Gazeta Transilvaniei, decembrie 1915 (Anul 78, nr. 260-286)

1915-12-08 / nr. 266

tir. 266 tsm Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe un an 24 cor.; pe 12 an 12 cor.; pe 3 luni 6 cor., pentru România şi streinătate pe un an 40 lei; pe 1 an 20 lei. Braşov, Luni-Marţi 8 (21) Decemvrie ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Apare seara, în fiecare zi de lucru. Anul LUXVm Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15. Inseratele se primesc la administraţie. Preţul după tarif şi învoială Manuscrisele nu se Înapoiază. TELEFON Nr. 226. ■xsMÚJÍ£&~ uftmnAJO* \sr V Limba polonă la universitatea din Varşovia Chestiunea polonă este o ches­tiune complexă şi sunt numeroase dificultăţile de cari se vor isbi con­­gresiştii, cari vor norma condiţiile păcei de cândva, departe în viitor. Noi întotdeauna­­ am purtat deose­bit interes, pentru că are atâtea a­­nalogii cu chestiunea românească. A cui va fi Polonia? A Ger­maniei, ori a­ monarhiei noastre ? Un lucru nu-l ascundem din cap de loc : simpatiile poloneze totdea­una au tins spre Viena, şi nicio­dată spre Berlin şi capitala impe­riului moscovit. Bietul popor polon ! Teritorul polon a fost teatrul celui mai sân­geros răsboiu, căci în toată iitre­­gitatea sa a fost stropit cu sân­gele armatelor grozave ce l-au în­călcat. Numeroşi Poloni şi-au luat în spate ce-au putut salva din gos­podăria lor şi au apucat drumurile străinătăţii. Mulţi s-au oprit în Statele­ Unite ale Americei, aproape 100.000. Nimeni nu se aştepta sub ce regim vor ajunge dacă vor ră­mânea acasă, şi inarele ordina­­ţiuni ale lui von Beseler, coman­dantul Varşovei, îi terorizaseră. Iată însă că Germanii deja au făcut pentru Poloni ce n’au făcut Ruşii zeci de ani. S’a permis des­chiderea universităţii din Varşovia şi s’a admis ca limbă oficială de frecventaţie: limba polonă. La deschidere a participat ia­­răş von Beseler, care a răspuns între tunete de aplauze ale asis­tenţilor, cu asigurări de adevărat patronaj german faţă de interesele culturii polone. Acesta este un eveniment, care merită să fie luat în cronica eveni­mentelor mari internaţionale, cu atât mai mult, pentru că valoarea lui este mai mare decât acea a unui mare fapt de arme. Căci este ▼orba de chestiunea culturii unui popor, a desvoltării facultăţilor, în­suşirilor naţionale. Şi focul culturii întreţine existenţa unui popor. Iniţiativa aceasta a Germaniei este deci surprinzătoare şi Polonii se vor împăca în acest chip cu un regim tolerant, pe care nu li -a dat nici­odată autocratismul rusesc. Multele din vechile uri se vor stinge, faţă de Germani. Acuse ca cele pe cari le citim în articolele Polonilor din streinătate, că Viena îi vinde Berlinului, Vienne les vendU ă Berlin, vor cădea dela sine, căci Germanii vor căuta să întrebuinţeze acelaş tratament urban, conciliant faţă de ei ca până aci Austria. Ştim că situaţia Polonilor din Austria a fost dintre cele mai bune pe care a putut’o s’o aibă o na­ţionalitate într’o ţară poliglotă. Ei aveau uşi deschise pentru a parti­cipa la trebile statului, multe, şi simpatiile lor pentru Viena sunt explicabile. Cum se va tranşa chestiunea poloneză este, se pare, o problemă numai a imperiilor centrale, cari au luat în stăpânire aproape întreg teritorul polon. Că Polonii n’au să-şi teamă existenţa, este atât de evident după ce se bucură limba polonă de « consideraţie ca aceasta în ochii Germanilor, încât este per­misă ca limbă de propunere la universitatea din capitala vechiului regat al Polonilor. !Se pare, că Germanii sunt ho­târâţi să facă un corectiv vechei lor maniere de a trata naţionalităţile şi pe viitor nu va permite societăţi de acele de expropriere ca cea care funcţiona în Pozen. Când von Be­seler intră întâi seară în Varşovia, n’a lăsat cele mai bune impresii, prin nişte ordinaţiuni de rară se­veritate, dar deodată cu prezenţa sa la deschiderea universităţii polo­neze, unde a vorbit călduros despre causa Polonilor, face o schimbare de front, şi se deschide drumul simpatiilor spre Berlin... La casa cu columne la pridvor... La casa cu columne la pridvor Când m’a primit în prag, şi mi-a zâmbit, Am înţeles neînţelesul dor, Şi fericit Mi-ana ascultat al sufletului glas Şi palid, mut, sfielnic am rămas, Când mi-a zâmbit cu-atâta farmec drag; Şi-oprindu-mă pe prag, La casa cu columne la pridvor, Am priceput că-i ea... Apoi intrai... A fost un vis. Miros de busuioc, Şi izmă, şi gutui, şi-atât noroc Şi pace. Mi se părea ’ncăperea ei un raiu In care totul tace, Şi numai fericirea cere glas Să-şi cânte minunata simfonie In care ia­t­ motivele să fie Ochii, părul, mâna ei de-atlas Şi proaspătă ca apa din isvor, La casa cu columne la pridvor. Nu ştiu ce-am spus ... A fost aşâ de mult, şi totuş ştiu Că mai nimic n’am zis. Vroiam să fiu Aşa, cum niciodată nu-s, Să pun într’un cuvânt Argint Şi aur, Perle Şi avânt; Vroiam să-mi fie vorba ca schinteia Ce-aprinde focul. Mi se părea că clipa aceia Cuprinde ’n golul ei Iubirea, fericirea şi norocul. Şi cum priveam în ochii ei Creşteă nesaţiui, cum în nopţi de vară S’aprind lumini de stele In cuprins, Ca rampele ’ntr’an dom. Şi’nvîns, Am sărutat cu buzeta-mi de pară, Dantela mânai albe, tresărind La tainicul atingerei fior, Din casa cu columne la pridvor ... Ea cosea ... Când noaptea s’a lăsat asemenea Unei bogate persiene de mătase, Şi dangătul de clopot încetase, Ea ridică privirea ’mpăturind Ghergheful, acul, roşia mătase, Şi glumind, La geamul spre livadă mă atrase, Ca să-mi arate seara cum coboară Cu diafana-i haină, şi uşoară Cum iese luna peste satul lor ... Mireasmă grea de fân mă împresoară, Așa cum se împrăștie — uneori Parfum, Când părul lor și-l despletesc în zori, Cadânele ce ’mpodobesc Iatacuri, din haremu ’mpărătesc Din Stambul, din Bagdad, sau din Bassora.. Atunci, văzui ce a i dat numai celora, Care iubesc să vadă. Cum, uşor, In ochii verzi se aprindea cu spor Un luminiş, care creştea mereu Şi rumenea cuprinsu ’a jurul meu, Şi inima mi-o aprindea. Iar luna care palid resărea Primind vieaţă ’n ochii plini de dor, Trezia, Iatacul cu columne îa pridvor ... Când ana plecat, Mi se părea că n’o să mai ajung Şi n’o să pot ieşi din sat Pa drumul lung De ţară, prin pădure, Şi-am lăsat, In dragă voie gândul să mă fure .. . Simţi813 în P^r] Pa oc^?] Pe [mireazmă dulce De izmă şi gutui şi busuioc ... Iar luna sta pe dealuri să se culce. Şi cum mergeam aşă, beat de noroc, Cu faţa cătră lună, m’am oprit Şi m’am întors învins de chin şi dor . Atunci ca pe-o fantomă, am zărit Stând casa cu columna la pridvor. JRevocarea lui Erencii. Din Berlin, se anunţă: Mareşalul French a fost revocat, după cererea sa, din postul da Mareşal comandant al trupelor regatelor unite. Regele a conferit lui Fren­h demnitatea de vice­­count. Ca succesorul lui French va fi generalul Douglas Haig, comandant şef în Franţa şi Flandra. Din parlamentul Român- Şedinţa Senatului de la 4 Decem­vrie 1915 v. A fost deschisă la orele 2 luni, sub preşedinţia d-lui D­r. Missir. Pe banca ministerială d-nii Al. Con­­stantinescu, V. Antone­scu, I. G. Daca şi C. Angelescu. D-l Plesiai Cere să lămurească a­­nursite declaraţiuni ale d-lui Argato­­anu cari sunt in sumarul şedinţei. D-l Argetoianu: Eşti membru al major­ ţâţei, ta voi lămuri în două cu­vinte. întreabă guvernul pentru ce am spus acele cuvinte. * Se dă cuvântul d lui Procopiu care îşi desvoltă cuvântarea sa în răspunsul la Mesagiu. D­l Gr. Procopiu relevă declaraţia d-lui Argetoianu care in şedinţa preca­­dentă a spus că guvernul căută să su­prima viaţa parlamentară. D-sa concede să numească această anunţare ca para­doxală şi face apoi teoria regimului constituţional aşa cum este stipulat prin Lgile noastre. Aţi cercat să atacaţi guvernul la o cestiune de politică externă, fiindcă ştiaţi că pe această chestie el nu putea vorbi. In alte ţări parlamentare nu se ce­re guvernului revoluţiuni asupra ne­gocierilor. D-l Argetoianu: Nu cerem reve­­laţiuni asupra negocierilor ci asupra direcţiunii pe care o urmează guvernul. D-l Gr. Procopiu: Nu are dreptul să se îndoiască nimenea de atitudinea guvernului, fiindcă ea este conformă credinţei neamului. Concepţia liberală este ca nemulţumirile să tacă spre a merge departe strânşi uniţi în jurul tronului şi al guvernului. D-l I Grădişteanu: Nu să meargă, ci să stea. D 1 Gr. Procopiu: A mai vorbit d-l Argetoianu de cele trei căi ce erau deschise guvernului, spunând că ar fi înţeles să ia o atitudine dar nu înţe­lege ca guvernul să ia calea espectativă. Nu înţeleg logica d-lui Argetoianu care cerea guvern naţional cu d-nii N. Fili­­pescu, Take Ionescu şi Al. Marghiloman cerând totuşi intrarea în acţiune. S’a spus de casa că politica gu­vernului a avut de urmare perderea stimei ţârei în afară, s’a vorbit de fai­moasele momente perdute şi a început să se spună că unde n’am fi fost astăzi dacă acele fapte nu s’ar fi produs. Nu poate să fie suflat românesc şi iubitor de ţară cara să nu mulţu­mească lui Ion Brătianu că a scăpat ţara. Atitudinea lui Brătianu a mărit prestigiul ţârii, căci nu a expus ţara să-şi istovească forţele pe cari 1® va avea la momentul oportun. D-l Xenopol. Ai putea d-ta să-mi dac un răspuns la declaraţiunile lui Tisza în Parlamentul ungar că azi nu se mai teme de România? D-l Procopiu. Tisza poate să o spună pentru liniştirea ţării lui dar po­litica noastră nu se orientează după această politică. Dacă este vorba de o scădare mo­rală apoi aceasta se datoreşte faptului că d­v. vă preocupaţi de interese per­sonal»’, da dorinţa de a veni la guvern. D-l Argetoianu spunea... D-l Argetoianu: Mai lasă-z­ă d-le că nu numai eu am vorbit (râset.) Se vorbeşte de opinia publică, că s’ar fi pronunţat în favoarea acţiune! unionist?. Opinia publică, cred că ad­mitem cu toţi, că este o manifestaţie de mijloacele de a forma mulţimea şi că postă fi rătăcită fără ştiinţă şi vo­inţă. Opinia publică este un factor de progres dacă este pusă în serviciul unei cauze bune şi de aceea este bine ca opinia publică să fie şi calitativ şi can­titativ superioară celeilalte. In viaţa publică de toate zilele este o întrecere între partide dar când este vorba de a sa decide de soarta unui popor și al unui neam, opiniunea pubiică este o infimă cantitate. Singu­rul criteriu după care trebue sa se judece, «aia criteriul adevărului pus în serviciul superior al nesmului. In acest caz, opinia pubiică este efemeră, fiindcă ea a condamnat ps Crist, în timpul lui Filat. D-l P. Missir: Farfuriile! D-l Gr. Procopiu: Lăsaţi zefleme­lele fiindcă ce spun eu sunt ale lui V. Hugo. Oratorul citează cu acest prilej un pasaj din V. Hugo. D l Gr. Procopiu: După ce am e­­x­iminat opinia publică, avem datoria să vă întrebăm de ce opinie publică vorbiţi? De aceea a partidelor de opo­ziţie? Dacă aţi fi examinat şi această opinie, de­sigur că aţi văzut că şi în această opinie restrânsă veţi găsi apro­barea politico a guvernului. Guvernul îşi face datoria. El a fă­cut apel la unire şi vă rog să-l ascul­taţi. Este timpul să dăm un exemplu frumos străinătăţii. Da nu o veţi face, guvernul sprijinit de majorităţi va­­ ca orice jertfă care să aducă la înde­plinire năzuinţele neamului românesc. Şedinţa se suspendă. La redeschideri se dă­­ cuvântul d lui N. Filipescu. Cuvântarea d-lui N. Filipescu. Cu accente lirico*desperate d. Pro­copiu ne-a lăudat politica guvernului» deşi România este singura ţară care a crezut că guvernul n’are nici o comu­nicare. D. Ferm­e spunea ori că nu este nevoie să ni sa comunice ceva. Se în­tâmplă că nu toată lumea judecă aşa. Preşedintele comisîuneî de adresă I spune că avem să alegem între apă­rarea intereselor grave ale ţărei şi in­­stituţiunile parlamentare. Este aşa de gravă această declaraţie în­cât trebuie să cercetăm chestiunea şi de aceea a­­nunţ de pe acum o interpelare în a­­­cest sens. Sunt diferite feluri de răs­­boaie,­­ de cucerire şi echilibru — pornite dintr-un calcul de câştig decât dintr o datorie, dar sunt şi răsboae pornite din datoria către neam, pentru care avem o călăuză a cărui pildă este Italia care a purtat răsboaie naţionale. La 1854 Cavur spunea că Italia independința avea o datorie cătră mi­cul Piemont. Asemenea statul român are o datorie cătră neamul lui robit. Italia se aruncă de două ori la răsboi spre a binemerita dela Europa. A fost, în trecut, epocă de răz­boaie pentru răzbunarea creştinătăţii. Am pierdut această ocazie unică, dar n’am ştiut să ne facem cel puţin datoria noastră către neam. Majoritatea să-şi aducă aminte că acum 20 ani s-a agitat chestiunea naţională şi de sfârşi­tul acelei agitaţiuni mulţi s-au Îndoit. Dintre noi erau mulţi de partea d­v. deşi nu împărţeam toate părerile, dar v-am dat concursul şi nu veneam ca d­. Procopiu să vă mustrăm. V- aţî reîntors Siniştri peregrini ai morţii, V-aţi reîntors cu aripile fâlfăind Misterios, Din ţara unde-aţi împletit, şi-aţi tors, Cu ghiarele-ascuţite, croncănind, Pe roata vremii, firul roşu­ al sorţii; Din ţara ’n care tainic aţi legat Hidoase prietenii cu-acei ce mor, Cu putrede cadavre ’nvineţite, Cu ţeste sfărâmate, cu orbite Din cari aţi stins, oprindu-vă în sbor, A ochilor lumină ’nfrigurată ; Din cari aţi rupt Bucăţi de creieri, ce-au gândit, Bucăţi de inimi ce-au iubit, Şi ’n golul lor aţi pus o tristă pată De sânge închegat, De sânge roşu, ce i-aţi supt, De sânge vânăt, negru, cadaveric, Şi Ironia râsului himeric. .. Şi-acum cântaţi !.. E cântecul acelor ce au beut cu [lăcomie sânge, Şi-aleargă fără ţintă, îmbătaţi De pofte bestiale ; E ţipetul nocturn, în care plânge Cea mai bizară şi grozavă orgă, Zbucnind în osanale ; E orgia deşănţatei bahanale, Şi marşul celor duşi la morgă Necunoscuţi, Streini, Neînţeieşi ; E scrâşnetul scalpelului de-argint In carne ... E rapsodia celor care mint Cuprinşi de groază, chinuri, şi omor, Ce sunt ai tuturor, Şi-ai nimănui; e gemetul înflorat Al celor ce se zbat Cu gurile căscate, mute, reci, Al celor vii, şi-al celor morţi pe veci ... De unde veniţi ? Şi ce voiţi Infame, triste, pasări funerare? Pe aripa voastră fâlfăind in zare, Văd pete roşii, grele ca un vis Pe care ’n noaptea ultimă-l visează Nebunul condamnat la moarte ce-aiurează In ghiare-aveţi bucăţi de carne caldă, Iar sângele vă scaldă Neiertătorul plisc, şi cangele întinse, Şi ochii, şi privirile aprinse ... De unde veniţi, şi ce căutaţi? De crime, de omor, şi de ispite Greu pângăriţi, gemând, înfloraţi? Cu ghiarele ’ndoite Voiţi a ’ncepe-ospăţul vostru iară, Funebre pasări, solitari pribegi, Ca-aţi devorat şi cerşetori, şi regi?.. De unde veniţi? Din care neagră ţară Aduceţi zvonuri, care-mi smulg credinţa? Din care ’mpărăţii de crimă şi omor, Sosiţi acum să mi chinuiţi fiinţa Cu necuprinsul dor De moarte, De-a nu fi , Ce gând vă paşte? Da unde, şi ’ncătrău porniţi în zbor, Şi ale căror moaşte Le-aduceţi voi, oştire de schelete ,’nvestmântate, De ciocli, gâzi, cu hainele pătate?., V’aud sburând ! ... Şi ’n creier simt supremul gând Al răzvătirii groaznice şi-al morţii, Pe care-aţi dus-o, şi-o aduceţi iară ..» O pasări funerare, vă ’mplântaţi Mai repede Însângerata ghiară In piept, şi-mi rupeţi tot ce-a mai rămas Oprindu-vă, făcând în sbor popas. Şi plini de pofte, cruzi, şi îmbătaţi De voluptatea dulce de-a ucide, îmi smulgeţi inima ce ’achide Ca ’ntr’un cavou, In răsăritul rubiniu al lunii 1 Supremul gând, Al nefiinţei, morţii, şi-al minciunii, * *.

Next