Gazeta Transilvaniei, decembrie 1912 (Anul 75, nr. 265-286)

1912-12-08 / nr. 270

Unitate sufletească. De Dr. Valer Moldovan. I. Ideea organizării tuturor Ro­mânilor din Ungaria într-un singur partid politic, azi pare a fi o dogmă de care nu cutează să se mai a­­tingă nici puţinii noştri desertori, dar nici chiar guvernele maghiare. E o biruinţă positivă aceasta, un semn de forţă şi de maturitate politică, de care trebue să ţinem seamă, fără ca ea să ne facă în­crezuţi. Unitatea politică ce se mani­festă în formele de organizare ex­­ternă şi în observarea severă a postulatelor unei discipline de par­tid, însă nu e totul. Seamănă starea aceasta cu a unei armate bine instruite şi ţinută intre legăturile de fier ale unei dis­cipline basată numai pe subordina­­ţiune şi pe ascultare oarbă. Cea ce împrumută unei orga­nizaţii de acest fel trăinicie şi putere de resistinţă în faţa ori­că­rei ispite şi chiar în faţa unei în­frângeri, e conştiinţa unităţii su­fleteşti, armonia şi concordanţa de vederi în toate chestiunile mari de însemnătate în viaţa unui neam. Să nu ne mângâem cu aceea, că avem un program comun, care e acceptat şi recunoscut de toţi. Să nu credem că în el e depusă toată înţelepciunea politică a noa­­tra, că el e sanarea tuturor dure­rilor şi îndrumătorul sigur în toate situaţiile, în faţa cărora ne pune desfăşurarea neînlăturabilă a eve­nimentelor de cele mai multe ori neatârnătoare de voinţa noastră! Cea mai classică pildă e toc­mai grandioasa fermentaţie şi tran­sformare a relaţiilor de putere din bătrâna Europa, în faţa căreia stăm şi azi nu numai noi aceşti din Un­garia, ci întreg neamul românesc de pretutindenea. In zadar am con­sulta noi programul din 1881,­­ care, rămâne vorba între noi, chiar şi o chestie atât de importantă cum e dualismul o încunjură fără a o resolvi. In zadar am cere dela el să ne spună, care e linia de conduită a noastră în faţa uriaşei măsurări de putere, deoparte între Slavismul cutropitor de altă parte între pu­terile grupate în jurul popoarelor germane ? Şi cu toate aceste­a cu pu­tinţă ca în tot momentul să ni se ceară un răspuns categoric, sin­cer, un răspuns nu cu graiu viu, ci cu scrisoare de sânge roş, ce se va scurge din zeci şi sute de mii de piepturi româneşti. Va fi vai de noi dacă momen­tul decisiv asupra sorţii şi chiar a vieţii noastre pe veacuri înainte, nu ne va afla închegaţi nu numai cu legăturile problematice ale unei dis­cipline de partid ci şi cu cele mult mai dăruitoare a unităţii de gân­dire, a unităţii sufletelor basate pe o înţelegere adâncă şi supremă a rostului şi a situaţiei interna­ţionale a întregului neam româ­nesc. Că evenimentele, cam­ sau pre­cipitat cu o iuțeală neobicinuită, au produs pentru un moment o bui­măceală în opinia noastră publică — e esplicabil. Dar dacă buimăceala asta va fi de-o durată mai lungă sau chiar dacă ea va avea drept urmare o împărechere a opiniei publice, va fi mai mult decât regretabil Nu e vorba aci de opinia pu­blică care am văzut-o esprimată în organele noastre de publicitate, des­pre care putem zice, că abstrăgând de la unele timide şovăeli, a apucat cu o voinicoasă hotărâre pe calea cunoscută şi bătută de înaintaşii noştri. Nu trebue încă desconsiderată nici cealaltă opinie publică care se formează prin comunicare de la om la omn, sau se naşte deodată în mod natural şi explicabil în sute şi mii de capete de câte ori ajungem la o răspântie, când chiar şi minţile cele înţelenite şi mai greoaie încep să resoneze şi se cum­pănească eventualităţile şi să a­­leagă dintre două sau mai multe căi în faţa cărora a ajuns obştea într’un moment dat. Pressa numai atunci poate zice că reprezintă cu adevărat o­­pinia publică, dacă e cu o mână de apururi pe pulsul acestei opinii să-i zicem neoficioase a mulţimii cu mii de capete, dacă nu lasă neobservată nici o manifestare pe cât de neînsemnată a ei, şi observându-o şi analizându-o din punctul de vedere al intereselor mari ale neamului, o acceptă şi îi dă hainele publicităţii, dacă o află de bună şi de folositoare, sau dim­potrivă îşi dă toată silinţa să o paralizeze şi chiar să o sugrume cu totul apelând de la opinia pu­blică sedusă şi rău informată la opinia cea bine informată. Dacă undeva, apoi în opinia publică ce se formează cu încun­­jurarea pressei şi a factorilor puşi în frunte şi răspunzători, sunt primejdioase şi fatale şi aşa numitele semiadevâruri cari au aparenţa înşelătoare a adevărului absolut — direct daunoase sunt apoi so­fismele şi conclusiunile false ce se scot din nişte premise şi mai false ! In faţa acestora nu este ar­mă mai sigură decât ieşirea hotă­râtă şi categorică pe terenul pu­blicităţii. Nici o considerare şi nici o slăbiciune să nu ne împiedece de-a spune cuvântul care e chemat să împrăştie buimăceala causată de aceste adevăruri de jumătate. Unitatea sufletească a tuturora e o ţintă atât de mare şi de sfân­tă, încât să justifică o astfel de păşire. Lucrul acesta îl voi face în un articol următor. Sancţiunea prealabilă a refor­mei electorale- p­rim-ministrul Lu­kács a plecat ori la Viena. Se susţine, că în audienţa sa de azi la Maj. Sa va prezenta Maj. Sare spre sancţionare prealabilă pro­iectul reformei electorale. (1812—1912.) — Fine. — Dar Iacob Mureşianu nu era în­destulit cu cercul strâmt al şcoalei, ci el deja dela Început s'a instituit dascăl al neamului alături de George Bariţiu, în­temeietorul »Gazetei Transilvaniei«, el da Îndrumări neamului său în coloa­nele singurului ziar politic al Români­lor de dincoace de munţi. La 1842 când dieta ţării proclamase dreptul şi suve­ranitatea unei limbi oficiale, I. Mure­­şianu dimpreună cu George Bariţiu şi Andrei Mureşianu au dus cea mai demnă şi mai hotărâtă luptă pentru salvarea limbei româneşti. Scrisul lui a aflat un achou puternic pretutindenea, iar la Blaj a sunat maiestos ca In ori­ce timpuri când limba noastră a fost în primejdie, protestul tuturor acelor bărbaţi cari parcă de Provedinţă erau destinaţi, ca să stea santinele la căpătâiul neamului atât de grav şi de constant ameninţat In ezistanţa sa. Tot atunci se zice că lira lui Andrei Mu­reşianu şi-ar fi instrunat vrăjita coardă, şi-ar fi intonat acel maiestos imn. *Deşteaptă-te Române*, ! care mai târziu cu câţiva ani suna ca o uşurare tri­misă de Cer pe buzele fiecărui iobag român. In cursul evenimantelor ce s’au desfăşurat cu o iuţeală vertiginoasă, Iacob Mureşianu şi-a luat partea cu­venită. Cuvântul şi scrisul şi-l trimitea departe, ca să răscolească toate ini­mii® şi să mişte toate sufletele. Când vântul libertăţii a început să bată din­spre Apus şi să străbată şi în melea­gurile acestei ţări cu drepturi moarte şi cu privilegii vechi — Iacob Mure­şianu pica din peana sa plină de pa­siune cuvinte aprinse, cari toate ţân­­jeau într’acolo ca pe Români să-i facă să înţeleagă că a sosit momentul, când lanţurile trebuesc scuturate, căci pe cer alt soare străluceşte care de-aci înainte nu va lumina şi Încălzi glia streină, ci glia lui proprie căci ceea ce el îngră­­şase cu sângele şi sudoarea sa pentru alţii, acum avea să fie averea lui, moşia lui, dreptul lui. »Gazeta« de pe atunei răsfrânge» spiritul, era oglinda sufletului unitar, pe cari-1 închega Intr’un întreg maies­tos Bariţiu, Iacob şi Andrei Mureşianu. Se înţ­egeau aceşti trei bărbaţi în­frăţiţi şi­­uniţi în cugete şi simţiri, a­ât de bine în­cât ajunseseră, să re­prezinte o putere, de care trebuia să se ţină seamă căci acest trias, care parea că reprezintă voinţa unui neam întreg, idealul sublim al acestuia, îşi întemeia vieaţa pe izvoarele vechilor virtuţi, cari nu mai puteau admite, ca după revoluţia franceză să mai existe despot şi sclav. La anul 1850 »Gazeta« e suspen­­dată de absolutismul nemţesc. I. Mu­reşianu însă care înţelese în timpul cât fusese colaborator ce importanţă mare şi ce valoare nepreţuită are »Ga­zeta« pentru educaţia politică-culturală a neamului românesc s’a făcut luntre şi poate ca »Gazeta« să primească din nou concesiunea de a apărea. S’a ob­­ţinut-o. Truda lui a fost încoronată de succes, deşi i­ se puseseră condiţii foarte, grele. Multe din articole trebuea să le prezinte anticipativ poliţiei. Cu toate astea Iacob Mureşianu ţinând peana în mâna dreaptă şi codul penal în mâna stângă — cum spusese odată Bariţiu — scria fără hezitare şi cu constanţa de fel şi fanatismul răpitor care-i carac­teriza, îşi invân­a îns:ă articolii într’o haină mistică, tot cetitorul insă putea des­cifra înţelesul tainic, care se ascundea în literile alergătoare şi patea pătrunde în dosul culiselor, unde se juca cu pa­siune drapa cea mare a unui neam care se bătuse şi înviasesa pentru ca acum să tânjaască şi mai departe un sclavaj. Absolutismul austriac însă cu toată cenzura, ce o impusese nu i-a făcut »Gazetei« nici un proces şi Iacob Mure­şianu a avut acest noroc abia în era constituţionalismului, când în anul 1877 a ocupat onorificul joc de acuzat politic pe banca acuzaţilor. A fost însă achitat, căci pe atunci judecau şi cetăţeni, cari cugetau şi siuaţiau şi ei ca noi şi poli­ticianismul tâltiu şi aducător de profite sau cu alte cuvinte argaţii Alianţei t­ni­versare din Paris sau şi Londra nu-şi înfipsese ghiarele în coastele unui anu­mit venit patriotic şi nu falsificase cre­dinţele unor neamuri, cari s’ar­ fi putut înţelege. Ca gazetar Iacob Mureşianu a fost la înălţimea chemării. El a luat gazetă­ria, cum trebue să se ia, drept o apostolie. In faţa lui el a văzut calvarul, pe care avea sa­­ urce, dar nu s’a spăriat, ci l’a urcat cu curaj. Rănile pe cari le-a obţi­nut erau titli de fală pentru el, munca grozavă pe care de atâtea ori o prelungia până în miez de noapte nu l-a făcut să se retragă, ci considerând-o drept o fe­ricire a făcut uz de ea ca orice mare dascăl antic, care pretindea ca leneşul să fie aruncat de pe stânca tarpeică.­ El se per­duse pe sine cu desăvârşire în vâr­tejul acestei munci şi alergări vertigi­noase, în faţa lui el n’avea decât un popor mare, neamul românesc şi­ un ideal, unul singur, idealul de complectă eman­cipare naţională a neamului românesc. El era — ca orice gazetar conşti­­enţios şi înţelegător al chiemării sale — actorul,-;care de atâtea ori se perde pentru ca să se găsească numai din sufletul în­treg, în entuziasmul unanim al specta­torilor cari îl privesc şi-l ascultă. Eul său dispare in străduinţa lui de a servi aşteptarea, scopul spectatorilor şi ade­seori încordarea asta îi frânge coarda vieţii şi el dispare ca un Molière pe câm­pul datoriei, în mijlocul freamătului de aplauze, pentru ca acesta să tremure apoi într’un ecou slab, depărtat, pe ale cărui fire abia de se mai aude numele celui dispărut. Iacob Mureşianu a trăit întreagă această vieaţă, dar el nu s’a speriat da ea, ci mai vârtos l’a însufleţit, căci izvorul din care se adăpa însufleţirea lui era izvorul nesecat de vieaţă, al unui popor, căruia deatâtea ori ii spune, că nu numai el e gata de a se jertfi pen­tru binele lui, ci că va pretinde şi de la fii săi proprii ca să se jertfese­ pentru el. Că el a purtat în sufletul său aceste credinţe se poate vedea şi din faptul, că la 1877 a chemat acasă pa fiul său Aurel Mureşianu, care-şi luase doctora­tul în drepturi şi care îşi începuse prac­tica de advocat in Viena, şi i-a predat, fiind el slăbit, «Gazeta Transilvaniei» făcându-l atent de marele preţ al moş­tenirii predate. Gestul lui de-atunci, gest ignorat astăzi şi batjocorit­ de a­­tâţia părinţi, semăna foarte mult cu a­­cel gest antic, care spunea fragmentar când i-cra da scutul fiului ce pleca la război: «Cu el sau pe el !» Atât de adâncă era iubirea de neam a lui Iacob Mureşianu şi-atât de sublimă înclinarea lui spre jertfire de sine de dragul aceluia, încât el a pre­tins de la propriul său fiu ca să lase ca­riera, care avea să-i aducă frumoase rezultate materiale şi să-i ofere un trai comod, — şi să preia steagul cu care avea să urce şi ei calvarul părintelui. Ce frumoasă pildă de iubire de neam ! Cine, care părinte s’ar gândi astăzi ca să ia pe fiul său din braţele unei ca* S»8||U Nr. 270. Braşov, Vineri-Sâmbătă în 8 (21) Decemvrie 1912. Anul LXXV. Apare în fiecare zi de lucru. Abonamentul : pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe */* an 12 cor-, Pe / an 6 cor. Pentru România şi străinătate pe an 40 franci, pe */, an 20 franci, pe */4 an 10 franci. REDACŢIA,­­ TIPOGRAFIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BRAŞOV. PIAŢA MARE Nr. 30.­­ Telefon: Nr. 226.­­ Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 coroane. Fără dus acasă pe an : 20 coroane, pe an 10 coroane, pe */4 an 5 coroane. Un număr 10 bani. : Inserate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese­­ după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. După ştirile mai nouă proiec-­­­tul reformei electorale va fi prezen­tat în şedinţa din 30 Decemvrie a camerei. Naţionaliştii ruşi către parlamen­tul român. Deputaţii naţionalişti din Duma rusească au trimis telegrama următoare preşedintelui Camerei depu­taţilor din Bucureşti. Partidul rus naţionalist din Dumă, întrunit pentru prima oară după ziua semnificativă dela 28 Noemvrie, salută în persoana dv. pe poporul coreligionar român, care s’a unit cu noi acum 35 de ani pe câmpul de luptă, sub ocro­tirea M. S. Regelui Carol. Sperăm că amintirea luminoasă a trecutului glo­rios va servi şi în viitor a forma o legătură puternică între poporul vos­tru şi al nostru. In „Reit­hsruth“-ul nuMih­ae con­tinuă obstrucţia cehilor radicali în contra pro­iectelor de legi pentru cazul unui război­. Şe­dinţa durează neîntrerupt de Marţi Guvernul e hotărât, să nu închidă şedinţa până nu se vor vota proiectele. Din România. In jurul demisiei d-lui Carp s’a născut o viie discuţie In ca­nceră. In sfârşit, punându-se la vot a­­ceastă dim­isie, marea majoritate a fost pentru respingerea ei. Dimisia a fost respinsă. — Autorităţile superioare ro­măneşti au primit, rapoarte amă­nunţite dela consulii rom­ăni din Macedonia, asupra atrocităţilor comise de Greci în contra Aromâ­nilor. Prin acele rapoarte se con­firmă aproape toate grozăviile des­crise de ziare. „ Ofiţerii români, cari fac studii in armata germană, au primit ordin dela ministerul de război român să se în­toarcă imediat în patrie. —Un ziar u­man anunţă, că pe vi­itor cele 40 regimente de infante­rie şi cele 9 batalioane de vână­tori vor fi prevăzute cu câte o companie de mitraliere, in joc de o secţie cum au In prezent­Prezidenţia republicei franceze, in curând republica franceză va trebui să-şi aleagă un nou prezident, expirând man­datul lui Fallières. Sunt mai mulţi as­piranţi la scaunul prezidenţial, precum Paul Deschanel, Poincaré, ministrul ac­tual de externe, mai de nou fostul mi­nistru Bourgeois. Acesta nu voia să can­dideze, dar a fost înduplecat de amicii săi. El are mari şanse de reuşită. Presa­­franceză şi legile pentru războiu­ Presa franceză publică comen­tarii asupra legilor pentru cazul unui eventual războiu. Ziarele accentuiaza, că guvernul poate aplica aceste legi chiar şi numai în caz când ameninţă un răz­boiu şi acest fapt e foarte îngrijitor din punct de vedere politic. America în contra analfabeţilor* Camera din New-York a adoptat cri cu 178 voturi contra 52 un proiect de lege, prin care se opreşte imigrarea analfabeţilor în America. Excepţie fac numai evreii ruşi din Rusia, cari sunt expulzaţi din ţara lor pe motive reli­gioase. Discursul d-lui Dr. St. C. Pop. Noi n’avem la îndemână puterea pe care o are statul, — statul doar poate să dispuie cu toate organele sale. De ce n’a început tratative, deci, cu scop să afle — cine vrea să treacă la noua dieceză? Pentru că eu cred, că esenţialul nu e să fie dieceza cât mai mare cu putinţă, ci dorinţa credincioşilor de a se grupa într’o nouă dieceză. Nu am nici o obiecţiune ca limba liturgică să fie cea ungurească. Cre­dinţa noastră e, ca fie­care om să-şi laude în limba maternă pe Dumnezeu. Eu aprob chiar acel pasagiu din me­moriu, în care se constată, că liturghia e o parte integritoare esenţială a die­cezelor orientale, o parte la care parti­cipă şi credincioşii, nu ca în biserica romano-catolică. Repet, nu am nici o obiecţiune ca ungurii să-şi facă rugă­ciunile în limba ungurească. Şi că ce bine s’au simţit ungurii, — nu intelec­tualii, cari au­ iniţiat întreagă mişcare, ci credincioşii — apare din împrejura­ — Continuare. —

Next