Gazeta Transilvaniei, iulie 1907 (Anul 70, nr. 145-169)
1907-07-31 / nr. 169
REDACŢIUNEA, Adinistraţiinea şi Tipografia Braşov, piaţa mare ar. 30. TELEFON Nr. 226. Scrisori nefrancat© nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. Inserate se primesc la Administraţiune Braşov şi la următoarele BIROURI de ANUNŢURI: In Vie na la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Lesner. Heinrich Scbalek, A. Oppelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Golberger, Ekstein Bemat. Iuliu Leopold (VII Erzsébet-körut). Preţul Insorţiunilor: o serie garmond pe o coloană 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. — RECLAME pe pagina 8 a o serie 20 bani. Nr. 160. Braşov, Luni-Marţî 31 Me (13 August , A NUL LXX. GAZETA apare în fiecare zi Ataamente pentru Austro-Unyâna: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru Mânia şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Dumineca 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate oficiile poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Anuiamenul pentru Braşov, Administraţiunea, Piaţa mare târgul Inului Nr. 80, Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele, cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Conferenţa de la Haga. După greua încercare prin care a trecut România astă primăvară în ce priveşte starea ei dinăuntru, vine ca o mângăere ştirea dela Haga, că tînărul regat dela Dunăre ocupă la masa verde, la care s’au întrunit reprezentanţii naţiunilor lumei pentru a delibra asupra chestiunilor păcei universale, o poziţiune onorifică şi de frunte. In discusiunile provocate de doctrina, zisă a lui Drago, România a ajuns a fi leaderul micilor state ale Europei şi exercită o influenţă sensibilă asupra statelor mari. „L’Indépendance Roumaine“ publică discursul primului delegat al României d-l Beldiman, reprezentantul ţarei la Berlin, discurs ţinut la conferenţa din Haga, cu ocazia discusiunei asupra propunerei delegatului republicei Argentine, a vechiului ministru de externe, d-l Drago, şi-l însoţeşte cu următoarea explicare: Drago este autorul cunoscut al unei teorii adoptate de statele Americei de Sud ce derivă din doctrina Monroe. Ea fu prezentată congresului de pace sub formula următoare: „Despre întrebuinţarea forţei pentru încassarea datoriilor publice.“ Tema este ca un stat creditor al unui alt stat să nu recurgă nici într’un caz la forţa armată pentru a obţine plata unei datorii. Republicele sud-americane au cerut conferenţei de a da sancţiune internaţională acestui principiu. Delegaţii lor au susţinut propunerea cu atâta vioiciune câtă putea îngădui într’o adunare a căreia singură raţiune de a fi sunt sentimentele pacinice. Drago a susţinut că suspendarea serviciului datoriilor în anumite cazuri excepţionale, este un act de suveranitate a statului. Delegaţii Nicaraguei nu voesc ca o armată să poată fi umilită la rolul de portărel (executor). Delegatul Columbiei a invocat cazul de forţă majoră şi a regretat mult că spiritul lui Shylock rămâne atotputernic. Toţi au proclamat că insolvabilitatea eventuală ar fi un atribut al suveranităţei naţionale, toţi au combătut formula, pe care Statele Unite acest sindic al statelor americane, au propus-o cu o intenţie conciliantă, spre a da oarecare satisfacţie republicelor şi spre a apăra în acelaş timp interesele materiale ale marilor puteri. Propunerea statelor unite e formulată cum urmează: »Nu se poate recurge la nici o trăsură coercitivă ce ar implica întrebuinţarea forţelor militare şi navale pentru încasarea de datorii contractuale până atunci, până când nu s’a făcut un ofert de arbitragiu de cătră reclamant și a fost refuzat sau lăsat fără răspuns de cătră statul debitor, sau pănă atunci până când nu a avut loc arbitragiul și statul debitor nu au întrelăsat de a se conforma sentinței aduse. S’a mai convenit ca arbitragiul să fie conform cu procedura capitolului III a convenţiunei pentru regularea pacifică a conflictelor internaţionale, adoptată la Hanga în 1899. A fost de demnitatea micelor state europene să nu admită ca chestiunea insolvatabilităţei unui stat să poată intra în prevederile acordurilor internaţionale. dar România a avut însemnata onoare de a deveni din propria sa iniţiativă interpretul lor. In discursul său delegatul român Beldiman a zis cu o mare nobleţă de sentiment, că chestiunea fiind specială şi neinteresând micele state ale Europei, conferenţa nu va putea legifera pentru una singură din cele două emisfere şi că, în consecinţă, ipoteza insolvabilităţei unui stat nu poate fi obiectul unei stipulaţiuni intermaţionale, nici nu poate fi înşirată între cazurile supuse arbitragiului prin convenţiunea dela 1899. „Ar fi straniu“, adause delegatul român, „ca într’o convenţiune, in care noi am stipulat ca chestiunile ce ating onoarea naţională şi interesele vitale ale unui stat să nu fie supuse unui arbitragiu, să introducem un nou articol care să prevadă arbitragiul şi chiar întrebuinţarea eventuală a forţei în cazuri când onoarea naţională şi interesele vitale sunt angajate în măsura cea mai mare.“ Domnul Beldiman a resumat protestarea morală a micelor state europene în propunerea următoare, făcută în şedinţa a opta a congresului de pace. »Dalegaţiunea României are onoarea de a propune, în numele guvernului regal, ca propunerea delegaţiunei Statelor Unite americane relativă la limitarea forţei pentru încasarea datorielor publice, să nu fie introdusă ca un nou articol in convenţiunea pentru regularea pacifică a conflictelor internaţionale dela 1899, ci să formeze obiectul unui acord special între puterile interesate fără conexitate cu această convenţiune.« Aceasta propunere e foarte tare sprijinită de Elveţia şi are toate şansele de a fi defintiv adoptată. Ce-i drept, formula S.-Unite a fost votată mai nainte, dar în astfel de condiţiuni încât nu poate fi privită ca definitiv sancţionată, ci mai mult numai ca un act de politeţă al congresului. Cum constată „L’independance Belge“ afară de Germania, Rusia, Anglia,Franţa şi Austro-Ungaria, cari au votat fără reservă, toate celelalte delegcţiunii, mai ales acelea ale Italiei şi partea cea mai mare a republicelor americane, au aderat după ce au formulat rezerve asupra punctului esenţial al propunerei S.-Unite, care va să zică asupra recursului eventual la forţă pentru cazul când procedura arbitrală ar rămânea fără efect. In realitate treizeci dintre adesiunile ce le-a primit propunerea S.Unite, se pot considera ca neavenite. Acest vot lasă câmp liber moţiunei române şi aceasta cu atât mai mult cu cât Statele-Unite însăşi au aderat, prin graiul autorizat al generalului Porter, la propunerea primului delegat al României introdusă în procesul verbal al şedinţei. Onoarea e o virtute ce există pentru state ca şi pentru particulari. Un stat care se respectă nu se poate considera decât din punctul de vedere ai proporţiei mai mici a teritoriului său sau a poporaţiunei sale faţă cu acelea ale altor state. România şi statele europene de rangul ei, a căror interpret s’a făcut ea, nu putea fără aşi detrage să semneze o stipulaţiune, în care se prevede insolvabilitatea lor eventuală şi reaua lor credinţă. „Fără îndoială“, a zis d-l Beldiman, „că în marile încercări excepţionale, se manifestă vitalitatea, energia şi spiritul de abnegare ale unei naţiuni, pentru a menţinea, intact creditul statului faţă cu străinătatea, chiar şi în împrejurările cele mai grele. Numai aşa un popor conştient şi îngrijat de drepturile şi de obligaţiunile sale, asigură prin propriele sale forţe apărarea onoarei sale naţionale şi a intereselor sale vitale.“ România mai mult decât orice alt stat a fost calificată de a face această declaraţiune de drept la onoare înaintea unui areopagul al rumei. Acesta este ecoul, recompensa sforţărilor de la 1899. Naţiunea va fi recunoscătoare primului său delegat pentru nobilul imbagiu* ce ia perlat la congres. Sfârşitul »dominaţiuniei streine«. Cât de mult sunt agitate spiritele în Croaţia contra guvernului coaliţiei dovedeşte şi articolul prim apărut în numărul de ori al ziarului »Agramer Tageblatt«, în care se combate cu mare vehemenţă ideia de stat maghiar. Numitul ziar ajunge la conclusiunea, că e timpul suprem, ca să se pună capăt »dominaţiunei străine«. Croaţia ca stat liber şi independent nu poate suferi să fie supusă unui alt stat. Croaţii vreau să fie stăpâni peste destinele lor şi inştiinţele aceste trebue să fie încoronate cu succes. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Ce este somnambutismul? î. O definiţiune precisă, clară, nu se poate da somnambulismului, fiindcă ştiinţa n’a ajuns să cunoască in deajuns această boală şi cu toate că cele mai celebre somităţi medicale au studiat’o cu deamănuntul, ori de câte ori ocaziunea li s’a prezentat, cu toate că astăzi se pot vindeca aproape toţi bolnavii atinşi de această afecţiune, esenţa ei intimă rămâne tăinuită şi numai o împrejurare fortuită, sau o părindere genială a vreunui spirit superior va putea să ridice negura ce o ascunde vederilor noastre. Ceea ce se poate spune însă, de pe acum, încinând cunoştinţele medicale cu cele psichologice şi fiziologice este că somnambulsmul se datoreşte pur şi simplu unei alteraţiuni în funcţiunea sistemului nervos central, iar nicidacum vreunei influenţe misterioase externe, precum ar fi luna, stelele, vreun spirit rău, etc. Cu toate acestea în vremuri nu tocmai depărtate, somnambulii erau luaţi drept nişte îndrăciţi. Se credea că au în ei pe necuratul şi ca atare îi legau, îi chinuiau, îi închideau într’un fel de colivii cu gratii de fer atârnate de clopotniţele bisericilor şi de zidurile mănăstirilor, li se aplicau fel de fel de torturi, li se cetea de prin cărţile sfinte şi câteodată chiar erau arşi de vii, sub motiv că împreună cu aceşti nefericiţi arde şi necuratul, care sălăşlueşte într’ânşii. Astăzi ideile au evoluat, ştiinţa a făcut progrese mari şi cu toate că poporul îi numeşte lunatici, presupunând în boala lor oarecare înrâurire alunei cei mai mulţi somnambuli sunt vindecaţi şi redaţi familiei şi societăţii. O explicaţie, care apropie de mintea fiecăruia priceperea somnambulismului, dar care cere o atenţiune încordată, este următoarea : In genere noi credem că suntem stăpâni pe voinţa noastră şi că nu facem decât ceea ce vrem, ceea ce ştim că vrem. De pildă, ne plimbăm când avem poftă citim, scriem, vorbim, alergăm când ne place să facem toate acestea. Se întâmplă însă foarte des in viaţa noastră ca să nu ştim ce vrem, adecă să facem ceia ce nu vrem. Aşa uneori îţi pui în gând să mergi undeva şi te trezeşti că ai ajuns în altă parte ; alteori vreai să spui un lucru şi spui tocmai contrarul, de te miri singur cum de i-ai spus. Câteodată te hotăreşti să nu mai faci ceva, să nu mai bei, să nu mai joci etc. şi nu ştii cum se face că iarăşi te apuci de acestea aproape fără de voia ta. Ori când se întâmpin acest lucru îţi dai seamă că deşi ai vrut să te opreşti de a-l face, n’ai putut, a fost ceva în tine mai tare, decât ceea ce numeşti voinţa ta şi te-a împins să faci ceea ce n’ai vrut. Acest ceva, care e în noi,şi care mai totdeauna este mai tare decât noi, se numeşte impuls sau voinţă inconştientă, iar la animale i se zice instinct. Creerul nostru nu ia cunoştinţă de cele ce săvârşim sub stăpânirea impulsului decât după ce te-am săvârşit şi atunci numai când suntem trezi, fiindcă de cele ce facem un somn, habar n’avem niciodată. Ei bine, de câte ori nu se întâmplă, ca într’im somn greu să facem unele mişcări destul de violente, să pronunţăm cuvinte cu glas destul de tare, să cântăm, să strigăm, să râdem, fără a ne trezi şi fără a ne aduce aminte la deşteptare de cele ce am săvârşit. Acestea toate le facem din impuls. Acum să ne închipuim că cineva are somnul atât de greu încât se poate scula din pat fără să se trezească şi începem a ne apropia de înţelegerea somnambulismului. Deosebirea este numai că oamenii sănătoşi cu funcţiunea creerului normal, nu pot, dormi umblând. Sensibilitatea lor este destul de ascuţită pentru ca o astfel de mişcare să-i deştepte. Copiilor însă li se poate întâmplat şi lucru! acesta. Nu vi s-a întâmplat oare să sculaţi vreun copil şi el să Afacerile bisericei sârbeşti. Com liunea administrativă a congresului bisericei I adoarmă în picioare, sau să se ridice sin- I gur şi să treacă dormind dintr’o cameră într’alta? Sensibilitatea copilului este mai puţin accentuată decât a adultului şi prin urmare roifcările lui în somn pot fi mai întinse. Dacă vă închipuiţi însă, că cineva are creerul alterat în funcţiune, şi că odată adormit sensibilitatea lui e amorţită, încât orice mişcare nu-l mai poate trezi, atunci e lesne de înţeles, că sub imperiul I impulsului, al voinţei inconştiente, acel individ va putea să săvârşească orice act, cu toată aparenţa unei acţiuni conştiente, dar totuşi perfect inconştient, ca şi micile mişcări pe care noi le săvârşim dormind. Prin urmare somnambulismul nu-i altceva decât o slăbiciune a sensibilităţei, care face să dispară orice senzaţie conştientă şi lasă pe bolnav sub stăpânirea impulsului intern, inconştient. Dacă acest impuls dictează bolnavului să se ridice, să meargă, să urce, să coboare, să vorbească, să scrie, să gesticuleze, el nefiind in stare să o uită şi deci neputând să-şi dea samă de cele ce e împins să facă, le face cu o seninătate admirabilă, cu un desăvârşit, sânge rece, ca şi când o anumită nevoie ii impune săvârşirea tuturor acelor acte neînţelese şi fără rost, prin faptul inconştienţei lor.