Glasul Bucovinei, septembrie 1922 (Anul 5, nr. 1069-1091)
1922-09-15 / nr. 1080
4 . Numărul 1 i.«'n Cernăuți, Vineri 15 Septembrie 1922 Nr. 1080. îl ,r‘ B,D"°*era Universitară . Iar POr‘° ',ber “** î n 23 Martie 1904 ^ APARE ZILNIC sI BONDIMENTUL : pe un an 160 lei, pe y2 an 80 lei, pe trei luni 40 lei, pentru țărani zilnic, pe un an 80 lei, pe */a an 40 lei, pe trei luni 20 lei. Numai numărul de Duminică , pe un an 32 lei, pe un an 16 lei, pe trei luni 8 lei. Pentru străinătate pe un an 400 lei, pe >2 ani 200 lei. Artidului democrat al unirii. TELEFON No. 61 Fondator: SEXTIL PUȘCARIU Redacția și Administrația Cernăuți, No. 33, Strada domnească No. 33 Se primesc numai articole iscălite. Manucrisele nu se înapoiază. ANUNȚURI ȘI RECLAME se calculează după tarif și se primesc la administrație . Strada domnească No. 33 Pentru inserare în Interiorul ziarului se urcă taxa cu 50 %, ----------------------------------—--, - ------------------------------------------ V UN EXAMEN Peste câteva zile își va deschide porțile un nou așezământ închinat culturii și puterii românești în aceste părți. Așteptați slujitori, în odăjdiile artei, vor chema limba românească să șiiee locul cuvenit pe scena Teatrului din Cernăuți. Astfel o nevoe adânc simțită de întregul popor românesc din Bucovina își vede, bucuroasă, frământările la capăt. Sentinela de la granița de Nord a Românismului,judecând după cât teatru german se făcea de la unire încoace la Cernăuți, de unde neobservate echipe ofensive porneau spre toate centrele României întregite—părea mai degrabă o vigilentă strajă a Rinului decât ceea ce este menit să fie acest oraș, prin situația sa la granița care prezintă mai puternice primejdii pentru graiul și ființa statului nostru. Guvernul actual, conștient de ceea ce înseamnă apărarea națională sub toate raporturile, a înțeles această menire, recunoscută deunăzi orașului nostru de către însuși prim-ministru, și, in împrejurările grele de azi, și-a făcut, pe cât i-au îngăduit acestea, datoria. Acum e rândul publicului românesc săi și-o facă pe așa. Fiecare Român să-și aducă aminte de cât elan s’a desfășurat anul trecut pentru ca să ajungem aici. Trebue acum să arătăm că nu a fost numai un foc de paie, o trecătoare înflăcărare a unor inimi juvenile sau o șovinistă pornire negativă, ci că glasul unei adânci și imperioase nevoi a sufletului românesc ne-a adunat, când acum un an, tineri și bătrâni, bărbați și femei, am cerut înființarea fără zăbavă a unui teatru românesc permanent, aici. Avem această datorie față de limba românească, față de avântul din anul trecut, cum nu mai puțin și față de concetățenii noștri de altă limbă, cărora suntem obligați a le dovedi, că nu din sentimentul desonorant de a prigoni cultura cuiva au pornit acele manifestații, ci dintr’o lungă însețoșare după propria noastră cultură iar dovada o vom face când limba românească nu va răsuna mustrătoare într’o sală goală. Puterea de rezistență a unui teatru sunt abonamentele. Și cu toată sărăcia cunoscută a păturii culte dela noi, cunoaștem și destui români cari pot lesne plăti un abonament pentru o lojă sau un sta! pentru timpul scurtei stagiuni de 3 luni Și dacă toți aceștia se vor grăbi a-și aduce aminte de datoria ce au, cuvintele artiștilor nu vor rătăci pe deasupra locurilor goale căutându-ne pentru a lovi în obrazul nostru cu tot atâtea palme. In deosebi cu frumoase speranțe ne gândim, la acest loc, la îmbucurătorul contigent al fraților din patria mumă, cari nu odată și-au manifestat nerăbdarea față de zăbava dictată de atâtea considerații, cu care progresează ideia românească în acest oraș. Dar dacă am vorbit de îndoita datorie a publicului românesc, care pe de o parte trebue să ajute cultura românească în mersul ei spre biruința ce i se cuvine aici, alta să-și justifice, în mod positiv, iar pe des manifestațiunile din anul trecut, nu mai puțin au o datorie și aceia cari strigau mai violent că statul românesc vrea să se înăbușe, în chip brutal, trebuințele spletești. Nemulțumita minoritate — căci mai ales una a repetat mai des acuzarea —este, la rându-i, tot așa de mult obligată să facă și ea o dovadă. Și anume: dacă trupa germană, alcătuită dincolo de granițele țării și îmbrățișată aici cu atâta sgomotoasă dragoste, a răspuns în adevăr unei necesități simțite sau a fost numai un mijloc susținut în mod artificial pentru a împiedica odată mai mult fireasca și legitima înaintare a limbei românești. Statul român, naționalizând teatrul din Cernăuți, a avut toată grija să nu pue ceva mai rău în loc. Dimpotrivă trupa care vine este superioară celei care pleacă, preocupările statului român deosebindu-se de cele ale directorului trupei germane. Pe când acesta, la alcătuirea trupei, trebuia să se gândească și ia ceva profit pentru punga sa statul urmărește și sprijinește atingerea unui singur câștig, cel artistic, iar necunoștința limbei nu poate fi pentru nime un cuvânt de scuză, întrucât statul a avut grijă și în privința asta, ca teatrul românesc, pe lângă arta superioară ce ne va oferi, să fie și o inteligentă școală care să ajute în mod treptat, cunoașterea limbei românești. Pornind de la această frumoasă intenție, au fost amânate pentru mai târziu drama și comedia, ca unele cari fac pretenții mai serioase la cunoștințile de limbă ale cuiva, dându se preferință, pentru prima stagiune, operetei. Un gen pe cât de cunoscut și de iubit aici pe atât de ușor și accesibil pentru oricine, cu atât mai mult pentru cei ce cunosc din limba germană aproape întregul repertoriu cu care vine trupa româneasca. Astfel nime dintre cei cari se plângeau, nu va putea opune obiecțiunea că nu cercetează teatrul românesc, fiindcă silindu-se a înțelege un subiect greu și necunoscut într’o limbă ce nu-i aparține, rămâne păgubaș de emoția artistică, scopul principal pentru care se duce cineva la teatru. Singura deosebire între ceea ce a fost și ceea ce oferă azi statul român, constă în mai multă artă bună ce va aduce trupa românească cum și în posibilitatea de a învăța limba românească. Deci, după toată logica omeneasca, o deosebire foarte avantajoasă pentru minoritățile noastre. Stagiunea românească se deschide la 20 Septembrie când ne vom încredința din prezența sa reprezentațiile românești ca și din eventuala rezistență pasivă a celor nemulțumiți, dacă plângerile lor au pornit dintr’o nobilă și sinceră necesitate sau dintr’un condamnabil sentiment de ostilitate față de limba românească. Și una și alta ne va face această prezemptorie dovadă. Teatrul românesc însă aici, oricare ar fi atitudinea cuiva, nu va pieri, ci va trăi și va înflori tot mai mult cât va trăi statul românesc. Va fi însă această primă stagiune un examen pentru sentimentele tuturor față de drepturile și misiunea culturii românești aici, iar dela acest examen am dori, în interesul tuturor, să nu lipsească nimeni. G Rotică Bombardament de paie «Dreptatea» averescană din loc, în numărul ei de Miercuri 13 Sept, a început un bombardament îngrozitor împotriva schimbării făcute în conducerea școalei normale. Bombardamentul e făcut cu neaoșe fraze și cuvinte specific averescane, particulare «Dreptății», și ar pretinde să aibă menirea a arăta în chip evident că această schimbare e pornită din oarbă patimă a politicei de partid. Dar acest bombardament nu e decât unul de paie, din al cărui fum gros și înăbușitor nu poți desluși nimică. Noi însă, dându-ne «Dreptatea» prilejul necăutat de noi, vom preciza. Fostul director sau secretar, căci pe vremea administrației averescane, nu numai atribuțiile, dar până și chiar denumirile autorităților erau conduse, zicem deci fostul, cum se chiamă, averescan de la instrucție, d. L Tomoiagă se numește pe sine însuși în chip nelegal director la școala normală și se face vinovat mulțime de ilegalități. Dacă era vorba ca să se facă un act dictat de politica de partid, putea face deci fără nici o greutate din capul locului. Motive și păcate erau în de-ajuns pe răbojul d lui Tomoiagă. Dar d-l Tomoiagă, în conducerea școalei normale, dă în curând dovezi vădite de o completă incapabilitate și ultimile examene de absolvire la școala normală s’au făcut din această cauză așa de mult în afară de lege, încât a trebuit multă îngăduință din partea celor în drept, ca să nu fie imediat sistate, și directorul școalei normale suspendat. Directoratul general n’a făcut-o tocmai de a nu da pricină la bănueli că s’ar face politică prin aceasta. Ministerul instrucțiunei publice de la București însă luând cunoștință de toate acestea, n’a mai putut îngădui o astfel de stare de lucruri și a ordonat suspendarea d lui L. Tomoiagă și traducerea d-sale în fața consiliului permanent de disciplină de pe lângă ministerul instrucțiunei, consiliu care e o instituțiune mai presus de veleitățile politicei de partid. Fi-va d-l Tomoiagă nevinovat, va fi integrat cu toată cinstea cuvenită unui om năpăstuit , fi-va vinovat, își va trage consecințee. Și atunci întreg bombardamentul «Dreptății»’ n’are nici un rost, doară dacă nu e izvorît cumva chiar din conștiința vinovăției celui apărat.