Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1911 (Anul 74, nr. 239-262)
1911-11-01 / nr. 239
to. 233. Ani LXXIV. Braşov, Lani-larţi nn 1 (14) Noémide 1911. Apare în fiecare zi de lucru. Abonam ntul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe ‘/a An 12 cor., pe / an 6 cor. Pentru România fl străinătate pe an 40 franci, pe */a an 20 franci., pe '/a an 10 franci. Număr de Duminecă 8 franci pe an. Redacţia, Tipografia şi Administraţia: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 cor., Fără dus acasă pe an 20 cor. pe */ 10 cor., pe V* *n * cor. Un număr 10 bani. Inserate : un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tariful Învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Aprecieri. Adunările poporale, aranjate de comitetul naţional şi de fruntaşii poporului din diferite locuri, sunt o vie dovadă despre energia poporului nostru. Dar ele ne arată mai departe, că spiritul de disciplină şi de solidaritate prinde tot mai tari rădăcini la poporul român. S’a dat ordinul dela comitet de a se aranja adunări poporale şi ordinul s’a executat pe întreaga linie. Adunările s’au ţinut lanţ, cu conlucrarea membrilor comitetului. Dar înafară de aceasta disciplina s’a manifestat şi în sânul adunărilor, aderând fiecare adunare la o moţiune de cuprins identic şi votând încredere conducătorilor, membrilor comitetului naţional. Dacă prin aranjarea în toate părţile a adunărilor poporale iese în relief unitatea noastră pe terenul politic naţional, hotărârile unanime şi identice ale adunărilor ne dau dovadă de solidaritatea noastră şi de disciplina de partid, care sunt cerinţele cele mai cardinale în luptele politice ale unui popor oprimat. Adunările, prin vorbirile instructive şi însufleţite, au luminat massele poporului asupra nizuinţelor noastre, asupra drepturilor ce ne compet şi asupra ţărului final, la care tindem, de-a ne vedea asigurată pe plaiurile acestei patrii poliglote naţionalitatea noastră romanică, latină, cu toate părţile ei constitutive, cum şi libera desvoltare a poporului nostru pe toate terenele vieţii publice. Prin adunările poporale s’a întărit şi mai mult în masele româneşti conştienţa drepturilor noastre şi s’a consolidat disciplina şi solidaritatea intre noi, convingându-se şi cel din urmă ţăran, că numai fiind una, în credinţe, în aspiraţii, ca şi în luptă, vom număra şi noi şi ne vom impune în faţa duşmanilor. Aceste sunt unele din marile foloase ale adunărilor poporale mai recente. Pe calea consolidării noastre, ele înseamnă un pas înainte! „Seara“ de azi din Bucureşti, în un articolaş cu titlul: „Campania de întruniri a Românilor din Ungaria“, face următoarele aprecieri asupra resultatului acestei campanii. Cele mai frumoase rezultate se arată pe urmele unerei campanii de întruniri populare, pe care de luni de zile o întreprinde partidul naţional al fraţilor noştri din Ungaria. S-au organizat, pân’ acuma, vreo douăzeci de Întruniri, în Arad, Orăştie, Timişoara, Braşov, Seini (Sătmar), Ciciosânmărtin, Murăş-Ludoş, Şimleu, etc. La fiecare întrunire au luat parte câte trei patru mii de oameni, mai cu seamă ţărănime. Membrii comitetului central şi fruntaşii locali ai partidului se pun pretutindenea în capul oştilor de alegători conştienţi. Cea mai perfectă înţelegere se observă, ori şi unde, între conducători şi conduşi. După aceste strălucite întruniri, nu se dai poate îndoi nimenea de puterea partidului naţional român şi de energia conducătorilor tăi, expuşi din nou, în vremea din urmă, atacurilor nedrepte şi nechibzuite din partea prea puţinilor dizidenţi adunaţi în jurul «Tribunei» de la Arad. Rezultatele campaniei de Întruniri sunt importante şi îmbucurătoare în toate privinţele. Partidul naţional, luat între cele două focuri — al guvernului şi al dizidenţilor de la «Tribuna» — s-a închegat şi mai mult, urmându-şi calea neclintităn credinţa faţă de conducători şi program. Tendinţele nenorocite de a provoca dezbinări în sânul partidului ,s-au frânt de zidul solidarităţii naţionale. Iluziunea contelui Tisza, că poporul român n-ar ţine la conducătorii lui politici şi la programul partidului, s-a spulberat odată pentru totdeauna. Remarcabil este şi faptul, că oratorii întrunirilor au discutat problemele politicei româneşti în legătură cu marile preocupări culturale, economice, sociale, arătând astfel, că nimenea dintre conducători nu nesocoteşte aspiraţiunile sufleteşti ale neamului. Vrednic de reţinut mai este şi momentul că, pretutindenea, la întruniri, elementele conducătoare se recrutează dintre preoţi şi advocaţi, clasele cele mai independente în viaţa politică a fraţilor noştri. Aceia, cari pretindeau prin ziarul «Tribuna», că advocaţii români de dincolo «vând caprele ţăranilor», iar preoţimea ar fi «burtă-verzime», au fost dezminţiţi astfel de însăşi realitatea. In sfârşit, massele ţărăneşti au dovedit, prin oratorii lor şi prin cele mai potrivite întreruperi, că sunt bine lămurite asupra chestiunilor şi oamenilor politici şi că partidul naţional român, în toate straturile sale, este o forţă politică matură, de care trebue să se ţină seamă. Aprecierile aceste au fost verificate şi la adunarea din Şimleul Silvaniei, ţinută săptămâna trecută. Aceeaş frecvenţă mare de popor, în frunte cu inteligenţa de la ţară, ca şi la celelalte adunări, acelaş cald entuziasm în şirurile poporului pentru fruntaşi şi pentru adevărurile rostite şi primirea moţiunii identice a celorlalte adunări, cu adaosul, că adunarea protestează contra veleităţilor, cari vor să spargă solidaritatea partidului nostru naţional, iată caracteristicele acestei adunări. In cele ce urmează dăm un scurt raport despre decursul ei. Adunarea din Şimleu. Adunarea de Miercuri din Şimleu a decurs cu mult entuziasm şi a avut un succes desăvârşit. O mare mulţime s-a adunat din toate părţile Sălagiului, ţărani şi fruntaşi, în deosebi preoţi şi advocaţi cari au făcut vinovaţii membrilor din comitet şi deputaţilor prezenţi: George Pop de Băseşti, Dr. Lucaoiu, Dr. Vaida Voevod şi Dr. Şt. C. Pop de la Arad, cum şi pe altor fruntaşi din loc şi din împrejurime. Adunarea a fost deschisă şi condusă de d-nul Dr. Gheorghe Pop de la Zălau şi au vorbit pe rând d-nii G. Pop de Băseşti, Dr. V. Lucaciu, Dr. Alexandru Vaida- Voevod, Dr. Ştefan C. Pop şi Dr. Al. Aciu, iar d-nul Dr. V. Dejeu a cetit moţiunea, ce s-a primit în text identic cu a celorlalte adunări. Vorbitorii au fost viu aplaudaţi şi adunarea a decurs în mijlocul unui cald entuziasm. După adunare a fost banchet şi s-a dat concertul artistului Rădulescu. Aşa s-a terminat ziua adunării de Miercuri, atât de memorabilă pentru Românii sălăgeni. In următoarele dăm azi un extras vorbirile rostite. Gheorghe Bop de Băsesc. Oratorul, In cuvinte bine simţite, salută pe cei prezenţi la adunare, apoi explică pe înţelesul poporului rostul şi însemnătatea acestor adunări poporale, precum şi punctele principale ale programului partidului naţional, publicat în numărul 47 al «Pop. Rom.» din anul 1909, — şi anume egala îndreptăţire a naţionalităţilor, dreptul limbei româneşti, autonomia bisericei şi a şcoalei, sufragiul universal, egal, direct, secret şi cu votare în comune şi darea progresivă. D-nul George Pop de Băseşti a vorbit cu mult succes despre absolutism şi constituţionalismul nostru, care — spune oratorul —e fals, căci el nici când nu se respectă, îndeamnă poporul să nu descurajeze în lupta grea pentru drepturi şi să nu asculte de profeţii mincinoşi, iar la alegeri să-şi dea votul pentru acei bărbaţi români, cari îi cunosc durerile şi năcazurile şi despre cari vor fi convinşi, că ajungând în parlament vor lupta pentru binele şi înflorirea neamului românesc. FOILETONUL «GAZ. TRANS.» Femeia în literatura română. Când mi-am pus în gând să fac un mic studiu asupra scriitoarelor din literatura noastră, am crezut că numărul lor nu va trece de zace. Şi astfel am crezut că nu va fi o lucrare atât de grea. Cercetând însă tot ce s-a scris, fia în reviste şi ziare, fie în broşuri de la 1820 încoace , am întâlnit atâtea scriitoare, că părându-mi o muncă nu tocmai uşoară, mă decisesem să renunţ. Iată însă, că dorinţa de a scoate la iveală unele nume, cari stau înmormântate în paginile prăfuite ale scoarţelor din veacul al XIX-lea, şi de a le face cunoscute generaţiunii de astăzi, chiar feminine, m-a făcut să-mi încordez forţele şi să termin o lucrare — ce e dreptul concepută cam de mult. Că conţine multe lacune, asta o spun eu mai dinainte. Am avut prea puţine isvoare de informaţii şi, în genul acesta, nu ştiu să se fi făcut până acum vreun studiu. Cine are de adăugat ceva, îmi va face un mare serviciu să-mi comunice căci va fi poate nevoe de o retipărire a acestui studiu, odată. Ai crezut mai nimerit să dau în ordina cronologică numele fiecărei scriitoare, dând şi informaţiunile ce le-am putut culege; de aceea am căutat să fac şi ceva citate din fiecare gen de scriere. Afară de scriitoarele relevate, mai sunt încă multe cari au scris, poezii mai ales, dar sunt foarte slabe, atât ca fond, cât şi ca formă. Pe altele le-am citat numai în treacăt. * încă din veacul al 18-lea, apar câteva traduceri din greceşte, franţuzeşte şi nemţeşte, făcute de cătră »jupâtnesele« din elita boerească, mai ales din imboldul celor doi scriitori de atunci, G. Asache în Moldova şi Haliade Rădulescu în Muntenia, cari aveau sub îngrijirea lor câte o revistă. Primul, »Albina Românească« şi al doilea, »Curierul Românesc«. Cunoaştem, de exemplu, traducerea din Lambert »Despre educaţie«, făcută de Domniţa Ralu, fiica lui Vodă Caragea, care organiză în Bucureşti o societate pentru teatru. Găsim în 1819 o traducere din Gesner »Erastul«, făcută de Zoiţa Grigoriu , iar ceva mai târziu d-şoara Ermiona Asaky, mai apoi dna Quinet, traduce »Istoria Sfântă« şi alte istorisiri morale. Câteva traduceri din Goldsmith găsim semnate în »Albina Românească« de Catinca Asaky, prima soţie a scriitorului. O d-şoară Christamoschy, publică în broşură traducerea »Adelaide!« lui Aug. Thiery (1840). Tot în broşură apare „Clopotarul de la Sf. Pavel« a lui Bouchardy, traducere făcută de Maria Burada. Până în 1844, nu găsim decât traduceri, unele mai bune, altele mai puţin bune, după cum ştiuse fiecare să-şi acumuleze cunoştinţele limbei din care traducea şi în care făcea traducerea. In »Foaia pentru minte, inimă şi literatură« a lui Bariţ din Braşov, din 1844, găsim prima poezie originală »Câinele Orbului« de Elena Serrurie, destul de slabă ca fond. Mai însemnate sunt poeziile — două la număr — publicate în »Zimbru« din Iaşi, în 1856, de Catinca Chinezu, precum şi câteva reflexiuni în proză, de un colorit destul de viu. Citez din prima poezie »Urzici pentru unele femei«. O femeie desperată (sic!) încă din pruncia sa Se cunoaşte, că voieşte, toată lumea a’nşela ; Ea doreşte şi tot cere jucării neîncetat, Nu mai este mulţumită, sufletu-i neîmpăcat; Şi guriţa sa nu tace, nici măcar într’un minut Ea voeşte şi tot spune făr’ finit făr’ început; Dacă ’ncepe a cunoaşte ale lumii năluciri, Vai de-acei ce sunt în casă, câte grele suferiri. Insă mai amar de acela, ce cu ea se va ’n30ţi Până la moarte-i întunerec, soarele nu-i va luci. 01 sărmane amărâte, năcăjitule bărbat Nu ştii cu ce lanţuri grele, cruda soartă te-a ---------------- [legat etc.*) *) Asupra acestei scriitoare am scris ceva în Epoca din 1907, Septemvrie : „O scriitoare necunoscută“. Câteva poezii, nu tocmai reuşite, precum şi diverse articole de morală şi patriotism apărută în »Steaua Dunării«, gazeta lui Kogălniceanu din Iaşi, iscălite Sofia Coce. In 1878, soţia marelui muzicant şi colaborator al lui Alexandri, Fiechtenmaher, Maria Fl. scoate revista »Femeia Română«, care durează de la 1 Ian. 1878 până la 12 April, 1881 şi la care colaborează poeţii mai de seamă de pe atunci, Polihroniade, Scorţeanu, Creţeanu, I. Roşea, Bacalbaşa, Dăscălescu etc. Directoara revistei publică câteva articole de fond, cu conţinut instructiv, de oarecare valoare. O mai vedem publicând poezii mai târziu în »Amicul Familiei« din Gherla. In timpul acesta, ziarele din Franţa şi Italia publicară în coloanele lor diverse articole în proză şi poezii, semnate Dora d’Istria, şi cari au stârnit oarecare admiraţie în lumea cetitorilor. Prea puţini ştiau cine e această scriitoare. Târziu de tot publicistul italian Ceahetti a scos un studiu asupra ei, »Di alcune opere della principessa Dora d’Istria«. Născută în Bucureşti, anul 1828, dânsa era fiica lui Mihalache Ghica şi a Catincăi, născută Faca. Tânăra principesă Elena, învăţă întâiu în casă cu Învăţatul grec Papadopulos, foarte renumit pe atunci, apoi continuă studiile la Viena, Dresda şi Berlin. In 1849 se re