Gazeta Transilvaniei, iulie 1896 (Anul 59, nr. 144-168)
1896-07-31 / nr. 168
îngrijirile asupra stării actuale. Nu mai pot de ciudă foile koasuthiste când se gândesc, cum va fi primit monarchul nostru la tomna în România. Nicî-odatâ extremii din stânga maghiară n’au simţit mai mult ca acuma, că Ungaria, orî cât de mare şi puternică ar fi ea în or’ganisaţia dualistă a monarchiei, totuşi nu este stat independent, şi că regele ei mai este încă, pe lângă acesta şi împărat al Austriei. Mai mult înse resimt împrejurarea, că înafară Ungaria cu regele ei nu se pot presenta de sine stătător, ci numai în legătură cu Austria şi cu împăratul ei. Representanţii dinafară ai monarchiei noastre nu sunt nici maghiari, nici austriaci specifici, ci austro-ungari, de unde urmeză natural, că în statele externe nu se vorbesce de Ungaria, decât numai în legătură cu jumătatea austriacă a monarchiei. Astfel este evident, că în România, cum dice Bartha Miklós, nu este şi nu poate fi aşteptat Francisc Iosif, „regele maghiar“, ci Francisc Iosif, împăratul şi regele Austro-Ungariei. Decă Românii vor da mai mare preferinţă împăratului, decât regelui, este o cestiune, ce-i privesce numai pe ei. Dar n’ar trebui să trecă cu vederea cei de la „Magyarország“, că pe lângă acesta mai este şi o cestiune de etichetă şi curioasă bine înţelesă, de-a saluta în monarchul Austro-Ungariei întâiu pe împăratul şi apoi pe regele. De când li-au intrat însă şoviniştilor unguri în cap gărgăunii despre misiunea lor civilisatorică în Orient, de atunci, deci ar pute, ar vre să isoleze cu totul de Austria statele vecine din Orient şi să-şî aroge sie-şî dreptul esclusiv, de-a comunica şi de-a sta în raport cu ele. Şi de astă-dată estremii şoviniştî ar vrea să-l vadă numai pe „regele maghiar“ aşteptat şi sărbătorit în România, căci se tem, că împăratul Austriei îl va pune tare în umbră. Ba mai mult, cunem ca Bartha se tem chiar, ca nu cumva împăratul austriac se între de dragul alianţei cu România chiar în conflict cu „regele maghiar“. Nu glumim, cetitorii noştri s’au putut convinge din reproducerile noastre de eri, că acestei temeri li se dă espresiune în „Magyarország“. Se ’nţelege, că judecând cu capul înfierbântat, kossuthiştii vor găsi mulţime de cause pentru a susţine asemeni temeri. Resultatul, la care vor ei să ajungă şi aşa nu este deocamdată altul, decât a dovedi, că guvernul maghiar n’are destulă tăriă, că prin urmare Banffy trebue să se ducă şi să facă loc corifeilor din stânga, cari „vor sei să pună interesele maghiarismului mai pe sus de interesele monarchiei şi ale triplei alianţe“. Ceea ce am dori noi este, ca nu cumva Românii noştri să lase a fi zăpăciţi în judecata lor obiectivă asupra situaţiunei actuale, speciale şi generale, prin apucăturile acestea ale foilor kossuthiste. Deci este adevărat ce susţine „Magyarország“, că fără România tripla alianţă nu poate conta la un succes strategic, și că avend’o ca dușmană, desastrul triplicei ar fi sigur — ceea ce noi n’avem motiv a contraejice, — atunci natural, că Gestiunea română ar trebui se aibă un rol în acțiunea triplei alianțe, indiferent, cine va trebui să platească prețul prieteniei cu România. Unde este însă acest rol ? Cum se manifestă el în acţiunea triplei alianţe? Nu cumva îşi află el cea mai înaltă espresiune în sfaturile, ce ni se dau direct şi indirect, de aici şi din România nouă „Valahilor“ din Transilvania şi Ungaria, ca să ne împăcăm cu suprematiştii noştri, capitulând pe totă linia? „Magyarország“ face nisce conclusion! destul de firesc când, pornind de la presupunerea, că esistenţa triplei alianţe este condiţionată de prietinia cu România, 4i°ei că „Valahii“ nu sunt nebuni se-şî dea prietinia de cinste când o pot da şi scump. Noi înse nu vedem din nici o parte un semn cât de mic, că realitatea ar corespunde esigengenţei acestei logice sonetoase. De aceea, vrând se fim mai sinceri decât este „Magyarország“ am trebui se reclamăm pentru noi cuvintele, prin cari ei îşi esprimă neliniştirea ,ricend.: „Starea actuală ne umple pe noi de îngrijire, or lor le întinde speranţe“, şi că fiind stabilit cercul de activitate literar şi cultural al Asociaţiunei transilvane prin statutele ei, nu poate fi vorbă nici de politică nereală la aceasta întrunire, care n’are a face nimic cu politica. Dar şoviniştii mirosă a pulvere pretutindenea, şi aşa ar voi de pe acuma să escomoteze „patriotismul“ Românilor, ce se vor întruni la Lugoş. Fiă pe pace însă şoviniştii unguri, căci la adunarea Asoeiaţiunei transilvane numai demonstraţiuni politice nu se vor face. Ca întotdeuna aşa şi acum membrii Asoeiaţiunei noastre vor sei să stea la înălţimea problemelor pacînice de cultură, ce le are aceasta societate. FOILETONUL „4AZ. TRANS.“ Pani Bourget. Etatea Amorului. Traducere de I. S. Spartak. II. Prin urmare, chiar a doua cji după ce vorbisem cu onorabilul meu director, am tras clopoțelul dela porta micului otel în care locuesce Petre Fauchery în strada Desbordes-Valmore, într’un colț retras dela Passy. Eu, care am luat condeiul ca să povestesc o istoriă forte simplu, cât se va pute mai adevărat, — nu stiu pentru ce nu așî mărturisi că, pe când suna clopoţelul, am simţit o bucurie nespusă gândindu-i mă că aveam să joc o farsă omului care locuia în acel adăpost liniştit. Nu primesce cineva să simtă emoţiuni ca aceea la care mă hotărîsem eu fără să nu pismuiască puţin pe cei cari au triumfat în greaua lor luptă literară. A fost adeverată decepțiune pentru mine, când un servitor forte posomorit, veni să-mi sune că d-l Fauchery nu era în Paris. Am stăruit să aflu din gura lui când se va întoarce stăpânul său? Feciorul nu soia. Ca să am adresa? Nici asta nu o soia. Sărman om celebru și care credea că nimeni nu-i va pute descoperi cuibul unde se retrăsese! Peste jumătate de ceas am aflat că d-l Fauchery se pitise în castelul Proby, lângă Nemours. N’avusesem nevoe să fac altceva, decât să întreb pe editorul lui. — Și peste două ceasuri apoi luai un bilet de la gara din Lyon pentru orășelul unde și-a pus Balzac pe delicioasa lui Ursula Mironet. Luasem cu mine un sac cu tot ce-mi trebuia ca să dorm o noapte acolo. Eram hotărât ca, dacă s’ar întâmpla să nu’l pot vedea pe maestru chiar în după amiaza aceea, să’l caut a doua aji de diminață, și tocmai șase ceasuri după ce’mi spusese feciorul lui, conform ordinului ce ’i se dăduse, că nu stie în ce loc se află romancierul, eu i-am trimis carta mea de visită în vestibulul castelului. Avusesem grije să scriu subt numele meu câteva cuvinte prin care-i amintiam tot ce’i trimisisem in anul trecut și de astă-dată fusei introdus, după ciece minute de aşteptare, în vestibul, în care timp am văcut, cu curiositate şi cu un fel de ciudă, trecând două femei forţe tinere, prea elegante şi prea frumose, cari erau pentru o preumblare pe jos. „Minunat!“ îmi chisei, „am aflat secretul pentru care s’a exilat scriitorul acesta distins, prin urmare sunt semne că interviewul meu va izbuti...“ Am găsit pe romancier într'un salonaș a cărui ferestră vedea în parc în momentul acesta îngălbinit de tomna care începuse. In cămin ardea un foc liniștit, a cărui lumină isbea zidurile tapetate cu creton de coloare deschisă, pe care atârnau tablouri englezesci, colorate, înfăţişând vînători şi salturi peste obstacole. După decorul salonaşului se vedea că Fauchery avea obiceiuri tocmai aşa cum afirmase cronica în multe rânduri. Insă masa era încărcată cu hârtii şi cu cărţi, dovadă că oaspetele trecător al acestui asit drăgălaş rămăsese un harnic mânuitor de Litere, şi munca asta statornică era atestată şi mai mult de fisionomia lui care, mărturisase, mă făcu îndată să ’mi pară rău că întrebuinţasem viclenia ca să ’l găsesc. Ah! dacă aşi fi găsit pe acel Fauchery pretenţios, pe care-1 biciuiau de obiceiu cronicele, aşi fi simţit, din potrivă, plăcere nespusă ca să-i înşel diplomaţia. Dar nu. — Văcui, punând jos pena ca să mă primască, un bărbat ca de cinci-cieci şi şapte de ani, cu obrazul încreţit de multă cugetare, cu ochii obosiţi de veghe, cu fruntea încărcată de gânduri, care ’mi cjise arătându-mi un fotoliu : „Să mă spui, scumpe confrate, că am întârziat ca să te primesc!“ Eu! scumpul lui confrate! Doa’ar fi scitit el!... „Vecji — îmi cjise arătându’mi hârtia încă udă de cernela cu care scrisese — că omul nu poate să scape de robia copiărei... Atâta numai, că un om la vârsta mea are mai puţină uşurinţă decât la etatea dumitale, şi acuma, să vorbim despre dumneta... Cum ai venit în Nemours? Ce ai făcut de când mi-ai trimis nuvela şi versurile?...“ Degiaba şi-a sugrumat cineva odată . 1TXJL JLaT^Z:, ,Saeta'‘ isse în flS care ăi. Abonamente pentru lustro-Ungaria: Pe un an 12 fl., pe sese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru România si străinătate: Pe un an 40 franci, pe sese luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se pronumera la toate oficieie poștale din întru și din afară și la doi. colectori. Abaaiemi pentru Brasoi administratiunea, piața «nare, Târgul Inului Nr. 80 ,etasicu I., pe un an 10 fl., pe sese luni 5 fl., pe trei luni 20 fl. 50 or. Cu dusul In casă. Pe un an 12 fl., pe 6 luni 6 fu. pe trei luni 3 fl. Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atât abonamentele cât și inserțiunile sunt a se plâti înainte. Misiiméi. AÉMistniiíM, ;i Tlposcrsfla Brsiov, piaţa mars Hr. 30. Scrisori r.efr&ncRta na se primase. — Manuscripte na un retrimet. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la următorele Birouri de anunciuri: în Yiena: X Dukes, Heinrich Schaiek, Rudolf Mosse, A. Oppeiiks Nachfolger; Anton Oppeiik, J. Dannebcr, In Budapesta : A. V. Goldhergerg, Eckstein Bemat; în Bueur68ci: Age-nce Havas, Suecursaie de Roumanie; In Hamborg: Károlyt & Liebmann. Piaţa Inserţiunilor: o seria garmond pe o coloane, 6 cr. si 80 cr. timbru pentru o publicare. Pueticări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a 3-a o semă 10 cr. seu 30 bani. Nr. 168. Braşov, Mercur!, 31 Iulie (12 August) 1896. Adunarea generală a Asociaţiunei. Viitoarea adunare a Asociaţiunei transilvane, ce este convocată la Lugoş pe criua de Sta Maică (15/27 August a. c.) este deja de pe acuma luată la ochi de compatrioţii şovinişti. Se vor aduna urăşi mulţi Români la un loc, şi acesta este de ajuns spre a esplica deosebita curiositate, cu care foile maghiara ventileză gestiunea acestei viitoare întruniri. Mai întâi îi lăţiseră vestea, că în 27 August se va ţine la Lugoş o mare întrunire politică. Acum însă recunosc, că acesta va fi numai o adunare culturală, ce se ţine în toţi anii, de astă-dată escepţional într’un centru al Banatului. Deja de pe acuma vor să scie foile unguresci, că din „totă ţera“ se vor întruni la Lugoş vre-o 800 de Români „în congres“. Neliniştea, ce o poate produce între şovinişti un astfel de congres, se silesce a-o potoli şi a-o delătura „Temesvarer Zeitung“, spunând, că adunarea, care promite a fi impozantă, promite totodată, „că va decurge şi în privinţa politică în mod cu totul real“. Ca semn, că aşa va fi, numita feie citază împrejurarea, că şefii administraţiei din Lugoş le-au dat arangiatorilor serbărilor pentru şedinţe şi petreceri sala cea mare a „varmeghiei“. (prefectură.) Adevărul este, că nu e vorbă de congres, ci de adunarea generală a reuniunei de cultură române, CRONICA POLITICA. — 30 iulie. Privitor la pregătirile ce se fac pentru serbările deschiderei Porţilor de fier, chiarul „Magyarorssagu primeşte o corespondenţă mai lungă, în care între altele se cjic şi următorele: „Icoana esternă a comitatului Caraş-Severin puţin s’a schimbat. Solgăbirăii maghiari ţin şi mai încolo strîns în frîu pe Valachî, or Valahii cei făr’ de astâmpăr se portă — cel puţin la aparinţă din linişte. Ce e drept se şopteşce, că în Caransebeş s’a ivit un succesor mai tînăr al bătrânului general (Doda), şi că pentru începerea conducerei el ţine mai acomodat timpul, când regele va petrece pe teritoriul comitatului. Că amintita primă păşire în public se va manifesta în chipul unui memorand, nu se scie încă sigur, dar „descendenţii români veritabili“, după cum se numesc pe sine Valahii din provincie, fără îndoială îşi vor vărsa amarul inimei lor“.* Ziarul Cehilor tineri, „Narodni Listyu din Praga, vorbind despre imposibilitatea unei apropieri între Cehi şi Maghiari, orice intre altele următorele: „In privinţa aceasta am trecut peste toate suspinele sentimentale. Noi Cehii nu ne putem şi nu ne vom înţelege niciodată cu Maghiarii. Nu numai simţemintele noastre ne demandă să lucrăm astfel, ci şi interesul nostru propriu. Suntem