Gazeta Transilvaniei, mai 1902 (Anul 65, nr. 95-119)
1902-05-01 / nr. 95
Pagina. 2 Floriilor din est an a succes: respectivul a abdis, or M. s'a grăbit în ruptul capului, ca se facă alegere nouă „ca cercul respectiv să nu rămână nerepresentat“ în sinod. Er sinodul era deja convocat, şi se credea pe atunci, că după finirea acestui sinod ord. se va efectua şi alegerea de episcop ! Ce a făcut „zelosul“ vicariuPIn sensul stat. org. şi a regulamentului afacerilor interne ale sinodului, ordonarea alegerii de deputaţi sinodali şi a comisariului consistorial pentru conducerea actului de scrutiniu cade exclusiv în competinţa consistoriului plenar; termenele încă au să fie — în sensul legii — măsurate aşa, ca sinoadele electorale se fie convocate cu 8 dile înainte, scrutiniul la 8 dile după alegere, or între diua scrutiniului şi a deschiderii sinodului are se fie un interval de cel puţin 8 dile, căci terminul de protest, socotit de la ziua scrutiniului, este de 14 zile. Peste astea este un lucru de sine înţeles că, deşi legea nu opresce expres, acte electorale şi de scrutiniu totuşi se nu cadă în cile de sărbători mari, ca Floriile şi Pastile. Venerabilul vicariu însă, pe care se vede că tare l-a muncit interesul cercului vacant (?), a ordonat alegerea ex praesidio ! a stabilit diua alegerii pe diua Floriilor — cu câte dile înainte nu se scie, or diua scrutiniului pe diua a 2-a Paştilor! (a 9-a di după alegere, bagsamă din causa primei di a Paştilor) şi a mai dispus „măria sa," tot pe cale presidială, ca în spatele comisarului mirean, se stea şi protopopul „spre evitarea abusurilor“! Forte îngrjat de „abusurî“! In diua de scrutiniu comisariul cons. mirean, singur competent în sensul legii, aştaptă se-î vină bărbaţii de încredere cu protocollele de votare ale singuraticelor comune, dar, mirare, nu vin! Nu pentru că i-a captivat protopopul (comisariul de la spate?) şi i-a dus la alt loc, nu la locul designat de comisariul competent, ci o altă minune ! Comisariul nu vine ! Bărbaţii de încredere, conduşi firesce, de protopop, constată „că „comisariul nu a venit,“ se constitue ei de ei — ceea ce altcum este corect în caşurile când „comisariul nu vine,“ fac scrutiniul şi proclamă de deputat pe „alesul“ părintelui Mangra. (Sehr gescheidt!) Comisariul legal şi competent rămas cu buzele umflate după bărbaţii de încredere raportează, aşterne chiar protest, dar alesul vine la sinod, ajung şi actele, protestele etc., deşi încă nu au trecut nici 8 dile între scrutiniu şi deschiderea sinodului, nici 14 dile, timpul de protest, şi lucrul a succes, de minune! Şi ce s’a întâmplat în sinod! Mă mai întrebaţi? Alesul a fost verificat! Unanim! Mangra a învins! Cum s’a putut asta? E că aşa. Comisiunea de verificare a respins, ca de la sine, tote protestele, şi a propus verificarea. Mangra a explicat verbal în sinod, că consistorial ar fi aprobat posterior disposiţiile sale presidicole în cauza alegerii de sub întrebare (? Unii omeni dela Oradea spun, că membrii consistoriului n’au absolut nici o cunoscință despre ordonarea aceste alegeri, necum să o fi aprobat posterior) La actul electoral însuși însă nu este nici urmă de act „aprobător,“ or cerculariul prin care s’a ordonat alegerea, alăturat la acte, dovedesce, că este presidial, şi — cum se dă cu socoteala — făcut, decopiat (cu maşină de scris, ceea ce consist, din Oradea-mare nici că are) şi espedat din Arad! Ei bine, mă veţi întreba: ce au făcut ceilalţi deputaţi din Sinod? De ce au tăcut, de ce nu au făcut contra-propunere.... votare? Eră ce: se anunţase la cuvânt deputatului D. Rotariu, dar nici nu a putut să-şi deschidă gura de tumult, larmă, ameninţări.... pe urmă a zis: „între astfel de împrejurări nu pot vorbi la obiect, nu pot face propuneri“.... a tăcut. S’au mai încercat şi alţii — cu asemenea resultat, şi basta. Verificarea s’a făcut „unanim“. Mai notez, că în decursul vorbirei sale păr. Mangra a mai dis — între altele — că el nici odată nu a comis, nici va comite „acte de violenţă." Nu, nu, die şi eu, încheiând cu enorarea acestui frumos episod din sinodul episcopiei văduvite, care denotă virtuţile atât de frumoase ale candidatului la episcopie, merge la înviere. El însă nu merge singur. II vom aştepta să mergem împreună. Pété nici eu nu voiu simţi aşa tare singurătatea. Luna era deasupra „Tîmpei“, pe jumătate acoperită de coma dealului, pe jumătate de nouri. Tîmpa încă presenta un dualism de colori: coloarea ruginie, îmbrăcămintea ei de ornă, şi cea verde, care începu să o îmbrace odată cu învierea naturei! In timp ce contemplam însă Timpa şi luna, ata că se deschide porta şi ese Traian cu doamna și cu copila cea mai mărişoră, Dorica, care pentru prima oră se duce la înviere. Ce bucurie pe capul ei! — Cristos a înviat! — Adevărat, că a înviat. — Mergem împreună la biserica din cetate! * * * La intrarea drăgălașei biserici... bradi. In lăuntru toate luminările din candelabre aprinse şi biserica gemea de oameni, având şi ei câte o luminare în mână. O mulţime de cunoscuţi şi prieteni, ei cari nu-mi erau cunoscuţi şi aceia îmi erau prietini. In noaptea învierei toţi omenii sunt fraţi. Derută, că văd şi doi ofiţeri din România. Pe unul îl cunosc chiar, e căpitanul Florescu de la regimentul 2 de roşiori. A venit să serbeze învierea la Braşov. Obositoarea ceremonie o oficreza un preot bătrân, singur, cu răbdarea şi oncţiunea proprie generaţiei vechi a preoţilor noştri. Cântările la sfânta liturghie le execută un cor mixt sub abila conducere a unui învăţător. Nisce glasuri îngeresci de sopran şi alt dominăză situaţiunea. După liturghie, credincioşii ies din biserică şi cu luminările aprinse merg dealungul strădilor — până acasă, unde îi aşteptă ouă roşii şi cozonac şi pască şi mezeluri şi... rîsete vesele de copii. Christos a înviat! Delaletea. GAZETA TRANSILVANIEI. Arad, 10 Aprilie 1902 jg. (Cilibidache se recomandă graţiei guvernului). In şedinţa de erî după amiadi a sinodului eparchial, a ajuns la ordinea zilei şi s’a referat şi desbătut raportul senatului şcolar dela Oradea-mare. Acest raport, subscris de vicarul Mangra, nu conţine nicî mai mult, nici mai puţin, decât rugarea adresată sinodului eparchial, ca acesta se autorisese pe numitul consistoriu a cere întreaga dotaţiine şcolară dela guvern pentru tele şcolele noastre confesionale din districtul Oradiei-mari! Cu alte cuvinte, numitul consistoriu prin vrednicul său vicariu închină guvernului toate şcolele noastre confesionale, căci solut este, cum că — în sensul legii şi ordinaţiunilor şcolare — guvernul, resp. statul dă şcolelor noastre confesionale ajutore numai de câte 120 corone, fără nicî o ingerință din partea statului în afacerile respectivelor şcóale ; or deci guvernul dă mai mult, seu dotaţiunea întrega pentru susținerea cutărei şcole, atunci statid numesce învățător, el disciplinesă pe învățător, el îi prescrie şi impune şi studiile şi limba de propunere în respectiva şcolă. Cu un cuvânt: în asemenea castate şcolele noastre confes. din, Bihor ar deveni pierdute pentru noi şi pentru confesiunea nostră, trecând în mâna statului ! La cetirea şi audirea în sinod a acestei rugărî, toţi câţi erau de faţă au rămas frapaţi. Nicî chiar comisia sinodală, compusă încă în anii trecuţi de Mangra pe placul lui, nicî însuşi referentul ei, faimosul „om de ordine“ Rusu Şirianu, nu a cutezat să o recomande sinodului spre primire „en bloc“, ci a propus, ca sinodul să autoriseze pe lăudatul consistoriu a cere acel ajutoriu „din cas în cas“. Va se clică, se nu închine guvernului toate sculele noastre conf. de-odată, ci „în rate“ — cât de multe și de dese. Se deschide desbaterea asupra cestiunei, care încă e interesantă. Protopopul Dr. Trăilescu, luând cuvântul, combate şi cererea consistoriului din Oradea-mare şi propunerea comisiunei, pe motive oneste, confesionale-şcolare, şi face contra-propunerea . Consistoriul din Oradea-mare să fie autorizat a cere ajutorul minimal (adecă cele 120 cor.) pănă la care guvernul nu are nici o ingerinţă asupra şcolelor noastre. Mangra (cu mare însufleţire) combate pe Trăilescu şi are obrazul a susţină — fără de-a înşira şi motive — că şcolele vor rămână totuşi ale noastre, că poporul este sărac, nu poate susţine şcolele sale, că cererea este legală... hotariu (întrerupând): legea este nedreptă... Mangra (cu înverşunare): ba nu e nedreapta, ci dreptă este legea, căci nu se poate pofti dela nicî un învăţător calificat a servi pe câte 100 fi. la an. Dr. Nestor Oprean : Mă mir forte, că din intransigenţi ce eram, am devenit d’odată atât de concesivi, încât... închinăm odată și bine toate școlele noastre... Decă ele totuși ni se vor lua cândva, atunci ni se vor lua cu sîla, dar nu ni se va putea fice, că le am dat noi ele bună voie. Primesce părerea d-lui Trăilescu. Dr. Oncu : Mă rog... sinodul să nu între în desbaterea acestei propuneri, ci se dicem, că respectivul punct din raportul consistoriului „să ia spre scrie“. Alţi depidaţi esclamă: nu se pote, căci consistoriul cere expres „autorizarea“... Trăilescu. Nu reced de la propunerea mea, cer votare nominală... Dr. Oncu: Fiţi buni, nu ne legați consciința (?) prin votare nominală. De ce se rămână numele noastre, precum vom vota, la protocol... (Tumult, contradiceri, Mangra se apropie de referent, esupereza o modificare în propunere).Presuliul: Rog pe d-nii deputați să voteze prin ridicarea mânilor. Se întâmplă. Resultatul: 19 voturi pentru propunerea lui Trăilescu, 25 voturi pentru cea modificată, pe placul lui Mangra, care în esență împlinesce voia lui. Ei bine, ce e asta, deci nu corteșire din partea lui V. Mangra, spre a se recomanda guvernului de Vlădică la Arad? E mai mult ca verosimil, că Cilibidache-Mangra a început deja a servi guvernului cu probe vii, că se ţine de voacta, şi că împlinesce cu totă conscienţiositatea condiţiile, la cari s’a obliged!... Din comitatul Hunedórei, Deva, 11 Maiu 1902 st. n. Stimate D-le Redactor! In comitatul Hunedórei arăşi se „schimbă domnii“; — în locul forte nesimpaticului fişpan grof Bethlen Miklós, a fost numit: Barcsay Kálmán deputat guvernamental şi vicespan în pensiune, — pensionat mai cu seama pe motivul, că nu mai era capabil se administreze acest comitat, fără a se îngrozi şi cei dela putere; şi acum e bun ca să „controleze“ administraţiunea, ajunsă aproape totă pe mâna consângenilor săi... înşişi mulţi dintre Maghiari nu-şî pot da seama de aceasta numire şi sunt îngrijiţi că ce va urma, or’ noii Românii nu avem pentru ce să ne supărăm, că unul se duce, şi nicî să ne bucurăm, că va veni altul.... Noul fişpan a fost ales deputat în cercul Devei. Se înţelege, că îndată ce s’a răspândit faima, că va fi numit, şi mai ales după numire, s’au început „corteşirile“ cu o agitaţie ne mai pomenită pe la noi. Pănă aciî sunt doi candidaţi, unul ocrotitul guvernului, grof Toroczkay Miklós, un magnat scăpătat şi Réthy, Lajos, vestitul inspector şcolar şi remaghiarisatorul „Maghiarilor valachisaţî“ din comitatul Hunedoarei, — ambii guvernamentali şi ambii politiciani de duzină, ale căror merite publicistice constau în bîrfelile şi suspiţionările cele mai neruşinate aruncate asupra Românilor şi mai cu sămă asupra inteligenţei poporului român, — şi din planurile ridicule, cum s’ar pută maghiariza Românii din acest comitat. Şi acum stradele Devei sunt cutreerate de cortesî, casele se mînjesc cu inscripţiunî şi placate din ambele părţi, — corteşii te infestază pretutindenea şi nu e chip să scapi de visite şi dintr’o parte şi din alta. Şi când vedî, că toate acestea se întâmplă în centrul unui comitat eminamente românesc, — când vedî, că ambii candidaţi şi omenii lor, cum nu se ruşină să a bate şi pe la uşile inteligenţei ro- * mâne, în tot cercul, cum se umilesc şi câte promisiuni şi laude greţe se adresază la aceia pe cari îi cercetază, cum pe faţă şi mai ales în ascuns, nenorociţii funcţionari români — câţi puţin ei mai avem, — sunt puşi la cele mai condamnabile ispite şi ameninţări chiar; când vedî, cum corteşii străbat prin sate, cum (măgulesc) linguşesc şi ademenesc ţărănimea nostră cu fel şi fel de momeli, şi când vedî, cum unii de ai noştri, mai mult în ascuns şi de frică, să nu-şî pierdă slujba, fac şi ei pe corteşii unuia, sau altuia dintre candidaţi, — te cuprinde o jale şi o grije, că unde vor duce toate aceste. Faptul, că doi candidaţi guvernamentali stau faţă în faţă, îi jignesce şi pe Unguri, fiindcă şi la ei sunt forte mulţi omeni slabi de înger, cari nu ar voi să se strice nicî cu unul, nici cu altul; — apoi ademenirile şi presiunile directe şi indirecte se observă deja şi la ai lor, ceea ce pănă aci nu a fost, — nefiind trebuinţă. La 101. c. şî-a spus programul groful Toroczkay, or astădî Réthy. La cel dintâiu a fost mare scandal, că între cei ce au mers să asculte programul unii au începută striga: „abzug Toroczkay“ şi a face un sgomot, încât numai cu greu s’a putut începe programul; — ce vor mai face pănă la alegere nu se scie, dar din semne se conchide, că vor fi mari frecări. Scurt, am ajuns, că deja şi dintre Maghiari forte mulţi s’au scârbit de mer ,sul lucrurilor, vădend, că toate sunt nu- mai speculă şi totă constituţiunea lor e mai mult o escamatorie, decât o reali- tate. Instalarea noului fişpan va fi la 26 ] Maiu st. n. Avem să ne aşteptăm deci la olile sgomotoase şi la scene triste şi comice. Românii de inimă şi toţi cei ce ţin la cinstea lor româneasca, credem, că și cu aceasta ocasiune vor sei să stea la o parte și vor avea tăria să resiste cu demnitate la toate atentatele, dovedind și astă dată, că fanfaronadele unguresce nu-i pot atinge. Corespondenții. Nr. 95.—1902 Catastrofa din Martinique. Despre marea catastrofă din insula Martinique, în urma căreia oraşul St. Pierre a fost total nimicit, mai sosesc următorele scris: Din Fort de France i se comunică Agenţiei „Havas“, că erupţiunea vulcanului Pelée s’a întâmplat în dori de oi. In câteva clipe massa fierbinte de lavă însoţită de o ploie de foc, a prefăcut oraşul într’un ocean de foc, care se întinse pănă la ţărmul mării din apropiere şi dela localitatea Barbet pănă la Bourg forma o singură colonă de foc. Efectul erupţiunei i s’a simţit pănă la Fort-de-France, unde încă cădea o dusă plaie de cenuşe ardătoare şi de pietrii în mărimea nucilor, acoperind teritoriul cu un strat gros de 10 mm. Insula Intrégo a fost acoperită de un strat de cenușă fierbinte gros de 3 mm. Incrucișătorul „Souchet“ și alte vapoare au plecat îndată spre locul sinistrului, dar s’au reîntors grabnic cu schî în , fiorătore. Printre dispăruţie şi guvernatorul insulei Martinique şi soţia lui, cari în diua ce a precedat catastrofa, au sosit în St. Pierre. Colinele din împrejurimea satelor Barbet şi Du Precher sunt ocupate de vr’o 5000 refugiaţi. Lui „Temps“ i se comunică, că întreaga parte nord-vestică a insulei s’a nimicit. Afară de St. Pierre s’au mai pustiit alte trei localități.