Gazeta Transilvaniei, iunie 1903 (Anul 66, nr. 119-142)

1903-06-01 / nr. 119

Pagina 2, cunoscea foarte bine toate intrările şi cori­­doarele konakului, aşa că ofiţerilor, sub conducerea adjutantului, le-a fost forte uşor a pătrunde pănă la cabinetul de dormit al regelui. Uşa era închisă. Regele fu somat prin uşa închisă, se iscălescă de­cretul de abdicare, care era scris gata. Regele a răspuns, că nu vre să iscălăscă, or daca cine­va ar îndrăsni să se apropie de el, îl va împuşca cu revolverul ca pe un câne. Atunci au adus tirnacope şi alte instrumente şi au început se spargă uşa. Era însă o muncă grea, fiind­că aşa era tare. Adjutantului Naumovici îi veni atunci un gând diavolesc: el scoise nisce dina­mită, pe care de­sigur o avea gata la sine spre acest scop, încă de mai ’nainte, și ast­fel ușa a fost spartă cu dinamită. Naumovicî şi-a ispășit însă cu viața aceasta cutezanță. Trupul lui a fost sfă­­rîmat în bucăți de materialul esplosiv. Acuma pătrunseră cei­lalți ofițeri în odaia regelui. In momentul acesta veni adjutantul general al regelui, generalul Lazar Pe­­trovicî cu un revolver în mână și cu un glonț a culcat la pământ pe căpitanul Dimitrie Dragutin. După aceea generalul şi-a îndreptat revolverul asupra locotenentului de arti­lerie Mihail Pistic, acesta însă a fost mai iute decât generalul şi cu revolverul, pe care îl primise în semn de distincţiune de la însu­şi regele, împuşca pe credincio­sul general drept în inimă, aşa că ime­diat cădu mort pe podele. Abia acuma li­ se deschise drumul la rege. S’au descărcat asupra regelui Alesandru mai multe glonţe de revol­ver, dar nu şî-a dat sufletul numai­decât, şi se dice, că a mai trăit puţin. Cine a fost acela, care i-a stins pe urmă viaţa, încă nu se scie. De asemenea nu se scie încă în ce chip au pătruns în odăile re­ginei, şi cum au împuşcat-o. Se scie însă, că trupul reginei, pe care atât de mult o urla poporul şi totă lumea, era acoperit de răni de glonţe. Trupurile părechei re­gale au fost acoperite cu nisce c­arşafuri (lepedee) şi aruncate prin ferestri pe ierba din grădină din dos. Unde au fost duse de aici cadavrele, nu se scie. După­ ce s’a săvîrşit acesta muncă înfiorătdre pe la orele 2 din noapte, un lo­cotenent colonel a eşit afară înaintea co­nacului şi a vestit poporului, că regele Alesandru şi regina Draga nu mai sunt între cei vii, or dinastia Obreno­­vicî s’a stins. Vestea aceasta a fost pri­mită de popor cu mulțumire estra-ordi­­nară și puțin a lipsit, să nu-1 aclameze sgomotos pe locotenentul-colonel. Dar încă nu se sfîrșise măcelul. Se hotărîse anume să se strrpeascâ totă fa­milia reginei. Din conac b» duseră decî câțî­ va ofițeri la locuinţa celor doi fraţi ai reginei, Nicodim şi Nicolae Lun­eviţa. Amândoi s’au încercat să fugă, însă n’au reuşit, câte­va glonţe de revolver i-au trântit morţi la pământ. Ministrului-preşedinte, general Tinţar Markovici îi fuse hotărîtă aceeaşi sarte. El voia tocmai să se îmbrace, spre a merge la conac şi luase arme cu sine. In acest moment a fost surprins de cătră re­­voltanţî. Fără să se fi putut apăra, şi acest credincios servitor al stăpânului său fu împuşcat. Ministrul de interne V. Teodorovici în spaima ce-1 cuprinsese a vrut să se sinucidă şi s’a rănit grav cu un glonț de revolver. Cei­lalţî miniştri au fost arestaţi. Numai cu ministrul de resboiu Miovan Pavlovici au procedat mai crudei. Acesta a vrut să se apere. Apărarea n’a ţinut însă mult, căcî un glonț de revolver l’a nimerit drept în inimă, stingându-i viaţa. In total au fost ucise dece per­­soane, or doué grav rănite. S’a constituit un nou guvern şi lumea a primit scriea despre acestă constituite parte cu mulțumire, parte cu nepăsare. Despre proclamarea prinţului Karagheor­­ghevici ca rege, încă nu se scie nimica. Se svonia, că regimentul reginei Draga s’ar fi resculat să facă o contrarevoluţiune. Un alt svon spune, că la curtea din Viena şi la cea din Petersburg au fost trimişi ofiţeri, cari să anunţe cele petrecute. Belgrad, 11 Iunie. Conjuraţia ofiţe­rilor era plănuită încă din Decemvrie şi trebuia se se execute pe la mijlocul lui Ianuarie, însă a fost tradată curţii de că­tre un anumit Katid. La acesta o parte din ofiţeri au fost transferaţi în provincie Se supnise însă, că odată cu deschiderea skupstinei, Nicodim Lun­eviţa are să fie proclamat moştenitor de tron şi că tot­odată se va proclama dreptul statarial. La aceasta s’a hotărît apoi săvârşirea măcelului sângeros pe z ziua de eri, ani­versarea a 35-a a uciderii lui Miloş. Eri au sosit la Belgrad foarte mulţi ofiţeri din provincie. Ei au ţinut o confe­­renţă la casarmă, la care conferenţă au participat şi şefii partidului radical. La aceasta conferență s’au stabilit detailurile măcelului și lista noilor miniștri. Pe lista aceasta era și numele lui Protid­, care era exilat și trăia în Semiin. Adî diminață s’a întors în patrie, er numele lui era afișat ca ministru pe zidurile Belgradului. In­konak a făcut bune servicii re­belilor şi maiorul Maşin, fratele mai tînăr al bărbatului dintâi şi al reginei Draga. El a fost acela, care i-a călăuzit pe ofiţeri la cabinetul de dormit al fostei sale cumnate. înaintea konakului erau regimentele de infanterie nr. 6 şi 7, un escadron de cavalerie și două baterii de artilerie, cari împresuraseră konakul. Era cu neputință se scape cineva. Armata a plecat din pasarme la orele 12. Pănă la orele 2 totul se terminase. Karagheorghevici a răspuns că nu are nici o scrie directă despre cele petrecute în Belgrad. „Tot ce sciu este, ceea­ ce mi-a telegrafiat un amic al meu din Viena. Era de prevăzut, că se va întâmpla aşa ceva. Eu aveam de gând tocmai acuma să merg la Petersburg, spre a-mî vedea copiii, şi anume pe Gheorghe în etate de 16 anî, Alexandru de 25 anî şi Elena de 19 anî.“ — In privinţa politică Karagheorghevici e foarte reservat şi dice, că aşteptă desvol­­tarea normală a lucrurilor şi să fie însci­­inţat în mod oficial despre proclamarea sa de rege. Noul rege e în etate de 59 ani, de stătură mijlocie, cu mustaţa căruntă. — De-acum o să ne punem pe train, zise Ceb­aş entusiasmat. O să ne dea mâna să ne îngăduim câte ceva. N’ai tămă, o să-ți iai și tu partea ta, biete. O să-ți dau patru­ de zi de ruble, ești mulțumit? Dăcă vrei, ţi­ le dau îndată.... — Dăcă cred! tu de ce nu ? Eu îi iau. Gavril tremura din tot corpul de ne­răbdare și de altceva încă, chinuitor, care-l rodea la inimă. — Hahaha! Fricosule! — Ii iau. — Ia-i, te rog, frățiore. Te rog, ia-i. Nu știu ce să fac cu o grămadă așa mare de bani. Scapă-mă de ei, ia-i, na! Celcaş întinse lui Gavril câte­va banc­note roșii. Acesta le luă cu mâna tremură­­toare, aruncă lopețile și începu să vâre banii în pieptar, închidând ochii lacomi şi res­pirând adânc, par’că ar fi beat ceva fier­binte. Celcaş îl privia, zimbind batjocoritor. Gavril apuca ăl lopeţile şi începu să vestescă nervos şi repede, lăsând ochii în jos, părând că se teme de ceva. Umerii­ şi urechile î i tremurau. — Mă, da lacom eşti! Asta nu e bine. Dar nici nu se poate altfel. Ești doar’ țăran, disce Ceb­aș gânditor. — Ce nu poți face cu banii ăștia! cjise Gavril cu patimă și începu să vorbească repede, par’că și-ar fi prins cuvintele din sbor. Vorbi despre viața pe care o duci în sat, deci ai bani, sau n’ai. Cu bani ai ono­ruri, mulţumire, libertate, veselie.... Celcaş îl asculta cu atenţie, serios, dus pe gânduri. închisese ochii. Din când în când zimbia mulțumit. — Am ajuns, întrerupse Celcas pe Gavril. Un val apuca calcul şi-l împinse în­demânatic pe nisip. — Ei, frate, acum s’a isprăvit. Trebue să tragem calcul, mai sus, ca să nu-l ia apa. O să vie cine­va să-l ia. Şi acum, să ne luăm rămas bun. De aici sunt opt verste pănă în oraş. Tu ce faci, te întorci în oraş ? Pe faţa lui Ceicaş strălucia un zîmbet blajin, dar viclan. Se vedea că-i venise ceva în gând, ceva plăcut pentru el, dar neașteptat pentru Gavril. își vîrîse mâna în buzunar și făcea să se audă fâşeitul bancnotelor. — Nu.... nu mă duc!... Gavril nu pu­tea să răsufle, ceva par’că-l strîngea de gât. Un întreg haos de dorințî, de cuvinte și de simţăminte, cari se înghiţeau unele pe altele şi-l dogoreau ca focul, se sbăteau în el. Celcaş îl privea uimit. — Ce ai? întreba el. — Nimic ... Insă Gavril făcea feţe-feţe şi sta nehotărît pe loc. Aci ’i venea să se repedă la Celcaş, aci se oprit, cuprins de o altă dorinţă, care i­ se părea greu de împlinit. Lui Celcaş nu-i era îndemână văden­­du-l așa de agitat. Aștepta să vadă cum au să se sfârșescă astea. Gavril începu­ să râdă ciudat, un râs care sămăna a plâns. Lăsase capul în jos, așa că nu i­ se putea vedea fața; i­ se ve­deau însă urechile, cari se făceau când roșii, când galbene. — Lua-te-ar dracu ! striga Ceicas. Ce, te-ai ampresat de mine? Par’că eşti fată. Iţi vine atât de greu să te desparţi de mine? Ei, băeţele, spune, ce ţi-e? Hai, că mă duc. — Te duci! strigă tare Gavril. Malul nisipos şi pustiu se cutremură la strigătul acesta şi valurile de nisip, aduse de mare, părură că se ridică şi ele. Şi Cel­caş tresări. Gavril făcu de­odată o mişcare, se aruncă la picioarele lui Celcaş, i­ le cuprinse cu mânele şi-l atrase spre el. Celcaş se clătină şi căd­u greu pe ni­sip. Scrîşni din dinţi şi ridică pumnul în aer. Dar înainte de a da, audi şaptele ru­­gătoare ale lui Gavril, care-i ducea ruşinat: — Scumpule ! Dă-mi mie banii ăștia... Dămi-i, ce e asta pentru tine? Ţie ţi-a tre­buit o noapte.... numai o nóapte, şi mie ’mi trebue ani. Dămi-i, o să mă rog pentru tine la trei biserici.... o să mă rog pentru iertarea păcatelor tale. Tu ’i arunci în vânt, GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 119.—19013. Interview cu Petru Karagh­eorghevici Geneva, 11 Iunie. Corespondentul diarului „N. Fr. Pr.* a avut asjî o con­vorbire cu prințul Karagheorghevici, care a fost proclamat ab jî noapte rege al Serbiei. Natalia. Paris, 11 Iunie. Ex-regina Natalia, care petrece în Franța, de câte­va zile se află în Versailles, unde vru să-șî cumpere o vilă. Sciiea tragică a aflat’o după amiadî. Mai Intâiu fu încunoscințată, că în Serbia s’au întâmplat lucruri seriose. Peste o jumătate de ora primi vestea despre omorul din Belgrad. Natalia is­­bucni în plâns și mult timp n’a putut să dică o vorbă. Apoi esclama.­—­ Bietul meu copil! Bietul meu Saşa! înmormântarea. Semiin, 12 Iunie. Cadavrele regelui Alesandru şi reginei Draga, cari ieri diua întregă au zăcut într’un coridor al pala­tului regal, au fost ridicate şi duse la amiaeji de cătră soldaţi în grădină, unde s’a constatat, că regele a căpătat 27 glonţe de revolver, or regina 5 glonţe. După amiadî la orele 5 cadavrele au fost aşe­­date în coşciugurî simple şi în mare li­nişte, urmate de un singur preot, au fost înmormântaţi în cripta rebrală de la bise­rica Sf. Mare. Un comunicat al noului guvern. Belgrad, 11 iunie. Noul guvern pu­blică un comunicat în care z zice, că dife­ritele certe de la curte au făcut să inter­vină armata şi în conflictul acesta, regele şi regina şi-au pierdut viaţa. Pentru­ ca li­niştea şi ordinea să fie menţinute în ţară, toate grupările politice s’au unit și au for­mat un guvern provisoriu, ca să restabi­­lească stările esistente constituționale di­nainte de 23 Martie. S’a hotărît se se con­­voace adunarea națională aleasa la 6 Aprilie 1901. Aceasta adunare va alege pe noul domnitor și va aduce și alte hotărîrî, re­clamate de noua situaţiune. După rapoar­­tele primite de la autorităţile civile şi mi­litare, liniştea n’a fost turburată nicăirî în ţară. Guvernul îşî va da silinţa să o menţină. Mobilisare contra Belgradului. Neoplanta, 11 Iunie. Omenî sosiţî din Belgrad anunţă din isvor sigur, că garnisona din Niş a fost mobilisată contra Belgradului. O parte a acestei garnisoane, cu tunuri, a plecat contra capitalei. Ea e urmată şi de alte garnisoane. Petru Karagheorghevici. Noul rege al Serbiei Petru Karagheor­ghevici e un bărbat voinic şi cu cultură distinsă. Educaţia şî-a făcut’o în Franţa. Apare mult mai tînăr de cum e în ade­văr. S’a născut la 1846 în Belgrad. A urmat pe tatăl seu în exil la 1859, ca băiat de 13 anî. Din copilărie încă a fost crescut în iubirea şi entusiasmul pentru ideia naţio­nală serbeascâ şi în ura faţă de dinastia Obrenovicî. Cunosce escelent raporturile sârbesci,și n’a încetat nici pe un moment a întreține legături cu Serbii din regat. Din iubire față cu causa națio­nală sârbescâ, cu ocasiunea răsboiu­­lui turco-sârbesc și a răsboiului sârbo-bul­­gar șî-a oferit lui Milan serviciile sale în luptă ca simplu gregar. La acesta însă Milan a răspuns: „Un mișel, ca d-ta, nu poate fi nicî­odată soldat sârb.“ Răspunsul acesta i-a mărit ura față cu Obrenovicesciî. S-a căsătorit la 11 August 1883 luând de soție pe prințesa Zorka, fiica cea mai mare a principelui Nichita de Muntenegru. De la aceasta căsătorie începând, Ţarul Rusiei l’a avut în graţia lui şi în ascuns îi sprijinia instinţele pentru a dobândi tronul sârbesc. Din căsătoria aceasta i­ s’au născut cei doi copii: George, adî în vîrstă de 17 anî, şi Alesandru, adî de 14 anî. După nascerea celui din urmă, mama co­piilor mari. Copiii au fost duşi în Rusia, unde însă au fost crescuţi în sentimente naţionale sârbesce. Familia Karagheorghevici. întemeietorul acestei familii, despre care cronicarii amintesc, că a jucat un ma­re rol în istoria poporului sârbesc,­a fost Grui Petrovici George, și el a folosit prima oră numele de Karagheorghe (Kara însem­­nată pe turcesce negru). Karagheorghe s’a născut la 21 Dec. 1766 din părinţi ţărani. A luat parte la prima răscolă a Sârbilor contra Turcilor (1787), unde a dat doved­î de energia sa neînfrântă. La 1788 s’a luptat la London în fruntea unei cete de Sârbi. După în­cheierea păcii la Sistov în 1791 Kara­gheorghe a venit în Ungaria, unde a că­pătat o condiţie într’o mănăstire din Sla­vonia. La 1804 a fost o adunare de popor în Sendria, unde Karagheorghe fîi pro­clamat conducător al Serbilor. La 1805 întreg voivodatul sârbesc, afară de Bel­grad, era în stăpânirea Sârbilor. La 1806 în urma certelor şi duşmăniilor interne, Turcii au dat din nou năvală în Serbia, Karagheorghe însă i-a învins la Misarko- Polje, a liberat şi Belgradul şi astfel de­veni mântuitorul patriei sale. Continuele rosboie istoviră și forțele Sârbilor, așa că la 1810 Karagheorghe ceru ajutorul Rusiei. Cu acest ajutor el Semlin, 11 Iunie. Colonelul Misiei a luat comanda garnisoanei din Belgrad. Trupele din provincie au fost chemate la Belgrad. *

Next