Informaţia Harghitei, octombrie-decembrie 2019 (Anul 31, nr. 6549-6585)

2019-11-08 / nr. 6566

• Pagina a 2-a • 8 noiembrie 2019 •_______________________________Informaţia Dificultăţi de integrare a populaţiei maghiare din judeţele Ciuc, Odorhei şi Treiscaune, în realităţile României Mari şi acţiuni iredentiste ale acesteia, după Marea Unire (III) O privire de ansamblu asupra integrării populaţiei maghiare în judeţul Treiscaune o regăsim în darea de seamă a activităţii so­ciale, financiare, economice şi administrative a primăriei Sf. Gheorghe, pe anul 1935, unde, printre altele, se menţionează: „Am fi mulţumiţi dacă sufletul secuilor de aici s-ar fi trans­format numai cu 25% decât ţi­nuta exterioară, dar, cu părere de rău, trebuie să constatăm negativ şi o dovadă concludentă că, în sufletul lor trăieşte trecu­tul, este situaţia că orice ma­nifestaţie românească şcolară, culturală, teatrală etc. nu are concursul populaţiei maghia­re, nici chiar al intelectualilor, care au obligaţia de a cunoaşte limba oficială şi pentru aceasta de a se cultiva în domeniile ei. (...) Găsim printre secuii aces­tui oraş, cetăţeni cu nume româ­neşti, care nu ştiu româneşte, îşi cunosc însă originea lor; sunt români maghiarizaţi, deznaţio­nalizaţi prin influenţa mediului sau forţaţi de împrejurări, care după datele oficiului parohial ort. Rom. ar fi în număr de 342 suflete. (...) Populaţia oraşului nostru este paşnică, loială şi muncitoare. Separatismul între naţiunile conlocuitoare domină orice activitate comună Din cercetarea documentelor de arhivă reiese faptul că mai multe comune, cum ar fi: Ciu­­cani, Sânmartin, Simioneşti, Cetăţuia, treceau în mod abuziv şi fraudulos clădirile şcolilor pe teritoriile composesoratelor. Prin aceste măsuri abuzive se suprima pentru români calea spre cunoaştere şi spre ilumina­re. Este şi aceasta o dovadă a re­lei credinţe a unei părţi a mino­rităţii secuieşti faţă de elementul românesc. într-o relaţie armoni­oasă şi firească ar fi putut ca în acelaşi local de şcoală să înveţe atât români, cât şi maghiari, mai ales în clădirile şcolilor care aparţineau statului. Un alt aspect care atrage atenţia în legătură cu aceste şcoli este faptul că acestea ignorau intenţionat legea învăţământu­lui, dar şi programele şcolare. „Multe din conducerile acestor şcoli căutau să eludeze progra­mele de învăţământ aprobate de Ministerul învăţământului, promovând un spirit conserva­tor, de închistare naţională”. Au fost cazuri în care comunităţile secuieşti au refuzat, chiar în faţa probelor evidente, să recunoas­că apartenenţa la averea publică a clădirilor şcolilor şi nu au fost de acord cu predarea edificiilor şcolare confesionale pentru a funcţiona ca şcoală de stat. Un asemenea caz s-a petrecut la Lă­­zarea, la 16 septembrie 1924, în acelaşi timp intensificau demersurile în plan extern, în primăvara anului 1921 biserici­le protestante din SUA au trimis în Transilvania, la insistenţele coreligionarilor, trei misionari pentru a se convinge dacă ne­dreptăţile de care se plâng aceş­tia sunt juste. Cei trei au vizitat România timp de patru luni şi au ascultat plângerile celor ne­mulţumiţi. Reveniţi în SUA mi­sionarii au editat o broşură în care au arătat suferinţele mino­rităţilor religioase din România, care se plângeau cel mai mult de administraţia românească din Transilvania. Uniunea Apărării Naţionale Ungare, cunoscută şi ca Liga pentru Apărarea Integrităţii Un­gariei, a continuat activitatea de propagandă externă prin des­chiderea unei filiale în SUA. în luna mai 1921, în localul şcolii ungare din New York, a avut loc o consfătuire la care au partici­pat 50 de persoane, emigranţi maghiari din Transilvania, care au pus bazele unei societăţi a ungurilor din SUA cu scopul de a promova reîntregirea Unga­riei. Comitetul de conducere a fost ales, fiind alcătuit din patru persoane: preşedinte - Andrei Sebestyen, preot reformat, vi­cepreşedinte - Andrei Szilagy, preot reformat şi fost secretar la „Relief Comitee”, secretar - Iosef Szebenyei şi casier - Ioan Székely. A fost ales şi un alt co­mitet, însărcinat cu organizarea propagandei ungare, condus de Andrei Szilagy, preşedinte şi Jo­sef Aczel, Josef Seeman, Fran­­cisc Kovács, soţia lui Josef Kiss, Margareta Taborecki, Koloman Kiss şi Nicolae Papp, membri. Prima misiune a acestui comitet a fost organizarea de filiale în cât mai multe oraşe de provin­cie americane. La 2 iunie 1921 Vasile Stoica, secretar al legaţiei române din Washington, a susţi­nut o conferinţă la Cluj, subiec­tul fiind propaganda Ungariei în străinătate. Printre altele, Vasile Stoica a afirmat: „Ungurii au în străinătate vreo 30 de birouri de propagandă şi mai mult de 20 de misionari speciali. Plasează ştiri în 120 de ziare străine. Au redactat 24 de reviste în limba engleză, 18 în limba franceză şi 8 în limba italiană. Au reuşit să plaseze articole în favoarea lor în revistele cele mai mari din SUA, care până la acea dată apărau interesele româneşti. Au editat o hartă etnografică în 10.000 de exemplare, cu care dovedesc lumii că Ungaria nu se poate împărţi din punct de vedere economic, strategic, cultural şi istoric, iar pe aceste baze cer din răsputeri revizuirea tratatului de la Trianon. Faţă de această uriaşă propagandă, noi, românii în străinătate, nu facem nimic sau aproape nimic!”. Liga Culturală a Secuilor, componentă a Uniunii Generale Culturale Maghiare, avea în atri­buţii doar sarcini de propagandă. Unul din mijloacele de propa­gandă îl reprezenta trimiterea de tineri maghiari la vetrele lor, chiar dacă au activat în armata ungară şi s-au repatriat, pe mo­tivul că sunt supuşi români şi nu li se poate refuza reîntoarcerea în ţară. Aceşti tineri au depus jură­mântul de credinţă faţă de Româ­nia şi s-au integrat în societate, cu scopul de a face propagandă şi spionaj în favoarea Ungariei. Conform unor analize ale serviciilor de informaţii româ­neşti, propaganda revizionistă şi spionajul practicat de maghiarii din Transilvania „datează chiar de la prăbuşirea armatei ungare şi este susţinut prin toate mij­loacele: biserică, şcoală, presă, publicaţii, conferinţe, teatru etc.”. La alegerile parlamenta­re din România, din anul 1922, maghiarilor li s-au oferit man­date proporţionale cu numărul populaţiei, dar aceştia nu au fost mulţumiţi şi au criticat până la defăimare „în modul cel mai josnic” administraţia, armata şi justiţia română. Jurnaliştii de la Budapesta au declanşat o campanie de presă împotriva României şi au înaintat guver­nelor străine şi publicaţiilor din Londra, Paris, New York, Berlin şi Roma memorii voluminoase despre aşa-zise samavolnicii şi brutalităţi comise de jandarmi, militari şi judecători români, în perioada următoare, pe măsu­ră ce efectele Primului Război Mondial erau încet, dar sigur, remediate, mai ales din punct de vedere economico-financiar, Ungaria va aloca resurse din ce în ce mai mari pentru a-şi pro­mova punctele de vedere, unele departe de realitate, cu scopul de a modifica sentinţa de la Tri­anon. Noi acţiuni subversive la adresa statelor vecine, dezinfor­mări în afara graniţelor, plângeri şi memorii adresate marilor pu­teri şi organizaţiilor internaţi­onale, toate vor fi parte a unui arsenal extrem de bine articulat şi cu acelaşi scop. Serviciile de informaţii româneşti, într-un mod profesionist, au monitori­zat întreaga paletă de mijloace şi metode îndreptate contra sta­tului naţional unitar român, iar rezultatele, analizele şi propu­nerile de contracarare/anihilare au fost înaintate beneficiarilor legali pentru a dispune măsu­rile de rigoare. Documentele consemnează anumite cazuri de rezistenţă din partea unor func­ţionari publici de etnie maghiară faţă de folosirea limbii române şi a simbolurilor statului român, în activitatea instituţiilor publi­ce locale. Astfel, pe baza unor semnale primite din vechiul regat, Secretariatul General din Cluj al Ministerului de Interne dispune prefectului judeţului Treiscaune să ia măsuri de eli­minare a cazurilor de purtare a „corespondenţei în limba un­gurească cu autorităţile din vechiul Regat”: „înţelegem că funcţionarii acestora (funcţio­narii comunelor urbane şi rurale din judeţul Treiscaune) nu şi-au însuşit limba română într-atâta ca să poarte corespondenţă în limba statului, dar nu înţelegem îndrăzneala d-lor să se adreseze autorităţilor din vechiul regat în limba maghiară, bine ştiind că acolo nici o autoritate nu cu­noaşte această limbă. Binevoiţi a dispune ca pe viitor să se răs­pundă autorităţilor din vechiul regat numai în limba statului”. Conducătorii Partidului Ma­ghiar nu pierdeau nici o ocazie pentru a aduce acuzaţii româ­nilor la forurile internaţiona­le şi la Liga Naţiunilor despre tratamentul aplicat lor, de către românii „barbari”. „[Maghiarii] s-au plâns apoi la Liga Naţiu­nilor şi în chestiunea agrară şi în chestia şcoalelor. Dacă s-ar publica memoriile acestea când­va, s-ar produce cea mai mare indignare în sufletele româneşti, căci atât sunt de neadevărate şi de calomnioase în cuprinsul lor. Suntem arătaţi aproape ca nişte mâncători de oameni de altă limbă şi lege”. Una dintre cele mai întuneca­te perioade din istoria celor trei judeţe este cea din timpul Dicta­tului de la Viena din 1940-1944. La 31 august 1940 s-a semnat la Viena cedarea părţii de nord a Transilvaniei către Ungaria. Perioada ocupaţiei ungare în Sfântu Gheorghe rămâne pentru istorie drept o întoarcere de la civilizaţie la perioada cruzimi­lor Evului Mediu. Toată propa­ganda ungară iredentistă din pe­rioada interbelică se reflectă în aceste atrocităţi şi demonstrează că încercarea de reîntoarcere a istoriei la situaţia aşa-zisei „Un­gariei Mari” artificiale a fost şi este sortită eşecului. Pr. drd. Marius BANCIU (Articol preluat din Anuarul românilor din sud-estul Transil­vaniei, ACTA CARPATICA V) Consiliul Judeţean Harghita Proiect de hotărâre în temeiul prevederilor art. 7 al Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Consiliul Judeţean Harghita a afişat la avizierul Consiliului Judeţean Harghita, pe pagina web a Consiliului Judeţean Harghita, www. judetulharghita.ro şi publică anunţul referitor la următorul proiect de hotărâre: Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Har­ghita nr. 3/2019 privind aprobarea participării judeţului Harghita, prin Consi­liul Judeţean Harghita în calitate de membru fondator, la constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Alcsik”. Pentru soluţionarea observaţiilor care vor fi eventual formulate în legătură cu pro­iectul de hotărâre, puteţi apela într-un termen de 30 de zile lucrătoare de la apariţia anunţului la persoana de contact, dl Müller Arnold. Compartimentul urmărire organi­zaţii finanţate la Direcţia generală economică în cadrul Consiliului Judeţean Harghita (biroul 222), tel. 0266/20.77.00, interior 1414. Miercurea Ciuc, 7 noiembrie 2019 Vasile Bicăianu, Müller Arnold, Director general consilier Consiliul Judeţean Harghita Proiect de hotărâre în temeiul prevederilor art. 7 al Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Consiliul Judeţean Harghita a afişat la avizierul Consiliului Judeţean Harghita, pe pagina web a Consiliului Judeţean Harghita, www. judetulharghita.ro şi publică anunţul referitor la următorul proiect de hotărâre: Proiect de hotărâre privind constituirea Comisiei pentru coordonarea imple­mentării măsurilor necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a locuito­rilor din aşezările informale ale judeţului Harghita şi aprobarea Regulamentu­lui de organizare şi funcţionare a acesteia. Pentru soluţionarea observaţiilor care vor fi eventual formulate în legătură cu pro­iectul de hotărâre, puteţi apela într-un termen de 10 de zile de la apariţia anunţului la ajutorul persoanei de contact, dl Páll Ernő, inspector de specialitate, cam. 337, tel. 0266/20.77.39. Miercurea Ciuc, 6 noiembrie 2019 Fülöp Otilia, Páll Ernő, Arhitect şef inspector de specialitate

Next