Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1899 (Anul 62, nr. 1-23)

1899-01-14 / nr. 9

Pagina 2: teme francese. Discuţiunea a provocat-o deputatul Des Tournelles, care a cerut de la guvern lămuriri asupra raporturilor dintre Francia şi Anglia. El întrebă, că ţara se află la începutul, ori la sfirşitul încurcăturilor cu Anglia. Cochin crise, că este de lipsă ca şi Francia să ia parte la politica extinderilor coloniale, ca şi celelalte puteri. El spuse, că Francia are drepturi nedisputate în Madagascar, tot aşa şi în Noua Finlandă. El însă totuşi recomandă înţelegerea cu Anglia. Ribot desfăşură, că el totdeauna a fost pe lângă principiul, ca Francia se procedă în înțelegere cu Anglia, în interesul lor propriu și al lumei întregi. Nimeni, asupra căruia apasă răspunderea, nu poate dori un răsboiu între Francia și Anglia. Asupra raporturilor dintre acestea două state, cestiunea egiptenă influențăză în mod hotărîtor. Anglia nu poate fi atât de cutezatoare, de-a lua sub protecţiunea sa Egiptul fără de învoirea Europei. Oratorul nega, că guvernul ar fi refusat desbaterea cestiunei egiptene. Vorbind despre alianţa cu Rusia, Ribot taise, că ea garantâză pacea Europei! „Da'’ă noi suntem concilianţi, asta n’o facem de silă, ci din voinţă liberă“. Oratorul se bucură de apropierea dintre Francia şi Italia, precum şi de buna înţelegere dintre Austro-Ungaria şi Italia ; în fine provocă pe Frances, să aibă totdeauna în vedere binele Franciei. Ministrul de externe Delcasse desfăşură, că politica lui a ţintit pururea la susţinerea intereselor generale francese. Arată asupra rolului, ce l-a avut Francia cu ocasiunea răsboiului ispano-american, rol, care a corespuns pe deplin onoarei republicei, şi care a avut câştig moral pentru patrie. Francia a fost prima putere, care s’a alăturat la proiectul de desarmare al Ţarului, în primul rând pentru respectul ce are faţă de domnitorul acelei naţiuni mari, cu care Francia nici odată n’a fost într’o înţelegere mai perfectă ca acum şi pe viitor, deoarece Francia a scitit, că nu se va pretinde dela ea nimic ce ar putea s’o umilască acum sau în viitor. Declară mai departe, că Francia n’a suferit nimic în posiţiunea sa de protectură asupra creştinilor din Orient; arată asupra rolului ce l’a avut ea în cestiunea Cretei şi la susţinerea păcii generale. Insă — continuă ministrul — nu sunt numai întâmplări plăcute, ci şi triste. Intre state mari tot-deauna se ivesc diferenţe, crede însă, că nu sunt diferenţe, cari n’ar putâ fi resolvate prin conciliaţiune — or în acest spirit s’a resolvat şi cestiunea Faşodei. Guvernului nu i-a fost necunoscut, că flota englesă după ocuparea Kartumului a avut ordin să-şi continue calea pe Nil în sus, din care causă guvernul engles a fost încunosciinţat, că noi luăm asupră-ne opera ce o săvârşesc Englesii în părţile sudice, în speranţa, că Anglia va primi cooperarea noastra. Insă Anglia a răspuns, ca orice colonizare străină în valea Nilului ar considera-o de act neamicabil şi presenţa lui Marchand acolo ar provoca conflict. Delcasse protestă apoi în contra acestei concepţiuni a Angliei şi declară, că expediţia Marchand n’a avut caracter duşmănos. Expediţia aceasta fu pregătită deja la 1893, adecă mult mai de timpuriu, decât expediţia engleză din Sudan. Ministrul adause, că evacuarea Faşodei a fost în interesul ţerii. Pentru aceasta procedură a trebuit sentiment patriotic, şi tot ca un act de patriotism a considerat evitarea conflictului, care ar fi fost o nenorocire pentru întreaga lume cultă şi ar fi costat jertfe, ce n’ar fi fost în proporţie cu terenul cestionat. întreg discursul ministrului de externe francos a fost străbătut, pe cum se vede, de spiritul conciliaţiunei. Nu tot aşa însă a vorbit ministrul coloniilor englese, Chamberlain, pe cum se va vedea aici. Tn discurs provocator. Ministrul coloniilor englese, Chamberlain, a pronunțatfilele acestea în Wolverhampton un discurs asupra raporturilor anglo-francese, care este cu atât mai interesant, cu cât tonul lui trece marginile parlamentarismului şi e atât de dur şi provocător faţă de Francia, cum rar un ministru engles a mai întrebuinţat vr’odată. Chamberlain s’a ocupat cu cestiunea Madagascarului şi a zis, că atitudinea Franciei în acesta cestiune este o călcare făţişe de cuvânt, or politica non-finlandeză este un model typic al politicei necinstite. Tonul acesta e bătător la ochi tocmai acum, când între Francia şi Anglia par a se fi îmbunătăţit raporturile. Lumea politică este cu drept cuvânt forte curioas, că ce va face acum guvernul frances în faţa acestei provocări. Chamberlain şi-a arătat mai departe satisfacţiunea asupra modului cum s’a resolvat deocamdată conflictul în afacerea Faşadei, esprimând totodată speranţa, că în Valea Nilului Anglia va fi pe viitor recunoscută, ca neatacabilă. A amintit mai departe şi alte caşuri, cari au provocat agitaţiune în Francia, astfel despre retragerea pretensiunilor francese cu privire la cestiunea Niger şi la cestiunea coloniei din Sanghai. In legătură cu acesta a observat ministrul engles, că se bucură forte mult de declaraţiunile bărbaţilor şi pressei influente francese, cari accentueaza, că trebue folosit prilejul acesta pentru înlăturarea frecărilor dintre cele două țeri pricinuite de toate celelalte cestiuni. Ministrul declara în sfîrșit, că poporul engles nu doreste răsboiul cu Francia, însă e neîndoios — cjise el — că Anglia este pregătită la aceasta, or Wilhelm II a emis odată, că un răsboiu franco-engles nu poate dura mai mult de 5—6 etie, deoarece după declararea răsboiului Englesii ar pune imediat în flăcări totul începând dela Toulon și pănă la Cherbourg. SOIRILE DTLEI. 13 (25) Ianuarie •1* Ioan Bran de Lemeny. Dăm o schiţă biografică a veteranului fruntaş român — pe care îl vom conduce acii la mormânt — după însemnările, ce le aflăm în „Enciclopedia Română“, augumentate cu unele date, ce nu sunt cuprinse în ele. loan Bran Pop de Lemeny s’a născut în 1811 în Zârnescu (lângă Braşov) dintr’o familiă originară din părţile Chiorului; şi-a făcut studiile la Blaşifi, Sibiiu şi Clusifi. Primind diploma de advocat s’a aşeetat în 1837 în Braşov, unde fu activ, ca advocat român şi desvolta o stăruinţă energică, pentru eluptarea drepturilor naţionale ale Românilor în fundul regiu. La adunarea de pe Câmpul Libertăţii din Blasiv, în 3 (15) Maiu 1848 participa cu protopopul Ioan Popasu, ca delegat al Braşovului. Bran a fost unul dintre secretarii adunării şi fu ales membru în deputaţiunea însărcinată de a presenta petiţiunea naţiunei române Împăratului Ferdinand. Ca membru în comitetul naţional român şi în comisiunea pentru apărarea ţării, conlucrază la organisarea militară a Românilor. După terminarea revoluţiunii Bran este numit inspector în cercul Branului. In calitatea acesta el fa primul amploiat public român în municipiul cetăţii Braşovului. După aceea numit referent în secţiunea justiţiei la guvernul civil şi militar al Transilvaniei, apoi consilier la tribunalul ţării. Intr’aceea a fost chiămat, ca bărbat de încredere al naţiunei române la Viena, la ministeriul de interne în causa desărcinării pământului, şi la ministeriul de justiţie pentru introducerea Codului civil austriac şi în Transilvania (1849—1852). Mai târziu fu numit consiliar ces. reg. la Curtea de apel din Sibiiu, 1852—1861. După restabilirea vechei constituţii a Ardealului Bran lu numit la 1861 căpitan (comite) suprem al districtului Făgăraşului, unde la stăruinţa lui limba română a fost introdusă, ca limbă oficială. La 1863 îl vedem, ca deputat ales în dieta Transilvaniei din Sibiiu, cr în 1864 delegat din partea acesteia în consiliul imperial din Viena. Schimbându-se sistemul de guvernare între 1865—1867 Bran a trebuit să se retragă şi fa pensionat. De atunci a trăit în Braşov. De la punerea în viaţă a statutului „organic“, 1869, Ioan Bran a luat parte activă viuă şi la viaţa bisericească, a fost deputat archidiecesan în congresul naţional-bisericesc şi pănă la moartea sa asesor şi defensor matrimonial al Consistoriului metropolitan gr. or., care oficiu şi l-a împlinit întotdeauna cu cea mai mare conscienţiositate. Pentru desvoltarea vieţii culturale naţionale a dovedit asemenea mult zel şi interes. A fost membru pe viaţă al „Associaţiunei transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român“, precum şi a altor societăţi române. * Inmormântarea. Astăzii, Miercuri după amecil, au fost conduse la mormânt rămăşiţele pământesci ale lui Ioan Bran de Lemeny. La orele 2 d. a. casa răposatului de pe dalul străjii era încunjurată de un public forte număros, aproape cu desăvârşire românesc din oraşul nostru, care venise să dea ultima onoare veteranului de la 1848. Pe lângă inteligenţa nostră representată în număr mare, vătuvăm şi mulţi fruntaşi din popor în conduct. Carul funebru tras de patru cai fu precedat de toţi cei opt preoţi din Braşov şi Stupiul, în frunte cu protopopul Ioan Petrie. In biserica din Braşovul vechiu, înainte de terminarea prohodului şi după cetirea evangeliei, preotul de la acesta biserică Iosif Maximilian ţinu o vorbire funebrală bine simţită, în care desfăşurând momentele însemnate din viaţa plină de activitate a răposatului pe terenul naţional, bisericesc şi cultural, îl asemăna cu un stejar falnic bătrân, care căcând aşteptă să resară în urma lui vlăstare tinere cu aceeaşi putere de viaţă. Pe coşciug, care era încunjurat de fiii şi fiicele răposatului, erau mai multe cununi dedicate bunului părinte şi zelosului bărbat al naţiunei. Risipă de bani pentru „cultura“ ungurescu. „Alkotmány“ publică urmatoarele date interesante: In comuna Sepsi- Köröspatak din comitatul Treiscaunelor, s’a înfiinţat în 1892 o şcolă poporală de fete şi un asii de copii cu caracter confesional catolic. Din causa aceasta s’a iscat o luptă confesională, în care a intrat şi guvernul şi, precum se vede, va lua cu plăcere partea confesiunei unitare şi reformate. Şcolele comunale din împrejurime, cari pănă acum primiau subvenţiune dela stat, acum au trecut cu totul în proprietatea statului. La şcolele comunale din două comune vecine a înmulţit numărul învăţătorilor mai mult de cum era trebuinţă. Astfel în Arcuş se află cam 160 copii obligaţi la şcola de toatejilele. Pănă acum au funcţionat 3 învăţători, acum funcţionază 4 şi se cjice, că li s’a promis al 6-lea învăţător. In Calnoc abia se află 60 copii obligaţi la cercetarea şcolei de toatejilele. Pănă acum era un învăţător, acum sunt doi. In comună se află trei şcule confesionale, anume una catolică, alta unitară şi a treia reformată. Cele două din urmă au primit şi primesc şi astăzi regulat ajutore de la stat, deşi şcala reformată de opt ară mi are invelator. Acum , confesiunile respective au cerut să treacă şcolele lor în mâna statului sperând, că pe calea aceasta vor putea nimici mai curând şcola catolică. Deşi copiii obligaţi ai ambelor confesiuni sunt mai puţini de 6°, se speră, că vor primi doi învăţători plătiţi de stat. „Alkotmány“ crede, că acestă risipă de bani nu se face în caşul de faţă cu scop de maghiarizare, deoarece ţinutul e întreg maghiar, chiar şi puţinii grecocatolici,fice, sunt „curat Maghiari atât după limbă, cât şi în sentimente“. — Dar atunci pentru ce se face risipa? Numai de dragul Săcuilor ? Medic de cerc în Gurghiu. Pentru cercul Gurghiului, de care se ţin 16 comune curat românesc şi numai 3 mixte, s’a făcut „alegerea“ de medic la începutul acestei luni. Românii s’au presentat la alegere în număr mare, în frunte cu preoţii lor. Au fost dece concurenţi, între cari şi un medic român. Fisolgăbirăul însă, după cum i se comunică „Tel. Rom.“, în ciuda protestărei Românilor, a pus în candidaţiă numai trei neromâni, persiflând în mod cinic pe fruntaşii români, cari reclamau să fie pus în candidaţiă şi doritul lor. Românii, jigniţi, s’au retras şi n’au mai votat. „Cordiana“, institut de credit şi de economii, societate pe acţii în Fofeldea, îşi va ţine prima adunare generală în 12 Februarie n., cu care ocasiune se va face din partea direcţiunei propunerea de a se da o nouă emisiune de 300 acţii a 50 fl. In anul prim de gestiune, după capitalul social de 15.000 fl. „Cordiana“ a realizat un profit curat de 2072 fl. 41 cr. Din acest profit, după propunerile direcţiunei, se vor da ca dividendă şi supradividendă acţionarilor 1200 fl. (8°/0); pentru scopuri de binefacere 34 fl. ; pentru fondul de reservă 350 fl., or restul ca tantieme funcţionarilor etc. Românii şi Bulgarii. ţ ziarul rusesc „Le Nord” de la Paris publică sub titlul: „Românii şi Bulgarii“ un lung articol, în care discută căuşele pentru care Regele Carol nu a reîntors cele două visite ale principelui Ferdinand al Bulgariei. El nu crede, că o răculă ar fi esistând între Curtea regală română şi între cea princiară de la Sofia. Gheorge Filitti, procuror general pe lângă înalta Curte de Cassaţie şi justiţie în Bucuresci, a încetat din viaţă în 10 Ian. st. v. în urma unei bele de inimă, în vârstă de 64 de ani. Decedatul era un bărbat de un merit deosebit şi mult stimat de toţi. Era decorat cu marele cordon al ordinului „Corona României“ şi mare oficer al ordinului „Steaua României“, cu „Bene Merenti“ clasa I şi cu Legiunea de onoare francesă în gradul de oficer. Falsificator de bani. Th. Ionescu, fost preot în comuna Cucuteni, (România) de lângă Iaşi, şi răspopit în urma unei condamnaţiuni la 10 ani de muncă silnică pentru omor, s’a reîntors orăşl în comuna Cucuteni, după expirarea pedepsei. După câtva timp a fost din nou condamnat la 6 ani închisore, pentru falsificare de monedă, şi anume piese de 5 lei. După expirarea acestei pedepse revine la Cucuteni, unde câţiva ani stă fără ocupaţie. Se vede însă, că ’i se urîse stând de geaba şi se apuca arăşî de falsificat monede, de astădată însă monede , un leu. Falsificatorul a fost însă descoperit urăşl şi trimes parchetului de Iaşi, împreună cu tiparele de fabricat bani. Dare pentru biciclişti. După primăria oraşului Budapesta, a urmat primăria oraşului Clusifi, care a hotărât să pună o dare asupra bicicletelor. Pe lângă toate protestările societăţii bicicliştilor, ministrul de interne a aprobat regulamentul privitor la acest arunc de dare. Acum şi primăria oraşului Arad proiecteaza să facă acelaşi lucru. Ministrul de interne Perczel este bolnav de mai multefile. Are aprindere de peliţa osului la faţă, care îl supără rău şi nu voeşce să dispară. La recomandarea medicilor ministrul este silit a păzi odaia sunt Fnade Rădulescu, George Asachi, Antonia Ban, Alexandru Donici, Grigore Alexandrescu, Constantin Negruzzi, Andrei Mureşianu şi Vasile Alexandri, cari toţi au influinţat unul asupra altuia, prin urmare şi asupra lui Bolintinean. Asemenea au influinţat asupra lui Bolintinean şi împrejurările politice şi sociale, a căror caracteristică este tendinţa de a se elibera ţara de sub influinţa Ruşilor şi a Turcilor, de-a regenera şi înălţa poporul, de-a promova cultura şi literatura română. In acestea am spus tot ce este esenţial şi lucru principal în partea primă: nimic ce s’ar pute mândri cu un timbru nou, fie ca calitate, fie ca cantitate, toate sunt date cunoscute ori de prin Popescu, ori de prin George Sion, ori de prin alte biografii mai mici de prin diferite manuale de istoria literaturei române sau de prin diferite foi periodice. Şi totuşi D-l Nagy are un merit, căci ce am sciuit noi şi D-să despre viaţa lui Bolintinean, a făcut să stie şi cetitorii maghiari. (Va urma). Prof. Ioan Raţiu. GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 8.—1899.