Gazeta Transilvaniei, iunie 1911 (Anul 74, nr. 118-141)
1911-06-11 / nr. 127
Pagina 2. GAZETA TRANSILVANIEI Nr. 127.1911 Externe. Ministrul de externe al Ita-liei răspunzând in cameră mai multor interpelaţiuni a declarat, că în ce priveşte situaţia Albaniei nu e nici o deosebire între atitudinea Italiei şi a Austro-Ungariei şi că cele două guverne aliate sunt pe deplin înţelese spre a contribui la pacificarea acestei provincii. — Sultanul Turciei, continuându-şi călătoria prin Macedonia, a sosit eri la Bitolia, unde a fost primit cu mari onoruri. — In şedinţa primă a adunării naţionale portugheze au fost aprobate hotărârile guvernului provizor esprimându-i-se deplină încredere, reîmprospătează meritele baronului Urs, făcându-se amintire în aceea scrisoare între alte multe şi de administrarea şcoalelor grăniţăreşti, din fostul regiment de graniţă român. Nu am intenţiunea de a mă atinge de prea meritatele distincţiuni ale bravului colonel c. r. baron Urs de Margina, din contră le cunosc şi le apreciez, după cum sunt apreciate de cătră întreagă naţiunea română. Ceea ce mă îndeamnă însă ca să ies în publicitate faţă de unele pasage din scrisoarea amintită este, ca să dau desluşiri la unele greşeli strecurate poate din decopierea acelui meritat document privat, pentru ca opiniunea publică să nu fie dusă în rătăcire despre unele evenimente, ce s’au petrecut în sânul populaţiunei grăniţăreşti din fostul regiment de graniţă I român. Intre alte amintiri despre administrarea şcoalelor grăniţăreşti se zice, că fondul de mandură s’ar fi înfiinţat numai din venitele celor peste 30 munţi revindicate cari formau proprietatea comunelor dela a 2-a, 3-a, 4-a, 5-a şi 6-a companie. Afirmarea aceasta nu corespunde stării faptice, căci doară este constatat prin documente de pe acelea vremuri, pe cari UIU le am în posesiune, cum că fondul de mandură al grăniţerilor a fost înfiinţat încă din ’nainte de anul 1800, prin contribuiri de câte 16 sfanţi după fiecare gregoriu. Să se vadă rapoartele comandantului de companie din 31 Maiu 1806, unde s’au plătit în acel an dela compania Ohabit 1200 îl., apoi rapoartele din 24 Oct. şi 25 Decembre 1808 din 11 Ian. şi 8/12 1808, cari toate tractează despre fondul de mondură, ce pe acele timpuri se păstrau în casa fiecărei compani. Venitele munţilor revindicaţi s’au dăruit la toţi grăniţerii pentru ameliorarea fondului de mandură, care apăsa aspru pe umerii grăniţerilor mai înainte. Apoi nici pasagiul, care afirmă, că acei munţi, 49 la număr, ar fi fost proprietatea exclusivă a comunelor dela fostele compănii 2, 3, 4, 5 şi 6, nu corespunde stării faptice, căci este ştiut, cumcă prin rectificarea graniţei între principatul Munteniei şi între Ardeal, pe vremuri s’au revindicat munţii de sub întrebare dela ţara românească, încorporându i iară la Ardeal, de unde fuseseră desmembraţi din vechime, iar înaltul regim i-a menit pentru înbunătăţirea fondului de mandură al grăniţerilor. Dacă la definitiva regulare a referinţelor grăniţăreşti, la anul 1862 a devenit o parte a acelor munţi, ca proprietate a unora dintre comunele fostelor companii amintite mai sus, totodată e drept şi aceea, că cea mai mare parte a munţilor acestora s’au recunoscut prin decisiuni mai înalte, ca proprietate a unor familii aristocratice şi ale naţiunei sacsove, pe care le-au şi primit în proprietatea lor. Acesta este purul adevăr despre trecutul munţilor revindicaţi, şi nici că s’ar putea altfel, căci altmintrelea ce înţeles ar fi avut pasagiul amintit despre acei munţi din prea Ioaltul rescript din 27/8 1861, emanat cu referire la regularea definitivă a referinţelor grăniţăreşti? Este însă întrebarea: câţi dintre aceşti munţi au fost în folosinţa acelor comune, căci eu am în posesiune o publicare despre esarendarea acelor 49 de munţi, pe periodul 1851 —1853, spre bunul fondului de mandură. In interesul adevărului şi spre clarificarea cauzei, rog onor. redacţiunea da loc publicărei acestor desfăşurări, în preţuita «Gazeta Transilvaniei». Cu supunere Iosif Stoica, fost notar cercual. Din despărţământul Marghita al „Asociaţiunei“. — Adunarea generală la Popeşti. — Luni în 12 i. c. despărţământul Marghita al Asociaţiunei şi-a ţinut prima sa adunare generală ordinară, la care a luat parte un frumos număr de ţărani şi intelectuali din comună şi împrejurime. 1 Adunarea de la Lugoj. — Discursurile. — Discursul d-lui Dr. V. Branisce. Onorată adunare! Iubiţi fraţi! Ajungând la acel punct din ordinea zilei, când în numele celor ce au convocat această adunare mare şi frumoasă, sunt eu chemat a Vă propune hotărârea, pe care voim să o aducem astăzi aici, ca glasul poporului român din acest comitat şi din comitatele învecinate, daţi-mi deci voie, ca din cele aici spuse să culeg şi eu câte ceva şi mai adăugând şi de la mine, să Vă arăt de ce credem noi, că e bine a se aduce hotărârea, pe care o pro- punem, înainte de toate constatăm, că pe lângă toate schimbările mult lăudate, cari s’au făcut in vremea din urmă în guvernele ţării, atât situaţia politică a ţării, cât şi situaţia poporului nostru în această ţeară, care e şi patria noastră, nu s’a schimbat întru nimic, ci este încă tot cea veche. (Aprobări). Aceleaşi năcazuri ne pasc, aceleaşi doruri ne frământă şi aceleaşi tabere stau faţă în faţă în luptă neîmpăcată. Fraţilor! De mai bine de patruzeci de ani este poporul acestei ţări împărţit în două tabere, ca să-i zic aşa: în tabăra puterii şi în tabăra dreptăţii. Cei ce stau în tabăra puterii zic, că ţeara aceasta, care numără astăzi peste 20 milioane locuitori, va fi numai atunci o ţeara mare, tare şi fericită dacă toţi cetăţenii acestei ţări, fără deosebire de credinţă şi de limbă, vor fi una nu numai în însufleţirea pentru moşie, ci şi una în limba lor şi naţionalitatea lor. De aceea caută ca toate mijloacele puterii să facă din multele popoare ale acestei ţări un singur popor, cu o singură limbă, cu o singură naţionalitate. Noi ceştialalţi, cari stăm în ceastălaltă tabără, în cea a dreptăţii (Trăiască!) zicem, că înfăptuirea acestui gând este cu neputinţă şi de aceea credem noi şi propovăduim, că această ţearăva fi mare, tare şi fericită numai dacă se vor recunoaşte în lege drepturile la fiinţa lor naţională a tuturor popoarelor, cari împreună alcătuesc această ţeară, dacă intre popoarele deopotrivă îndreptăţite va domni pacea şi bună înţelegerea, dacă va cinsti fiecare dreptul celuilalt şi vor fi toate cu încredere unul în altul. Noi suntem tabăra dreptăţii, pentru că noi pe temeiul dreptului şi al dreptăţii căutăm să înfăptuim fericirea noastră şi a ţării, căci aceste două atârnă una dela alta, iar cealaltă tabără este a puterei, pentru ca cei din acea tabără după ce noi nu voim să abzicem de bună voie la fiinţa noastră naţională deschilinită, caută cu puterea să ne stingă această fiinţă şi să ne contopească în acel popor, despre care cred, că este singur îndreptăţit să vieze în această ţeară. Lupta de naţionalitate din această ţeară este lupta dintre aceste două tabere. Şi în privinţa aceasta nu este nici o schimbare. Au venit guverne şi s’au dus guverne, dar duşmănia dintre cele două tabere a rămas aceiaşi. (Aşa-i!) Noi ne împlinim toate datorinţele faţă de ţeară, dar una nu se poate cere dela noi. De a abzice la fiinţa noastră naţională deschilinită. Nu putem, nici chiar dacă am voi, căci aşa ne-a lăsat Dumnezeu, aşa am răsărit din glia acestui pământ, unde am fost plămădiţi înainte de aceasta cu douăzeci de veacuri, închegându-ne într’un popor, concrescut cu glia din care am răsărit. De aceea nici nu suntem străini aici, doar tocmai acest colţ de pământ este leagănul fiinţei noastre naţionale. (Aclamaţiuni). Şi tot de aceea noi în lupta ce o purtăm nu râvnim la bunul vecinului nostru, ci căutăm numai să ne apărăm fiinţa noastră naţională. Intru apărarea acestei fiinţe naţionale au luptat cu atâta vitejie părinţii noştri, luptăm şi noi înainte şi vor lupta şi urmaşii noştri fără contenire până ce dreptatea între popoare se va înstăpâni şi în această ţeară astăzi atât de nenorocită. Şi lupta aceasta a noastră, iubiţi fraţi, nu este o luptă zadarnică, căci din lupta aceasta numai noi putem eşi biruitori. (Aprobări.) Vedem doar cum în cealaltă tabără, în tabăra puterii, începe deja să se clătine credinţa în putinţa înfăptuirii gândului lor. Nu, că nu le-ar plăcea să vadă locuită această ţară numai de un singur popor, cu o singură limbă şi cu o singură naţionalitate, dar încep să vadă şi să înţeleagă, că acest gând al lor nici de bună voie, dar nici cu puterea nu se poate înfăptui. (Aprobări.) Şi ca oameni cuminţi, încep unii să-şi zică: De frumos, este negreşit frumos gândul nostru, dar numai câtă vreme se poate înfăptui, îndată ce nu se poate aceasta, este gândul acesta cel mai mare păcat pentru ţară, căci se sleiesc puterile ţării într-o luptă fără rost, iar între popoarele, cari ar fi trăit în pace şi bună înţelegere împreună, se bagă în mod meşteşugit ura şi zizania. (Aşa-i!) Sunt deja în tabăra lor mulţi, cari o spun aceasta pe faţă. Dar sunt şi mai mulţi, cari deşi văd şi înţeleg aceasta, nu cutează să o spună pe faţă, ori că caută anume să ameţească lumea ascunzând adevărul, numai ca să nu scape puterea din mână, că prea prea s-au îndulcit cu puterea şi nu le vine la socoteală să o împartă cu milioanele cetăţenilor, cari îşi caută dreptul lor în ţeara lor. (Aşa-i!). Să vă arăt numai o pildă. S-a vorbit aici despre legea lui Apponyi, despre care lege se spune, că s-a făcut anume ca să ne înveţe pe noi patriotism şi limbă ungurească. (Protestări.) Ei bine, iubiţi fraţi, iau să căutăm puţin prin satele noastre, să vedem ce se întâmplă! Ne învaţă cu legea lui Apponyi patriotism şi limbă ungurească? Vorbă să fie! S-a estins numai puterea şi asupra bieţilor noştri învăţători, ca să facă şi din învăţătorii noştri slugile de partid ale tuturor partidelor de la putere, cum au făcut din notareşi şi din toţi slujbaşii administraţiei! Să fie numai bună unealtă învăţătorul în mâna stăpânirei la alegeri şi peste tot în politică, apoi poate lăsa şcoala în mila sfântului! Nime nu-şi mai bate capul dacă învaţă peste tot ceva în şcoală, sau ba! (Aşa-i!) Vedeţi unde am ajuns? Câtă umilire, câtă călcare de lege, ce cădere! Nici cei din tabăra puterii nu mai cred în gândul, pe care l-au moştenit de la părinţi, ci îl întrebuinţează numai ca să se ţină la putere, ca să nu scape puterea din mână ! Şi în pofta aceasta josnică după putere cu orice preţ, nu numai că ne calcă in picioare drepturile noastre, ci păgubesc şi mai mult ţara şi trădează de-a dreptul interesele poporului maghiar, căci nu numai pe noi ne înnăbuşe, ci încătuşază şi pe Maghiari, cari ca şi noi, ajung robii puterii guvernelor, cari n-au altă rădăcină în ţeară, decât puterea care le ţine! Şi cu cât înaintează, iese tot mai mult la iveală contrazicerea dintre aceste două tabere. Iar învingerea, după cum am arătat deja, nu poate fi decât pe partea noastră, pe partea dreptăţii. (Aprobări furtunoase!) Căci, dacă lăsăm toate la o parte, în lupta aceasta nu e vorba de alta, decât a ne stinge sufletul de Român, a stinge în noi amintirea, că ne tragem din glorioşii coloni ai lui Traian şi a ne sili să primim un suflet străin, să credem, că ne tragem din Tuhutum! Ei bine, rost-au ei în stare în decurs de 40 ani să scoată măcar din un singur Român sufletul şi să-i bage unul străin? (Nu!) Apoi până când politica statului nu va reuşi să facă minunea aceasta, ca smulgând din noi sufletul naţional, să-l înlocuiască cu unul străin, până atunci noi suntem învingători ! (Aprobări furtunoase), pentru că despre aceasta e vorba în lupta naţională de la noi. In jurul acestei întrebări se învârte toată politica, de aceea ne calcă drepturile limbei pretutindeni, pentru că ştiu, că în limbă trăieşte sufletul unui popor şi de aceea ne silesc să învăţăm altă limbă, pentru că cred că prin această limbă străină de sufletul nostru, vor putea vărsa şi alt suflet în noi! Acesta e rostul luptei pentru limbă. Noi însă limba nu o dăm ! Doar în limbă trăeşte dorul inimei noastre, prin ea ne vărsăm jalea noastră, în ea trăeşte nădejdea noastră. Şi până ce nu ne dăm limba, nu ne înstrăinăm nici sufletul. Cum ne-am ştiut păstra limba şi sufletul românesc atâtea veacuri de urgie, vom şti să le păstrăm şi de aici înnainte De aceea nu desnădăjduim, căci până când nu ştim păzi fiinţa noastră deschilinită naţională, până atunci noi suntem învingători. (Aprobări furtunoase). Acesta este adevăratul înţeles al resistenţei noastre faţă de încercările de a ne desfiinţa naţionaliceşte. Aceasta este evanghelia politicei noastre, pe care nu cu vorba, ci cu fapta o reprezentăm ! (Aplauze). Ajunşi la constatarea aceasta, putem cu fruntea ridicată şi cu privirea senină să spunem la prietini şi la duşmani ce este aceea ce voim noi să înfăptuim în politica ţării! Doar noi nu voim nici să spargem ţeara, nici să dărăbunim statul. Un singur lucru voim : Să se îngrădească prin legi dreptul poporului nostru la fiinţa sa naţională în ţeara aceasta, care este şi a noastră! (Aplauze). Noi suntem aici acasă. Aici ne-am zămislit, de glia acestui colţ de pământ suntem prin sânge şi sudoare legaţi, apărându-1 faţă de toţi duşmanii, susţinându-l în bine şi în rău cu rodul sudorii noastre. Pe acest colţ de pământ voim să ne vedem asigurată şi garantată prin legi existenţa noastră naţională. Aceasta este ce voim! Voinţa aceasta nestrămutată străbate toate programele şi luptele noastre, începând cu Marele Arhiereu înnochentie, care nainte de aceasta cu aproape două sute de ani a cerut ca naţia română să fie introdusă ca a patra naţiune în constituţia Ardealului, până la 1848, când din catedrala din Blaj a propovăduit marele Bărnuţiu, că libertatea unui popor nu poate fi decât naţională şi de atunci până în zilele noastre ! Toate programele şi toate memorandele poporului român au fost totdeauna întruparea după vremuri a acestei voinţa nestrămutata a poporului român, răsărită din dorul de viaţă proprie naţională. (Aprobări). Programele şi memorandele s’au schimbat după vremuri, cum nici nu se putea altfel, dar scopul lor a rămas unul şi acelaş : Dreptatea şi dreptul poporului de a fi! (Aplauze). Programul în politică este ca şi legea în stat, se schimbă după vremuri, numai dreptatea este una şi aceeaşi din veci în veci. Programul ca şi legea este încercarea omenească a turna in forme dreptatea, care nu se schimbă nici când şi pe care numai oamenii după vremuri o văd în alt şi alt chip. De aceea vedem, că legile, ca şi programele se schimbă necontenit, dreptatea însă rămâne totdeauna neschimbată, una şi aceeaşi. Pentru înfăptuirea dreptăţii, în legile ţării ara luptat noi totdeauna, luptăm şi astăzi şi vom lupta şi de aici înnainte fără contenire, căci numai îngrădindu-se prin legi dreptul poporului la fiinţa sa naţională, vom vedea coborându-se şi pentru noi din certuri dreptatea pe pământ! (Aprobări!) Acesta este înţelesul şi rostul tuturor programelor şi memorandelor noastre, este sufletul luptelor ce purtăm! Vom căuta şi de aici înnainte să turnăm totdeauna în cea mai potrivită formă dreptul nostru, care urmează din dreptatea cea de veci! (Aplauze). Ajuns aici în vorbirea mea, daţi-mi voie să vă vorbesc acum şi despre consfătuirile, cari au fost între guvern şi partidul nostru, despre cari v’a amintit mult iubitul vice-prezident al partidului nostru și prezident al clubului dietal, d-nul Dr. T. Mihali, spunându-vă că despre acestea voiu vorbi eu mai pe larg. Este fapt cunoscut, că anul trecut după ce a venit la putere, a căutat ministrul prezident Khuen Hedervăry atingere cu conducerea partidului nostru dieta! şi este fapt, că noi am stat de vorbă, având în mai multe rânduri întâlniri cu ministrul prezident, desbătând la aceste prilegiuri întrebarea, dacă peste tot este cu putinţă o împreună lucrare între noi şi guvern, care încă nu avea partid în dietă şi al cărui program era încă de tot nedesluşit. înnainte de toate se impune întrebarea, dacă peste tot bine am făcut că am stat de vorbă, când puteam simţi, că cei ce se apropie de noi, nu se apropie cu gând curat? Eu vă răspund, că bine am făcut! Şi iată de ce: Intre armele luptei noastre este şi aceea, că prin vorbiri, adunări, scrieri, căutăm să facem cunoscută lupta noastră, ca astfel să se ţină totdeauna la suprafaţă şi să se ştie în tot locul, că până când nu se va face dreptate popoarelor din Ungaria, până atunci nu va fi pace in ţeara aceasta, până atunci nici ţeara aceasta şi nici Monarhia nu-şi poate împlini locul între celelalte ţeri ale Europei. Iar aceste convorbiri dintre conducerea de partid şi ministrul prezident, despre cari s’a ştiut şi afară de hotarele ţerii, au contribuit foarte mult, ca lupta noastră să fie cunoscută şi chestia naţionalităţilor din Ungaria să fie ţinută la suprafaţă. (Aprobări!) (Va urma). !