Informatia Bucureştiului, mai 1971 (Anul 18, nr. 5500-5524)

1971-05-04 / nr. 5501

(Urmare din pag. 1) miei naţionale, fapt evidenţiat prin locul pe care-l ocupă în crearea pro­dusului social şi a venitului naţional. Prin valorificarea superioară a resur­selor naturale şi prin crearea unor noi surse de materii prime, prin do­tarea tehnică la un nivel înalt a tu­turor ramurilor economiei, industria a contribuit la sporirea intr-un ritm accelerat a producţiei de bunuri ma­teriale şi dezvoltarea impetuoasă a tuturor ramurilor, asigurînd creşterea nivelului material şi spiritual al în­tregii societăţi. In acelaşi timp, re­partizarea armonioasă a forţelor de producţie pe întreg teritoriul ţării a determinat ridicarea economică a tu­turor judeţelor şi localităţilor, creşte­rea productivităţii muncii sociale şi îmbunătăţirea în continuare a gradu­lui de ocupare a forţei de muncă, prin atragerea unei părţi a populaţiei ocu­pate în agricultură. T­upă două decenii de economie pla­nificată, în 1970 — an ultim al unui cincinal care din punct de vedere al ritmului de dezvoltare ne situează pe unul dintre primele locuri din lume — industria noastră a realizat, într-o singură lună, producţia anului 1950. Ţinînd seama de ritmul cel mai înalt obţinut între cele două războaie mon­gale, acest nivel ar fi putut fi atins abia­ în primul deceniu al secolului următor, fapt care confirmă elocvent superioritatea noilor relaţii social-eco­­nomice şi justeţea deplină a politicii economice a partidului. Menţinerea ritmului ridicat de In­dustrializare constituie o necesitate obiectivă a economiei naţionale, de­ (Urmare din pag. I) ..un oraş mic in mijlocul unui sat mare“. Un gazetar străin, in goană prin oraş, scria atunci . ..In Bucureşti totul stă sub semnul lui PSEUDO. Pseudo­cultură, pseudo-civilizaţie. Sin­gurul lucru care nu stă sub zodia lui PSEUDO, e mizeria*. Triste cuvinte şi tristă înfăţi­şare a realităţii. Fiindcă — chiar dacă reportajul respectiv deforma, intr-o anumită măsu­ră, datele — nu e mai puţin adevărat că oraşul de acum treizeci de ani era o chintesen­ţă a unor contradicţii ireductibi­le : un centru al huzurului şi o periferie a nevoilor şi a sufe- CURTEA VECHE finţelor i­­ă număr. Această imagine nu o mai poţi intilni decit în fotografiile muzeelor, vestigii ale unui trecut de osîn­­dă. Intr-un sfert de veac, echi­valent cu secole, Bucureştii au renăscut nu numai în propor­ţii fizice, adecvate unei epoci de­­măreţie şi renaştere istori­­cică, dar şi în dimensiuni mo­rale , au defilat prin faţa tri­bunei oficiale, în ziua de 1 Mai, munca şi construcţia, ştiinţa şi cultura, arta şi sportul, biruinţe ale unui oraş tînăr, puternic, cutezător în iniţiative şi demn de trecutul său glorios. Toate aceste miracole au fost posibile graţie unuia singur, în­scris în inimile bucureştenilor, ca o nepieritoare efigie a erois­­mului Aici, in mijlocul acestui oraş, intr-un sediu neîncăpător de pe strada Sfîntul Ionică, s-a născut, prin votul marii majori­ete a ch­ogaţilor la primul Congres, Partidul Comunist Român.^ Cincizeci de ani şi o întreagă Istorie. Jumătatea unui secol In care Bucureştii — ca toate oraşele si satele tării — au parcurs drumul de la o ,,Curte veche” a unor vestigii feudale si capitaliste, pînâ la Bucureştii de azi, metropolă de izbînzi a României socialiste. Astfel înţelese lucrurile, re­constituirea ,,Curţii Vechi” în culorile ei originare, cu pitores­cul­­ei de stampă a cartierului, capătă valoarea unui simbol. Văzîndu-l, generaţiile tinere vor înţelege ce a fost şi vor retrăi emoţia unui trecut ce nu se cade a fi uitat vreodată. Ne obligă la memorie pre­zentul de împliniri al unui oraş care îşi priveşte viitorul cu mîndrie, încredere şi speranţă. ndustrializarea socialistă, temelia progresului general al societăţii curgînd firesc din soluţia de bază a dezvoltării, care leagă organic pro­gresul economic, social şi cultural de creşterea producţiei materiale pe ca­lea industrializării socialiste. Din acest punct de vedere continuarea fermă a industrializării, repartiţia corespun­zătoare a venitului naţional, se reco­mandă ca factori decisivi pentru re­ducerea treptată a decalajului ce ne desparte de ţările industriale dezvol­tate, ca premise hotărîtoare pentru extinderea participării economiei ro­mâneşti la circuitul economic mon­dial. Propunîndu-şi asemenea fundamen­tale obiective, în consens deplin cu voinţa şi aspiraţiile întregului popor, politica economică a partidului nos­tru se caracterizează printr-o înaltă eficienţă, ce îşi găseşte izvorul în aplicarea creatoare a principiilor ge­nerale ale învăţăturii marxist-leninis­­te la condiţiile concrete ale ţârii noas­tre. Documentele Congresului al IX-lea, ale Conferinţei Naţionale şi ale Congresului al X-lea constituie în acest sens un strălucit exemplu de gîndire ştiinţifică, de ana­liză a realităţii şi perspectivei, de ar­monioasă îmbinare între posibilităţi şi necesităţi. Se cuvine subliniat aici, caracterul său de fermă principiali­tate şi continuitate dialectică. Esenţă a procesului de industrializare socia­listă, dezvoltarea mai accentuată a industriei grele constituie o opţiune fundamentală a tuturor planurilor noastre, justificată de faptul că numai pe această bază se poate asigura re­producţia lărgită, extinderea şi inten­sificarea procesului de valorificare a resurselor şi creşterea competitivităţii comerţului exterior. In cadrul sectoru­lui A, a cunoscut o continuă conso­lidare poziţia industriei energiei elec­trice, a metalurgiei, construcţiilor de maşini şi chimiei — ramuri de im­portanţă economică hotărîtoare. Creş­terea cu precădere a industriei grele a fost însoţită de asigurarea unor rit­muri susţinute de dezvoltare a ramu­rilor industriale producătoare de bu­nuri de consum, în vederea armo­nizării nivelului şi structurii produc­ţiei cu cerinţele tot mai mari ale populaţiei. Dezvoltarea producţiei bu­nurilor de consum se caracterizează prin concentrarea unor eforturi de amploare pentru a se asigura o creş­tere importantă a capacităţilor şi a nivelului tehnic al instalaţiilor, astfel încât, o dată cu recuperarea rămînerii în urmă a acestui sector, să se asi­gure o calitate ridicată şi o largă diversitate a producţiei. Această orien­tare oglindeşte posibilităţile economiei naţionale de a menţine un ritm înalt de industrializare în condiţiile ridi­cării continue a nivelului de trai. Despre modul cum au prins viaţă aceste principii directoare vorbesc, cu deosebită elocvenţă, realizările obţi­nute în cincinalul 1966—1970. Pentru consolidarea şi lărgirea bazei materi­ale necesare înfăptuirii programului de industrializare, în ritmul şi pro­porţiile propuse, s-au investit fon­duri mult trai mari decît în peri­oada anterioară de 10 ani. In re­partizarea investiţiilor pe ramuri s-a ţinut seama de necesitatea construirii unor capacităţi corespunzătoare nive­lurilor de producţie stabilite şi de asigurarea creşterii în continuare, în ritm susţinut, a producţiei şi după 1970. Corespunzător cerinţelor moder­nizării structurii economiei naţionale, cea mai mare parte a fondurilor a fost orientată spre acele ramuri in­dustriale care au un rol hotăritor în asigurarea progresului tehnic. Astfel, în industria energiei electrice şi ter­mice, a combustibilului, metalurgiei feroase şi neferoase, construcţiilor de maşini şi chimică, s-au realizat în perioada 1966—1970 circa 76,4 la sută din totalul investiţiilor industriale. Fondurile destinate chimiei au deţinut cea mai mare pondere în investiţiile industriale, depăşind volumul total realizat în această ramură de la în­ceputul perioadei da economie pla­nificată pînă în anul 1965. De aseme­nea, cea mai mare contribuţie la creşterea producţiei industriale au avut-o unităţile puse în funcţiune în siderurgie, energetică, chimie, in­dustrie uşoară şi alimentară, ramuri în care s-a obţinut la nivelul anului 1970 circa 70 la sută din volumul total al producţiei noilor Întreprinderi. La construirea capacităţilor de pro­ducţie s-au avut în vedere unităţi astfel dimensionate încât să se asigure o eficienţă economică ridicată, prin­tr-o productivitate înaltă, reducerea substanţială a preţului de cost şi spo­rirea calităţii produselor. In acest scop s-a optat pentru întreprinderi mari sau grupuri integrante, dotate cu tehnică modernă şi tehnologii avan­sate. Concomitent au fost realizate unităţi mijlocii sau chiar mici, pro­filate şi specializate riguros, Înzes­trate cu Instalaţii moderne, care, în anumite condiţii, prezintă avantaje economice certe. Promovarea cu intensitate a tehnicii şi tehnologiei moderne, perfecţionarea conducerii şi organizării producţiei şi a muncii, s-au reflectat pozitiv în creşterea eficienţei economice a în­tregii activităţi industriale, criteriu principal de judecată in toate iniţia­tivele şi deciziile de politică econo­mică. A fost continuată, in mod con­secvent, orientarea spre o industrie dinamică şi complexă, rentabilă şi competitivă care să constituie suportul principal pentru îndepli­nirea sarcinilor pe care le im­plică vastul proces de făurire a so­cietăţii socialiste multilateral dez­voltate. Problema eficienţei eco­nomice a căpătat o importan­ţă­ fundamentală ca directă ur­mare a rolului hotăritor pe care pro­ducţia industrială II deţine în produc­ţia materială şi crearea venitului na­ţional, a amploarei programului de investiţii ce îi este afec­tat. Este întru totul firesc deci ca Industria să determine, prin creşterea eficienţei economice proprii, în mare măsură, ridicarea eficienţei în întreaga economie naţională, iar acest accent esenţialmente calitativ evidenţiază deosebit de sugestiv pro­cesul de adaptare a industriei la exi­genţele moderne, precum şi de con­solidare a ei ca ramură conducătoare a economiei naţionale — temelie a progresului general al societății. Remarcabile realizări in producţie m\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\w Studiu cu o înaltă eficienţă In cadrul acţiunii de creare a unor noi capacităţi de producţie şi de în­locuire a unor utilaje cu performan­ţe depăşite, în uzina noastră a în­ceput aplicarea unui studiu tehni­­co-economic în valoare de 70 mi­lioane lei , ne informează inginerul şef Alex. Preda, de la Uzina me­canică de material rulant „GRIVIŢA ROŞIE.“ Pe această bază, a început construirea unei noi hale, in care se va monta instalaţia de degresat bo­ghiuri montate. Secţia prelucrări me­canice a fost dotată cu o nouă ma­şină de rabotat cu masa de 2 500 mm şi cu o maşină de frezat prin co­piere, cu comandă electronică. Aceasta va contribui la mărirea nu­mărului de repere executate prin matriţare. Succese ale chimiştilor* — In afara unor substanţiale sporuri tie producţie (5 milioane lei producţie globală şi 3,3 milioane lei producţie marfă, ceea ce depăşeşte cu mult an­gajamentul asumat în cinstea semicen­tenarului partidului) uzina „POLICO- I.OR“ — ne spune ing. Stelian Navrea, directorul tehnic al Grupului Industrial de lacuri şi vopsele , înscrie pe gra­ficul întrecerii un bogat sortiment de produse. Dintre acestea relev doar câteva : trei sortimente de emailuri în circa zece poziţii coloristice pentru autoturismele „Dacia“, lacuri carboni­­dice destinate finisării mobilelor, pre­cum și grunduri și emailuri pentru frigidere electrice. • La uzina „TIMPURI NOI” se află Intr-un stadiu avansat de asimilare motorul D 120. Noul produs are o putere de circa 5 ori mai mare şi o greutate inferioară faţă de tipul de motor similar aflat In producţia cu­rentă. • In cadrul unităţii revizia de va­goane „Griviţa” au fost amenajate, prin autoutilaje, un atelier de reparat frâne moderne de mare putere şi un atelier dotat cu aparatură electronică necesară verificării noilor vagoane de călători. • Cele 7 vagoane cisternă, înregistrate ca restanţe din lunile anterioare la Uzina de utilaj chimic „Griviţa roşie“, au fost terminate și predate benefi­ciarilor.­­­­ In finalul competiţiei „Omagiu partidului// Mii de formaţii artistice de amatori din întreaga ţară au par­ticipat la diversele faze ale celui de al X-lea concurs republican „Omagiu partidului”, dedicat glo­riosului semicentenar al P.C.R. In încheierea acestei ample compe­tiţii, aproape 60 dintre cele mai bune formaţii artistice din ţară şi Capitală vor prezenta astă seară, ora 20, în sala ansamblului „Rap­sodia Română“, un spectacol mu­­zical-coregrafic, in care se vor întrece în măiestrie, închinând un imn patriei şi partidului, coruri, echipe de dansuri populare, ta­rafuri, orchestre de muzică ușoară etc. Manifestări consacrate semicentenarului partidului • Astăzi ora 16, la Universal Club are loc o masă rotundă in­titulată „împliniri şi idealuri“, participă scriitoarea Gabriela Me­­Hnescu, actrița Daniela Anencov şi ing. Mariana Ionescu. • Miine (ora 9.30), la sediul Comi­tetului de partid al sectorului 3, va avea loc o întilnire cu vechi membri ai partidului. Cu acest prilej vor fi evocate unele momente din lupta şi activitatea partidului nostru. Tot­odată, participanţii la această mani­festare vor vizita locuri şi crrse me­moriale din Capitală. • Joi, ora 18.30, la Casa de cul­tură „Nicolae Bălcescu“ , va avea loc un montaj muzical-coregrafic, închinat semicentenarului parti­dului şi Zilei victoriei, îşi vor da concursul un grup de actori de la Teatrul „L. S. Bulandra“ şi for­maţiile artistice ale Casei de cul­tură. In holul hotelului „Nord” s-a deschis o expoziţie închinată semi­centenarului partidului. Elevii Şcolii populare de artă expun numeroase lucrări în aramă, picturi pe sticlă, covoare, ceramică, tapiserie etc. în Editura militară P.C.R. în viaţa social-politică a tarii. 1921-1944" linie ascendentă. Sunt anii în care partidul, în condiţiile ilegalităţii, a căutat şi a găsit, mereu, acele forme şi metode de activitate care să-i per­mită afirmarea rolului său de avan­gardă a proletariatului, de neobosit promotor al intereselor vitale ale în­tregii naţiuni. Acestei perioade — cînd „acţionînd... din adîncă ilegalitate şi înfruntînd te­roarea aparatului represiv al statului burghezo-moşieresc, partidul comuniş­tilor a organizat, a mobilizat şi dina­mizat masele populare, toate forţele progresiste şi patriotice în lupta pen­tru drepturi şi libertăţi economice şi politice, contra pericolului fascismului şi a dominaţiei acestuia, pentru inde­pendenţa şi suveranitatea ţării, avînd ca ţel suprem făurirea unei orînduiri noi, victoria socialismului şi comu­nismului pe pămîntul României“ — îi este închinat volumul de faţă, apărut în Editura militară. Inmănunchind o culegere de studii realizate sub egida Institutului de studii istorice şi so­­cial-politice de pe lingă C.C. al P.C.R., In glorioasa istorie semicentenare a partidului, perioada cuprinsă intre momentul creării sale şi cel al eli­berării ţării de sub jugul fascist cu­prinde fapte, momente şi evenimen­te al căror dramatism se înscrie pe o cartea reliefează, cu autoritatea pe care i-o conferă cercetarea unui vast şi complex material documentar, po­ziţiile înaintate pe care s-a situat partidul comunist de-a lungul a aproape două decenii şi jumătate de istorie. Evoluţia continuu ascendentă a par­tidului — simbolizînd şi întruchipînd tot ce era mai înaintat în societatea românească, legat prin cele mai strînse fibre ale sale de factori de progres din acei ani — este redată cu o deosebită acurateţe ştiinţifică în pa­ginile volumului. Autorii studiilor s-au străduit şi au reuşit să reconstituie astfel pagini nemuritoare ale trecutu­lui de luptă consecventă şi necurmată dusă de către partidul comunist. File cuprinzînd, nu rareori, momente şi evenimente mai puţin cunoscute, în al căror ansamblu ineditul şi ideea novatoare sunt din plin reprezentate, evidenţiind cu forţa faptelor de viaţă politica realistă, lucidă, competentă a Partidului Comunist Român, lupta eroică a comuniştilor — mergînd pînă la sacrificiul suprem — pentru împli­nirea idealurilor de eliberare socială şi naţională ale întregului popor. Afişul—prezenţă artistică C­uvîntul şi imaginea artistică se întilnesc unitar în afiş ; de fapt, aici, se manifestă strînsa legătură dintre pictură, grafi­că, arhitectură, arta decorativă şi textul propagandistic. Este recunos­cută importanţa afişului, neconce­­pînd un oraş fără prezenţa lui artis­­tică­ ornamentală şi, mai ales, fără capacitatea sa de informare şi mo­bilizare la diferite manifestări şi evenimente politice, sociale, cultu­rale, economice şi comerciale. Afişul a devenit un element activ al străzii. Prin sinteza imaginii şi laconismul cuvintelor folosite, el trebuie să con­vingă emoţionind. De aceea expoziţiile de afişe ale pictorilor L. Ploscă, deschisă recent la „Galateea”, ca şi cea a lui Eugen Mihalachi, organizată, mai de mult, în holul Teatrului Mic, sunt prile­juri de meditaţie asupra acestui gen al artelor plastice. Aşa după cum demonstrează ex­poziţia pictorului Ploscă, afişul a cu­noscut o evoluţie interesantă, de la afişul gravat şi cu imagini naturaliste la cel imprimat şi realizat în spi­ritul tendinţelor moderne, cu culori îndrăzneţe şi compoziţii geometrice şi op-art. Afişul a trecut de la gestul artizanal la experienţa, precizia şi siguranţa tehnicianului, sau la fan­tezia inepuizabilă a pictorului. Expoziţia lui Ploscă, diversă în conţinutul afişelor prezentate, este, astfel, o demonstraţie a posibilităţi­lor acestui gen artistic, ce poate ser­vi, cu maximum de eficacitate, difu­zarea unor informaţii sociale, cultu­rale, comerciale şi turistice. Lui Ploscă îi sînt, însă, mai la îndemînă afişele culturale prin facilitatea şi meşteşugul realizării unor compozi­ţii geometrice de mare efect plastic şi vizual. Ploscă reuşeşte să trans­forme cuvîntul (textul afişului) în­­tr-un semn plastic, îl creează cu o bogată fantezie, integrîndu-l unitar şi organic in compoziţia artistică. Portret din expoziţia organizată la Teatrul Mic Inedit şi improvizaţie L­a Teatrul Mic, Vali­­Sios expune pictură , por­trete, peisaje, compozi­ţii simbolice cu cai, flori. O manieră naivă în descrierea personajelor şi în realizarea compoziţiei determină ca lu­crările sale să penduleze în­tre inedit şi improvizaţie, dacă o sinceritate în colorit şi un desen nu ar caracteriza o voinţă şi personalitate ar­tistică în devenire. Arta sa aparţine expresionismului fi­gurativ popular, gen ce a­­pare intirziat în arta noastră contemporană, confundîn­­du-si adesea cu arta naivă. Vali­mos urmăreşte, însă, surprinderea unor tipuri de oameni, inedite ca aspect/ literaturizează subiectul plas­tic, preferă pitorescul peisa­jelor. Cu mai multă grijă pentru armonia cromatică a ansamblului compoziţional ea va ajunge la un stil şi o ex­presie artistică proprie. R­ecunoscînd că şcoala este o insti­tuţie complexă de educaţie şi­­formare a personalităţii, în cadrul ei arta plastică are un rol spe­cial, ca aplicaţie practică şi teoretică, contribuind la dezvoltarea unoi estetici a formelor. De aceea descoperi­rea aplicării unui spirit nou în Introdu­cerea artei în viaţa şcolarilor, aşa cum am aflat la Şcoala generală nr­. 108 din cartierul Berceni, unde preocuparea In­tensă pentru artă a creat o nouă am­bianţă şi stimulare spirituală, este dem­nă de a fi semnalată şi mai atent stu­diată, constituind un fenomen remar­cabil social şi estetic. Şcoala nr. 108 s-a transformat, prin iniţiativa directorului ei Mihai Ioan Teodorescu şi a profesorului de desen, pictorul A. Acasandrei, intr-un verita­bil muzeu, in care te întâlneşti cu opere remarcabie , ca valoare artistică, ala unor artişti contemporani de prestigiu, completate de expunerea creaţiilor ori­ginale ale tinerelor talente. Şcoala se bucură de opere semnate de I. Pacea, I. Biţan, Mihaela Eleutheriade, P. Achi­­tenie, I. Blendea, Sultana Maltec, Th. Simionescu, Ion Grigore, I. Minea şi, firesc, de A. Acasandrei, sufletul consti­tuirii acestui muzeu. In cinstea aniver­sării semicentenarului P.C.R., unele lu­crări au fost realizate special şi donate şcolii, ca o interesantă şi amplă com­poziţie „Pacea“ a pictorului Acasandrei, ce domină sala consiliului profesoral Dascălul de artă şi cel de lucru manual au antrenat şcolarii în ornamentarea localului realizind după schiţele lui Acasandrei mese şi scaune din metal, forme ornamentale din metal pentru flori, vitralii şi un mic bazin din mo­zaic pentru o fintînă arteziană. Surpri­za merge mai departe, v­izind în parcul şcolii un monument din metal şi beton, de proporţii impunătoare, dominînd spa­ţiul şi simbolizînd elanul colectiv, pror­gresul şi avîntul spiritului uman. Arta contemporană pătrunde în viaţă, îşi cucereşte dreptul de existenţă, de­vine necesară. Unitatea dintre arta plas­tică şi arhitectură, dintre arta actuala şi cadrul funcţional educativ al şcolii, dintre lucrările elevilor, de o fantezie şi naivitate inedită şi spiritul modemn de sinteză şi căutări îndrăzneţe ale artişti­lor consacraţi, este fenomenul revelator al acestui muzeu şcolar. In mişcare şi devenire. Toate acestea creează o vi­ziune de ansamblu nouă, o stare de civilizaţie elevată, un bilanţ exhaustiv al activităţilor artistice ale epocii noastre. Imaginile pictorilor amintiţi, ce orna­mentează culoarele şi sălile spaţioase, transmit vigoare, spirit creator, Invită la gîndire şi Îndrăzneală de a te expri­ma personal, prezentat de MIRCEA DEAC ARTA CONTEMPORANĂ Şl ŞCOLILE RETROSPECTIVĂ MUZICALĂ S­ala mică a Palatului a găzduit recitalul unei tinere violoniste, a cărei activitate a fost meri­torie, în ultima perioadă, prin cola­borările cu Filarmonica şi Orchestra de Studio a Radioteleviziunii. Ga­briela Ijac este acum o prezenţă care impune prin tenacitatea mani­festată în formarea personalităţii sale, în spinosul drum al carierei concertistice. Recitalul la care am a­­sistat confirmă parcurgerea acestui drum cu paşi siguri. Nu am putea spune încă, gîndindu-ne la Sonata în Mi bemol major de Mozart sau la Sonata­­ de Brahms, că Gabriela Ijac şi-a rezolvat toate problemele pe care asemenea partituri le pun. Pentru Mozart, am aştepta încă o mai limpede clarificare a frazării, o luminozitate mai pronunţată a tonu­lui (mai ales că replica pianistei, Florina Cozighian, a creat ambianţa adecvată). Deocamdată, preferăm în interpretarea Gabrielei Ijac suitele de miniaturi — Dansurile româ­neşti de Bartók, redate cu vervă şi temperament, sau Mica suită de Mi­hail Jora, în care a îmbinat liris­mul cu candoarea imaginilor. Florina Cozighian, la rîndul său, deşi uneori voit s-a situat pe plan secund, ne-a îngăduit, totuşi, să-i apreciem disponibilitatea stilistică, acurateţea jocului pianistic. I­n cadrul unui recital de poezie şi muzică am avut prilejul să-l reascultăm pe unul dintre apreciaţii tineri cîntăreţi laureaţi ai Concursului „George Enescu* — ba­sul Ionel Pantea. O foarte rodnică activitate pe scenele mai multor tea­tre europene explică absența, a­­proape patru stagiuni, a acestui sen­sibil interpret de lieduri. In cola­borare cu pianistul Ferdinand Weiss, Ion Pantea a cîntat ciclul de Șapte lieduri (pe versuri de Cle­ment Marat) de George Enescu şi trei lieduri de Debussy, pe ver­suri de Baudelaire. Bunei impresii pe care o aveam despre stilul său de a crea imagini viabile într-un cadru miniatural i se adaugă con­statarea unui impresionant progres în măiestria conducerii vocii, pe care o stăpînește cu fermitate, pînă In cele mai subtile nuanţa, S­imfonicul Filarmonicii cuprin­dea două momente capabile să atragă interesul auditoriu­lui. Prezenţa pianistului Harry Da­­tyner, interpret al Concertului un­ui bemol major de Mozart, nu are nevoie de elogioase comentarii. Su­ficient poate să subliniem că prin întreaga ambianţă a interpre­tării corespunde întru totul exigen­ţelor unei redări convingătoare, ca stil şi expresie mozarti­ană, ceea ce este foarte mult. Al doilea ele­ment interesant al concertului îl constituia prima audiţie a Cantatei „Soclu pentru timp" de Liviu Glo­­deanu, piesă menită să ef­agieze simbolic vibraţia „evului fierbinte“ al luptelor muncitorimii. Densita­tea scriiturii, echilibrul folosirii so­listului (baritonul Dionisie Konya) şi corului, în relaţia cu orchestra sim­fonică, dezvăluie o sinceră anga­jare a mesajului, fără nici o con­cesie convenţională. De altfel, Liviu Glodeanu este un muzician matur, care ştie să-şi rostească ideile. Succesul concertului se datorează în aceeaşi măsură şi dirijorului Mircea Cristescu, care a avut par­tea sa de aplauze pentru „Neter­minata“ de Schubert şi Variaţiu­­nile de Brahms. GRIGORE CONSTANTINESCU M­­petamorfoza în cineast a proza­torului Nicolae Breban stîrneş­te, în aceste zile, vii discuţii în presă. Este, de altfel, cert că în contextul filmului românesc de actualitate. Printre colinele verzi a­­duce, pozitiv, o deschidere de idei care merită să fie relevată. Ceea ce pare iniţial o enigmă poliţistă intr-un orăşel muncitoresc se dovedeşte, că­tre final, printr-o surprinzătoare schimbare de direcţie, o tulburătoare parabolă îndreptată împotriva into­leranţei. Nicolae Breban a încercat nu atît un film epic, ci­ unul-dezbatere, un film în care dramatic este nu „story“-ul ci ciocnirea de idei, lansa­te cu patimă, cu febră, uneori chiar cu fanatism. Straniul suflu de nebunie care bîntuie universul interior al acestor „animale bolnave”, predilecţia spre sondarea zonelor obscure ale sufletului uman, apropie climatul eroilor lui Breban de cel al lui Dos­toievsky (Pe această linie am fi chiar­ tentaţi de analogii : setea de puritate a lui Paul şi Incapacitatea sa de acţiune ne amintesc de cneazul Mîşkin, după cum aparenta inocenţă cu care Arion sădeşte în prozelitul său sămînţa crimei, îl evocă pe Ivan Ka­ramazov în relaţiile sale ambigue cu un alt Miloia, cu Smerdiakov). Istoria „Animalelor bolnave“ este însă pro­­fund originali­­i cu atît mai fertili cu cît includea virtualităţile unei transpuneri cinematografice moderne. Ceea ce se cuvine remarcat însă, este că interesul stîrnit de roman nu şi-a găsit corespondentul în frecvenţa publicului la cinematograf. Slabul ecou înregistrat in sala de proiecţie ne pare direct legat de o inconsecvenţă a creatorului filmului, de faptul că el şi-a oprit adaptarea propriului roman, undeva la graniţa dintre cuvînt şi imagine. Problema care se pune ori­cărei transcrieri în limbajul unei alta arte este — se ştie — descoperirea uneltelor specifice. Or, tocmai aici, in insuficienţa cu care realizatorul fil­mului şi-a pus şi a rezolvat această chestiune, se află şi punctul de ma­ximă vulnerabilitate al tentativei scriitorului. Sosit în studio direct de la masa de scris, fără o tranzitorie ucenicie, el s-a simtit mai sigur la armele sale literare, mai legat de un material căruia ii dăduse deja o structură definită Problema imaginii nu s-a mai pus decît complementar, ca o ilustrare a unor pagini de pro­ză (transferate, de altfel, direct în admirabila lectură a lui Dan Nutu), ca un liant între diferitele monoloage, cinematograful devenind un simplu pretext „ancilla... litteraturae“ dacă ne este îngăduită parafraza unui ce­lebru dicton. A rezultat un „film” paradoxal, în care unii se grăbesc să vadă o inovaţie acolo unde alţii re­cunosc străvechea eroare a primilor ani ai cinematografului vorbitor : su­premaţia coloanei de sunet. Monoloa­gele murmurate de Paul în intermi­nabilele sale peregrinări, ca şi exce­lenta partitură a compozitorului Ti­beriu Olah devin punctul de sprijin al peliculei. Fără îndoială, „bucăţile” citite sunt relevante pentru meşteşugul scriitorului. Cinematograful este însă spectacol, el poate fi şi spectacol de idei, dar în imagini, şi caracteristica filmului lui Nicolae Breban rămîne mereu discrepanţa dintre forţa de sugestie a prozei citita şi lipsa de expresivitate a imaginii. Tocmai această lipsă de expresivi­tate a imaginii duce la alterarea unor personaje şi a unor semnificaţii din roman. S-a vorbit, deja, despre func­ţia delirului în partitura cîtor­­va dintre personajele filmului — Paul, Miloia sau Arion. Dar delirul acesta trăieşte, în film, numai prin intermediul cuvîntului. Cînd realiza­torul încearcă o vizualizare a deliru­lui, el o face prin mijloace rudimen­tare şi convenţionale, marcînd brutal, printr-un viraj de culoare a peli­culei, limita dintre real şi fantastic. La fel de direct, fără acel „halou” de mister şi incertitudine, este transpus în imagine, de pildă, momentul uci­derii lui Arion, pe care, în roman, Paul îl privea epuizat de febră și asurzit de vuietul său interior, ca pe o nălucire. Insuficiența mijloacelor de expresie duce, astfel, la impresia falsă că Paul nu e decît un laș care își exaltă, contradictoriu, în final, „inima, ca un steag“, în vreme ce personajul acesta rămîne un om care — aidoma eroului din Blovr-Up al lui Antonioni, deşi din cu totul alte motive — nu mai ştie dacă ceea ce a văzut e realitate sau nălucire. In aceste condiţii în care personajele şi firul epic îşi pierd coerenţa, spectatorul neiniţiat — care n-a citit anterior romanul — n-are altceva de făcut decît să consulte modelul literar ecranizat. Cum altfel, decît din roman, ar mai putea înţe­lege că la ora la care Paul­ îl deştep­ta, înspăimîntat, pe Miloia, anunţîn­­du-i asasinarea liceanului, acesta de fapt trăia încă, şi fanaticul prozelit avea să-şi îndeplinească crima dato­rită, tocmai, acestei false alarme 7 Cum altfel decît recurgînd la lectu­ră ar mai putea să-și formeze o pă­rere despre Irina, unul dintre cele mai vii și mai bogate perso­naje ale romanului, redusă în film — datorită și nefericitei alegeri a inter­pretei Emilia Dobrin — la o prezentă cu totul fantomatică 7 Fără îndoială că în drumul complex pe care îl par­curge un material literar către tradu­cerea sa în imagini sunt inerente unele renunţări la personaje şi epi­soade, dar aceasta în condiţiile unei reorganizări generale de structură, care nu admite goluri sau salturi nejustificate. In ecranizarea de faţă, însă, tehnica de bază este detaşarea La graniţa dintre cuvint şi imagine .Printre colinete verzi ecranizate de Nicolae Breban, după romanul său „Animale bol­nave“. Distribuţia­­ Dan Nuţu (Paul), Mircea Albulescu (Arion) Vasile Niţulescu (Miloia), Ion Dichiseanu (Voştinaru), Ion Cara­­mitru (Mateiaș) etc. Imaginea­­ Aurel Kostrakievici. Muzica­­ Tiberiu Olah. I Corul I­I „Madrigal I la virsta­­ amintirilor. La împlinirea a opt ani de la in primele clipe de muzică dăruite­­ de corul Madrigal, un eveni- f­­ment editorial marchează trece- gS rea timpului adolescenţei de aur. ţi Monografia dedicată acestui măiestrit ansamblu coral tşl pro- jj pune să oglindească. Interpretin’! ;S datele unei Istorii de abia desfă­­g­şurate, evoluţia şi rezultatele g­­muncii închinate artei de către g un mănunchi de tineri, conduşi g de Marin Constantin. Etapele a- g firmării, drumul spre consacrarea g mondială, acumularea treptată a -c succeselor, se deapănă prin faţa g cititorului. Să adăugăm cîteva g consideraţii legate de modalităţi g de Interpretare specifice acestei g formule corale, o cuprinzătoare g bibliografie, lista repertoriului, g a discurilor, itinerarul complet g al concertelor (1963—1971), pentru g a avea o idee clară asupra a ceea g ce poate oferi această micromo­ g nografie, semnată de Viorel Cos­ g ma. Nu tn ultimul Tind, trebuie g semnalate si elementele de Infor- g­rafie iconografică, care reconsti- g tuie o zviată tn Imagini• a *Ma­­g drigalului­, pe cele mai diferite g scene, In momentele de studiu g intens sau tn cele de relaxare de g după concert. Depăşind cadrul g unui material de simplă Infor- g mare, viztnd Intenţia de a deveni g primul volum dedicat vieţii ar­ g tistice a acestui merituos ansam- g blu, micromonografia are prind- g pala calitate de a da unor rea- g­izări dimensiunile juste ale orna- g­olului. -? Gr. C. I 44 g • Astăzi, ora 17, are loc o nouă reuniune a clubului „Femina“, de la Casa de cultură a sectorului 8. Printre invitaţi se numără prof. univ. dr. Ana Aslan, prof univ. Elena sîrbu, actorii K­inea Tomoroveanu, H. Nicolaide, cântăreţul de muzică populară Ştefan Lazărescu. • In cleiul conferinţelor muzicale iniţiate de A T.M. În sala din str. Franklin nr. 12—14, mâine după-amiază (ora 18), dirijorul Nicolae Niculescu, directorul Liceului de muzică nr. 1, va vorbi despre „Noi probleme de Interpretare In muzica corală“. Exem­plificările­­ cu lucrări din creaţia originală şi universală a genului — vor fi susţinute de o formaţie corală a liceului menţionat. brută, directă, spre ilustrare, a unor fragmente de roman, ansamblul pier­zând atît coerenţa cît şi fluiditatea. A găsi, în mod paradoxal, tocmai în slăbiciunile de bază ale filmului, „soluţii spontane, îndrăzneţe, nealini­ere la convenţii şi... avangardă !* — aşa cum s-a făcut, în unele comen­tarii, ne pare o încercare de specula­ţie fără perspective, ce n-ar putea avea altă urmare decît o regretabilă confuzie de valori. Cu atît mai regre­tabilă cu cit, dincolo de stîngăciile destul de frecvente, fireşti debutului unui scriitor trecut direct la co­­m­anda unui platou de filmare, unele din secvențele filmului ne fac să în­trevedem o personalitate regizorală nu lipsită de interes. Există unele pasaje convingătoare ca, de pildă, pri­mul moment din dormitorul comun, cînd vuietul vocilor se estompează o dată cu aţipirea lui Paul, sau ca acel cadru găsit de Aurel Kostrakie­vici în care Paul, monologînd, este filmat plutind lunatic peste acoperi­şurile cu olane r roşii, şi se mai contu­­rează cîteva performanţe interpretative care atrag atenţia asupra lui Nicolae Breban, îndrumătorul de actori. Dan Nuţu apare, după un interminabil şir de repetări ale personajului din Dimi­neţile unui băiat cuminte, vindecat de grimasele care-l ameninţau cu ma­nierismul. Ion Dichiseanu, cu ameste­cul său de tandreţe faţă de victimă şi beţie a puterii, realizează una din cele mai complexe apariţii din cariera sa cinematografică, Mircea Albulescu într-un Arion de impunătoare forţă. Vasile Niţulescu, redîndu-l pe ambi­guul Miloia, Ion Caramitru spontan şi exploziv în Mateiaş — cu toţii cre­ează impresia unei echipe omogenizate de o fermă voinţă regizorală. Pe lin­gă aceasta, ar mai fi fost necesară însă și convingerea că cinematograful este o artă autonomă care nu poate fi subordonată literaturii, că un scrii­­tor-cineast este dator să descopere mijloace de vizualizare egale ca for­ţă, dar în nici un caz identice ca na­tură, cu cele din proza ta. T. Caranfil Mircea Albulescu și Ion Caramitru intr-o scenă din film

Next