Gazeta Transilvaniei, iulie 1894 (Anul 57, nr. 143-168)
1894-07-31 / nr. 168
Anistratiunea, şi Tipografia: Braşovu, piaţa mare Nr. 30. Scrisori nefrancate mi se primesc. — Manuscripte nu se retriroeta, INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşovu, şi la urmnatorele Birouri de anunciurî: în Viena: M. Dukes, Heinrich Schuld, Rudolf Mosse, A. Oppeliks Nachfolger, Anton Oppelik, J. Danneberg, în Budapesta : A. V. Goldberger, Eckstein R&mat; în Bucuresci: Agence Havani, Succursale de Roumanie; în Hamburg: Karolyi & Liebmann. Preţulu Inserţiuniloru : o seria garmond pe o coloana 6 cr. şi 30 cr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifa și învoială. Reclame pe pagina a 3-a o seriă 10 or. sau 30 bani. mm AA id.B 3±) Nr. 168.-Ant LVIL Braşovt, Duminecă, 31 Iulie (12 Augustt) „Gazeta1" iese în M-care fii. ASonamente pentru Austro-Ungaria: Pe un anu 12 fl., pe şese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fr. pe unu. Pentru România şi străinătate: Pe unu anii 40 franci, pe sase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentuli neutru Braşovi: a administraţiune, piaţa mare, Tergula Inului Nr. 30 etagiulu 1., pe unu anu 10 fl., pe sase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusula în casă. Pe unu anu 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. a. seu 16 bani. Atata abonamentele câta și inserțiunile suntu a se plăti înainte. 1894. Păcatele se resbună, încă şi acum mai răsună în gazetele ungureaci mâhnirea, ce a cuprinşii pe Unguri, vefiândă nesuccesul, şi ruşinea ce-a păţit’o ministrulu de interne, Hieronymi cu călătoria sa din Ardealu. El ii nu s’a dusu acolo — nipe o fotă oposiţională — ca prin privaţii, ca unii negustorii, ori ca unu moșieril, care vrea să cerceteze partea locului, ci s’a dusu c’unu scopu anumitu, ca representante ale puterii de statu. In acăstă privință nu putemu, decât să ne esprimamü părerea nostră de rău pentru călătoria ministrului Hieronymi. El a luatu hotărîrea cutezată de-a merge între Românii Ardeleni, a prinde acolo, aşa filcendi, de carne taurula nemulţămirei naţionalităţilor, şi ala învinge în luptă făţişă. Dăcă cineva într’o asemenea luptă făţişă şi purtată cu arme cinstite învinge, ori este învinsă, onorifică rămâne lupta totdeauna, când ai statu faţă ’n faţă cu contrarulu teu şi teai măsurată cu elu. Dar ce să fiidemn, când amintitula taura română n’a făcută contrarului său nici măcaru onoarea de a i se pune faţă ’n faţă, ci a arătată numai dosulu; şi când contrarulu, căruia i s’a întâmplată acesta, a fostu însuşî ministrulu de interne, care în acesta momentu nu s’a înfăţişată, ca d-lu Carola Hieromimi, ci ca întruparea ideii de stată maghiară, care ideiă prin fiasculă, ce l’a suferită purtătorulă ei actuală, a fostă greu păgubită? Aşa vorbesce „Budap. Tageblatt“ despre călătoria lui Hieronymi, cr câtă despre vorbirea, ce a ţinut’o ministru-preşedinte Wekerle la Baia mare, ocupându se şi de cestiunea naţionalităţii oră, fiice, că ea nu numai între Unguri a produsă mare nemulţumire, dar şi între Saşii şi Românii din Transilvania, dela cari s’ar fi aşteptată, că se voră bucura vefrândă, că ministrulă preşedinte vre să resolve cestiunea naţionalităţiloru. Departe însă de acesta, fiice numita foră într’ună raportă ce-lă primece din Transilvania. Saşii de multă n’au fostă aşa de nemulţămiţi, ca acuma, în gazetele loră se atacă cabinetulă Wekerle, şi deputaţii Saşi, cari au votată pentru politica bisericescă a guvernului, iau acum posiţiă contra ministrului. Ce se atinge de Români, gazetele loră suntă pline de batjocură asupra miniştriloră Wekerle şi Hieronymi. Dar acesta n’ar fi încă atâtă de rău, deca nu s’ar arăta şi în cercurile române moderate o mare indisposiţiă şi neîndestulire. Românii susţină adecă, că între promisiunile ministrului Hieronymi şi între cele ale ministrului-preşedinte Dr. Wekerle, este o mare prăpastia. Cea mai mare nemulţămire a produs’o faptulă, că Dr. Wekerle nu a susţinută şi ratificată promisiunea dată de repeţite ori în modă serbătorescă de Hieronymi, privitoră la schimbarea legii electorale, cu deosebită luare în sămă a cercurilor electorale române şi a intereselor române. Ba politicii cei mai competenţi români din Ardeal, fiică, că în vorbirea lui Wekerle se poate vedea limpede o desminţire a lui Hieronymi. Intre astfel de împrejurări „politica de împăcăciune“ a guvernului, pare a fi dobândită tocmai efectulă contrară, de cumar fi aşteptată guvernulă. „Budp. Tagblatt“ adauge la toate aceste, că în adevără acțiunea de naționalitate a cabinetului Wekerle, a amărîtă și a înăsprită întreaga cestiune. Nu scimă, cam în ce ar sta deosebirea, ce vrea să o găsască ibia ungureascu între intențiunile lui Hieronymi și ale lui Wekerle, ce privesce pe Români. Noi nu găsimă în privinţa acesta nici o deosebire; amândoi tîntescă la maghiarisare, ca scapă de căpeteniă, prin urmare puţină ne poate atinge vr’o neînţelegere mică dintre ei asupra mijlóacelor, când scimă, că şi unulă şi altulu voiesce să sugrume viaţa nostră naţională.* Să vedemă acum, cea fiisă Wekerle, şi de ce nici Ungurii oposiţionalî nu să mulţămiţî cu părerile ce şi le-a dată asupra cestiunei de naţionalitate, înainte de tóte Wekerle a fiisă, că o cestiune de naţionalitate, în genere, nici nu esista în Transilvania şi Ungaria. După părerea lui întrăgă acésta cestiune este numai o moştenire din veacurile trecute, care a câştigată astăfiî însemnătate numai prin aceea, că ea este nutrită şi sprijinită de cătră străinătate. Cu alte cuvinte, deca nu s’ar agita din străinătate, şi mai alesă din România aici la noi, n’ar mai fi nici ună felă de cestiune de naţionalitate. Ila doare pe d-lă Wekerle mai alesă, că Ungurii suntă înfăţişaţi înaintea Europei culte, ca nisce prigonitori, cari voiescă să maghiariseze pe cale neomenoasă şi violentă de celelalte naţionalităţi. Ministrulă Wekerle, se înţelege, nu vrea să recunoască aceasta, și fiice, că învinuirile despre maghiarisarea cu puterea n’au nici ună temeiu. Arătați-ne, fuse elă, ună singură Română, care a fostă maghiarisată cu puterea. Este o apucătură forte șirată aceasta. Alegătorii unguri ai lui Wekerle au aplaudată, dar pentru aceea nimeni pe lume nu s’a convinsă, că aici nu se maghiariseza cu puterea. Ore nu cu puterea a fostă introdusă limba maghiară în gimnasiulă superioră din Beiuşă? Nu cu puterea a fostă introdusă în scólele noastre poporale și în comune, precum și în kisdedovurî? Nu cu puterea suntă constrânşî Românii se subscrie la judecătorii hârtii și protocóale scrise unguresce, pe cari nu le înțelegă, și altele nenumărate? Cum dar n’ar putea fi vorba de o maghiarisare cu puterea ? Nu, ei nu maghiarisează cu forța, ci numai impună limba maghiară cu forța! Wekerle fiice, că acésta nu e decâtă lăţirea limbei statului, şi că ei nu potă suferi, ca noi să aţâţămă contra acestei lăţiri, sau să o împedecămă cu puterea. Atunci amă isprăvit’o, căci sub cuvântă, că voră se lăţască limba statului, potă da poruncă mâne, ca ea se se introducă şi în biserici, și aceasta poruncă, deca o va subscrie şi dieta, va fi şi legală, şi nouă, după cum fiice d-lă Wekerle, nu ne-ar fi iertată să împedecămă aceasta. Ei bine, ce însemneză alta maghiarisarea cu puterea, de câtă sila ce ni se face de-a abefiice de dreptulă limbei noastre în favorulu limbei maghiare și deca acesta nu se face pe cale legală, nu este ea totă silă? Nu este o lovitură, dată cu puterea, dreptului limbei noastre naționale? Tocmai într’asta zace primejdia maghiarisării, că ea se face cu ajutorulă puterii statului și în numele lui. Deca este vorba, ca să nu se maghiariseze cu forţa, atunci, şi lăţirea limbei statului ar trebui se aibă o margine, şi deca ea trece aceasta margine, naționalităţilor, ar trebui se li se recunoscă îndreptățirea de a se opune. Legea de naționalitate dela 1868 n’a putută avea altă scopă, decâtă ca să stabileasca marginele pănă la cari poate merge lăţirea limbei statului, fără ca se se nimiceasca dreptulă de limbă ală naţionalităţilor. Dar, după vorbele lui Wekerle, lăţirea limbei statului nu mai are margini, şi aşa nu mai are înţelesă nici legea de naţionalitate, la care cu toate aceste se provocă elă, ca să laude mărinimia ungurescă. E o adevărată comedie şi confusiune de idei, ce respiră din vor- FOILETONTILU „GAZ. TRANS.“ Şandorii şi Ileana. Şandorii Vin’ copilă ’n câmpii la mine, să culegem! [lăcrămiere, Brebenei şi micşunele din dumbrăvi, depe pripoare; Aide, cu cunune mândre vreau să te împo[dobesc. Şi s’asculţi d’a mea iubire fiore, fiula cum [şoptesc!; Mieluşeii de pe costă, fermecaţi se ne pri[văscă, Er iubirea nostră, dragă, fiu de fiu s’o po[vestască. Vin’ mireasa mea iubită, vin’ sub bradulu [dela stână, Tuturora s’arăți, tu mândră, că de afiî le eşti [stăpână. Treci hotarul tău spre mine, sau de vrei, [eu îl! păşesc!, Ţara voastră îmi e visul!, ca pe tine o slă[vesc!. Ileana Noi avem! întinse mirişti, unde pasc! a [nóastre turme Ş’aşi dori c’atale gânduri dela mine se se [curme. Tu strein! de a mea limbă, tu să mă iei? Iti păstrez! eu ură tie şi la toti strămoşii [tăi! Iţi e dragă ţera nostră? Vrei păşi a mea [moşia ? Rămânâ-va dera vóastra stearpa totă şi [pustiă. Tot! streinul! să rămână fără apă şi pă[mânt!: Tu la mine, de vei trece, loc! găsi-vei de [mormânt!. Smara. Agatocle Leuşteanu. (Ciripil din lume) De .T. Dane. (Fi n e.) Ca să pot! da însă figura lui Leuştean! în tată a ei originalitate, nu trebue să trec! cu vederea unul dintre cusururile sale de căpetenie, şi anume frica. Se’unea de toate cele, mai cu samă de hoţi, de foc! şi de bivoliţe. La drum! era o pedepsă de mers! cu densul!. — Vai de capul! vizitiului, care-i mâna caii. Chinurile lui nu erau proaste. „Lasă mai înceții! mână mai tare! fă mai la dreapta ! fă mai la stânga! ia sama, nu răpede!” toate acestea curgeau într’un! șir! neîntrerupt!. Apoi în fiăcare tufă ’i se năzărea câte un! hoț! la pândă, şi se muncea şi se văicăra, sermanul, de credeai, că o să-l apuce ceva. Arme nu purta niciodată cu sine, căci nu era om! să se pue de pricină. Se dice chiar, dar acest! fapt! el! l’a tăgăduit! tot!deuna cu tăriă, că frica de hoți ’i se trăgea dela o întâlnire, ce a avut! noaptea în pădure cu un! negustor! de pungi. Pe atunci purta de totă întâmplarea, un! pistol! cu două ţevi. Când hoţul! îi opri trăsura în drum!, el! deodată puse mâna pe pistol! să se apere, dar zărind! la lumina lunii ochii fioroşi şi mustăţile ţăpoşe ale haiducului, îşi simți balamalele slăbind! și pistolul îi cădu din mâni. — Ce este acesta? întreba haiducul! arătând larma. — Să ertați, domnule căpitan!, ia.... un! pistol!... — Și pentru ce mai luat!, mă rog!? — Apoi dă.... ia așa!.... — Cum aşa ?... — De-o întâmplare se nu bănuiți. — Mai întâmplare decât asta, ce vrei ? — Apoi cum îi socoti și măria-ta, jupâne căpitane, că eu unul! nu mai fiic! nimic!. Leuștean! nu vorbea, ci bâlbăia, de tare ce-i clănțăneau măselele în gură. Vărtându-l! așa om! pe sine, haiducul! prinse să rîdă, îl cinsti cu o palmă bine așternută preste obraz!, pentru ca altădată să nu mai porte degeaba pistole la drum!, şi după ce-i lua arma şi punga, îşi căuta de trăiră, lăsând! pe bietul! Leuştean! mai mult! mort!, decât! viu. Ce e drept!, dăcă întâmplarea a fost! adevărată, putem! fiice, că Leuştean! a scăpat ieftin!, pentru că alţii au păţit-o mai rău, decât! dânsul!. Sigur! însă este, că el! de un! timp! n’a mai umblat! noaptea la drum!, nici a purtat! arme cu el!. Grija focului de asemenea îl stă-