Gazeta Transilvaniei, 1928 (Anul 91, nr. 1-132)

1928-06-10 / nr. 60

Aaul s! XCI-lea. Nr. 60 NUMĂRUL 2 Lei aw* in­tcţia şi Administraţia la« VIA?A LIBERTATEI BRAŞOV.­­ TELEFON 226. Afecitiunsnt anual 860 lei. Fftaha «treinătate 800 lei. AsaRţnxl, reclame, după tarii. Fondată la 1838 de George Bariţiu Apare de trei ori pe săptămână tine, la Braşov Duminecă 10 Iunie 1928 cetățene, şi pentru ie­ri cinste. Nu mii prind promisiunile Scriu ziarele că după fiasco­­ui dela Timişoara, corifeii ave­­rescani s’au întrunit la Bucu­reşti într’o şedinţă, unde au dis­cutat asupra următoarelor ches­tiuni: stabilirea unui nou pro­gram de partid, prezentarea moţiunii dela Timişoara către Regenţă şi pregătirea unui con­gres, care se va ţine peste câ­teva săptămâni la Bucureşti. Ce priveşte schimbarea pro­gramului, partidul d-lui Averescu promite­­modificarea regimului electoral prin asigurarea liberei exercitări a dreptului de vot şi pedepsirea abuzurilor. Guvernările trecute averes­­cane nu fac partidului nici o reclamă pentru readucerea la putere a acestui partid, își re­cunosc şi averescanii murdăria guvernării lor. Tocmai pentru aceea trag cu buretele uitării peste ea, și — pentru că oala cu sarmale îi face să tremure — promit. Promit tot, promit reforme de tot soiul, între cari şi cea mai sus amintită: modificarea siste­mului electoral. Adecă sperjurii tâlhăriilor electorale din 1926, cei cari la Hunedoara şi-au imortalizat nu­mele scriindu-şi-l în cartea veci­­niciei cu baioneta jar­darme­­rească muiată în sânge ţără­nesc, promit acum asigurarea liberei exercitări a dreptului de voi. Din câine slănina?? îşi crede oare „tătucu" atât de uituc şi atât de nătâng nea­mul ? ! Se înşală atât dânsul cât şi ceilalţi din juru-i cari şi-au uitat, pe semne, cu totul, că „Româ­nul ţine minte".­­ Alegeri banditești, „Comori"­­ Sadovenești „Musturi" cari fierb,­­ „Siringi", visterii jefuite etc. etc. I sunt tot atâtea momente în veci ? trăitoare în inima acelui po-­­ por, pe care partidul d- lui Ave­rescu crede căi mai poate prosti cu promisiuni. N-avem cu toate acestea ni­mic contra venirii generalului la putere. Cu o singură condi­ţie însă: să ajungă la guvern pe baza unor alegeri aşa cum le promite. d• alegeri liberei S-ar convinge atunci generalul Averescu de ura, de revolta, de greaţa pe care trecutele guver­nări averescane ie-au lăsat în inima cetăţenilor. De­sigur ar pleca capul ru­şinat domnul general. In schimb poate s-ar cuminţi şi ar reveni la realitate. Ar privi resemnat şi îndu­­rere rugina cu care activitatea-i politică i-a pătat sabia de ge­neral. Jurământul de la Mira­ Iulia Părintele Dr. Petru Debu din Braşovul-Vechiu a adresat d-lui protopop Dr. D. Blaga următoa­rea scrisoare : Prea Onor­ate D­le Protopop, La cererea P. On. Dvoas­­tră am onoarea a Vă decla­ra următoarele : Unele ziare publicând e­­ronat felul, în care a fost luat jurământul la Aduna­rea Naţională din Alba-Iulia la 6 Mai a. c., ţin să sta­­bilesc adevărul : 1. Intre preoţii, cari au luat acel jurământ, am fost şi subsemnatul şi adecă la tribuna IL, unde eram de­signat ca orator. 2. După vorbire am cetit şi jurământul cunoscut, în deplină convingere că fac acest lucru în interesul su­perior al Patriei, Neamului şi Sfintei mele Biserici. Nu e adevărat, că eu sau altul dintre preoţi aş fi fost îm­brăcat în odăjdii sfinte, nici epitrafii, sau că aş fi îm­părţit anaf­oră participanţilor. 3. Am participat activ la Adunarea Naţională din Al­­ba-Iulia ca cetăţean liber să-mi iubesc Patria şi să conlucra după modestele me­le puteri la binele şi ferici­rea ei. Am conştiinţa împă­cată, că numeroasa turmă credincioasă, care manifesta în modul cel mai ideal pen­tru Patrie şi Neam, avea mulţumirea sufletească, că un mare număr de preoţi — păstori sufleteşti, — în­tre care şi eu am fost ală­turi de poporul credincios în fruntea lui, în convingerea că suntem în slujba sfintei noastre chemări. Primiţi vă rog D-le Pro­topop asigurarea deosebitu­lui meu respect şi devo­tament. Braşov, în 8 iunie 1928, preot Dr. Petru Debu Tari­­i perii. A nu putea, sau mai bine zis, a nu voi să faci deosebire în­tre guvern şi ţară, însemnează a-ţi schimba judecata sănătoasă cu drojdia care fermentează în creerul conducătorilor de azi ai Marei Românii. Nu vrem să zi­cem că liberalii noştri confundă din greşală sau din prostie a­­ceste două noţiuni. Nu, căci a­­tunci i-am salva de vina crimi­nalei intenţii cu care fac acest lucru. Din contră, această confun­dare de m­oţiunii, liberalii vor să o producă intenţionat. La umbra ei stafiile liberale vor să-şi ascundă păcatele lor, îşi văd, îşi recunosc puntea fără­delegilor pe cari şi-au făcut drumul spre cârma ţării. I­şi ştiu bine păcatele cu cari şi-au îm­podobit paginele nenorocitei lor cârmuiri. Strigă deci în gura mare în faţa milioanelor de ce­tăţeni sleiţi şi nenorociţi de ei că scorbura putregăită în care se aciueşte politica liberală se identifică cu pisdurea întreagă. Curat ameninţarea hoţului,care somat să părăsească casa în care a intrat tâlhăreşte, răcneşte să i­ se dea bună pace, căci vrea să apere casa de hoţi.... La Alba-Iulia sutele de m­ii de cetăţeni ai ţării s-au legat cu jurământ sfânt să apere in­tegritatea şi unitatea naţională. Şi tocmai pentru ca să poată duce la îndeplinire acest legă­mânt făcut în faţa Sfintei Cruci, au jurat doborârea piedicilor ce le stau în drum: alungarea guvernului liberal. E mai clară deci decât lumina soarelui deosebirea între ţară şi guvern. Mai ales, când actuala cârmuire a ţării noastre s-a do­vedit prin aproape toate actele ei, duşmană multiplelor interese ale ţării. A căuta deci să delături de la putere un astfel de guvern, în­semnează a ameninţa sau a pri­mejdui ţara? Dacă liberalii admit o astfel de concepţie, ţara are tot drep­tul să-i declare de cei mai mari duşmani ai ei. Căci ei au fost aceia cari au tras mereu sforile răsturnărilor de guverne. Ca urmare, de câte ori libe­ralii şi-au făcut drum spre gu­vern, de atâtea ori au ajuns la cârma ţării duşmanii ei, înţeleg deci cârmuitorii de azi, că nu e tot una ţară sau guvern? Mai ales, când cel din urmă — după preceptele liberale — nu vede în ţară decât catârul, pe spatele căruia încarcă pova­ra intereselor de partid ! Este şi nu este 1 9 — Situaţia împrumutului. — Despre împrumutul pentru sta­bilizare, despre care oficiosul guvernului scria de luni de zile că se poate considera mai mult decât făcut, acelaşi ziar scrie în numărul de azi: „Unele ziare se grăbesc să dea o serie de informaţii şi detalii asupra împrumu­tului şi stabilizării. Ştirile ca şi detaliile publicate sunt inexacte, deoarece tratati­vele asupra acestor două operaţiuni, sunt încă în curs". Recunoaşte aşadară oficiosul guvernului că „împrumutul fă­cut" încă nu s-a făcut... Tratatele de pace. Ministrul Dr. Benes şi dictatorul Mussolini despre acţiunea Rothemere şi tratatul de la Trianon. In marele expozeu, pe care l-a făcut ministrul de externe dr. Benes în 6 iunie în faţa comisiunei afacerilor externe a parlamentului cehoslovac asu­pra politicei internaţionale, s’a ocupat şi de politica Ungariei actuale declarând că d-sa vrea să urmeze exemplul ministrului de externe al Angliei Cham­berlain. Răspunsul lui Austen Cham­berlain în parlament la interpe­larea asupra acţiunei la Rother­­mere *— a spus dr. Benes — este atât de elocvent şi clar încât scuteşte pe ministrul de ex­terne cehoslovac de a-şi pierde măcar un singur cuvânt. Fie­care ştie azi în Europa că ori­ce încercări practice de re­vizuire a tratatelor de pace ar provoca astfel de sgudu­­iri şi conflicte încât Europa s’ar preface din nou într’un mare incendiu. Agitaţiile pentru revizuirea tratatelor de pace ar întârzia numai desvoltarea spre con­solidarea raporturilor europene. Cehoslovacie, se ridică ho­tărât contra tuturor acestor tendinţe, pe care le respinge, dorind linişte şi pace în Europa centrală şi în general în Eu­ropa. Toţi acei care în ultimul timp au pus speranţe în aceasta mişcare vor ajunge în curând şi ajung şi azi la grele deza­­măgiri. Nu numai guvernele din Franţa şi Anglia fac o politică strict a tratatelor de pace, dar şi celelalte cercuri politice nu fac nici un singur pas care ar zdruncina liniştea Europei. Cine în Ungaria sau în afara ei do­reşte aceasta, se joacă incon­ştient cu focul. Acesta este punctul de vedere al Cehoslo­vaciei şi al întregii Micei An­tante. Toate încercările de a se slăbi puternica solidaritate a statelor Micei înţelegeri, sunt ridicole. La încheerea cuvântării sale ministrul dr. Beneş a mai spus următoarele: „Forţele de interese şi senti­­ment care leagă statele Micei Antante le vor lega şi în viitor. Nici o încercare de slăbire a Micei Antante nu va distruge această legătură. Cred că se ajunge la o înţelegere între Iu­goslavia şi Italia şi prin aceasta la o definitivă regulare a rela­ţiilor amicale dintre Mica An­tantă şi Italia în general. In ce priveşte Ungaria, nu vom trece nici în viitor cu vederea nici cel mai mic prilej pentru înţe­legere şi colaborare, la care suntem întotdeauna dispuşi, dar astăzi n’ar avea sens să o in­vităm. Aşteptăm până ce se va linişti actuala atmosferă de exa­gerare sentimentală şi se va în­ţelege şi aprecia mai real ra­porturile actuale din Europa, în special din Europa centrală. Aşteptăm în linişte, ne­cerând nimic de la Ungaria, netemân­­du-ne de nimic căci Mica An­tantă are destul timp şi şi forţe de a aştepta. In politica ex­ternă regula noastră este reali­tatea faţă de tratate, faţă de toţi vecinii şi faţă de toate celelalte state". în aceiaşi zi a luat cuvântul în Senatul Italiei cu ocazia des­­baterii ministerului de externe şi ducele Mussolini vorbind despre politica externă a Italiei. Privitor la raporturile cu Un­garia şi la tratatele de ,­pace Mussolini a făcut declaraţiuni diametral opuse declaraţiunilor ministrului Benes. Iată ce a de­clarat Mussolini: „Relaţiile dintre Italia şi Un­garia au atins în ultimul timp un grad intens de cordialitate. Ungaria, al cărui prim-ministru contele Tisza nu voia războiul, a suferit de pe urma războiului consecinţele cele mai crude. D­i Mussolini a reamintit rapor­turile seculare de amiciţie italo­­ungară şi a relevat că după războiu, când Ungaria a încer­cat să iasă din izolare, Italia i-a întins mâna cu realitate şi dezinteresare. Un act diploma­tic solemr, semnat în 1997 a consacrat amiciţia celor două state şi popoare: „Amiciţia ita­liană s’a manifestat în hotărâ­rea de a se pune capăt contro­lului militar, în clarificarea tragi­comediei mitralierelor, în ches­tiunea optanţilor şi în înlesni­rile acordate Ungariei în portul Fiume. Ungaria se poate bizui pe prietenia Italiei. Tratatul de la Trianon a tăiat prea a­­dânc în poporul ungar, care merită o soartă mai bună". D-l Mussolini a vorbit apoi despre tratatele de pace spu­nând următoarele: „Nici un tratat de pace nu este etern, căci lumea merge înainte, popoarele se constituie, cresc şi declină. Un tratat etern ar însemna la un moment dat mumificarea umanităţii. Fără a evoca Istoria îndepărtată, să ne amintim de tratatul din Sevres care a fost foarte scurt. Acelaşi pact al Ligei Naţiunilor, care garantează neschimbarea trata­telor, cuprinde un articol, prin care se deschide calea unor revizuiri posibile. Ar fi interesant de stabilit câte clauze din tratatul de la Versailles n’au fost aplicate, câte clauze au avut sau vor avea o aplicare parţială. Trata­tele de pace sunt sfinte când reprezintă încheierea unei peri­oade de sacrificii imense şi de mari dureri. Ele nu sunt însă rezultatul justiţiei divine ci se datoresc inteligenţei umane, su­pusă unor influenţe de ordin divers. Nimeni nu poate afirma că tratatele de pace sunt o operă perfectă. Ele cuprind clauze teritoriale, coloniale, fi­nanciare, sociale, putând fi dis­cutate şi ameliorate uneori chiar în scopul de a prelungi viaţa tratatelor înşişi. D­l Mussolini amintește că într’un discurs precedent a spus

Next