergula. Inului Nr. 30 etagiulă pe ună ana 10 fl., pe sose lan! 5 fl., pe trei lanî 2 fl. 50 or. Cu dubula în casă. Pe ună ană 12 fl., pe 8 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Ună esemplară 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atfttă abonamentele câtă și inserțiunile suntă _____a se plăti înainte. 1893. Din causa sfintei sărbători de mâne, diarula nu va apără pănă Mercur! săra. O nouă pagină din suferinţele NascudenilortL. ii. Ca se se înţelâgă mai bine lucrulu aflamă de lipsa a face o reprivire asupra creării fondului de stipendii încă sub graniţă, în înţelesului regulamentului de graniţă Românii din cele 44 de comunităţi şi înscrişi în condica militară erau datori să servescă împărăţia cu hainele lerii proprii, cu încălţămintea lerii proprii, în schimbă erariulă avea să dea la fiecare omu o desdaunare oarecare pentru caşurile când grăniţerii erau comandaţi afară de confinii. Grăniţerii însă au renunţată la despăgubirile aceste declarându, ca din tóte reluiţiunile de haine şi încălţăminte ,să se creeze unu fondi pentru fiii de grăniţeri sub numirea de fondulu de monturii. Fondulu monturului, care în sensulă pt. II ala Invoirei purta numirea de fonduri de stipendii, pe la an. 1862 a avutu unii capitală de peste 75.000 fl. parte în obligaţiuni de stată, parte în sume elocate la privaţi. Ca averea acesta se se aşeci. mai sigură şi să aducă ună venită mai bună de cum apromită hârtiile de stată, şi de altfelă supuse la felă de felă de schimbări, comitetulă grăniţărescă, la iniţiativa valorosului său membru Ioachimă Mureşană, a hotărîtă să cumpere cu capitcalulă din obligaţiuni ună domeniu. Ocasiune bună s’a dată în Noemvre a. 1877, când s’a făcută de venerare domeniulă lui Torma dela Ciceu- Cristură, cam două ore departe de Năsăudă, şi s’a şi cumpărată în licitaţiune publică. Domeniulă are o întindere de peste 800 jugere, e comassată încă înainte de a. 1848, pămentă arătată de clasa I vre-o 500 jugăre, pădure vre-o 250 jugăre, restulu păşune, viă, cu superedificate economice şi casă foarte frumăsă, mără cu 5 petri, şi pe lângă aceea are şi o mulţime de curialişti ş. a. Domeniulă a fostă preţuită judecătoresce sub Nr. cărţii funduare 3814 din 1877 cu 157.704 fl. cum se vede din organul oficiosa „Budapesti Közlöny“ dela 1877, 22 Augustă Nr. 23,236. De atunci şi pănă astăzi domeniulă s’a administrată parte în regiă propriă, parte în arendă, totdăuna a adusă procente frumose. Venitură aproape îndoită de mare şi sigură a făcută cu putinţă, că dela cumpărare şi pănă astăfiî s’au împărţită ani de ani stipendii la o mulţime de tineri, aşa că astăzi e plină lumea de preoţi, medici, profesori, jurişti, farmacişti, meseriaşi, industriaşi, pictori, forestieri, agronomi crescuţi cu ajutoriulă acestui fondă, şi din cari mare parte au trecută peste munţi, căci la noi acasă bagă să mă n’au fără caldă. Nu e bine! şi-au cuisă rău voitorii ; valahii dela Năsăudă au prea multe stipendii, căci pămentulă aduce venită prea bună şi prea sigură, mai bine să se veneră şi banii să-i punemă în hărţii de stată, cari aducă numai pe jumătate atâta venită. Hai să vindecămă răulă aşa precum noi scimă, când e vorba de-o cultură străină de cultura maghiară. Dăcă la fondulă centrală a mersă lucrulă aşa de netedă încâtă noi înşine ne-amă mirată, apoi şi mai lesne vomă „regula“ noi causa fondului de stipendii, or pe celă ce ne va ajuta şi aci ’lă vomă răsplăti după a sa vredniciă. După statutul impusă (punctulă f. articulul 22.) dreptulă de a vinde realităţile fondurilor, este de competinţa esclusivă a comitetului. In a. 1892 luna lui Marte o anumită Hye Adrienne, care are proprietate lângă domeniul fondului, cere să i se vândă câteva jugăre. Comitetulă în şedinţa dela 9 Aprilie 1892 pt. 12 resolvă negativă, că domeniulă nu e de vândută şi nu e aplecată ală vinde, decâtu dăcă i s’ară oferi ună preţă mare. Cu acesta cestiunea s’a socotită resolvată. Ce să vezii însă, 7 luni mai târejiu comisiunea fonduriloră se trezesce ca din senină cu o însciinţare dela preşedintele său Ioană, Ciocană, cumcă dânsulă pe cale presidială şi cu ocolirea organului competentă a făcută la ministru representaţiune, în care arătându câtă costă domeniulă şi că ar fi, au(ji acolo! spre dauna fondului, şi că ar fi greu de administrată, s’a rugată de concesiune de ală pută vinde. Bine e de însemnată, când comisiunea a ajunsă la cunoscinţa lucrului poate că ministeriulu a şi fostă hotărîtă în meritulă representaţiunei. Consternaţiunea cuprinsă pănă chiar şi pe cei mai adicţi ai săi, crelă c’ună cinismă revoltătoră a declarată, că a înţelesu rău hotărîrea comitetului din 9 Aprilie 1892. Ce era de făcută? S’a aşteptată convocarea comitetului fondurilor, ca acesta după dreptulă său să se pronunţe în meritulă vânzărei. Acestă comitetă în adunările sale generale din Aprile şi Maiu 1893 s’a pronunciată cu totă hotărîrea în contra vânzării din motivă, că pământulă totdeuna este mai sigură şi aduce venită mai mare decâtă hârtiile de stată. Membrii comitetului au luată acea hotărîre cu tote că fispanulă Paulă Bethlen, organulă guvernului în cause fundaționale, a amenințată cu aplicare de mijloace silnice (kényszer eszköz) de cumva membrii Comitetului nu voră vota pentru vindere. Votulu de protestare ală comitetului se declară de cassatu, fispa nulă recurge la ministru, or acesta cu rescriptură din 30 Iulie 1893 Nr. 31.280 comunicată comisiunei de fisoană sub Nr. 590 şi d. 5/VIII, ordonă, ca domeniulă se se vândă fără de nici o întârejiare pe cale de licitaţiune, stabilindă totodată şi preţulă de strigare cu 80.000 fl., adecă numai jumetate câtă a fostă preţuită judecătoresce. Adevărată groza a cuprinsă pe toţi proprietarii, adecă se ţi se vendă averea fără ca se voiesci, să fi ameninţaţii cu fere de temniţă decâ cutezi a te căi contra siluirei şi contra nedreptăţii şi nici atâtă se nu-ţî ierte ca tu se hotărescî preţulu de vîneţare alu averei tale câştigate cu muncă, de dreptu. Cu greu credemă, că se mai poate găsi parecliiă în statele Europei la o monstruositate ca acésta, dera numai în ţara selbaticiloru. Şi apoi în „fericita“ Ungariă totă se mai plânge stăpânirea, că Românii nu arată dragoste cătră administraţia ungureasca, — că nu alergă la Pesta se-și aducă cu carulă dreptatea acasă, — că nu se indulcescă și nu credă în cavalerescile făgăduințe de dreptate, egalitate și frățietate!? Oamenii și-au trasă pe semă, au vătută, că se atenteazâ fără genare la cele mai fundamentale drepturi ale grănițeriloru. La aceasta s’a mai adausă, că totă domnulă Ciocană se ocupă seriosă cu gândulă de-a vinde şi realităţile fondului aflătore în Naseudă, ba lea şi parcelată şi preţuită remânendă numai, ca bieţii Năseudeni se fiă surprinşi într’o bună dimineţă cu o coloniă de Ciangăi. Intr’o Duminecă 10 Sept., ca şi la ună semnă dată în 4A comune grăniţeresci proprietarii fondului de stipendii ţină adunări de protestare contra vinderei şi din adunare trimită totă în acea zi ministrului - preşedinte Wekerle totă atâtea telegrame cam FOILETONULO „GAZ .TRANS.“ Mérula. De Jules Lermina. Jacques nu era tocmai băiată rău, avea naturela puţină sanoviuica, care cu greu putea să se opună primelor impresiuni. Era juristă, diligentă, deplină aderentă ală filosofiei lui Schoppenhauer şi, în lipsa baniloră, trăia din pacea amară a lecţiiloră. Intr’adevără, nu era băiată rău. Dar sartea grea l’a amărâtă şi avea momente, când credea, că provedinţa merge prea departe în încercările, ce trimite asupra aleşilor săi. Intr’o cai de vară — era Sâmbătă — se treeji, câ stomaculă şi portofelulă îi suntă deopotrivă lipiţi pământului. Gândindu-se la escursiunea de mâne, ce avea s’o facă în societatea amicelor și amiciloră săi, la care, neavândă nici o para, nu putea lua parte — elă începu să bată, rău dispusă, stradele Parisului. Privindă rece înaintea lui și traversândă ună suburbiu, se treeji cătrâ orele 8 cera în câmpia, ce împrejmues pe Parisul, înaintea lui se deschidea o oale de câmpie lungă, nefrecventată, pustiă, ce se pierdea în întunerecul ceţii. Atunci începură să cadă cei dintâi pipuri ai unei ploi mari și ună tuneta timpită prevesti furtuna, ce se apropia. Jacques nu era omă frioasă, elă nu cunoscea prejudiţiile şi puţină îşi bătea capulă cu fulgerile, dar cu atâtă mai multă se temea de ploia; şi acesta nu pentru-că dâra s’ar fi înfiorata de pielea udă, ci pentru-că nu voia să sî prăpădescă vestmintele de dragulă unei plimbări. Nicăiri nici ună asilă , de-a drepta şi de-a stânga drumului câmpiă părăsită. In sfîrșită, spre noroculă lui, dede de ună arbore; era unămără singuratică, cu porana sa de crengi plecate spre pămentă. Jacques fugindă grăbi spre pomă și de sub asilul șt erengiloră lui privia cum creste puterea furtunei. Sub influința furiei vântului şi a căderii ploii, sa răsvrăti puţină contra sorţii sale. Şi acesta încă numai cu elă se poate întâmpla. Chiar şi natura îi este duşmană!... Mâhnit se trase lângă trunchiură umeda ala pomului, pănă când deasupra sa printre crengi ventură şi povoială arangeau ună adevărată concertă. — Brr, brr, pe vreme pânâscă! — și et, că o altă figură se sprijini de trunchiură pomului, murmurândă și întorcândă spatele lui Jacques, pe care nu l’a observată. Era ună omă năcăjită, care morăindă vorbia printre dinți: — Minunată petrecere! Dobitoacele acele îmi beu totă vinulă și, dreptă pupăză pe colacă, îmi mai folosescă și birja. Trebue să mă reîntorcă pedestra, pe așa o vreme... pe lângă acesta cu banii în buzunară! Draca... Jacques nu era băiată rău. E de lipsă să repeţi că acesta, căci începândă dela acestă momentă, ar pute să ni se deștepte unele bănueli asupra caracterului său. Aucjindă monologulă necunoscutului și fiindă convinsă, că nici pe lângă cea mai mare urbanitate nu poate conta la uină împrumută dela elă, Jacques se lipi frumuselă de dânsulă, își prinse omulă de gâtă și cu mână de gimnastică forte —l’a sugrumată. După acestă introducere îi lua portofelulă, puse conţinutulă acestuia în buzunarulă său, aruncă portofelulă golă deoparte şi, ca şi când ar fi întârejiată prea multă, pleca in direcţia Parisului. Măruift însă îlă urma. Merii, peste totă, nu se prea obicinuescă a păşi în urma ostora felii de omeni, cari au gâtuită pe alţii, tocmai de aceea ar fi greşulit de-a învinovăţi cu laşitate pe Jacques, deşi era puţină surprinsă de acestă impregiurare caracteristică. Aucjindă foşnetulă crengiloră şi fruncteloră cum vine după elă, se’ntoarse şi vega în dosulă său negru, pomulă negru. — Frumosă, își gândi în sine,âtă puțină mi-a turburată modulă neobicinuită de-a câștiga bani. Asta e naturală, dacă acușl trece acestă visiune... Merse mai departe și pomulă îlă urma mereu. — Ori eu am nebunită, terse Jacques gândulă său mai departe, ori că și aceasta este o dovadă a aparițiunilor naturale încă neexplicate. Se afla deja pe stradele Parisului. Trecătorii nu observară de loc o pomulă. — Se’nțelege, se’nțelege, că acum sunt sigură despre esistența ispiteloră; așa i s’a putută arăta și lui Machbeth spiritulă lui Banquo, seu lui Don Juan frumoasa vedentă Halucinaţiune, şi cu atâtă mai caracteristică, cu câtă nu simtă nici o mustrare de