Gazeta Transilvaniei, octombrie 1900 (Anul 63, nr. 218-241)

1900-10-24 / nr. 236

„Luptă de rassă“. ii. Aşa cum continuă Bartha în „Magyarország“: „Una dintre principalele întrebări de viaţă ale patriei noastre, este păstrarea şi consolidarea caracterului maghiar istori­­ceste desvoltat, întrebări de viaţă nu este datină a le jertfi unor ambiţiuni neoaapte de rassă. Acest stat său este stat naţional maghir, sau înceta de a fi stat. Tradiţiunea maghiară, siîntul de datorinţă maghiară şi conducerea maghiară nu se pot suplini prin mijloace de farmacie. Acest pământ se sparge în bucăţi, îndată­ ce nu este stat maghiar. Cohesmne nu-i poate da acestui pământ alta, decât cea mai completă he­­gemonie maghiară“. Era o mulţime de aserţiuni, pe cari noi toate le negăm şi cu noi dimpreună le năgă mintea sănetosă şi esemplul bătător la ochi al altor state. Caracter naţional nu e de lipsă se aibă un stat, ca se esiste, se înflorăsca şi să-şi fericeasca cetă­ţenii. Exemple: Elveţia şi America. Cestiunea de viaţă a statului nostru o jertfesc Maghiarii singuri unor am­biţiuni necopte de rassă. Ei pregătesc spargerea statului în bucăţi prin grandomania maghiară. Cohesiunea i-o dă acestui stat nu hegemonia ma­ghiară, ci dreptatea şi asigurarea naţionalităţii popoarelor lui i-ar da o. „Pun urmatoarea întrebare oamenilor trezi: Deca ar abeji pe rassa maghiară de rolul ei conducător, cine l’ar primi ? Ar pută să esiste unitatea patriei sub con­ducere slovacă, română, germană său sârbă? Nu s’ar sfărşi acăsta esperimentaţiune ne­socotită aşa, că sub presiunea naturală şi rela­­ţiunilor, ără ar recădă sceptrul conducerei în mâna probată a soiului maghiar?“ Rolul conducător l’ar primi drep­tatea pentru toţi. Acesta mai bine ar păstra unitatea ţării, decât orgoliul nestîmperat maghiar şi ea ar îm­­pedeca pentru tot­ dăuna hegemoniile de rassă, precum le împedecă şi nu este în veci nici pomană de ele în America şi Elveţia. „A­ceste sunt adevăruri turbat de vechi, dar din causa un sciu cărui blăstem nu mai pătrund în mintea agitatorilor ; ce le păt a fi scopul, dăcă sunt de omeniă? Pentru-că dăcă sunt de nimica, atunci agitarea la ei nu este alta, decât miserabilă câştigare de pane. Dar de sunt de omeniă, ce scop vor să ajungă cu neliniştirea internă, cu deş­teptarea ilusiunilor imposibile şi cu mur­dărirea patriei lor înaintea străinătăţii?“ Da, aceste sunt adevăruri tur­bate, prostii, cum le chcem n°i Pe românesce, dar nu vechi, ci forţe noue, numai de atunci, de când duc roluri însemnate politice la noi omeni ca şi Nicolau Bartha. Blăstămul pentru care nu pătrund aceste adevăruri tur­bate în mintea „agitatorilor“ şi nu vor pătrunde în veci, este, că omenii n’au aplecare a-şî spinteca pântecele de dragul altuia, nu vor să se facă nici Maghiari, nici Secui, pănă când pot fi ce i-a lăsat Dumnecreu : Ro­mâni, Germani, Slovaci şi Şerbi Agitaţiunea lor este agitarea celuia ce nu vrea să moră de mâna altuia, prin urmare cea mai îndreptăţită în lume; dar a patrioţilor ca Bartha este miserabilă câştigare de pâne, căci ei vor să omoare, să înghită na­ţiuni, popoare de ale patriei. Ce scop au „agitatorii“ cu agi­­taţiunea internă şi esternă?! Scopul, de a-şî scăpa viaţa atacată. Credem, că este destul de ponderos scop. Da d-voastre cum agitaţi înăuntru şi în afară şi ce mai promisiuni (min­ciuni) patriotice mai făceaţi pe vremea Nemţului, deşi Nămţul nu vă tracta mai rău, decât pe noi eştialalţi, cari ne am luptat alăturea cu el. „Cred ei ore, că la glasul­­ziarului „Hamburger Nachrichten“ Germania va mobilise? Cred ei, că împăratul Wilhelm va schimba note diplomatice, ca să fie numirea oficială a oraşului Braşov „Kron­stadt“ ? Pentru acea întâmplare cutremu­­rătore de lume, că guvernul maghiar nu va numi Sibiiul Hermanstadt, cred ei că va declara resboiu Austro-Ungariei ? Cred-o acăsta ?‘ „Şi dăcă nu o cred, oare le este atunci scopul? Slăbirea simpatiei interna­ţionale faţă de Maghiari ? Acăsta o pot ajunge. Pentru­ că eu nu cred în triumful durabil al minciunilor (şi totuşi le eşti cel mai aprig campion), dar nu neg faptul lor vremelnicesce distrugător. Vor ajunge fără slăbirea simpatiilor faţă de noi. Vor pune în lumină rea elementul conducător al patriei lor. Vor seca isvorele încredere. Se va nasce tobi şi ură în contra Ma­ghiarilor. Vom fi obiectul observaţiunilor dejositare. Vor crede despre noi, că noi suntem cel mai de jos popor al lumei.“ „D’apoi ? ! Cui bono? Ce va fi resul­­tatul ? Face-se-va prin acăsta Kronstadt din Braşov? Deveni-va germană Ungaria? Inceta-va românisarea Saşilor? Dăcă este neîndreptăţire, lecui-se-va ore prin acăsta?“ Nu se va lecui acum, der se va lecui în viitor. Aşa nu s’au lecuit ilîo tempore nici strigătele d-voastre asu­pra faptelor Nemţilor, der s’au le­cuit dup’ aceea, şi eta, că aţi scă­pat de germanisare şi aţi ajuns de maghiarisaţî şi asupriţi d-voastre. Popoarele nu mor, pe câtă vreme nu se sinucid prin abtjicere de sine. Noi nu vom abcjice de noi în veci. In­­zadar ne veţi maghiarisa d-vostră, majoritate făcută prin măiestrie din minoritate, numele oraşelor, văilor şi munţilor, acele numiri în veci nu vor prinde rădăcini la popoarele noas­tre. Acele numiri sunt numai ca noua din Mărţişor, aciî sunt şi mâne nu. Apoi nu uita, d-le Bartha, că şi viermele se agită şi insecta ţipă, când i­ se tinde la viaţă — şi noi să tăcem tăcerea peşcelui ? Ori dora să cântăm imnuri ce­lor ce ne sugrumă şi ne spun pe toate variaţiunile, că resonul de stat maghiar pretinde, ca acest stat să fie naţional, adecă să dispară ne­maghiarii din el, să fie înghiţiţi, ni­miciţi prin soiul maghiar ? Popoarele, cari nu se sciu apăra pe ele înse­le, ba nici nu se agită, când li­ se tinde la viaţă, nu vor apăra nici ţara, în care trăesc, ci o vor da legată în mâna inimicului, cum se dau ele pe sine — d-le Bartha. Cu de aceste nu vei face d-ta o Maghiariă mare în vecii vecilor. Semnul puterei, vi­talităţii, este capacitatea de a­ se agita la bine şi la rău. Nesimţirea este semnul stupidităţii său morţii. Nu cel ce ţipă de durere este fără pă­cătosul, ci cel ce causează durerea. „Dér vor deştepta în contra lor în­­şi­şi tetă amărăciunea calomniatului (?) soiu maghiar. Va înceta toleranța nobilă, care în c­oestiuni de soiu caracterisăză pe Maghiar. (Dér du pe politicii lui). Se vor aprinde pasiuni păn’ acum necunoscute. Pe cine va arde para, dăcă şi noi ca ei, vom da mâna cu toţii în solidaritatea urei orbe şi aşai li vom ataca cu putere unită, cu în­verşunare sălbatică şi nemilosă, cu păna împlântată în fiere şi cu cuvânt omorîtor, cu tătă puterea guvernărei şi cu totă ar­matura puterei naţionale ? Dar pe cine va arde atunci para ?“ Toate le aţi făcut şi le faceţi şi afli în măsură aşa de mare, încât nu o mai puteţi mări, şi noi tot aci sun­tem. Aţi face d-voastre şi mai mult, aţi planta ura şi furia d-vóastre în poporul maghiar, deca aţi pută; dar acesta ca totalitate nu poate pri­cepe, şi fiă zis spre lauda minţii sale sănătose, nu va pricepe în veci, că este de lipsă pentru fericirea patriei, ca noi nemaghiarii, cu limbile, nu­mirile şi datinele noastre să dispărem de pe acest pământ strămoşesc, pe care trăim cu ei dimpreună în bine şi în rău de atâtea sute de ani. Şi mai puţin pricepe, că el, cel mai mic, să ne înghita pe noi, cei mai mari. Avem speranţă, că para furiei poporului maghiar, care se va deş­tepta odată, va arde pe politicii săi şovinişti, cari au păcătuit atâta pe conta lui şi cari i-au contras atâta ură în lumea civilisată prin utopiile lor naţionale! „Au ei folos dintr’aceea, că se va în­­toarce de cătră noi încrederea şi aplecarea Germaniei ? Dăcă va eschide rentele noas­tre, cum a făcut Bismarck cu valorile ruse ? Dacă nu va cumpăra mai mulţi cai dela noi? Dacă va întrerupe cu noi legăturile comerciale? Dacă ne va tracta la stipu­­larea tarifelor vamale ca pe inimici ?“ N’au folos, dar cel din gura morţii nu cugetă la folos, cugetă să-şi scape viaţa, cărcă ajutor, ori unde sar afla. Şi unde să-l cerce bieţii Saşi mai natural, decât la fraţii lor de-un sânge! Da d-vostre, pe unde aţi colindat pe „vremea Năm­­ţului?“ N’aţi umplut tată Europa cu strigătele d-vostre desperate în con­tra Nămţului? Şi eră, că acji faceţi de alţi compatrioţi ai voştri umplu Europa cu ţipetele lor de durere dina­intea d-vostră. Erî alaltăeri sclav văie­­rător, şi aceî tiran fără milă. Cum e omul slab, nesocotit şi îngâmfat în norocul său orb?! Nu învaţă nici din propriele sale suferinţe, îndată ce nu-i mai dore pielea de loviturile împilatorului, nu-şî încape în ea şi-i vine pofta să impile însu­şi?! „Cine îndrăsnesce a orice, că acei paşi, cari îşi duc calomniile lor (?) la foile ger­­mane, nu sunt nătântoci desăvârșiți?“ Dar unde se le fi dus — nu ca­lomniile, ci prea basatele lor plângeri în contra brutalității șovinismului?! La foile rusesc! ? seu chiar la „Ma­gyarország“ și „Egyetértés“, ori la „Magyar Szo“? Poate că atunci Banffy îndată le sărea cu d-voastre dimpreună într’ajutor ! ? Noi cricem, că aceia sunt nă­­tântoci desăvârşiţi, cari au inaugurat şi continuă politica cea şovinistă ma­ghiară, care sapă ’ gropa acestei ne­fericite ţări! Dieta ungară a continuat în şedinţa sa de Sâmbătă desbaterea proiectului de lege privitor la declaraţiunea moştenitorului de tron. In şedinţa acasta s’au pronunţat două discursuri. Györy Elek a susţinut punc­tul de vedere al partidei oposiţionale in­dependente. Horanszk­y N. a desfăşurat pun­­ctul de vedere al partidei liberale. El a combătut viu argumentele contrare aduse de oratorii din oposiţie. — Desbaterea se continuă azil şi se crede, că va lua cuvân­tul şi Desider Szilágyi. ^ InTTTX, ULIISZXII­„gazeta“ iese în fiecare i­i. Abonamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N­rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru România şi străinătate. Pe un an 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la tote ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa b­­aie Târgul Inului Nr. 30, etadiu I.: Pe un an 10 fr., pe şese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusul în casă . Pe un ai 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl.—Un esemplar 5 or. v. a. sau 15 bani. — Atât abo­namentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. aEDACt'UJÎÎKA, iislîistraiiMM ii TipograEi. BSâSOV, piaţa mar­i Hr. 30. Scrisori nefrancaie nu m primesc. Manuscripte du se retrimet. !l SERATE mc pnmesc Ia AD­­&IBI8TRATIUME în Brașov ?i a :..;zuăt()xele Birouri dt anunciuri: Îb Viena: H. Dukes Nacht. 38ax. Augenfeld & Emerich Leaner; Steinrioh Schalek. Rudolf Bosse. A. Oppellks Nacht. Anton Oppellk. la Budapesta: A. V. Boidber-ger, Ekstein Bernat. In Ham­­arg.* Karolyi 4 Liebmann. PREȚUL INSERȚIUNILOR : o se­­r­iâ garmond pe o coloana 6 or. — Publicări mai dese după tarifa și învoială RECLAME pe pagina a 3-a o scria IO or. sau 30 bani. Mr. 236. Braşov, lunî-Marți 24 Octomvrie (6 Moemvrie). 1900. Svonuri de crisă.­­De câte­va cr00 circulă prin Viena şi Budapesta scrri alar­mante despre isbucnirea unei crise minis­teriale atât în Austria, cât şi în Ungaria, pro­venite din neînţelegerile născute între cele două guverne în afacerea căilor ferate bos­niace. Răspândirea acestor svonurî s’a făcut mai ales după nesuccesul, ce l’a avut con­siliul comun de miniştri ţinut Vineri în Viena. Positiv încă nu se scie nimic pănă acum. De aîtă parte însă este neîndoios, că între miniştri austriaci şi ungari esistă divergenţe de păreri. Cestiunea, care creăză greutăți mai mari este, că guvernul austriac voeste să garanteze prioritatea pentru construirea liniei ferate Bugojno-Arzano, pe când gu­vernul comun pretinde prioritatea pentru calea ferată, ce ar traversa Sandjacul, și guvernul ungar cere, ca de-odată cu acesta să se construăscă linia ferată Samag-Doboj- Serajevo. Se­­jice, că nici guvernul comun, nici guvernul austriac şi ungar nu vor să se abată de la punctul lor de vedere în ces­­tiunile aceste. Acum se anunţă, că în afacerea acesta se va ţină acel său mâne în Budapesta un consiliu de miniștri, în care se speră, că divergențele se vor aplana printr’o propu­nere mijlocitoare. Acăstă propunere ar cul­­mina în aceea, ca linia Bragojno-Spalato să se construăscă numai după­ ce se va fi isprăvit linia Serajevo-Novibazar și Samag- Doboj. Din România. Vineri să ia ministerul de interne a primit soirea din partea prefectului de Buzău, că sătenii din comuna Pârscov sunt estem de agitaţi. Prefectul cerea instrucţiuni asupra celor ce avea să urmeze. Invita ca ministerul să fi putut răspunde, o a doua telegramă a prefectului de Buzău anunţă, că tulburările au isbucnit. Trupele erau concentrate în comunele agitate din Buzău, încă de acum câte­va zile. Vineri după amiază, sătenii din Pârsov, în număr de vre­o 800, se adunaseră în faţa primă­riei, care era pătrită de trupe de infante­­rie; trupele de cavalerie se aflau pe şosea, în apropiere de primărie. Incercările pre­fectului de a potoli pe săteni, au rămas cu totul inutile. In timp când prefectul parlamentar cu un grup de săteni din faţa primăriei, ca­valeria de pe şosea a fost atacată cu pie­­trii şi ciomege de un alt grup de ţărani. Co­lonelul Cocea a fost trântit cu cal cu tot jos, lovit şi d-sa şi calul de pietriş şi cio­­mege. De asemenea maiorul Baranga şi lo­­cot. Vasilescu cad răniţi. O şarjă de cavaleriă reuşesce pentru mo­ment să degajeze şosăua. In mai puţin de ciece minute, ţăranii sa­u adunat din nou pe şosea şi au atacat de astă-dată armata ou

Next