Gazeta Transilvaniei, octombrie 1903 (Anul 66, nr. 217-242)

1903-10-24 / nr. 236

REDACŢIUNEA, I Administraţiunea şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURI: In Viena: laM. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Les­­ner., Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Gold­berger, Ekstein Bemat, Iuliu Leopold (VII Erzsóbet-körut). PREŢUL INSERŢIUNILOR : o se­rie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Pu­blicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seria 20 bani ANUL LXVI. Nr. 236. Braşov, Vineri 24 Octomvrie (8 Noemvrie). „GAZETA“ iese în lo­care z­i. Abonamente pentru lAustro-Ungaria Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate. Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fir., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.­ Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esem­­plar 10 bani. — Atât abona­mentele cât şi inserţiunile, sunt a se plăti înainte. Banffy, Szell şi Tisza. 1895—1903. Cunoscem deja în trăsături ge­nerale programul de guvernare al noului ministru-preşedinte unguresc, conte Ştefan Tisza, care este cuprins în vorbirea ce a ţinut-o acesta în conferenţa clubului liberal de Marti sora. In diua următore, contele Tisza tebuia, conform usului, se şi desvolte programul mai pe larg în cameră. După ce înse independiştii din stânga l’au primit cu atâta dragoste şi alaiu încât n’a putut s’ajungă la cuvânt şi se ’şi espună programul şi, după ce în cameră e pusă la ordinea dilei pe diua de ac|î discusiunea asupra demisiunei contelui Apponyi din pos­tul de preşedinte al camerei, care discusiune nu se poate sei cât va dura, renunţăm de a mai aştepta expunerea programului de guvernare al lui St. Tisza înaintea representan­­ţilor „naţiunei“ şi vom lua ca basă a aprecierii noastre de aceî ceea ce a enunţat prealabil ministru-preşedinte în conferenţa partidului guvernamen­tal ca „direcţiune naţională“ a sa. Seim care este „direcţiunea na­ţională“ a bărbaţilor de stat ma­ghiari, seim şi ce fructe a adus ea în periodul de aproape crece ani, des­pre care voim se vorbim. La paci­feul şi liniştitul traia şi la buna înţelegere între popoarele Ardealului şi Ungariei de sigur că acesta di­recţiune n’a contribuit nici măcar c’un grăunte. Din contră a făcut se crâscă amărăciunea în ţară într’un mod, de care numai cei dela cârmă, ameţiţi şi orbiţi cum sunt, nu-şî sciu­da de loc samă. Se vedem acum cum variază noul ministru-president vechia temă a despotismului naţional maghiar­. Tisza vorbesce de idealul sta­tului naţional maghiar şi de puterea lui, care „se poate concorda“ cu con­ceptul şi cu politica maghiară tradi­ţională, se poate concorda cu naţiona­lităţile, cu deplina respectare a drep­turilor şi cu sentimentele frăţesc, faţă cu concetăţenii streini ai Ma­ghiarilor. Z­ice apoi, că, precum a succes Maghiarilor a susţine o miie de ani legătura frăţescă între cetă­ţenii patriei, cari vorbesc diferite limbi, aşa le va succede şi în viitor, numai „agitatorii“, cari vor se aţîţe pe cetăţenii din sînul naţionalităţi­lor în contra statului maghiar, se fie doborîţi şi nimiciţi, şi acesta nu numai prin procurori, poliţai şi gen­­darmi, ci şi cu ajutorul cetăţenilor streini din ţară, cari nutresc „senti­mente patriotice“. Etă un nuce cum crede Tisza­­fi­ul se disolve şi se contopesca, ceea ce Tisza-tatăl a sdrobit și sfă­­râmat; era politica lui de naționali­tate ! Peu, că n’a meritat ca dr. Banffy să se cătrănască așa de mult din causa ei. Căci nu e cu nimic mai liberală și mai generoasa de cât a fost aceea, pe care a enunțat’o el, când s’a aşedat prima oră pe foto­liul ministerial. In Ianuarie 1895 dr. Banffy a zis, în programul ce l’a desfăşurat atunci ca ministru-preşedinte, aceeaşi, vorbind de direcţiunea naţională şi de caracterul maghiar al statului, de „energica combatere şi suprimare a tuturor tendinţelor şi agitaţiunilor ilegale“ şi de „luarea în considerare a pretensiunilor îndreptăţite, ce le pot face concetăţenii de limbă ne­maghiară pe basa legei de naţiona­litate, fără de alterarea caracterului statului unitar naţional“. Pista dor mai mult, ori mai puţin Banffy, decât a declarat acum Tisza ? Quod non. Unul ca şi altul n’a ejis nimic, fiind­că au variat, ca şi Szell la 1899, numai tema „Nessze semmit“ (Na nimica!) Szell încai a rem­as pe lângă „construirea statului naţional ma­ghiar unitar“, n’a amintit nimic în vorbirea-program a sa din 1899 de vr’un drept legal al „cetăţenilor de FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Note şi impresii. (La ţermurele Someşului. — Podul plutitor. — Fer­­bătorea de prune. — Negoţul cu mere. — Un copac uriaş. — Târguri la Jibou. — Biserica românescă din Jibou.) Se perduse soarele ca un glob lumi­nos de foc pe după vârfurile de patră ale munţilor, care se zăreau în depărtare. Lăsase în urma lui un cer roşu, ca de jăratec, a cărui lumină reflectându-se pe vârfurile ascuţite ale munţilor, le dedeau o colore roşietică, vie, fermecătoire, care îţî atrăgea privirea. Pleca în alte părţi, pleca să deştepte alte speranţe, să încăl­­ijescă alte inimi. Treceam pe lângă marginea drumului pe lângă un şir lung de plopi înalţi şi puternici, aşedaţî aproape la distanţe egale unul de altul, îndreptându-mă cu încetul spre „ţăriaurele“ stâng al Someşului. In cale-’mî, rar dam de câte un tre­cător. Din când în când câte doi trei ţă­rani, se reîntorceau pe la satele lor ve­nind din Jibou ; mergeau încet şi câte unul dintre ei cântând din fluer. Câte două, trei care încărcate cu „m­alaia“ (po­rumb) cules, sunau a greu trecând prin stratul gros de praf, de-a lungul şoselei. La fie­care car erau câte doi boi, bivoli ori catâri, pe cari oamenii îi biciuiau me­reu, strigând şi chiuind. Cotind într’un rend, apucaia de-a­lungul unui loc cu porumb, necules încă, şi după puţină vreme ajunseiu la „ţărmu­­rele“ Someşului, tocmai în faţa podului plutitor. Apa rîului secase mai mult de jumătate din causa secetei celei mari şi podul plutitor de abia îşi mai putea face cursele lui, de la un „ţărmure“ la celă­lalt Tocmai în faţa podului, pe „ţărmu­­rele“ opus se începea drumul, care duce în sus pe deal, la satul Rona. Mai încolo de pod era ferbătorea de rachiu de prune a unui evreu din Oradea mare. In jurul ei, peste tot, o mul­ţime de buţi mari pline cu prune. Veneau mereu cară încărcate; prunele apoi se măsurau şi se puneau în buţî, unde tre­buiau să stea câtă­va vreme, pentru a ajunge într’o stare de putrezire, ca să potă fi întrebuinţate la fabricaţiune. A­­proape toţi vânzătorii, cari veneau cu ca­­răje încărcate, erau Români, tot astfel şi lucrătorii de la ferbătore. Intrebaia pe unul, cum li­ se plătesc prunele, şi-mî spuse, că evreul le dă numai trei coroane pe un hectolitru, pe când el scoate dintr’un hec­tolitru dece litru­ de rachiu. De altfel, de mult nu s’or fi făcut pote atâtea pome p’aci, ca în anul acesta. S’au exportat chilnic deci de vagone cu pome numai din Jibou. Au venit nemţi din Austria, din Germania, de la Berlin şi Breslau şî-au cumpărat cantităţi foarte mari de mere. Şi nemţii aceia au lăsat sute de mii de mărci numai pe pome şi numai în comitatul Sălagiului. Intr’un rând auream, că şi un frances din Belgia a venit p’aci, tot numai pentru pome.­­ Am întrebat odată la gară pe un neamţ din Berlin, că unde duc ei atâtea mere. Mî-a răspuns, că el şi încă cu câţî­ va tovarăşî, cari au venit cu el, le expedieză numai la Berlin. Ceilalţi le duc la Mün­chen, la Breslau etc. La Berlin, el vinde merele unui comersant mare de acolo, care apoi le trimite în toate părţile. Cele mai multe se folosesc numai ca mere de desert, ci pe cele mai mici, şi pe cele care eventual se strică pe drum, le vinde la comersanţii de vinuri, carî fac vinuri din ele. Numai pomele din grădinile boeru­­lui de aici s’au vândut cu cinci mii de coroane. Dar nu numai pome, ci şi cereale s’au făcut în mari cantităţi în anul acesta. Aproape de ţărmure era un copac forte mare, cu trunchiul gros şi aproape cu totul scobit înlăuntru. Ar fi putut în­căpea cel puţin doi oameni în scobitura aceea. — In copacul acela — îmi spunea un lucrător român de la fierbâtoare vă­jendu­­mă, că mă uit la crengile lui lungi şi forte puternice, — la anul 1848, când o limbă streină“ şi a terminat cu cu­vintele „lege, drept şi dreptate“, care multă vreme au sedus pe naivi a crede, că a 4­3 a promis ceva. Eră în ce se resumă „conceptul maghiar şi politica tradiţională ma­ghiară“. De amintesc ceva de „drep­turi“ ale concetăţanilor streini, de nu, miniştrii unguresc! înţeleg sub poli­tica de naţionalitate numai şi numai persecutarea „agitatorilor“, adecă tocmai a acelora dintre „streinii“ în ţara lor, cari luptă pentru drepturi. Cu­ o astfel de direcţiune con­tele Tisza va prinde în laţul seu pete pe nişce rătăciţi de prin Bihor, naţionalităţile înse nu le va putea avea nici un moment pe partea sa. Contra lui Banffy. Oficiosul „Ma­gyar Nemzet“ ia în apărare pe contele Tisza contra învinuirilor aduse de Banffy în privinţa politicei față cu naționalitățile „Intreaga activitate politică a lui Tisza — dice „M. N.“ — şi toate declarațiunile date în chestiunea aceasta de dânsul, desmint învinuirile colportate pe socotela lui Tisza“. Respingerea proiectului austro­­rus, ziarul vienes „Neue Freie Presse” este informat din Sofia, că unii delegaţi ai organisaţiunei macedonene au respins proiectul austro-rus de reforme, de­ore­ce el nu cuprinde şi amnistiarea celor com­promişi în timpul revoluţiunei. Aceşti de­legaţi cer apoi pentru Macedonia un gu­vernator creştin având pe lângă el func­ţionari europeni care să aplice reformele cu forţa. Ziarul „S­ iwtes“ din Londra află, că Turcia respinge primele două articole din proiectul de reforme austro-rus, declarân­­du-le vătămătore pentru drepturile sulta­nului şi pentru onoarea armatei turcesc­. Se stie că unul din aceste două articole este relativ la numirea a doi funcţionari civili, de către Rusia şi Austria, funcţio­nar­ care să se afle mereu pe lângă Hilmi paşa, inspectorul general al Macedoniei, spre ai atrage atenţiunea asupra abusuri­­lor ce s’ar comite şi a trebuinţelor popu­­laţiunilor. Al doilea articol priveste reorgani­­sarea jandarmeriei şi poliţiei, care trebue să se încredinţeze unui general străin, dându-i-se ca ajutor ofiţeri d’ai marilor puteri. Aceşti ofiţeri vor avea de supra­­veghiat purtarea trupelor turcesc­ cătră populaţiune. Noul cabinet italian. Marţi a so­sit la Roma regele Victor Emanuil spre a primi jurământul noilor miniştri care sunt următorii: Giolitti la preşedinţia con­siliului şi interne. Senatorii Tittoni la externe. Luszatti (evreu) deputat la te­zaur. Deputatul Rosano la finance. Ron­­chetti la justiţie. Amiralul Mirabello la marină. Generalul Pedotti la resboiai. Rava (evreu), la industrie, comercî şi agricul­tură. Vendramini la poşte, l­ăesco la lu­crări publice. Orlando la instrucţiune. Dieta ungară. (Şidinţă furi­unosă. — Ministrul preşedinte Tisza violent atacat de oposiţie. — Nu şi-a putut desfăşura programul.) Nu s’au înşelat cei­ ce credeau, că şedinţa de eră a dietei, în care ministrul­­preşedinte Tisza era să-şî desfăşore pro­gramul, are să fie furtunosă. Aşa a şi fost. Sala desbaterilor camerei a fost ex­­traordinar de bine populată. Aproape toţi deputaţii presenti. Galeriile archipline, încă înainte de deschidere o mare agitaţie şi surescitare se vedea atât la de­putaţi, cât şi la publicul asistent. Şedinţa a fost deschisă la orele 10 de către vice-presidentul Gavriil Daniel, care presentă între altele demisiunea con­telui Apponyi din postul de president al camerei. De­odată cu acesta furtuna isbucni pe neaşteptate. Ferdinand Szederkényi (presidentul grupului ugronist) a făcut propunerea, ca camera să nu ia spre sciință demisiunea lui Apponyi. La propunerea aceasta au vorbit pro Francisc Kossuth, Francisc Darányi (par­tidul poporal) și Geza Hellebronth. Din partea liberalilor a vorbit Ernest Daniel, care apreciând meritele lui Apponyi pro­

Next