Gazeta Transilvaniei, august 1917 (Anul 80, nr. 3-14)
1917-08-03 / nr. 3
Pagina 2 GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 3—1917. Dar tocmai cu considerare la această situaţie, pe baza esperienţelor făcute trebue să declar de imposibil, ca autorităţile superioare bisericeşti, cari se găsesc între astfel de împrejurări, să poată înfrunta răul cu succes, sprijinându-se esclusiv pe puterile proprii. Deoarece însă educarea tinerimei şi în deosebi a învăţătorilor acestei tinerimi în sentimentul fidelităţii neclintite faţă de stat trebue asigurată în mod necondiţionat — a devenit pentru mine o strictă datorinţă, ca această asigurare să o caut, respective să o esoperez prin întărirea şi extinderea ingerinţei statului, întemeiată în aşezămintele noastre. Drept aceea ,am hotărât, ca pe baza dreptului de supremă inspecţie întemeiat pe paragraful 14 al articolul de lege 38 din 1868 şi pe § 4 al art. de lege 28 din 1876, ca şi pe clauzula de sancţionare a statutului organic al biserici gr. or. române, sancţionat în 28 Mai 1869, — pentru conducerea, dirigiarea, controlarea şi supravegherea învăţământului şi vieţii spirituale în preparandiile din chestie să esmit, deosebit pentru fiecare institut, câte un comisar ministerial, care să fie înzestrat cu o astfel de sferă de activitate, prin care să-şi validiteze influenţa asupra tuturor ramurilor şi totalităţii învăţământului, atât din punctul de vedere al educaţiei, cât şi din punct de vedere general pedagogic şi special didactic Eu mă voi cugeta şi la aceea, ca pentru asigurarea spiritului, ce trebuie neapărat să se validiteze la propunerea unor materii, să numesc şi profesori pentru propunerea acestor obiecte în institutele din chestie. Aceasta este forma cea mai domoală a acelei ingerinţe din partea statului, care a devenit deja indispensabilă, — care formă însă nu atinge cursuitorul confoortmal al numitelor institute, şi nici limba de propunere a majorităţii materiilor de învăţământ. Numai credinţa mea că intenţiile Excelenţei Voastre se întâlnesc cu ale mele face cu putinţă, ca în locul statificării necondiţionate să încerc această formă a cooperărei. A face cel puţin atât, în poziţia mea plină de răspundere, unde trebue să stau de pază pentru integritatea patriei şi integritatea sufletelor tinere — este o datorie inevitabilă. Deoarece însă pregătirea corespunzătoare a dispoziţiilor intenţionate reclamă timp mai îndelungat, nu aflu de cuviinţă, ca în numitele institute,cursurile să se înceapă înainte de luarea acestor dispoziţii. Prin urmare am onoarea a ruga cu tot respectul pe Escelenţa voastră, să dispuneţi, referitor la preparandiile confesionale gr. or. române din Sibiiu, Arad şi Caransebeş, ca cursurile pentru anul şcolar 1917/18 în aceste institute să nu se înceapă, până ce nu va sosi avizul, ce se va da aici. Rog pe Escelenţa Voastră să binevoiţi a vă pronunţa referitor la cele de mai sus în timpul cel mai scurt posibil. Primiţi, Escelenţă, asigurarea sincerei mele consideraţii. Budapest, 17 Iulie 1917. Apponyi m. p. O adresă de acelaş cuprins a fost trimesă şi Escelenţei Sale D-lui arhiepiscop şi metropolit dr. Victor Mihălyi. * Intervievat de corespondentul ziarului „Az Est“, Prea Sfinţia Sa dl. episcop Ioan Pap al Aradului a făcut în chestia preparandiilor româneşti următoarele declaraţii: Metropolitul Vasile Mangra a convocat pe ziua, de 3 Septembre conzistorul metropolitan, care să discute şidresa d-lui ministru de culte şi instrucţie. Adresa d-lui ministru m’a surprins şi pe mine, deoarece conducătorii şi profesorii institutului pedagogic din Arad, de când există institutul, s’au dedicat esclusiv misiunei lor şi activitatea lor a fost ferită de orice politizare. Guvernul pe de altă parte a controlat în mod permanent prin comisii săi activitatea institutelor şi mersul învăţământului. Nu a fost încă caz, ca comisarii guvernului să fi excepţionat niciodată institutul din Arad sau celelalte institute, din punctul de vedere al patriotismului. Ordinul guvernului deci nu mi-l pot explica altmintrelea, decât ca eflucs al vreunei denunţări sau instigaţii răutăcioase. Amintesc în sfârşit, că faţă de elevii ieşiţi din aceste institute nu s’au ridicat nici când escepţiuni din punctul de vedere patriotic Revista răsboiului. Firul comunicărilor de pe câmpurile de luptă s’a fost întrerupt tocmai în momentul, când pe deoparte pe fronturile dela Vest şi Sudvest se pregătiau a se da cele mai înverşunate lupte, ce le-a cunoscut lumea vreodată, pe de altă parte când revoluţiunea ruseasca se credea, că va pune capăt măcelului crunt printro eventuală pace separată şi astfel orice operaţiune pe frontul de est se părea sistată. După pregătire febrile de aproape un întreg an, atât Englezii cât şi Francezii au făcut opintirile cele mai uriaşe, ca să poată sparge fronturile germane din Flandria şi Champagne. Mareşalul Hindenburg printro manevră genială a aşezat frontul cu câţiva kilometri mai înapoi şi a produs astfel o adevărată zăpăceală în taberele duşmane. Reculegându-se însă după câteva săptămâni, şi unii şi alţii au început cea mai sălbatică ofenzivă ca să spargă liniile germane. Au făcut să plouă milioane de ghiulele în greutate de multe sute de mii de tone de oţel asupra poziţiunilor germane şi apoi s’au aruncat în foc milioane de oameni în sire dese unul după altul, doarădoară vor reuşi să clintească din loc pe contrari, dar bravii soldaţi germani au prestat minuni de vitejie şi rezistenţă şi astfel au rămas zadarnice toate asalturile duşmanilor, cari s’au ales cu sute de mii de morţi şi răniţi, cu generali şi ofiţeri superiori destituiţi şi cu ruşinea nesuccesului, pentru care mai ales în Franţa a început poporul să murmure şi să se neliniştească, cerând încetarea răsboiului. Guvernul, natural, a trebuit să înăbuşe cu forţa nemulţămirea, tăinuind pierderile enorme, ce le-au suferit în săptămâni întregi de atacuri nereuşite şi sângeroase, cari se mai continuă până în ziua de azi, fireşte însă, cu mai mică vehemenţă. Nici Italienii n’au fost mai norocoşi în atacurile lor înverşunate, ci s’au lovit la Isonzo şi prin Karst de piepturi de oţel, cari nu cunosc gluma, ci dau la mir. Şi aici continuă asalturile şi în ziua de azi, dar tot fără nici un succes real. Pentru a pune la cale aceste ofenzive în mod simultan, şefii antantei, politici şi militari au ţinut dese conferinţe şi mai ales au căutat să înduplece Rusia să înceapă o nouă ofenzivă pe frontul de est şi generalul Brussilov, cunoscut ca adevărat călău al armatelor, care duce pe soldaţii ca pe vite la abeatoriu, a şi început acum de curând o nouă mare ofensivă, care la început a avut unele mici rezultate şi câştig de teren. In curând însă armatele puterilor centrale au început ele contraofensivă şi de săptămâni de zile înaintează necontenit pe urmele armatelor ruseşti, cari fug în cea mai mare disordine. Până în momentele de faţă bravele noastre armate au recucerit toată Galiţia şi au ajuns la frontiera rusească, au reocupat aproape toată Bucovina cu Cernăuţii şi în curând vor ajunge la graniţele Basarabiei, pe care au început deja să o evacueze. De câteva zile generalii Mackensen, Rohr şi Kovess şi viteazul arhiduce Iosif au început ofensiva la păsurile ardelene şi din sus de Focşani, au ocupat Panciu şi sunt în preajma Ocnei. Aceste succese strălucite, câştigate asupra armatelor rusoromâne, care sunt conduse de oficeri englezi, francezi şi japonezi şi sunt împănate cu soldaţi de toate neamurile aliate contra noastră, au produs panică mare în restul neocupat al Moldovei şi astfel se vesteşte, că şi aci evacuarea a început şi guvernul român ar fi părăsind Iaşii, ca să meargă în Rusia pe la Don. Ofensivele din aceste zile, engleze, franceze şi italiene au de scop să uşureze armata rusească, care a ajuns, se pare, în discompunere în urma revoluţiei. Pre lângă perderile cele mari în oameni, armata rusească a perdut numeroase tunuri şi material de răsboiu, care acum ar aştepta să fie înlocuit din America. Intraceea Japonezii ocupă mereu teren în Manciuria şi Mongolia şi la urma urmei Rusia se va pomeni, că şi eşirea la mare prin Wladiwostock îi va fi închisă cu desăvârşire. Răsboiul de submarine îşi continuă mereu munca rodnică. Până acuma au scufundat la cinci milioane de tone corăbii duşmane, cu toate că aceste numai silite de mare nevoie mai cutează a eşi în largul mării şi încă armate şi însoţite de escadre întregi. Antanta, în neputinţa ei, a mai rămas cu ultima nădejde în ajutorul Americei. Uită însă, că în America armata trebue făcută acuma şi că trebue adusă peste mare cu mii de corăbii expuse pericolului submarinelor. Generalul Sarrail, care lâncezia în Grecia cu armata sa, pare că va fi înlocuit cu armata grecească, care desigur va fi şi mai puţin de luat în seamă. Aşa se înfăţişează în aceste momente situaţiunea răsboiului, favorabilă pentru puterile centrale şi îngrijitoare pentru duşmanii noştri, cari caută să bage în foc şi pe celelalte state neutrale. Cornnţele suprem al Târnavei mari despre chestia naţionalităţilor. Zilele trecute a fost instalat în Sighişoara noul comite suprem al comitatului Târnava-mare, baronul Horvath Emil, care în discursul său program a atins şi chestia naţionalităţilor, spunând între altele următoarele : Este nu numai o convingere a mea întemeiată pe marile experienţe ale răsboiu