Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1895 (Anul 58, nr. 1-23)

1895-01-14 / nr. 10

Pagina 2, Zilele trecute a fostă convocată la Seghedinţi o mare adunare de muncitori socialişti. Adunarea însă a fostă disolvată cu forţa. In urma acesta, socialiştii munci­tori au cerută dela primarul­ oraşului con­cesiune pentru o nouă adunare. Rugarea e subscrisă de­ o mare mulţime de nume s’a aflată însă, că mare parte dintre ele ar fi falsificate. In 22 i. c. piaţa Séchény din Seghe­­dină a fostă teatrală unei scene deosebite. Mai mulţi omeni tineri binişoră îmbrăcaţi mergeau înaintea unei grupe de muncitori, ţinendă în mâni o proclamaţiune şi ce­­tindu-li-o. Poliţia i-a trasă la răspundere, confiscândă proclamaţia îndreptată că­­tră „poporală neîndreptăţită ală Unga­riei“ şi tipărită în limbile maghiară şi ger­mană. Totă asemenea în Halas s’au confis­cată o mulţime de proclamaţiunî în formă de placare, cari cuprindă provocare directă cătră muncitorii Ungariei, de-a dărîma par­­lamentuîui şi statuia. Proclamaţiunea începe cu aceea, că esposiția mileniului vrea să dovedească, că Ungaria este stată culturală, dar nimănui nu-i va veni în minte, că acăstă pompă şi strălucire au esoperat’o classa muncitoare, oare mereu s’a luptată pentru esistenţă, şi fructele muncei căreia le-a jăfuită classa domnitoare. Dările publice — fiice proclamaţia — le plătescă muncitorii, poporală -acesta portă singură sarcinele financiare ale ţării şi pe lângă acesta mai dă şi ostaşi. Unga­ria are 17,349,398 locuitori, şi dintre aceş­tia n’au drepturi în stată, decâtă 840.000. Ceilalţi 16,508,398 cetăţeni suntă despoiaţi de drepturi. „Poporă fără drepturi, nu vefii tu, cum îţi folosescă puterea, ca se te bage în câtuşi, se te lege şi se te sbiciuescă! Tu eşti nutritorul­ căleilor vi­tei, şi totuşi nu te mişei, celă puţină ca să încerci a scutura lanţurile tale politice şi economice ?! „In răsboiu trebue să fi puşcată, se fiice, că pentru patriă, dar de faptă, ca să aperi averea celor­ 840.000, cari singuri au drepturi­ în stată. Tu eşti săracă, eşti miseră şi ai devenită astfelă prin aceia, cari afiî suntă stăpânii tăi, cari facă cu tine, ce vreu, fiind­că au putere pentru acesta. Tu te supui afiî acelora, cari iţi fură puterea, sănătatea, fericirea familiei şi pe tine te despoiă de drepturi prin în­şelăciune. „Poporă nedreptăţită! Tu fiindă în mare majoritate, te supui voinţei unei mi­norităţi, şi nici n’aveţi înclinare de a şterge de pe faţa pământului acâstă nedreptate? Póate încă esista multă timpu acesta stare nedreptă? Poporule, vrei s'o suferi vechii cu ? Nu, de o miie de ori nu! Cetăţeni, mun­citori ! Susă dâră! Trebue să arătămă clas­­sei guvernului, classei parlamentului, că voinţa poporului e mai tare, decâtă a loră. roşii cu statuia de clăi­să­­“ Proclamaţia aceasta a fostă împărţită prin toate oraşele şi satele din Alföld şi a făcută mare agitaţia, tru consciinţa, că se simţea liberă, ca şi când n’ar fi mai fostă pe braţele lui nici când ferecăturile, ce-lă ţinuseră veacuri în sclăviă... Când eramă gata de plecare, bravură poporă ne-a făcută surprinderea plăcută, că două căruţe cu câte trei cai aşteptau la portă, ca să nu mai căletorimă pedestru A mă primită cu mulţămită ofertură Feisa­­niloră, cari au îndrumată pe slugii dela cai să ne ducă pănă în Valea Mureşului, sau pănă unde va fi locuinţa celui mai de­părtată dintre noi. Dar nu s’a întâmplată aşa. De-asupra satului Dâmbău, unde se împreună hota­­răle Boboh­almei, Deagului, Chinceşului şi Craifalăului, în nemijlocită apropiere de o pădure dusă, se afla o crîşmă simplă. Acastă crîşmă era în drumul­ Blaşiului, căci ne­­fiindă pe acele timpuri drumuri făcute şi aşternute, omenii căutau culmile darurilor­, cari fiindă neumblate, în timpuri ploiose nu se cufundau carele. Din aceasta, ca și când ar fi fostă însciințată de venirea nos­tra, iese figura unui Română de-o statură atletică, în verstă cam de 65—6 ani, se posteză în drumă și face semnă să stea carele în locă. Eu i-amă mulțămită dicându-i: Mo­șule, de astă-dată ne grăbimă, der vremă să stămă la d-ta când vomă merge la 3/15 Maiu la adunarea cea mare a Româ­­nilor­. Betrânulă scuturândă din capă îmi răspunde: Voi sciţi cu toţii, că nici ună popă, nici ună protopopă, nici ună diacă nu trece pe la porta lui Bunea Mateiu, ca să nu guste din vinulă lui şi din coca, ce-o face baba lui. Voi sciţi, că Bunea Mateiu numai atunci trăesce, când vede cărturari români; atunci inima lui se topesce şi se sculă de tată, apoi el cresce şi se umflă ca o pită albă. Josă dâră din căruţe cu toţii. Bunea Mateiu avea dreptate, căci os­pitalitatea lui devenise proverbială, şi deca ne primea cu atâta dragoste, când noi nu-i puteamă face bucuriă, decâtă c’ună vier­­surelă românescă, cum amă fi putută noi seri nesocotimă dorința acum, când se to­pea de dorulă de a sei ceva despre adu­narea dela Dumineca Tomei? Ne­amă dată josă, i-amă enarată de­­cursulă adunărei, după cum îlă aveamă proas­­pătă în memoria. Moşulă Mateiu asculta fără a răsufla una din pieptă. Cândă îi cur­geau lacrimile părău, când i­ se înveselia fata, ca la ună tinără de 18 ani. Deodată începe Duca: „Astăziî cu bucuriă“ etc. Bă­­trânul i se părea înălţată în regiuni supra­­pămentescî, cândă s’a finită viersulă, şter­­gendu-şi lacrimile, a fiisă: „Acum mi s’a umflată inima, ca o pită albă“. Amă eşită dela Bunea Mateiu şi amă continuată călătoria nostră pedestri, pen­­tru­ că dela acestă punctă ne-amă despăr­ţită. Am făcută amintirea acestui amă os­­pitală şi cu siinţă nobilă, pentru­ că în nisce împrejurări forte critice, sortea mea con­­strînsă a mă mai abate odată pe la casa lui situată lângă pădure, şi a mă folosi de ospitalitatea lui plină de nobleţă. In 6 Main sara am ajunsă acasă, încă din Blasiu eram­ încunosciinţaţi, că proto­popii, avisaţi şi avertisaţi prin cerculariu de Episcopă, voră ţină Sinoade, în cari se voră aduce concluse, că cine şi câţi se par­ticipe din fiă­care tractă la adunarea din 3 (15) Maiu. Deci, ca să nu se ridice la valore intenţiunea guvernului şi a Episco­pului, ca adecă la adunare se merga nu­mai protopopii cu doi preoţi şi doi mireni mai cu vedia din tractă, aveamă misiunea, de a stărui în aceste adunări, ca să parti­cipe poporală în massă, ca astfelă adu­narea naţională să fiă grandiosă, să fiă unică în feliulă ei. In tractură Tirimiei era convocată acestă Sinodă pe fiiua de 7 Maiu. Am mersă şi eu cu Ioană Orosă, şi în contra stăru­inţei protopopului Bogarasi, care ca băr­­bată matură s’ar fi conformată bucurosă ordinului mai înaltă, am reuşită de s’a pri­mită de cei presenţi ideia, ca câtă mai multă poporă să margă pe 3 (15) Maiu la Blaşiu. In fiiua următore pe la 10 ore, mă aflam în Săcală, căci îmi venise scrrea, că nefiindă Alexandru Popă (Papiu) acasă, pro­­topopulă Crişianu ar influinţa, ca Câmpenii GAZETA TRAN­SIV­ANIEI Unu poporu care piere. Sub acestu titlu fiiarula vienest „Parlamentardealtcum ultra-slavu, scrie următorele : O seminţia slavă e pe cale să pieră şi nu poate fi mântuită, făr’ numai dar din mila lui Dumnefieu. La palele sudice ale Carpaţilor­, pe teritoriil­ coronei ungare ducă o viaţă miserabilă rămăşiţele unei naţiuni autochtone istorice, adecă Ugro- Ruşii, din cari se tragă toţi Ruşii. E pe cale să piară matca istorică a naţiunei ru­­seşci, Ugro-Ruşii din Garpaţi, ei grăbescă spre o catastrofă, care conţine în sine pe­rire naţională. O sclăviă şi demoralisare con­tinuă a sămănată simburele morţii în inima acestui popor­. Mulţămită unei acţiuni de nimicire sistematică, seminţia ugro-rusesca a devenită fără caracterui, josnică, căci Ugro- Ruşii se placă înaintea nedreptăţii, înain­tea ori şi cărei volnicii. Li-e numărată fiă­­care fii, ei nu mai suntă în stare să re­siste, ci din contră suntă fricoşi şi laşi. Aci apoi numitulu fiiaTM resu­­meza în scurta istoricula acestei se­minţii nefericite, care, în urma ne­putinţei sale, astădi cade victima şovinismului maghiarii, şi încheia astfel­: Slavismul­ stă lângă cosciugul­ se­minţiei sale nefericite ugro-ruse. Din mor­mintele Ugro-Ruşilor, vor d­eşi răsbună­­tori, de cari ar trebui să le fie frică deja de acuma Maghiariloră dela putere. 5 13 (215) Ianuarie. Proiectele bisericesc­ pendente, fiice „Hazánk“, are de gândă Bánffy să le su­pună la o nouă desbatere în camera mag­­naţiloră în jumătatea a doua a lunei Fe­bruarie. O deputaţiă dle Jidani la ministrulă Biîn­ffy. Iu 23 i. c. o deputaţiă de 25 rabini şi primari ovrei s’au dusă la ministrulă preşedinte Bânffy Foile din Budapesta, ce le-amă primită afiî, spună, că la alocuţiunea ce a ţinut’o rabinulă Rosenbaum, ministrulă Bánffy a răspunsă prin cuvinte forte ama­bile şi a asigurată deputaţiunea, că den­­sulă şi de aici înainte va lucra totă în aceeaşi direcţiă, ca şi pe timpulă, când a fostu fişpanu, în care oficiu densulă s’a convinsă pe de­plină despre patriotismul. Ovreiioră.­­o — Nou advocaţii română. Camera advo­­caţială din Clusiu face cunoscută, că d-lă Br. Zosima Chirtopu, domiciliată în Câm­peni, a fostă primită în lista advocaţiloră. — o — La scandalulu delii Dobriţinu. Sescie ce scandată s’a produsă în oraşulă maghiară Dobriţină cu ocasiunea visitei lui Francisca Kossuth. Imediata după toastul ridicată pen­tru regele adesă, musica ţiganescă a înce­pută a cânta „hunezul a német“. Şi acuma ce se întâmplă? Justiţia maghiară, după cum fiice „Magyarország“, pune sub acusaţiune pentru laesa majestate pe primaşulă ţigani­­loră, cu numele Carola Rácz. Dar are ce face cu aceia, cari i-au comandată ţiganului să cânte ?­­o — Doue pastorale episcopesci. Doi epis­­copi catolici, Bubics din Caşovia şi Samassa din Agria, separându-se cu totul ei de co­rală episcopescă catolică, au dată de anulă nou câte-o pastorală cătră preoţime şi cre­dincioşi, în cari îi avertiseză la supunere cătră stată şi legile lui. Bubics fiice între altele în pastorală sa, că compatrioţii săi, cari nu se supună legilor, (înţelege legile bisericesci) „se alieză cu duşmanii patriei“, or Samassa fiice între altele, că „patria are drepţii la mintea, sufle­tul ei, activitatea nostră, are drepţii, ca să ne ia pe toţi de chesăşiă“ pentru binele ei. Pastorala lui Bubics a fă­cută — fiice o corespondenţă din Roma a lui „Magyar Állam“ —­ sânge rău la cer­­curile din Vaticană. — o — Mai mulţi preoţi catolici din Varşo­via au fost­ deţinuţi în noaptea din 21 spre 22 i. c. Motivele deţinerei încă nu se sciu, în oraşă însă domnesce mare agitaţiă. Ar­­chiepiscopula Popiei şi-a dată demisiunea. —­o— Oficeri în vestminte civile. Ministrulă de resbelă comună a dată o circulară, după care acei oficeri activi şi oficianţi mi­litari, cari suntă comandaţi la universităţi, la institute technics, sau la institute de te­­legrafa şi liniă ferată, în timpulă ce ocupă ei aceste posturi potă purta şi vestminte civile. — p— Limba germană în Bosnia. Guvernulă ţării din Bosnia a­sistată studiulă obligă­­toră ală limbei germane în toate școlile din provinciile ocupate și a ordonată, ca pe viitoră, limba germană să fiă numai obiectă de studiu facultarivii. p — Episcopulă serbii Nicanor Popovici din Timișora este greu bolnavă. Boia i-a provenită dintr’o umflătură la picioră,ceea ce i-a produsă o mare înveninară de sânge. — o — Pentru orăşeni, funcţionari, etc. cari au ocupaţiuni sedentare suntă prafurile Seidlitz ale lui Moll celă mai bună remediu prin efec­tulă lord la refularea mistuirei. O cutie­­ ii. se poate căpăta chilnică prin poşte de cătră far­­macistulă A. Moll lifer aut­ulă curții din Viena. Tucklauben 9. In farmaciile din provincia se se cară preparatul lui Moll proveduta cu marcă și subscriere. Gestiunea națională în camera româna. Discursulă d-lui Ioniț Gradişteanu. (­Urmare) D. C. Arionă fiice: noi nu credemă, că suntemă amenințați de nordă, seu, ca se întrebuințeză chiar cuvintele d-sale, nimică nu­ ne garantază, că nordulă nu o să se mai scoboare spre mefia­fii. Prin urmare, după d-lă Arionă noi trebuie să ne alătu­­rămă de cei cari voră să opună stavilă nordului, și fiindfă-că una din acele puteri, care stau stavilă este Austro Ungaria, trebue să ne alipimă cu ori­ce preţă şi în ori­ce condition! de Austro-Ungaria.... D-la C. C. Arionă: N’amă fiis’o şi nici n’o gândesc­. De ce ’mi atribuiţi in­­tenţiuni, ce nu le am ? D-lu I. Grădişteanu: N’aţî fiis’o, dar o se ajungemă la acesta prin raţionamentă. Prin urmare, noi trebue să ne alipimă de Austro-Ungaria, şi aşa nu mai putemă face nimică pentru fraţii de dincolo. Putemă să le arătămă de departe şi dina adăpostă simpatia nostră. Alt­ceva nu putemă face nimică, căci mai înainte de toate suntemă datori să păstrămă regatură românescă. Vă mărturisescă, că acâstă teoriă a d-lui Ari­onă, e o teoriă cu totul și inadmisibilă, căci decă s’ar pretinde, că pentru a scăpa re­gatulă nostru afiî, trebue să știrbimă né­­mulă nostru, nimica nu ne gi­rantază, că mâne nu ni s’ar cere să dămnă, poate, și o parte a teritoriului nostru pentru a scăpa partea cealaltă. Şi să nu credeţi, că e aşa mare deosebire între aceste două caşuri, şi că cela d’intâiu e mai bună, decât­ celă d’ală doilea; căci in primula casă e o ştirbire de narnă şi în ală doilea o ştirbire de teritoră. Deosbirea este numai că pe când ştirbirea de teritoră nu este ade­­se­ ori decâtă vremelnică, știrbirea de némți este tot d’a­una vecinică. (Aplause.) Eră unde amă ajunge că teoria d-vostră, d-le Arionă. Dar, d-vóastre adăogațî, in urma unei întreruperi, pe care amă avută onoare să v’o facă și în care arătămă cam cum pună eu cestunea în moda concretă, adăogaţî, fiică, poate să avemă noi oare­care însemnă­tate pentru tripla alianţă, dar Ungurii n’au şi ei însemnătate în tripla alianţă? In tri­pla alianţă nu suntă şi ei factori, ca şi noi, şi încă factori mai însemnaţi? Ei, vă înşelaţi, d-le Arionă, ei nu suntă ună factoră mai însemnată, decâtă noi, pentru­ că Ungurii nu există ca stată, în ceea­ ce privesce politica esternă. In imperială austro-ungare, mai multă decâtă ori unde, corona represintă diplomaţia esternâ, şi nu potă Ungurii, pentru interesele loră şoviniste, să schiobe întrega politică a imperiului. Dincotră, după cum o spunea și d­­ă Lahovari, noi sun­­temă stăpâni pe politica nostră esternă, pe care o putemă îndruma ori unde vremă, fără să dămă socoteala nimerii. Dér, d-loru, chifrdéca ar fi așa, a-și dori ca, odată pentru tot deuna, să înce­teze acastă învederată a slăbiciune! nostre presupuse, ori reale; a-şi d­ori, ca odată pentru tot­deuna, să încetămă, noi Româ­nii, de-a ne dispreţui singuri în faţa Eur­o­­peni şi-a streinilor­. Facă acestă observaţia nu numai pen­tru d-lă Arionă, ci şi pentru d-lă ministru de esterne, caii necontenită vorbescă de slăbiciunea României, exagerând’o şi mai multă decâtă este în realitate; şi fiindă­ că s’au citată în acâstă discuţiune vorbele ma­relui oratoră francesa Gambetta, îi voiu cita şi eu o vorbă rostită în altă împre­­giurare, decâtă aceea, de care ne vorbia d-lă Filipescu. Când d-lă Freycinet, fiindă ministru, spunea că Francia este silită să jertfască interesele francese în Eg­eta, de oare­ce e prea primejduită din­spre Rină şi nu e destulă de puternică, pentru a-şî îm­părţi puterile în mai multe locuri, d-lui Gambetta răspundea: „nu vedeţi, că tră­daţi lumei secretulă slăbiciunei d-vostră.“ Nr. 10—1895

Next