Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1906 (Anul 69, nr. 241-264)

1906-11-26 / nr. 261

Pagina 2. In şedinţa de Mercuri a senatului s’au depus mai multe proiecte de legi pentru recunoaşteri şi împământeniri apoi d-nii senatorii au trecut în secţii. Joi nu s’au ţinut­­şedinţe din cauza solemnităţii închiderei Expoziţiei, la care au luat parte toţi membrii camerei şi se­natului. In şedinţa de Luni a camerei va a­­junge la ordinea zilei răspunsul la mesa­­giul tronului. înainte, de votare, d-nii Can­­tacuzino, Carp şi I. Brătianu vor declara, că nu se face discuţie la mesagiu în semn de condescendenţă pentru regele Carol, care încă nu­ e pe deplin restabilit. Din dieta ungară. (Şedinţa de la 6 Noemvrie.) In această şedinţă au luat cuvântul la budgetul ministeriului de agricultură doi deputaţi naţionalişti d-l Dr. Novac şi Dr. Ştef. C. Pop. Asupra discursului d-lui Pop, care a desvălit nedreptăţile săvârşite de orar faţă cu locuitorii din munţii apu­seni vom reveni mai pe larg, astăzi vom rezuma discursul d-lui Aurel Novac. D-l Novac relevează că în budgetul ministeriului de comerciu sunt prevăzute numeroase reforme menite a pregăti teri­toriul vamal independent, ceea ce s’ar fi aşteptat şi la budgetul agriculturei, care este chemat a crea bazele desvoltării in­dustriale... Ungaria este ţară agrară, poporul este atât de sărac în­cât nu-şi poate sa­tisface nici trebuinţele de prima necesi­tate, necum să se gândească la articole de lux. Cauza mizeriei şi a emigrărilor, ora­torul o găseşte în defectuozitatea instruc­ţiei publice, şi în disproporţiunea împăr­­ţirei imobilelor şi a sarcinilor publice. Numărul proprietarilor de pământ la noi este de 2.486.265. Din aceştia 2.348.110 proprietari posed 15.027.880 jughere, 118. 981 posed 6.740.000 jughere, 13.748 pro­prietari posed 6.600.000 jughere, 5193 proprietari posed 14.420.000 jughere, iar 231 proprietari posed 3 930.000 jughere. De aici reiese, că 19.000 proprietari posed 24.950.000 jughere de pământ, va să zică mai mult decât jumătate din în­treg teritoriul. Iar 12 milioane a popola­­ţiunei sunt proletari cu desăvirşire lipsiţi de ori­ce avere. Dacă Maghiarii fac 50% a populaţiei, nu incape îndoială că jumătate din cele 12 milioane, adecă 6 milioane pro­letari sunt maghiari. Ba având în vedere, că Maghiarii locuesc în ţinuturi, unde pă­mântul e mai scump, evident că numărul proletarilor maghiari trebue să fie încă și mai mare. Din venitul pământului vre­o 2500 milioane revine celor 17.432 proprietari, pe când în sarcinile de 1300 milioane ale statului bisericei și comunei nu se revin celor 17.000 de proprietari decât cel mult 200 milioane coroane, iar restul de 1100 milioane cade în sarcina clasei de prole­tari. Defectuozitatea şi direcţia greşită a instrucţiei poporale este una din cauzele principale ale mizeriei.­­ Copilul din e­­tatea fragedă este maltratat cu subiectul şi predicatul cu verbele active şi pasive. (Aprobări) Fiii poporului nu de asta au nevoie, ci de agricultură, prăsirea vitelor, horticultura etc. In şcoala primară ajunge 1—2 ore pentru cetit scris şi aritmetică. (Bozoky Arpad: Dar limba maghiară ?) Şi în privinţa limbei maghiare îl voiţi mul­ţumi pe d-l Bozoky. In şcoala primară să se predea isto­rii morale şi fabule — nu însă teorii. A­­poi trebue înfiinţate şcoli agricole în co­mitate şi cercuri. Oratorul cere asigurarea minimului de existenţă şi introducerea progres­ivităţii chiar şi la impozitul fonciar. Pe lângă reformele acestea mai sunt şi altele de făcut. Intre acestea e nece­sară secularisarea averilor bisericeşti, su­primarea fideicomiselor, expropriarea la­tifundiilor şi parcelarea lor cu scop de a se vinde straturilor lang ale poporului. (Miş­care în stânga.) GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 261.—1906. Sunt reforme grele, cari fără sgudu­­iri şi pericole nu s’ar putea realiza. Dar spre îmbunăţirea sorţii poporului trebue să le realizăm. Vor fi nemulţumiţi 20.000 proprietari mari, dar aceasta nu trage în cumpănă cât trage nemulţumirea a 16 milioane de oameni săraci. Dacă toate aceste reforme se vor re­aliza, atunci dificultăţile chestiunei de limbă se vor înlătura dela sine. Căci po­pulaţiei fiind bine situată îi va fi posibil a învăţa limba maghiară(?), ba şi alte limbi. Oratorul zice, că face parte dintr’un partid mic — dar reformele amintite sunt datoria majorităţii... De­oare­ce însă vede că budgetul ministeriului de agricultură nu conţine reforme de acestea, cu regret — trebue să refuze votarea lui. Cronica externă. Din Camera franceză. Camera a dis­cutat joi interpelarea d-lui Jaures asupra politicei marocane. Jaures critică modul grăbit şi periculos în care guvernul abor­dează problema. Dânsul prevede că acţiu­nea Franţei şi Spaniei nu se va mărgini la coastele marocane ci se va întinde în curând în interiorul Marocului. Franţa se expune la un conflict dacă puterile semnatare al actului dela Algesiras nu ar interpreta clausele actului ca dânsa. Intrigele maro­cane nu trebue să tulbure pacea. Nici­o­­dată mai mult decât azi lumea nu a avut trebuinţă de prudenţa tuturor. Ministrul Pichon zice că conferinţa a recunoscut o situaţiune privilegiată Fran­ţei şi Spaniei cu privire la organizarea po­liţiei. Dacă s’ar propaga anarhia, poliţia nu ar mai putea fi organizată. Acordul fran­co spaniol, stabilit conform actului dela Alges ras, a fost notificat tuturor puteri­lor. Ministrul asigură că politica externă a Franţei nu se va lăsa a fi tîrîtă în afară de căile prevăzute de actul dela Algesiras care recunoaşte drepturi Franţei şi garan­tează pacea. (Aplauze prelungite pe toate băncile). Camera acceptă apoi o ordine de zi prin care se exprimă încredere în guvern pentru a asigura îndeplinirea actului dela Algesiras cu drepturile, cari decurg din­­tr’ânsul şi pentru a garanta siguranţa naţi­onaliştilor francezi, cu 457 voturi contra 56. Actul dela Algesiras a fost în urmă rati­ficat cu unanimitate de 537 voturi. Conflict între Rusia şi Japonia. Din Petersburg se anuţă că Japonia face recla­­maţiuni irealizabile cu privire la drepturi­le de pescuire, drumuri de fier, comerciul de transit şi navigaţiunea pe Amur. Se consideră situaţiunea dificilă. Se crede că o rupere a negocierilor este posibilă. Cer­curile guvernului speră insă că complica­­ţiunile ulterioare vor putea fi evitate. După o telegramă din Londra sosesc aici din Extremul orient veşti cu totul a­­larmante. Zilnic sosesc in Korea trupe ja­poneze cari sunt expediate în Mandoiuria. In China şi Japonia se vorbeşte în mod deschis că anul viitor japonezii uniţi cu Chinezii vor respinge pe Ruşi spre lacul Baical. Se zice că guvernul englez ar fi primit din Seul o telegramă în acest sens. Mesagiul preşedintelui Roosevelt. In mesagiul supus Luni congresului, preşe­dintele Roosevelt relevă că prosperitatea Statelor Unite este într’o aşa stare de înflo­rire cum nu s’a mai constat pănă acuma. Mesagiul blamează reaua primire a imi­graţilor, cari s’au conformat totuşi condi­­ţiunilor legale, şi blamează în special ati­tudinea faţă de japonezi, care constitue o ruşine pentru naţiune şi ar putea avea consecinţe din cele mai grave. Statele U­­nite speră să joace un rol tot mai covâr­şitor în Oceanul Pacific. In ceea ce priveş­te dezarmarea, ea nu se va putea realiza atâta vreme cât nu va exista un regim in­ternaţional, care să facă să dispară cauzele de războiu. Un războiu just ar fi cu mult de preferat unei păci bazate pe nedrepta­te şi inechitate. Flota Statelor­ Unite trebue să fie la aceeaşi înălţime cu flota tuturor celorlalte naţiuni. Programul congresului american in afară de budget va lua în discuţie peste câteva zile subvenţiile societăţilor de na­vigaţie şi un proect referitor la emigraţi­­une, a cărui discuţie se aşteaptă cu ne­răbdare, încă ceva despre comuna Sălişte, al cărei renume creşte din zi în zi. R ă s p u n s. (Urmarea 1.) Ce zice la articolul meu stimabilul dela »Telegraful român« 2 Zice că­­nu în toate dar aproape în toate (asta aşi putea să o spun iubite d-le?) e motivat glasul de durere al d-lui cu jurământul«, adecă al meu, care nu am scris nici »calomnii« cum spun cei 33 din „Gazeta« nici alt­ceva, ci pur şi simplu »câteva cuvinte despre renumita comună Sălişte« sau un glas de durere ! »Cel puţin — zice acelaş corespondent al »Telegrafului« care mai are şi onorabila sarcină de a pleda pentru Sălişte — nu în ce priveşte şcoala, care e una dintre cele mai de frunte din met­ro­­polia noastră, cu edificiu şcolar pompos şi cu un corp didactic bine pregătit, zelos şi diligent. Eu zic că în Sălişte e o casă de păs­trare »care dă din venitul său mai mult decât ori­care altă bancă românească pen­tru scopuri culturale« şi fărâ nici o rău­tate, căci pe cine ar putea supăra acest »ascuţiş«, amintesc că »îşi plăteşte aşa de rău pe funcţionari încât, fug cu toţii, care ’ncă trău«. D-l dela »Telegraful«, stimabilul confrate, mă prinde şi aici cu minciuna. Adecă adevărul n’ar fi acela pe care îl spun eu, ci acela pe care îl spune D-sa anume că banca din Sălişte e »singura dintre băncile noastre care nu aleargă după dividende mari« (zi, aşa ?) »Telegraful român« a vrut să mă com­bată cu tot preţul şi să arăte că articolul meu e plin de exagerări. Şi ce face pentru a ajunge unde-şi propune? In loc să-mi răspundă la multele puncte din pomelnicul lucrurilor slăbuţe din Sălişte, dânsul îşi alege trei puncte de căpetenie şi cu acelea mă dă gata: spune că şcoala e frumoasă şi are învăţători buni (dar nu afirmă că toţi învăţătorii sunt buni. Eu am zis că dintre învăţători unii lucrează) că banca nu umblă după dividende mari şi că des­părţământul Asociaţiunei lucrează.1) Alt­ceva nu mai spune. Cu acestea are aerul de a mă combate şi de a declara de exa­gerări constatările mele. Şi uitaţi bine, cum vrea să mă combată: in loc să iea acele instituţii despre cari eu am zis rău şi să arate că acolo merg lucrurile bine, dânsul — stimabilul — iea acele instituţii de cari şi eu am zis bine şi zice şi dânsul bine despre ele. Şi iată-i combaterea gata şi onoarea Săliştei e salvată. Şi pentru astfel de apucături fine şi frumoase sti­mabilul dela »Telegraful« s’ar supăra dacă i-aşi zice o vorbă mare. Dar ce are a face? Trebue să ştiţi că adevărul e la »Telegraful« al cărui co­respondent »a ţinut să le spuie acestea în interesul adevărului«. (De jurat, nu jură dar îl credem şi aşa.) Un alt cavaler care şi-a scos spada pentru apărarea­.,onoarei« patriei sale adop­tive se găseşte în »Libertatea« din Orăştie Nr. 46. Acolo unul care nu e »pretins Să­­liştean« ca scriitorul acestor rânduri (pen­tru multă ironie să se vadă începutul acelei corespondenţe şi iscălitura aceleia) îşi ia şi el libertatea de a se îngâna în mărturisirea de adevăruri cu amicul de la »Telegraful«. După ce mă dă gata în câteva rânduri (prin cari îmi face complimentul pentru care de alt­cum ţin să-i mulţă­­mesc, că aş dori să introduc în Sălişte tro­­cărismul braşovenesc) continuă : »aş înţe­lege că scrisoarea din vorbă să-i aibă ro­stul său când ar fi spus că în instituţiile cutări şi cutări se lucrează bine,­­dar colo ori colo nu se lucrează de loc ori nu cât ar trebui.2) înţelegeţi, domnul cel cu două stele care se vede că în loc de rândurile mele, a văzut când a cetit stele verzi, d-­ acesta »ar înţelege« când aşi spune că colo-i bine şi colo-i rău. Apoi iată ilustre D-le, dacă crezi că ai putea înţelege astfel de lucruri grele inte ’ţi mai repet odată ce ai fi putut ceti şi în anu­l 237 al »Ga­zetei« din care D-ta te-ai ales numai cu stele verzi. »Este în Sălişte o şcoală frumoasă, cu o sală festivă mare şi frumoasă şi cu 10 învăţători din cari unii lucrează. (Şcoala are o bibliotecă pentru care mi­ se spune spre lauda celor din fruntea ei, că s’au cumpărat acum deodată cărţi de 500 de coroane.) Sunt trei preoţi cari nu lucrează nimic. (Pentru a-i judeca pe aceştia ar trebui să ai în vedere că unii nu pot, alţii *)• O dovadă că lucrează a dat însă, numai după­ ce am scris eu articolul. Numai în toamna asta s’a lucrat ceva, încolo nimic. Eu nu puteam vorbi decât de ce a fost sau de ci n’a fost, şi nu şi de ce va fi. -) Şi eu zic înţeleg să mă combată, dar să spuie şi ce e adevărat şi ce nu e adevărat, din articolul meu. Asta însă nu o poţi pretinde de la oameni cari nu ştiu ce apără şi cum să apere, nu voesc să lucreze. Cei din urmă-s mai mulţi Unii sunt scuzabili alţii de loc). Este un prim pretor faţă de care n’am­ îndrep­tat »ascuţişuri« când am spus că a în­cercat adesea să ridice starea economică a cercului său. Vei crede şi D-ta, că dacă acest om s’ar fi mărginit numai la încercări neisbutite, n’ar mai fi putut vorbi nimeni cu cine ştie ce respect despre el. Ori nu? Mai sunt în Sălişte — şi te rog sa ceteşti încă odată articolul meu şi nu stele verzi — trei casine : una a domnilor, unde s’ar putea lucra mai mult, alta a meseria­şilor unde s’ar putea lucra mai mult şi alta a economilor unde iarăşi s’ar putea lucra mai mult, dacă s-ar îngădui de sus. Acum cred că vei înţelege şi D-ta că faptul că avem trei casine e un lucru fru­mos. Asta nu-i greu de înţeles. Dar vei înţelege şi D-ta că nu-i de ajuns să ai nişte vase frumoase şi strălucitoare pe din afară numai. Trebue să te îngrijeşti ca ele să nu miroase pe din lăuntru. Şi mă vei crede că orice om cuminte nu se uită întâi la exteriorul Vasului, ci la ce e în lăuntru. De aceea zic eu, vezi, că la noi sunt şi destule lucruri slabe, dar D-ta nu mă crez­, căci la D ta e cam puţin desvol­­tat simţul mirosului şi te mulţumeşti cu ce-ţi spune ochiul. Dar vezi, Dumnezeu a dat omului normal deodată cu văzul şi mi­rosul... De aceea zic eu... Spiritualul de la »Libertatea« continuă grav mai departe : »Să facă (umilit sub­scrisul) niţică asămânare între Sălişte şi arte comune de felul ei, de mărimea ei, de bogăţia ei şi să dovedească, apoi, întru­cât Românii din Sălişte nu-şi împlinesc chemarea lor culturală, economică şi na­ţională în asemănare cu alte comune si­mple? !« Dacă-i vorba de asemănări, propun şi eu una . Înaintea unui tribunal preşe­dintele acuză pe un om de furt şi de mi­­şelie şi-i provoacă să se rectifice. Bine d-le, eu-s hoţ? — răspunde »bietul« hoţ. Adecă ce-am furat eu? De colo atâtea sute de galbini, de colo atâtea. Dar ăştia-s bani? Da uită-te la Cula lui Petrea că ăla a şi omorît şi ăla în fiecare zi fură pe nemâncate! Eu-s hoţ. Dar apoi cu Cula cum rămâne ? Cam atunci ar putea scuza corespon­dentul »Libertăţii« pe Sălişteni când pre­şedintele tribunalului va afla de bine să-l absolve pe acela care e mai mic hoţ decât Cula. După această asămânare — pentru care cer scuze şi cetitorilor din Sălişte şi cetitorilor din alte părţi — mai pun şi o întrebare d-lui dela »Libertatea«. Dar D-ta dragă d-le din când în când pe la bise­rică? Dacă da, ai auzit acolo o evangelie în care e vorba de talanţi? Ţi-aduci aminte că stăpânul n’a cerut dela cel cu trei ta­lanţi numai atâta cât dela cel cu un ta­lant? Nicăiri nu sunt atâţia talanţi ca în Sălişte, dar ei nu aduc nici pe departe cât ar trebui, căci vezi vasul nu-i spălat pre­­tutindenea cum se cade. Dar să nu fiu nedrept cu corespon­­dentul »Libertăţii«. Dânsul spune şi un adevăr — unul singur — pe care nu mă încumet a nu-l recunoaşte, anume că »Să­­liştea are prea multe (subtras de cel cu libertatea) aşezăminte culturale naţionale«. De­sigur. Subscriu şi eu şi-mi iau voia a propune ca dintre ele să se şteargă mai înainte de toate cu graba cea mai mare posibilă reuniunea de înfrumseţare (chiar cu ris­cul de a rămâne pe drum condu­cătorii ei) şi în locul ei să se facă d­­e­ plaiuri bune pentru adusul fânului din pădure sau alt, lucru mai mult folositor de­cât plăcut (Reuniunea aceasta de altcum a dovedit mereu că-i place ce nu-i de plă­cut.) Pentru un astfel de lucru s’ar putea câştiga cu mare uşurinţă şi iscăliturile »Burilor«. — Şi dacă şi pe preoţi i-a so­cotit între acele aşezăminte culturale pro­pun ca şi ei toţi trei să fie delăturaţi şi înlocuiţi în graba cea mai mare cu unul bun. Şi dacă, iubite confrate de la »Liberta­tea« vei crede că fie­care domn din Sălişte­­ e în sine un organ de cultură naţională (de cari zici cu tot dreptul că sunt prea multe) dă-mi voe să te rog ca să alcătuim împreună o listă a acelor superflui, cari trec peste măsura cuvenită şi să o punem în prabă. Să nu crezi că acesta ar fi un­­ lucru urit! Dimpotrivă. Deşi mă acuzi de maliţie şi mai ştiu eu de ce, să ştii că nu-s supărat de loc pe D-ta, dimpotrivă aştept răspuns, pentru că văd că Redacţia ziarului sub aripile calde ale căruia te adăposteşti, te recomandă ca »un vrednic Român din acele părţi, bun cunoscător al stărilor din Sălişte, atât în popor cât şi în inteligenţă«. Să trăieşti ! Dar grăbeşte cu răspunsul ca să mai putem sta de vorbă. Vezi şi aşa n’avem ce face, sălile de iarnă sunt lungi şi când n’ai măcar vr’o bunică sfătoasă, care se spuie

Next