Gazeta Transilvaniei, septembrie 1909 (Anul 72, nr. 188-210)

1909-09-26 / nr. 207

T­ REliiCŢIONEA, iiiiiMmn ii TlMinli Bra­jov, piaţa mar« ar. 30. TELEFON Nr. 236. 8«maori notranoat.» nu 09 primesc. ’la une cripte nu ce­r «trimit, înserate nsfimeao ia Aiimlnlastratlum Bratov si la armatoarel» aiPOURI da ANUNŢURI : •in Vlan» ia M. Dukea Naefcf,, «Tas. Auxfen­eid & îfimeric Lös­­■a»r, Heinrich Schalek. A. O­­oslik Nachf.. Anton Orpelik. în Budapesta la A. V Golber­­,$er, Ekstein Bernat, Iuliu Le­opold (VII Erzsebet-körufc Prețul Incertlunilor: o serie [jsrmond pe o coloană H bani ssnfcrn o publicare. Publicări aai dea» după tarifă și învo. — RECLAME pe pagina î­a o serie 20 bani. Nr. 207. ANUL LXXII Telefon: Nr. 226. 8A7.ETA apare în flajara îl Polarate peatru Attstro-Dnzarlr Pe un an 24 cor., n*? șase lufci 12 cor., pe trei lin* 8 cor. H­ rii de Dumineaâ A iori pe pu ?etin România ti stiiUiin?, Pe un an 40 franci, pe sar.a luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. H­rll de Dumineca 8 fr. pe an. Se prenumeră la toate ofi­ciile poştale din intru şi diss afară şi la d-nii colectori. Abonamentul neutru Erase?, Administraţiunaa, Piaţa mare fc&rgul Inului Nr. 30, etajin I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni f» cor. Cu dusul acasă . Pe un an ‘M cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un asera’ I piar 10 bani. — Atât abona­mentele, cât și mseramnil» 1 sunt. a se plăti înainte. Braşov, Sâmbătă 26 Septemvrie (9 Octomvrie) 1909. *C« âBO LA „GAZETA TRANSILVANIEI“. Cu 1 Octomvrie st. v. 1909 se deschide nou abonament pe cvartalul patru al anului, la care invităm pe toţi amicii şi sprijinitorii foaiei noastre. Preţul abonamentului: Pentru Austro-Ungaria: Pe un an 24 coroane, pe şease luni 12 coroane, pe trei luni 6 coroane, pe o lună 2 coroane. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şease luni 20 franci, pe trei luni 10 franci, pe o lună fr. 3.50. ADMINIS­TRA­ŢIUNE­A „Naţiune domnitoare“, Valea­ Mureşului, Septemvrie 1909. Când a răsărit soarele liberalis­mului maghiar, s’au adus, precum ştim, o mulţime de legi în spirit li­beral. Intre acestea e şi legea de na­ţionalităţi, — care în fond a fost lege liberală, păcat numai că şi legea acea­sta, ca şi celelalte legi liberale ma­ghiare, a trecut mai întâiu prin sîta şovinismului maghiar. Şi tocmai îm­prejurarea aceasta a adus cu sine multele încurcături în politica de na­ţionalităţi, de câteva decenii încoace, pentru că liberalismul şi şovinismul sunt două concepte, cari nici­odată nu pot să încapă lângă­olaltă, ci tot­deauna se vor lovi în capete. Legea de naţionalităţi a adus-o dieta Ungariei silită de spiritul libe­ral, care străbătuse atunci toată Eu­ropa. E ştiut, că legea aceasta n’a fost niciodată esecutată, cel puţin nu punctele acelea cari sunt favorabile naţionalităţilor nemaghiare. Abstrâ­­gând dela motivul bine cunoscut al neexecutării — şovinismul, — n’a fost esecutată nici din motivul că le­gea aceasta e în flagrantă contrazi­cere cu spiritul de gândire maghiar. Maghiarii au fost dedaţi din veacuri să fie ei stăpâni , iar alţii slugi. Legile feudale au făcut stăpâni pe no­bili, iar nobilimea, cum se ştie, a fost în parte covârşitoare maghiară. După revoluţie, tot nobilimea a rămas stă­­pânitoare, numai cât, pentru ochii lumii, a îmbrăcat altă haină, a libe­ralismului. Cuprinzând apoi ideea naţională teren tot mai mult, în timpul acela vechea nobilime a devenit „maghia­­rime“. — Şi acuma dacă socotim ele­mentele, cari constituiau maghiarimea din timpul restaurării constituţiunei, şi după aceea până în zilele noastre, — e şi natural, că nu s’a putut îm­păca nici-odată cu ideia fundamentală, cuprinsă în legea de naţionalităţi, că toţi locuitorii acestei ţări, fie de ori­ ce naţionalitate, constitue o singură na­ţiune indivizibilă. Las’ că — după pă­rerea politicianilor învăţaţi — însăşi idea e o greşală, dar nu s’au putut împăca nici din motivul că le-a fost greu să se lase de domnie aşa de uşor. De aceea maghiarimea şi după 1867 s-a considerat pe sine totdeauna­­ de „naţiune domnitoare“ fără să­­ bage de seamă, că însuşi conceptul­­ de „naţiune domnitoare“­­presupune existenţa şi a altor naţiuni, şi prin urmare exclude idea de „singură naţ­­­ţiune“. Legile, cari s-au adus de atunci­­ încoace s-au adus toate cu conside­rare la asigurarea supremaţiei „na­­ţiunei domnitoare“. Celelalte popoare, deşi legea din 67 le-a primit în sâ­nul „naţiunii“, numai cu numele au făcut parte din „naţiune“. Aşa e şi în timpul de faţă. Legea nouă elec­torală se va crea cam tot aşa, ca să fie cât mai puţini alegători nema­ghiari şi astfel să se asigure supre­maţia „naţiunei domnitoare“. Şi aşa mai departe. Nu de mult deputatul Sümegi­­ Vilmos, în darea de seamă ţinută alegătorilor din Bicaz, a îndemnat pe Români să fie cu supunere şi ascul­tare faţă de „naţiunea domnitoare“. Adecă în statul liber Ungaria veacul al XX-lea, în statul unde după lege fiecare om e egal îndreptăţit, — se vorbeşte despre „naţiune domnitoare !“ Acum să ne oprim puţin şi să punem o mică întrebare: ce-i aceea „naţiune domnitoare?“ întrebarea e pusă şi lui Andrassy şi lui Apponyi et tutti quanti, şi „moderaţilor“ şi a lui Sümogyi. Pentru că ori există în Ungaria o singură naţiune, şi prin urmare de cine să ascultăm, faţă de cine să fim supuşi? Românul din Bicaz în cazul acesta ar fi trebuit să răspundă lui Sümegi : D-apoi măria ta, doară şi eu sunt membru al sin­gurei naţiuni din Ungaria! Doară aceea „singură naţiune“ e totodată şi domnitoare? Atunci şi eu sunt domnitor şi prin urmare ceri dela mine să fiu cu supunere şi ascultare­­ faţă de mine !... Ori — în butul legii — sunt de fapt mai multe naţiuni în Ungaria,­­ dintre cari una e domnitoare, iar­­ celelalte supuse. Atunci să se spună aceasta publice în ţaţa Europei. Să se spună, că în Ungaria nu există egală îndreptăţire, ci numai o singură naţiune e „domnitoare“, iar celelalte naţiuni atârnă de la bunăvoinţa acelei naţiuni domnitoare. Că egalitatea e un ce neexistent în Ungaria; că de­­­ fapt trăim încă în epoca feudalis- I mului, îmbrăcat în formă mai mo­dernă, nu impoartă. Aşa apoi se va putea înţelege spiritul legislaţiunei mai n­oi şi ordonanţele ministeriale, ca cea a lui Apponyi, şi numai astfel se pot înţelege desele accentuări din partea Maghiarilor şi a Românilor „mode­raţi“ a existenţei unei „naţiuni dom­nitoare“ în Ungaria. —­sp. — mei electorale sub presidenţia sa. Dease­­menea se desminte şi ştirea despre che­marea în audienţă a lui Coloman Szell. FOILETONUL »GAZ. TRANS.« O păţanie, de Petru Rosegger. Era în ajunul Crăciunului; pe atunci eram cam de 9 ani. Chiar în ajunul săr­bătorii cumpărase tatăl meu o cruciuliţă neagră, foarte frumoasă, pe care era chipul lui Isus răstignit, făcut, din plumb şi tot din aceiaş materie erau şi uneltele cu cari a fost chinuit Isus de cătră Jidovi. Cru­ciuliţa aceea o puse tatăl meu într’un cuiu deasupra unui dulap. Abia ieşiră părinţii mei şi servitorii din casă, pentru­ ca să-şi vază fiecare de lucrul său, unul afară pe la economie, ce­lalalt în culină pentru pregătirea mâncă­rilor de Crăciun — şi eu, care până atunci stăteam pitic — după datina mea — mă duc şi iau din cuiu crucea şi ascunzân­­du-mă într-un colţ al casei, după cuptor, încep nivini­a pe care mi-o propusesem de mai înainte: mai întâiu iau scara, cleş­tele, ciocanul, apoi cocoşul şi în urmă co­bor de pe cruce pe Dus — toate acestea cu mare trudă şi grijă! — Aşa separate mi se părură toate cu mult mai intere­sante şi frumoase, decât cum erau pe cruce. După­ ce cu mare bucurie şi satisfac­ţie mă uitai la lucrurile acestea câtva timp, am vrut să le pun iarăş la locul lor. Dar acum să fi văzut năcaz! Nu putui să le aşez la locul lor nici­decum şi în acelnce mont simţit ca şi cum un curent cald mi­­ar umbla prin trup, din vârful picioarelor şi până în creştetul capului ! — Vai ! de aşi scăpa numai cu do­jana — gândeam în mine!.. îmi mai trecu însă frica şi căldura în câtva la gândul că crucea e mai fru­­moasă aşa simplă şi neagră; doar şi în biserică este o cruce neagră, fără nici uun chip, la care se închină credincioşii şi cât de bine îi stă... Pe la Crăciun Isus a fost culcat în iesele şi nu a fost pe cruce — aşa ne spusese părintele în şcoală... Cu aceste cugete mă pusei, şi strâm­bai deodată picioarele lui Isus, braţele le pusei cruce pe piept şi astfel îl culcai într­­un coşuleţ al mamei, iar coşuleţul îl pu­sei pe altariul de casă, pe care ardea candela în sărbători mari, iar crucea o ascunsei în patul tatii — necugetându-mă la aceea, ca coşuleţul va fi lucrul carele mă va trăda. Intr-aceea mama — Dumnezeu să­ o odihnească — întră în odaie şi privind din întâmplare la altar, cu mirare văzu coşuleţe pe care nu avea datina a-1 pune nici­odată acolo, iar uitându-se în coşuleţ, văzu in el pe Christos culca.— — Cine a umblat la cruciuliţă?! — întrebă aspru tata, care în acel moment întră în odaie şi văzu că crucea nu e în cuiu. Eu nu-mi pot da bine seama cum mă simţeam atunci în ascunzătoarea mea; mă dădui şi mai aproape de părete şi nici nu suflam. Tata, care — în treacăt vorbind — era de o natură închisă şi era foarte se­rios, aspru, — ca să nu zic dur.­­— după cum sunt cei mai mulţi oameni cu fami­lie grea şi cuprinşi cu gândul agoniselii celor trebuincioase pentru traiul greu al vieţii — mă observă şi apropiindu-se de mine, mă întrebă mai mult cu blândeţă decât aspru că nu cumva ştiu unde e cru­ciuliţa, pe care o cumpărase dânsul? La această întrebare mă sculai şi mă uitai drept în ochii tatii — după cum aveam datina după ce mi se descoperea câte-o ştrengărie — iar tata după ce văzu că nu zic nimic, repeţi întrebarea. Atunci arătai cu mâna spre pat, dar într’aceea simţii cum îmi dau lacrămile in ochi. — Tata căută şi află crucea; nu era mânios ci surprins când văzu crucea goală. _____— Văz eu — zise cu mare linişte tata, luându-şi pălăria din cuiu — văz că totuşi odată trebue să-i dau o bătaie cum se cade mişelului acestuia. Dacă nici Fiul lui Dumnezeu nu poate avea pace de el... ce sa mai zici ?... — Aici în odaie ai să rămâi, băiete ! zise tata cătră mine şi ieşi... — Fugi după tatăl tău şi-l roagă de iertare — zise mama — s’a dus sa-şi aducă o nuia! Nu cutezam nici să mă mişc ca şi când aşi fi fost bătut cu cuie; vedeam bine ce mă aşteaptă, cu toate acestea nu încercam să fac nici un pas decum să fug. Mama eşi să-şi vadă de lucrul ei, iar eu rămăsei în casă, în întunerec. De­odată auzii bătând ceasul; era la cinci. Ciasul acesta era un ceas din moda veche băgat într’un fel de sicriu, care ajungea până la pământ. La Situaţie. Prim-ministrul Wekerle a plecat ori la Viena pentru a fi primit în audienţă de Maj. Sa. In decursul zilei de eri a avut o conferenţă mai lungă cu şeful de secţie din ministeriul comun de­­ finanţe, Thalloczy, în cestiunea constituţiei­­ Bosniei. Secretarul de stat Szterényi a des­­minţit ori în clubul partidului constitu­ţional ştirea despre formarea unui cabi­net de transiţie pentru executarea refor­în adunarea de toamnă a comitatului Caraş-Severin, ţinută Marţi în Lugoj, ad­vocatul Dr. Aurel Giupe a adresat vicişpa­­nului următoarele două interpelări: 1. Are cunoştinţă vice-comitele de rolul dublu al primarului Odăi­­an Bor­dan din Caransebeş ca redactor al­­Seve­­rin­-ului şi ca primar, bârfind în cel mai murdar mod în prima calitate bărbaţi de frunte ai vieţii noastre publice, cărora în a doua calitate le dă toată cinstea ce li se cuvine. Şi dacă are cunoştinţă, dacă ţine de compatibil cu caracterul de oficiant acest rol abject de redactor al unei fiţuice detestabile. 2. Ţine de compatibilă cu demnitatea presidentului comunităţii de avere acel rol funest, pe care îl joacă în cele politice burdia, ca exploatator al «patriotismului« ca marfă Intre altele aduce ca exemplu cum Burdia ca prezident al Comunităţii de avere, a silit pe an diurnist al acelei Comunităţi să fee răspunderea în faţa curţii cu juraţi pentru patru articoli »agi­tatorici« ai advocatului acelei comunităţi Dr. Nicolae Ionesco, pentru cari articoli a fost condamnat diurnistul Amos Tulea la temniţă de stat şi ulterior a mai fost dat afară şi de la Comunitate. V ceşpanul Issekulz a răspuns pe scurt că nu se simte îndemnat a controla ati­tudinea publică a primarului şi preziden­tului comunităţii de avere. Membrul C. Huszar propune ca pe baza interpelaţiunei lui Dr. Ciupe să se pornească cercetare disciplinară contra lui Bordán şi Burdia. Vicespanul însă nu admite discutarea a­­cestei propuneri. Sentinţa în procesul de înaltă trădare din Agrara preocupă încă în măsură mare pressa slavă şi străină. Se dă expresiune speranţei, că forurile judecătoreşti croate superioare vor reduce în mod însemnat sentinţele. Circulă şi zvonul că banul Croa­ţiei va interveni la Maj. Sa pentru gra­­ţiarea condamnaţilor. După o ştire mai nouă procurorul A­­ccuti şi-a retras apelul în contra sentin­ţei, prin care tribunalul a achitat 22 dintre acuzaţi şi a propus liberarea a 12 dintre acuzaţi. Cererea pentru liberarea celorlalți 10 achitaţi tribunalul a respins-o. Apără­torii au apelat.

Next