Gazeta Transilvaniei, februarie 1912 (Anul 75, nr. 24-47)
1912-02-01 / nr. 24
Pagina 2, datoria mea să pun domnilor Vaida şi Goga următoarele două întrebări: 1. Nu se cred d-uiile lor datori de a face o ultimă sforţare de a lămuri acest dureros conflict şi a încerca, de se va putea, aplanarea lui ? 2. Au încredere în sentimentele mele şi în judecata mea obiectivă şi nepărtinitoare? Şi pot asigura că numai răspunsul afirmativ la aceste întrebări legitimă în conştiinţa mea intervenţiunea ulterioară, — cu atât mai mult, că însuşi acest răspuns afirmativ îndepărta şi umbra de îndoială în ce priveşte fie sinceritatea, fie sentimentele adevărate, de care erau însufleţite ambele părţi. Astfel am ajuns, de comun acord, să redactăm comunicatul adresat în numele meu cătră presă, precum am stabilit şi modul de procedare în ce priveşte publicarea actelor şi mersul cercetărilor noastre. Nu am luat dar asupra-mi sarcina de judecător, ci numai de mijlocitor prietinesc, ale ale cărui intenţiuni nu se îndoiau nici d. Vaida, nici d. Goga. Nu aveam de dat o sentinţă, care să fie obligătoare pentru ei, ci numai ei s’au legat, înainte de a păşi mai departe in acest conflict, de a vedea dacă din cercetarea ce urma a se face împreună nu se va putea stabili vre-un fapt nou, in a cărui lumină, chiar pentru ei, toată afacerea s’ar putea înfăţişa sub un alt aspect, sau dacă o lumină nouă nu va putea răsări dintr’o analiză şi precizare, făcută alături de un prietin nepărtinitor, a faptelor cunoscute. Nu am altă autoritate decât aceea, pe care mi-o dă încrederea amândurora, şi nu mi-am rezervat alt drept decât acela, pe care mi l-ar putea da convingerea şi conştiinţa fiecăruia din ei. Am studiat toate actele afacerii şi are procedat şi la un supliment de anchetă personală. In cele ce urmează pe temeiul acestei cercetări, voi căuta să lămuresc: 1. Cum se înfăţişa toată chestiunea pentru d. Vaida în momentul când îşi formula acuzaţiunea, şi dacă i se poate imputa vreo nesocotinţă sau lipsă de sinceritate. 2. Cum se prezintă aceeaş chestie în situaţia specială a d-lui Goga, atât în momentul când a aflat grava acuzaţie ce i s’a adus, cât şi în urmă, precum şi dacă i se poate găsi vre-o vină. 3. Analiza obiectivă a împrejurărilor, ce vor fi rămas neelucidate prin lămuririle de mai sus. 4. Concluziunile mele. Prin articolul publicat in «Românul» din 24 Dec. 1911 (6 Ian. 1912), d. Alexandru Vaida-Voevod a formulat împotriva dlui Octavian Goga acuzaţiunea precum că acest din urmă, fiind membru în comitetul naţional, s’a prezentat fără ştirea comitetului, la un bărbat politic maghiar făcându-i anume declaraţiuni relative la neînţelegerile, ce ar fi existat în sânul comitetului naţional. Cuprinsul acestor declaraţiuni imputate dlui Goga, a cum rezultă atât din articolul citat, cât mai cu seamă din actele publicate în numărul 17/30 Ian. 1912 al «Românului», în ce priveşte comunicaţiunea făcută de către amintitul bărbat politic (d. Kristóffy) direct d-lor Vaida şi Maniu, — se mărgineşte la constatarea «nemulţumirii elementelor tinere» cu direcţia partidului, întrucât în momentul de faţă analizez lucrurile din punctul de vedere al situaţiunii, în care se afla d-l Vaida în momentul, când şi-a lansat acuzaţiunea, ni se impun două întrebări: 1. Se poate oare contesta, că astfel de comunicaţii din partea d-nului Kristóffy cătră d-l Vaida au avut loc, atât în ce priveşte faptul însuş, cât şi în ce priveşte cuprinsul ei? 2. Se poate admite, că d-l Vaida a fost ţinut să creadă d-lui Kristóffy? La prima întrebare răspunde pe deplin mulţumitor însuş d-l Kristóffy, când declară în faţa d-lui Goga (cum declarase înainte şi d-lui Bocu), că omul, pe care Excelenţa Sa susţine, că l-ar fi luat drept un »Octavian Goga« autentic a i desaprobat, că nu m-au (pe d-l Kristóffy) candidat în cercul Bocşei“. Pe cine putea oare desaproba acest »Octavian Goga« pentru această fapta, dacă nu direcţia partidului şi în special pe preşedintele clubului d-1 Mihali? Şi în numele cui se făcea desaprobarea şi se propunea reparaţia, în formă de altă candidatură, ce nu putea doar fi un fapt personal al desaprobatorului ? Putea pentru d-l Kristóffy fi o dovadă mai patentă de »nemulţumirea elementelor tinere«, cami fireşte, în gândul Excelenţei Sale, doriau prea mult să fie reprezentate în parlament de Excelenţa Sa? Mai mult. Declaraţia domnului Kristóffy acopere pe deplin, la treacăt să fie zis, şi mărturia d-nului Milan Hodza, (lăsând la o parte, bineînţeles, pentru moment chestiunea de identitate) căci a spune despre omul, care ţi-ar fi oferit un cerc electoral fixând și costul la 20 mii cor., numai cămi-a făcut impresia, că a voit să-şi ofere serviciile, înseamnă a recurge la un eufemism, care frizează ingratitudinea. Vădit, suntem numai în fața unor variante, perfect explicabile atât prin deosebirea de persoane, între cari au avut loc aceste convorbiri, prin împrejurările, în care ele s-au produs, cât şi prin punctul de vedere, din care privea lucrurile vorbitorul în aceste situaţiuni deosebite. Prin urmare, departe de a constata în această privinţă vre-o desminţire în declaraţiiunile semnate de domnul Kristóffy, eu nu pot vedea în ele, decât o confirmaţiune, atât în ce priveşte faptul însuş, cât şi în ce priveşte cuprinsul comunicaţiunei făcute de Excelenţa Sa cătră d-l Vaida. Orice argumentare deci este de prisos, fără să vorbesc de faptul, că la aeastă comunicaţiune a fost faţă şi un martor d-l luliu Maniu, ceea ce pentru orice om cu mintea sănătoasă înlătură posibilitatea oricărei discuţiuni. Dar au crezut d-nii Vaida şi Maniu spuselor d-lui Kristóffy? Mai curând poate ar trebui să punem întrebarea : Oare au putut ei pune la îndoială veracitatea d-lui Kristóffy? Erau ei îndreptăţiţi să presupună, că d-l Kristóffy se expune cu atâta uşurinţă unei desminţiri, în cazul, dacă d-nrile lor ar fi comunicat îndată d-lui Goga această conversaţiune? Pe lângă aceasta convorbitorii d-lui Kristóffy ştiau, că pe atunci d-l Goga în adevăr prin acţiunea sa în sânul comitetului şi mai ales prin criticile formulate chiar în faţa domniilor lor şi a altor persoane, obicinuia a lua o atitudine de opozant. Un moment d-1 Goga ridica obiecţiunea, că d-1 Vaida, cu care şi după alegeri d-sa păstra încă relaţiuni prietineşti şi chiar intime, atâta vreme nu i-a făcut nici o aluziune la conversaţiunea avută cu d-l Kristóffy. Această discreţiune a avut urmări nenorocite, căci altfel toată chestiunea ar fi fost de mult limpezită. Totuş puţină cugetare înlătură însemnătatea acestei obiecţiuni. Mai întâiu, tocmai dacă d nii Vaida şi Maniu nu ar fi crezut cuvintelor d-lui Kristóffy, ei nu ar mai fi avut nici un motiv să tăinuiascâ această conversaţiune, care atuncia ar fi trebuit socotită de ei cel mult ca o încercare grosolană de intrigă. In al doilea rând, odată ce faptul şi cuprinsul conversaţiunei sunt confirmate de declaraţiile semnate de d-1 Kristóffy, ce rost mai are de a căuta explicaţia acestei îndelungate tăceri, care se constată în fapt, ori cum d-l Goga, personal, ar fi interpretat-o şi apreciat-o? D-nii Vaida şi Maniu explică discreţiunea lor prin faptul, că forma anodină, în care d-nul Kristóffy, la urma urmelor, a îmbrăcat comunicaţiunea sa, oricât de desagreabil îi surprinsese ea în primul moment, nu le îngăduia să-i atribue o mare importanţă. Dacă d-nul Kristóffy le-ar fi spus măcar despre oferta unui cerc fără autorizarea celor în drept, desigur chestiunea ar fi fost privită altfel. Dar în împrejurările de atunci ei vedeau mai mult în actul presupus al d-lui Goga o manifestare de vanitate juvenilă, o încercare de a-şi da o mai mare importanţă politică, şi în faţa tăcerii d-lui Goga însuş, prefereau să nu-i atingă susceptibilitatea. Am cu atât mai puţine motive de a pune la îndoială această explicaţie, întrucât de fapt se stabileşte, că, de pildă, şi d-l Aurel Vlad, căruia d-l Kristóffy îi spusese cam acelaş lucru, nu a crezut nici el de cuviinţă să dea vreo importanţă acestei informaţiuni şi să o comunice cuiva. Importanţa informaţiunei iniţiale creştea cu timpul în ochii d-lui Vaida numai în lumina evenimentelor ulterioare. După Septemvrie trecut, când a avut loc conversaţia, înregistrată în actele publicate, dintre d-nii Kristóffy şi Hodza, d-sa aude deja despre «o ofertă de servicii», despre care înainte nu se vorbia; iar în Decemvrie, cu puţine zile înainte de momentul, când d. Vaida se crede dator de a păşi la o acuzare publică, intervine mărturia d-lui dr. Szakolczay, care înlătură ultimele şovăiri. Pentru a judeca cu dreptate actul unui om, suntem datori să ne identificăm un moment măcar cu procesul psihologic, ce se petrece în el. Care este starea sufletească a d-lui Vaida în acest moment critic? Pentru orice organizaţiune de partid, răzvrătirea unei părţi din membrii ei, şi mai cu seamă a membrilor, care poartă vre-o răspundereşi iau parte la directiva partidului, se prezintă ca o tradare de partid. Iar în situaţia specială din Ardeal o tradare de partid nu are caracterul relativ inofensiv, pe care l-ar avea defecţiunea vre-unui «liberal» sau «conservator» în altă parte. Lupta politică fiind dată aici pentru apărarea însăşi fiinţei naţionale, tradarea de partid se confundă, fireşte, cu tradarea de neam în ochii tuturor acelor, cari rămân credincioşi steagului partidului. Un răzvrătit în asemenea împrejurări nu poate fi privit ca un simplu adversar, ci ca un duşman, şi un duşman ce pare cu atât mai odios, cu cât e mai vie conştiinţa de dreptatea cauzei apărate. Sunt fatalităţi ale vieţii de partid, cine nu-şi poate impune această aspră disciplină de partid, cine nu poate subordona, în condiţiunile tragice ale luptei naţionale necesităţilor inexorabile ale luptei împotriva opresorului toate consideraţiunile ideologice, acela nu are însuşirile necesare de luptător, şi nici nu are ce căuta în politică. Toate aspiraţiunile şi toată acţiunea de critică, întrucât sunt legitime, nu se pot exercita împotriva partidului, ci numai în sânul partidului, şi în limitele compatibile cu disciplina lui. Acest punct de vedere l-a afirmat solemn întreg comitetul naţional faţă de acţiunea «Tribunei». In Decemvrie trecut,relaţile dintre comitet şi «Tribuna» se înăspriseră până într’atâta, încât era clar, că dacă nu intervine imediat pacea cu restabilirea vieţii normale şi a disciplinei de partid, nu rămâne altă eşire, decât un răsboiu de exterminare între taberele invrăjmăşite. Alexandra Vaida nu este omul, care să se oprească la jumătatea drumului. In acest moment în cugetul său vinovăţia lui Goga apare tot mai mult ca o certitudine. Campionul de frunte al «Tribunei» întuneca tot mai mult in ochii săi icoana poetului Goga, a omului, care a trezit în noi atâtea sentimente şi gândiri înalte. Şi mărturia d-lui Szakolczay i s’a înfăţişat ca o dovadă desăvârşită a trădării. In această situaţie chiar simţul datoriei faţă de cauza naţională îi impunea să păşească la o acuzare publică, oricât i-ar fi penibil să apară în acest rol faţă de un vechiu prietin. Judecând rece şi obiectiv, nu pot acorda atâta însemnătate mărturii d-lui Szakolczay. La întrebarea ce i-am pus, fiiind de faţă şi d-nii Vaida şi Maniu, d-l Szakolczay mi-a răspuns, că aceea conversaţie între d-sa şi d-l Kristóffy, pe care o resumă în mărturie, a avut loc într’un moment, când atât disenziunile dintre comitet şi »Tribuna», cât şi rolul d-lui Goga în această luptă ajunseseră de notorietate publică, adecă fusese cunoscute atât d-lui Kristóffy cât şi d-sale, şi că conversaţia însăşi avea de obiect o consultaţie politică între domniile lor asupra stănilor politice la români. In asemenea condiţiuni îmi este cu neputinţă de a izola In conversaţia relatată partea ce se referă la evocarea informaţiunei iniţiale datatorite presupusului „Octavian Goga« de partea ce poate apărea ca resultatul unei subgestii retrospective, sub presiunea evenimentelor ulterioare, şi nici măcar de raportul personal al fiecăruia din convorbitori, pentru cari de altfel atunci nu precizarea informaţiunei iniţiale le putea prezenta vre-un interes, ci situaţiunea de fapt în întregimea ei. Insă în cugetul d-lui Vaida toate aceste consideraţiuni nici nu se puteau ivi, fiindcă d-sa însuşi ne explică cum în sufletul d-sale, in lumina faptelor ulterioare, se transforma înţelesul informaţiunei iniţiale, ce-i părea atât de inofensivă la Început. Din aceste elemente s’a închegat convingerea fermă a d-lui Vaida, că d 1 Goga e vinovat de uneltiri culpabile. Nici un moment nu se putea d-sa îndoi, că nu Octavian Goga, este acela, care ar fi fost la d-l Kristóffy, a vorbit de nemulţumirile tinerilor, a criticat direcţia partidului, i-a oferit serviciile sale, şi toate acestea taină, pe când peste tot predica intransigenţa şi lupta mai energică; iar mărturia d-lui Szakolczay îi servea toate lozincele d-lui Goga In aranjarea Kristóffysta. Mai putea fi îndoială? Sinceritatea desăvârşită a d-lui Vaida se dovedeşte prin însăşi siguranţa implacabilă cu care este formulată acuzarea ; în fiecare rând al actului de acuzare se simte omul care nu se teme de desavoare, propune un juriu, nu se îndoieşte dacă cel acuzat va cuteza măcar să-i conteste autenticitatea informaţiilor, etc. Am în această privinţă mărturia preţioasă a d-lui Goga însuşi. Siguranţa acuzatorului l-a impresionat atât de mult, încât d-sa, care ştia că nu a fost la d-l Kristóffy, nu şi-o putea explica decât prin ipoteza unui complot, în care s’ar fi înţeles împotriva d-sale d-l Kristóffy cu vre-o cinci sau şase bărbaţi politici. Dar atitudinea d-lui Kristóffy i-a dovedit, că în faţ, complet nu a fost. Atunci? Care poate fi altă explicare pentru această siguranţă decât covingerea adâncă în veracitatea informaţiunilor sale ? Şi în adevăr, în faţa acestor informaţiuni s’ar părea că nu poate fi decât o singură deducţiune logică. Nu e de mirare, că d-1 Mauru întâi declarase că e inadmisibil ca d-1 Goga să poată tăgădui făptui însuşi al vizitei sale la d-1 Kristóffy, iar apoi, că e inadmisibil ca acest din urmă să comfirme această tăgadă. Dar realitatea odată mai muit şi-a bătut joc de toate deducţiunile logicei. La Situaţie- In ambele capitale, in Viena şi Budapesta audienţe, conveniri şi întrevederi intre corifeii politici, iar în urma acestora un potop de combinaţii, dar nimic sigur, acesta e azi tabloul situaţiei. Primministrul Khuen a fost Duminecă în audienţă la M. Sa, după ce a conferat prealabil cu primministrul Stuigkh. Tot Duminecă a fost chemat telefonice la Viena ministrul Lukács. Luni Khuen a fost din nou în audienţă, iar seara a plecat la Budapesta, împreună cu Lukács. Combinaţia mai nouă, răspândită din cercurile guvernamentale, este, că pentru cazul, că Iusth stăruie mai departe pentru obstrucţia tehnică, M. Sa a încredinţat pe Khuen să dispalve camera. Moştenitorul tronului austro-ungar in Rusia. După ştiri din Viena arhiducele Francisc Ferdinand va înapoia în luna Mai vizita marelui duce Vladimirovits în Carskoje-Selo. Moştenitorul tronului austro-ungar va fi în tot timpul petrecerei sale în Rusia, oaspele Ţarului Rusiei. Budgetul marinei austro-ungare, după ştiri din Viena, nu va prezenta anul acesta o urcare mai însemnată faţă de anul trecut. Din creditul extraordinar de 312 milioane de coroane votat anul trecut de delegaţiuni, se vor lua anul acesta în budget 67 milioane, iar budgetul întreg al marinei se va cifra cu 130 milioane coroane. GAZETA TRANSILVANIEI. Micii tirani creştini. 9 Oradea-mare, 10 Febr. c. Vă raportez despre un caz revoltător, Înscenat de micii tirani din seminarul romano catolic de aici, faţă de teologii romani, interni în acestseminar. De mult seminariile rom. cat. în cari se cresc din nefericire mulţi teologi gr. cat. români sunt cuiburile celui mai încarnat şovinism. Teologilor români li se ia în nume de rău vorba românească şi sunt huiduiţi dacă vorbesc româneşte, nu li se admit cărţi româneşti şi este interzisă Intrarea ziarelor şi revistelor româneşti. Cazul însă, ce s’a petrecut acum în seminarul de aici întrece toate volniciile seminariale de până acum, faţă de teologii români. Toţi teologii români gre car, din seminar în număr de 16 inşi, au fost eliminaţi din cauză, că au declarat solidar, că ei au dreptul a vorbi româneşte şi ţin neclintit la limba lor maternă, care e şi limba liturgică a bisericii lor. Însă la acest act barbar de intoleranţă a dat un mic incident. Un primiauit Ioan Cosma s-a bolnăvit şi a intrat în infirmerie. Un coleg al lui, Bonea, teolog de anul IV i-a vizitat şi au conversat româneşte. Teologul ungur catolic, care avea inspecţia, i-a întrerupt şi le-a zis să vorbească ungureşte. — Noi am vorbit în limba noastră maternă, i-a reflectat Bonea, — la aceasta avem drept... Cauza a ajuns la prefectul seminarului, căruia Bonea asemenea i-a repeţit, că teologii români au drept la limba românească, chiar şi în vederea carierei lor. Şi la acest drept ţin toţi teologii români. Atâta a trebuit. Şovinismul s-a ridicat furios spre a lovi. S-a convocat o conferenţă sub prezidiul episcopului Lányi, fiind de faţă corpul profesoral şi elevii. Aici s-a petrecut aceeaş scenă. Bonea a accentuat din nou dreptul limbii române. Episcopul Lányi a dojenit pe Bonea şi a spus teologilor români, că în sensul regulamentului, un seminar nu e permis■ a vorbi decât ungureşte... Abia sfârşi vorba Lányi, când Bonea, drept ca un brad, îi răspunse respicat, desbumbându-şi reverenda: — Dacă ne luaţi limba, poftim aici este ,şi reverenda. Eu nu nu pot rămânea nici un moment aici.... Apoi se adresă cătră colegi şi le zise: — Adio, fraţilor! Fiţi solidari şi buni români până la moarte! Şi eşi. Vrednicul teolog a plecat la mănăstirea Prislopului, unde se va călugări. Teologii români s’au declarat solidari cu Bonea, iar conferenţă i-a declarat de eliminaţi din seminar. Jertfele molohului maghiarizător sunt următorii: George Bonea, originar din comuna Fărcaşa (judeţul Satmarului), copil de ţăran sărac, a absolvat liceul maghiar din Oradea-mare. Mihaiu German, din comuna Suplac (jud. Biharei), copil de preot, a absolvat liceul maghiar din Oradea-mare. Ignaţie Kirvai, originar din comuna Sanislău (jud. Satmarului), copil de ţăran sărac, a absolvat liceul maghiar din Oradea-mare,două cursuri teologice la Călacea (Kalocsa). Iuliu Mărcuş, originar din comuna Mădaras (jud. Satmarul), tatăl său este învăţător in pensiune, a absolvat liceul maghiar din Satmar. George Pop, originar din comuna Sanislău (jud. Satmarului) copil de ţăran sărac, a absolvat liceul maghiar din Oradea-mare. Vasile Popan, originar din comuna Borleşti (jud. Satmar) tatăl său este învăţător, a absolvat liceul maghiar din Baia-mare. Ion Pasca, originar din Buteasa (jud. Satmarului), tatăl său este notar comunal, a absolvat liceul maghiar din Gherla. Iuliu Sabo, originar din comuna Vaşad (jud. Biharei), copil de învăţător, a absolvat liceul maghiar din Oradeamare. Valerie Burcuş, originar din comuna Iadani (jud. Satmarului), tatăl său este învăţător în pensiune, a absolvat liceul din Beiuş (clasele superioare cu limbă de propunere maghiară, în clasele inferioare gramatica maghiară, geografia, istoria şi matematica se predau in limba maghiară). Sabin Goron, originar din comuna Cărăşeu (jud. Satmarului), tatăl sau este învăţător, de curând a fost destituit, fiindcă „n’a răspândit îndeajuns spiritul maghiar“. A absolvat liceul din Bistriţa. Ştefan Mărcuş, originar din Mădăras (jud. Satmarului), copii de măestru, şi-a făcut studiile secundare la liceele maghiare din Satmar şi Oradeamare. Aurel Coza, originar din comuna Pribeliştei (jud. Satmar) copil de preot, a făcut studiile secundare la liceele maghiare din Baia-mare şi Oradea-mare. Salvator Dan, originar din comuna Buduriasa (jud. Biharet), tatăl său este gornic de pădure, a absolvat liceul din Beiuș. Ion Steer, originar din comuna Jadani (jud. Satmar), copil de măestru făurar, a absolvat liceul maghiar din Oradea-mare. Fodor Kaica, originar din Uifalău (jud. Albei de jos), copil de ţăran, a absolvat liceul din Beiuş. Antoniu Pop, originar din comuna Spinuş (jud. Biharei) copil de preot (decretatul scriitor Antoniu Pop), a absolvat liceul maghiar din Oradea mare. * «Világ» e informat, că despre incident au fost înştiinţați telegrafic episcopii Dr. Radu şi Széchényi, de la Orade, cari ambii să află în Budapesta. Contele episcop Széchényi a dispus telegrafice, ca sentența de eliminare să se considere deocamdată de provizorie. Nr. 24.—1912. Scrisoare din Berlin. — Războiu și pace. — Aniversarea Unirei Principatelor române. — Deschiderea noului Parlament. — — Februarie c. Evenimentele din politica internaţională a ultimelor luni au dovedit pe deplin cât de puţin sigură e pacea între statele mari Europene. Fiorii războiului apar zilnic, când prin agitaţia imperialiştilor şovinişti contra guvernului după ei prea conciliant, prea pacinic, când prin veştile nesigure ce stânjenesc vieaţa comercială. Zilnic ne ajung la urechi ştiri despre neliniştea semnalată la bursă, sau despre nesiguranţa înprumutului de stat german. Iar despre întrecerea nebună dintre state de-a avea armata şi marina cea mai hotărâtoare, cetim în toată ziua. In timpul din urmă însă, multe spirite eminente, cari văd nefastul politicei imperialiştilor şovinişi, fac front acestei campanii războinice şi de intimidare. Nu aşa de mult oameni însemnaţi ai Germaniei şi Angliei întruniţi în un congres la Oxford aminteau necesitatea înfrăţirii acestor doue popoare, iar în Dumineca trecută marele ziar «Berliner Tageblatt» în un articol de fond, datorit unui renumit diplomat al imperiului, pledează cu toată convingerea pentru sistarea întrecerii de înarmare, ce ia în continuu proporţii mari. Iar în zilele din urmă s’a înfiinţat aici la Berlin «Societatea pentru înţelegerea internaţională» cu scopul frumos de a contribui la aplanarea chestiunilor internaţionale cu mai puţin pericol şi zdruncinare. Dintre numeroşii