Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1896 (Anul 59, nr. 1-23)
1896-01-03 / nr. 1
Pagina 2. 1 1 6 *GAZETA TRANSILVANIEI cu aceste învinuiri ale lui Ugran, afirmând, că în academia orientală dreptul public ungar se propune cu totul în spiritul constituţinei ungare, ol ce privesce învăţarea lmbei maghiare, se poate constata şi pănâ acum cel mai frumos succes. In fine fondul de disposiţiune a fost votat cu 82 voturi, contra 68. In aceeaşi şedinţa s’au mai votat fără discuţiune: 21,810 fi. pentru pensiuni, 5000 fi. pentru nisce renovări la palatul ministrului-preşedinte, câte 30,000 fi. pentru două statue : una a lui Iuliu Andrassy şi alta a S.lui Ştefan; 148,000 fl. s'au votat pentru monumentele, ce sunt a se ridica în cele 7 puncte ale ţărei; 50,000 fl. pentru cheltuelile serbărei milenare, 400,000 pentru ajutorarea honvezilor bătrâni dela 1848. * Urmeză presentarea petiţiunilor dela 46 comitate în causa ştergerei a*ului 25 al legei militare, prin care voluntarii, cari după un an de serviciu nu pot depune cu succes examenul de voluntar, sunt obligaţi a servi doi ani. Raportorul comisiei petiţionare propune să se pună aceste petiţiunî ad acta. Intra cei ce au vorbit pentru ştergerea §-lui se silă şi Ugron Gábor. El arătă, că corpul oficeresc al întregei armate comune constă din vre-o 25,000 de individii, dintre cari 12,000 sunt sublocotenenţi şi locotenenţi. In fiecare an depun esamenul de oficer 2000 de voluntari, în 10 ani depun aşadară esamenul 20,000. Ce să facă armata cu atâţia oficeri de rang mai mic ? Sunt numai 5 ani, de când s’a făcut obligătore depunerea esamenului de oficer, şi deja ministeriul de rasboiu a ajuns in situaţiunea, că nu dă rangul de oficer voluntarilor, cari au depus esamenul. Anul al doilea de serviciu este un an de pedepsâ pentru tinerii maghiari, fiind eâ nu sciu limba germană, şi aşa nu pot depune examenul. Mulţi nu-i depun nici din acea causă, că în armată începe a se lăţi credinţa, că omenii nu sunt a se judeca după calităţile lor fisice şi morale, ci după nascere, rang, ocupaţiune. Chiar în foile de specialitate militare s’a scris cu ocasia unei disenţiunî, că trebue scutită urmata de ruşinea, ca fii de băcani şi de industriaşi să porte ciucuii de oficer. Acesta se întâmplă în timpul dominaţiunei liberalismului! — Presents un proiect de resoluţiune, în care se cere ştergerea §-lui 25. Contele Albert Apponyi se alătură şi el la proiectul de resoluţiune al lui Ugron. Arată cu cifre, cât de mare este numărul tinerilor maghiari, cari au căcut la esamene din causă că n’au sciut limba germană. Conchide de aci, că prin § 25 gradaţiunea rangurilor în armată nu stă în legătură cu cultura națională, or acestă stare de lucrurinu este potrivită pentru ridicarea egoismului național. Br. Fejérváry, ministrul de converti, crice, că amintirea spiritului,național ar fi aşteptat-o din partea stângei extreme, unde să perhoresceza armata comună, dar deca contele Apponyi, care găsesce necesară organisația și esistența armatei comune, voesce să introducă spirit national într’o corporațiune comună, acesta dorință a lui n’ar avea bun sfârșit, căci dacă noi vom introduce in armată spirit maghiar, atunci alţii s'ar sili să Introducă alt spirit. (Mare sgomot, în stânga şi stânga estremă.) A introduce in armată esclusiv spirit maghiar, nu se poate, trebue însă să cultivăm spiritul simţului de datorinţă, — aceasta este basa, pe care vom pute înainta. Ministrul cere mănţinerea §-lui 25, căci altfel armata eră și ar suferi de lipsa de oficeri. Ugren reflectăză ministrului. Se provocă la un ordin de cji cătră armată, ce s’a dat iu Lussmpiccolo și în care se cjiqga între altele: „Sunt convins, că acel vechiu spirit austriac, de care întotdeauna au fost cuprinşi ofiţerii şi armata“ etc. Deci spiritul austriac, 41S!l Ugrou, poate să aibă loc în armată, or spiritul naţional maghiar nu, atunci acea armată comună trebue ruptă, trebui sdrobitâ (Vii aprobări în stânga estremă. Mişcare i drept?), căci acea armată comună nutresce în contra tendinţelor naţiune! nisce idei şi nisce principii, pe cari regele cu ocasiunea încoronării sale le-a aruncat, şi pe cari a-te susţine este o crimă în contra patriei, în contra naţiunei, or a-o apără este ruşine într’o corporaţiune constituţională. (Vii şi îndelungate aprobări şi „eirenuri“ în stârga estremă). In fine majortatea primi propunerea comisiunei: apăru de viscol. Aici îşi puse puşca lângă dânsul într’o grămadă de zăpadă, care intrase pe uşă, şi ascultă apoi în tăcere chaosul de tonuri de afară din întunerec. Oare cum era acum acasă la el în patmă ? Zăpadă — multă zăpadă de sigur în satul său îndepărtat pe stepă. Ce să facă ? Zăpada ţine cald! Şi cât de frumosă este petrecerea în sat tocmai iarna! Mergi din casă în casă stravestit, alergi cu sania cu trei cai peste câmpurile nemărginite, prin odată stau părinţii lângă foc şi mănâncă. Pe tânărul recrut îl cuprinse un dor nespus de casă........ un dor de iubiţii săi de acasă. Dar la ce aceste gânduri? El se ridică repede, îşi luă puşca, pentru ca să iasă afară, unde un urlet prelungit şi înfiorător resuna aproape de el în noaptea întunecosă şi se perdu în mârâituri răguşite. Deasupra şanţului răspunse un alt urlet şi din depărtare alte urlete înfricoşate. Lupii!!... Soldatului îi îngheţă sângele în vine. Involuntar se răcrima de păsuică, pentru ca să-şi acopere spatele. Apoi luă puşca la ochi şi-şi aţinti privirea în noaptea întunecosă. Inima-i batea cu putere. El își aplecă capul, pentru ca să audă orice sgomot, ce i-1 aducea vântul. Dar se făcuse liniște. Sentinela răsuflă adânc. încet treceau minutele... Dumnezeule, când oare vor veni să-l schimbe ?. . . Mai bucuros și-ar fi părăsit locul și ar fi alergat la camera de gardă. Dér el îşî cunoscea datoria. Nu-i era iertat să-şi părăsescă postul; el trebuia să stea aici, unde l-a pus porunca superiorului său. „Lupii au plecat!“ îşi gândea el, şi... Mai aproape ca mai înainte aurii urletul tânguitor, şi îndată după aceea răspunsul de sus. Dar nu mai era dela un singur lup, ci dela o haită vitrega! De bună seama, că au simţit esistenţa unui om pe aproape, un om, căruia î se făcuse pârul măciucă de frică şi de groză şi care ţinea puşca cu manile tremurânde. Acolo pe muchea şanţului era haita de lupi! Urletul ei sinistru şi îngrozitor înceta pe un moment şi apoi începea ărâul cu mai mare furiă. Deodată lucira în apropierea lui două puncte vereji luminoase şi mai înfricoşat răsună urletul. El ţinti şi împuşcă . — Ca un trăsnet răsună puşcătura... Se aucji un gemet desperat, care făcu să amuţască urletul bestiilor. Umbre negre alergau încoce şi încolo — mârâituri, scrâşniri de dinţi, — lupii sfăşiară, luptându-se între ei, pe camaradul împuşcat. Intr’aceea sentinela puse şi a doua patrona, a doua şi ultima! Decă o împuşca şi pe acesta, atunci rămânea fără apărare. Trebuia să o păstreze până în ultimul moment. Dar deja el ridică arma. In tete părțile vedea umbre... ochi vereji lucitori... din ce in ce mai aproape se aucrea înfricoșatul urlet. Tocmai când voia să sloboda arma, se ivi înaintea ochilor săi o massă negră. Acesta se repeeji asupra lui, își înfipse colţii în mâneca blanei, aşa incât pielea cea veche se rupse şi o bucată din blană se rostogoli împreună cu lupul la pământ. In acelaşi timp se descărca şi arma in sus. Soldatul ridică puşca fumegândă şi cu patul ei isbea în drepta şi în stânga, nemeri pe lup, încât îi rupse şira spinării. Dar în acelaşi moment simţi el, că cineva râde cu dinţii puşca sa. înaintea sa vedea lumini verdi, cari se mişcau de colo pănă colo... Lupii muşcau din blana sa... el pâcra sub povara lor la pământ, cu faţa în zăpadă, răsuflarea caldă şi puturosă a bestiilor îl împresură... el simțea, cum ii râde blana... cum începea acesta a se desface... Deodată se aucjiră pocnituri... din întunerec se iviră lumini... pocnitură peste pocnitură urmă... soldatul rămase singur-Lupii fugiră urlând în noaptea întunecoasa. Tânărul recrut zăcea nemișcat în zăpadă. In jurul său blana sfâşiată și apoi puşca. El trăia încă, îl ridicară. In curând își veni în fire, recunoscu pe camarazii săi, cari alergară la sunetul împuşcăturei. II duseră in camera de gardă, împreună cu trei lupi uciși. Reduta rămase părăsită. După o ora se intorsera lupii, căutând victima, dar postul Nr. 5 rămase neocupat în noaptea acesta. Ucu. Vandalismele dela Turda înaintea Tribunalului. In 10, 11 și 12 Ianuarie n. 1896 s’a pertractat înaintea tribunalului r. din Turda un proces foarte interesant și caracteristic. E vorba de afacerea cunoscutelor vandalisme dela Turda, cari în vara anului 1892 şi 1893 revoltaseră spiritele tuturor oamenilor de bine, nu numai de aici dela noi, ci şi din totă Europa cultă, pe unde numai străbătuse vestea lor. Trei ani şi jumătate au trecut de atunci. Aceia, contra cărora s’au înscenat acele vandalisme, au fost acusaţi, condamnaţi, au stat şi peste un an în închisoare; apoi câţi preoţi, câţi Învăţători şi plugari români din toate părţile ţărei au mai fost siliţi de-atunci să îndure temniţe şi amende mari tot numai în urma agitaţiunilor puse la cale prin vandalismele de la Turda ? Şi pe când acestea s’au petrecut cu Românii, pe atunci autorii vandalismelor, cari erau Maghiari, au fost lăsaţi în pace pănă acji. Dor să vedem cel puţin acum, după trei ani şi jumătate, cum ade justiţia ungurescu să dea satisfacţiune Românilor insultaţi şi care este vindicta legei faţă cu cei vinovaţi. O mică descriere a faptelor petrecute vorbesce ea de sine. Etă-o, Se scie, că primul vandalism l’au săvârşit Ungurii dela Turda în vara anului 1892, anume în 18 Iunie, când s’a reîntors dela Viena d-l Dr. Raţiu, care luase parte în deputaţiunea, ce mersese cu memoriindul. Faţă cu vandalismul săvîrşit atunci contra d-lui Lar. Raţiu şi soţi, tribunalul n’a găsit să pună sub acusaţiune, decât pe doi croitori: Jenei Samu şi Tímár Janos. Despre Jenei s’a putut constata numai atâta, că după săvîrşirea acelui „şam“ vari“ („macskazene“) ar fi dus cătră trei „Valahi“ din glumă“ , şi eu am fost acolo şi am condus — stând călare; or Tímár Janos a recunoscut, că, ce-i drept, fiind el cu desăvârşire beat, s’a presentat la demonstraţia, ce s’a făcut înaintea casei lui Raţiu, ş’acolo, la oare-care distanţă dela locul, unde se svârlea cu pietri, „a urlat“ în mijlocul publicului admirator, dar n’a luat parte activă la act, ei la demonstraţiunea, ce se făcea în acelaşi timp la Mesaroşiu şi la Vlăduţiu, ei nici nu s’a presentat. ❖ Al doilea vandalism s’a întâmplat în 26 Iulie 1893, când s’a reîntors dela conferenţa din Sibiiu d-l Iuliu Vlăduţiu, despre care se lăţise vestea, că ar fi insultat pe un cjiarist maghiar. Acusaţî în causa acesta au fost 17 inşi, dintre cari însă 2 nu s'au presentat la pertractare din causă de bolă, având a se ţine cu aceştia o nouă pertractare. Cer să vecji minune, nici în caşul acesta „nu s’a putut constata“ la pertractarea finală nici o culpabilitate asupra acusaţilor. Numai faţă cu patru dintre ei s’au ivit oare-cari bănueli, anume despre acusatul lenei József a mărturisit un păzitor de noapte, că l’ar fi v’cjut aruncând cu pietri asupra casei lui Chioreanu ; despre Szebeni József, un alt acusat, a mărturisit un gendarm, că vechendu-l aruncând cu pietri, l’a prins şi l’a predat unui poliţist, dela care a aucjit, că l’ar chiăma Szebeni József; pe acusatul Benkis Iózsef gendarmul l’a prins tocmai în momentul, când voia să ridice o piatră de jos; hind insă prins, el începu să plângă. In fine despre al patrulea acusat, cu numele Kis Jószef, ca moment agravant a fost împrejurarea, că un alt gendarm l’a pușcat printr’un picior tocmai în momentul, când pentru a doua oră voia se arunce cu pietri asupra gendarmului. Faţă cu ceialalţi acusaţî nu s’a putut adeveri nimic. Acusatorul public, care era representat prin subprocurorul Vajna Vincze, a cerut să fie toţi aceştia declaraţi de vinovaţi şi pedepsiţi pentru crima prevăzută în § 16 al cod. pen., tribunalul înse pe toţi şese i-a achitat, er pe păgubaşi, cari prin representantul d-lui Dr. Raţiu au cerut o despăgubire de 1500 fl., i-a îndrumat să-şi caute dreptul pe „calea obicinuită a legei...“ Procurorul a insinuat recurs. La pertractare au luat parte dintre păgubiţi dnii: Vlăduţiu, Mesaroş, David Kugler, dna Chioreanu, Iacob Lugoşianu, or d-1 Dr. Raţiu a fost representat prin d-1 advocat Dr. George Popescu. Nr 1—1896 La secuestrarea «Tribunei“, „Tribuna“ de Duminecă raporteaza sub titlul „Escepţiunile“ următorele: Astăzi s’a ţinut la judecătoria cercuală din loc pertractarea în procesul provocat prin escepţiunile, cu cari domnul T. L. Albini a cercat se ridice secuestrul asigurător pus pe „Institutul Tipografic“ şi cele două diare. Pertractarea s’a ţinut la 10 ore înainte de amedi. Domnul Dr. Ion Raţiu s’a, presentat însoţit de advocatul său domnul Rubin Matiţa. T. L. Albini a fost însoţit de advocatul său d-l Ştefan Pecurariu. In decursul pertractării domnul Albini a susţinut şi acum, că actul, pe basa căruia s’a cerut şi efectuit secuestrul, ar fi fictiv. Acest lucru după lege nu se pote dovedi, decât cu documente, or nu cu martori, cum ar fi voit d 1 Albini. La provocarea judelui să arete documente, domnul Albini n’a putut arăta nimic. Pe scurt spus tote excepţiunile făcute de d-l Albini au fost răspunse de judecătorie, şi astfel secuestrul rămâne in vigoare. Suntem informaţi, că advocatul d-lui Albini, d-l Dr. Ştefan Păcurariu, după ce a aflat din actele şi documentele produse, cum stă causa intr’adevăr, s’a exprimat, că-’i pare rău, că a primit să o represente, picea, că a fost rău informat, căci de ar fi soiut înainte cum stă, nici că ar primit-o. SOIRILE OBLEI. —2 (14) Ianuarie. Mitropolit şi Patriarch. In procesul intentat de mitropolitul gr. pr. Miron Romanul contra Patriarchului sârbesc Brancovici pentru împărţirea averui bisericesc din Sân-Miclăuşul-mare, Curia reg. a adus urmâtorea sentinţă: Biserica şi edificiele ce se ţin de ea, cami conform sentinţei adusă de tribunalul din Budapesta, avea să aparţină Românilor, întră acum în posesiuneaSârbilor, or aceştia au să plătască Românilor ca desdaunare suma de 12.000 fi. Cealaltă avere are să se împartă în două părţi egale. —o— Invenţiune sensaţională. Finea anului 1895 ni-a adus şi o invenţiune, care a făcut mare sensaţiune nu numai în cercul