Gazeta Transilvaniei, iulie 1911 (Anul 74, nr. 142-167)
1911-07-01 / nr. 142
Apare în fiecare zi de lucru. Abonamntul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe V2 an 12 cor., pe Vf, an 6 cor. Pentru România şi străinătate pe an 40 franci, pe V2 an 20 franci., pe v 1 an 10 franci. Număr de Duminecă 8 franci pe an. Redacţia, Tipografia şi Administraţia: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 228. I Pentru Brașov cu dusul acasă pe an 24 cor., Fără dus acasă pe an 20 cor. pe V2 «n 10 cor., pe '/, an 6 cor. Un număr 10 bani. Inserate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif și învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. 'VRONA^/v7, LA CA7FTA TP ANSIVANTFI“. fVJl 4. X 4L« A-r A X A A iVUif LflJU V iăJUaa^a - Cn 1 Iulie 1911 ce deschide nou abonament, la care invităm pe toţi amicii şi sprijinitorii ziarului nostru, cu atât mai vârtos, că din pricina mulţimei restanţelor sufere foarte mult expediţia regulată a ziarului. Rugăm din nou cu insistenţă să se reguleze şi abonamentul restant, almintrea va fi oprită trimiterea ziarului. Preţul abonamentului: Pentru Austro-Ungaria: Pe un an 24 coroane, pe şase luni 12 coroane, pe trei luni 6 coroane, pe o lună 2 coroane. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci, pe o lună fr. 3.50. Abonamente numai la numărul poporal (de Duminecă) Pentru Austro-Ungaria: Pe un an 4 coroane, pe şase luni 2 coroane. Pentru România şi străinătate: Pe un an 8 franci, pe şase luni 4 franci. ADMINISTRAŢIUNEA. Alinarea dela Iablaniţa. Adunările noastre poporale urmează luna după alta şi isbutesc foarte bine. Eri a fost una în Bozovieiu, iar Duminecă s’a ţinut o mare adunare în Iablaniţa, comitatul Caraş-Severin. Despre aceasta din urmă dăm azi pe scurt raport. Iniţiatorul şi aranjatorul adunării a fost vrednicul preot naţionalist George Tătucu. La glasul lui chemător s’au adunat din jurul Iablaniţei, de pe la Mehadia, Caransebeş, Orşova şi din alte părţi o negre mulţime de ţărani Români, la 6000, spre a asculta vorbirile şi poveţele fruntaşilor, a-şi spune dorinţele şi a protesta împotriva volniciilor. Au fost de faţă mai mulţi fruntaşi din depărtare, precum : d-nii Goldiş, Dr. Suciu, Dr. Ştefan C. Pop şi Dr. Marşeu de la Arad, Dr. Aurel Vlad de la Orăştie, Dr. Bontescu din Ţara Haţegului, apoi Dr. G. Garda, adv. din Făget, Dr. Petru Barbu, dir. de bancă, Dr. Alex. Morariu advocat, Dr. Gheorghe Labonţiu, adv., toţi din Caransebeş, Dr. Aurel Ciupe adv., Dr. Ioan Stoian adv., Dr. Cornel Jurca adv., Dr. Petru Maier adv. (Lugoj), Casiu Muntean, ziarist (Lugoj) şi mulţi alţii. Fruntaşii au fost primiţi cu multă căldură şi mare însufleţire. In deosebi a stârnit mare însufleţire sosirea d-lui Dr. A. Vlad, fost candidat de deputat în părţile aceste, care a fost purtat pe umeri şi pe braţe de mulţimea entuziastă. Intre urale nesfârşite urcă fruntaşii tribuna, de unde s’au ţinut vorbirile, apoi la propunerea părintelui Tătucu, se proclamă de prezident d-l Dr. loan Sârbu. Dl Dr. Sârbu deschide adunarea, salutând pe fruntaşi şi mulţimea, ce era de faţă, apoi dă cuvântul rând pe rând vorbitorilor. Au vorbit 9 inşi anume : Dr. I. Suciu, Dr. Al. Morar, Ioan Văsiiu, Dr. G. Garda, Dr. Victor Bontescu, Dr. Marşeu, Goldiş, Dr. Aurel Vlad şi St. C. Pop. S a vorbit despre stările noastre, despre iubirea de neam şi de limbă, în deosebi despre votul obştesc şi despre reformele militare. In deosebi au vorbit despre votul universal d-1 Dr. Bontescu, despre proiectele militare Dr. Morar şi Dr. Garda, d-nii Goldiş, Dr. Vlad şi St. C. Pop despre stările noastre, harnicul şi deşteptul ţăran din Satul-mic, Ion Văsiiu despre iubirea de neam şi de limbă etc. Vorbirile au fost primite cu mare plăcere şi vorbitorii viu aplaudaţi. După terminarea vorbirilor, d-l Dr. Ioan Popoviciu propune următoarele hotărâri, cari se primesc cu mare însufleţire şi cu unanimitate : 1 Aderenţii partidului naţional român din cercul electoral al Caransebeşului, întruniţi în adunarea poporală la Iablaniţa în 9 Iulie n. (26 Iunie v.) 1911, constată, că sistemul de guvernământ inaugurat în Ungaria la 1867, susţine şi astăzi acea politică de distrugere, care, bazându-se pe exclusivismul de rassă şi clasă, încătuşează forţele adevărate ale acestei ţări şi în special face imposibilă validitatea politică, precum şi desvoltarea economică şi culturală a poporului; constată, cu durere, că şi actuala ocârmuire a ţării desconsideră nu numai drepturile fireşti inalienabile ale poporului român, ci nesocoteşte chiar şi cele mai elementare îndreptăţiri ale limbei şi obiceiurilor poporului român ; protestează cu toată hotărârea împotriva acestor stări de lucruri şi pretind necondiţionata respectare a intereselor de existenţă naţională ale poporului român din Ungaria, — pretind ocrotirea imparţială a intereselor economice ale ţărănimii române şi reclamă pe seama poporului român în proporţia jertfelor de* sânge şi de avere, cari le aduce pentru susţinerea ţării şi mărirea Monarhiei, cuvenitul drept de cuvânt în ocârmuirea ţării; cer introducerea fără amânare a sufragiului universal, egal, direct şi *ste cret, fără" restricţii tendenţioase şi cu votarea în comune, precum şi o arondare dreaptă a cercurilor electorale, ţinându-se seamă de relaţiile de naţionalitate ale populaţiunii din patrie, ca astfel fiecărui popor din ţară să-i fie dată putinţa a trimite în dietă deputaţi în raport cu numărul său , protestează împotriva tendinţei de a amâna şi a lua de la ordinea zilei aceasta reformă, fără de care este cu neputinţă, ca să se poată inaugura un regim adevărat democratic, singurul, care ar corespunde exigenţelor unei desvoltări fireşti şi sănătoase a ţării în plină consonanţă cu interesele de viaţă ale popoarelor, care împreună constituie acest stat; reclamă deplina garantare a libertăţilor publice, asigurarea liberului exerciţiu al drepturilor cetăţeneşti şi eschiderea radicală a tuturor acelor practice nelegale şi anticonstituţionale, cari înstăpânindu-se asupra întregului curs al vieţii publice, au otrăvit morala cetăţenească şi patriotismul ; regretă, că pân’acum nici un fapt de guvernament nu a dovedit, că ocârmuirea ţării ar tinde în mod serios şi loial, ca să ducă la îndeplinire împăciuirea naţională, — şi constată, că aşa zisele iniţiative de împăciuire ale unor bărbaţi de stat maghiari, cari recunosc şi dânşii deja, că chestiunea de naţionalităţi este azi chestia de cea mai vitală importanţă pentru Ungaria, şi că dela fericita soluţie a acestei chestii depinde viitorul Ungariei, — numai atunci o să poată întâmpina din partea popoarelor nemaghiare cuvenita încredere şi prevenire, dacă, în loc de-a încerca cu apucături paliative, vor contribui sincer la monio^rite^ îi» evoluţia politică a patriei a acelui mult dorit punct de întoarcere radicală în tratamentul chestiunei de naţionalităţi, la acel punct, când prin fapte neîndoioase să se dea dovadă, că ocârmuitorii sunt pătrunşi de adevărul, cum că justa şi mulţămitoarea şi astfel singur posibila soluţie a chestiunei de naţionalităţi în Ungaria numai şi numai în spiritul sincerei păci, a deplinei egalităţi de drept a popoarelor, cari constitue ţara şi a adevăratei libertăţi naţionale se poate înfăptui, până ce forţarea şi pe mai departe a unei supremaţii artificiale, FOILETONUL «GAZ. TRANS... „Siminic“. Poveste In versuri pentru popor. (Urmare şi fine.) VIII. A doua zi Siminic Altă n’a făcut nimic, Ci pe cum l-a învăţat Moşul — el s’a tot rugat. . . S’a rugat lui Dumnezeu Ca să-l scape de cel rău. In urmă sara sosi, Siminic se pregăti De plecat, cu el luând Tot ce-avea mai drag în gând ; Tămâie mirositoare, Crucea lui biruitoare. Astfel Siminic acum Era pregătit de drum, Negândind la rău nimica — Vezi el nu ştia ce-i frica In aşa cias s’a născut! — Dar iată că s’a făcut întuneric — şi de-afară Strigă dracul’plin de pară: »Siminic de loc acum vi’o să plecăm la drum« ! — Siminic nu aşteptară Să-l mai strige-a doua oară Şi luându-şi rămas bun Dela babă şi stăpân, Iese-afară ca şi vântul . . . Că-i dator, ş’a dat cuvântul — »Aci sunt« ! — »Atunci e bine Sue-te ’n spate la mine«. Striga dracul furios — — Siminic era voios De aşa călătorie . . . — Apoi ca o ciocârlie Dracul să ridică ’n sus, Şi s’a dus şi s’a tot dus . . . Ca o pasăre uşoară, Când de-odată să scoboară Ca un fulger drept în jos, Drept la iadu ’ntunecos, Şi cu Siminic în spate Intră ’n neagra lui cetate. IX. In iad, bietul Siminic Alta n’auzea nimic De cât plâns şi sberături Cine şti din câte guri . . . Vedea focuri . . . Draci o mie Sau şi mai mulţi — cine ştie, Iadul până unde duce . . . Siminic îşi face cruce . . . Şi văzând’ el că nu-i şagă Intr’un foc tămâie bagă . . . Şi să roagă aşa frumos Ţinând crucea lui Christos! . . . Insă ce să ’ntâmplă acum ? — Cruce ’n iad şi-atâta fum De tămâie ’n iad să fie, . . . Grea osândă şi urgie Preste iadul diavolesc! . . . — Dracii zbiară şi răcnesc Şi toţi fug, care ’ncăt rău . . . — »Dracilor de noi e rău« — Strigară vaivodul lor Negru ca un negru nor — »Care dintre voi anume »Aţi adus din ceea lume »Acel copil de creştin »Ce ne face-atâta chin, »Şi ne face-atâta price »Voind iadul să ni-l strice, Să’l scoată de-aici afară ! — Şi şchiopul răspunse dară: »Eu l’am adus că-i al meu »Dar să’l scot de-aici nu vreu ! — Ce-ai zis şchiopule, tu eşti? încă stai să mai vorbeşti,... Că te ard ori te belesc De nu faci ce-ţi poruncesc! — Arde-mă pe voie-ţi fie, Taie-mă, nu-mi pasă mie, Dar de el, stăpâne eu Nu mă iapăd că-i al meu ! — Lucifer plin de mărie , Inc’aşa-mi vorbeşti tu mie. . . Şi pe şchiopul cel mişel Mi-l prinde şi zvâr... cu el Drept în focul cel nestâns. Şi ce credeţi că s’a plâns Şchiopul naibei? Nici decum ! Ci rabdă, până ce scrum Să făcu, când iar apoi Să umflă ca un broscoi Şi din foc sări afară . . . Şi de loc se făcu iară Drac întreg şi urgisit Şchiopul cel afurisit. — Acum Lucifer drăcoiul, Prinde la mână furcoiul, Da ţi’l bate şi ţi’l bate . . . Pe cel şchiop nene fârtate Şi’l împunge Şi’l străpunge Şi pe urmă mi’l aruncă Intr’un pat legat de-o stâncă; In patul cel osândit Pentru »Aliman« gătit ! — Acum place-ţi, cum socoţi? De-aci scapă dacă poţi !... Striga Lucifer aprins . . . Dar sătana era prins . . . Dă să scape... dar nu poate: Căci »leghionele« toate: — Şerpii cei mari veninoşi Şi bălauri furioşi; Apoi briciuri şi cuţite Şi paloşe ascuţite Ce erau ascunse ’n pat, Cu toate — la un semn dat De Mamon — se repezesc La cel drac, daţi’l căznesc . . . Şi’l tortură fără samă — Şi se face atâta larmă, Încât iadul se ’nspăimântă... — Şchiopul zbiară, să frământă Că să scape, dar nu poate. »Stăpâne« iute mă scoate . . . »Scoate-mă, că te ascult «Căci nu pot răbda mai mult—«Şi ţ’o spun pe legea mea, — Mormăia şchiopul de-abia — »Mă iapăd de Siminic »Nu mai am cu el nimic! — Şi Luci ier că-i mai mare Ori cum e, dar şi el are Inimă de drac, şi dară N’ar fi vrut şchiopul să piară. Şi şchiopul e drac — atât ! — Deci la pat numai decât Să duce, din pat îl scoate im