Gazeta Transilvaniei, iunie 1904 (Anul 67, nr. 119-142)
1904-06-11 / nr. 128
Pagina 2. In cjiua de 16 Iunie s’a întâmplat la Helsingfors un asasinat politic, despre care s’a scris mult prin ciiatele europene. Iată cum s’au întâmplat lucrurile: Helsingfors este capitala Finlandei, o ţară în nordul Europei, megieşă cu marea Bonnie, apoi cu Rusia şi Suedia. In anul 1809 ţara acasta a fost cucerită de Rusia şi alcătuia o ţară deosebită sub numele de „mare principat", având dieta şi legile ei deosebite, armata ei proprie şi limba oficială finlandeză. Ţarul când se urca pe tron punea jurământ, că va respecta legile Finlandei şi le-a şi respectat până mai înainte de asta cu vr’o zece ani. Atunci înse prinziarele şoviniste rusesc! (căci şi acolo sunt şoviniştî) au început se scrie, cerând ştergerea drepturilor Finlandei şi Ţarul, ascultând de sfetnicii sei şoviniştî, rând pe rând a sfâşiat toate drepturile constituţionale ale Finlandei, i-a nimicit armata proprie şi i-a silit pe bieţii Finlandesî se facă serviciu militar în armata rusâscă; apoi s’a introdus limba oficială rusâscă, s’au făcut şcoli rusesci, s’au numit Ruşi in deregătorii, cu un cuvânt Finlandesii au început se fie asupriţi. In zadar au protestat, căci pe fruntaşii lor Ruşii i au aruncat în temniţe, or fiarelor finlandese nu le era îngăduit se scrie despre durerile poporului. De vr’o 6 ani încoce starea Finlandeeilor era din cea mai jalnică. La 1897 s’a numit anume governor un general cu numele Bobrikoiv, un despot crunt, care răspundea la strigătele desperate ale poporului cu temniţă şi exil. Aşa s’a umplut cupa suferinţelor şi în ciua de 16 iunie un tînăr funcţionar cu numele Eugen Schaumann (tatăl seu general şi senator) a făcut un atentat asupra lui Bobrikov, descărcând asupra lui 3 glonțe de revolver și omorându-1. După acâsta s’a ucis și pe sine. S’a găsit în buzunarul lui o scrisoare adresată Ţarului. In acâstă scrisoare descopere toate suferințele poporului seu, în urma cărora — zace — „n’a remas alta, decât se-1 repunem pe Bobrikov“. De bună voie m’am hotărît eu la acest fapt — fii°e Schaumann — şi cu limbă de moarte te rog Maiestate, se cercetezi durerile noastre, se nu asculţi de sfetnicii cei rei, ci se te convingi singur despre cele ce se petrec în Finlanda, ca şi în Polonia şi în provinciile de la Marea de Ost, unde Ruşii schinginesc pe celelalte naţionalităţi. Resboiul ruso-japones. Starea resboiului din Asia resăritană a devenit în 14 cele din urmă cât se poate de primejdiosă pentru Ruşi. Ei au suferit din nou o mare înfrângere — poate cea mai mare de la isbucnirea resboiului. Se scie, că generalisaimul rus Kuropatkin a deslipit, de la armata sa principală din Liaoyang, un corp de armată de 25.000 pus sub comanda generalului Stackelberg și l-a trimis spre miacrăcji pentru a despresura Port-Arthurul straşnic strîns de Japonesi. încercarea a fost nu numai nereuşită, ci chiar desastinesa pentru armata lui Stackelberg. La 15 iunie armata acesta ocupa poziţie lângă Warankou-Telissu. Japonesii au atacat-o cu multă înverşunare din trei părţi. Lupta a fost teribilă. Ruşii au resistat cu eroism, dar furia nu mai puţin eroică a Japonesilor i-au silit se se retragă, având pierderi forte mari. Peste 3000 de Ruşi, între cari 150 ofiţeri şi trei comandanţi, au fost ucişi, răniţi sau căciuţi prisonieri în mânile inimicului. Japonesii nesocotind moartea, trăsniţi de artileria rusă, care le secera rândurile treptat cum înaintau, năvăliră asupra Ruşilor cu baioneta şi omorîră pe artileriştii ruşi chiar lângă tunuri, pe cari le-au luat apoi ca pradă. Măcelul fu îngrozitor. Au cărtat şi dintre Japonesi peste 1000. Generalul Stackelberg vecjând covârşitorea majoritate a inimicului (40.000 cu 200 tunuri, contra 25.000 cu vr’o 60 de tunuri), a dat ordin de retragere spre miaftă-nopte urmărit, firesce, de învingetorî. Nu se scie încă cu siguranţă, decă rămăşiţele armatei generalului Stackelberg s’au putut adăposti după acest desastru într’un punct sigur. Unii susţin, că Japonesii i-ar fi tăiat linia de retragere, alţii die că Stackelberg şi-a readunat torţele împrăşciate de duşman şi că i s’ar fi trimis ajutore noue de la Liaoyang, ca se-i acopere retragerea, eventual sâ potă resista cât de cât la un nou atac. Solrile mai noue spun, că lupta s’ar fi reînceput — şi că însuşi Kuropatkin merge acum în fruntea trupelor. Acesta e evenimentul cel mai însemnat din fidele din urmă întâmplat pe uscat. * Pe mare au păţit soren Japonesii. Flota amiralului rus Skrydlov din Wladivostok s’a repedit fără de veste în canalul coreean şi a scufundat cinci vase de transport japonese. Pe calea acasta nu mai puţin de 5000 japonezi şi-au pierdut viaţa, aproape toţi soldaţi, cari erau trimişi spre Manciuria. Un supravieţuitor de pe transportul cufundat „Hitahimaru“ dă amănunte înfioratoare despre nimicirea acestui vas Corăbiile rusesci au fost zărite la orele 7 diminaţa. La orele 10 Japonezii se încercară să fugă. Ruşii îi urmăriră şi deschiseră foc asupra vasului. Focul era îndreptat spre linia de plutire. Ruşii ţinteau trupele de pe bord. Canonada era teribilă. In câteva minute podurile fură pline de cadavre şi sângele curgea şiroie. Un obuz lovi în maşină, omorând 200 omeni. Vasul începu se se cufunde cu partea de dinapoi şi la 6 ore era cu totul în apă. Comandantul trupelor a dat ordin se se ardă stogul regimentului, apoi se sinucise. Numai puţini putură scăpa cu luntrile. 4 Flota lui Skrydloff s’a reîntors, după isprăvile aceste, nestinghirită, la Wladiwostok. Despre operaţiunile mai noue pe câmpul de bătaie, telegraful aduce urmatoarele scrii: Lupte noue. Telegrame venite din Londra vestesc, că mari lupte sunt în ajun a se întâmpla. Comandantul suprem al armatei ruse generalul Kuropatkin ar avea de gând să nu mai aștepte la Liaoyang, ci se ia ofensiva, pentru că nu-i rămâne altceva de făcut în urma înfrângerei suferite de Stackelberg la Warankou. Kuropatkin concentreză — spun solrile amintite — mari forțe de luptă lângă Haycong, unde se crede că se va da o luptă decisivă. Tot la Haycong s’a dat înainte cu 10 ani lupta cea mare între Japonesî şi Chinese, aceştia fiind sdrobiţî. Ziarul englez „Daily Mail“ primesce din Fengwanceng (cartierul general al armatei lui Kuroki) scriea, că lângă Haycong Ruşii au concentrat deja două divisiuni. O parte din trupele acestea au fost împinse la 12 chili, depărtare spre miafiădi de Haydong. Japonesii păstrază o adâncă tăcere asupra mişcărilor lor. Totuşi fiiarului „Times“ i se vestesce din Tokio, că a treia armată japonesă de sub comanda generalului japones Nodzu a început deja să înainteze spre Kaicu şi Haydong. Tot din Fengwanceng vine splrea, că Ruşii se adună în jur de Saimatsi, unde au sosit pănă acum 12.000 infanterie şi o baterie de artilerie. Armata rusă, care stă faţă cu prima armată japonesă (a lui Kuroki) e gata de luptă, din din di se întăresce şi se crede că încă Duminecă se va da o luptă mare. Kuroki încă e bine pregătit şi se crede sigur în faţa Ruşilor. Armata principală a Ruşilor se află între Haydong şi Kayping. Armata lui Stackelberg. Despre armata generalului rus Stackelberg bătută straşnic la Wafankou, se vestesce urmatorele: Generalului Stackelberg i-a succes a-şî aduna frânturile armatei lângă Kaiciu. Lupta pe care au dat-o Japonesii lângă Wafankou a fost una din cele mai înverşunate. Ruşii au avut aicî cele mai mari pierderi. Au fost ucişî 1501 Ruşî, pe cari Japonesii i-au îngropat pe câmpul de luptă. Afară de aceştia Ruşii au dus cu ei număroşî morţi, ei de Sâmbătă pănă Luni au dus cu trenul la Carbin 3500 răniţi. După o serie din Petersburg, Ruşii lui Stackelberg n’au putut face nici o mişcare, de care Japonesii să nu fi avut cunoscință. Chinesii le-au venit în privința aceasta în ajutor, căci de pe înălțimi ei dădeau semne asupra mişcărilor Ruşilor. O baterie rusască era, în lupta de la Warankou, forte bine acoperită, ea nici n’a puşcat, căci aştepta apropierea Japonesilor. Chinesii înse au tradat Japonesilor posițiunea, în care se afla bateria rusă și în urma aceasta inimicul începu s’o bombardeze teribil, pănă când o făcu incapabilă de a mai lupta. Tot spioni chinesî au tradat Japonesilor mișcările de retragere a armatei lui Stackelberg. In urma aceasta două coloane japonese au urmărit armata rusă în retragere, dar lui Stackelberg i-a succes să scape. L’a ajuns ruse din spate a treia coloină japonesă, care l’a atacat și l’a silit să primăscă lupta, în care a luat parte a doua brigadă de vânători siberienî. Lupta s’a sfârșit din nou cu cu mari pierderi pe partea Ruşilor. Se fiice, că Stackelberg a pierdut orăşî 3000 de omeni. Scriea aceasta nu e confirmată încă, ba după o informaţie a filarului „Daily Express“ din Londra, Stackelberg ar fi scăpat norocos, deoarece cavaleria rusă a împiedecat atacul Japonesilor, cari sosiră prea târfiti la Takopo.* Despre situația la Port-Arthur nu se scie nimic mai nou și positiv. Se scie numai atâta, că armata japonesă de sub conducerea generalului Oku stringe tot mai mult cercul de asediu în jurul cetății, pe care Japonesii speră a’o ocupe în timp de 2—3 săptămâni. In general ruis, din telegramele ce sosesc de pe câmpul de răsboi şi cu greu ne putem face o adevărată iconă asupra situaţiunei. Văduvăm, cum cele mai prospere telegrame vestesc, că Kuropatkin însuşi ar fi plecat de la Liaoyang spre Sud şi că ar fi luat ofensiva. Scirea ni se pare esagerată, tot aşa de esagerată ca şi aceea, care vine din Londra spunând, că Japonesii ar fi ocupat cartierul general rus Liaoyang al lui Kuropatkin şi că Kuropatkin s’ar fi retras spre Mukden, având pierderi colosale în lupta cu armata lui Kuroki. GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 128.—1904. ________________ v tem avea, carele pe creștinătate nu cu cuvinte numai, ci din inimă cu căldură a mărturisit’o? Să întorcem puțin ochii noștrii spre faptele lui, și să vedem nu sunt toate roduri ale unei credințe fierbinți? Insă pe care Intuia se pomenim ? Evlavia ce avea cătră slujitorii lui Isus Christos, ori dragostea cu care se aprindea cătră împlinirea poruncilor lui, curăţenia vieţii în care petrecea, ori rugile lui cele neîncetate cătră Mântuitorul? Dar pentru acea rîvnă, oare avea spre întărirea legii, ce voia fiice, că duda somn ochilor săi, nici genelor sale dormitare ? Aceasta gândia, aceasta cugeta, cătră aceasta se nevoia, ca biserica lui Christos să se mărâscă și să se lățâscă. Apuca armele, nu ca se lățâscă domnia, ci ca se apere legea. Insă ce ne trebuesc atâtea cuvinte, căci când ar fi vre-o îndoială asupra credinţei lui, cu care s’a adăpat din curatele şi neamestecatele isvoare ale pravoslavnicei biserici din copilăria lui, şi nici eresurile cele înşelătore, nici focul verstei tinereţei, n’au putut’o sminti, ci a rămas întărit pe petru, care este însuşi Christos (după apostol),] pe a căruia cruce de apururi îmbrăţişată la pieptul lui fiind, viaţa sa lui a închinat’o, nădejde ânesmintită printrânsa la părintele veacurilor având, prin care pe toţi vrăşmaşii săi a gonit, a înfrânat, a surpat. Aduceţi-vă mă rog aminte, cetisem la isbândele lui! Au nu l’aţi vefiat desnădăjduindu-se de ajutorul omenesc, au nu cu singură nădejdea, ce avea în Dumnezeu, cu puţini eşia înaintea celor mulţi, au nu biruinţa de la slujitorii altarelor lui Dumnefieu o cerea? Orb trebue cineva să fie, şi să nu le cunoscă acestea! Doar pentru că seim, credincioşilor, că credinţa fără de fapte este ca un trup fără de suflet, şi el singur sclindio acesta, cu dorire era pentru fapte, şi cu nevoinţă să le săvârşască; şi cu cât pentru mântuirea sufletască îi era dorită, cu atâta silinţa lui era aprinsă şi de-apururea căuta orice loc, ori-ce vreme i s’ar întâmpla îndemână, să nu o lase în deșert se trecu, și cu cât norocul îi dăduse putere, cu atâta credința îi însuflase voire ca să facă bine. Soia bogățiile cât reu sufletului pot să aducă, când ne stăpânesc ele pe noi, și din potrivă cât folos ni se câștigă, când le cheltuim bine. Aşa dar dând lumii cât se cădea, cu totul spre sporirea duhovniceştilor fapte se întorcea, şi ca o apă limpede şi rece, pe cei topiţi de arşiţele lipsei recolta. Pe câţi de aceia, pe cari norocul i-a pus într’un loc înalt, dar în lipsă, pentru ca mai tare să-i năcăjască, — căci aceia a lucra se agoniscescă sunt nedeprinși, a cere să se chivernisească le este rușine, și cu atât starea lor este mai grea, cu cât nevoia și lipsa lor este mai ascunsă, — pe câți fili, dintru aceștia ajuta? Câte fecioare serace de părinți mângâiate! Câte familii hrănite! Din sânul lui ca dintr’un isvor nesfârşit milele curgând, pe cei ce aveu trebuinţe îi adăpa. Insă aceste potrivindu-se cu acele ce a făcut pentru Dumnedeu sunt forţe mici şi pier din ochii noştri. Ce loc a lăsat în pământul acesta, unde să nu fi ridicat altare lui Dumnedeu ? Pe cât de isbânfiile lui pământul acesta sună, pe atâta de slujbele ce se cântă în bisericele ce a zidit, răsună! Şi de câte ori vrăşmaşi a împilat, de atâtea ori spre mulţumită case lui Dumneezeu a zidit, patru - deci de lăcaşuri sfinte, de unde neîncetat în tote fiilele buna mirasmă a rugilor cătră Dumnedeu pentru pământul acesta se ridică. Aşa Ştefan încât a trăit cu armele ne-au apărat, şi după morte sfintele acele rugi pănă astăzî ne ţin. O fericit suflet pentru care atâtea jertfe se ridică spre iertarea păcatelor, şi curăţit lângă Mântuitorul locuesc.! O pământean blagoslovit, că aşa ai trăit, ca viaţa aceasta să-ţi fie o lesne mijlocire, prin care nemurirea se agonisesc!! O stăpânitor cuvios, căruia puterea şi averea spre împlinirea legii lui Christos i-a slujit, şi mai pe urmă creştin adevărat, căruia în totă viaţa grija sfîrşitului celui bun a fost. Acesta, iubiţii mei auditori, trebue să fie în gândul şi cugetul nostru, nu cum să trăim, ci cum să murim! Că de acastă rafirmă totă mântuirea nostră. Au nu şi la lucrurile lumesci de sfîrşit spânzură totă isprava trebii, de unde şi acel iscusit cuvânt a născut: „sfirşitul încoronază lucrul?“ Şi de vreme ce buna cuviinţă la aceste fragede şi putrede o părtim, cu cât mai vârtos la ale sufletului se cade. Acesta, în ochii săi având-o Ştefan, viaţa tată îi era o curgere spre bunul sfârşit. De câteori în mijlocul taberei, atunci când puţină odihnă are un voevod, neclintindu-se şi nemişcându-se de apropierea oştilor vrăşmaşe, statornic întru sine, trimiţând tămâia rugilor sale la Dumnefieu, cum ar birui păcatul, cugeta. De câte ori fiii cu posturi lungi şi seci îşi zămora trupul şi îşi curăţia sufletul, ca să-l dea fără prihană în mâna celui, de la care lau luat! Dar ce voia fiice pentru acel dor de dragoste ce