Luceafărul, ianuarie-iunie 1959 (Anul 2, nr. 1-12)
1959-01-01 / nr. 1
Anul II, nr. 1 (12) • 1 ianuarie 1959 • Apare la 1 şi 15 ale lunii • 16 pagini, lei 1,50 Proletari din toate ţările, uniți-vă ! REVISTA UNIUNII SCRIITORILOR din R. P. R. N. HILOHI: „Solia păcii" SZEMLER FERENC INSCRIPŢIE PE UN POM DE IARNA Bradule, întinde-ţi, ca o apă, şatra ta de ramuri verzi şi dese, ca sub coviltirul ei sâ-ncapâ toţi ce vin, cu drag, să te serbezel Dacâ-ţi cere-un călător odihnă stînd la poala ta — să-l înconjoare cu lumină dulce şi cu tihnă, ramurile-ţi largi, ocrotitoare. Noi putem aicea să-şi găsească braţul lui şi visele şi dorul, înainte, miine, să pornească, unde-i cheamă drumul, viitorul. Munţilor, podoabă, stai acum sus în stema ţârii, nestemată; omului să-i fii un semn de drum, paznic nalt, de veghe, viaţa toată. Trunchiul să fi-l urci în zări semeţe, tuturor, povaţă şi oglindă. Rădăcina aspră să-i înveţe de pămînt mai trainic să se prindă. Să dureze-n veac şi să tot crească, dac-or fi zăpezi, ori numai soare, cum cu-o voioşie tinerească stai şi tu pe stînci şi pe ponoare. Şi precum pădurea stăvileşte vînturile hohotind departe, să-şi păzească aprig, vitejeşte, casa, ţara lor, pînă la moarta. Braţul lor să fie ramul care poate ţine-n braţe tot pămîntul: „Muncă"! „Pace!"..., înflorit în soare, mii de miiloane şi suie cîntuli In romîneşte de Ion BRAD In virtutea unei tradiţii seculare, noaptea care-ncheie anul are darul de-a răscoli profund sufletele oamenilor. Tîrziu, în crucea nopţii, cînd pentru o clipă luminile se sting, glasurile comesenilor tac şi î n străfulgerarea ascunsă a unei tulburătoare emoţii, fiecare se vede pe sine aşa cum e, cum a fost şi cum ar vrea să fie. Solemnitatea acestei clipe unice de văpaie lăuntrică, niciodată n-a cunoscut semnificaţii mai umane, mai înălţătoare, mai încărcate de gînduri ca acum, cînd Anul Nou măsoară vîrsta şi dimensiunile Omului Nou, cîrtd fapta individului se proiectează în conul de lumină al moralei proletare, pe ecranul imens al colectivităţii comuniste. Intr-un atare moment, nici o conştiinţă cinstită nu se poate sustrage raspunsului sincer, pe care-1 datorează întrebării tovarăşilor săi de muncă : ce-ai făcut în anul care a trecut, şi ce vei face in anul care vine, pentru binele poporului, pentru triumful socialismului şi pentru statornicirea păcii intre popoare ? In liniştea desăvirşită a acelei clipe de miez de noapte, muncitorii din mine şi de la sonde, din uzine şi de pe măreţele şantiere socialiste, lucrătorii din G.A.S., ţărani din gospodăriile colective şi individuale, activiştii de partid, intelectualii progresişti, studenţii şi elevii patriei noastre, militarii forţelor armate ale R.P.R., savanţii, scriitorii şi artiştii, raportează partidului, guvernului şi poporului despre minunatele lor realizări. Cu priceperea şi eforturile noastre neprecupeţite, cu ajutorul frăţesc al Uniunii Sovietice şi al celorlalte ţări socialiste, am construit uzine şi fabrici ultramoderne, am dat patriei cărbune şi petrol mai mult, am înfrăţit ogoare şi-am desţelenit pămînturi împietrite de veacuri, am desţelenit conştiinţe şi-am semănat un ele idealurile unei lumi noi, socialiste, am făcut invenţii şi descoperiri ştiinţifice de răsunet mondial, ne-am însuşit temeinic cunoştinţele, urmind îndemnul lui Lenin, am creat o artă şi o literatură realist socialistă, sprijin nemijlocit al poporului, care, sub conducerea înţeleaptă a partidului, urmează drumul glorios al construcţiei socialiste. Toate aceste cuceriri — adaugă parcă dintr-un cor disciplinat militarii forţelor noastre armate, — noi le-am apărat şi le vom apăra cu devotament, cu eroism şi credinţă împotriva oricăror uneltiri vrăjmaşe, venite dinăuntrul sau din afara ţării. La bilanţul acestui an, oricine poate observa că vechea ţară patriarhală, „eminamente agricolă", în care mizeria şi sărăcia căpătaseră un fals nimb poetic, s-a schimbat din temelii.Căutind, în culegerile noastre de folclor, o urare tradiţională pentru Anul Nou, am rămas surprinşi de caracterul anacronic al majorităţii dintre ele. Căci, astăzi, cînd vechile colibe şi bordeie, ori casele acoperite cu paie sînt rarisime, ce bucurie îi poate aduce cuiva o astfel de urare . Cite paie sus pe casă atîţia galbeni pe masă etc ? Am putea ura, în schimb, celor dragi un belşug pe care să-l comparăm cu sutele de mii de case noi, moderne, acoperite cu ţiglă, ale oamenilor muncii, cu impresionantul număr de dispensare şi spitale, ivite acolo unde veacuri în şir babele au stins cărbuni şi-au fiert buruieni pentru descintece, cu căminele de zi şi cu căminele culturale, cu şcolile care s-au ridicat în satele unde altă dată părinţii duşi ia lucru pepămînturile altora, îşi găseau seara, la întoarcere, copiii adormiţi în copaie, sfîşiaţi de porci, unde generaţii în şir nu cunoscuseră slova, ţinîndu-şi socotelile administraive pe un răboj, prins după grindă, sate unde acum, datorită puternicei revoluţii culturale, nu mai există nici urmă de analfabet. Inlăturindu-i pe exploatatori, în frunte cu acel ultim regişor de tristă memorie, poporul îşi înlătură, rînd pe rînd, prejudecăţile de tot soiul, pe care de veacuri i le-a furişat în suflet, cu o diabolică perfidie, o mină de escroci spirituali. In pragul noului an, oamenii muncii au primit şi au citit cu entuziasm şi Încredere Expunerea făcută de tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la şedinţa plenară a C.C. al P.M.R. din 26—28 noiembrie 1958. Proiectul planului de dezvoltare a economiei naţionale pe anul 1959, „asigură, prin prevederile sale, dezvoltarea mai departe şi intr-un ritm mai intens a industrializării socialiste a ţării şi lărgirea bazei tehnice-materiale în agricultură, în vederea sporirii însemnate a producţiei industriale şi agricole“. E un proiect măreţ pe măsura entuziasmului şi energiei creatoare a poporului nostru, e o uvertură a fericirii, a bunei stări materiale şi spirituale a celor ce muncesc, e un pas ferm şi însemnat spre socialism- Asigurarea condiţiilor obiective pentru colectivizarea agriculturii,creşterea volumului de investiţii, care va asigura punerea în funcţiune, în anii 1959 şi 1960, a unor importante obiective industriale ca hidrocentrala „V. I. Lenin“ de la Bicaz, Fabrica de îngrăşăminte azotoase de la Roznov, Fabrica de celuloză din stuf de la Brăila, Uzinele sodice de la Govora şi Borzeşti,conducta magistrală de gaze Ţicleni- Bucureşti şi altele, sînt numai cîteva mărturii ale puterii economice a patriei noastre, la care, în ceasurile de aduceri aminte şi de petrecere din seara Anului Nou, ne gîndim cu mîndrie şi cu nespusă încredere în viitorul nostru fericit. Anul care s-a scurs e un an de victorii pentru patria noastră şi pentru întreg lagărul socialist, în frunte cu Uniunea Sovietică şi pe plan extern.Sputnicii sovietici care au umplut de bucurie întreaga omenirecinstită, au duspînă dincolo de marginile lumii succesele ştiinţei puse în slujba păcii şi progresului. 1958 a fost un an de înfrîngeri şi insuccese pentru lagărul imperialist agresiv. In fiecare lună, in fiecare zi, in fiecare ceas,popoarele atîtea veacuri asuprite ale Africei şi Asiei dau lovituri necruţătoare putredului sistemcolonialist. Sintem convinşi căanul care vine va aduce lumii noastre socialiste, izbînzi şi mai mari, va intensifica luptaclasei muncitoare din ţările capitaliste şi ascuţind crizele şi contradicţiile inevitabile capitalismului îi va apropia — acestui organism monstruos — cit mai repede sfîrşitul. Noi dorim pacea şi-i sfătuim şi pe alţii s-o dorească. Şi, fiindcă e obiceiul românesc să urăm de Anul Nou fiecăruia ceva, reproducem vechile, dar încă actualele stihuri ale înţeleptului Anton Pan, adresate cu unprilej similar ,,bătrânei Europe" (şi de ce nu, şi.. imbătrinitei Americi de astăzi) : „Iar bătrânei Europe/ Ii dorim mai multă pace,/ Mai puţin război a face“.Oamenilor muncii de la oraşe şi de la sate, care constituie adevăratul izvor de Inspiraţie pentru scriitorii noştri şi tuturorcititorilor Luceafărului, le dorim LA MULȚI ANI! I. D BALAN MIHAI BENIUC Seattle urma Undeva prin grădina fermecata A roditorilor ani care vin Se coace pe-o creangă ca o gutuie Şi soarele meu cel din urmă. Fi-va soarele dimineţii Cînd înfioară ciocirlia văzduhul curat Ori soarele unui crepuscul de iarnă Fi-va soarele-n crucea ’nămiezii Ori soarele din pîntecul nopţii? Oricare va fi, la oricare oră Eu am să-l aştept liniştit Cum n-am fost vr-odată-n viaţă. Dar nu te grăbi, soare din urmă al meu; Te pîrguie-ncet, pe-ndelete, rotunjeşte-te, coace-te. Eu am incă treabă destulă. Marea oştire a Revoluţiei Are nevoie de orice soldat — Nu să ucidă, să ardă, să darme. Ci să ridice omul Pe culmea omeniei. Să şteargă din inimi cuvîntul stăpin, Să deie pînea şi vinul. Căldura şi lumina. Frumuseţea cîntecului şi a livezii-nflorite Celor ce-au muncit şi muncesc Şi fetelor şi fiilor lor. Ce greu am trăit, ce superb am trăit1. Cutremure mari, uragane grozave Mi-au desenat relieful prin ani Şi iată, am rămas ca Etna Cu poalele verzi, palmieri, portocali. Cu zăpezi ce-mi învăluie creştetul, Dar clocotind încă de lavă fierbinte Şi rumenind cu scintei Întinderea nopţii Fumez liniştit cite o dată. Iar de m-am dezvăţat să rid Şi foarte arar zîmbesc Ştiu în adine să mă bucur Cînd aurora-şi desfăşoară peste lume Uriaşa flamură de purpură Pe flamură-i luceafărul de ziuă Şi luna ca o secere Şi inima mea, ciocan care bate In ritmul de asalt Al muncitorilor şi soldaţilor Cucerind Palatul de iarnă; In ritmul şarjelor de oţel, Populînd nopţile cu stele fierbinţi. In China Populară; In ritmul sondelor din Valea Prahovei, La sfertul de veac După luptele muncitorilor de la Griviţa; In ritmul înscris de Hruşciov In planul de şapte ani, Ori poate de două ori atît. Ce ne mai desparte mîirfta! Comunei. Cine mi-ar lua-o-n nume de rău Dac-aş spune că vreau să ciocnesc un pahar. Tot peste-un număr de ani previzibil, In Casa Albă Cu secretarul partidului comunist Al Statelor Unite din America de Nord? Pîrguieşte-te, coace-te fără grabă Şi rotunjeşte-te, soare măreţ. Ultimul meu. Din ultima zi se dormitează ca un mugure viitor In codrul fără moarte Al primăverii omeneşti.