Gazeta Transilvaniei, octombrie 1895 (Anul 58, nr. 218-241)
1895-10-24 / nr. 236
\ \ . I — ) FOILETONUL „JAZ. TRANS.“ Garibaldi. I De Junius. De câteva săptămâni o statuă asediată pe una din cele 7 coline ale Romei vesteşte memoria eroului mitic al unităţii I Italiei. A fost un joc capriţios al sorţii, că Garibaldi, care a suferit în două rânduri captivitate belică, pentru că contra convenţiilor diplomatice şi în potriva protestării lui Napoleon III a voit să ocupe Roma,— când a sunat ora cuceririi Romei capitale, nu era pe pământ italian, şi n’a putut sâ ia parte la evenimentele lui Semptemvre 1870. Când generalul Cadorna pâtrunse prin Porta-Pia și ocupă capitala Italiei independente, Garibaldi cu doi fii ai săi se afla in tabăra generalului frances Bourbaki în ţinutul Dijon, ca să apere Republica francesă contra invasiunei prusiene. Fără de el aşa dară s’a întâmplat acel eveniment pentru care simţia că e chiămat, şi care a fost cea mai fierbinte dorinţă a sbuciumatei sale vieţi, adecă înălţarea Romei la capitală a Italiei unite şi independente. In autobiografia sa („Memorie autobiografiche”) cetim, că pe când în vârstă de flăcău întră pentru întâia oră în Roma, el nu s’a minunat de metropola Cesarilor şi a Papilor, ci de acea Romă, care va fi de aici înainte: capitala viitoarei Italie libere şi independente de la Golful Toronto şi pănă la Alpi. Un astfel de vis n’a avut cu câteva decenii înainte de unitatea italiană, decât Cavour, care încă de tînăr s’a dedicat ca ministru al Italiei unite şi libere. Şi aceşti omeni atât de disparenţi în caracter şi temperament au fost espresiunea speranţelor şi doririlor italiene. Garibaldi aparţine celor mai rare caractere de typ aproape fără samăn în istoria omenirei. In desinteresare poate concura cu Aristide. Dela Italia liberă, pentru care şi-a jertfit totă viaţa, el nu primesce nici avuţie, nici dignitate. Recunoscinţa patriei sale nu s’a putut manifesta în mod demn de meritele lui, decât după moartea sa. Era grozav de nesimţitor pentru avere şi dignitate. Se mulţumia cu forte puţin şi nu dorea nimic de prisos. Aproape 30 de ani patria lui a fost insula Caprera, unde nu sporesc decât caprele şi iepurii de mare, şi unde nu se produc decât cartofi şi varză. Pe acest loc sărăcăcios, ei odihnea într’o locuinţă strimtă, după fatigiile dilei; numai aici şi în luptă, în ploie de glonţe se simţea cu adevărat bine; era om primordial, un surcel sdravăn şi nobil al unei rase stinse. Iubirea lui de libertate încă era proprie omului străvechiu. Ori de câte ori se gândesce la libertate, totdeuna îi vin în minte pompele (deşertările) din America sudică, unde pasc roibii sălbatici. E duşman din fundament la orice fel de instituţie, chiar şi celei mai liberale şi le acceptă numai pentru că fără de ele omul nu poate trăi acil. Pentru el constituţie şi instituţii există tot aşa de puţin, ca averea şi diguitatea. In memoriul său dă următorul tablou al fericirei: „In viaţa mea obicinuită am avut şi momente fericite; între aceste număr pe acele, când împreună cu câţiva luptaci viteji, rămăşiţa oştirei mele decimate, pribegiam, şi lângă mine călărea femeia inimii mele. Nu-mi sdrobiam capul atunci, că n’am nimic afară de vestmintele din spate. Aveam sabia şi carabina pe oblânca dela şevă. Anneta era totă comera mea; inima ei încă bătea numai pentru causa popoarelor şi pentru viaţa cavalerescă, şi pentru ea lupta era petrecere, şi iubirile sorţii bucurie“. Lucru firesc, căci Garibaldi aparţinea rasei Amadeilor, el s’a născut întârepiat din epoca cavalerilor pribegi ai evului mediu. Se simţia chiămat a apăra pe cel slab şi a înfrunta periculele. In bătrâneţele sale, la apusul vieţii lui pline de vicisitudini fără pereche, chiar şi atunci era de convingerea să iubim pacea, dreptul şi adevărul, deşi adevărata viaţă a omului este lupta. Zadarnic în secolul XIX am căuta viaţă asemenea lui Garibaldi, căci el este un individ ce stă singur. Nu semănă nici unui noetan al său; nu imiteaza pe nici unul; e original în toate ale sale. Singurul lui idol era libertatea, însă în formă străbună , uria convenţionalismul. Din civilisaţie primia numai atât, că cel tare are datoria de a apăra pe cel slab. Din bunurile lumesci nu cerea mai mult, decât acea ce este neapărat de lipsă. Fericirea o căuta într’o inimă femeiască fidelă şi în pericul. Viaţa înaintea lui nu valora decât numai întru cât o putea espune, căci „moartea e aşa de dulce în luptă, ca sărutul fermecător al femeii“. Acesta esplică succesul problemelor lui mari: ocuparea Marsiliei, Siciliei şi Neapolului. In raporturile vieţii lui comune, căuta totdeauna extraordinarul. In amor era tot atât de esecutiv, ca şi în planuri. (Va urma.) [IMUtlm AâM isîTatiM ei, U Tipografia, Br&ţov, piaţa mare Nr. 30. Scrisori »©francate nu se primesc. — Manuscript© nu se retrimet. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la urmatoarele Birouri de anunciuri: în Viena: M. Dukes, Heinrich Schalek, Rudolf Jrosse, A. Oppenks Nachfolger, Anton Oppenk, J. Danncker; în Budapesta: A. V. Goldbergerg, Eckstein Bernat; în Bucuresci: Agence Havas, Succursale de Roumanie; în Hambarg, Karolyi & Liebmann. Preţul interţiunilor: o seria garmond pe coloana 6 cx. şi I 80cr. timbru pentru o publi- care. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a 8-a o gemă 10 cr. sau 30 bani. „Sazeta" iese în fil-care iţi. Abonamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 12 fl., pe şese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 f1. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din Intru şi din afară şi la doi. colectori. Armamantul pentru Brasov administrationa, piața mare, T6rgul Inului Nr. 80 etaglu I., pe un an 10 fl., pe fese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusul in casă. Pe un an 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. At&t abonamentele cftt și inserțiunile sunt ______a se plăti înainte. Nr. 236. Braşov, Luni-Marţî, 24 Octomvre (5 Noemvre) 1895. La «politica culturală“ a lui Wlassics. Braşov, 23 Octomvre v. Clusiul a avut erî ârăşî o mare serbătore. Au venit din Meca maghiară, dela Budapesta, căpeteniile guvernului şi ale partidei dela putere pentru a asista la solemne la inaugurare a nouei facultăţi teologice, ce s’a înfiinţat pentru reformaţii ardeleni de confesiunea helvetică. Calvinii unguri fiind acţî la putere şi preşedintele mirean al districtului lor bisericesc fiind însuşî ministru preşedinte Banffy, a fost o urmare firescâ, ca se se implinésca vechia dorință a episcopului reformat Szász Domokos prin înfiinţarea unei facultăţi teologice pentru credincioşii lui. Un loc mai bun nici n’au putut găsi pentru aceasta facultate, decât Clusiul, unde a residat odinioră puterea calvinismului unguresc pe vremile Bethlenescilor şi Rakoţescilor, vremuri de durerbsă amintire pentru noi Românii. Şi astfel stând lucrurile, că Ungurii dela cârmă, stăpâni pe putere şi pe mijloce, fac tot posibilul pentru ai lor, n’am mai ave se obiectăm nimic, deca n’am vedé şi esperia, că pe când visteria statului stă deschisă pentru toate trebuinţele culturale ale Maghiarilor din Ardeal , pe atunci pentru poporul român băştinaş al acestei ţerî nu se face nimic, absolut nimic. Ba se face mai puţin, decât nimic, fiindcă nu numai se refuză orîce sprijin al culturei nostre naţionale din partea statului, dar cultura ne este persecutată şi împedecată sistematic şi acolo unde ea se manifestă de sine stătător, ca resultat al stăruinţelor şi al jertfelor aduse de poporul nostru, peste sarcinele, ce le portă pentru susţinerea statului. Calvinii unguri însă par a fi privilegiaţi între priviligiaţî, nu numai pentru că un Tisza Kalman şi un Banffy Dezső sunt aiţi căpeteniile lor lumeşci, ci şi pentru că sunt priviţi şi ocrotiţi ca o confesiune, în sînul căreia s’a desvoltat şi a crescut mai cu putere, ca în ori-care alta, spiritul fanatic maghiar, aşa că şi astăfiî reformaţii unguri se laudă, că numai confesiunea lor este adevărat maghiară. Tocmai de aceea festivitatea de erî îşi are semnificaţiunea sa deosebită, pentru că în presenţa primului ministru, a ministrului de culte şi de instrucţiune Wlassics şi a hahamului liberalilor unguri Tisza Kalman s’a fundat în oraşul „Kulturegylet”ului o nouă pepinieră a maghiarismului şi s’a preamărit şi eternisat acesta faptă ca o nouă isbendă a politicei culturale, ce o urmăresce guvernul unguresc. Repeţim, nu împrejurarea, ca reformaţii unguri ardeleni au fost dotaţi cu o facultate teologică este momentul neliniştitor în aceasta politică, ci numai şi numai faptul, că ea şi-a ales ca ţintă întărirea şi înflorirea esclusivă a maghiarismului Dr. Wlassics a fost la locul lui, când s’a inaugurat un institut înalt de cultură pentru o confesiune din form. De ce însă nu vedem noi pe acest ministru asistând şi presidând la fundarea de instituţiuni folositoare şi necesare pentru noi Românii, pentru înaintarea şi desvoltarea culturei române? Ori dacă nu suntem noi tot aşa de buni contribuabili ai statului, ca Maghiarii, fie de orice confesiune? Aceste contemplări ni se impun la asemeni ocasiuni, destul de multe şi dese, când facem comparaţiuni asupra măsurei, cu care se măsură popoarelor diferite ale ţărei. Asemeni contemplări trebue să ne resuscite gândirea cu atât mai mult, cu cât ne convingem mai tare despre spiritul adevărat, ce conduce în aşa crisa politică culturală pe guvernanţii noştri. Aşa vedem, cum la o astfel de sărbatoare culturală, ce se estinde numai asupra unei părţi a poporului maghiar, şeful guvernului, Banffy, nu se sfiesce a vorbi de sforţările, ce le face cu ai săi, pentru ca se prefacă „viitoarea Ungariă“ într’un stat cu caracter naţional. Cu aceasta politică culturală, firesce, că nu vom consimţi şi nu vom putea consimţi nicî-odată. Tot ce se face sub egida ei apare şi trebue să apară într’o lumină ameninţătore pentru aceia, cari nu întimpină, decât resultate negative dela acest părintesc guvern. CRONICA POLITICA. — 23 Octomvre. Ministrul de interne în două ordinaţiuni mai nouă ale sale, regulază salatele purtătorilor de matricule şi timbrarea matriculelor. In cea dintâiu ordinaţiune ministrul dispune, ca dispensările anunciurilor de căsătorie sâ fie scutite de timbru şi de orice taxă. In a doua însă dispune, că în pasul acela, după atât conducătorul de matricule, cât şi suplentul său, sunt reţinuţi pe câtva timp dela împlinirea oficiului lor, sau decâ acelea 2 locuri devin vacante de-odată, atunci cernnţele suprem, dacă o lipsă neîncunjurată, are sâ concrudă conducerea matriculelor unui alt conducător de matricule din cercul vecin sau suplentului aceluia, ca aceştia sâ conducă matriculele şi-’n cercul devenit vacant pe câtva timp. * „Monitorul Oficial“ al României publică decretul regal pentru convocarea Corpurilor Legiuitoare în sesiune extraordinară, pe cjiua pe 24 Octomvre. Decretul e însoţit de următorul raport al consiliului de miniştri: „In urma retragerei ministerului de sub preşedinţa d-lui Lascar Catargi, subsemnaţii fiind chiămaţi de înalta încredere a Majestăţii Voastre a conduce guvernul ţărei, întâia nostră datorie este de a face apel la ţară ca acesta se-şi manifeste prin alegeri libere voinţa sa. Rugăm, deci, cu cel mai profund respect pe Majestatea Voastră, să binevoiţî a aproba convocarea actualelor Adunări legiuitoare în sesiune extraordinară pentru z ziua de 24 Octomvre, spre a procede la disolvarea lor“. » După cum i se telegrafiază din Varşovia (ziarului „Magy. Ertestien, relaţiunile între scaunul papal şi regimul rusesc sunt foarte încordate. Causa acestor încordări e aceea, că în Rusia sunt persecutaţi în continuu preoţii şi credincioşii catolici, şi li se închid bisericele. Papa în cestiunea aceasta a făcut deja de două ori interpelare la Petersburg, însă totdena fără succes. Dacă regimul rusesc nu va satisface dorinţei vaticanului, atunci se cjice, că Papa ar avea de scop, să întrerupă relaţiunile diplomatice cu ambasadorul rusesc Javolseki, şi să publice o enciclică.* Privitor la tulburările din imperiul turcesc chiarele mai nouă aduc următorele solri: In Arabia asemenea au început a se ivi stări neliniştitore, provocate mai ales de popi arabi şi de unii principi. Viaţa locuitorilor turcesci nefiind sigură, ministrul de resbel turcesso a trimis trupe la marea roşie. Mai departe se anunţă nouă atacuri şi măcelăriri de Armeni din provincia Kathabissar. Pănă acum numărul total al victimelor se urcă la 1000. Cercurile diplomatice cjte, că în cas deca măcelăririle acestea se vor continua, atunci starea poate se devină forte gravă. Situaţia parlamentară în Ungaria. Piarele unguresei oposiţonale se ocupă de câteva tile mereu cu trista situaţie