Gazeta Transilvaniei, septembrie 1917 (Anul 80, nr. 16-25)
1917-09-05 / nr. 16
Nr* IS* Brașov, aflarfi 5 (18) Septemvrie 1917. ABONAMENTUL: Pe un an..............................24 Coroane. n Va » ....... 12 „ » Vi » ....... 7 n „ i lună . . 2*56 cor. Numărul 12 bani. ZIA R POLI TI A T ii p IN A L. Redactor responsabil: G. Crainic. Editura: Tipografia „Gazata Transilvaniei", Strada Prundului Nr. 15. Redacţia şi administraţia, Strada Prundului Nr. 15. Inseratele se primesc la administraţie. Preţul după tarif şi învoială. Manuscrisele nu se înapoiază. Chestia şcoalelor româneşti în parlamentul ungar. — Raport special al „Gazetei Transilvaniei". Budapesta, 15 Septembre 1917. Noul cabinet Wekerle s-a prezentat înaintea reprezentanţilor ţării, iar discursul program, rostit de ministrul prezident A. Wekerle, a fost primit în genere cu linişte şi simpatie. Şefii diferitelor partide politice şi-au precizat punctul de vedere faţă de noul guvern şi aproape toţi fără deosebire au primit cu încredere şi mulţumire mai ales programul economic-finanţiar al ministrului prezident. Deocamdată fireşte punctul cardinal şi cel mai urgent al activităţii noului guvern va fi reforma electorală, primită ca moştenire de la guvernul anterior. Noul ministru prezident, deşi fără partid propriu, are mulţi sorţi de a da o stabilitate noului guvern şi inspiră multă încredere prin experienţa sa politică deosebită şi prin cunoştinţele sale economice, fiind considerat ca una din capacităţile economice financiare de primul rang ale ţării. Un punct însemnat de discuţie cu prilejul prezentării noului guvern a fost chestia şcolilor româneşti şi în legătură chestia naţionalităţilor din patrie, întrucât această chestie gravitează mai ales în jurul autonomiei bisericeşti-şcolare a naţionalităţilor. Cu această chestie s-a ocupat ministrul prezident A. Wekerle, contele Ştefan Tisza, deputatul Ştefan Csicso- Pop şi ministrul cultelor Albert Apponyi. Esenţa declaraţiilor oficiale făcute de ministrul prezident şi de ministrul cultelor este: dispoziţiile contelui Apponyi n’au nicidecum ca scop o maghiarizare forţată a şcoalelor româneşti, iar motivul nu este retorziunea. Scopul este potenţarea controlei statului în institutele româneşti de învăţământ, mai ales în preparandii şi seminarele teologice, iar intenţia ministrului de culte este ca această însemnată şi delicată chestie s’o tranşeze în bună înţelegere cu autorităţile confesionale româneşti. In această direcţie s’au şi început deja tratativele între ministrul de culte şi episcopatele româneşti. In cele următoare redăm, din discursurile rostite în parlament, tot ceea ce s’a spus în legătură cu chestia şcoalelor româneşti şi în genere cu chestia naţionalităţilor din patrie. Din discursul ministrului prezident dr. A. Wekerle. Chestia educaţiei poporului o amintesc pentru aceea, pentru că unele dispoziţii foarte întemeiate, şi cari nu se mai puteau amâna ale stimatului meu amic, contele Apponyi Albert, au provocat nedumeriri din mai multe părţi. In ceea ce priveşte învăţământul poporal, suntem în clar cu toţii cu aceea, că educaţia şi învăţământul poporal trebue să-l desvoltăm în cadenţa mai grăbită, să-l facem mai practic, că statul, deşi va trebui să contribue materialiceşte mai mult la dezvoltarea lui, nu se poate lipsi de libertatea de învăţământ a confesiunilor şi comunelor deja chiar din motive financiare. Dar trebue să fim în curat şi cu aceea, că supravegherea statului trebue să o facem mai nemijlocită şi mai cu efect, atât din punctul de vedere al rezultatului învăţământului şi al educaţiei naţionale, cât şi din punctul de vedere al apărării ideei statului unitar. In punctul acesta nimenea nu are motive să se cugete la o maghiarizare forţată. Căci obligativitatea limbei maghiare o consider de justificată chiar şi numai din consideraţia, că statul prin aceasta afare tuturor cetăţenilor de altă limbă, cari fac parte din naţiunea politică ungară, numai posibilitatea, ca să-şi însuşască în propriul interes limba maghiară, pentru ca şi pe calea aceasta să facă cu putinţă tuturor cetăţenilor săi să ajungă la toate acele instituţiuni şi funcţiuni, unde cunoaşterealimbei statului este îndispenzabilă. In nici un stat de pe globul nostru nu găsim libertatea de limbi în astfel de măsură ca la noi. Dar de altă parte chiar şi pentru acest motiv, trebue să facem supravegherea mai cu efect, din consideraţia, ca unele şcoli şi institutele legate de ele să nu devină patul cald al curentelor potrivnice statului unitar în sufletul intregului popor. Dispoziţiile noastre, cari urmăresc acest scop, nu au caracterul înfierării şi al retorziunei, căci deşi în unele părţi ale ţării apariţiunile clătirei sentimentului de fidelitate cătră stat devin mai dese şi acolo datorinţa ne împune o contraacţiune, totuş bucuros şi cu mulţămită recunoaştem, că în răsboiul actual toate naţionalităţile noastre de altă limbă au suportat deopotrivă cu noi suferinţele noastre, au luat parte cu abnegaţie şi devotament în apărarea patriei, şi prin eroii lor au participat la întemeierea gloriei noastre naţionale. Dar tocmai interesele acestei patrii apărate în comun reclamă, ca dispoziţiile ce se vor lua pentru asigurarea ei, să nu le primim cu aversiune, să nu le escepţionăm, ci să le urmăm cu linişte. Principiile şi adevărurile mari nu trebue numai să le accentuăm, ci trebue să le şi realizăm pe terenul vieţi practice. Chiar şi principiile şi adevărurile, cari sună mai frumos, au din punct de vedere politic numai atâta valoare, cât realizăm din ele.. Din discursul contelui Ştefan Tisza. Pot să declar, că consimt pe deplin şi cu ceea ce a spus dl. ministru prezident referitor la învăţământul poporal. Căci îndată după esperienţele făcute cu prilejul Invaziei româneşti, încă fiind în poziţia mea responsabilă, am avut onoarea, a da espresie în repeţite rânduri acestei convingeri a mele şi a o reprezenta ca punct de vedere al guvernului, că asupra institutelor de învăţământ confesionale şi în special asupra prepar’ândiior şi asupra seminare-* lor teologice trebue să se esercite o controlă de stat mai întinsă, decât cum am esercitat până,acum. Cu această concepţie sunt deci pe deplin de acord. Nu doresc să întru acum în amănuntele chestiei. La timpul său, când va fi vorba de ea, voi putea face probabil unele observări critice în ceea ce priveşte metoda de procedere, pe care a urmat-o dl. ministru de instrucţie. Eu cred, că acelaş scop s-ar fi putut ajunge şi dacă s’ar fi provocat mai puţine puncte de ciocnire şi mai puţine puncte de frecare, decât cum s’a făcut până acum. Al doilea voesc să constat, că în procedura de până acum a dlui ministru de culte văd o lacună care sper, că nu va fi definitivă, căci umplerea ei este necesară. Dispoziţiile de până acum ale dlui ministru de instrucţie se refer numai la preparandii şi nu ating de loc seminarele teologice. Insă toate acele importante puncte de vedere naţionale politice, cari reclamă în punctul acesta ingerinţa statului ungar, trebue să se validiteze în măsura şi mai covârşitoare la creşterea preoţimei, căci este incomparabil mai mare influinţa, ce o poate exercita preoţimea asupra sufletului credincioşilor, decât influinţa învăţătorilor. In privinţa aceasta situaţia astăzi este favorabilă. Afacerile bisericei gr. orientale sârbeşti sunt într’un astfel det stadiu de transite, care ne dă posibilitatea ca pe calea revizuirei legei din 1869 să se poată tranşa chestia prin deplina reliefare a punctelor de vedere ale statului ungar şi para