Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1902 (Anul 65, nr. 1-24)

1902-01-24 / nr. 19

RED ACŢIUNEA, Administraţiunea şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se pri­mesc.— Manuscripte nu se retrimit. INSERATE te primesc la Administraţiune în Braşov şi la urm­­ătoreie 3XRDURI de ANUNŢTIRI: In Viena, la N. Dukes Nachf., Nux, Augenfeld & Emeric Lea­ner, Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nachf, Anton Oppelik. In Budapesta: la A. V. Gold­berger. Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VII Erzsébet-körút). PREȚUL INSERȚIU­NILOR: o seria garmond pe o coloană 10 bani pentru o publicare. — Publicări mai dese după tari­fă și învoială. — RECLAME pe pagina 3­ a o seriă 20 bani. Nr. 19. Braşov, Joi 24 Ianuarie (0 Februarie). ANUL LXV. ,gazeta“ iese în Metre ni. Abonamente pentru Austro-Digem: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 2 fr. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franc!, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 francî. Se prenumeră la toate ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Atronam­entul pentru firaşi. Administraţiunea, Piaţa K fiie. Târgul Inului Nr. 30. eîaţ m I.: Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă • Pe ut an 24 cor., pe­­ luni 12 c., petit« luni 6 coroane. — Un esemplar 10 bani. — Atăt abonamentele cât. şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. 1902. Alianţa fără termin. Mâne va pleca archiducele Fran­ci­sc Ferdinand, moştenitorul tronu­lui Austro-Ungariei, la Petersburg spre a face Ţarului visita anunţată. Din incidentul acesta se fac în pressa streină tot felul de combina­­ţiunî, şi se vorbesce chiar de schim­barea constelaţiunei politice euro­pene. Se atribue între altele archidu­­celui intenţiunea de a pune la cale o alianţă ad hoc a Austro-Ungariei cu Rusia pentru­ ca ambele împărăţii se-şî apere în comun interesele lor economice faţă cu tariful vamal ger­man, ce le ameninţă de deopotrivă. Foile francese sciu se anunţe în le­gătură cu acesta, că archiducele ar avea misiunea de a pregăti succesiva desfacere a Austro-Ungariei de tripla alianţă şi apropierea ei de Rusia şi Francia. Deşi cu greu se poate admite, ca archiducele Francisc Ferdinand se fi primit o astfel de misiune şi cu toate că bine se stie, că scopul prin­cipal al visitei sale este de a mul­ţumi Ţarului, pentru că l-a numit general de cavalerie rusesc, totuşi combinaţiunile amintite fac sânge reu în Germania, unde, cu tota în­crederea ce se dă realităţii monar­­chiei noastre, totuşi este supraveghiată cu gelosiă fie­care mişcare de sine stătătore a acesteia, şi mai ales când e vorba de vr’o apropiere faţă cu Rusia. Pressa germană din marele im­periu s’a ferit a da pe faţă neliniş­tea, ce i-o causeza scriî şi faime ca cele de sus, dar pentru aceea cu atât mai mult s’a silit a arăta, că acele faime nu pot ave nici un te­mem şi cauta se convingă publicul german, că printr’o apropiere par­ţială dintre monarchia nostră şi im­periul Ţarului nu se pot compromite legăturile austro-germane, ba că, din contră, ar fi chiar de dorit ca prin visita moştenitorului tronului austro­­ungar se se întărescă înţelegerea austro-rusă cu privire la peninsula balcanică. In categoria acestor instiinţe de a linişti opiniunea publică, este a se clasa şi articulat, ce l’a publicat­­fi­lele aceste oficiosul „Berliner Neueste Nachrichten“ asupra naturei alianţei austro-germane, articul, care este forte remarcat. Se susţine în acest articul, că alianţa dintre Germania şi Austro- Ungaria nu e o alianţă ad hoc, ca celelalte alianţe, ci îşi are rădăcina şi basa ei istorică şi politică şi că prin urmare esistenţa ei nu aternă de la esistenţa triplei alianţe. Cu alte cuvinte, Italia e a treia în alianţă cu termin; daca o va pă­răsi rămâne şi mai departe în pi­ci­ore alianţa austro-germană, car­e nu e încheiată pe termin şi care „va oferi popoarelor Europei încă anî ne­număraţi scut şi apărare la opera lor de creaţiuni culturale“. Deodată se încăleţesc urăşî ofi­cioşii germani forţe pentru alianţa cu Austro-Ungaria. Care se fie mo­tivul şi cum vine, că acesta se în­tâmplă tocmai în ajunul visitei ar­­chiducelui austriac la Petersburg? Se poate că tot cestiuniea tratatelor comerciale se preocupe pe condu­cătorii politicei germane, dar poate se fiă şi altă causa, că se pronunţă atât de călduros pentru alianţa „unică“ cu Austro-Ungaria, sunt alipiţi cu trup şi suflet de alianţa cu Germania şi nu este nici o causă de a­ ne teme de călătoria archiducelui, fiind­că toc­mai în urma acestei călătorii se desvoltă raporturi amicale între monarchie şi Ru­sia. Şi împăratul german a considerat tot­­dăuna ca important, să stea în bune ra­porturi cu Rusia. Din Petersburg se anunţă, că archi­ducele Francisc Ferdinand va sosi acolo Vineri. Regimentul 26 de dragoni, care portă numele archiducelui, şi-a trimis deja representanţii la Petersburg. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Impresii și amintiri­­ i. „Ai fost acasă de Crăciun, de sigur vei fi avut frumoase impresii.—De ce nu le scrii?“ Așa mă întrebă unul din vechii și bunii mei prieteni. De ce nu le scriu ? La întrebarea asta, singur nu stiu să răspund. Sunt așa de agiamiu la scris. De câte ori vreau să scriu ceva, mă apucă frigurile primului debut, deși sunt vechiu „scriitor“, în adevăr, dăcă recapitulez timpul de când am început să scriu, aflu, că sunt deja 16 ani, de când am scris primul foi­leton la „Gazeta Transilvaniei“. Era pa­­sagiul atât de sugestiv relativ la Români din cartea lui Drumont „La France juive“. De atunci am scris o lungă serie de foiletone, atât traduceri cât şi originale, în „Gazeta“ şi în alte diare mai ales de peste munţi, şi totuşi, când e vorba să-mi scriu impresiile de Crăciun, mă cuprinde un fel de sfială. Ce bine ar fi, îmî die adesea­ ori, dăcă aşî are numai o parte din îndrăsnăla tinerilor noştri foiletonişti, cari s’au în­mulţit grozav în timpul din urmă şi „pă­şesc“ şi ei cu toupet de literatori, cu tote că la mulţi din ei cunoscinţele gramati­cale şi stilistice stau în proporţie inversă cu îndrăsnăla lor. M'aşi număra încă între omenii tineri, şi totuşi când mă gândesc, că pot face repriviri pe un sfert de secol, trebue se viu la convingerea, că tinereţa mea a în­ceput să o cam­bată bruma. în adevăr, săra de Crăciun de pildă, n’am petrecut-o în casa părintăscă de 28 de anî. De cum m’au dat la şcolă la 1878, eu tot printre străini la sărbătorea Na­­scerei! Unguri, Nemţi, Români din ţară, fie­care cu obiceiurile lor, dar cu impresiile primite la audul jalnicelor colinde din Chioar, nu se poate asemăna nimica. Şi nu le-am audit aceste colinde de 28 de ani! Crăciunul a căz­ut anul acesta, său mai bine din anul trecut, într’o zi de Marţi. Dăcă plec din Braşov Duminecă, voiu sosi acasă tocmai în ajun. De ce să nu plec însă Sâmbătă? Se poate întâmpla, să scap unde­va trenul său să am vr’un bucluc pe drum. De câte ori s’ă întâmplat aşa ceva. Apoi cum rămân eu cu săra de Crăciun ? Am plecat deci Sâmbătă săra cu tre­nul de opt. Am luat cu mine un mic geamantan şi ca tovarăş de drum „Suve­­nirile contimporane“ ale lui G. Sion. în cas, când n’aşî avă cu cine să vorbesc, se am cu ce-mi alunga urîtul, în tren lume puţină. Eu am ajuns într’un compartiment cu o copilă cam de vre-o 18 anî, palidă şi anemică. Ea aduse cu sine o boccea, aproape cât dânsa de mare, pe care cu toate sforțările nu putea să o ridice pe polița destinată pentru ba­gaje. I-am ridicat-o eu. Mi-a mulțumit şi apoi s’a culcat pe canapea şi în curend a adormit. Era obosită mititica. La picioarele ei lăsase pe canapea o altă bocceluţă cu de-ale gurei. Sub sfera, cu care era legată bocceluţa, era vîrîtă o condicuţă. A împins de curiositatea, proprie ori­cărui redactor modern, întind mâna să văd ce condicuţă e aceea ? Era condicuţă de liber parcurs pen­tru linia Braşov, liberată pe numele unui şef de gară din Săcuime, ca să potă veni de câte­ ori af­ară, să-şi procure alimente şi alte lucruri trebuinciose casei. Numele şefului era un nume româ­nesc. Mititica mea companionă era de­si­gur fiica şefului şi eu călătoriam deci cu o Româncuţă. Pui condicuţă la locul ei. Trenul se opresce într’o gară şi domniseră se deş­­tăptă. — Bună diminăţa! — die eu. — Nem tudok oluhul, răspunde ea. M’am înşelat — gândiam în mine şi urmez unguresce : „Nu eşti d-ta dom­­nişora X?“ — Ba da, răspunse ea mirându-se, de unde i-am aflat numele. — Apoi, tatăl d-tale, judecând după nume, trebue să fie Român. — Da, el este Român. — Și mama? — Tot Româncă. Călătoria moștenitorului de tron la Petersburg o apreciază și „Post“ din Berlin într’un articol inspirat din cercurile guvernului „Post“ numesce ridicolă păre­rea, că archiducele Francisc Ferdinand s’ar duce la Petersburg, ca se organiseze­­o alianţă ruso-austriacă provisorie în contra tarifului vamal german şi să pregătăscă eşirea monarchiei austro-ungare din tripla alianţă şi alăturarea ei la alianţa ruso­­francesă. Membrii dinastiei de Habsburg „Contopire“ .Srin mai jos conţinu­tul discursului deputatului slovac Veselov­sky pe care pressa maghiară însăşi îl califică de moderat dicend, că în loc de a­ se folosi de „tunetele" (!) lui Lindner, Veselovsky s’a mulţumit „a cânta numai în flaut“ un cântec, care cu plăcere l’au ascultat „părinţi patriei". La declaraţiunile lui Veseolovsky a reflectat deputatul ugro­­nist Holló. Ce a cerut Holló dela naţiunile nemaghiare ? Nici mai mult, nici mai puţin, decât „se se contopescă cu naţiunea (maghia­ră) nu numai în limbă şi russă, ci şi în comu­niunea sentimentelor şi gândirilor.. „A cerut adecă să ne facem peste noapte Maghiari în limbă, sentimente şi gândiri „Trebue — continua Holló — să creăm o comuni­une intelectuală cu toate naţionalităţile“... şi „toleranţa nostră (a Maghiarilor) nu-i per­mis să mergem pănă acolo, încât se renun­ţăm în ţara aceasta la hegemonia noastră naţională.... Toţi trebue să se contopescă în politica cea marea culturală, care vră să ducă înainte unitatea naţională, des­­voltarea puterilor naţionale şi vră să con­solideze pe acest pământ stăpânirea naţio­nală maghiară“.... Ce vreţi să ve fericţi aşa­dar, poftiţi şi intraţi în bâlciul din Pesta, unde se vă mărturisiţi de Maghiari şi să vă contopiţi cu Maghiarii „nu numai în limbă şi russă, ci şi în comuniunea sentimentelor şi gân­dirilor“... — cum face de pildă „Ioşcuţa“ din Şomcuta. Kossuthiştii şi naţionalităţile. ’ 95 5 „Egyetértés“ se ocupă în primul său dela 4 Febr. cu Naţionalităţile. După­ ce înşiră mulţime de absurdităţi, ătă cum se es­­primă despre naţionalităţi: „Dăcă naţiunea maghiară n’ar fi făcut în 1868 fatala gre­­şală de a crea legea naţionalităţilor; dăcă naţiunea maghiară ar fi urmat dela 1867 încoce consecvent o politică energică în­dreptată spre întărirea autorităţii statului maghiar faţă cu naţionalităţile: adî n’am fi acolo, ca să audim în parlament isbuc­­nirî temerare şi perfide, teorii absurde şi pretensiunî aproape obraznice. N’am fi ajuns acolo, ca în diferite ţinuturi ale ţării na­ţionalităţile se se concentreze din nou, să ia posiţie faţă cu Maghiarii şi pe lângă utopii daco-române, panslave şi panger­­mane, cu înfocare pătimaşe să se îmbră­ţişeze, să formeze o tabără aliată în con­tra statului maghiar. Nu vedem peste tot nici un rău în aceea, că naţionalităţile au intrat în parlament. Ne place mult mai bine, dacă luptătorii politici ai naţionali­tăţilor păşesc pe faţă şi în parlament îşi accentuăză principiile şi tendinţele, decât să agiteze pe terenul pasivităţii, pe care faţă cu ele stăm adî aproape desarmaţî“... „E-s" se ocupă apoi cu legea naţionalită­ţilor pe care o califică de „absolut rea“ etc. în camera magnaţilor contele Esterházy Janos a adresat o interpelaţie în cestiunea invasiunei jidovilor în Ungaria de nord. Ministrul preşedinte Sezil Kalmani declară, că acţiunea pornită în interesul populaţiunei din ţinuturile superiore a dat resultate. Guvernul nu este condus de­cât de motive economice, nu confesionale, în părţile de sus se va organiza poliţia de stat şi se va revidla legea domiciliului. La desbaterea legii despre casieriile comi­­tatense vorbesce contra contele Zichy, Nándor, căruia îi răspunde Szell. Legea se voteză. Antisemitismul a început să se mișce chiar și în Anglia. în „National Review“ scrie Eduard Drumont un articol antisemit. în același timp apăru de un

Next