Gazeta Transilvaniei, septembrie 1916 (Anul 79, nr. 181-201)

1916-09-15 / nr. 192

Număr scos ,cu aprobarea comandamentului militar*. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Proprietar : Tip. A. Mureşianu , Branisce & Comp. __________Redactor responsabil: Ioan Iacea.________ Redacţia şi administraţia: Strada Prundului II. 15. A­tacuri duşmane în Dobrogea ---------aerian. — înaintarea respinse. — Un atac barbar trupelor române. ^-----­0 barbarie I s-a săvârşit alaltăeri în ziua mare de cătră o escadră duşmană de aeroplane, care a apărut pe neaş­teptate asupra Bucureştilor. Comunicatul oficial ne spune, că bombele ucigaşe au căzut a­­supra unor clădiri închinate sco­purilor umanitare — un sanator, un spital şi un azil de orfani — ucizând 60 persoane,­­dintre cari 2/3 părţi femei şi copii până la vârsta de 14 ani. Iar un Zeppelin a ucis 5 copilaşi nevinovaţi. Nici un stabiliment militar n-a fost lovit... Barbaria aceasta n-are lipsă de comentar. La Turtucaia Bulgarii au escelat prin cruzimi nemaipo­menite faţă de răniţii şi prisonierii români, iar aeroplanele germane şi austro-ungare, ucid în ziua mare femei şi copii. * Victimele acestor atacuri bar­bare, cari impun cele mai radicale represalii, nu fac decât să ne în­tărească şi mai mult convingerea în victoria cauzei noastre drepte şi în neputinţa şi slăbiciunea duş­manului adus la disperare. Nu ne îndoim, că guvernul României va şti să ia măsu­rile necesare în contra acestor bandiţi turanici şi că sângele ne­vinovat de alaltăeri va fi răsbunat cu toată severitatea. Despre atacul aerian de Luni ziarul „Viitorul““ publică următoarele amănunte.­­eri, la ora 3 d. a., şi-au făcut a­­paraţia deasupra Capitalei mai multe aeroplane vrăjmaşe de tipul „Taube“. Imediat artileria şi mitralierele noastre, instalate în diferite puncte ale oraşului, au început să bombar­deze asupra acestor avioane, care au venit în chip aşa de mişelesc să atace populaţiunea paşnică a oraşului. Aeroplanele vrăjmaşe sburau la o înălţime foarte mare. Cu toate acestea, tirul artileriei noastre era aşa de precis încât se puteau vedea şrapnelele ex­plodând chiar în imediată apropiere a avioanelor. Bandiţii aeriani, în incursiunea lor mişelească, au aruncat mai multe bombe, rănind pe trecători. Autorităţile noastre civile şi mili­tare s’au dus imediat la toate locurile, unde au căzut bombe, au ridicat în grabă pe răniţi şi le-au dat toate aju­toarele necesare. Dacă avem de înregistrat victime în acest atac aerian banditesc, aceasta se datoreşte în primul rând faptului că eşise foarte multă lume pe străzi şi peste tot locul spre a privi trecerea aeroplanelor vrăjmaşe. Este în afară de ori­ce discuţie că, dacă lumea s’ar fi refugiat imediat în casă sau pe sub ganguri, numărul răniţilor, ar fi fost infinit mai mic. * Castelul Făgăraş. Cucerirea oraşului Făgăraş cu în­treaga vale a Oltului, constitue un ade­vărat simbol naţional. După istoricii celor mai vechi timpuri, munţii Făgă­raşului par a fi fost leagănul românis­mului de azi şi locul de baştină al, ce­lor dintâi dascălicători în provinciile ciscarpatiane. Una din relicvele principale ale a­­cestor vremuri îndepărtate, este fai­mosul castel din Făgăraş, care deşi transformat şi reclădit de mai multe ori în decurs de aproape două mii de ani, păstrează totuşi o mulţime de a­­mintiri scumpe noilor lui posesori de azi. Să dăm cuvântul însă Istoriei şi pentru satisfacerea legitimei curiosităţi a cetitorilor noştri să recapitulăm cele mai principale date din trecutul acestui castel — unul din cele mai de seamă monumente naţionale ale României de mâne. * Clădit la anul 15 după Cristos sub domnia împăratului August, castelul este cucerit mai târziu de cătră Traian şi dărâmat din temelii. O sută de ani mai târziu, împăratul Claudiu îl con­strueşte din nou la 1­297, dar odată cu năvălirea Hunilor este distrus pentru a doua oară în anul 376. Cine l-a reconstruit în urmă nu se ştie. Prin anul 1215 însă Castelul ser­vea de reşedinţă de iarnă lui Radu Negru, care zidise în interiorul său şi o biserică ortodoxă, după cum se do­vedeşte prin o cădelniţă de aur, o uşe de altar şi un petic de patrafir, găsite mult mai târziu printre ruinile lui la anul 1300 când Ladislau Apor a între­prins pentru a patra oară reconstrui­rea castelului. In anul 1342 Ludovic cel Mare, Regele Ungariei, transformă Castelul într’o adevărată fortăreaţă, iar la anul 1625 Gavril Bethlen, un prin­cipe al Transilvaniei, îl înconjură cu şanţurile de azi pe care Gheorghe Ra­­kotzi le măreşte în anul 1630 pe lăr­gimi variind între 45 şi 75 de metri. Legenda spune, că principele Ga­vril Bethlen, care era foarte econom, a întreprins fortificarea Castelului cu „bani de lemn“ (în ungureşte „fă­garaşi) de unde se crede că-i vine şi numele de Făgăraş. Aceşti bani se mai găsesc şi azi în colecţiunile istorice ale Castelului, înconjurat de Turci în anul 1664 Castelul Făgăraş n’a putut fi cucerit din cauza şanţurilor sale cu apă. To­tuşi în faţa porţei celei mari, unde şan­ţul era mai strâmt, Turcii reuşiră să pătrundă prin surprindere. In momen­tul acela apărătorul porţei, feciorul popei din Galaţi, se repezi le căpetenia trupei inamice omorând’o pe loc, în urma cărei isprăvi Turcii luară fuga înspăimântaţi ca de un semn divin. Drept recompensă, principele Mihail Apaffi mobilă atât pe „Honorabilis Ioannis Popa, pastoris Ecclesiae Vala­­ch­aeu cât şi pe feciorii săi „Zachariam et Ioanem“. Oraşul Făgăraş a fost clădit trep­tat în jurul Castelului al cărui întreg domeniu, era estimat la 1620 ca zestre a principesei Catharina Brandeburgica, soţia lui Gavril Bethlen, la 100.000 de fiorini. Cu timpul valoarea lui scăzuse, deoarece atât în anul 1663 era es­timat numai la 80.000 fiorini, fiind înscris mai întâi pe numele prinţului Gheorghe Rackotzi şi al soţiei sale Susana Lorantfy, iar apoi pe numele principesei Ana Bornemisa. Când Mihai Viteazul „Domnul cel mai desăvârşit al Munteniei, român mândru, cu nemărginită iubire pentru neamul său..., cum glăsueşte un vech­iu pergament, dădu cunoscuta lecţie Cardinalului Bătary, distrugându-i armata şi cucerind Ardealul, el deveni reşedinţa Domnului român, după cum vechiul Castel servise de reşedinţă lui­­ Radu Negru. Nevasta lui Mihai şi copiii săi locuiră aici până când marele domn fu ucis mişeleşte pe câmpia de la Turda. De atunci şi până azi populaţia de prin împrejurimi îi mai zice Cas­telului şi „casa lui Mihai Viteazul". Pănă în ziua cucerirei lui de cătră soldaţii noştri, Castelul aparţinea armatei comune austro-ungare. începând însă să se dărâme şi ne mai fiind locuibil, el nu mai servea decât ca adăpost al celor 11 soldaţi de gardă, cărora le era dată paza cheilor diferitelor porţi. In subsolul Castelului se găsesc temniţele, iar a­lături de altarul bise­­ricei, chilia inchizitorială, cu faimoasa „Fecioasă de fier“ care după ce strângea în braţe pe condamnaţi, îi lăsa să alunece în temniţă prin des­chizătura unei trape nevăzute. In ultimul timp, edilii oraşului păreau a se dezinteresa complect de soarta Castelului lăsându-l să se dă­­rîme. Odată cu intrarea lui în posesia românească, noi credem că o soartă mai bună îi va fi rezervată şi când Regele Ferdinand, va păşi pragul vechei locuinţe a lui Radu Negru şi Mihai Viteazu, comisia monumentelor noastre istorice, va şti să-şi facă, da­toria luându-­l sub preţioasele ei auspicii. Ofensiva aliaţilor în Macedonia. — Râul Struma a fost trecut. — Malta 12 Septemvrie. — (Prin telegrafie fără fir).—Frontul Struma. Trupele noastre au trecut râul prin trei puncte și au ocupat Je­­ninan respingând pe inamic mai înainte de a fi atacat Karadskow Bala unde era o pozițiune bine întărită. Artileria noastră a respins contra atacul inamicului. * LONDRA, 9 Septemvrie :— Atacul bulgăresc în contra pozi­ţiunei ţinute de sârbi pe creasta Kajmakalen spre est dela Cerna, a fost respins cu pierderi grele pentru inimic care a eşuat de a­semenea şi în încercarea lui de a lua Beusnitza în regiunea râului Brody. (Agenţia telegrafică engleză). •1* London 12 Septemvrie. — După un comunicat oficial, vapoarele engleze au bombardat pe duşman cu mare suc­ces în împrejurimi-i de Nephari. Pe frontul Doiran, artileriştii trag cu o activitate din ce în ce mai mare. (Reuter.) Lupte îndârjite între Priper şi graniţa româneasc . — Ruşii au respins atacurile nan­ice — Sevastopol 1 2 Septembrie.— (Pria­t. f. fir). Dela Pripet şi până la granița română din foc In Ioc lupte îndârjite; aseară între altele pe Se­­retul de sus în regiunea Mansuwa Garbuzova inamicul a opus o pu­ternică împotrivire Inamnfiărei noa­stre, toate contra atacurile lui au fost respinse de focul nostru și în această împrejurare am făcut 1500 prizonieri germani. R­ăzboiul României. Marele cartier general. « Comunicatul Oficial Nr. 30. Din 13/26 Sept. 1916, ora 7 dimi. Frontul de Nord si Nord-vest. * înaintări de patrule. In valea Jiului lupte vii. Trupele noas­tre au progresat. Frontul de sud în Dobrogea. La aripa dreaptă inamicul a atacat de trei ori în mase mari dar a fost respins. Atacuri Aeriene. O escadrilă de aeroplane, a aruncat ori după amiază, bombe asupra Bucureștilor. Nici o clădire militară nu a fost atinsă, au fost lovite asă, aia sudatoria, au spital şi au azil de or­asal. Sunt 60 morţi şi numeroşi răniţi. Mai mult de 2,3 din victime, sunt femei şi copii, mai tineri de 14 ani. Un Zepelin a aruncat bombe în noaptea de 12­43 asupra Bucureştilor omorând 5 copii. Aeroplanele noastre au aruncat bombe asupra cantona­mentelor inamice din Transilvania. A patra săptămână de răsboi Incheerea celei de a patra săptămână de război şi se face sub cele mai fericite auspicii. Românul are o vorbă sfântă: „Toamna se numără bobocii". Ei bine, armata noastră, nici n’a apucat bine să între în toamnă şi numărul bobo­cilor, deja depăşeşte până chiar şi prognosticurile celor mai opti­mişti. Adevărul este, că în patru săptămâni de războiu, având a se lupta pe două fronturi din cele mai grele, armata română a să­vârşit acte de eroism, care vor rămâne scrise cu litere de aur în cartea neperitoarei noastre Istorii naţionale. Ea a repurtat succese, menite să-i atragă gelozia celor mai de seamă armate din lume şi a atins obiective în faţa cărora, aliaţii noştri nu găsesc decât cu­vinte pline de cea mai desăvâr­şită admiraţie. Pe frontul de sud, pe frontul pe care am fost atacaţi în mod mişelesc de Bulgari, de Germani şi de Turci, pe frontul pe care Mareşalul Mackensen fusese trimis ca să influenţeze cu prezenţa sa asupra moralului şubred al veci­nilor noştri de peste Dunăre, în momentul când scrim aceste rân­duri, putem afirma că afacerea is­­trienilor de la Berlin, se poate con­sidera ca tranşată definitiv. Ulti­mele noastre comunicate ne-au pus deja în curent cu jalnica pos­tură în care se găseşte mozaicul armatelor inamice din fruntea că­rora, Mareşalul Mackensen a găsit cu cale să se eclipseze pentru a-şi încerca norocul pe alt front de luptă european. Bulgari, Germani şi Turci, fiecare din ei şi-au luat răsplata pe care o meritau. Cu ocazia aceasta, credem că-i bine să amintim că în luptele din Dobrogea, familia imperială ger­mană a înregistrat un doliu nou şi că Principele Friderick de Hessa nepotul împărătesei, şi-a găsit­ moar­­tea la fel cu atâţi alţi năvălitori barbari, care de veacuri au încer­cat să ne ceară pământ şi apă şi care după cum spune Eminescu : „Cum veniră se făcură, Toţi o apă şi-un pământ!" * Pe frontul de nord şi de nord­­vest, succesele noastre se pot ju­deca foarte uşor după numărul lo­calităţilor cucerite de armata noa­stră precum şi după numărul pri­­sonierilor inamici, cari după co­municatul de eri, se ridică la a­­proape ş­apte mii de oameni, ofi­ţeri şi soldaţi. Ultima localitate întrată în stă­pânirea noastră — oraşul Odorhei — ne face stăpâni pe isvoarele Târnavei mari, la care am ajuns după cucerirea întregei catene mun­toase numită a Harghiţei. Paralel cu această acţiune, armata noa­stră înaintează în munţii Călima­­nului, cari odată trecuţi ne de­schid perspectiva unui nou câmp de operaţiuni — valea Bistriţei. In nordul Moldovei şi în imediata a­­propiere a aripei stângi ruseşti, armata noastră periclitează tot mai mult ultima rezistenţă a austro­­ungarilor de la Dorna-Vatra, iar la Sibiiu, după ce am dat lupte victorioase la sudul oraşului, ro­mânii au început mişcarea de în­conjurare bătînd pe inamic la ră­sărit de oraş şi forţându-l să se retragă spre nord, de unde ne mai putând apăra Sibiiul, va fi nevoit într’o zi-două să ni-l ce­deze, aşa după cum a cedat până azi atâtea alte localităţi de samă. Ca să sfârşim în fine opera­ţiunile ultimei săptămâni, vom a­­minti, că atacurile inamice din re­giunea Petroşanilor, au fost res­pinse şi că armata noastră, care ocupă în momentul de faţă înăl­ţimile principale, care domină fai­moasele mine de cărbuni de acolo, nu va întârzia să reintre în pose­sia localităţei, pe care Ungurii au înţeles în fine, că au pierdut-o pentru totdeauna. După cum se vede, a patra săptămână de război, ne îndritu­­eşte să sperăm, că victoria defini­tivă a trecut de partea alor noştri şi că steagurile noastre şi-au por­nit deja sborul acvilelor spre Alba Iulia — cetatea sfântă a lui Mi­hai Viteazu. „Viitorul**. Lupte de artilerie pe frontul de vest. Paris 11 Sept. — Ia afară de o luptă de artilerie destul de violentă la sud de Somme şi în sectoarele Thiau­­mont şi Fleury (pe ţărmul stâng al Meusei) nu se semnalează nici un eve­niment important pe ansamblul fron­tului.

Next