Gazeta Transilvaniei, martie 1908 (Anul 71, nr. 49-72)
1908-03-01 / nr. 49
Pagina 2, dând la numirea pe termen fix a unui guvernator general pentru Macedonia, care va putea fi creştin sau musulman. Din dieta ungară, Şedinţa de Mercuri a dietei a oferit un deosebit interes prin energicele discursuri rostite contra proiectului revizuirei de câtre deputaţii naţionalişti V. Goldiş şi Dr. Ştefan C. Pop şi prin câteva interpelaţiuni de actualitate. Dintre deputaţii naţionalişti lipseşte numai dep. Dr. Novac, care e bolnav. Resumăm decursul acestei şedinţe în următoarele : Dep. Goldiş, care a vorbit aproape două ore, constată, că camera nu poate să’şi modifice regulamentul în opoziţie cu opinia publicăsau cu Coroana, căci cestiuni atât de importante, cari taie atât de adânc în constituţia ţării, parlamentul n’are voie să le rezolve fără aprobarea prealabilă a naţiunei La alegeri, în discursurile de program, deputaţii şi miniştrii au declarat în public, că ei nu vor suferi ca cineva să se atingă de regulament şi iată aceiaşi oameni, cari cu ajutorul actualului regulament au ajuns la putere, vin ei să revizuiască acest regulament. Şi pe ce motive se întemeiază necesitatea acestei revizuiri? Oratorii, cari au apărat proiectul, au invocat deosebite motive, înainte de toate s-au referit la Croaţi. Dar cum suntem noi de vină dacă guvernul nu se ştie înţelege cu Croaţii şi-i sileşte să lupte din toate puterile împotriva proiectelor lui? Nu regulamentul poartă vina acestor fenomene, ci o poartă însuşi guvernul. Împotriva opoziţiei maghiare revizuirea e zadarnică, împotriva opoziţiei naţionalităţilor e de prisos, fiindcă preşedintele Rakovszky a dat pildă cum trebue interpretat regulamentul. Popoarele nemaghiare n’au păcătuit niciodată împotriva patriei, e dată o acuză nefondată ce ni se aduce, că noi am putea alcătui cândva o minoritate antipatriotică. Ministru Apponyi a declarat că, ce-i drept, el şi prietenii săi pe vremuri au fost duşmani ai revizuirii, dar au fost duşmani, fiind convinşi că între împrejurările parlamentare din Ungaria minoritatea niciodată nu va putea ajunge majoritate. Uită însă de ministru de culte, că el şi tovarăşii săi au ajuns în majoritate numai în urma luptei lor pentru sfinţenia regulamentului. Eu nu cred că revizuirea ar fi îndreptată împotriva noastră. Nu cred că interesele noastre ar fi primejduite prin ea. Ne doare, însă, că apărătorii revizuirii o apără învinuindu-ne, că noi popoarele nemaghiare suntem dușmanii poporului maghiar. O voce: N’au zis-o ! Dep. V. Goldiș: Popoarele nemaghiare nici odată n’au păcătuit împotriva patriei (Zgomot. Vociferări în stânga : In 1848, însă, dar: Daţi-mi voie să răspund scurt dar franc şi energic la necurmatele aceste întreruperi cu aluzii la anul 1848. Aoi românii, sârbii, slovacii n’am luptat în 1848 împotriva patriei şi a maghiarilor, ci ne-am apârat numai naţionalitatea! (Zgomot. Preş. sună). Epoca din 48 ni-a promis libertatea, în schimb, însă, a voit să ne ia naţionalitatea, iar nouă libertatea fără naţionalitate, nu ne trebuie. (Aprobări la naţionalişti). Declarăm aici cu toată,sinceritatea: Că mi le fură ? dar eu veghez, căci ele-mi sunt comoara cea mai scumpă. »Da, asta mi-a produs o durere nemărginită. M’am întrebat, dacă nu cumva vei fi având în adâncul inimei d-tale vre-o umbră de părere de rău? Nu părerea de rău de a mă fi iubit, căci ştiu că ai să mă iubeşti în veci, dar părerea de rău de-aţi fi arătat pe hârtia albă această iubire vie, în ceasuri când inima d-tale nu se destăinuia mie, ci condeiului pe care-l ţineai în mână. Când iubim, simţim trebuinţe de a împărtăşi, trebuinţa înduioşătoare de a vorbi sau scrie, şi noi vorbim, şi noi scriem. Cuvintele sboară, cuvintele dulci plămidite din muzică, din aier şi drăgălăşie, calde, uşoare, evaporate îndată ce au fost rostite, cari rămân numai în memorie, dar pe cari nu le putem nici vedea, nici atinge, nici săruta, ca şi acelea pe cari le scrie mâna d-tale. Scrisorile d-tale? Da, ţi le înapoiez. Dar ce amărăciune ! »De bună seamă ai avut, după faptă, pudoarea delicată pentru cuvintele, cari nu se mai pot şterge. Ţi-a părut rău, în sufletul d-tale simţitor şi timid, că ai scris unui om pe care îl iubiai. Ţi-ai amintit fraze, cari ţi-au răscolit amintirea şi ţi-ai zis: »Am să fac cenuşă din aceste cuvinte«. »Fii mulţumită, fi liniştită, lată scrisorile d-tale. Te iubesc«. (Va urma). GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 49 1908. că naţionalitatea noastră nu-e mai dragă decât orice libertate din lume. (Aplauze şi aprobări îndelungate la naţionalişti). Şi avem atâta tărie bărbătească să declarăm că oricine ni-ar ataca şi în viitor naţionalitatea, noi întotdeauna vom fi gata s’o apărăm cu toate puterile (Zgomot. Preş. sună), căci sau vom dobândi drepturile ce ni se cuvin, sau vom pieri. (Aplauze la naţionalişti, (zgomot. Preş. sună). De încheiere oratorul se declară contra proiectului şi se alătură la propunerea dep. Polit. Dep. Dr. Ştefan C. Pop referindu-se la observarea dep. Csepăny că naţionaliştii au fost înţeleşi cu guvernul, când s’a desbătut pactul economic cu Austria şi s’a votat cvota, protestează în contra acestei suspicionări. Din ziarul stenografie al camerei, zice oratorul, se poate învedera că numai noi şi Croaţii am apărat interesele ţării, numai noi am combătut, în mod serios, transacţiunea şi ridicarea cotei. In ce priveşte apoi afirmaţia, că am fi fost înţeleşi cu guvernul, aceasta e o înfrituire atât de gratuită, încât nici nu mai e nevoie să fie desminţită, mai ales când se ştie că n’a fost până acum guvern ungar care să ne fi tratat atât de brutal, ca şi actualul guvern. Protestăm, prin urmare, împotriva acestor fel de apucături lipsite de seriozitate. Dep. Pop combate apoi energic toate argumentele aduse în favorul revisuitei, analizând vorbirile rostite de Apponyi şi Andrassy, se declară contra proiectului revisuirei şi invită guvernul, ca să presente de urgenţă proiectele de legi, cari au de scop extinderea şi asigurarea drepturilor cetăţeneşti şi politice. Urmează mai multe interpelări. Ministrul Apponyi a răspuns, precum am amintit ori, la interpelaţia dep. Bozoky în chestiunea învăţământului din comitatul Sibiiu. Dep Farkashasy a interpelat în chestia discursului rostit de fostul ministru Kristoffy. Wekerle a răspuns. Răspunsul lui Wekerle l’am dat în niul de ori în rel sumat. Dep. Hammersberg a interpelat în che- Istia politicei ce o observă guvernul ungar în Croaţia. Ministrul Wekerle a răspuns imediat. El a declarat că banul Croaţiei nu va ceda în faţa majorităţei dietei, va ră- I mânea în funcţiune atâta vreme, cât va I urmări politica fixată de acord cu guvernul I ungar. Banul se va sili să facă în Croaţia o politică de conciliaţiune întrebuinţând mijloacele legale, dar în caz de excese, ameninţându-se siguranţa statului sau a persoanei şi proprietăţei, şi când nu s’ar putea combate acele tendinţe prin mijloacele legale, banul nu se va da în lături, fiind autorizatde guvernul ungara întrebuinţa şi mijloaceextraordinare. Wekerle a mai spus că are convingerea că terorismul şi falsificarea opiniei publice nu va putea face ca naţiunea să rătăcească multă vreme şi că justiţia va trebui să învingă.nează apoi atitudinea Franţei, Angliei, Germaniei şi conchide că cestiunea care la un moment dat părea că poate tulbura orizontul politic european, este acum în drum spre o soluţiune echitabilă, în care se ţine seama de interesele italiene. Ministrul observă şi faptul, că Italia a stipulat de curând tratate de comerţ cu România, Serbia şi Bulgaria şi că drumurile de fier la Adriatică, ar pune Italia în relaţiuni mai directe cu aceste trei ţări, sporind şi traficul nostru şi mişcarea din porturile Adriaticei. Continuând, d-l Tittoni spune că are convingerea că obiecţiunea Angliei, că nu s’ar putea obţine noile linii ferate decât în dauna reformelor macedonene, ar fi justificată numai în cazul când fiecare putere şi-ar concentra toată acţiunea în profitul unei concesiuni de cale ferată, care ar interesa-o direct şi s’ar prezenta Turciei ca un postulat, dar acest pericol va putea fi înconjurat dacă puterile hotăresc că drumurile de fier, fiind un puternic factor de progres, construirea lor trebueşte socotită ca o parte esenţială din opera de reforme în Macedonia. Concertul european ar trebui să sprijine colectiv construirea tu-turor liniilor practice. D-l Tittoni declară, că concertul european este mai riguros şi mai activ decât niciodată, iar Italia, adversara orcărui fel de monopol în Balcani, rămâne în concertul european pentru că acţiunea lui răspunde mai bine decât orice intereselor, principiilor şi tradiţiunilor Italiei. D-l Tittoni şi-a încheiat cuvântarea spunând că opera de pacificare prin re- forme a Macedoniei rămâne sarcina şi da-toria Europei civilizate. Italia va da pentru I realizarea acestei opere tot concursul ei. Gestiunea liniei ferate balcanice în Camera italiană. In şedinţa de Mercuri a Camerei ita- I liene, dl Tittoni, ministrul afacerilor străine, răspunzând diferiţilor oratori în cestiunea moţiunei privitoare la drumurile de fier în Balcani, spune că este inexact că comunicaţiunea drumului de fier Drac-Mitrovitza, ar fi fost o surprindere pentru dânsul. Ministrul declară că la întrevederile dela Desia şi Semmering s’au discutat argumentele politice, constatându-se acordul perfect al vederilor politice al ambelor state; amănuntele Gestiunilor comerciale şi economice n’au fost însă discutate, s’a recunoscut numai principiul, că fiecare stat va putea desfăşura în mod independent iniţiativa sa în această direcţiune cu singura condiţiune de a nu se păgubi reciproc, in consecinţă nu s’a vorbit atunci de cestiunea drumului de fier Uvac la Mitrovitza. Totuşi, a zis d-1 Tottoni, au fost prevenit de intenţiunea Austro-Ungariei de a construi I linia Uvac-Mitroviţa înainte de rostirea discursului baronului Aehrenthal în delegaţiuni. Piste evident că nu s’ar putea contesta Austro-Ungariei acest drept, ce i s’a recunoscut de tratatul din Berlin, decât în cazul când ar fi fost vorba de un monopol al drumurilor de fier, dar din momentul ce la fel cu Austro-Ungaria pot construi linii mai avantagioase pentru conersul lor şi Italia şi celelalte puteri şi state balcanice, Italia a căzut repede de acord nu numai cu Austro-Ungaria dar şi cu Rusia şi pe această bază echitabilă o înţelegere a fost uşoară. Ministrul vorbeşte de atitudinea Ita-liei, a Austro-Ungariei şi Rusiei şi exami Asigurarea exportului român de vite In Austro-Ungaria. In şedinţa de Marţi a camerei ro- mâne dep. Enuşescu şi-a desvoltat inter- pelarea asupra asigurărei exportului de vite în Austro- Ungaria şi a unui tarif mai scărit pentru cerealele române. Dep. Enuşescu spune că pricina sără- j diei proprietarilor şi a ţăranilor este po- litica economică greşită, pe care au facut’o guvernele române dela 1888 încoace. De atunci n’am avut debuşeuri pentru vitele noastre. Fără creşterea vitelor, agricultura nu e rentabilă. Oratorul cere, ca să se pună o taxă vamală pe cerealele străine j cari întră în ţară, şi se ridică împotriva avantagiilor acordate companiei engleze pentru exportul de carne. De asemenea, zice interpelantul, agri- cultura nu foloseşte de pe urma fabricelor de zahar, cărora li se acordă avantagii aşa de însemnate. De vre-o treizeci de ani toate »avantagiile« acordate agriculturei româneşti s’au întors contra ei. Dela 1893 exportul nostru în Germania a scăzut, pe când importul din această ţară a crescut. De asemenea balanţa comercială cu Austro- Ungaria e în defavorul nostru, in aceste condiţii e mai preferabil să avem război şl vamal. Austro-Ungaria a isbit cu taxe foarte grele cerealele române, protejându-şi agricultura, pe când noi nu avem nici o vamă pe cerealele străine, iată pricina mizeriei ţăranului nostru. Reformele agrare actuale nu au schimbat situaţia, ci au atins numai interesele marei proprietăţi. Ea face sacrificii cu plăcere. I s’au luat 450.000 hectare pentru izlazuri, cari nu produc nimic. Produsul mancei naţionale nu este destul de bine plătit. Oratorul roagă guvernul, ca la încheierea convenţiei cu Austro-Ungaria să ţie seamă de interesele agriculturei, înainte de toate să se denunţe actuala convenţie. Dep. Ion Lahovary zice că d-l Enăşescu nu cunoaşte de loc contractul pe care l-a încheiat România cu o societate engleză pentru exportul de carne. Acest contract a fost încheiat tocmai, ca să se înlocuiască debuşeul din Austro-Ungaria cu cel din Anglia, care importă carne de un miliard pe an. Toate guvernele au încercat să deschidă graniţele din Austro- Ungaria, în zadar. Această ţară nu va consimţi să piardă pentru vitele sale clientela de 60 de milioane a Germaniei, pentru cele 6 milioane ale noastre. In Englitera vom putea exporta până la 60 milioane pe an. In acest scop am făcut, contractul cu societatea engleză, care e foarte serioasă. Ministrul Dim. Stundza răspunde că la o parte din spusele d-lui Enuşescu a răspuns d-l Lahovary. D-l interpelator a criticat legea, învoielilor agricole. D-sa a recunoscut că izlazurile comunale vor da putinţă ţăranilor de a creşte mai multe vite, dar a obiectat că el nu va avea ce face cu aceste vite, pentru că n’avem graniţele deschise. Obiecţiunea nu stă pe picioare. Să nu se vorbească de războiu vamal; tendinţa modernă este ca popoarele să trăiască în bună înţelegere. Este sigur că starea rea a ţăranilor provine mai cu seamă din felul cum erau aşezate relaţiunile lor cu proprietarii. Timpurile s’au schimbat acum. Nu se mai face cultură de vite, nu fiindcă sunt închise graniţele cu Austro-Ungaria, ci fiindcă, cu ajutorul căilor de comunicaţie, cultura grânelor e mai remuneratoare. Oratorul insistă asupra progreselor făcute de agricultură în Occident, şi asupra cererilor agrarienilor din toate ţăriie. Prima condiţie pentru o agricultură este, ca munca să fie liberă, şi asta am căutat s’o facem prin reformele noastre. In toate ramurile de activitate trebue să desvoltăm mai multă energie şi agerime, ca sa nu rămânem în urma celorlalte popoare. Să luăm pildă de la Japonezi, car în 50 de ani au făcut progrese uimitoare. D-l Enuşescu ne-a cerut ca să denunţăm tractatul cu Austria. Nu e cu putinţă. Viaţa popoarelor europene este aşa de legată, încât nimeni nu poate trăi izolat. Avem cinci legături de cale ferată cu Austria; suntem legaţi şi, dacă am vrea să ne izolăm, am suferi pierderi mari. Instituţia teatrului national in rromania. Interpelaţia d-lui N. Iorga, in şedinţa de Mercuri a camerei române, s’a desfăşurat o discuţiune frumoasă şi înălţătoare în jurul chestiunei misiunei naţionale, ce p are s’o îndeplinească teatrul naţional în viaţa poporului român. In această şedinţă dl Nicolae Iorga şi-a desvoltat interpelarea sa adresată ministrului de instrucţiune cu privire la modul, cum e condusă astăzi instituţia teatrului naţional. Iată în resumat discuţia, care s’a urmat: Teatrul naţional, a zis dl Iorga, e o chestiune de viaţă morală a poporului român. Pentru ridicarea nivelului cultural şi moral al ţarei, trebue să ne folosim de toate instituţiile noastre naţionale. Teatrul trebue deci să fie o armă de luptă. Din punctul acesta de vedere, teatrul nostru naţional e dator, să ţină seama de toate aspiraţiile neamului. El nu poate funcţiona, ca instituţie independentă, fără să joace nici un rol în opera această mare de regenerare naţională. Este o mare deosebire între teatrul nostru naţional şi teatrul parizian, după cum se deosebeşte şi poporul nostru de cel francez. Acolo teatrul poate procura oricând publicului distracţii frivole, în vreme ce teatrul nostru naţional, mai ales în împrejurările actuale, are o menire mult mai înaltă. Guvernul nostru poate exercita controlul său asupra întregei instituţiuni obligând-o să-şi îndeplinească misiunea ei adevărată. Se ştie ce scop au urmărit întemeietorii teatrului naţional la 1830. Punctele de căpetenie erau atunci două: cultivarea limbei româneşti şi crearea unei literaturi, dramatice naţionale. Oamenii de pe vremile acelea înţelegeau adevărata menire a teatrului; în lipsă de opere originale traduceau din franţuzeşte piese cu desăvârşire morale. Pe atunci nu se reprezentau pornografii pe scena teatrului. Azi însă, în anii celei mai sângeroase drame ce s’a deslănţuit vreodată în viaţa poporului român, Teatrul naţional reprezintă piese ca »Josefla*, »Enigma« şi »Hoţul*. Aşa înţelegem noi azi să preparăm conştiinţa naţională! Dl Iorga face apoi istoricul teatrului naţional din Iaşi, care a fost un element de luptă politică şi socială. El a fost întemeiat de Alexandri, Kogălniceanu şi Negruţi în anul 1840, oameni pătrunşi de rolul acestei instituţiuni culturale. Azi nu vedem reprezentându se nici o operă mare din literaturile clasice. Nu vedem jucându-se nici opere ale marilor scriitori moderni, opere destul de numeroase în multe literaturi. Noi înşine avem atâţi scriitori de talent. E destul să numesc ca scriitori pe Sadoveanul, Iosif şi alţii cari, încurajaţi, ar putea să scrie şi piese de teatru. Avem apoi traducători buni în proză şi versuri, şi când avem atâtea mijloace la îndemână, nu e drept să cerem ca pe prima noastră scenă să se joace piese în adevăr frumoase şi cu fond social ? ! Oratorul vorbeşte de situaţia intelectuală a Ungariei, care a rămas eminent naţională. Direcţia teatrului nostru a în