Gazeta Transilvaniei, iulie 1907 (Anul 70, nr. 145-169)

1907-07-31 / nr. 169

REDACŢIUNEA, Ad­inistraţiinea şi Tipografia Braşov, piaţa mare ar. 30. TELEFON Nr. 226. Scrisori nefrancat© nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. Inserate se primesc la Administraţiune Braşov şi la următoarele BIROURI de ANUNŢURI: In Vie na la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Les­­ner. Heinrich Scbalek, A. Op­­pelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. V. Golber­­ger, Ekstein Bemat. Iuliu Le­opold (VII Erzsébet-körut). Preţul Insorţiunilor: o serie garmond pe o coloană 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învo­ială. — RECLAME pe pagina 8­ a o serie 20 bani. Nr. 160. Braşov, Luni-Marţî 31 Me (13 August , A NUL LXX. GAZETA apare în fiecare zi Ataamente pentru Austro-Unyân­a: Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rii de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru Mânia şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Dumineca 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate ofi­ciile poştale din întru şi din afară şi­ la d-nii colectori. Anuiamenul pentru Braşov, Administraţiunea, Piaţa mare târgul Inului Nr. 80, Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esem­­plar 10 bani. — Atât abona­mentele, cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Conferenţa de la Haga. După greua încercare prin care a trecut România astă primăvară în ce priveşte starea ei dinăuntru, vine ca o mângăere ştirea dela Haga, că tînărul regat dela Dunăre ocupă la masa verde, la care s’au întrunit re­prezentanţii naţiunilor lum­ei pentru a delibra asupra chestiunilor păcei universale, o poziţiune onorifică şi de frunte. In discusiunile provocate de doctrina, zisă a lui Drago, România a ajuns a fi leaderul micilor state ale Europei şi exercită o influenţă sensi­bilă asupra statelor mari. „L’Indépendance Roumaine“ pu­blică discursul primului delegat al României d-l Beldiman, reprezentan­tul ţarei la Berlin, discurs ţinut la conferenţa din Haga, cu ocazia di­­scusiunei asupra propunerei delega­tului republicei Argentine, a vechiului ministru­ de externe, d-l Drago, şi-l însoţeşte cu următoarea explicare: Drago este autorul cunoscut al unei teorii adoptate de statele Ame­­ricei de Sud ce derivă din doctrina Monroe. Ea fu prezentată congresului de pace sub formula următoare: „De­spre întrebuinţarea forţei pentru în­­cassarea datoriilor publice.“ Tema este ca un stat creditor al unui alt stat să nu recurgă nici în­­tr’un caz la forţa armată pentru a obţine plata unei datorii. Republicele sud-americane au cerut conferenţei de a da sancţiune internaţională ace­stui­ principiu. Delegaţii lor au susţi­nut propunerea cu atâta vioiciune câtă putea îngădui într’o adunare a căreia singură raţiune de a fi sunt sentimentele pacinice. Drago a susţinut că suspendarea serviciului datoriilor în anumite cazuri excepţionale, este un act de suveranitate a statului. Delegaţii Nicaraguei nu voesc ca o armată să poată fi umilită la rolul de portărel (executor). Delegatul Co­lumbiei a invocat cazul de forţă ma­joră şi a regretat mult că spiritul lui Shylock rămâne a­tot­­puternic. Toţi au proclamat că insolvabilitatea even­tuală ar fi un atribut al suveranită­­ţei naţion­ale, toţi au combătut for­mula, pe care Statele Unite acest sindic al statelor americane, au pro­pus-o cu o intenţie conciliantă, spre a da oare­care satisfacţie republicelor şi spre a apăra în acelaş timp interesele ma­teriale ale marilor puteri. Propunerea statelor unite e formulată cum ur­mează: »Nu se poate recurge la nici o tră­sură coercitivă ce ar implica întrebuinţa­rea forţelor militare şi navale pentru în­casarea de datorii contractuale până atunci, până când nu s’a făcut un ofert de arbi­­tragiu de cătră reclamant și a fost refu­zat sau lăsat fără răspuns de cătră statul­­ debitor, sau pănă atunci până când nu a­­ avut loc arbitragiu­l și statul debitor nu a­u întrelăsat de a se conforma sentinței aduse. S’a mai convenit ca arbitragiul să fie con­form cu procedura capitolului III a con­­venţiunei pentru regularea pacifică a con­flictelor internaţionale, adoptată la Hanga în 1899­. A fost de demnitatea micelor state europene să nu admită ca che­stiunea insolvatabilităţei unui stat să poată intra în prevederile acordurilor internaţionale. dar România a avut în­semnata onoare de a deveni din pro­pria sa iniţiativă interpretul lor. In discursul său delegatul român Beldiman a zis cu o mare nobleţă de sentiment, că chestiunea fiind specială şi neinteresând micele state ale Eu­ropei, conferenţa nu va putea legifera pentru una singură din cele două emisfere şi că, în consecinţă, ipoteza insolvabilităţei unui stat nu poate fi obiectul unei stipulaţiuni intermaţio­­nale, nici nu poate fi înşirată între cazurile supuse arbitragiului prin con­­venţiunea dela 1899. „Ar fi straniu“, adause delegatul român, „ca într’o convenţiune, in care noi am stipulat ca chestiunile ce ating onoarea na­ţională şi interesele vitale ale unui stat să nu fie supuse unui arbitragiu, să introducem un nou articol care să prevadă arbitragiul şi chiar întrebuin­ţarea eventuală a forţei în cazuri când onoarea naţională şi interesele vitale­ sunt angajate în măsura cea mai mare.“ Domnul Beldiman a resumat pro­testarea morală a micelor state euro­pene în propunerea următoare, făcută în şedinţa a opta a congresului de pace. »Dalegaţiunea României are onoarea de a propune, în numele guvernului regal, ca propunerea delegaţiunei Statelor­ Unite americane relativă la limitarea forţei pentru încasarea datorielor publice, să nu fie in­trodusă ca un nou articol in convenţiunea pentru regularea pacifică a conflictelor internaţionale dela 1899, ci să formeze obiectul unui acord special între puterile interesate fără conexitate cu această con­­venţiune.« Aceasta propunere e foarte tare sprijinită de Elveţia şi are toate şan­sele de a fi defintiv adoptată. Ce-i drept, formula S.-Unite a fost vo­tată mai nainte, dar în astfel de con­­diţiuni încât nu poate fi privită ca definitiv sancţionată, ci mai mult nu­mai ca un act de politeţă al congre­sului. Cum constată „L’independance Belge“ afară de Germania, Rusia, An­glia,­­Franţa şi Austro-Ungaria, cari au votat fără re­servă, toate celelalte delegc­ţiunii, mai ales acelea ale Italiei şi partea cea mai mare a republicelor americane, au aderat după ce au for­mulat rezerve asupra punctului esen­ţial al propunerei S.-Unite, care va să zică asupra recursului eventual la forţă pentru cazul când procedura ar­­bitrală ar rămânea fără efect. In reali­tate treizeci dintre adesiunile ce le-a primit propunerea S.­Unite, se pot considera ca neavenite. Acest vot lasă câmp liber mo­­ţiunei române şi aceasta cu atât mai mult cu cât Statele-Unite însăşi au aderat, prin graiul autorizat al gene­ralului Porter, la propunerea primului delegat al României introdusă în pro­cesul verbal al şedinţei. Onoarea e o virtute ce există pentru state ca şi pentru particulari. Un stat care se respectă nu se poate considera decât din punctul­ de vedere ai proporţiei mai m­ici a teritoriului său sau a poporaţiunei sale faţă cu acelea ale altor state. România şi statele europene de rangul ei, a că­ror interpret s’a făcut ea, nu putea fără aşi detrage să semneze o stipu­­laţiune, în care se prevede insolvabi­litatea lor eventuală şi reaua lor cre­dinţă. „Fără îndoială“, a zis d-l Beldi­man, „că în marile încercări excepţio­nale, se manifestă vitalitatea, energia şi spiritul de abnegare ale unei naţiuni, pentru a menţinea, intact creditul statului faţă cu străinătatea, chiar şi în împrejurările cele mai grele. Numai aşa un popor conştient şi îngrijat de drepturile şi de obligaţiunile sale, asigură prin propriele sale forţe apă­rarea onoarei sale naţionale şi a intereselor sale vitale.“ România mai mult decât ori­ce alt stat a fost calificată de a face această declaraţiune de drept la onoare înaintea unui areopagul al rum­ei. Acesta este ecoul, recompensa sfor­ţărilor de la 1899. Naţiunea va fi re­cunoscătoare primului său delegat pentru nobilul­­ im­bagi­u*­­ ce ia perlat la congres. Sfârşitul »dominaţiuniei streine«. Cât de mult sunt agitate spiritele în Croaţia contra guvernului coaliţiei dovedeşte şi articolul prim apărut în numărul de ori al ziarului »Agramer Tageblatt«, în care se combate cu mare vehemenţă ideia de stat maghiar. Numitul ziar ajunge la con­­clusiunea, că e timpul suprem, ca să se pună capăt »dominaţiunei străine«. Croaţia ca stat liber şi independent nu poate su­feri să fie supusă unui alt stat. Croaţii vreau să fie stăpâni peste destinele lor şi inştiinţele aceste trebue să fie încoronate cu succes. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Ce este somnambutismu­l? î. O definiţiune precisă, clară, nu se poate da somnambulismului, fiind­că ştiinţa n’a ajuns să cunoască in deajuns această boală şi cu toate că cele mai celebre so­mităţi medicale au studiat’o cu deamănun­­tul, ori de câte ori ocaziunea li­ s’a prezen­tat, cu toate că astăzi se pot vindeca aproape toţi bolnavii atinşi de această a­­fecţiune, esenţa ei intimă rămâne tăinuită şi numai o împrejurare fortuită, sau o pă­rindere genială a vre­unui spirit supe­rior va putea să ridice negura ce o ascunde vederilor noastre. Ceea ce se poate spune însă, de pe acum, încinând cunoştinţele medicale cu cele psichologice şi fiziologice este că som­­nambulsmul se datoreşte pur şi simplu unei alteraţiuni în funcţiunea sistemului nervos central, iar nici­dacum vre­unei in­fluenţe misterioase externe, precum ar fi luna, stelele, vre­un spirit rău, etc. Cu toate acestea în vremuri nu toc­mai depărtate, somnambulii erau luaţi drept nişte îndrăciţi. Se credea că au în ei pe necuratul şi ca atare îi legau, îi chinuiau, îi închideau într’un fel de colivii cu gratii de fer atârnate de clopotniţele bisericilor şi de zidurile mănăstirilor, li­ se aplicau fel de fel de torturi, li­ se cetea de prin căr­ţile sfinte şi câte­odată chiar erau arşi de vii, sub motiv că împreună cu aceşti ne­fericiţi arde şi necuratul, care sălăşlueşte într’ânşii. Astăzi ideile au evoluat, ştiinţa a fă­cut progrese mari şi cu toate că poporul îi numeşte lunatici, presupunând în boala lor oarecare înrâurire alunei cei mai mulţi somnambuli sunt vindecaţi şi redaţi fami­liei şi societăţii. O explicaţie, care apropie de mintea fiecăruia priceperea somnambulismului, dar care cere o atenţiune încordată, este ur­mătoarea : In genere noi credem că suntem stă­pâni pe voinţa noastră şi că nu facem de­cât ceea ce vrem, ceea ce ştim că vrem. De pildă, ne plimbăm când avem poftă citim, scriem, vorbim, alergăm când ne place să facem toate acestea. Se întâmplă însă foarte des in viaţa noastră ca să nu ştim ce vrem, adecă să facem ceia ce nu vrem. Aşa uneori îţi pui în gând să mergi undeva şi te trezeşti că ai ajuns în altă parte ; alte­ori vreai să spui un lucru şi spui tocmai contrarul, de te miri singur cum de i-ai spus. Câte­odată te hotăreşti să nu mai faci ceva, să nu mai bei, să nu mai joci etc. şi nu ştii cum se face că iarăşi te apuci de acestea aproape fără de voia ta. Ori când se în­tâmpin acest lucru îţi dai seamă că deşi ai vrut să te opreşti de a-l face, n’ai pu­tut, a fost ceva în tine mai tare, decât ceea ce numeşti voinţa ta şi te-a împins să faci ceea ce n’ai vrut. Acest ceva, care e în noi,şi care mai totdeauna este mai tare decât noi, se nu­meşte impuls sau voinţă inconştientă, iar la animale i­ se zice instinct. Creerul nostru nu ia cunoştinţă de cele ce săvârşim sub stăpânirea impulsu­lui decât după ce te-am săvârşit şi atunci numai când suntem trezi, fiindcă de cele ce facem un somn, habar n’avem niciodată. Ei bine, de câte ori nu se întâmplă, ca într’im somn greu să facem unele mi­şcări destul de violente, să pronunţăm cu­vinte cu glas destul de tare, să cântăm, să strigăm, să râdem, fără a ne trezi şi fără a ne aduce aminte la deşteptare de cele ce am săvârşit. Acestea toate le facem din impuls. Acum să ne închipuim că cineva are somnul atât de greu încât se poate scula din pat fără să se trezească şi începem a ne apropia de înţelegerea somnambulis­­mului. Deosebirea este numai că oamenii sănătoşi cu funcţiunea creerului normal, nu pot, dormi umblând. Sensibilitatea lor este destul de as­cuţită pentru ca o astfel de mişcare să-i deştepte. Copiilor însă li­ se poate întâm­plat şi lucru! acesta. Nu vi­ s-a întâm­plat oare să sculaţi vre­un copil şi el să Afacerile bisericei sârbeşti. Com liu­nea administrativă a congresului bisericei I adoarmă în picioare, sau să se ridice sin- I gur şi să treacă dormind dintr’o cameră­­ într’alta? Sensibilitatea copilului este mai puţin accentuată decât a adultului şi prin urmare roifcările lui în somn pot fi mai întinse. Dacă vă închipuiţi însă, că cineva are creerul alterat în funcţiune, şi că odată adormit sensibilitatea lui e amorţită, în­cât orice mişcare nu-l mai poate trezi, atunci e lesne de înţeles, că sub imperiul I impulsului, al voinţei inconştiente, acel in­divid va put­ea să săvârşească ori­ce act, cu toată aparenţa unei acţiuni conştiente, dar totuşi perfect inconştient, ca şi micile mişcări pe care noi le săvârşim dormind. Prin urmare somnambulismul nu-i altceva decât o slăbiciune a sensibilităţei, care face să dispară orice senzaţie con­ştientă şi lasă pe bolnav sub stăpânirea impulsului intern, inconştient. Dacă acest impuls dictează bolnavu­lui să se ridice, să meargă, să urce, să coboare, să vorbească, să scrie, să gesti­culeze, el nefiind in stare să o uită şi deci neputând să-şi dea samă de cele ce e îm­pins să facă­, le face cu o seninătate admi­rabilă, cu un desăvârşit, sânge rece, ca şi când o anumită nevoie ii impune săvârşi­rea tuturor acelor acte neînţelese şi fără rost, prin faptul inconştienţei lor.

Next