Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1895 (Anul 58, nr. 1-23)
1895-01-14 / nr. 10
Pagina 2, Zilele trecute a fostă convocată la Seghedinţi o mare adunare de muncitori socialişti. Adunarea însă a fostă disolvată cu forţa. In urma acesta, socialiştii muncitori au cerută dela primarul oraşului concesiune pentru o nouă adunare. Rugarea e subscrisă de o mare mulţime de nume s’a aflată însă, că mare parte dintre ele ar fi falsificate. In 22 i. c. piaţa Séchény din Seghedină a fostă teatrală unei scene deosebite. Mai mulţi omeni tineri binişoră îmbrăcaţi mergeau înaintea unei grupe de muncitori, ţinendă în mâni o proclamaţiune şi cetindu-li-o. Poliţia i-a trasă la răspundere, confiscândă proclamaţia îndreptată cătră „poporală neîndreptăţită ală Ungariei“ şi tipărită în limbile maghiară şi germană. Totă asemenea în Halas s’au confiscată o mulţime de proclamaţiunî în formă de placare, cari cuprindă provocare directă cătră muncitorii Ungariei, de-a dărîma parlamentuîui şi statuia. Proclamaţiunea începe cu aceea, că esposiția mileniului vrea să dovedească, că Ungaria este stată culturală, dar nimănui nu-i va veni în minte, că acăstă pompă şi strălucire au esoperat’o classa muncitoare, oare mereu s’a luptată pentru esistenţă, şi fructele muncei căreia le-a jăfuită classa domnitoare. Dările publice — fiice proclamaţia — le plătescă muncitorii, poporală -acesta portă singură sarcinele financiare ale ţării şi pe lângă acesta mai dă şi ostaşi. Ungaria are 17,349,398 locuitori, şi dintre aceştia n’au drepturi în stată, decâtă 840.000. Ceilalţi 16,508,398 cetăţeni suntă despoiaţi de drepturi. „Poporă fără drepturi, nu vefii tu, cum îţi folosescă puterea, ca se te bage în câtuşi, se te lege şi se te sbiciuescă! Tu eşti nutritorul căleilor vitei, şi totuşi nu te mişei, celă puţină ca să încerci a scutura lanţurile tale politice şi economice ?! „In răsboiu trebue să fi puşcată, se fiice, că pentru patriă, dar de faptă, ca să aperi averea celor 840.000, cari singuri au drepturi în stată. Tu eşti săracă, eşti miseră şi ai devenită astfelă prin aceia, cari afiî suntă stăpânii tăi, cari facă cu tine, ce vreu, fiindcă au putere pentru acesta. Tu te supui afiî acelora, cari iţi fură puterea, sănătatea, fericirea familiei şi pe tine te despoiă de drepturi prin înşelăciune. „Poporă nedreptăţită! Tu fiindă în mare majoritate, te supui voinţei unei minorităţi, şi nici n’aveţi înclinare de a şterge de pe faţa pământului acâstă nedreptate? Póate încă esista multă timpu acesta stare nedreptă? Poporule, vrei s'o suferi vechii cu ? Nu, de o miie de ori nu! Cetăţeni, muncitori ! Susă dâră! Trebue să arătămă classei guvernului, classei parlamentului, că voinţa poporului e mai tare, decâtă a loră. roşii cu statuia de clăisă“ Proclamaţia aceasta a fostă împărţită prin toate oraşele şi satele din Alföld şi a făcută mare agitaţia, tru consciinţa, că se simţea liberă, ca şi când n’ar fi mai fostă pe braţele lui nici când ferecăturile, ce-lă ţinuseră veacuri în sclăviă... Când eramă gata de plecare, bravură poporă ne-a făcută surprinderea plăcută, că două căruţe cu câte trei cai aşteptau la portă, ca să nu mai căletorimă pedestru A mă primită cu mulţămită ofertură Feisaniloră, cari au îndrumată pe slugii dela cai să ne ducă pănă în Valea Mureşului, sau pănă unde va fi locuinţa celui mai depărtată dintre noi. Dar nu s’a întâmplată aşa. De-asupra satului Dâmbău, unde se împreună hotarăle Bobohalmei, Deagului, Chinceşului şi Craifalăului, în nemijlocită apropiere de o pădure dusă, se afla o crîşmă simplă. Acastă crîşmă era în drumul Blaşiului, căci nefiindă pe acele timpuri drumuri făcute şi aşternute, omenii căutau culmile darurilor, cari fiindă neumblate, în timpuri ploiose nu se cufundau carele. Din aceasta, ca și când ar fi fostă însciințată de venirea nostra, iese figura unui Română de-o statură atletică, în verstă cam de 65—6 ani, se posteză în drumă și face semnă să stea carele în locă. Eu i-amă mulțămită dicându-i: Moșule, de astă-dată ne grăbimă, der vremă să stămă la d-ta când vomă merge la 3/15 Maiu la adunarea cea mare a Românilor. Betrânulă scuturândă din capă îmi răspunde: Voi sciţi cu toţii, că nici ună popă, nici ună protopopă, nici ună diacă nu trece pe la porta lui Bunea Mateiu, ca să nu guste din vinulă lui şi din coca, ce-o face baba lui. Voi sciţi, că Bunea Mateiu numai atunci trăesce, când vede cărturari români; atunci inima lui se topesce şi se sculă de tată, apoi el cresce şi se umflă ca o pită albă. Josă dâră din căruţe cu toţii. Bunea Mateiu avea dreptate, căci ospitalitatea lui devenise proverbială, şi deca ne primea cu atâta dragoste, când noi nu-i puteamă face bucuriă, decâtă c’ună viersurelă românescă, cum amă fi putută noi seri nesocotimă dorința acum, când se topea de dorulă de a sei ceva despre adunarea dela Dumineca Tomei? Neamă dată josă, i-amă enarată decursulă adunărei, după cum îlă aveamă proaspătă în memoria. Moşulă Mateiu asculta fără a răsufla una din pieptă. Cândă îi curgeau lacrimile părău, când i se înveselia fata, ca la ună tinără de 18 ani. Deodată începe Duca: „Astăziî cu bucuriă“ etc. Bătrânul i se părea înălţată în regiuni suprapămentescî, cândă s’a finită viersulă, ştergendu-şi lacrimile, a fiisă: „Acum mi s’a umflată inima, ca o pită albă“. Amă eşită dela Bunea Mateiu şi amă continuată călătoria nostră pedestri, pentru că dela acestă punctă ne-amă despărţită. Am făcută amintirea acestui amă ospitală şi cu siinţă nobilă, pentru că în nisce împrejurări forte critice, sortea mea constrînsă a mă mai abate odată pe la casa lui situată lângă pădure, şi a mă folosi de ospitalitatea lui plină de nobleţă. In 6 Main sara am ajunsă acasă, încă din Blasiu eram încunosciinţaţi, că protopopii, avisaţi şi avertisaţi prin cerculariu de Episcopă, voră ţină Sinoade, în cari se voră aduce concluse, că cine şi câţi se participe din fiăcare tractă la adunarea din 3 (15) Maiu. Deci, ca să nu se ridice la valore intenţiunea guvernului şi a Episcopului, ca adecă la adunare se merga numai protopopii cu doi preoţi şi doi mireni mai cu vedia din tractă, aveamă misiunea, de a stărui în aceste adunări, ca să participe poporală în massă, ca astfelă adunarea naţională să fiă grandiosă, să fiă unică în feliulă ei. In tractură Tirimiei era convocată acestă Sinodă pe fiiua de 7 Maiu. Am mersă şi eu cu Ioană Orosă, şi în contra stăruinţei protopopului Bogarasi, care ca bărbată matură s’ar fi conformată bucurosă ordinului mai înaltă, am reuşită de s’a primită de cei presenţi ideia, ca câtă mai multă poporă să margă pe 3 (15) Maiu la Blaşiu. In fiiua următore pe la 10 ore, mă aflam în Săcală, căci îmi venise scrrea, că nefiindă Alexandru Popă (Papiu) acasă, protopopulă Crişianu ar influinţa, ca Câmpenii GAZETA TRANSIVANIEI Unu poporu care piere. Sub acestu titlu fiiarula vienest „Parlamentardealtcum ultra-slavu, scrie următorele : O seminţia slavă e pe cale să pieră şi nu poate fi mântuită, făr’ numai dar din mila lui Dumnefieu. La palele sudice ale Carpaţilor, pe teritoriil coronei ungare ducă o viaţă miserabilă rămăşiţele unei naţiuni autochtone istorice, adecă Ugro- Ruşii, din cari se tragă toţi Ruşii. E pe cale să piară matca istorică a naţiunei ruseşci, Ugro-Ruşii din Garpaţi, ei grăbescă spre o catastrofă, care conţine în sine perire naţională. O sclăviă şi demoralisare continuă a sămănată simburele morţii în inima acestui popor. Mulţămită unei acţiuni de nimicire sistematică, seminţia ugro-rusesca a devenită fără caracterui, josnică, căci Ugro- Ruşii se placă înaintea nedreptăţii, înaintea ori şi cărei volnicii. Li-e numărată fiăcare fii, ei nu mai suntă în stare să resiste, ci din contră suntă fricoşi şi laşi. Aci apoi numitulu fiiaTM resumeza în scurta istoricula acestei seminţii nefericite, care, în urma neputinţei sale, astădi cade victima şovinismului maghiarii, şi încheia astfel: Slavismul stă lângă cosciugul seminţiei sale nefericite ugro-ruse. Din mormintele Ugro-Ruşilor, vor deşi răsbunători, de cari ar trebui să le fie frică deja de acuma Maghiariloră dela putere. 5 13 (215) Ianuarie. Proiectele bisericesc pendente, fiice „Hazánk“, are de gândă Bánffy să le supună la o nouă desbatere în camera magnaţiloră în jumătatea a doua a lunei Februarie. O deputaţiă dle Jidani la ministrulă Biînffy. Iu 23 i. c. o deputaţiă de 25 rabini şi primari ovrei s’au dusă la ministrulă preşedinte Bânffy Foile din Budapesta, ce le-amă primită afiî, spună, că la alocuţiunea ce a ţinut’o rabinulă Rosenbaum, ministrulă Bánffy a răspunsă prin cuvinte forte amabile şi a asigurată deputaţiunea, că densulă şi de aici înainte va lucra totă în aceeaşi direcţiă, ca şi pe timpulă, când a fostu fişpanu, în care oficiu densulă s’a convinsă pe deplină despre patriotismul. Ovreiioră.o — Nou advocaţii română. Camera advocaţială din Clusiu face cunoscută, că d-lă Br. Zosima Chirtopu, domiciliată în Câmpeni, a fostă primită în lista advocaţiloră. — o — La scandalulu delii Dobriţinu. Sescie ce scandată s’a produsă în oraşulă maghiară Dobriţină cu ocasiunea visitei lui Francisca Kossuth. Imediata după toastul ridicată pentru regele adesă, musica ţiganescă a începută a cânta „hunezul a német“. Şi acuma ce se întâmplă? Justiţia maghiară, după cum fiice „Magyarország“, pune sub acusaţiune pentru laesa majestate pe primaşulă ţiganiloră, cu numele Carola Rácz. Dar are ce face cu aceia, cari i-au comandată ţiganului să cânte ?o — Doue pastorale episcopesci. Doi episcopi catolici, Bubics din Caşovia şi Samassa din Agria, separându-se cu totul ei de corală episcopescă catolică, au dată de anulă nou câte-o pastorală cătră preoţime şi credincioşi, în cari îi avertiseză la supunere cătră stată şi legile lui. Bubics fiice între altele în pastorală sa, că compatrioţii săi, cari nu se supună legilor, (înţelege legile bisericesci) „se alieză cu duşmanii patriei“, or Samassa fiice între altele, că „patria are drepţii la mintea, sufletul ei, activitatea nostră, are drepţii, ca să ne ia pe toţi de chesăşiă“ pentru binele ei. Pastorala lui Bubics a făcută — fiice o corespondenţă din Roma a lui „Magyar Állam“ — sânge rău la cercurile din Vaticană. — o — Mai mulţi preoţi catolici din Varşovia au fost deţinuţi în noaptea din 21 spre 22 i. c. Motivele deţinerei încă nu se sciu, în oraşă însă domnesce mare agitaţiă. Archiepiscopula Popiei şi-a dată demisiunea. —o— Oficeri în vestminte civile. Ministrulă de resbelă comună a dată o circulară, după care acei oficeri activi şi oficianţi militari, cari suntă comandaţi la universităţi, la institute technics, sau la institute de telegrafa şi liniă ferată, în timpulă ce ocupă ei aceste posturi potă purta şi vestminte civile. — p— Limba germană în Bosnia. Guvernulă ţării din Bosnia asistată studiulă obligătoră ală limbei germane în toate școlile din provinciile ocupate și a ordonată, ca pe viitoră, limba germană să fiă numai obiectă de studiu facultarivii. p — Episcopulă serbii Nicanor Popovici din Timișora este greu bolnavă. Boia i-a provenită dintr’o umflătură la picioră,ceea ce i-a produsă o mare înveninară de sânge. — o — Pentru orăşeni, funcţionari, etc. cari au ocupaţiuni sedentare suntă prafurile Seidlitz ale lui Moll celă mai bună remediu prin efectulă lord la refularea mistuirei. O cutie ii. se poate căpăta chilnică prin poşte de cătră farmacistulă A. Moll lifer autulă curții din Viena. Tucklauben 9. In farmaciile din provincia se se cară preparatul lui Moll proveduta cu marcă și subscriere. Gestiunea națională în camera româna. Discursulă d-lui Ioniț Gradişteanu. (Urmare) D. C. Arionă fiice: noi nu credemă, că suntemă amenințați de nordă, seu, ca se întrebuințeză chiar cuvintele d-sale, nimică nu ne garantază, că nordulă nu o să se mai scoboare spre mefiafii. Prin urmare, după d-lă Arionă noi trebuie să ne alăturămă de cei cari voră să opună stavilă nordului, și fiindfă-că una din acele puteri, care stau stavilă este Austro Ungaria, trebue să ne alipimă cu orice preţă şi în orice condition! de Austro-Ungaria.... D-la C. C. Arionă: N’amă fiis’o şi nici n’o gândesc. De ce ’mi atribuiţi intenţiuni, ce nu le am ? D-lu I. Grădişteanu: N’aţî fiis’o, dar o se ajungemă la acesta prin raţionamentă. Prin urmare, noi trebue să ne alipimă de Austro-Ungaria, şi aşa nu mai putemă face nimică pentru fraţii de dincolo. Putemă să le arătămă de departe şi dina adăpostă simpatia nostră. Altceva nu putemă face nimică, căci mai înainte de toate suntemă datori să păstrămă regatură românescă. Vă mărturisescă, că acâstă teoriă a d-lui Arionă, e o teoriă cu totul și inadmisibilă, căci decă s’ar pretinde, că pentru a scăpa regatulă nostru afiî, trebue să știrbimă némulă nostru, nimica nu ne girantază, că mâne nu ni s’ar cere să dămnă, poate, și o parte a teritoriului nostru pentru a scăpa partea cealaltă. Şi să nu credeţi, că e aşa mare deosebire între aceste două caşuri, şi că cela d’intâiu e mai bună, decât celă d’ală doilea; căci in primula casă e o ştirbire de narnă şi în ală doilea o ştirbire de teritoră. Deosbirea este numai că pe când ştirbirea de teritoră nu este adese ori decâtă vremelnică, știrbirea de némți este tot d’auna vecinică. (Aplause.) Eră unde amă ajunge că teoria d-vostră, d-le Arionă. Dar, d-vóastre adăogațî, in urma unei întreruperi, pe care amă avută onoare să v’o facă și în care arătămă cam cum pună eu cestunea în moda concretă, adăogaţî, fiică, poate să avemă noi oarecare însemnătate pentru tripla alianţă, dar Ungurii n’au şi ei însemnătate în tripla alianţă? In tripla alianţă nu suntă şi ei factori, ca şi noi, şi încă factori mai însemnaţi? Ei, vă înşelaţi, d-le Arionă, ei nu suntă ună factoră mai însemnată, decâtă noi, pentru că Ungurii nu există ca stată, în ceea ce privesce politica esternă. In imperială austro-ungare, mai multă decâtă ori unde, corona represintă diplomaţia esternâ, şi nu potă Ungurii, pentru interesele loră şoviniste, să schiobe întrega politică a imperiului. Dincotră, după cum o spunea și dă Lahovari, noi suntemă stăpâni pe politica nostră esternă, pe care o putemă îndruma ori unde vremă, fără să dămă socoteala nimerii. Dér, d-loru, chifrdéca ar fi așa, a-și dori ca, odată pentru tot deuna, să înceteze acastă învederată a slăbiciune! nostre presupuse, ori reale; a-şi dori, ca odată pentru totdeuna, să încetămă, noi Românii, de-a ne dispreţui singuri în faţa Europeni şi-a streinilor. Facă acestă observaţia nu numai pentru d-lă Arionă, ci şi pentru d-lă ministru de esterne, caii necontenită vorbescă de slăbiciunea României, exagerând’o şi mai multă decâtă este în realitate; şi fiindă că s’au citată în acâstă discuţiune vorbele marelui oratoră francesa Gambetta, îi voiu cita şi eu o vorbă rostită în altă împregiurare, decâtă aceea, de care ne vorbia d-lă Filipescu. Când d-lă Freycinet, fiindă ministru, spunea că Francia este silită să jertfască interesele francese în Egeta, de oarece e prea primejduită dinspre Rină şi nu e destulă de puternică, pentru a-şî împărţi puterile în mai multe locuri, d-lui Gambetta răspundea: „nu vedeţi, că trădaţi lumei secretulă slăbiciunei d-vostră.“ Nr. 10—1895