Gazeta Transilvaniei, octombrie 1902 (Anul 65, nr. 215-239)
1902-10-01 / nr. 215
Pagina 2, la Dragodana, Burduca, Cuparul și Mătăsari. La Cojocarul M. S. Regele a întilnit pe A. S. R. Principele Ferdinand. Demonstratiunî în Clusiv. y Serbarea de inaugurare a statuei regelui Media Corvinul (Maties-crain, îi dice ţăranul nostru român), s’a început deja Sâmbătă, — în Clusiv. Totă ziua de Sâmbătă trenurile au dus ospeţii la Clusifi. Cu trenul de după armaţii au sosit delegaţii dietei, conduşi de contele Apponyi, şi miniştrii. Ministrul president Coloman Szell şi colegii luidin guvern au fost salutaţi de primarul Svacsina, care le-a mulţumit că au venit la serbare. A salutat apoi pe Apponyi. Şi Szell şi Apponyi au mulţumit. La intrarea in oraş lui Apponyi i s’au făcut ovaţiuni. Intre cununile, ce au sosit din acest incident, este şi cununa Maghiarilor din Bucurescî. Cununile au fost depuse pe statuă. Săra s’a adunat o mare mulţime înaintea otelului „New-York“, unde e găzduit Apponyi şi căruia i s’a făcut ovaţiune. Lui Szell Kálmán i s’a strigat: Abzag! Mulţimea a cerut ca Apponyi să apară laferăstră, dar neîntemplându-se acăsta, demonstranţii au cântat „Kossuthnota“. La urmă poliţia a împrăşciat pe demonstranţi. Săra la 10 ore sosi cu tren separat representantul Majestăţii Sale, archiducele Iosif August. Iieşiră spre întâmpinare ministru president Szell şi toţi miniştri sosiţi în Clusiv, deputaţii, autorităţile oraşului, comandantul de corp Probst. La sosirea archiducelui musica companiei de onoare începu să cânte imnul „Gott erhalte11. Atât a trebuit, pentru ca mulţimea adunată pe peronul gărei, între cari număroşi universitari, să însceneze o mare demonstraţie. Când musica cânta „Gott erhalte“, demonstranţii începură să cânte ostentatativ „Isten áldd meg a magyart“, aşa că cântarea acestui imn înecă cu totul sunetul musicei militare. Pe când se întâmpla acăsta ministrul Szell şi fişpanul Beldi presentară tînerului archiduce notabilităţile. Plecară apoi spre oraş. Mulţimea încă porni de la gară cântând „Himnuszul maghiar. Când musica militară părăsi peronul gărei, s’au petrecut dinaintea gărei sceneextraordinare de agitate. Tinerimea maghiară întâmpină musica cu fluerături şi sgomot, o împresură şi cânta „Kossuthnota“. Interveni poliţia, ca să împrăşcie pe demonstranţi. ‘In fruntea gălăgioşilor se afla deputatul 48-ist Jessi Pal, care căpătă de asemenea câteva lovituri de sabie. Nessi protestă contra procederei poliţiei, şi era pe-aicî să fie arestat, dăcă nu se legitima că cine-i. Săra târdiu universitarii unguri şi tot felul de omeni s’au dus să facă ovaţiune lui Iokai. De aici voiau să plece la casa oraşului, unde era găzduit ministrul Szell, ca să demonstreze contra lui, însă poliţiştii călări li-au tăiat calea şi i-au provocat să se depărteze. Demonstranţii n’au voit să asculte şi astfel poliţiştii au dat năvală asupră-ie îmbrătindu-i cu latul săbiei. Voinicoşii fugiră. Câţîva din ei au fost arestaţi. Arad 10 Octomvrie. (Şedinţa consistoriului plenar. „Destrăbălare“. Sinod eparchial extraordinar.) Elî s’a ţinut aici o şedinţă plenară a consistoriului eparchial român, în care s’au petrecut lucruri demne de publicitate. Deşi obiectele puse în convocător, anume: 1) Disposiţiuni pentru alegerea deputaţilor la congresul naţional bisericesc, 2) Stabilirea concursului pentru îndeplinirea postului de protopop în Radna şi 3) alte eventuale „obiecte şi propuneri“ — păreau a fi, cum din unii, „lucruri de şablon“, totuşi desbaterile şi otărîrile luate în acăstă şedinţă, graţie apucăturilor „oamenilor de la putere“ din diecesă, sunt de natură forte îngrijitore ! In prima linie îngrijitor pe de o parte, de altă parte semnificativ este faptul, că toţi comisarii consistoriali din trecut, cari au să conducă şi efectuescă actele de scrutiniu, au fost eicamotaţî şi înlocuiţi prin alţii noi, şi toţi bine, ceşti noi, sunt omenii adicţî ai „puterii“ ! Astfel dor bărbaţii vechi, dintre laici ca şi dintre preoţi, cari de 2—3 decenii erau distinşi cu astfel de comisiuni şi cari pururea cu zel şi cu devotament şi-au şi împlinit misiunile, au fost delăturaţî fără nici un motiv, nici moral, nici personal. Asemenea toţi protopopii din cercurile lor proprii au fost înlocuiţi prin câte un preot din alt protopopiat, numit „comisar consistorial“. Aşa de, în Arad, unde de mulţi ani era archimandritul Hamsea, s’a numit Dionisie Popovicî, casariul consistorial, de altcum preot, dar fără parochie. In cercul Vinga-Lipova un preot din Cuveşdî, în cercul Timişora-B. Comloş preotul Terenţie Oprean din Cenadul-sârbesc etc. etc. Numai 2 (die doi) protopopi, Trăilescu şi Ger. Şerb, ambii adicţî cu trup cu suflet ai grupului, au rămas comisari în cercurile lor. Motivele cele grăite cu graiu viu în şedinţă, sunt palavre gole. Cele tainice sunt evidente. Voinicii se sufurră la o luptă voinicăscă, ca să „restaureze“ ei şi congresul, şi să-l predomnăscă! „Destrăbălarea“ în diecesă, intonată şi constatată în decursul acestei şedinţe din partea vătafului lor (Oncu), s’a con- I statat şi în şedinţă prin faptul, că preşedintele actual (asesorul Ign. Popp) care, cum aud, ar fi declarat franc în şedinţă, că el nu are nici o cunoscinţă despre noua compunere a listei „comisarilor cons.“ şi nici că consimte cu ea, ci numai d-l secretar (Goldiş V.) o impune de capul său! Veritabilă destrăbălare! Tote argumentele şi resenele aduse pe tapet din partea celorlalţi asesori cons. au rămas „bobe pe păreţi“, lista d-lui V. Goldiş a fost primită cu majoritate de voturi! Nu mai puţin surprinzătore a fost propunerea incidentală, fără ca se fi fost pusă la ordinea zilei, ca atare, şi comunicată prealabil în program — făcută de d-l Oncu şi acceptată ără de majoritatea presentă în consistorii: „ca la 20 Octomvrie v. (2 Noemvre st. n.) se se convoce un sinod eparhial extraordinar, care se se ocupe esclusiv cu chestiunea de întărire şi aprobare a episcopului ales“ (Mangra) Aud că în decursul desbaterilor s’au adus din cealaltă parte argumente de totă valoarea în contra acestei propuneri, dar tote astea au fost „tocă la urechia surdului.“ Mai pe larg cu altă ocasiune. — Der Sașii? — Sașii muncesc și ei din greu, dar parcă tot nu biruesc aşa ca Românii. E curios lucru însă — zise interlocutorul meu — când e vorba de Saşî, cu ce încredere se adresază ei cătră preoţii noştri, când sunt la strâmtare şi vor să imploreze graţia celui de sus. Saşii din Atei, înainte de a pleca în America, au mers la preotul român şi au plătit liturghii, să slujească în tote zilele, până vor sosi în America. Apoi în Şaroş, însuşî predicatorul săsesc s’a adresat preotului, cu rugămintea să-i slujăscă liturghii... * * * Făceam trecerea, în gândul meu, de la teatrul vieţii, cu lupta pentru esistenţă şi cu emigrările — la teatrul de pe scenă, la societatea nostră, care de trei-decî de ani adună creiţar cu creiţar, ca să potă crea şi la Românii din Transilvania şi Ungaria o instituţiune, pe care o au tote naţiunile, cari au pretenţia de a fi numărate între naţiunile civilisate. Eră o ordine de idei, care merită să visezi despre ea cu ochii deschiși, pănă vor dispără stelele de pe cerin şi aurora va atinge cu degetele ei trandafirii zarea și comele dealurilor! Buturuga mică însă răstornă carul mare. Cum stăteam așa răzimat cu cotele de ferestre, printr’o apăsare involuntară, un buton de la manchetă s’a rupt și s’a prăvălit în șanț. Era un buton de sidef, pe care îl aveam de doi-spre-dece ani. Rămăsesem cu tovarășul lui, pe care îl scoseia binișor din manchetă și îl puseia bine, să-l păstrez ca amintire, căci îl consideram ca „port-bonheur“. Te dure inima, când îți pierdî o rudă său prieten. Te doare inima când îți pierdî un dinte. Ce să facă însă omul atâta cas dintr’un buton de sidef? Șî-a făcut serviciul și s’a dus. Vine altul în locul lui. Așa e, dar vedi, când ai purtat, în bine și în rău un buton, timp de doisprezece ani, se schimbă cestiunea. Nu butonul, ca atare, ci locul şi împrejurările, unde l’ai cumpărat şi evenimentele trecutului, triste sau vesele, lacrămile şi surîsurile cărora a fost martor, au făcut din el mai mult, decât un obiect de toaletă, au făcut din el un prieten. Părechea de buton, din care acuma nu mai am, de cât pe unul stingher, am cumpărat’o la un loc de pelerinaj, şi când erau noi, purtau imaginea bisericei„Strassengel din Stiria. Şi mi s’au revocat în memorie suvenirile orelor petrecute la mănăstirea cistercenilor, numită ,Stift Rein“, sub a căror jurisdicţiune cade locul de pelerinaj Strassenger. Biserica gothică, una din cele mai frumoase monumente artistice ale Austriei, zidită în secolul XIV, s’a şters ce e drept de pe butonii mei, imaginea ei îmi trăesce însă şi adî în suflet impreună cu multe amintiri istorice şi personale, îmi aduc aminte de crucifixul crescut ca prin minune în trunchiul unui arbore şi care crucifix se păstrăză astăzi pe uşa tabernaculului bisericei, îmi aduc aminte de biblioteca bogată a mănăstirii „Rein“, unde am vădut foliante manuscrise, antifonare şi misale, scrise cu iniţiale mari aurite, între cari un „missale“ scris în genunchi, timp de mai multe decenii, de prelatul mănăstirei Wolfgang Schröttl (1480), care era cel mai renumit caligraf al timpului său. La paalele bisericei din Strassengel este situat frumosul loc de vilegiatură, frecventat pănă şi de oispeţi din România, comuna „Judendorf“. Şi în legătură cu numele acestei localităţi „Judendorf“ (satul Jidovilor) mi s’a sugerat ideia unei cestiunî mari sociale, care preocupă astăzî toate straturile societăţii, capetele încoronate, pe diplomaţi şi guvernanţi, înţeleg: cestiunea jidovăscă, care apasă pe conscienţa naţiunilor ca un cauchemar. Aici, în Stiria, a fost un timp, când cestiunea jidovilor s’a resolvit „pentru toate timpurile“ şi totuşi a revenit ărăşî la ordinea zilei, după o epocă de 400 ani. Dar s’a umplut spaţiul, ce mi s’a acordat astăcji pentru foileton, voiu continua a espune deci altă-dată ceea ce am visat cu ochii deschişi, în noaptea când, răcicat cu cotele pe ferăstră coridorului unui vagon, călătoriam la adunarea generală a societăţii pentru crearea unui fond de teatru român. Delaleton. * GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 215.—1902. Dintre deputaţii saşî au fost la serbarea de erî d-nii: Dr. Lindner, Dr. Carol Lurtz, Korodi, Schmidt şi Pildner. Studenţii italieni în România. Despre recepţia studenţilor italieni, în localul fundaţiei universitare Carol I, se raportă că: Drapelul oferit studenţilor români din Turin, era purtat de d-1 Giglio-Toss. Toţi studenţii italieni au semnat în registrul Fundaţiei. Intre altele, Giglio-Toss a scris: „Eviva la Romania“ Giovani Persico: „Aduce salutare din Roma“. Cesare Tenca: „Salut România, salut Transilvania“; Canachioni: „Salut România cu cele mai sincere şi frăţeseî sentimente“. D-10. Dimitrescu-Iaşi, în puţine cuvinte salută cu bucurie venirea studenţilor italieni. Spune, că era şi timpul, ca să se manifeste în faţa lumei acestă solidaritate firescă, mai ales în împrejurările de faţă. In urmă Rectorul Universităţei s-a întreţinut în parte cu fiecare representant italian. La eşirea studenţilor italieni, enorma mulţime, care staţiona în faţa fundaţiei, i-a aclamat călduros. De la fundaţie au plecat la banchetul oferit de primăria capitalei. * La banchetul oferit de primăria capitalei studenţilor italieni la Teatrul Naţional au luat parte 80 de persone între cari d-nii: Sihleanu, directorul teatrelor, d-1 D. Onciu profesor universitar, Al. D. Florescu, secretarul Ligei culturale, Petrovic, ajutor de primar, d-1 Ionescu, ofițerul stărei civile. Cel dintâin toast a fost ridicat de d-1 D. Ionescu în limba italiană, bând pentru Suveranii Italiei. Au vorbit l’,apoi d-nii: Giglio Toss pentru Suveranii României, Persico student italian pentru Universitatea română, d-l Sihleanu, în limba italiană, pentru Universităţile din Italia, studentul l. De M. Sa Regelui Carol I. Sinaia. Studenţii italieni adânc mişcaţi pentru primirea căldurosă şi entusiastă ce Capitala Regatului Român le-a făcut, trimet M. Văstre respectuasele lor omagii şi mulţumiri. Să trăiăscă M. Văstlă ! Trăiăscă M. S. Regina! Trăiăscă augusta familie regală ! ss. Preşedintele cercului italian. Principelui Colonna. Primarul Romei. „Cetăţenii subsemnaţi asistând la banchetul dat de primăria Bucurescî în onărea studenţilor italieni, trimet prinţului Colonna un salut afectuos pentru valoroşii fii ai Italiei“. Telegrama acesta a fost semnată de toţi participanţii la banchet. S’a mai trimes o telegramă primarului oraşului Veneţia. Festivalul de la Ateneu. La orele 3 studenţimea italo-română formând un imposant monom, au plecat spre Ateneu. Pe tot parcursul au fost aclamaţi de mulţimă. După ce au visitat mai întâi el biblioteca şi pinacoteca, studenţimea s’a urcat în sala de sus unde urma să aibă loc festivalul. Italienilor li s’a oferit loja presei. La întărcerea Italienilor în sala care gemea de lume, aplausele, uralele şi aclamaţiile nu-şî mai luau sfîrşit. Florile cari erau aruncate asupra lor îi acoperise. La 3 şi jum. începe festivalul. Corul societăţei Corale române „Carmen“ sub conducerea profesorului Kiriak, întoneză impul regal italian. Asistenţa ascultă imnul în piciore, or după esecutarea acestui imn mai bine de zece minute asistenţa aclamă pe studenţii italieni. Studenţii italieni îmbrăţişăză şi sărută pe studenţii români. D-l Elinescu, cunoscutul şi mult apreciatul flautist, a esecutat magistral scena pastorală, producţiunea sa. Italienii l-au acoperit cu flori. D-na Aristiţa Romanescu, îşi face apoi apariţia în costum naţional. D-sa a declamat, — şi fiecare cunosce superiora-i putere dramatică — „Latina ginte“, Petrescu pentru oraşul Roma, Remus Iliescu, preşedintele comitetului de recepţie al studenţilor italieni, pentru primăria Capitalei, d-1 Al. D. Florescu în numele Ligei Culturale, d-1 Onciu, profesor universitar pentru progresul istoric al universităţilor italiene, d-1 Cazzavillan, în numele coloniei italiene din Bucurescu etc. După terminarea discursurilor, studenţii italieni şi români au încins o horă, mai întâiă în foaierul teatrului, şi în urmă afară pe terasă. Adi entusiasmul cresce mereu. Studenţimea italiană aruncă flori mulţimei, care se afla pe piaţa teatrului, care răspunde cu urale şi strigăte de: Eviva Italia. Se trimet telegrame.