Gazeta Transilvaniei, iunie 1907 (Anul 70, nr. 122-144)
1907-06-10 / nr. 129
REIN ACŢIUNEA, Adiministraţivea şi Tipograma Braşov, piaţa mare nr. 30. TELEFON Nr. 226. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. Inserate se primesc la Administraţiune Braşov şi la următoarele BIROURI de ANUNŢURI : In Yiona la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Leaner, Heinrich Schalek, A. Oppelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Glolberger, EksteinBemat. Iuliu Leopold (YII Erzsébet-körut). Preţul inserţiunilor: o serie germond pe o coloană 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. — RECLAME pe pagina Sa o serie 20 bani. Nr. 123. Braşov, Duminecă 10 (23) Iunie I ANUL LXX. GAZETA apare în fiecare zi Abonamente pentru Austro-Dapria. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-mi da Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate. Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Dumineca 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate oficiile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonameni pentru Braşov, Administraţiunea, Piaţa mare târgul anului Nr. 30, Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esemplar 10 bani. — _ Atât abonamentele, cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. 11107. Din causa sfintei sărbători de Luni, ziarul nu va apărea pănă Marţi sara. Rusaliile. Rusaliile, sărbătoarea florilor şi a veseliei!... Sărbători frumoase şi înveselitoare pentru tot creştinul, deoarece ne aduc aminte de împlinirea făgăduinţei Fiului lui Dumnezeu, carele după înălţarea sa la ceruri a trimis pe Duhul sfânt peste apostoli, sărbători frumoase şi înveselitoare prin podoaba naturii din timpul sosirei lor. Codrul este încheiat, poenile şi livezile sunt ca nişte covoare de flori şi de verdeaţă, câmpia se mândreşte cu holdele sale înălţate şi mult promiţătoare. Pare că îl vedem pe ţăranul nostru în aceste frumoase sărbători, cum după eşirea din biserică rătăceşte în hainele sale albe printre valurile de verdeaţă din hotarul arat şi sămănat de dânsul şi cercetând cu ochii plini de nerăbdare isprăvile muncei sale din primăvară şi din toamna trecută. Pretutindeni bucurie, pretutindeni voie bună, în aşteptarea îmbelşugărei viitoare !... Aşa ne deprinsesem, cel puţin, a cunoaşte sărbătorile Rusaliilor, aşa le aştepta poporul nostru şi aşa am fi dorit să fie ele şi anul acesta. Din nenorocire însă de astădată ele nu sunt aşa de vesele ca de obiceiu. In preajma lor, în locul bucuriei de altădată, un nor de grijă acopere fruntea oricărui Român cugetător. Şi nici că se poate altfel, deoarece împrejurările, prin care trecem de prezent, în adevăr trebue să ne umple de îngrijire. Pe lângă greutăţile obicinuite ale vieţii, care de multă vreme nu au fost aşa apăsătoare ca acum, pe orizontul vieţii noastre naţionale politice s’au ivit în timpul din urmă şi se ivesc din zi în zi nori tot mai ameninţători, cari nu ne pot lăsa indiferenţi şi a căror năvală din ce în ce mai straşnică este în stare a tulbura chiar buna dispoziţie, ce ar trebui să domnească în preajma veselelor săr- bători ale Rusaliilor. In adevăr, cine ar putea privi cu linişte situaţia creată şcoalelor noastre poporale prin noua lege şcolară, sancţionată mai zilele trecute? Cine ar putea rămânea nepăsător, când este întrebarea, dacă în viitor şcoluţele noastre, întemeiate cu atâtea jertfe şi cu atâtea greutăţi şi care tocmai din această pricină ne erau scumpe ca lumina ochilor, vor mai fi ale noastre, sau nu? Mai departe ce om de inimă ar putea trece cu vederea goana cumplită, ce pare că s’a început în toate părţile împotriva pressei noastre, pănă şi împotriva unor foi inofensive, ca „Ţara noastră“ şi „revista Bistriţei“, care nu se ocupă cu cestiuni politice? Şi cărui Român cu oarecare simţ de demnitate nu i s’a suit sângele în faţă, când a cetit şi a auzit, cum sunt tractaţi în sfatul ţării puţinii reprezentanţi ai poporului nostru, cari au putut pătrunde într’ânsul. Da, trebue să recunoaştem, că situaţia noastră politică în clipele de faţă e foarte serioasă şi că ea trebue să dea de gândit oricărui om cu judecată şi cu durere de inimă pentru viitorul neamului său. Dacă însă starea actuală politică ne causează oarecare îngrijire şi ne face, ca să nu putem prăznui sărbătorile Rusaliilor, precum am voi, aceasta nu însemnează, că am avea cuvânt a ne perde curajul cu totul şi a ne arunca în braţele desnădăjduirii. Dimpotrivă, sunt multe semne, care ne fac a crede, că starea nenaturală politică de astăzi nu va putea dăinui multă vreme, şi că mai curând, de cum ar aştepta mulţi dintre noi, se pot întâmpla schimbări însemnate, care vor da lucrurilor o altă faţă. „Dumnezeu a îngrijit, ca copacii să nu poatăcreşte pănă la ceriu“, zice un cunoscut proverb nemţesc, şi diferite simfome arată, că adevărul acestui proverb nu va întârzia a se confirma şi în ţara noastră. ___ Faţă cu atacurile tot mai îndrăsneţe ale puternicilor de astăzi, diferitele popoare din ţară, văzând pericolul comun, nu vor întârzia a da mâna unele cu altele şi astfel vor face, ca adevărata egalitate politică să triumfeze cu o oră mai curând. De altă parte massele cele mari ale poporului, fără deosebire de naţionalitate, voind a delătura modul artificial de guvernare de pănă acum şi a pune la cârma ţării o reprezentanţă eşită din voinţa obştească şi care în adevăr să se ocupe cu nevoile obşteşti, cer tot cu mai multă insistenţă introducerea votului universal, anunţat în programul guvernului coaliţionist, dar dat cu totului tot uitării, ca un lucru ce ar putea strica socotelile atotputernicilor Ungariei de astăzi. De asemenea evenimentele din Austria nu pot rămânea fără efect nici în ţările de dincoace de Laiia. Austria şi Ungaria, deşi după legile din 1867 sunt două state deosebite, totuşi prin punctele ce le unesc, sunt legate una de alta ca cei doi fraţi siamezi, încât orice schimbare mai mare a uneia din ele trebue să o simtă şi cealaltă, şi este cu neputinţă, ca acel Domnitor, care a declarat în Viena în mod solemn, că „dorinţa mea cea mai vie este de a lăsa odată popoarelor de sub sceptrul meu ca o moştenire scumpă, bunurile lor naţionale pe deplin asigurate, garantând astfel tuturor pacea naţională“, — ca acel Domnitor, repetăm, să fie în Pesta de altă părere. Dar afară de împrejurările acestea externe, noi vedem cea mai trainică garanţie a biruinţei cauzei celei drepte a poporului nostru, chiar în însuşirile acestui popor. Neamul nostru a trecut în cursul veacurilor prin cercări cu mult mai grele ca cele de acum şi totuşi a ieşit biruitor, mulţămită tenacităţii lui şi alipirei neclintite a Românului faţă de limba şi faţă de legea sa. Şi nizuinţele noastre, a celor de astăzi, nu sunt altele, decât ale moşilor şi strămoşilor noştri, să ne păstrăm fiinţa noastră etnică şi să FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Recunoştinţa lui Benjamin. De Anne McClure Scholl. In vederea răsboiului din Africa de sud se cânta de câteva săptămâni la fiecare slujbă în biserică »God save the Quen« şi pentru ca patriotismul, de care erau pe atunci toţi pătrunşi, să fie şi mai mult pronunţat, băieţii corişti cântau întotdeauna şi strofa a doua eroică, care de obicei era lăsată afară : »Confoud their politics! Frustrate their knavish triks!“ Copii erau entuziasmaţi! Putea să fie ceva mai sărbătoresc decât a sta în biserica întunecoasă gotică, având în faţă pe sfinţii numeroşi pictaţi pe ferestrele înalte, şi de a cânta măreţele cuvinte ale acestei strofe, nu a le cânta, ci a le răcni ? !« Există ceva ce putea fi asemănat cu fiorul plăcut, ce te pătrundea, când cu voce răsunătoare cântai aceste cuvinte bărbăteşti şi răsboinice în liniştea bisericei ? Cu deosebire unul dintre băieţii din cor era cuprins de un viu entuziasm. El îşi ţinea capul lui drăguţ şi blond ridicat îşi închidea fericit ochii şi cânta din toată puterea cu vocea-i tânără şi clară, ce răsuna ca o trâmbiţă. După ce termină însă şi se uita ia, în jurul lui, observă spre marea lui groază, că privirile preotului se îndreptară cu o espresiune ameninţătoare asupra lui. Ce severă poate să fie câteodată faţa preotului Mr. Oliphant! Coriştii noi erau întotdeauna înşelaţi de ochii lui frumoşi şi blânzi şi de vocea-i plăcută. Treceau însă cu vederea bărbia lui energică şi gura lui caracteristică, pe care o observau şi simţeau numai la ocaziuni când cu o simţitoare energie şi putere musculară esercita părintele Oliphant adesea justiţie. Cu deosebire puterea lui musculară era pentru aceia o adevărată liniştire, cari pănă atunci îl credeau de un înger şi acum se temeau că-i vor creşte deodată aripi şi va sbura în sfere mai înalte. Pe când se uita micul Benjamin fricos în toate părţile, observă că şitânăra damă a domnului preot« privea la el. Faţa ei însă nu esprima pedeapsă ci bună dispoziţie. Ba acum şi râdea. Ea avea ochi frumoşi castanii, păr blond şi buclat şi purta mai cu seamă pălării mari, sub a căror umbră se uita din când în când pe furiş la domnul preot. Ea şedea de obicei singură în strana mare și veche a bisericei, care era împodobită cu draperii și c’o emblemă. Se numea Lady Helen of Rockwood Manor. Benjamin pănă nu de mult nu s’a interesat de loc de ea. Dar înainte cu câteva săptămâni devenise, el fără să fi fost băgat în samă, martor la o scenă care i-a dat mult de gândit. Era într’o Duminecă. El se duse după serviciul divin în cimiter, care se afla in jurul bisericei şi se aşeză pe o piatră veche a unui mormânt. Luă un pai în gură şi se încălzea la razele soarelui şi uitându-se pierdut înaintea lui se gândea că ce să prefere mai bine, să se facă preot ori pirat, căci aceste două camere erau pentru el cele mai atrăgătoare. Deodată nişte paşi uşori îi atraseră atențiunea. Lady Helen trecu pe lângă el direct spre poarta mare cu zăbrele de fer. Fără ca să observe, îi căzu la pământ buchetul de viorele, pe care-1 purta la brâu. îndată după asta veni domnul preot, zări florile, le ridică, le sărută și le ascunse în mantaua sa. Asta surprinse pe Bejamin, dar alte observări ocazionale il convinseră, că frumoasa Lady place domnului preot, dar că ea n’ar merita aceasta, căci întotdeauna, când el se uita la ea, făcea o faţă înfumurată. Benjamin începu să-i ia în nume de rău această urâtă purtare a ei faţă de preot. Acum însă, când ea se uită la micul cântăreţ cu un surâs aşa de încântător, Benjamin uită deocamdată mânia şi râse şi el. După ce preotul rosti ultimul »amin« întră în paraclis şi îi făcu lui Benjamin semn să-i urmeze. »Aşteaptă, pănă se vor duce ceilalţi«, ordonă el, »am să-ţi comunic ceva«. Inima lui Benjamin începu să bată tare. Preotul vorbise într’un ton aşa de serios, aproape trist — care îl îngrozi pe copilul simţitor. Ar fi preferit mai bine o palmă. Când rămaseră singuri, se aşeză preotul în scaunul lui la purpitru. »Iţi aduci aminte, că ţi-am interzis odată foarte sever, ca să nu mai strigi aşa tare, când cânţi strofa a doua din »God save the Quen ? »Da Mr. Oliphant«, trăim cu demnitate lângă celelalte popoare, cu care ne-a aşezat Dumnezeu la un loc. Fie, ca măcar o scânteie din limbile de foc, care s’au pogorît odinioară asupra Apostolilor şi i-au întărit să propoveduiască fără frică învăţătura adevărată a Mântuitoriului, să cadă şi asupra noastră! Atunci vom putea privi cu încredere în viitor şi vom serba în deplină linişte sufletească şi cu vechia veselie frumoasele serbători ale Rusaliilor. Maghiarizarea învăţământului religiei gr. or. rom. în gimnasiul reformat din Orăştie. O ştire gravă ne soseşte din Orăştie. »La examenele din religie, ţinute zilele astea în colegiul (gimnaziul) reformat din Orăştie — scrie »Libertatea« — băieţii au fost siliţi de profesorii gimnaziului a da şi răspunsuri ungureşti din religie. D-l catechet al elevilor gr. or., protopop V. Domşa, întreba româneşte şi apoi dupăce băiatul răspundea, profesorul cutare ori directorul de faţă, îi cerea să traducă acum pe ungureşte ce a spus româneşte. Şi d-l catechet admitea aceasta, ba însuşi ajuta elevilor în greul lucru de a traduce. Iar la urmă li s’a pus în vedere tinerilor, că pe anul viitor poate vor trebui să înveţe şi religia numai ungureşte. »Asta e ştirea ce ni s’a trimis. O publicăm fiindcă ea însamnă începutul perderii unui mare drept al bisericii noastre. D-l protopop catechet va da, credem, desluşirile de lipsă, că pe ce s’a întemeiat când a admis răspunsurile maghiare din religie? şi Consistorul e dator a-şi spune şi el cuvântul, şi a stabil, întru cât acest lucru e admisibil ori nu. Căci pân’acum pe aiurea nu s’a întâmplat acest atac şi asupra studiului religiunii.« La situaţie. Kossuthiştii şi mesagiul austriac. — Justh vrea să demisioneze. — Wekerle la Viena. In sânul partidului independist a produs — precum ştim — vorbirea de tron austriacă mare nemulţămire în urma pasagiului, în care se accentuiază susţinerea şi mai departe a legăturilor economice pe baza tradiţională, ceea ce constitue un afront faţă de politica independistă maghiară, care tinde la independența economică. In şedinţa de ori a partidului independist nerăbdătorii au şi interpelat pe şe.