Glasul Bucovinei, februarie 1921 (Anul 4, nr. 622-643)
1921-02-01 / nr. 622
0 Namârul 5# bani Cernăuți Marți 1 Februarie 1921 Anul IV A FA Ria, ABONAMENTw JL«': , 0* m m SU S«4 p* % aa 40 tei, pe trei teaI ® w», flsssi avisée «sas«* pe «Kl «h 40 lei, »fes, prägt festst $$h% #* Ete»sfekä pe«asaí4iteÍLp*%,«»f>teÉ, p* im lm- USO isi 1 £ x#topiar Organul partidului democrat al unisii Porto h T®S©1teiï W*. Ifi ▲NtlNȚUlt! Șl &2XLAME; m cÄsätedl dtspä tat# |l s» ptaase hi aHeMedhtev P89S8SI& ata«W at asd Nr. 622 J Remoriul facultății de Geologie de la Universitatea din Cernăuți adresat Guvernului și Corpurilor Legiuitoare privitor la Concordat. Domasos Ministru. Cu îngrijorare am luat și cunoștință din diferite organe de publicitate despre lovitura ce se pregătește bisericii noastre naționale prin încheierea unui așazis »concordat« cu Curia romană. Ca fii credincioși ai sfintei noastre biserici ortodoxe naționale autocefale și ca dascăli ai viitoarei preoțim! avem imperioasa datorie de a ne spune și noi cuvântul, de câte orî amenință vre o primejdie această instituție divină. Și o astfel de primejdie ne amenință prin cererile nemotivate ale catolicismului la forma proiectului de concordat, prezintat de Scaunul papal din Roma. Suntem pentru libertatea deplină a cultului, asigurată fiecărei confesiuni, dorim sa trăim în pace cu cetățenii noștri de altă credință, dar nu putem admite că se știrbească drepturile noastre ! Oricărei biserici, oricărei credințe i s’a asigurat și garantat libertatea prin constituția Regatului României, și orice biserică și confesiune sa poate manifesta liber în cadrele legilor statului. A cere asum încheierea unui concordat cu Scaunul papa! este laud și neavenit. Orice stat are putința de a garanta tuturor cetățenilor săi toate libertățile, fără intervenția unei puteri străine, fie ea un stat suveran, sau o persoană exteritorială, cum este Episcopul sau Papa Romei. Concordatele sunt o rămășiță din vremurile, când biserica apuseană tindea la o stăpânire politică ia loc să se mulțumească cu păstorirea sufleteasca a fiilor ei, cum a porând fit Mântuitorul nostru Isus Hristos întregii biserici creștine, spunând că împărăția lui nu este din lumea aceasta; împrejurare că papa de la Roma până la 1870 era și suveran al Statului pontifical« a ușurat încheierea concordatelor. Dar soartea acestor concordate este caracteristică. Concordatele s’au încheiat între papa, ca șef al bisericii occidentale catolice și statele Catolice (cu‘*excepția Rusiei) pentru a regula situația bisericii catolice în statul respectiv. Totuși dela început în timpurile moderne, fiecare stat și-a asigurat drepturile de deplină suveranitate, mai mult fiecare stat dea început a publicat legi cari au făcut stipulațiile concordatelor iluzorii. Așa s’a întâmplat cu concordatul încheiat cu Napoleon la 1801, așa s’a întâmplat cu concordatul încheiat cu Bavaria la 1817, o soarte asemănătoare a avut concordatul încheiat de papa cu Austria la 1855, cu toate că acesta a fost cel mai favorabil pentru curia română. La Franța, nu s’a publicat concordatul dsc î la 8 April 1902 împreună cu așa numitele articole organice«* cari între altele prevăd următoarele măsuri : Art. 1. Nici o bulă, nici un breve,1 rescript, decret, mandat, nici o diplomă de instalare, nici un act de instituire și nici altă scrisoare a cutiei romane, referindu se chiar și numai la interese particulare, nu se poate primi, publica, tipări sau executa pe altă cale fǎrâ a asentimentului guvernului francez. Art. 2. Nici o persoană, poarte ca numele de susțin, legat, vicar sau comisar apostolic sau orice altă numire, nu poate exercita o funcțiune privitoare la biserica galicană nici pe teritoriul francez nici altundeva fără asentimentul guvernului francez. Art. 20. Episcopii, fiind obligați de a resida în diecezele lor, nu se vor putea părăsi decât cu asentimentul guvernului francez. Și cone^clatul bavarez din 1817 sa publicat numai la 18 ri, împreună cu așa numitul »edict al religiunii«, care î desființează în parte și guvernul bavarez a luat în timpul următor multe măsuni cari contrazic concordatul. Până și în Austria concordatul a fost limitat ln stipulațîunile sale prin legile din 1868, și după ce la 1870 se privea de desființat, legea din 7 Mai 1874 declară în Articolul I, că »patenta Imperiala din 1855 (care conținea concodatul) se desființează întregul ei cuprins«. Iar § 1. enunțiă ca principiu valabilitatea legilor sfatului și ale celor bisericești, întrucât acestea din urmă nu ar fi în contradicție cu cele dintălii . Și totuși concordatele acestea asigurau statelor francez, bavarez și austriac, deplina suveranitate, numirea arhiepiscopilor, episcopiilor, vicarilor,prepoziților, canonicelor,profesorilor ș.a.prin Primul Consul prin Rege sau împărat și supraveghere al statului. Cu toate acestea s’au desființat fie pe calea juridică, fie pe cale practică, fiindcă statul are dreptul și datoria și putința de a-și regula el însuși toate afacerile interne. Ca conține însă proiectul curiei romane care a fost prezintat guvernului nostru ? O senul de pretenții pe care nu se poate împlini un stat, oricare ar fi el, fără a-și știrbi suveranitatea,,pe care le poate primi cu atât mai puțin un stat ortodox și pe care nu se poate admite cu nici un chip biserica noastră națională ortodoxă. Chiar articolul prim conține o provocare la adresa bisericii noastre, provocare ce nu poate rămânea fära raspuns. Conform § 21 din Constituția Țârii, „Religia ortodoxă, a Răsăritului este religiunea dominantă a Statului Român”. Iar în legea sinodală se spune expresia verbii că Sfântul Sinod al Bisericii sutocefale române este membru al Sfintei Biserici Econenice și Apostolice a Răsăritului, al cărei cap este Domnul nostru Isus Hristos». Prin Simbolul credinței mărturisim că credem intr'una sfântă, sobornicească și apostolici biserică — prin urmare nu poate să poarte biserica occidentală catolică, ce s’a desfăcut în 1054 ci biserica adevărată a îui Hristos, în legislația unui stat național ortodox numirea de ,,Apostolică“, ci numai de «Biserica romano-catolică», numire pe care o întrebuințează față de Roșia însăși curia papală în convenția de la 1847. Și s’ar putea închei de Statul nostru o convenție cu o biserică fără a aminti că drepturile bisericii noastre stră* moșești rămân neatinse ? Poate admite un sfat existență a două episcopii*catolice exempte ! Se poate admite cererea de a înființa o episcopie unită pentru 22.000 suflete în Bucovina, și alta catolică pentru 90.000 în același colț al vechii Moldove ? Dar nici Austria cea catolică, perpetuă și tradiționala dușmană a bisericii și națiunei noastre, n'a îndrăznit să facă astfel de episcopii ! Numirea și instituirea arhiepiscopilor, episcopilor și prepozițiilor catedralelor numai prin Papa este o pretențiune pe care nu lea recunoscut-o Curiei romane nici un stat. Concordatul francez prevede numirea episcopilor prin Primul Consul, în mâna căruia trebuiau să depun episcopul jurământul de fidelitate, pe când preoții erau obligați la jurământ față de autoritățile civile designate anume. Și Bavaria avea dreptul de numire, Bavaria care și-a asigurat pe lângă aceasta prerogativele Coroanei („Kirchenoberhocheitsrechte“). Tot așa avea dreptul de numire și prezentare împăratul Austriei. In Rusia care nici n’a privit concordatul de lege nu se putea numi nici un funcționar bisericesc catolic fără asentimentul guvernului. Proectul de concordat al curiei romane cu România nici nu ține cont de existența guvernului nostru și de suveranitatea Regatului. Intențiunea de a avea două episcopii supuse direct curiei papale, numirea tuturor episcopilor și a celorlalți diguitari »pleno iure1i conform cu noul codice de drept catolic prin papa fără intervenția M. Sale Regelui și a guvernului, numirea superiorilor și profesorilor seminariai „exclusiv“ de episcopul școli superioare teologice catolic, cererea unei „agregată Univernității“ din București, fără a întreba această înaltă instituție autonomă — toate aceste pretențiuni nejuste menite să creeze un stat în stat, nu jignesc numai biserica noastră națională ortodoxă, dar constituie totodată un dispreț față de suveranitaea statului nostru. Unde s’a mai pomenit ca să admită un stat funcționarea unei comisiuni pentru delimitarea episcopiilor — prezidata de un legat papal ? Astfel de pretențiuni putea avea biserica papală în evul mediu, când papii se luptau cu împărații romani de națiune germanică pentru stăpânirea politică. Astăzi—astfel de presumpții, când nu sunt jignitoare, sunt cel puțin neavenite. Domnule Ministru, biserica noastră strămoșească a avut un rol atât de înălțător în trecutul nostru. Ea a fost maica neamului nostru.