Gazeta Transilvaniei, decembrie 1912 (Anul 75, nr. 265-286)
1912-12-08 / nr. 270
Unitate sufletească. De Dr. Valer Moldovan. I. Ideea organizării tuturor Românilor din Ungaria într-un singur partid politic, azi pare a fi o dogmă de care nu cutează să se mai atingă nici puţinii noştri desertori, dar nici chiar guvernele maghiare. E o biruinţă positivă aceasta, un semn de forţă şi de maturitate politică, de care trebue să ţinem seamă, fără ca ea să ne facă încrezuţi. Unitatea politică ce se manifestă în formele de organizare externă şi în observarea severă a postulatelor unei discipline de partid, însă nu e totul. Seamănă starea aceasta cu a unei armate bine instruite şi ţinută intre legăturile de fier ale unei discipline basată numai pe subordinaţiune şi pe ascultare oarbă. Cea ce împrumută unei organizaţii de acest fel trăinicie şi putere de resistinţă în faţa oricărei ispite şi chiar în faţa unei înfrângeri, e conştiinţa unităţii sufleteşti, armonia şi concordanţa de vederi în toate chestiunile mari de însemnătate în viaţa unui neam. Să nu ne mângâem cu aceea, că avem un program comun, care e acceptat şi recunoscut de toţi. Să nu credem că în el e depusă toată înţelepciunea politică a noatra, că el e sanarea tuturor durerilor şi îndrumătorul sigur în toate situaţiile, în faţa cărora ne pune desfăşurarea neînlăturabilă a evenimentelor de cele mai multe ori neatârnătoare de voinţa noastră! Cea mai classică pildă e tocmai grandioasa fermentaţie şi transformare a relaţiilor de putere din bătrâna Europa, în faţa căreia stăm şi azi nu numai noi aceşti din Ungaria, ci întreg neamul românesc de pretutindenea. In zadar am consulta noi programul din 1881, care, rămâne vorba între noi, chiar şi o chestie atât de importantă cum e dualismul o încunjură fără a o resolvi. In zadar am cere dela el să ne spună, care e linia de conduită a noastră în faţa uriaşei măsurări de putere, deoparte între Slavismul cutropitor de altă parte între puterile grupate în jurul popoarelor germane ? Şi cu toate acestea cu putinţă ca în tot momentul să ni se ceară un răspuns categoric, sincer, un răspuns nu cu graiu viu, ci cu scrisoare de sânge roş, ce se va scurge din zeci şi sute de mii de piepturi româneşti. Va fi vai de noi dacă momentul decisiv asupra sorţii şi chiar a vieţii noastre pe veacuri înainte, nu ne va afla închegaţi nu numai cu legăturile problematice ale unei discipline de partid ci şi cu cele mult mai dăruitoare a unităţii de gândire, a unităţii sufletelor basate pe o înţelegere adâncă şi supremă a rostului şi a situaţiei internaţionale a întregului neam românesc. Că evenimentele, cam sau precipitat cu o iuțeală neobicinuită, au produs pentru un moment o buimăceală în opinia noastră publică — e esplicabil. Dar dacă buimăceala asta va fi de-o durată mai lungă sau chiar dacă ea va avea drept urmare o împărechere a opiniei publice, va fi mai mult decât regretabil Nu e vorba aci de opinia publică care am văzut-o esprimată în organele noastre de publicitate, despre care putem zice, că abstrăgând de la unele timide şovăeli, a apucat cu o voinicoasă hotărâre pe calea cunoscută şi bătută de înaintaşii noştri. Nu trebue încă desconsiderată nici cealaltă opinie publică care se formează prin comunicare de la om la omn, sau se naşte deodată în mod natural şi explicabil în sute şi mii de capete de câte ori ajungem la o răspântie, când chiar şi minţile cele înţelenite şi mai greoaie încep să resoneze şi se cumpănească eventualităţile şi să aleagă dintre două sau mai multe căi în faţa cărora a ajuns obştea într’un moment dat. Pressa numai atunci poate zice că reprezintă cu adevărat opinia publică, dacă e cu o mână de apururi pe pulsul acestei opinii să-i zicem neoficioase a mulţimii cu mii de capete, dacă nu lasă neobservată nici o manifestare pe cât de neînsemnată a ei, şi observându-o şi analizându-o din punctul de vedere al intereselor mari ale neamului, o acceptă şi îi dă hainele publicităţii, dacă o află de bună şi de folositoare, sau dimpotrivă îşi dă toată silinţa să o paralizeze şi chiar să o sugrume cu totul apelând de la opinia publică sedusă şi rău informată la opinia cea bine informată. Dacă undeva, apoi în opinia publică ce se formează cu încunjurarea pressei şi a factorilor puşi în frunte şi răspunzători, sunt primejdioase şi fatale şi aşa numitele semiadevâruri cari au aparenţa înşelătoare a adevărului absolut — direct daunoase sunt apoi sofismele şi conclusiunile false ce se scot din nişte premise şi mai false ! In faţa acestora nu este armă mai sigură decât ieşirea hotărâtă şi categorică pe terenul publicităţii. Nici o considerare şi nici o slăbiciune să nu ne împiedece de-a spune cuvântul care e chemat să împrăştie buimăceala causată de aceste adevăruri de jumătate. Unitatea sufletească a tuturora e o ţintă atât de mare şi de sfântă, încât să justifică o astfel de păşire. Lucrul acesta îl voi face în un articol următor. Sancţiunea prealabilă a reformei electorale- prim-ministrul Lukács a plecat ori la Viena. Se susţine, că în audienţa sa de azi la Maj. Sa va prezenta Maj. Sare spre sancţionare prealabilă proiectul reformei electorale. (1812—1912.) — Fine. — Dar Iacob Mureşianu nu era îndestulit cu cercul strâmt al şcoalei, ci el deja dela Început s'a instituit dascăl al neamului alături de George Bariţiu, întemeietorul »Gazetei Transilvaniei«, el da Îndrumări neamului său în coloanele singurului ziar politic al Românilor de dincoace de munţi. La 1842 când dieta ţării proclamase dreptul şi suveranitatea unei limbi oficiale, I. Mureşianu dimpreună cu George Bariţiu şi Andrei Mureşianu au dus cea mai demnă şi mai hotărâtă luptă pentru salvarea limbei româneşti. Scrisul lui a aflat un achou puternic pretutindenea, iar la Blaj a sunat maiestos ca In orice timpuri când limba noastră a fost în primejdie, protestul tuturor acelor bărbaţi cari parcă de Provedinţă erau destinaţi, ca să stea santinele la căpătâiul neamului atât de grav şi de constant ameninţat In ezistanţa sa. Tot atunci se zice că lira lui Andrei Mureşianu şi-ar fi instrunat vrăjita coardă, şi-ar fi intonat acel maiestos imn. *Deşteaptă-te Române*, ! care mai târziu cu câţiva ani suna ca o uşurare trimisă de Cer pe buzele fiecărui iobag român. In cursul evenimantelor ce s’au desfăşurat cu o iuţeală vertiginoasă, Iacob Mureşianu şi-a luat partea cuvenită. Cuvântul şi scrisul şi-l trimitea departe, ca să răscolească toate inimii® şi să mişte toate sufletele. Când vântul libertăţii a început să bată dinspre Apus şi să străbată şi în meleagurile acestei ţări cu drepturi moarte şi cu privilegii vechi — Iacob Mureşianu pica din peana sa plină de pasiune cuvinte aprinse, cari toate ţânjeau într’acolo ca pe Români să-i facă să înţeleagă că a sosit momentul, când lanţurile trebuesc scuturate, căci pe cer alt soare străluceşte care de-aci înainte nu va lumina şi Încălzi glia streină, ci glia lui proprie căci ceea ce el îngrăşase cu sângele şi sudoarea sa pentru alţii, acum avea să fie averea lui, moşia lui, dreptul lui. »Gazeta« de pe atunei răsfrânge» spiritul, era oglinda sufletului unitar, pe cari-1 închega Intr’un întreg maiestos Bariţiu, Iacob şi Andrei Mureşianu. Se înţegeau aceşti trei bărbaţi înfrăţiţi şiuniţi în cugete şi simţiri, aât de bine încât ajunseseră, să reprezinte o putere, de care trebuia să se ţină seamă căci acest trias, care parea că reprezintă voinţa unui neam întreg, idealul sublim al acestuia, îşi întemeia vieaţa pe izvoarele vechilor virtuţi, cari nu mai puteau admite, ca după revoluţia franceză să mai existe despot şi sclav. La anul 1850 »Gazeta« e suspendată de absolutismul nemţesc. I. Mureşianu însă care înţelese în timpul cât fusese colaborator ce importanţă mare şi ce valoare nepreţuită are »Gazeta« pentru educaţia politică-culturală a neamului românesc s’a făcut luntre şi poate ca »Gazeta« să primească din nou concesiunea de a apărea. S’a obţinut-o. Truda lui a fost încoronată de succes, deşi i se puseseră condiţii foarte, grele. Multe din articole trebuea să le prezinte anticipativ poliţiei. Cu toate astea Iacob Mureşianu ţinând peana în mâna dreaptă şi codul penal în mâna stângă — cum spusese odată Bariţiu — scria fără hezitare şi cu constanţa de fel şi fanatismul răpitor care-i caracteriza, îşi invâna îns:ă articolii într’o haină mistică, tot cetitorul insă putea descifra înţelesul tainic, care se ascundea în literile alergătoare şi patea pătrunde în dosul culiselor, unde se juca cu pasiune drapa cea mare a unui neam care se bătuse şi înviasesa pentru ca acum să tânjaască şi mai departe un sclavaj. Absolutismul austriac însă cu toată cenzura, ce o impusese nu i-a făcut »Gazetei« nici un proces şi Iacob Mureşianu a avut acest noroc abia în era constituţionalismului, când în anul 1877 a ocupat onorificul joc de acuzat politic pe banca acuzaţilor. A fost însă achitat, căci pe atunci judecau şi cetăţeni, cari cugetau şi siuaţiau şi ei ca noi şi politicianismul tâltiu şi aducător de profite sau cu alte cuvinte argaţii Alianţei tniversare din Paris sau şi Londra nu-şi înfipsese ghiarele în coastele unui anumit venit patriotic şi nu falsificase credinţele unor neamuri, cari s’ar fi putut înţelege. Ca gazetar Iacob Mureşianu a fost la înălţimea chemării. El a luat gazetăria, cum trebue să se ia, drept o apostolie. In faţa lui el a văzut calvarul, pe care avea sa urce, dar nu s’a spăriat, ci l’a urcat cu curaj. Rănile pe cari le-a obţinut erau titli de fală pentru el, munca grozavă pe care de atâtea ori o prelungia până în miez de noapte nu l-a făcut să se retragă, ci considerând-o drept o fericire a făcut uz de ea ca orice mare dascăl antic, care pretindea ca leneşul să fie aruncat de pe stânca tarpeică. El se perduse pe sine cu desăvârşire în vârtejul acestei munci şi alergări vertiginoase, în faţa lui el n’avea decât un popor mare, neamul românesc şi un ideal, unul singur, idealul de complectă emancipare naţională a neamului românesc. El era — ca orice gazetar conştienţios şi înţelegător al chiemării sale — actorul,-;care de atâtea ori se perde pentru ca să se găsească numai din sufletul întreg, în entuziasmul unanim al spectatorilor cari îl privesc şi-l ascultă. Eul său dispare in străduinţa lui de a servi aşteptarea, scopul spectatorilor şi adeseori încordarea asta îi frânge coarda vieţii şi el dispare ca un Molière pe câmpul datoriei, în mijlocul freamătului de aplauze, pentru ca acesta să tremure apoi într’un ecou slab, depărtat, pe ale cărui fire abia de se mai aude numele celui dispărut. Iacob Mureşianu a trăit întreagă această vieaţă, dar el nu s’a speriat da ea, ci mai vârtos l’a însufleţit, căci izvorul din care se adăpa însufleţirea lui era izvorul nesecat de vieaţă, al unui popor, căruia deatâtea ori ii spune, că nu numai el e gata de a se jertfi pentru binele lui, ci că va pretinde şi de la fii săi proprii ca să se jertfese pentru el. Că el a purtat în sufletul său aceste credinţe se poate vedea şi din faptul, că la 1877 a chemat acasă pa fiul său Aurel Mureşianu, care-şi luase doctoratul în drepturi şi care îşi începuse practica de advocat in Viena, şi i-a predat, fiind el slăbit, «Gazeta Transilvaniei» făcându-l atent de marele preţ al moştenirii predate. Gestul lui de-atunci, gest ignorat astăzi şi batjocorit de atâţia părinţi, semăna foarte mult cu acel gest antic, care spunea fragmentar când i-cra da scutul fiului ce pleca la război: «Cu el sau pe el !» Atât de adâncă era iubirea de neam a lui Iacob Mureşianu şi-atât de sublimă înclinarea lui spre jertfire de sine de dragul aceluia, încât el a pretins de la propriul său fiu ca să lase cariera, care avea să-i aducă frumoase rezultate materiale şi să-i ofere un trai comod, — şi să preia steagul cu care avea să urce şi ei calvarul părintelui. Ce frumoasă pildă de iubire de neam ! Cine, care părinte s’ar gândi astăzi ca să ia pe fiul său din braţele unei ca* S»8||U Nr. 270. Braşov, Vineri-Sâmbătă în 8 (21) Decemvrie 1912. Anul LXXV. Apare în fiecare zi de lucru. Abonamentul : pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe */* an 12 cor-, Pe / an 6 cor. Pentru România şi străinătate pe an 40 franci, pe */, an 20 franci, pe */4 an 10 franci. REDACŢIA, TIPOGRAFIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BRAŞOV. PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 coroane. Fără dus acasă pe an : 20 coroane, pe an 10 coroane, pe */4 an 5 coroane. Un număr 10 bani. : Inserate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. După ştirile mai nouă proiec-tul reformei electorale va fi prezentat în şedinţa din 30 Decemvrie a camerei. Naţionaliştii ruşi către parlamentul român. Deputaţii naţionalişti din Duma rusească au trimis telegrama următoare preşedintelui Camerei deputaţilor din Bucureşti. Partidul rus naţionalist din Dumă, întrunit pentru prima oară după ziua semnificativă dela 28 Noemvrie, salută în persoana dv. pe poporul coreligionar român, care s’a unit cu noi acum 35 de ani pe câmpul de luptă, sub ocrotirea M. S. Regelui Carol. Sperăm că amintirea luminoasă a trecutului glorios va servi şi în viitor a forma o legătură puternică între poporul vostru şi al nostru. In „Reithsruth“-ul nuMihae continuă obstrucţia cehilor radicali în contra proiectelor de legi pentru cazul unui război. Şedinţa durează neîntrerupt de Marţi Guvernul e hotărât, să nu închidă şedinţa până nu se vor vota proiectele. Din România. In jurul demisiei d-lui Carp s’a născut o viie discuţie In canceră. In sfârşit, punându-se la vot această dimisie, marea majoritate a fost pentru respingerea ei. Dimisia a fost respinsă. — Autorităţile superioare romăneşti au primit, rapoarte amănunţite dela consulii romăni din Macedonia, asupra atrocităţilor comise de Greci în contra Aromânilor. Prin acele rapoarte se confirmă aproape toate grozăviile descrise de ziare. „ Ofiţerii români, cari fac studii in armata germană, au primit ordin dela ministerul de război român să se întoarcă imediat în patrie. —Un ziar uman anunţă, că pe viitor cele 40 regimente de infanterie şi cele 9 batalioane de vânători vor fi prevăzute cu câte o companie de mitraliere, in joc de o secţie cum au In prezentPrezidenţia republicei franceze, in curând republica franceză va trebui să-şi aleagă un nou prezident, expirând mandatul lui Fallières. Sunt mai mulţi aspiranţi la scaunul prezidenţial, precum Paul Deschanel, Poincaré, ministrul actual de externe, mai de nou fostul ministru Bourgeois. Acesta nu voia să candideze, dar a fost înduplecat de amicii săi. El are mari şanse de reuşită. Presafranceză şi legile pentru războiu Presa franceză publică comentarii asupra legilor pentru cazul unui eventual războiu. Ziarele accentuiaza, că guvernul poate aplica aceste legi chiar şi numai în caz când ameninţă un războiu şi acest fapt e foarte îngrijitor din punct de vedere politic. America în contra analfabeţilor* Camera din New-York a adoptat cri cu 178 voturi contra 52 un proiect de lege, prin care se opreşte imigrarea analfabeţilor în America. Excepţie fac numai evreii ruşi din Rusia, cari sunt expulzaţi din ţara lor pe motive religioase. Discursul d-lui Dr. St. C. Pop. Noi n’avem la îndemână puterea pe care o are statul, — statul doar poate să dispuie cu toate organele sale. De ce n’a început tratative, deci, cu scop să afle — cine vrea să treacă la noua dieceză? Pentru că eu cred, că esenţialul nu e să fie dieceza cât mai mare cu putinţă, ci dorinţa credincioşilor de a se grupa într’o nouă dieceză. Nu am nici o obiecţiune ca limba liturgică să fie cea ungurească. Credinţa noastră e, ca fiecare om să-şi laude în limba maternă pe Dumnezeu. Eu aprob chiar acel pasagiu din memoriu, în care se constată, că liturghia e o parte integritoare esenţială a diecezelor orientale, o parte la care participă şi credincioşii, nu ca în biserica romano-catolică. Repet, nu am nici o obiecţiune ca ungurii să-şi facă rugăciunile în limba ungurească. Şi că ce bine s’au simţit ungurii, — nu intelectualii, cari au iniţiat întreagă mişcare, ci credincioşii — apare din împrejura — Continuare. —