Gazeta Transilvaniei, octombrie 1895 (Anul 58, nr. 218-241)

1895-10-24 / nr. 236

\ \ . I — ) FOILETONUL „­JAZ. TRANS.“ Garibaldi. I De Junius. De câte­va săptămâni o statuă ase­­diată pe una din cele 7 coline ale Romei vesteşte memoria eroului mitic al unităţii I Italiei. A fost un joc capriţios al sorţii, că Garibaldi, care a suferit în două rânduri captivitate belică, pentru­ că contra conven­ţiilor diplomatice şi în potriva protestării lui Napoleon III a voit să ocupe Roma,— când a sunat ora cuceririi Romei capitale, nu era pe pământ italian, şi n’a putut sâ ia parte la evenimentele lui Semptemvre 1870. Când generalul Cadorna pâtrunse prin Porta-Pia și ocupă capitala Italiei independente, Ga­­­­ribaldi cu doi fii ai săi se afla in tabăra ge­­­­neralului frances Bourbaki în ţinutul Dijon, ca să apere Republica francesă contra in­­vasiunei prusiene. Fără de el aşa dară s’a întâmplat acel eveniment pentru care simţia că e chiămat, şi care a fost cea mai fier­binte dorinţă a sbuciumatei sale vieţi, adecă înălţarea Romei la capitală a Italiei unite şi independente. In autobiografia sa („Memorie auto­biografiche”) cetim, că pe când în vârstă de flăcău întră pentru întâia oră în Roma, el nu s’a minunat de metropola Cesarilor şi a Papilor, ci de acea Romă, care va fi de aici înainte: capitala viitoarei Italie libere şi independente de la Golful Toronto şi pănă la Alpi. Un ast­fel de vis n’a avut cu câte­va decenii înainte de unitatea italiană, decât Cavour, care încă de tînăr s’a dedicat ca ministru al Italiei unite şi libere. Şi aceşti omeni atât de disparenţi în caracter şi temperament au fost espresiunea spe­ranţelor şi doririlor italiene. Garibaldi aparţine celor mai rare ca­ractere d­e typ aproape fără samăn în isto­ria omenirei. In desinteresare poate con­cura cu Aristide. Dela Italia liberă, pentru care şi-a jertfit totă viaţa, el nu primesce nici avuţie, nici dignitate. Recunoscinţa patriei sale nu s’a putut manifesta în mod demn de meritele lui, decât după moartea sa. Era grozav de nesimţitor pentru avere şi dignitate. Se mulţumia cu forte puţin şi nu dorea nimic de prisos. Aproape 30 de ani patria lui a fost insula Caprera, unde nu sporesc decât caprele şi iepurii de mare, şi unde nu se produc decât cartofi şi varză. Pe acest loc sărăcăcios, ei odihnea într’o locuinţă strimtă, după fatigiile dilei; numai aici şi în luptă, în ploie de glonţe se simţea cu adevărat bine; era om primordial, un surcel sdravăn şi nobil al unei rase stinse. Iubirea lui de libertate încă era proprie omului străvechi­u. Ori de câte­ ori se gândesce la liber­tate, totdeuna îi vin în minte pompele (de­şertările) din America sudică, unde pasc roibii sălbatici. E duşman din fundament la ori­ce fel de instituţie, chiar şi celei mai liberale şi le acceptă numai pentru­ că fără de ele omul nu poate trăi acil. Pentru el constituţie şi instituţii există tot aşa de puţin, ca averea şi diguitatea. In memo­riul său dă următorul tablou al fericirei: „In viaţa mea obicinuită am avut şi mo­mente fericite; între aceste număr pe acele, când împreună cu câţi­va luptaci viteji, rămăşiţa oştirei mele decimate, pribegiam, şi lângă mine călărea femeia inimii mele. Nu-mi sdrobiam capul atunci, că n’am ni­mic afară de vestmintele din spate. Aveam sabia şi carabina pe oblânca dela şevă. Anneta era totă comera mea; inima ei încă bătea numai pentru causa popoarelor şi pentru viaţa cavalerescă, şi pentru ea lupta era petrecere, şi iubirile sorţii bucurie“. Lucru firesc, căci Garibaldi aparţinea rasei Amadeilor, el s’a născut întârepiat din epoca cavalerilor pribegi ai evului mediu. Se simţia chiămat a apăra pe cel slab şi a înfrunta periculele. In bătrâneţele sale, la apusul vieţii lui pline de vicisitudini fără pereche, chiar şi atunci era de convin­gerea să iubim pacea, dreptul şi adevărul, deşi adevărata viaţă a omului este lupta. Zadarnic în secolul XIX am căuta viaţă asemenea lui Garibaldi, căci el este un individ ce stă singur. Nu semănă nici unui noetan al său; nu imiteaza pe nici unul; e original în toate ale sale. Singurul lui idol era libertatea, însă în formă stră­bună , uria convenţionalismul. Din civilisaţie primia numai atât, că cel tare are datoria de a apăra pe cel slab. Din bunurile lu­mesci nu cerea mai mult, decât acea ce este neapărat de lipsă. Fericirea o căuta într’o inimă femeiască fidelă şi în pericul. Viaţa înaintea lui nu valora decât numai întru cât o putea espune, căci „moartea e aşa de dulce în luptă, ca sărutul fermecător al femeii“. Acesta esplică succesul proble­melor lui mari: ocuparea Marsiliei, Siciliei şi Neapolului. In raporturile vieţii lui co­mune, căuta totdeauna extraordinarul. In amor era tot atât de esecutiv, ca şi în planuri. (Va urma.) [IMUtlm AâM isîTatiM ei, U Tipografia, Br&ţov, piaţa mare Nr. 30. Scrisori »©francate nu se primesc. — Manuscript© nu se retrimet. INSERATE se primesc la Admi­­nistraţiune în Braşov şi la ur­­matoarele Birouri de anunciuri: în Viena: M. Dukes, Heinrich­­ Schalek, Rudolf Jrosse, A. Oppen­ks Nachfolger, Anton Oppen­k, J. Danncker; în Budapesta: A. V.­­ Goldbergerg, Eckstein Bernat; în­­ Bucuresci: Agence Havas, Suc­­­cursale de Roumanie; în Ham­bar­g,­ Karolyi & Liebmann. Preţul interţiunilor: o seria­­ garmond pe­­ coloana 6 cx. şi I 80cr. timbru pentru o publi-­­ care. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a 8-a o gem­ă 10 cr. sau 30 bani. „Sazeta" iese în fil-care iţi. Abonamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 12 fl., pe şese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 f1. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din Intru şi din af­ară şi la doi. colectori. Armamantul pentru Brasov administration­a, piața mare, T6rgul Inului Nr. 80 etaglu I., pe un an 10 fl., pe fese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusul in casă. Pe un an 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. At&t abonamen­tele cftt și inserțiunile sunt ______a se plăti înainte. Nr. 236. Braşov, Luni-Marţî, 24 Octomvre (5 Noemvre) 1895. La «politica culturală“ a lui Wlassics. Braşov, 23 Octomvre v. Clusiul a avut erî ârăşî o mare serbătore. Au venit din Meca ma­ghiară, dela Budapesta, căpeteniile guvernului şi ale partidei dela pu­tere pentru a asista la solemne la inaugurare a nouei facultăţi teolo­gice, ce s’a înfiinţat pentru refor­maţii ardeleni de confesiunea hel­­vetică. Calvinii unguri fiind acţî la pu­­­­tere şi preşedintele mirean al dis­trictului lor bisericesc fiind însu­şî ministru preşedinte Banffy, a fost o urmare firescâ, ca se se implinésca vechia dorință a episcopului refor­mat Szász Domokos prin înfiinţarea unei facultăţi teologice pentru cre­dincioşii lui. Un loc mai bun nici n’au pu­tut găsi pentru aceasta facultate, de­cât Clusiul, unde a residat odinioră puterea calvinismului unguresc pe vremile Bethlenescilor şi Rakoţesci­­lor, vremuri de durerbsă amintire pentru noi Românii. Şi astfel stând lucrurile, că Ungurii dela cârmă, stăpâni pe pu­tere şi pe mijloce, fac tot posibilul pentru ai lor, n’am mai ave se obiectăm nimic, deca n’am vedé şi esperia, că pe când visteria statului stă deschisă pentru toate trebuinţele culturale ale Maghiarilor din Ar­deal , pe atunci pentru poporul ro­mân băştinaş al acestei ţerî nu se face nimic, absolut nimic. Ba se face mai puţin, decât nimic, fiind­că nu numai se refuză orî­ce sprijin al culturei nostre na­­­­­ţionale din partea statului, dar cul­­­­tura ne este persecutată şi împedecată sistematic şi acolo unde ea se ma­nifestă de sine stătător, ca resultat al stăruinţelor şi al jertfelor aduse de poporul nostru, peste sarcinele, ce le portă pentru susţinerea sta­tului. Calvinii unguri însă par a fi pri­vilegiaţi între priviligiaţî, nu numai pentru că un Tisza Kalman şi un Banffy Dezső sunt aiţi căpeteniile lor lumeşci, ci şi pentru­ că sunt priviţi şi ocrotiţi ca o confesiune, în sînul căreia s’a desvoltat şi a crescut mai cu putere, ca în ori-care alta, spiritul fanatic maghiar, aşa că şi astăfiî reformaţii unguri se laudă, că numai confesiunea lor este ade­vărat maghiară. Tocmai de aceea festivitatea de erî îşi are semnificaţiunea sa deo­sebită, pentru că în presenţa pri­mului ministru, a ministrului de culte şi de instrucţiune Wlassics şi a hahamului liberalilor unguri Tisza Kalman s’a fundat în oraşul „Kul­­turegylet”ului o nouă pepinieră a maghiarismului şi s’a preamărit şi eternisat acesta faptă ca o nouă is­­bendă a politicei culturale, ce o ur­­măresce guvernul unguresc. Repeţim, nu împrejurarea, ca reformaţii unguri ardeleni au fost dotaţi cu o facultate teologică este momentul neliniştitor în aceasta po­litică, ci numai şi numai faptul, că ea şi-a ales ca ţintă întărirea şi în­florirea esclusivă a maghiarismului Dr. Wlassics a fost la locul lui, când s’a inaugurat un institut înalt de cultură pentru o confesiune din form. De ce însă nu vedem noi pe acest ministru asistând şi presidând la fundarea de instituţiuni folositoare şi necesare pentru noi Românii, pen­tru înaintarea şi desvoltarea culturei române? Ori dacă nu suntem noi tot aşa de buni contribuabili ai sta­tului, ca Maghiarii, fie de ori­ce con­fesiune? Aceste contemplări ni­ se impun la asemeni ocasiuni, destul de multe şi dese, când facem comparaţiuni asupra măsurei, cu care se măsură popoarelor diferite ale ţărei. Asemeni contemplări trebue să ne resuscite gândirea cu atât mai mult, cu cât ne convingem mai tare despre spiritul adevărat, ce conduce în aşa crisa politică culturală pe gu­vernanţii noştri. Aşa vedem, cum la o astfel de sărbatoare culturală, ce se estinde numai asupra unei părţi a poporului maghiar, şeful guvernului, Banffy, nu se sfiesce a vorbi de sforţările, ce le face cu ai săi, pentru­ ca se prefacă „viitoarea Ungariă“ într’un stat cu caracter naţional. Cu aceasta politică culturală, fi­­resce, că nu vom consimţi şi nu vom putea consimţi nicî-odată. Tot ce se face sub egida ei apare şi trebue să apară într’o lumină ameninţătore pentru aceia, cari nu întimpină, de­cât resultate negative dela acest părintesc guvern. CRONICA POLITICA. — 23 Octomvre. Ministrul de interne în două ordina­­ţiuni mai nouă ale sale, regulază salatele purtătorilor de m­atricule şi timbrarea ma­­triculelor. In cea dintâiu ordinaţiune mi­nistrul dispune, ca dispensările anunciuri­­lor de căsătorie sâ fie scutite de timbru şi de ori­ce taxă. In a doua însă dispune, că în pasul acela, după atât conducătorul de matricule, cât şi suplentul său, sunt re­ţinuţi pe cât­va timp dela împlinirea ofi­ciului lor, sau decâ acelea 2 locuri devin vacante de-odată, atunci cernnţele suprem, dacă o lipsă neîncunjurată, are sâ concru­dă conducerea matriculelor unui alt conducă­tor de matricule din cercul vecin sau su­­plentului aceluia, ca aceştia sâ conducă matriculele şi-’n cercul devenit vacant pe cât­va timp. * „Monitorul Oficial“ al României pu­blică decretul regal pentru convocarea Cor­purilor Legiuitoare în sesiune extra­ordi­­nară, pe cjiua pe 24 Octomvre. Decretul e însoţit de următorul raport al consiliului de miniştri: „In urma retragerei ministerului de sub preşedinţa d-lui Lascar Catargi, subsemnaţii fiind chiămaţi de înalta încre­dere a Majestăţii Voastre a conduce gu­vernul ţărei, întâia nostră datorie este de a face apel la ţară ca acesta se-şi mani­feste prin alegeri libere voinţa sa. Rugăm, deci, cu cel mai profund respect pe Ma­­jestatea Voastră, să bine­voiţî a aproba con­­vocarea actualelor Adunări legiuitoare în sesiune extra­ordinară pentru z ziua de 24 Octomvre, spre a procede la disolvarea lor“. » După cum i­ se telegrafiază din Var­şovia (ziarului „Magy. Ertestien, relaţiunile între scaunul papal şi regimul rusesc sunt foarte încordate. Causa acestor încordări e aceea, că în Rusia sunt persecutaţi în con­tinuu preoţii şi credincioşii catolici, şi li­ se închid bisericele. Papa în cestiunea aceasta a făcut deja de două ori interpelare la Pe­tersburg, însă tot­dena fără succes. Dacă regimul rusesc nu va satisface dorinţei va­ticanului, atunci se cjice, că Papa ar avea de scop, să întreru­pă relaţiunile diploma­tice cu ambasadorul rusesc Javolseki, şi să publice o enciclică.* Privitor la tulburările din imperiul turcesc chiarele mai nouă aduc următorele solri: In Arabia asemenea au început a­ se ivi stări neliniştitore, provocate mai ales de popi arabi şi de unii principi. Viaţa lo­cuitorilor turcesci nefiind sigură, ministrul de resbel turcesso a trimis trupe la marea roşie. Mai departe se anunţă nouă atacuri şi măcelăriri de Armeni din provincia Ka­­thabissar. Pănă acum numărul total al vic­timelor se urcă la 1000. Cercurile diploma­tice cjte, că în cas deca măcelăririle acestea se vor continua, atunci starea poate se de­vină forte gravă. Situaţia parlamentară în Ungaria. Piarele unguresei oposiţonale se ocupă de câte­va t­ile mereu cu trista situaţie

Next