Informatia Bucureştiului, mai 1971 (Anul 18, nr. 5500-5524)
1971-05-04 / nr. 5501
(Urmare din pag. 1) miei naţionale, fapt evidenţiat prin locul pe care-l ocupă în crearea produsului social şi a venitului naţional. Prin valorificarea superioară a resurselor naturale şi prin crearea unor noi surse de materii prime, prin dotarea tehnică la un nivel înalt a tuturor ramurilor economiei, industria a contribuit la sporirea intr-un ritm accelerat a producţiei de bunuri materiale şi dezvoltarea impetuoasă a tuturor ramurilor, asigurînd creşterea nivelului material şi spiritual al întregii societăţi. In acelaşi timp, repartizarea armonioasă a forţelor de producţie pe întreg teritoriul ţării a determinat ridicarea economică a tuturor judeţelor şi localităţilor, creşterea productivităţii muncii sociale şi îmbunătăţirea în continuare a gradului de ocupare a forţei de muncă, prin atragerea unei părţi a populaţiei ocupate în agricultură. Tupă două decenii de economie planificată, în 1970 — an ultim al unui cincinal care din punct de vedere al ritmului de dezvoltare ne situează pe unul dintre primele locuri din lume — industria noastră a realizat, într-o singură lună, producţia anului 1950. Ţinînd seama de ritmul cel mai înalt obţinut între cele două războaie mongale, acest nivel ar fi putut fi atins abia în primul deceniu al secolului următor, fapt care confirmă elocvent superioritatea noilor relaţii social-economice şi justeţea deplină a politicii economice a partidului. Menţinerea ritmului ridicat de Industrializare constituie o necesitate obiectivă a economiei naţionale, de (Urmare din pag. I) ..un oraş mic in mijlocul unui sat mare“. Un gazetar străin, in goană prin oraş, scria atunci . ..In Bucureşti totul stă sub semnul lui PSEUDO. Pseudocultură, pseudo-civilizaţie. Singurul lucru care nu stă sub zodia lui PSEUDO, e mizeria*. Triste cuvinte şi tristă înfăţişare a realităţii. Fiindcă — chiar dacă reportajul respectiv deforma, intr-o anumită măsură, datele — nu e mai puţin adevărat că oraşul de acum treizeci de ani era o chintesenţă a unor contradicţii ireductibile : un centru al huzurului şi o periferie a nevoilor şi a sufe- CURTEA VECHE finţelor iă număr. Această imagine nu o mai poţi intilni decit în fotografiile muzeelor, vestigii ale unui trecut de osîndă. Intr-un sfert de veac, echivalent cu secole, Bucureştii au renăscut nu numai în proporţii fizice, adecvate unei epoci demăreţie şi renaştere istoricică, dar şi în dimensiuni morale , au defilat prin faţa tribunei oficiale, în ziua de 1 Mai, munca şi construcţia, ştiinţa şi cultura, arta şi sportul, biruinţe ale unui oraş tînăr, puternic, cutezător în iniţiative şi demn de trecutul său glorios. Toate aceste miracole au fost posibile graţie unuia singur, înscris în inimile bucureştenilor, ca o nepieritoare efigie a eroismului Aici, in mijlocul acestui oraş, intr-un sediu neîncăpător de pe strada Sfîntul Ionică, s-a născut, prin votul marii majoriete a chogaţilor la primul Congres, Partidul Comunist Român.^ Cincizeci de ani şi o întreagă Istorie. Jumătatea unui secol In care Bucureştii — ca toate oraşele si satele tării — au parcurs drumul de la o ,,Curte veche” a unor vestigii feudale si capitaliste, pînâ la Bucureştii de azi, metropolă de izbînzi a României socialiste. Astfel înţelese lucrurile, reconstituirea ,,Curţii Vechi” în culorile ei originare, cu pitoresculei de stampă a cartierului, capătă valoarea unui simbol. Văzîndu-l, generaţiile tinere vor înţelege ce a fost şi vor retrăi emoţia unui trecut ce nu se cade a fi uitat vreodată. Ne obligă la memorie prezentul de împliniri al unui oraş care îşi priveşte viitorul cu mîndrie, încredere şi speranţă. ndustrializarea socialistă, temelia progresului general al societăţii curgînd firesc din soluţia de bază a dezvoltării, care leagă organic progresul economic, social şi cultural de creşterea producţiei materiale pe calea industrializării socialiste. Din acest punct de vedere continuarea fermă a industrializării, repartiţia corespunzătoare a venitului naţional, se recomandă ca factori decisivi pentru reducerea treptată a decalajului ce ne desparte de ţările industriale dezvoltate, ca premise hotărîtoare pentru extinderea participării economiei româneşti la circuitul economic mondial. Propunîndu-şi asemenea fundamentale obiective, în consens deplin cu voinţa şi aspiraţiile întregului popor, politica economică a partidului nostru se caracterizează printr-o înaltă eficienţă, ce îşi găseşte izvorul în aplicarea creatoare a principiilor generale ale învăţăturii marxist-leniniste la condiţiile concrete ale ţârii noastre. Documentele Congresului al IX-lea, ale Conferinţei Naţionale şi ale Congresului al X-lea constituie în acest sens un strălucit exemplu de gîndire ştiinţifică, de analiză a realităţii şi perspectivei, de armonioasă îmbinare între posibilităţi şi necesităţi. Se cuvine subliniat aici, caracterul său de fermă principialitate şi continuitate dialectică. Esenţă a procesului de industrializare socialistă, dezvoltarea mai accentuată a industriei grele constituie o opţiune fundamentală a tuturor planurilor noastre, justificată de faptul că numai pe această bază se poate asigura reproducţia lărgită, extinderea şi intensificarea procesului de valorificare a resurselor şi creşterea competitivităţii comerţului exterior. In cadrul sectorului A, a cunoscut o continuă consolidare poziţia industriei energiei electrice, a metalurgiei, construcţiilor de maşini şi chimiei — ramuri de importanţă economică hotărîtoare. Creşterea cu precădere a industriei grele a fost însoţită de asigurarea unor ritmuri susţinute de dezvoltare a ramurilor industriale producătoare de bunuri de consum, în vederea armonizării nivelului şi structurii producţiei cu cerinţele tot mai mari ale populaţiei. Dezvoltarea producţiei bunurilor de consum se caracterizează prin concentrarea unor eforturi de amploare pentru a se asigura o creştere importantă a capacităţilor şi a nivelului tehnic al instalaţiilor, astfel încât, o dată cu recuperarea rămînerii în urmă a acestui sector, să se asigure o calitate ridicată şi o largă diversitate a producţiei. Această orientare oglindeşte posibilităţile economiei naţionale de a menţine un ritm înalt de industrializare în condiţiile ridicării continue a nivelului de trai. Despre modul cum au prins viaţă aceste principii directoare vorbesc, cu deosebită elocvenţă, realizările obţinute în cincinalul 1966—1970. Pentru consolidarea şi lărgirea bazei materiale necesare înfăptuirii programului de industrializare, în ritmul şi proporţiile propuse, s-au investit fonduri mult trai mari decît în perioada anterioară de 10 ani. In repartizarea investiţiilor pe ramuri s-a ţinut seama de necesitatea construirii unor capacităţi corespunzătoare nivelurilor de producţie stabilite şi de asigurarea creşterii în continuare, în ritm susţinut, a producţiei şi după 1970. Corespunzător cerinţelor modernizării structurii economiei naţionale, cea mai mare parte a fondurilor a fost orientată spre acele ramuri industriale care au un rol hotăritor în asigurarea progresului tehnic. Astfel, în industria energiei electrice şi termice, a combustibilului, metalurgiei feroase şi neferoase, construcţiilor de maşini şi chimică, s-au realizat în perioada 1966—1970 circa 76,4 la sută din totalul investiţiilor industriale. Fondurile destinate chimiei au deţinut cea mai mare pondere în investiţiile industriale, depăşind volumul total realizat în această ramură de la începutul perioadei da economie planificată pînă în anul 1965. De asemenea, cea mai mare contribuţie la creşterea producţiei industriale au avut-o unităţile puse în funcţiune în siderurgie, energetică, chimie, industrie uşoară şi alimentară, ramuri în care s-a obţinut la nivelul anului 1970 circa 70 la sută din volumul total al producţiei noilor Întreprinderi. La construirea capacităţilor de producţie s-au avut în vedere unităţi astfel dimensionate încât să se asigure o eficienţă economică ridicată, printr-o productivitate înaltă, reducerea substanţială a preţului de cost şi sporirea calităţii produselor. In acest scop s-a optat pentru întreprinderi mari sau grupuri integrante, dotate cu tehnică modernă şi tehnologii avansate. Concomitent au fost realizate unităţi mijlocii sau chiar mici, profilate şi specializate riguros, Înzestrate cu Instalaţii moderne, care, în anumite condiţii, prezintă avantaje economice certe. Promovarea cu intensitate a tehnicii şi tehnologiei moderne, perfecţionarea conducerii şi organizării producţiei şi a muncii, s-au reflectat pozitiv în creşterea eficienţei economice a întregii activităţi industriale, criteriu principal de judecată in toate iniţiativele şi deciziile de politică economică. A fost continuată, in mod consecvent, orientarea spre o industrie dinamică şi complexă, rentabilă şi competitivă care să constituie suportul principal pentru îndeplinirea sarcinilor pe care le implică vastul proces de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Problema eficienţei economice a căpătat o importanţă fundamentală ca directă urmare a rolului hotăritor pe care producţia industrială II deţine în producţia materială şi crearea venitului naţional, a amploarei programului de investiţii ce îi este afectat. Este întru totul firesc deci ca Industria să determine, prin creşterea eficienţei economice proprii, în mare măsură, ridicarea eficienţei în întreaga economie naţională, iar acest accent esenţialmente calitativ evidenţiază deosebit de sugestiv procesul de adaptare a industriei la exigenţele moderne, precum şi de consolidare a ei ca ramură conducătoare a economiei naţionale — temelie a progresului general al societății. Remarcabile realizări in producţie m\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\w Studiu cu o înaltă eficienţă In cadrul acţiunii de creare a unor noi capacităţi de producţie şi de înlocuire a unor utilaje cu performanţe depăşite, în uzina noastră a început aplicarea unui studiu tehnico-economic în valoare de 70 milioane lei , ne informează inginerul şef Alex. Preda, de la Uzina mecanică de material rulant „GRIVIŢA ROŞIE.“ Pe această bază, a început construirea unei noi hale, in care se va monta instalaţia de degresat boghiuri montate. Secţia prelucrări mecanice a fost dotată cu o nouă maşină de rabotat cu masa de 2 500 mm şi cu o maşină de frezat prin copiere, cu comandă electronică. Aceasta va contribui la mărirea numărului de repere executate prin matriţare. Succese ale chimiştilor* — In afara unor substanţiale sporuri tie producţie (5 milioane lei producţie globală şi 3,3 milioane lei producţie marfă, ceea ce depăşeşte cu mult angajamentul asumat în cinstea semicentenarului partidului) uzina „POLICO- I.OR“ — ne spune ing. Stelian Navrea, directorul tehnic al Grupului Industrial de lacuri şi vopsele , înscrie pe graficul întrecerii un bogat sortiment de produse. Dintre acestea relev doar câteva : trei sortimente de emailuri în circa zece poziţii coloristice pentru autoturismele „Dacia“, lacuri carbonidice destinate finisării mobilelor, precum și grunduri și emailuri pentru frigidere electrice. • La uzina „TIMPURI NOI” se află Intr-un stadiu avansat de asimilare motorul D 120. Noul produs are o putere de circa 5 ori mai mare şi o greutate inferioară faţă de tipul de motor similar aflat In producţia curentă. • In cadrul unităţii revizia de vagoane „Griviţa” au fost amenajate, prin autoutilaje, un atelier de reparat frâne moderne de mare putere şi un atelier dotat cu aparatură electronică necesară verificării noilor vagoane de călători. • Cele 7 vagoane cisternă, înregistrate ca restanţe din lunile anterioare la Uzina de utilaj chimic „Griviţa roşie“, au fost terminate și predate beneficiarilor. In finalul competiţiei „Omagiu partidului// Mii de formaţii artistice de amatori din întreaga ţară au participat la diversele faze ale celui de al X-lea concurs republican „Omagiu partidului”, dedicat gloriosului semicentenar al P.C.R. In încheierea acestei ample competiţii, aproape 60 dintre cele mai bune formaţii artistice din ţară şi Capitală vor prezenta astă seară, ora 20, în sala ansamblului „Rapsodia Română“, un spectacol muzical-coregrafic, in care se vor întrece în măiestrie, închinând un imn patriei şi partidului, coruri, echipe de dansuri populare, tarafuri, orchestre de muzică ușoară etc. Manifestări consacrate semicentenarului partidului • Astăzi ora 16, la Universal Club are loc o masă rotundă intitulată „împliniri şi idealuri“, participă scriitoarea Gabriela MeHnescu, actrița Daniela Anencov şi ing. Mariana Ionescu. • Miine (ora 9.30), la sediul Comitetului de partid al sectorului 3, va avea loc o întilnire cu vechi membri ai partidului. Cu acest prilej vor fi evocate unele momente din lupta şi activitatea partidului nostru. Totodată, participanţii la această manifestare vor vizita locuri şi crrse memoriale din Capitală. • Joi, ora 18.30, la Casa de cultură „Nicolae Bălcescu“ , va avea loc un montaj muzical-coregrafic, închinat semicentenarului partidului şi Zilei victoriei, îşi vor da concursul un grup de actori de la Teatrul „L. S. Bulandra“ şi formaţiile artistice ale Casei de cultură. In holul hotelului „Nord” s-a deschis o expoziţie închinată semicentenarului partidului. Elevii Şcolii populare de artă expun numeroase lucrări în aramă, picturi pe sticlă, covoare, ceramică, tapiserie etc. în Editura militară P.C.R. în viaţa social-politică a tarii. 1921-1944" linie ascendentă. Sunt anii în care partidul, în condiţiile ilegalităţii, a căutat şi a găsit, mereu, acele forme şi metode de activitate care să-i permită afirmarea rolului său de avangardă a proletariatului, de neobosit promotor al intereselor vitale ale întregii naţiuni. Acestei perioade — cînd „acţionînd... din adîncă ilegalitate şi înfruntînd teroarea aparatului represiv al statului burghezo-moşieresc, partidul comuniştilor a organizat, a mobilizat şi dinamizat masele populare, toate forţele progresiste şi patriotice în lupta pentru drepturi şi libertăţi economice şi politice, contra pericolului fascismului şi a dominaţiei acestuia, pentru independenţa şi suveranitatea ţării, avînd ca ţel suprem făurirea unei orînduiri noi, victoria socialismului şi comunismului pe pămîntul României“ — îi este închinat volumul de faţă, apărut în Editura militară. Inmănunchind o culegere de studii realizate sub egida Institutului de studii istorice şi social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R., In glorioasa istorie semicentenare a partidului, perioada cuprinsă intre momentul creării sale şi cel al eliberării ţării de sub jugul fascist cuprinde fapte, momente şi evenimente al căror dramatism se înscrie pe o cartea reliefează, cu autoritatea pe care i-o conferă cercetarea unui vast şi complex material documentar, poziţiile înaintate pe care s-a situat partidul comunist de-a lungul a aproape două decenii şi jumătate de istorie. Evoluţia continuu ascendentă a partidului — simbolizînd şi întruchipînd tot ce era mai înaintat în societatea românească, legat prin cele mai strînse fibre ale sale de factori de progres din acei ani — este redată cu o deosebită acurateţe ştiinţifică în paginile volumului. Autorii studiilor s-au străduit şi au reuşit să reconstituie astfel pagini nemuritoare ale trecutului de luptă consecventă şi necurmată dusă de către partidul comunist. File cuprinzînd, nu rareori, momente şi evenimente mai puţin cunoscute, în al căror ansamblu ineditul şi ideea novatoare sunt din plin reprezentate, evidenţiind cu forţa faptelor de viaţă politica realistă, lucidă, competentă a Partidului Comunist Român, lupta eroică a comuniştilor — mergînd pînă la sacrificiul suprem — pentru împlinirea idealurilor de eliberare socială şi naţională ale întregului popor. Afişul—prezenţă artistică Cuvîntul şi imaginea artistică se întilnesc unitar în afiş ; de fapt, aici, se manifestă strînsa legătură dintre pictură, grafică, arhitectură, arta decorativă şi textul propagandistic. Este recunoscută importanţa afişului, neconcepînd un oraş fără prezenţa lui artistică ornamentală şi, mai ales, fără capacitatea sa de informare şi mobilizare la diferite manifestări şi evenimente politice, sociale, culturale, economice şi comerciale. Afişul a devenit un element activ al străzii. Prin sinteza imaginii şi laconismul cuvintelor folosite, el trebuie să convingă emoţionind. De aceea expoziţiile de afişe ale pictorilor L. Ploscă, deschisă recent la „Galateea”, ca şi cea a lui Eugen Mihalachi, organizată, mai de mult, în holul Teatrului Mic, sunt prilejuri de meditaţie asupra acestui gen al artelor plastice. Aşa după cum demonstrează expoziţia pictorului Ploscă, afişul a cunoscut o evoluţie interesantă, de la afişul gravat şi cu imagini naturaliste la cel imprimat şi realizat în spiritul tendinţelor moderne, cu culori îndrăzneţe şi compoziţii geometrice şi op-art. Afişul a trecut de la gestul artizanal la experienţa, precizia şi siguranţa tehnicianului, sau la fantezia inepuizabilă a pictorului. Expoziţia lui Ploscă, diversă în conţinutul afişelor prezentate, este, astfel, o demonstraţie a posibilităţilor acestui gen artistic, ce poate servi, cu maximum de eficacitate, difuzarea unor informaţii sociale, culturale, comerciale şi turistice. Lui Ploscă îi sînt, însă, mai la îndemînă afişele culturale prin facilitatea şi meşteşugul realizării unor compoziţii geometrice de mare efect plastic şi vizual. Ploscă reuşeşte să transforme cuvîntul (textul afişului) într-un semn plastic, îl creează cu o bogată fantezie, integrîndu-l unitar şi organic in compoziţia artistică. Portret din expoziţia organizată la Teatrul Mic Inedit şi improvizaţie La Teatrul Mic, ValiSios expune pictură , portrete, peisaje, compoziţii simbolice cu cai, flori. O manieră naivă în descrierea personajelor şi în realizarea compoziţiei determină ca lucrările sale să penduleze între inedit şi improvizaţie, dacă o sinceritate în colorit şi un desen nu ar caracteriza o voinţă şi personalitate artistică în devenire. Arta sa aparţine expresionismului figurativ popular, gen ce apare intirziat în arta noastră contemporană, confundîndu-si adesea cu arta naivă. Valimos urmăreşte, însă, surprinderea unor tipuri de oameni, inedite ca aspect/ literaturizează subiectul plastic, preferă pitorescul peisajelor. Cu mai multă grijă pentru armonia cromatică a ansamblului compoziţional ea va ajunge la un stil şi o expresie artistică proprie. Recunoscînd că şcoala este o instituţie complexă de educaţie şiformare a personalităţii, în cadrul ei arta plastică are un rol special, ca aplicaţie practică şi teoretică, contribuind la dezvoltarea unoi estetici a formelor. De aceea descoperirea aplicării unui spirit nou în Introducerea artei în viaţa şcolarilor, aşa cum am aflat la Şcoala generală nr. 108 din cartierul Berceni, unde preocuparea Intensă pentru artă a creat o nouă ambianţă şi stimulare spirituală, este demnă de a fi semnalată şi mai atent studiată, constituind un fenomen remarcabil social şi estetic. Şcoala nr. 108 s-a transformat, prin iniţiativa directorului ei Mihai Ioan Teodorescu şi a profesorului de desen, pictorul A. Acasandrei, intr-un veritabil muzeu, in care te întâlneşti cu opere remarcabie , ca valoare artistică, ala unor artişti contemporani de prestigiu, completate de expunerea creaţiilor originale ale tinerelor talente. Şcoala se bucură de opere semnate de I. Pacea, I. Biţan, Mihaela Eleutheriade, P. Achitenie, I. Blendea, Sultana Maltec, Th. Simionescu, Ion Grigore, I. Minea şi, firesc, de A. Acasandrei, sufletul constituirii acestui muzeu. In cinstea aniversării semicentenarului P.C.R., unele lucrări au fost realizate special şi donate şcolii, ca o interesantă şi amplă compoziţie „Pacea“ a pictorului Acasandrei, ce domină sala consiliului profesoral Dascălul de artă şi cel de lucru manual au antrenat şcolarii în ornamentarea localului realizind după schiţele lui Acasandrei mese şi scaune din metal, forme ornamentale din metal pentru flori, vitralii şi un mic bazin din mozaic pentru o fintînă arteziană. Surpriza merge mai departe, vizind în parcul şcolii un monument din metal şi beton, de proporţii impunătoare, dominînd spaţiul şi simbolizînd elanul colectiv, prorgresul şi avîntul spiritului uman. Arta contemporană pătrunde în viaţă, îşi cucereşte dreptul de existenţă, devine necesară. Unitatea dintre arta plastică şi arhitectură, dintre arta actuala şi cadrul funcţional educativ al şcolii, dintre lucrările elevilor, de o fantezie şi naivitate inedită şi spiritul modemn de sinteză şi căutări îndrăzneţe ale artiştilor consacraţi, este fenomenul revelator al acestui muzeu şcolar. In mişcare şi devenire. Toate acestea creează o viziune de ansamblu nouă, o stare de civilizaţie elevată, un bilanţ exhaustiv al activităţilor artistice ale epocii noastre. Imaginile pictorilor amintiţi, ce ornamentează culoarele şi sălile spaţioase, transmit vigoare, spirit creator, Invită la gîndire şi Îndrăzneală de a te exprima personal, prezentat de MIRCEA DEAC ARTA CONTEMPORANĂ Şl ŞCOLILE RETROSPECTIVĂ MUZICALĂ Sala mică a Palatului a găzduit recitalul unei tinere violoniste, a cărei activitate a fost meritorie, în ultima perioadă, prin colaborările cu Filarmonica şi Orchestra de Studio a Radioteleviziunii. Gabriela Ijac este acum o prezenţă care impune prin tenacitatea manifestată în formarea personalităţii sale, în spinosul drum al carierei concertistice. Recitalul la care am asistat confirmă parcurgerea acestui drum cu paşi siguri. Nu am putea spune încă, gîndindu-ne la Sonata în Mi bemol major de Mozart sau la Sonata de Brahms, că Gabriela Ijac şi-a rezolvat toate problemele pe care asemenea partituri le pun. Pentru Mozart, am aştepta încă o mai limpede clarificare a frazării, o luminozitate mai pronunţată a tonului (mai ales că replica pianistei, Florina Cozighian, a creat ambianţa adecvată). Deocamdată, preferăm în interpretarea Gabrielei Ijac suitele de miniaturi — Dansurile româneşti de Bartók, redate cu vervă şi temperament, sau Mica suită de Mihail Jora, în care a îmbinat lirismul cu candoarea imaginilor. Florina Cozighian, la rîndul său, deşi uneori voit s-a situat pe plan secund, ne-a îngăduit, totuşi, să-i apreciem disponibilitatea stilistică, acurateţea jocului pianistic. In cadrul unui recital de poezie şi muzică am avut prilejul să-l reascultăm pe unul dintre apreciaţii tineri cîntăreţi laureaţi ai Concursului „George Enescu* — basul Ionel Pantea. O foarte rodnică activitate pe scenele mai multor teatre europene explică absența, aproape patru stagiuni, a acestui sensibil interpret de lieduri. In colaborare cu pianistul Ferdinand Weiss, Ion Pantea a cîntat ciclul de Șapte lieduri (pe versuri de Clement Marat) de George Enescu şi trei lieduri de Debussy, pe versuri de Baudelaire. Bunei impresii pe care o aveam despre stilul său de a crea imagini viabile într-un cadru miniatural i se adaugă constatarea unui impresionant progres în măiestria conducerii vocii, pe care o stăpînește cu fermitate, pînă In cele mai subtile nuanţa, Simfonicul Filarmonicii cuprindea două momente capabile să atragă interesul auditoriului. Prezenţa pianistului Harry Datyner, interpret al Concertului unui bemol major de Mozart, nu are nevoie de elogioase comentarii. Suficient poate să subliniem că prin întreaga ambianţă a interpretării corespunde întru totul exigenţelor unei redări convingătoare, ca stil şi expresie mozartiană, ceea ce este foarte mult. Al doilea element interesant al concertului îl constituia prima audiţie a Cantatei „Soclu pentru timp" de Liviu Glodeanu, piesă menită să efagieze simbolic vibraţia „evului fierbinte“ al luptelor muncitorimii. Densitatea scriiturii, echilibrul folosirii solistului (baritonul Dionisie Konya) şi corului, în relaţia cu orchestra simfonică, dezvăluie o sinceră angajare a mesajului, fără nici o concesie convenţională. De altfel, Liviu Glodeanu este un muzician matur, care ştie să-şi rostească ideile. Succesul concertului se datorează în aceeaşi măsură şi dirijorului Mircea Cristescu, care a avut partea sa de aplauze pentru „Neterminata“ de Schubert şi Variaţiunile de Brahms. GRIGORE CONSTANTINESCU Mpetamorfoza în cineast a prozatorului Nicolae Breban stîrneşte, în aceste zile, vii discuţii în presă. Este, de altfel, cert că în contextul filmului românesc de actualitate. Printre colinele verzi aduce, pozitiv, o deschidere de idei care merită să fie relevată. Ceea ce pare iniţial o enigmă poliţistă intr-un orăşel muncitoresc se dovedeşte, către final, printr-o surprinzătoare schimbare de direcţie, o tulburătoare parabolă îndreptată împotriva intoleranţei. Nicolae Breban a încercat nu atît un film epic, ci unul-dezbatere, un film în care dramatic este nu „story“-ul ci ciocnirea de idei, lansate cu patimă, cu febră, uneori chiar cu fanatism. Straniul suflu de nebunie care bîntuie universul interior al acestor „animale bolnave”, predilecţia spre sondarea zonelor obscure ale sufletului uman, apropie climatul eroilor lui Breban de cel al lui Dostoievsky (Pe această linie am fi chiar tentaţi de analogii : setea de puritate a lui Paul şi Incapacitatea sa de acţiune ne amintesc de cneazul Mîşkin, după cum aparenta inocenţă cu care Arion sădeşte în prozelitul său sămînţa crimei, îl evocă pe Ivan Karamazov în relaţiile sale ambigue cu un alt Miloia, cu Smerdiakov). Istoria „Animalelor bolnave“ este însă profund originalii cu atît mai fertili cu cît includea virtualităţile unei transpuneri cinematografice moderne. Ceea ce se cuvine remarcat însă, este că interesul stîrnit de roman nu şi-a găsit corespondentul în frecvenţa publicului la cinematograf. Slabul ecou înregistrat in sala de proiecţie ne pare direct legat de o inconsecvenţă a creatorului filmului, de faptul că el şi-a oprit adaptarea propriului roman, undeva la graniţa dintre cuvînt şi imagine. Problema care se pune oricărei transcrieri în limbajul unei alta arte este — se ştie — descoperirea uneltelor specifice. Or, tocmai aici, in insuficienţa cu care realizatorul filmului şi-a pus şi a rezolvat această chestiune, se află şi punctul de maximă vulnerabilitate al tentativei scriitorului. Sosit în studio direct de la masa de scris, fără o tranzitorie ucenicie, el s-a simtit mai sigur la armele sale literare, mai legat de un material căruia ii dăduse deja o structură definită Problema imaginii nu s-a mai pus decît complementar, ca o ilustrare a unor pagini de proză (transferate, de altfel, direct în admirabila lectură a lui Dan Nutu), ca un liant între diferitele monoloage, cinematograful devenind un simplu pretext „ancilla... litteraturae“ dacă ne este îngăduită parafraza unui celebru dicton. A rezultat un „film” paradoxal, în care unii se grăbesc să vadă o inovaţie acolo unde alţii recunosc străvechea eroare a primilor ani ai cinematografului vorbitor : supremaţia coloanei de sunet. Monoloagele murmurate de Paul în interminabilele sale peregrinări, ca şi excelenta partitură a compozitorului Tiberiu Olah devin punctul de sprijin al peliculei. Fără îndoială, „bucăţile” citite sunt relevante pentru meşteşugul scriitorului. Cinematograful este însă spectacol, el poate fi şi spectacol de idei, dar în imagini, şi caracteristica filmului lui Nicolae Breban rămîne mereu discrepanţa dintre forţa de sugestie a prozei citita şi lipsa de expresivitate a imaginii. Tocmai această lipsă de expresivitate a imaginii duce la alterarea unor personaje şi a unor semnificaţii din roman. S-a vorbit, deja, despre funcţia delirului în partitura cîtorva dintre personajele filmului — Paul, Miloia sau Arion. Dar delirul acesta trăieşte, în film, numai prin intermediul cuvîntului. Cînd realizatorul încearcă o vizualizare a delirului, el o face prin mijloace rudimentare şi convenţionale, marcînd brutal, printr-un viraj de culoare a peliculei, limita dintre real şi fantastic. La fel de direct, fără acel „halou” de mister şi incertitudine, este transpus în imagine, de pildă, momentul uciderii lui Arion, pe care, în roman, Paul îl privea epuizat de febră și asurzit de vuietul său interior, ca pe o nălucire. Insuficiența mijloacelor de expresie duce, astfel, la impresia falsă că Paul nu e decît un laș care își exaltă, contradictoriu, în final, „inima, ca un steag“, în vreme ce personajul acesta rămîne un om care — aidoma eroului din Blovr-Up al lui Antonioni, deşi din cu totul alte motive — nu mai ştie dacă ceea ce a văzut e realitate sau nălucire. In aceste condiţii în care personajele şi firul epic îşi pierd coerenţa, spectatorul neiniţiat — care n-a citit anterior romanul — n-are altceva de făcut decît să consulte modelul literar ecranizat. Cum altfel, decît din roman, ar mai putea înţelege că la ora la care Paul îl deştepta, înspăimîntat, pe Miloia, anunţîndu-i asasinarea liceanului, acesta de fapt trăia încă, şi fanaticul prozelit avea să-şi îndeplinească crima datorită, tocmai, acestei false alarme 7 Cum altfel decît recurgînd la lectură ar mai putea să-și formeze o părere despre Irina, unul dintre cele mai vii și mai bogate personaje ale romanului, redusă în film — datorită și nefericitei alegeri a interpretei Emilia Dobrin — la o prezentă cu totul fantomatică 7 Fără îndoială că în drumul complex pe care îl parcurge un material literar către traducerea sa în imagini sunt inerente unele renunţări la personaje şi episoade, dar aceasta în condiţiile unei reorganizări generale de structură, care nu admite goluri sau salturi nejustificate. In ecranizarea de faţă, însă, tehnica de bază este detaşarea La graniţa dintre cuvint şi imagine .Printre colinete verzi ecranizate de Nicolae Breban, după romanul său „Animale bolnave“. Distribuţia Dan Nuţu (Paul), Mircea Albulescu (Arion) Vasile Niţulescu (Miloia), Ion Dichiseanu (Voştinaru), Ion Caramitru (Mateiaș) etc. Imaginea Aurel Kostrakievici. Muzica Tiberiu Olah. I Corul II „Madrigal I la virsta amintirilor. La împlinirea a opt ani de la in primele clipe de muzică dăruite de corul Madrigal, un eveni- fment editorial marchează trece- gS rea timpului adolescenţei de aur. ţi Monografia dedicată acestui măiestrit ansamblu coral tşl pro- jj pune să oglindească. Interpretin’! ;S datele unei Istorii de abia desfăgşurate, evoluţia şi rezultatele gmuncii închinate artei de către g un mănunchi de tineri, conduşi g de Marin Constantin. Etapele a- g firmării, drumul spre consacrarea g mondială, acumularea treptată a -c succeselor, se deapănă prin faţa g cititorului. Să adăugăm cîteva g consideraţii legate de modalităţi g de Interpretare specifice acestei g formule corale, o cuprinzătoare g bibliografie, lista repertoriului, g a discurilor, itinerarul complet g al concertelor (1963—1971), pentru g a avea o idee clară asupra a ceea g ce poate oferi această micromo g nografie, semnată de Viorel Cos g ma. Nu tn ultimul Tind, trebuie g semnalate si elementele de Infor- grafie iconografică, care reconsti- g tuie o zviată tn Imagini• a *Mag drigalului, pe cele mai diferite g scene, In momentele de studiu g intens sau tn cele de relaxare de g după concert. Depăşind cadrul g unui material de simplă Infor- g mare, viztnd Intenţia de a deveni g primul volum dedicat vieţii ar g tistice a acestui merituos ansam- g blu, micromonografia are prind- g pala calitate de a da unor rea- gizări dimensiunile juste ale orna- golului. -? Gr. C. I 44 g • Astăzi, ora 17, are loc o nouă reuniune a clubului „Femina“, de la Casa de cultură a sectorului 8. Printre invitaţi se numără prof. univ. dr. Ana Aslan, prof univ. Elena sîrbu, actorii Kinea Tomoroveanu, H. Nicolaide, cântăreţul de muzică populară Ştefan Lazărescu. • In cleiul conferinţelor muzicale iniţiate de A T.M. În sala din str. Franklin nr. 12—14, mâine după-amiază (ora 18), dirijorul Nicolae Niculescu, directorul Liceului de muzică nr. 1, va vorbi despre „Noi probleme de Interpretare In muzica corală“. Exemplificările cu lucrări din creaţia originală şi universală a genului — vor fi susţinute de o formaţie corală a liceului menţionat. brută, directă, spre ilustrare, a unor fragmente de roman, ansamblul pierzând atît coerenţa cît şi fluiditatea. A găsi, în mod paradoxal, tocmai în slăbiciunile de bază ale filmului, „soluţii spontane, îndrăzneţe, nealiniere la convenţii şi... avangardă !* — aşa cum s-a făcut, în unele comentarii, ne pare o încercare de speculaţie fără perspective, ce n-ar putea avea altă urmare decît o regretabilă confuzie de valori. Cu atît mai regretabilă cu cit, dincolo de stîngăciile destul de frecvente, fireşti debutului unui scriitor trecut direct la comanda unui platou de filmare, unele din secvențele filmului ne fac să întrevedem o personalitate regizorală nu lipsită de interes. Există unele pasaje convingătoare ca, de pildă, primul moment din dormitorul comun, cînd vuietul vocilor se estompează o dată cu aţipirea lui Paul, sau ca acel cadru găsit de Aurel Kostrakievici în care Paul, monologînd, este filmat plutind lunatic peste acoperişurile cu olane r roşii, şi se mai conturează cîteva performanţe interpretative care atrag atenţia asupra lui Nicolae Breban, îndrumătorul de actori. Dan Nuţu apare, după un interminabil şir de repetări ale personajului din Dimineţile unui băiat cuminte, vindecat de grimasele care-l ameninţau cu manierismul. Ion Dichiseanu, cu amestecul său de tandreţe faţă de victimă şi beţie a puterii, realizează una din cele mai complexe apariţii din cariera sa cinematografică, Mircea Albulescu într-un Arion de impunătoare forţă. Vasile Niţulescu, redîndu-l pe ambiguul Miloia, Ion Caramitru spontan şi exploziv în Mateiaş — cu toţii creează impresia unei echipe omogenizate de o fermă voinţă regizorală. Pe lingă aceasta, ar mai fi fost necesară însă și convingerea că cinematograful este o artă autonomă care nu poate fi subordonată literaturii, că un scriitor-cineast este dator să descopere mijloace de vizualizare egale ca forţă, dar în nici un caz identice ca natură, cu cele din proza ta. T. Caranfil Mircea Albulescu și Ion Caramitru intr-o scenă din film