Gazeta Transilvaniei, octombrie 1899 (Anul 62, nr. 217-241)
1899-10-14 / nr. 228
REDACŢIUNEA, iSminisîraţîunea fi Tipografia. SSA80V, piaţa mare Mr. 30. Scrisori aefrn.nca.ie nu 79 primesc. Manuscripte nu se retrimet. IHI8ERATE se primesc la ADXiMISÎRAŢIUeE în Braşov si la TAi'mătrtrele Birouri de anunciurî: Ia Yiena: M. Dukes Nachf. $9ax. Außenfeld & Emerioh Lesner, Haînrloh Sohalek. Rudolf Mosso. A, Oppellks Naehf. Anton Oppelik. £nBudapesta : A. V. Qoldbergar, Ekstein Bornat. In Hamburg: Karolyi & Llebmann. PREȚUL INSERȚIUNILOR : o senă garmond pe o coloana 6 or. in 30 or. timbru pentru o publicare. — Publicări mai dese după tarifă și învoială. RECLAME pe pagina a 3.a oriiă 10 or. sau 30 bani. NI. 228. Brașov, Joi 14 (28) octomvre. AAN * j JJh K HJL LXNI. „CAZETA“ iese în flacare fl. ADonamente pentru Austro-Uagana: Pe un an 12 fl., pe sese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru România și străinătate. Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la tote oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braţ» Administraţiunea, Piaţa zr.aic Târgul Inului Nr. 30, etsşit I.: Pe un an 10 fl., pe şese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusul în casă : Pe un ai 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. seu 15 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Din causa stei sărbători (Ilarul nu va apără până Vineri seara. „Puritatea“ alegerilor. In sînul partidelor unguresc! se fac tot mai mari pregătiri pentru viitoarele alegeri de deputaţi dietalî, care au se urmeze, probabil, în primăvara viitoare. Ne mai pomenitele ilegalităţi, abusurî şi volnicii, ce au caracterisat întotdeauna alegerile unguresce şi care au culminat sub fostul ministru-preşedinte Banffy, ajunseră pănă la aşa grad, încât au forţat în cele din urmă aducerea cunoscutei legi privitoare la jurisdicţiunea Curiei în afaceri electorale, a căreia forţă stă în aceea, ca preţul de cărăuşi, pentru transportarea alegătorilor la urnă se fie fixat dinainte din partea administraţiunilor comitatense, pentru ca astfel se nu se mai potă face mituiri sub titlul obicinuit al „cheltuelilor de cărăuşi“. Acesta nouă disposiţiune a legei, împreună cu câteva amănunte ale ei, pare a fi inspirat oarecare curagiu partidelor din oposiţie, care prin organele lor dau espresiune speranţei, că în viitor totuşi alegerile vor fi mai altfel, mai cinstite şi mai scutite de abusuri. De acestă speranţă pare a fi cuprinsă cu deosebire „partida poporală“, care deja de pe acum saltă de bucurie în vederea cuceririlor, ce crede a le face la viitoarele alegeri mai ales în urma măsurilor de restricţiune a mituirilor şi abusurilor. Nu-i vorbă, „partida poporală“ poate să facă la viitoarele alegeri cuceriri însemnate, dar, de se va întâmpla acesta, desigur, că nu nouălor măsuri luate prin lege va avea să mulţumască succesul său, ci zelului neîntrecut, cu care continuu lucreaza pentru organisara sa, precum şi popularităţii, ce a început să şi-o câştige printre mulţi Maghiari mai ales prin caracterul său anti-semit şi prin combaterea atât de hotărîtă „liberalismului“ mult urgisit. Nouăle măsuri legislative luate, cum se cjice, pentru a asigura puritatea alegerilor, nu vor asigura nimic. Au fost și pănă acum legi, prin care s’au interejis mituirile și abusurile la alegeri, dar ce au folosit? Deci e vorba de „puritate“, acesta se poate face numai prin omeni puri în caracterul lor, prin omeni onorabili şi conscienţioşi. Asemenea omeni însă nu se făuresc prin măsuri legislative. Speranţele unei îndreptări a stărilor deplorabile din trecut nu se pot pune în omeni de aceia, pe cari numai frica de lege îi face să fie „cinstiţi“, ci în omeni, cari sunt în adevăr cinstiţi prin crescerea şi moralul lor. In asemenea oamen! însă Ungurii sunt aciî prea săraci. Demoralisarea a început de sus, dela stăpânire, şi s’a cultivat şi propagat sistematic în păturile societăţii unguresc. De-odată cu proclamarea principiului de maghiarizare şi a netoleranţei de rassă, a trebuit în mod firesc să urmeze şi încălcarea principiilor fundamentale ale moralităţii şi dreptăţii. Intâifi s’a lăsat a se face acesta faţă cu popoarele nemaghiare, căci în contra lor era aţintit odliul, punendu-se faţă cu ele în praxă desconsiderarea sistematică şi aproape desăvîrşită a celor mai fundamentale legi. Acesta a devenit cu timpul o şcolă, în care sunt crescuţi politicianii de actî ai Maghiarilor. Cu astfel de elemente, cu omeni, pe cari unii optimişti cred a-i fi făcut cinstiţi de frica legei, cea cu greu se va putea purisa caracterul alegerilor. Vor fi şi în viitor mituiri, abusuri şi volnicii, cum au fost şi pănă acum, căci pe cât timp desconsiderarea şi încălcarea legei este permisă faţă cu unii, nu poate fi încungiurată nici faţă cu alţii, căci ea a devenit us, de la care politicianii unguri nu se vor abate nici în viitor. Gestiunea stogurilor. Semi-oficiasa „Magyar Nemzet“ comunică următoarele: „In ministeriul de interne se pregătesce un proiect de lege, care va ave de scop regularea definitivă a cestiunei steagurilor. Ideia conducătoare a proiectului este, ca să validiteze însemnul unităţii statului maghiar şi a naţiunei politice unitare în totă însemnătatea lui, pe totă linia şi în toate împrejurările. Noul proiect de lege va respecta pe lângă stindardul maghiar şi colorile comitatelor, oraşelor, corporaţiunilor etc., cari se vor putea arbora pe lângă colorile naţionale. Cu idea aceasta stă în legătură şi disposiţia, care s’a referit mai în urmă escepţional la Braşov. Nu s’a întâmplat nici o retragere de ordonanţă, ci s’a constatat simplu, că deoarece vânăt roşu este steagul oraşului Braşov, acest steag încă se poate arbora. De altfel proiectul de lege se va pregăti cât de curând“. Indemnitate. La începtul lui Noemvre guvernul unguresc va înainta camerei un proiect de lege, în care se va cere o indemnitate budgetară pe cele dintâi trei luni ale anului 1900, deoare-ce în decursul acestui an parlamentul nu va fi în stare să desbată întreg budgetul anului viitor. Situaţia în Austria, Parlamentul austriac funcţionăză, ce-i drept, şi noul ministeriu încă îşi dă totă silinţa să ducă lucrurile înainte. Cu toate acestea însă situaţia în Austria e cât se poate de încurcată. După căderea contelui Thun, Austria se poate asemăna cu un om torturat de bolă, care susţinându-se cu hrana, ce i se aduce din spiţeriă, i se unesce de un medic curant şi şi-l schimbă cu altul. Dar nici cu acesta nu se fericesce, şi, ca să-şi mai aline durerile, se întorce de pe-o lăture pe alta. După venirea la cârmă a contelui Clary politica austracă a făcut un pas îndrăsneţ, întorcând adecă Cehilor spatele şi cu faţa de jumătate privind spre Germani, împrejurarea acesta i-a cătrănit atât de mult pe Cehi, încât adîntrega Boemiă şi Moraviă e ca o căldare uriaşă cu apa în clocot. De-o săptămână încocefilnic se petrec înfecî de oraşe boeme demonstraţiuni din cele mai vehemente, ba Duminecă sora a curs şi sânge şi s’a făcut chiar morte de om cu ocasia demonstraţiei din Holleschau. Poliţia şi gendarmeria s’a încăerat cu poporul iritat la culme, şi fiindcă poporul a dat năvală cu pietrii, puterea armată a întrebuinţat glonţul şi baioneta. Mişcarea acesta, pusă la cale de Cehi drept răsbunare pentru retragerea ordonanţelor de limbă, devine din (fi înfi tot mai mare şi mai ameninţătore. Lupta înverşunată, firesce, îşi aruncă valurile ei şi în parlament, unde Cehii fac guvernului cea mai exacerbată oposiţie. Ei au început-o deja la alegerea vicepreşedinţilor camerei. Minoritatea germană îşi pusese candidatul său la unul din posturile de vicepresidente. Candidase pe Prade. Insă Cehii, cari au proclamat solidaritatea dreptei din parlament, au luptat puternic, și cu ajutorul celorlalte partide din majoritate au trântit pe Prade. In locul lui s’a ales polonul Pientak, el ca al doilea vicepreşedinte fu ales Românul Lupul. Prin acesta majoritatea a voit de sigur să arate contelui Clary, că este solidară. Clary pricepând avertismentul, ce i s’a dat, alerga iute şi de grabă la Budapesta, ca să raporteze monarchului, că şî-a pierdut speranţa de-a face pace în parlament. Seface, că prin păşirea aceasta, se poate considera de zădărnicite intenţiile Germanilor de a isola total pe Cehi şi pe Sloveni, şi în acelaşi timp de a atrage pe Poloni, Italieni şi Germanii clericali, cu scop, ca împreună să formeze o coaliţiune, care fiind în majoritate, se sprijinese cu efect guvernul. Eri s’a început desbaterea asupra programului guvernului. In desbaterea acesta se va vorbi rând pe rând despre scoaterea din vigoare a ordonanţelor de limbă, despre ştergerea §-lui 14, despre pactul cu Ungaria şi, în fine, despre tot ce cade în competenţa parlamentului. Sigur, că desbaterea va fi forte sgomotosă, şi se va dovedi în decursul ei, că contele Clary nu poate avea speranţă de a deveni cabinetul său vreodată un guvern parlamentar. Ce va mai fi, se va vede în curând. Politica de naţionalitate a lui Szell. Enunciaţiunile, ce le-a făcutfilele acestea ministrul preşedinte Szell cu ocazia desbaterei budgetului în comisiunea de finanţe a camerei privitor la politica lui de naţionalitate, au „mâhnit“ forte mult pe arehişoviniştii de la „Egyetértés1.1. Organul lui Eötvös publică în cestiunea aceasta un lung articul, în care pune sub calpetul criticei politica de naţionalitate a ministrului preşedinte unguresc, folosind momentul de a da un ghiod ministrului şi de a-l discredita pe aceasta temă înaintea conaţionalilor săi. „Egyetértés“ reediteaza acasa cu desfiinţarea faimosei „secţiuni a naţionalităţilor“ prin care faptă,fice, s’a făcut tabula rassa tocmai pe acel teren, pe care lucrau cu succes omeni ca Jeszenszky, Jancso Benedek etc. Revenind apoi la enunciaţiunile de deunării ale ministrului,fice, că ele sunt o trasă, care nu are nici un înţeles. Vorbele lui Szell, că „nu prin violenţă, ci prin administraţia şi justiţia bună şi prin o tratare dreptă să câştigăm naţionalităţile“ le califică organul jidano-maghiar, ca o „desavoare pe faţă a politicei de naţionalitate de mai înainte“ şi ca „o recunoscere uşuratică faţă cu naţionalităţile“, “cami „nebune ar fi, deci li-ar da altă esplicare“. Apoi continuă: „Cei ce vorbesc astfel, dau dovadă despre aceea, că nu cunosc cestiunea naţionalităţilor ; n’o cunosc nici pe departe. Cestiunea aceasta a eşit din starea în care disposiţiile pot să fie decisive. Ea e o cestiune de putere, şi încă o cestiune de putere forte încurcată. Deci Coloman Szell crede, că statul maghiar nu trebue să facă altceva, decât administraţia şi justiţia bună pentru a resolva prin aceasta cestiunea naţionalităţilor , se află în grozavă rătăcire. Mai mult, în cestiunea de naţionalitate Coloman Szell tradeză nespusă naivitate. „Este imposibil, ca Coloman Szell să cunoscă istoria tendenţelor de naţionalitate. E imposibil să cunoscă acele grade de desvoltare, prin care au trecut aceste tendenţe pe la mijlocul secolului trecut. Nu se pote să cunoscă el acele curente de idei, prin cari s’au strecurat tendinţele din cestiune şi s’au concretisat, începând dela programul mult puţin positiv al şcolei din Blaşin până a fi. Nu se pote să cunoscă acele fire de interese, ce unesc de-un secul şi jumătate în continuu aceste tendinţe cu acel dor după putere al cercurilor vienese, care se îndreptează în contra unităţii statului maghiar. Şi e imposibil să cunoscă şi acele fire de interese, cari unesc tendenţele naţionale române cu tendenţele celorlalte naţionalităţi din Ungaria. Nu, Coloman Szell nu poate cunoaste nici trecutul, nici presentul cestiunei naționalităților, căci alt-fel n’ar crede, că ea se poate resolva, fără o politică separat fixată, energică, prevefătoare, numai cu grațiosități şi cu sentimentalism Samaritan“.... După toate aceste elucubraţiuni „Egyetértés“ impută lui Coloman Szell, că vorbele ce le-afis dovedesc, că şi în politica de naţionalitate el „e condus de ură în contra vechiului sistem“ şi a folosit ocazia să dea acelui sistem o lovitură. Spune mai departe, că „Valahii reduc de fapt politica actualului ministru-preşedinte la influenţa vienesă“, căci „ori de câte ori curentul de naţionalitate valah a ajuns la graniţa unei schimbări epocale, totdeauna influenţa cercurilor vienese a provocat isbucnirea viforului pasiunilor neînfrânate“, ca pe timpul lui Horia şi Cloşca, ca la 1848 şi ca şi în viitor. Drept încheiere autorul articolului,— care mai că este unul din risipita gardă a lui Banffy—fice: „Acesta nu-i politică, ci numai pipăirea bărbatului de stat neorientat. Măcar, dău, a trecut timpul pipăirilor“. Aici au nimerit’o „bălaurii“ de la „Egyetértés“. Suntem şi noi de părere, că „timpul pipăirilor“ în marea şi grava cestiune a naţionalităţilor, a trecut. Aprobăm chiar şi acea părere, că prin „administraţia bună“ şi prin pretinse „graţiosităţi“ şi „sentimentalism Samaritan“ nu se poate resolva aceasta cestiune ardentă, care pentru Ungaria formează și va forma încă călcâiul vulnerabil al lui Achille. Dar,rău, nici rețeta refăcută a doctorilor dela „Egyetértés“ nu va putea să vindece rana aceasta, pe cât timp ea prescrie medicamente, cari în loc dea vindeca, ațâță și învenineză şi mai cumplit buba. Sfaturile, ce i se dau lui Coloman Szell de cătră şoviniştii estremi, vor contribui la