Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1914 (Anul 77, nr. 1-22)
1914-01-14 / nr. 9
4 Nr 9, Braşov, Luni-Marţi 14 Ianuarie 1914 Anul LXXVII. REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Tftrgul Inului Nr. 30 INSERATELE se primesc la adminide?,ţie. Preţui după tarii ţi învoială» SSIESWN. 28«, ZIAR POLITIC NAŢIONAL, Manaeorisele nu se înnapoiaeft. ABONAMENTUL: Pe un an . . . 24 Cor Po omn. de ar. 12 „ P® trai Icni. . . 6 „ Pentru România și străinătate : Pa an aa . . . 40 iei ?e o jam. da an 20 „ SBgSgHHHS Si Ziaristul ungur Adorján Andor publică în n-rul de em a! ziarului »Az Est« o interesantă convorbire cu ambasadorul austro-ungar la București, contele Czornin. Pentru a nu se ivi cumva vreo îndoială asupra autenticităţii acestei convorbiri ziaristul amintit promite că textul convorbirei sale a fost revizuit de însuşi cortele Czernin, care l-a autorizat prin semnătura sa să publice aceste declaraţiuni autentice. Iată din cuvânt un cuvânt importantele declaraţiuni făcute de contele Czernin . La observarea ziaristului că latre Maghiari e răspândită vestea, că contele Czernin ar fi un mare duşman a tot ce e maghiar contele a răspuns zâmbind următoarele : Departe de mine orice gând duşmănos faţă de Maghiari sau Ungaria. Ştiu, că la d-voastră s’a svonit despre mine acest lucru, dar ştirea aceasta este atât de falsă încât, te întreb: merită ea să fie desminţită? Aşa că nu merită... De altfel trebuie să ţi spun, că nu- mi plac interviewurile. E aceasta o chestie gingaşe. Se pun omului întrebări indiscrete sau cel puţin foarte gingaşe, la cari e greu, ba câte odată chiar imposibil a răspunde în public. Unde mai pui apoi, că uşor se pot furişa înţelesuri greşite. Prin urmare îmi vei crede, că chiar dacă nu te-aşi fi primit, aceasta nu s’ar fi întâmplat în nici un cas fiindcă eşti Maghiar, ci fiindcă eşti un gazetar. Intra tat asupra atitudinei României faţă de Monarhie coatele Czernin a răspuns următoarele : — Voiu răspunde pe faţa. Bărbaţii politici din România se poartă cu mult tact, când vorbim cu ei despre afacerile Românilor din Ardeal. Toţi recunosc că aceasta e o chestiune internă a Ungariei. Totuşi nu e mai puţin adevărat, — adaogă ei — că noi Românii din România ne interesăm de conaţionalii noştri din alte state. Este lesă absolut greşită credinţa, că bărbaţii politici din România caută să exercite o influenţă asupra situaţiunei din Ungaria. Ateasta este absolut fals- Orice Român cu un rol important, care are sentimente amicale pentru Ungaria — şi toţi aceştia nutresc astfel de sentimente—speră, că tratativele contelui Tissa cu Românii ardeleni vor ama un rezultat favorabil. Numai duşmanii noştri nu doresc aceasta şi dacă dorinţa duşmanilor noştri s’ar împlini, acest fapt trist ar agrava foarte mult situaţiunea. — Cum judecaţi, Escelanţă, situaţiunea actuală ? — Trebuie să constat, că relaţiile reciproce dintre România şi Austro-Ungaria au fost în ultimul timp întru câtva încord de. Ţinând însă cont de sinceritatea şi bunele intenţiuni ale politicianilor din România faţă de Austro Ugaria, trebuie să nâdăjduesc că imediat după resolvirea chestunei române din Ardeal, toate se vor îndrepta pe calea cea mai bună. — Sunteţi de apârere Excelenţă că patul va avea un efect imediat pentru aoliorarea relaţiunilor între monarhie şi România ? Sunt convins de aceasta, fiind orice om, care susţine că Românii din Ungaria nu se bucură de toate drepturile, are dreptate. Dacă ar fi altfel, contele Tisza, care nu lucră „pentru galerie“, n’ar fi început tratative cu membrii comi- convorbire cu ambasadorul Czernin. Contele Czernin despre Maghiari, despre bărbaţii de stat ai României şi despre pactul româno-maghiar. Chestiunea română. Valoarea elementului românesc. Evenimentele epocale din timpul războiului balcanic au scormonit din întunerec în toată plinătatea valorii sale elementul românesc. Dorobanţul român, care în timp de şeapte ore a aşternut un pod de trecere peste Dunărea bătrână, a scuturat din apatia sa Europa şi toate armatele acesteia urmăreau cu înfrigurare şi admiraţiune trecerea ostaşilor români în Bulgaria. Această valoare reală a armatei române a trezit deodată un interes deosebit în sânul tuturor acelora, cari au interese de păzit şi de valorat. Un viu război diplomatic s-a înfiripat în taină la umbra dorobanţului român mai ales în sânul celor două mari grupări de puteri: Tripla alianţă şi Tripla înţelegere. Şi una şi alta a început să înfiripeze o apropiere tot mai pronunţată de statul român. Şi una şi alta descoperise în acest stat o valoare deosebită, care ar cântări mult în cumpăna intereselor lor specifice. Tripla alianţă găsea, că fără statul român un război viitor cu Tripla înţelegere ar putea foarte uşor să se sfârşească în defavorul ei, şi îndeosebi Austro-Ungaria văzând că Bulgaria a rămas înfrântă, simţia în mod instinctiv că o alianţă a României cu Rusia ar însemna fără îndoială distrugerea ei. In cursul acestor frământări tăcute esi însă la iveală ceva ce până acum părea adormit : Chestiunea română. Statul român apărea în contururi tot mai lărgite, se desena în culori tot mai complicate El începu să fie văzut ca un centru valoros al elementului, care de aci înainte avea să însemneze o forţă tot mai pronunţată în concertul forţelor opuse ale celor două grupări de puteri. In jurul Statului român fu descoperit brâul puternic al unor fraţi, care scotea de aci înainte tot mai pronunţat în relief. Românismul. Valoarea acestuia începu să ia proporţii uriaşe. Iar astăzi nimenea nu mai poate nega că chestiunea română a devenit o chestiune europeană şi că elementul românesc are astăzi o valoare care provoacă multă enervare şi gelozie în sânul celor două grupări de puteri. Numai acum câteva luni spuneam în coloanele acestui ziar că: „Vrem să ni se audă glasul şi ceream de la factorii noştrii hotărâtori o acţiune, care să ridice chestiunea română la niveul unei chestiuni europene Şi iată că un timp relativ scurt a ridicat la suprafaţă întreagă forţa, care a stat făcută veacuri dea rândul ,în sufletul neamului românesc. Graţie dorobanţului dârz, mulţămită diplomaţiei iscusite a bărbaţilor din fruntea statului român şi graţie geniului ocrotitor al neamului românesc, noi avem astăzi o situaţie privilegiată în concertul forţelor europene. Acest fapt ne dă o încredere neţărmurită în noi înşine, însemnăm şi noi ceva. Trăim momente, cari sunt chemate să tragă o adâncă brazdă în istorie. Suntem datori deci să ne ridicăm la înălţimea acestor momente. Ni e dat şi nouă să contăm la elementul, care a înălţat atâtea neamuri. Dispunem şi noi, de forţa, care da valoare individului, care promovează întărirea şi afirmarea trainică a neamurilor. Chestiunea română nu mai e o mascaradă, care a distrat pe atâţi grandomani şi pe care atâţi miniştrii maghiari au sfidat o sau au tratat-o ca pe o „afacere“. In cadrele acestei chestiuni se mişcă o forţă, se zbate o inimă, trăeşte un suflet. Şi ecoul acestui glas, acestei vieţi pătrunde adânc, provoacă gânduri, nelinişteşte atâţia puternici, încât e o nebunie ca să nu ne dăm seamă, că în sfârşit a sosit vremea, când suntem datori, ca să ne afirmăm în întregime valoarea noastră. Astăzi după încheierea tragediei din Balcani se ştie, că biruinţa asupra vrăşmaşului n’o mai poate câştiga mercenarul şi nici sclavul, ci numai cetăţeanul entuziast şi conştient de valoarea misiunei sale. In Balcani n’a biruit tunul, ci sufletul. Soldatul bulgar a trebuit să fie împiedecat cu forţa de a nu trece peste linia dela Ceatargea. Şi statul major al Austro-Ungariei ştie, că „legiuni infernale“ nu se mai pot crea din sclavi. De aceea chestiunea română se ridică astăzi din caosul acestui imperiu ca o condiţie sine qua non a esistenţei şi a conservării lui. Nimenea, credem, că nu mai poate admite o înfrăţire ideală de arme între opresori şi oprimaţi. Astăzi in şirurile ostaşilor trebue să stăpânească armonia, care singură poate provoca acel avânt spontan, necesar în obţinerea unei biruinţe. Această armonie trebue să se creeze cu orice preţ. Chestiunea română trebue rezolvită. Căci într’o eventuală măsurare a forţelor germane cu cele slave , germanismul nu poate renunţa de dragul maghiarismului oscilant la forţa hotărâtoare a celor patrusprezece milioane de Români. Necesitatea acestei forţe se afirmă tot mai pregnant şi nu ne îndoim că chestiunea română tocmai de dragul de a obţine pe partea lor această forţă hotărâtoare va fi rezolvită chiar în contra voinţei maghiarismului de alte forţe cari se ridică deasupra acestuia şi cari tind indirect şi la mântuirea maghiarilor, cari în orbirea şi nesocotinţa lor inconştientă aleargă astăzi spre propria lor pieire. * Fiind astfel în clar cu valoarea elementului românesc, nu ne vom sfii de a discuta chestiunea română dintr’un punct de vedere, care corespunde acelei valori şi care asigură pe de-antregul salvarea şi deplina emancipare politică a neamului românesc din Transilvania şi Ungaria în special şi afirmarea ca putere hotărâtoare în concertul european a Românismului de pretutindeni. O facem aceasta în primul rând din motivul, că actualul guvern maghiar şi respective şeful acestuia înţelegând şi el poate în urma unei convingeri intime valoarea chestiunii române, încearcă să-i dea o deslegare. Intenţia îi poate fi bună, dar mijloacele ce le întrebuinţează pentru realizarea acestei intenţii sunt din cele mai greşite. Prins în labirintul concepţiei de stat naţional maghiar, sărmanul nu poate găsi firul Ariadnei şi se pare, că va pieri în acel labirint. Pe de altă parte nici noi nu ştim ce vrem, ce să dăm şi ce să cerem, căci iată încercarea înaltului pseudo-Theseu ne-a pus în faţa uneidileme“, suntem asemenea orbului, care stă uluit în faţa luminii, când vreo minune îi redă vederea. Conştienţi de valoarea reală pe care o comportă astăzi chestiunea română, nu vom întrelăsa momentul de a arăta tot ce pretindem noi şi ce trebue să avem, ca să ne putem asigura o deplină emancipare naţională, Leo Tolstoi. 0 prtiif toespre Ivan prostul şi despre cei doi fraţi ai lui: Simion soldatul şi Taras păntecosul, şi despre sora lor mută Malania, cum şi despre diavolul cel bătrân şi despre cei trei pui de draci. (Urmare). IX. Şi trăiau cei trei fraţi şi împărăţiau. Bine o avea cel mai bătrân, Simion, soldatul. Cu soldaţii lui de paie a câştigat şi soldaţi adevăraţi. In toată împărăţia lui tot zece curţi trebuiau să deie un soldat, bine făcut, fără scădere şi curat, la faţă. Astfel de soldaţi a adunat multişori şi pe toţi îi deprinsese la arme. Şi îndată ce nu voia să asculte cineva de ei, numaidecât comanda pe soldaţi la el, şi făcea cu el, ce-i venea in minte. Aşa că toţi se temeau de dânsul. Şi trăia îrr mare pompă. Tot, ce-i venea în minte, şi pe ce-şi arunca ochii, tot era alţii. El îşi trimetea soldaţii, şi aceştia luau şi aduceau, ce poftea «. Şi Taras, pântecosul, încă trăia bine. Banii, cari îi primise dela Ivan, nu-i risipea, ci îi sporea însemnat. Banii îi păstra acasă în cuiere, dela popor Insă porunci să se adune alţi bani. Puse dare de cap, ceru bani pentru orice ulicioară, pentru orice trecătoare, pentru fiecare cismă, pentru orice sforicică. Şi tot ce-i venea în minte li stătea la dispoziţie. Pentru bani îi aduc oamenii tot felul, viu şi să lucre, pentru că bani îi trebue fiecăruia. Nici Ivan, prostul, n’o avea rău. Cum a îngropat pe socru-său, a desbrăcat haina împărătească, a dat-o soţiei, să o păstreze în cufăr. Şi-a îmbrăcat iară cămaşa groasă de pânză, pantalonii peteciţi, papucii de scoarţă, şi incepu să lucre. — »Altfel mi urâte, zicea el. , Afară de aceea, îmi creşte burta, n’am poftă de mâncare, nu pot dormi*, îşi aduse la sine pe tatăl său şi pe mamă-sa, şi pe sora cea mută, şi începu iară să lucre. Oamenii ziceau: »dar, tu eşti împărat«. »E!, şi ce-i asta? zise el, doar şi împăratul trebue să se îndoape«. Veni la el ministrul şi făcu cunoscut, că nu sunt bani pentru plata lefilor. »Nu face nimic, dacă n’avem, nu plăti«. »Bine, zise ministrul, dar oamenii nu vor mai sluji. »Nu face nimic, răspunse Ivan, de pe partea mea, să nu slujească, cu atâta vor avea mai mult timp liber ca să lucre, să care gunoiu pentru câ au făcut mult gunoiu. Veniră la Iran oameni cari aveau certuri între sine. Unul zice: »Asta mi-a furat banii«. Ivan îi răspunse: »Ei, numai atât? Vam avut lipsă de ei«. Toţi ştiau, că Ivan este un prost. Şi ia spus nevasta: »Despre tine vorbesc oamenii, că eşti un prost«. »Şi ce lucru mare!« răspunse el. Soţia lui Ivan se gândi asupra lucrului acestuia, dar... şi ea era o proastă. »De ce să lucru eu împotriva băr- batului meu? Unde iacul, se cuvine să fie şi firul de aţă!« Ea se desbrăcă de haina împărătească, o aşeză într’o ladă şi se duse la cumnată-sa mută, ca să înveţe a lucra. învăţă să lucre, şi începu să ajute bărbatului. Toţi cei cu minte au părăsit împărăţia lui Ivan,... au rămas in ţară numai proştii. Bani nu aveau nici unul. Ei trăiau şi munceau, se hrăneau pe ei, şi şi pe alţii. Multă vreme a aşteptat Scaraosi şi cel bătrân veşti de la puiii de drac, cum au ruinat pe cei trei fraţi dar n’a primit nimic A eşti singur să se informeze, cercetă pretutindenea, dar nu-i găsi nicăiri, dete numai de cele trei găuri. „Ei, fără Îndoială, n’au isprăvit nimic, trebue să mă apuc eu însumi de lucru.« Se duse şi cercetă. Fraţii Bsă nu mai erau la locurile de mai nainte. 1-a găsit în împărăţii deosebite. Toţi trei erau in viaţă şi erau domnitori Nu-i păru bine diavolului. »Acum, zise el, lucru.« mă pun eu pe înainte de toate, se duse la împăratul Simion. Dar nu se duse la el in chipul bu de diavol, ci se schimbă un comandant de armată. »Am auzit zise el, că tu, împărate Simion, ai fi un soldat mare; eu sunt bine deprins în maestria răsboaelor şi aş vrea să-ţi slujesc«. Împăratul Simion îl întrebă despre una şi alta şi se convince tă om înţelept, şi-l luă în serviciul său. Noul căpitan de oaste începu să sfătuiască pe împăratul Simion, cum şi-ar putea aduna o armată puternică. »înainte de toate, trebue să recrutezi mai mulţi soldaţi, zise el. în împărăţia ta trândăvesc mulţi fără de lucru. Trebue să asentezi pe toţi cei tineri, fără deosebire — astfel armata ta va fi de cinci ori mai mare, ca mai nainte. A doua, nebue să Introduci purii şi tunuri urnă. Eu vreau să introduc puşti, cari arunca o sută de gloanţe deodată, şi le ia prăştie ca mazirea. Vreau să introduc tunuri, cari ard tot, pe unde ajung, să nimicească prin foc tot ce le vine în cale : oameni, cai, ziduri şi altele. împăratul Simion ascultă de noul său căpitan de oaste, porunci să asenteze cu ridicată pa toţi feciorii tineri. A poruncit să se facă şi fabrici nouă, lăsă să se fabrice puşti nouă, tunuri nouă, şi numai decât se ridică împotriva împăratului bătrân. Abia s’a ciocnit cu armada duşmană şi împăratul porunci soldaţilor săi să împuşte cu gloanţe şi foc asupra lor. Dintr-odată se nimici jumătate oastea duşmană, urează cuprinse pe împăratul vreri. El să deie învins şi-i închină ţara. Impăratul Simion se bucură foarte mult. »Acum voiu merge împotrva împăratului din India, zise el. împăratul indian insă auzise de Toporaiul Simion şi-i prinse toate invenţiile şi mai iscodi şi de la sine unele. împăratul indian, asentase la oaste nu numai pe toţi feciorii tineri, ci şi pe fetele şi femeile nemăritate, şi oastea lui era cu mult mai mare, decât a împăratului Simion. Puşti şiunuri luase şi de la împăratul Sunon şi pe lângă esta a mai descoperit chipul cum să sboara prin aer şi cum să arunce de acolo bombe, cari să explodeze. Şi plecă împăratul Simion asupra împăratului indian şi gândea, că-l va răpune, ca şi pe cel de mai nainte. Ulciorul însă numai până la o vreme se duce la fântână, apoi se sparge, împăratul indian nu îngădui, ca cetele lui Simion să se apropie de o bătae de puşcă, femeile lui arucară din aer boambe, asupra lor. Cum arunci praf peste molii, aşa aruncară femeile boambe asupra cetelor lui Simion. Toată