Glasul Bucovinei, decembrie 1922 (Anul 5, nr. 1139-1158)
1922-12-07 / nr. 1143
ZIARUL: Telefon Anul V. Numărul 1 Lciu tipografia ^Telefon 286 Cernăuți, Joi 7 Decembrie 1922 Nr 1142 Onor. Biblioteca Universitară I Exemplar ePorto ,iber conf. legea din 23 Martie 1904 Organul partiumului...vociat a muri. lașii covinei Redacția și Administrația APARE ZILNIC TELEFON No. 61 Pwotator: SEXTIL PUȘCARUL «HONUMENTUL: m sa s.a !«4, pe Vî an 80 lei, pe trei huși 40 lei, pentru Êasslafette, pe cutan 80 lei, pe %im 40 lei, pe trei Urin M. treani numărul de Duminică , pe un an 32 lei, pe tyian H Ini pe crdi luni 3 lei. Rastru străinătate pe unu «or. I. ¥r.*» Cernăuți, No. 33, Strada domnească No. Se primesc numai articole iscălite. Miancrisete a» se înapoiază. m FINUNTURI ȘI RECLIlAE după tarif și se primesc ia stei" Strada domnească Vo. 33 in interiorul ziarului te incăttna co S0*^, " Iii ii spint Sí coIM ! In anul 1875, când se împliniau o sută de ani de la răpirea acestui colț de pământ românesc, răsluitorii înființau aici în Cernăuți o Universitate. O Univesitate e cel mai înalt așezământ de cultură pe care-l pot concepe zilele noastre și el trebuie să și scoată puterea de viață și de strălucire înainte de toate din studiarea și aprofundarea bogățiilor sufletești și materiale, a însușirilor distincte și deosebite ale poporului și țării în mijlocul cărora a luat ființă. Aceasta ar fi fost îndrumarea firească și naturală ce ar fi trebuit dată Universității din Cernăuți. Nu așa însă a făcut stăpânirea de ieri. Menirea că această stăpânire a dat Universității, a fost una nefirească. Universitatea avea înainte de toate să îndrepte mintea și sufletul studentului român cătră o țintă străină de neamul și țara lui, avea să-i formeze o mentalitate potrivnică firii și originii lui De aceea la Universitatea nemțească de ieri din Cernăuți se scriau de cătră studenți lucrări și studii despre văile Alpilor tiroleji și despre mănăstirile Salzburgului și despre câte altele, nu s’a studiat și nu s’a scris nimica însă despre Putna care era la trei pași cu odoarele ei neprețuite, despre Sucevița și Voroneț cu picturile lor neasemănate, despre frumusețile văilor și munților bucovineni, despre folclorul și dialectele bucovinene șa. md. Noua Universitate românească din Cernăuți nescăpând din vedere cadrul larg și universal al cercetărilor științifice, totuși va trebui să și îndrepte, înainte de orice, toate ființele sale cătră studierea și cercetarea strict științficâ a tuturor subiectelor atât din domeniul științelor cât și a ideillor, subiectele ce i se îmbulzesc din nemijlocită apropiere. Cea mai tânără din cele patru Universități românești va trebui deci mereu îndrumată, lărgită și întărită în sensul acestei prime meniri a zi . Și zilele acestea a luat ființă la Universitatea din Cernăuți un nou așezământ care înseamnă neapărat o sporire de muncă a Universității întru studarea și cercetarea științifică a țârii și a poporului în mijlocul căruia ființează. Domnul ministru Nistor, încă în prima epocă a administrației d-sale, gândindu-se la făcirea și întărirea Universității, a menit un fond de un milion de coroane pentru înființarea unui institut de limbă și istorie la Universitatea din Cernăuți, institut ale cărui studii și silințe să fie închinate înainte de toate trecutului Moldovei de sus sub toate raporturile Luni în 4 Decembrie a avut loc prima ședință de constituire a acestui institut, alcătuinduși un scurt și concis statut și alegânduși pentru anul 1923 un președinte în persoana d-lui prof. și ministru I. Nistor și un secretar în persoana d-lui prof. univers. Leca Morariu. Totodată s’a hotărît să se înceapă imediat cu editarea unui Buletin al institutului, care va apare neapărat în cursul anului 1923. Nu stăm o clipă la îndoială că înființarea acestui nou așezământ de cultură va da un puternic îndemn ca strălucitele monumente istorice ale Bucovinei să fie studiate și cercetate în chip amănunțit, o atențiune pe care o merită atât de mult, precum au recunoscut-o și bărbați de știință străini de reputația unui Strzygowski. Duminică a avut loc deschiderea celui dintâi congres al Presei dn România Mare. Congresul a fost precedat de solemnitatea inaugurării Palatului Sindicatului Ziariștilor din București. La această solemnitate au luat parte gazetari veniți din toate părțile țării, d-nii miniștri Vintilă I. Bratianu, Ch. Mârzescu, I. m. Făurescu, C. Banu, V. Sassu și I. Nistor. Sfeștania a fost oficiată de I. P. S. S. dr. Miron Cristea, Mitropolitul Primat, înconjurat de clerul mitropolitan. Cu acest prilej înaltul prelat a rostit următoarea cuvântare : Domnilor Miniștri, Doamnelor, Domnilor și iubiți ziariști. Deși pentru ziua de azi eram angajat în altă parte, totuși — ca fost ziarist — țineam cu orice preț — chiar și cu oarecare întârziere — să dau urmare invitarii — să dau urmare invitării de a sfinți însumi acest frumos palat, al «Sindicatului Ziariștilor», care astăzi se dă înaltei sale destinații. Ba mărturisesc, că invitarea aceasta mi-a cauzat o bucurie deosebită, putând constata, că presa română și în deosebi cei de la conducerea acestui Sindicat, apreciază în deplină măsură frumoasele tradiții bisericești și de credință religioasă, cari — alăturea de cele naționale — stau la temelia, pe care s’a desvoltat până acum neamul românesc și țara lui. Duhul acestor tradiții au alimentat viața românească din trecut ca poată produce acele energii și forțe, cari au înălțat poporul nostru la rezultatele frumoase de azi. Dar poporul este ca un râu, mereu se frământă mereu curge, și dă înainte. Așa și viața unui popor mereu evoluează. Și cum ziariștii sunt pionerii mișcărilor sociale și propovăduitorii isteți ai tuturor ideilor nobile și curentelor noi, cari frământă omenirea și cari prefac viața socială — nimenea n’are mai multa trebuință ca tocmai ei, să cunoască temeinic tradițiile scumpe poporului nostru, să cunoască notele caracteristice ale sufletului românesc, sau — dacă e pe mis sa mă exprim așa — să cunoască păturile, din cari se compune viața specifică a neamului nostru, ca astfel — prin prisma acestoa analizând, bine ideile și curentele noi, isvorâte din sânul popoarelor cari stau în fruntea civilizației mondiale — să cultive sămânța acestor idei și curente în soiul nostru propriu ; acolo să crească sa se desvolte și sa rodească astfel, încât să producă acea evoluție firească, care este continuarea normală și liniștita a trecutului, și este de folos pentru interesele țârii și ale neamului. Fără o asemenea asimilare ori adaptarea organismul propriu, o hrană sufletească streină nu poate fi spre sânătatea organismului in nădejdea, că presa romană va urma - ca și până acum — aceasta probată cale , că toți ziariștii se vor bizui a-și câștiga o temeinică pregătire, pentru multilaterala și enciclopedica lor ocupație că mai ales cei din capitale mai mari, cu viața superioară, nu se vor mulțumi numai cu pregătirea enciclopedică, care tocmai enciclopedică fiind va avea o relativă temeinicie, ci vor tinde la o pregătire de specializare, ca astfel în deplină competința să poată da îndrumări în toate direcțiunile activitaței noastre publice ; în nădejdea că ziariștii — conștienți de misiunea presei de a închega și edifica — vor contribui la domolirea pornirilor adeseori vehemente din viața noastră publică , impăciurid — iar nu înveninând — situațiunea’ ca sâ nu se întârzie vindecarea rănilor. In nădejdea că toți ziariștii se vor călăuzi în activitatea lor de principiul adevărtului și al cinstei : — binecuvântez munca, ce se va desfășura din acest palat și doresc presei române să devie și sâ rămâe o putere cât mai simțită a vieței noastre naționale. Amin. A urmat apoi la cuvânt președintele Sindicatului Ziariștilor d- C. Bacalbașa, care a ținut această cuvântare : O‘ 0>at auditor. In clipele în care presa este adusă la ordinea zilei, spre a fi supusă unui nou regim, ea și-a permis sa mai abuzeze, încă odată astăzi, rugându-vă sa veniți la această sărbătoare. Casa în care ne aflăm, sfințită acum de către preoții religiei creștine, a fost sfințită mai dinainte de preoții unei alte religiuni. Aceasta este cea mai veche, veche cât lumea, este munca. Prin munca încordată și urmată, Casa Sindicatului Ziariștilor din București, s’a înălțat treptat până ce a ajuns falnicul Palat cel vedem. Prin munca unui mânunchiu de lucrători , ziariști, artiști și lucrători manuali, presa română a izbutit să aibă un adăpost. Această Casă este opera celor mai nobile însușiri omenești: a generozităței, a devotamentului și a muncei. Generozitatea, izvorâtă din sentimentul marei stime pentru presă, ne-a arătat acel Consiliu Comunal care la anul 1905 a făcut danie Sindicatului terenul pe care s’a înălțat clădirea noastră". Devotament a pus acel președinte al Sindicatulu nostru — acela care nu mai este printre noi — care a avut curajul sa înceapă clădirea Palatu ui cu mijloace mici și s-o urmeze printre toate greutățile. Muncă au depus toți cei cari au așezat câte o cărămidă, maeștri, lucrători și ziariști, Nu voiu obi și alesul auditor cu înșirare de cifre și date. Voiu spune numai că Palatul Sindicatului Ziariștilor, început în anul 1914 a fost sfârșt și acoperit Înainte de războiul din 1916. După încheierea pacei la anul 1920, lucrările au fost reluate. In vremurile pe care le străbatem, vremuri însemnate de scumpete, de lipsuri și de piedici, ne-au trebuit trei ani pentru ca să isprăvim ceea ce era început. Numai în ziua în care artiști noștri însemnați își vor fi pus semnătura pe picturile murale proiectate, vom putea spune că presa română are un monument cu care să se poată făli în toată cinstea. Ceea ce s’a făcut până astăzi, este, doar, dovada muncei și a stăruinței. Presa română, organism tânăr fără tradiții de mai departe, fără numeroși cititori care să-i asigure prosperitatea, presa unei țâri mică și începătoare, avea șalele slabe. Și cine este sarac și slab — oricare i-ar fi calitățile și meritele — este judecat ușor ca o pană în vânt. Cel dintâiu semn din afară al greutatei este posesiunea unei valori concrete. După cum popoarele statornice sunt superioare popoarelor nomade, tot astfel cine are, este superior cui n’are. Și presa română astăzi are Epoca noastră este caracterizată prin luptele popoarelor pentru posesiune. Fiecare om lupta pentru ca să aibă fie un petec de pământ, fie un adăpost, fie echivalentul. Căci omul și colectivitățile socializate simt nevoia de a fi legate de scoarța de sus pe care trâesc printr’o rădăcină ce se numește proprietate. Sindicatul Ziariștilor din București are acum rădăcina lui. In anul 1882 s’a înființat, cu mari greutăți, întâia societate a presei. Deși pe vremea aceea trăiau atâți ziariști fran-