Glasul Bucovinei, noiembrie 1922 (Anul 5, nr. 1115-1138)

1922-11-26 / nr. 1135

41 % ZILM3C­­ % fISONflITENTUL : s» «a­n ® I ®? tai, pe Vî an 80 lei, pe trei lună 40 lei, pentru l&ma. tórn* : pt un­ an 80 lei, pe tya an 40 lei, pe trei luni 3 ® vai ?fr*intí numărul de Dum­isecă , pe un an 32 lei, pe % an M M. pe trei luni 8 lei. ^aeteru străinătate pe un a» ano I*: 'r'f !«w TELEFON No. 61 Redacția și Administrația Cernăuți, No. 33, Strada domnească No. $3 Se primesc numai articole iscălite, se înapoiază. Nr 1135 P«mda*or: SEXTIL PUȘCIFLAJU ANUNȚURI ȘI RECLAME *« c*te«*«**ă după tarif și se primesc la admi­­nistrație: Strada domnească No. 33 Iwente­te Interiorul ziarului k urcă taxa cu 58*/*, ă­rul 1 ' Cernăuți, Duminică 26 Noembrie 1922 Organul partidului democrat al uniri. Se împlinesc în curând două luni de când răzlețe glasuri suspecte se aud chemând învățătorimea bucovineană la luptă comună, împotriva cui — încă nu știm bine. Lucrul acesta îl va fixa congresul învățătoresc, care a fost anunțat pentru începutul lui Decem­brie la Rădăuți. Ca unul care, când ceasul mi-a cerut o, sm adăugat și eu ia truda neasămănat mai mare a altora, partea mea de suflet, pentru emanciparea cugetării invățătorești și redarea acesteia scopurilor neamului, voiu căuta să înfățișez colegilor mei lipsa de temeiu logic a luptei către care ar vrea să-i împingă bine­­ cunoscute calcule ascunse la spatele „Voin­ței“. Voiu începe prin a arăta că aceste cal­cule, prin mijloacele de calc­uzează pentru a­­ npta inima învățătorimei, constitue o ofensă­­ pentru acest corp. Și ne vom explica imediat.­­„Voința”, închinând prim ministrului bul­gar Stamboliisky, cu prilejul vizitei la Bucu­rești, un articol de fond, amintește, cu co­­m­entarele ce-i convin, și alte vre-o câteva nume de foști miniștri ieșiți din rândurile învățătorimei. „Voința* o face aceasta cu in­tenția vădită de a sgândări cele mai primi­tive coarde ale sufletului învățăto esc și­­ a strecura în el gândul, că starea, aceasta este chemată, înaintea altora, de a hotărî și con­duce mersul, * treburilor publice, dar trebue , să se scuture puțin pentru a-și elibera pute­rile încătușate de noi „oligarhii“. Dar nici „trimisul Maiestății Sale Popo­rului bulgar“, nici prietenul său de credințe Mihalache al nostru, nici danezul Christin­­■4r­sen, nici suedezul Berg și toți ceilalți, cari de bună seamă ,onorează corpul învățătoresc, nici unul nu s’a ridicat fiindcă a fost învă­țător sau a făcut politică învățătorească. Toți au fost ceea ce au fost și mai sunt, prin per­­sonalitatea lor, prin câte energie și talent i-a­u ajutat în ascensiunea lor. Or, calitățile personale ale cuiva nu dau dreptul nici unei stări a le crede ale sale. Din rândurile învățătorilor ca și ale fie­cărei alte clase au ieșit nume ilustre, bărbați , politici, literați, artiști etc. Dar faptul acesta firesc încă nu înseamnă un titlu pentru o luptă de clasă. Calitatea de a aparține unei stări nu crează valori Ele pot veni să împodo­bească o stare, au însă altă origine. Iar învățătorii ca primii pregătitori ai va­lorilor viitoare ale societăței omenești știu bine care este taina ce crează oameni mari. „Voința“ însă crede că se poate ajunge la inima învățătorimei întrebuințând o cheie, cu care operează numai anumiți șarlatani prin­tre incultele masse muncitorești când vor să ■i se tulbure mintea și să le ațâțe patimile, ves­tind domnia apropiată a Uvrienilor ca singură clasă capabilă de a conduce și guverna. A crede însă astfel înseamnă a acoperi cu dispreț gândirea politică a învățătorilor, co­borându-i la o turmă condusă de instincte răscolite. Nici Stamboliisky nici Mihalache — mă opresc la acești doi, căci mai ales pe acești doi vor să-i copieze, înfățișându-i ca pilde de urmat, inauguratorii noului curent desgropat din destul de vechi morminte — nici unul nici altul n’a ajuns pe această cale. Nici unul nici altul n’a ridicat un steag învățătoresc pentru a se înălța sub fâlfâirl­e lui. Ei s’au coborît amândoi în mijlocul țărănimei, orga­­nizând-o pe aceasta, prin energia, și pricepe­rea lor, ceea ce poate face, dacă-1 ajută aceste două calități, fiecare cetățean, fără ca să se supere cineva. Un partid învățătoresc însă n’a existat nicăieri în lumea toată și nu poate fi nici aici la noi o inovație viabilă. Dar ce însamnă­­ atunci lupta comună, la care simt ch­em­ați învățătorii ? Poate pre­gătirea acestora pentru ca să poată fi trecuți, and momentul va fi sosit, în brațele unui anumit partid ? Un tânăr învățător, îmbătat de-o frază frumoasă a d-lui Iorga, arată cu avânt că lupta aceasta însamnă voința de a elibera învățătorimea «din temnițele parti­delor politice». Dar nu ne spune ce va urma apoi. Să-l întrebe pe d. Cosmiuc și dacă acesta va fi sincer, colegul mai tânăr va afla că abia atunci învățătorimea bucovi­neană va fi cu adevărat o turmă întemnițată. Pe când azi fiecare învățător urmează cu demnitate civi­l­ steagul spre care s-a tras inima lui, atunci se vor­ găsi toți în cușca pregătită de cine își ascunde chemărie la spatele ziarului numit. Credința politică, ca oricare credință, este chestie de temperament, de pur ordin sufletesc. Nici un om onest nu alege acea politică de la care așteaptă mai mari avanta­je, ci pe aceea care corespunde mai mult firii sale, modului său personal de a vedea și înțelege rostul lucru a lor, în mijlocul că­rora trăește. Astfel vedemn oameni bogați îm­brățișând violenta religie socialistă, iar alții săraci jertfindu-se pentru triumful lent al calmelor principii burgheze. Geniul lui Emi­nescu, care și-a sfâ­șit ultimele licăriri în negrăită mizerie, s-a mistuit apărând cu toată văpaia sa doctrina conservatoare, politica clasei bogate. Nime­nu poate cere cuiva, pentru faptul că aparține aceleași stări, să-i primească credințele sale politice. Oricine are dreptul de a convinge și câștiga adepți, dar nu pe acela de a impune colegilor săi, tiranizân­du­i, confesiunea sa. Iar a cere învățătorilor să serveasă necondiționat scopurile unui a­­numit partid, fiindcă așa vor câțiva dintre ei, ar însemna o neertată tiranie pe care ei trebue să o refuze hotârît. Posibilitatea că învățătorii toți ar cere dintr’o gură acest lucru, este din capul locului exclusă, întru­cât nu­mai la massele primitive poate fi vorba de­ o atât de degradatoare uniformizare a voinții in­divizilor iar nu la un corp ca cei învățătoresc, din m­jlocul căruia au pornit atâția să ocupe fotolii ministeriale. Sau poate are dreptate celalalt coleg, care îmi spunea mai zilele trecute că învă­țătorii nu urmăresc a se organiza într-un partid de clasă, dar e nevoe să aibă un or­gan de control al lor. Liber este oricine să-și aibă gazeta sa și să biciuească pe cine îi place. Ca o știre însă să-și asume dreptul de a controla faptele celorlalte stări însamnă a provoca la râzboiu pe toate aceste și a le avea în contra sa. Pe lângă că o asemenea intenție din partea învățăto­ri­i ar fi o ridi­­colă grandomanie, dar și pierderea luptei ar fi de mai înainte hotărî . Prin urmare, încă odată , încotro cheamă goarna dela Gura-Humorului pe învățători? „Congresul va hotărî“ Noi însă deslușim de mai înainte în chiemările, destul de confuse, ale războinicei goarne glasul câtorva ambi­țioși, cari vor să pregătească, în schimbul unui bacșiș personal, închirierea gândi­rii po­litice a învățătorimei din Bucovina. Și sun­tem s­luri că Congresul nu va hotărî altfel. Demnitatea stării învățâtorești interzice oricui să aibă altă părere. 6. Rotică. Clarificarea situației politice Știrile ce vin din București ne vestesc că partidul conservator democrat al regreta­tului Take Ionescu a fuzionat cu partidul național ardelenesc. Oricum aceasta e o clari­ficare a situației politice interne și în interesul țării nu poate fi decât ca această clarificare să fie cât mai desăvârșită Tot ziarele din București, în legătură cu acest eveniment politic, aduc știrea că noua formațiune politică se va extinde și in Basa­ra­i­a și în Bucovina. Un ziar chiar numește persoanele cari vor fi în aceste provincii expo­nenții nouii formațiuni politice și pentru Buco­vina e numit „d-l Flondor sau chiar d-l Dori Popovici“. Ce privește persoana d lui Iancu Flondor, situația e lămurită, întrucât d sa, cel puțin pe față, nu s’a angajat nici într’o parte, deși noi nu putem crede și nici nu ar fi în con­cordanța cu tot trecutul d-sale politic, ca d-sa în noua formațiune politic­ă să se mulumească cu un rol ce ar fi pe planul al doilea, cu toate că nu prea vedem partizanii d sale pe cari s’ar putea sprijini­.­­­­Nu tot așa de lămurită e situația d-lui Dori Popovici, întrucât d-sa pe față girează în Bucovina conducerea organizații reg­onale a „Partidului Poporului“ de sub conducerea d-lui Averescu, în guvernul căruia a și fost ministru. E drept că până acuma au mai fost semne vădite că dl Dori Popovici, șeful organizației averescăne din Bucov­na, a făcut, peste capul șefului d-sale de la București partidului național Ochi foarte dulci, cu atât mai dulci, de câte ori se părea mai probabilă venirea­­ a acestui partid. Și în cazul'd lui D' nici nu e dificultatea care am r d-l lancu. Flondor, căci d-I D'

Next