Glasul Bucovinei, octombrie 1919 (Anul 2, nr. 252-277)
1919-10-14 / nr. 263
Amil IL Cernăuți, Marți, 14 Octomvrie 1919. Organul a xtxcL a.l'ULl democrat sui. “u.3ș.hil, Nr. 263. »MIE ZILNIC. Telefon Nr. Bl Fondator: Seîiitiî S*HȘ ® als ® i*i* jlbominentiii P« an an 80 lei, pe Vs an 30 lei, pe trei luni 15 lei, pentru fSn»l. silnic, pe un an 30 lei, pe 1,i an 15 lei, pe trei bani 700 lei, numai numărul de Duminică pe un an 100 lei, pe Va 81115 lei pe trei luni 2‘59 lei. «• ön pimnir costă 23 bani> Cerică.Tați, Strad.^ Bâ^xtoii 2STx. 1. (în palatul foastei banei austro ungare). La pomesc numai srticeie fecilîie> se calculează după tarif și se primesc instrație. Strada Băncii Ko. î. Pentru inserare în interiorul ziarului se urcă taxa cu 60 °/o. Redacția și administrați si Anunțuri și acestîs mi Organizație. Zilele trecute un țăran mi-a spus că trebue să vină la Cernăuți să-și scoată o autorizație pentru a pute trece scântei de vânzare în Moldova, deoarece exportul de scânduri din Bucovina ar fi oprit, înțeleg că lipsa de material pentru refacerea clădirilor dărâmate în Bucovina fiind simțitoare, autoritățile în drept au luat măsuri ca materialul necesar să rămână în țară, și să nu se scumpească. Să vedem efectul. Țăranii cari n’au autorizație de export, vând scândurile, la Siret spre pildă, cu 30 cor. bucata. Se vede că în Moldova scândurile trebue să fie mai scumpe. Dar cum se face că țăranii duc scândurile în orașele dela „graniță ?" Sau au dispus autoritățile ca materialul necesar pentru refacerile din Bucovina să fie concentrat la graniță ? Să fim sinceri. Aceste scânduri trec în Moldova, unde lipsa de lemn este mai mare și, deci, lemnul mai scump. Dar lemnul și în Moldova ar deveni maieftin, cred eu, dacă țăranul l-ar putea vinde direct celui ce are nevoe de el, iar nu celui «e și a scos autorizație scrisă sau nescrisă. Dar și mai mult. Acest necunoscut comerciant intermediar, autorizat în multe feluri, vinde lemnul pentru lei buni și cumpărând apoi coroane ieftine, profită iarăși la cumpărarea lemnului la graniță". Tot acel comerciant misterios cumpără alimente la Cernăuți spre pildă, cu prețurile maximale fixate de primărie —în coroane, dar urcă prețurile articolelor aduse din străinătate, zicem din București, în raport cu cursul cel mai scăzut al coroanei, sau cere prețul lor în lei. Țăranul care nu-și poate exporta produsele sale „peste“ graniță, plătește în lei marfa de care are nevoe. Efectul e clar. O sumedenie de comercianți trăesc din acest joc frumos de-a hârtiuța, ba unii și-au cumpărat și case în magnificul oraș Cernăuți. Nefiind lipsit de fantazie, mi-am făcut un plan cum să mă îmbogățesc. La București, un ehilogram de cârnaț e 24 de lei, la Cernăuți 32 de coroane, deci ca 13 lei (1 leu =2 spr. 50 li). La o mie de chilograme am un profit de 11 mii de lei — din care sumă voiu trebui să scad cheltuelile de „transport“. Acești bani i-am câștigat cum se zice profitând de conjunctura bună a pieței. Or, aceste conjuncturi o să ne ducă la completă desorganizare economică— și la sapă de lemn. Mai întâiu, granițele trebue să dispară și chiar foarte repede. Mai apoi raportul între leu și coroană trebue să se fixeze odată pentru totdeauna — și chiar îndată. Munca țăranului trebue plătită în bani buni și nu în hârtiuțe fără valoare. Nu înțeleg pentru care motiv pe spatele țăranului nostru ar trăi o mulțime de paraziți numai și numai din jocul hârtiuțelor. Dacă învățătorii și preoții n’ar avea alta de lucru, ar trebui să se intereseze mai de aproape de nevoile țăranului, despre care se zice astăzi că e plin de bani, și despre care, mâne, se va zice că a fost prost că a pierdut toți banii. Și există un mijloc pentru a zădărnici orice speculație pe sama țăranului. Acest mijloc se chiamă: organizație. Un cuvânt golși fără înțeles, într’un articol de ziar, dar plin de înțeles pentru viața practică. Dacă ar exista organizație, la Cernăuți d. e. nici o femeie n’ar vinde nici un fir de ceapă și nici un ou fără să i se plătească în lei prețul maximal de pe piața București. Aș plăti și eu oftând, dar judecând că țăranii au înțeles în fine rostul vremii. Să vezi că în acest fel nervositatea bursei sr dispare ea prin farmec și chestia teatrului german, ba chiar problema minorităților ar deveni foarte neinteresantă. Traian Biiileanu. Vremuri mari. Neamul românesc a ajuns azi vremuri, precum nu le-a mai apucat nci odată de la retragerea legionarilor romani din „Dacia fericită" de cătră împăratul Aurelian, acuma vor fi mai bine de 1600 ani. Căci de atunci și până în ziua de azi , a fost sortit neamului românesc să trăiască mereu despărțit. Geniul bun al neamului românesc, precum și vrednicia și vitejia româneasc a făcut cu prilejul războiului celui mare, ca , bai rele Daciei fericite de odinioară sâ fie reînființate. Numai generațiile viitoare, privind prin prisma lămuritoare a istoriei își vor da pe deplin sama de măreția și fericirea vremurilor de azi. Cuvine-se însă ca și noi generația de azi, să ne prezîntăm în fața marilor și hotărîtoarelor probleme ce se pun, cu vrednicie și conștienți de responsabilitatea ce-o avem. In curând se va alege prima adunare a întregii Românii în hotarele ei firești, adunare care n’a mai fost, de când e neamul românesc. Acolo se vor pune temeliile pentru desvoltarea liberă și fericită a neamului nostru de pretutindeni. Cred că vorbesc în asentimentul întregii populații bucovinene, dacă spun cât de frumos și bine ar fi, dacă întreaga Bucovină, în aceste vremuri mari și frumoase și în fața atâtor vajnice chestiuni ce așteaptă deslegarea, s’ar prezenta mită și mai presus de micile certe și ambiții și neînțelegeri personale. Hora unirii lui Alecsandri, pe pământul desrobit al Bucovinei, poate e mai indicată acuma, mai mult ca ori când. Cred că orice bun cetățean al României ce trăește în Bucovina, e însuflețit de aceeași credință. Partidul democrat al unirii care a aflat un viu răsunet în buce uenf Wt $oritatea covârșitoare a populației cu frații noștrii din Ardeal, și a fost iuiiit opin aprobare de oameni ca dl. Iorga, ar fi așa detine să formeze cheagul acestei uniri. Ne place a crede că bărbații cari sânt chemați să ne conducă, vor putea găsi o cale ca în prima constituantă a României întregite, Bucovina să se prezinte unită. Vasile Oprea. Wilson bolnav. Toată presa discută cu seriositate faptul ca Wilson e bolnav în urma unor repetate crize de nervi. Președinția e dată ad interim vicepreședintului Marshall. In timpul din urmă sosesc știri că starea președintelui se ameliorează. Unele telegrame din New York anunță că consiliul de miniștri a socotit că starea Președintelui nu motivează instituirea unui interimat. Iar de pe mine că-i omor. Este un refren pe care îl auzim de mai bine de jumătate de an. De mai bine de jumătate de ln dl. Flondor îl poartă pe buze. Da mai bine de jumătate de eu dl. Flondor anunță mereu când la Cernăuți, când la București, cândva Iași, când în presa conservatoare, când în presa oricui, numai presă să fie, că zilele dlui Nistor sânt numărate. Iar de pe mine că-1 omor.... Dl. Flondor pleacă la București, ca să ceară guvernului central înlăturarea d-lui Nistor. Așa fac oamenii siguri de forța lor; ei nu iubesc plicticoasa luptă măruntă, ei numai loviturile mari cari strivesc dintr’odată. Dar dl. Nistor, a cărui înlăturare o cere categoric fostul ministru-delegat, se întoarce el singur ministrudelegat. Ia 1 de pe mine că-1 omor.... Dl. Flondor pleacă dela București la Iași, unde anunță emfatic formarea cordonului sanitar împreună cu Ardeleni și Basarabeni. Dar miniștrii Ardealului vin în Bucovina — în semn de aprobare a politicei inaugurate de gruparea noastră. Ia-1 de pe mine că-i omor.... Dl. Flondor convoacă la Cernăuți minoritățile asmuțându-le împotriva politicei românești a d-lui Nistor. Dl. Flondor prevede revoluția, pe care numai d-sa o poate înlătura. Dar țăranii din Bucovina continuă a-și lucra pașnic ogorul, iar opinia publică smulge de pe bătrâna frunte a boerului bucovinean o frumoasă aureolă cu care tot ea l-a încununat în ziua Unirii. Dl. Flondor rămâne singur, părăsit de toate simpatiile pe cari poporul românesc i le închinase într’un moment de entusiasm. Ia-1 de pe mine că-1 omor... Se anunță criza: • Dl. Flondor pleacă din nou la București, unde se arată gata a face orice concesii, a trata cu oricine a sa contrazice pe sine însuși, a susține azi ceea ce a combătut eri și invers, numai să se mai poată întoarce odată ministru în Bucovina. Dl Flondor trimite telegrame, cari dau această dorință a sa ca un fapt împlinit. Steaua d-lui Nistor a asfințit... Dar țărănimea din Bucovina sa adună în mare număr din toate unghiurile țării ca să-l proclame pe distrusul adversar, șef al politicei bucovinene. Ia-1 de pe mine că-1 omor... Vin alegerile... aha!"... iată ceasul așteptat. Dacă liberalii nu iubesc, iar conservatorii nu-i pot ajuta, poporul românesc din Bucovina va arăta lumii întregi cine este strănepotul lui Tudor Flondor urmașul. Așa am crezut că va vesti lumii cine ne amenință de mai bine de jumătate de an. Dar dl. Flondor își anunță pasivitatea. De ce ? Fiindcă are în fața realității mai clar ca oricine în țara aceasta sentimentul eroului care strigă: ia 1 de pe mine că-1 omor. Numai că de astă dată piticul care îl ține la pământ pe dl. Flondor nu este persoana d-lui Nistor, ci însuși voința alegătorilor români, a acelor alegători despre care dl. Petrovici, profesor universitar și membru al Ligii Poporului, deci prieten politic al d-lui Flondor, îmi spunea la București în casa d-lui Eugen Lovinescu, că a vorbit cu ei în Bucovina unde s’a convins că toată iubirea lor o au numai pentru dl. Nistor. Și ce rău ne pare că dl. Flondor a înțeles acest lucru. Am fi dorit așa de mult să ne înfățișăm cu d-sa în fața voinței neamului în numele căruia a anunțat pasivitatea în alegeri. G. Rotică.