Luceafărul, iulie-decembrie 1965 (Anul 8, nr. 14-31)
1965-07-03 / nr. 14
ANUL viii Nr. 14 (173) — 3 iulie 1965 REVISTA A UNIUNII SCRIITORILOR DIN R. P. R. Apară simbăta, la două saptamlni — 12 PAGINI — 1,50 lei Republica Socialistă sate, suveran, independent România este stat şi unitar. Teritoriul al oamenilor muncii de la oraşe şi sau este inalienabil şi indivizibil. (din Proiectul de Constituţie a Republicii Socialiste România.) început de iulie Momentele de efervescenţă, care stimulează puternic colectivităţile, au darul să mă îmbie la drum, la călătorii, mijloc de a-mi verifica trăirile proprii cu ale semenilor. Este ceea ce fac la debutul acestei nemaipomenite veri, cinci, pe parcursul citorva săptămîni, întreaga suflare românească, avind foarte trează conştiinţa propriilor cuceriri şi răspunderi, se preocupă de viitor. Dintr-o călătorie te întorci cu impresii şi realităţi care, îndeobşte, nu depăşesc fragmentarul din viaţa de azi, faptul divers, cotidianul, chiar cind acestea au maximă expresivitate, se înscriu în sfera eroicului, a senzaţionalului. Dar acum, azi, aci, stau cam descumpănit în faţa carnetului de note şi n-am inimă să fac ceea ce fac de mult, adică să vă spun, bunăoară, cum s-a născut o uzină, în ce constă destinul cuiva, care sînt înţelesurile cu care se înconjoară întîmplarea, istorie diurnă, în care mustesc atitudinile, reacţiile, gesturile spontane şi psihologiile omului de pe stradă. Motivul e simplu şi de înţeles : recentele Documente — fie că e vorba de Directive, sau de proiectele de Statut şi Constituţie — ne oferă, înainte de toate, imaginea întregului, spunîndu-ne cu limpezime cum se naşte o ţară, Republica Socialistă România, în ce constă destinul unui popor, care- structura şi forţa de acţiune a acelei eroice armate pe care o vom numi de acum înainte Partidul Comunist Român, toate acestea dîndu-ne pe de-a întregul sentimentul istoriei, virtute aş spune logică a omului trăitor în societatea noastră, a constructorului ei. Cind eşti pus în faţa grandiosului, a imaginii complete, ai puternica tentaţie de a sintetiza, de a te duce direct la esenţial. M-am întrebat: care este elementul fundamental şi comun în stare să exprime în chip concentrat toate datele şi realităţile oferite spre studiu şi meditaţie de recentele documente ? Omul comunist, mi-am răspuns şi cu asta revin la recenta şi instructiva mea călătorie de iunie, cind am revăzut oameni al căror destin este mai de mult in atenţia mea. Cine sunt ei ? Ce-i animă ? De unde vin şi încotro merg ? Ce învestitură mai deosebită au şi care sunt răspunderile pe care şi le-au asumat ? N-aş putea răspunde mai prompt, mai clar, mai exact, decit repetînd, punct cu punct, prevederile proiectului de Statut al Partidului Comunist Român, expresie concentrată a ceea ce înţelegem noi prin chipul Omului Comunist, cel mai înaintat şi mai conştient muncitor, ţăran, intelectual sau funcţionar din această ţară. Scrie în proiectul de Statut că în profilul acestui om se cuprinde virtutea de a munci exemplar, plin de abnegaţie, de a învăţa asiduu spre a se autoperfecţiona, a-şi spori pregătirea profesională, prin necontenita lărgire a orizontului cultural şi de preocupări, în memoria mea o felarul hunedorean Ştefan lipşa, eroul muncii socialiste, stăruie ca un argument şi nu mă îndoiesc că în asta rezidă şi puterea de atracţie pe care o exercită asupra mea, farmecul personal cu care se impune acest om care dezvoltă cu adevărat un cult al muncii, adică are o atitudine comunistă faţă de acest drept fundamental pe care îl asigură societatea noastră. Scrie în proiectul de Statut că omul comunist trebuie să se bazeze în toate acţiunile sale pe legătura cu masele, să fie exemplu de corectitudine şi conduită morală în familie şi societate, să ia poziţie faţă de lipsuri şi greşeli, stimulînd critica şi autocritica, îmi amintesc că am avut prilejul să vorbesc des despre asemenea virtuţi urmărind-o îndeaproape pe Maria Zidaru, agera preşedintă a cooperativei agricole de producţiei din Păuleşti. Am întîlnit-o în urmă cu cîteva zile la conferinţa organizaţiei regionale P.M.R. Maramureş unde ea a vorbit, desigur nu întîmplător, despre sentimentul răspunderii. Scrie în proiectul de Statut despre calitatea comunistului de a apăra şi întări prin toate mijloacele proprietatea obştească - temelia economică a societăţii socialiste. Dacă ar fi să-mi aleg un argument omenesc de la care să pornesc în atacarea, cu mijloacele prozei, a unui subiect animat de o atare idee, m-aş gîndi negreşit la modul de a fi şi a acţiona al lui Toma Ioan exigentul director al gospodăriei de stat din Prejmer, din apropierea Braşovului. Soarele existenţei acestui organizator al energiilor colective este, după cîte am putut să-mi dau seama, apărarea şi sporirea continuă a avuţiei de stat, ceea ce-l impune ca un destoinic conducător de unitate. Scrie în proiectul de Statut despre calitatea comunistului de a lupta necontenit împotriva mulţumirii de sine, aceea de a fi modest, conştient că munca lui trebuie să slujească poporul din ai cărui fiinţă se trage. Recomand oricui să stea lingă dalta meşteră a sculptorului Vida Gheza, artist al poporului şi să revină acolo ori de cîte ori va avea răgaz, pentru că modul de a fi, a trăi, a gîndi, a munci al acestui om (aş zice de rînd, după cum îi place lui să spună), îţi transmite cu putere sentimentul modestiei comuniste. Dar aceşti oameni, cunoscuţi mai apropiaţi ai mei, pe care i-am revăzut în vremea din urmă, întrunesc doar cîteva din faţetele acelui luminos poliedru de virtuţi şi calităţi, care este Chipul Omului Comunist, aşa cum apare el în proiectul de Statut al Partidului Comunist Român. Chipul lui, al acelui om, va trebui cultivat prin toate mijloacele, va trebuie sporit cu stăruinţă. Frumuseţea lui va trebui să existe în cărţi. POPSIHION BRĂDUŢ COVALIU: TINEREŢE ( ulei) Vara fierbinte în 1947, în decembrie, cind a fost proclamata Republica — prima Republică din istoria zbuciumată a României — mă aflam într-un sat din Ardeal. Era in preajma Anului Nou, 1948, după Crăciun, la cîteva zile. Şi vremea era urîtă şi incertă. Nu era nici cald şi nici frig. Şi nici iarna nu era iarnă. Fulgura molatic, lăptos, ceţos. Uliţele erau pline de apă şi de tină. Iar oamenii nu erau nici veseli şi nici trişti. Stăteau şi se uitau, cei mai mulţi. S-au adunat la şcoli, în curte şi pe coridoare, au ascultat comunicatul oficial, apoi au plecat, comentîndu-1 în iel și chip. Unii spuneau că n-ar fi trebuit să i se deie nimica regelui, cind plecase. Nici trenul și nici bani de drum și de tutun, fiindcă nu muncise niciodată, fiindcă fusese un parazit,, un venetic, prăsilă străină. . . La cîteva luni după asta, ascultam într-o fabrică, înainte de începerea lucrului, dimineaţa. Imnul Republicii, prinţul imn. Iarna se dusese, dar înfrigurarea grijilor încă nu se dusese. Mai erau destule de făcut şi la fabrică, hale care trebuiau reparate, maşini care trebuiau puse în funcţiune, şi oameni care trebuiau chemaţi la muncă. Dincolo, în sat, oamenii trăiau într-un anumit fel, cum se obişnuiseră. Primiseră pămînt de la reforma agrară, — de la reforma iniţiată şi înfăptuită de Partidul comuniştilor — erau mai slobozi la vorbă, discutau politică şi făceau politică, dar mai trăiau încă aşa cum se învăţaseră de mici, unii mai bine, alţii mai rău, după starea fiecăruia, nu după vrednicie. Aici, la fabrică, erau alte greutăţi şi alte probleme, legate de aprovizionare, de refacerea uzinei şi de punerea ei în funcţiune, în întregime şi pentru folosul ţării. Se muncea intens, însă, şi într-un loc şi într-altul. Peste tot se muncea intens, nn toată România. Partidul chemase oamenii la luptă deschisă, încă din august — luna de răscruce—iar acum îi chema, la muncă, la o muncă nouă şi de durată, grea dar eroică. Nu sînt nici douăzeci de ani de atunci, din decembrie 1947, şi iată că Republica a devenit alta, a crescut şi s-a întărit,,e-imindru şi înfloritoare, ochii îi sînt limpezi, faţa senină şi zîmbitoare, fruntea îi este încărcată de lumină şi de ,încredere, iar braţele sale muncite şi arămite de soarele cerului nostru românesc îi sînt grele de bogăţii,,de holde şi de.grîne, de izbînzi şi de. împliniri. Proiectul de Constituţie,publicat de curînd în presă— cu recomandarea, mai mult decît semnificativă, de a fi discutat şi, dezbătut, de toţi oamenii muncii — consfinţeşte aceste creşteri, aceste izbînzi, aceste împliniri. „Republica Socialistă România, se spune în art. 1 din Proiectul de Constituţie, este stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate, suveran, independent şi unitari Teritoriul său este inalienabil şi indivizibil“. Puterea, se arată mai departe în Proiect, aparţine poporului. ■ Partidul este forţa conducătoare în Republică, exploatarea omului de către om a fost lichidată pentru totdeauna, iar munca a devenit o indatorire de onoare, o mîndrie, domeniul cel mai sigur al tuturor împlinirilor, al celor mai substanţiale victorii. Acestea sînt doar cîteva din prevederile Proiectului de Constituţie, lege nouă a noii noastre Românii, a cărei apariţie a fost aşteptată cu nerăbdare, a cărei lectură s-a făcut pe nerăsuflate. Citind Proiectul de Constituţie, articol cu articol, ai senzaţia acută şi de neînlăturat, că urci din treaptă în treaptă un pisc luminos, înălţat şi conturat în mijlocul acestei veri dense şi fierbinţi, grea de ploi şi de căldură, plină de freamăt. Acesta-i piscul victoriilor noastre. Politica dusă de Partie, de industrializare şi electrificare a ţării, de transformare a agriculturii şi de educare a oamenilor muncii într-un spirit nou, — a dat roade, infinit de multe, imposibil de rezumat în cîteva cuvinte, oricit ar fi ele de înaripate şî de calde. Fabrica de care am amintit este de patru ori mai mare acum, produce intens, lucrează pentru nevoile interne şi pentru export. Altele, de o seamă c cuea, trecute şi ele prin moara bombardamentelor, au cunoscut aceleaşi schimbări, aceleaşi intensificări, de flux tehnologic şi creator, iar alte fabrici, noi şi luminoase, au completat şi completeazăîn continuu peisajul nou al României noi. Satul,pe de altă parte, a lăsat in urmă, pentru totdeauna, risipirea individualistă, mărunţirea eforturilor sale străvechi, muncind în comun în prezent, pentru a smulge pămîntului — martor şi leagăn ătîtor frămîntări şi zbateri — roade din ce în ce mai multe. Economia întregii ţări este unitară şi armonioasă acum, cum n-a fost niciodată, iar oamenii muncii sînt mai strînşi şi mai uniţi în jurul Partidului decît oricind. Un întreg popor, — de muncitori şi de ţărani, de ingineri şi de zidari, de oameni ai condeiului şi ai muncii cu ideea — desăvârşeşte, construcţia noii ţări şi a noii noastre orînduiri, privind cu încredere viitorul, pătrunzînd cu îndrăzneală în el,cu îndrăzneala visătorului care ştie că visul său va deveni realitate, ca mîine. In vara aceasta fierbinte și densă se pîrguiesc bucuriile și visurile noastre, ale tuturor, cum se pirguiesc poamele în luna lui august, — luna de răscruce, ION LĂNCRĂNJAN CONSTANŢA BUZEA LAUDĂ ROMÂNIEI SOCIALISTE De la naşterea privirii, şi-a auzului, şi-a irimii, De cind faţa mea formase primul cer in jurul ei, De la gustul dimineţii, şi al frunzei, şi al plinii, De la prima aventură in natură şi-n idei, E ceva ce ne sfîrşeşte in a spumega pe ape, ■ In a birui in fructe, in a rătăci pe sus, Mi-a rămas în trup atitatară cit aveam sub pleoape De la prima izbitură a luminii în auz. De eroi ne e pămintul, cu eroi privirea simte. Dincolo de mine însămi reprezint acest pămînt, Cu o flamură de sînge urmărită de cuvinte Să mi se adune trupul într-un gînd în care sînt. Laud pentru totdeauna patima de înnoire, Zidurile-nturnurate ale noilor clădiri, Laud veri intimidate de un greu pămînt de fire, Coacerea de cîmp, polenul vegetalelor iubiri. Şi cind vine viitorul şi egal în noi există De coloana lui de lume leg un cîntec de noroc, Luminat pămînt eroic, patrie socialistă, Românie, timp de aur, spaţiu cu cetăţi de foc, Astfel trupurile noastre ce prin naştere ni-s date Şi în viaţă sint hrănite de pămînt necontenit, Sînt acele părţi de ţară şi de suveranitate Date-n grija celor care de la timp le-au cucerit. ALEXANDRU IONESCU CONGRESUL IV Două braţe vînjoase cu cicatrice de baionetă, ciocan sau seceră înconjoară puternic 3115 km, plus alţi 245 — ţărmul mării. Ca într-o fortăreaţă, cuprind fabrici, hidrocentrale, cîmpii, oraşe şi şcoli, păsări, ape, iepuraşi şi copii. Două braţe vînjoase adună şi împrăştie norii, apropie soarele şi ploaia şi nu deschid palmele decit prietenilor. Din patru în patru ani două braţe vînjoase străjuiesc o frunte înaltă şi după un sfat de cîteva zile în perimetrul celor 3115 km, plus alţi 245 — ţărmul mării, oamenii zîmbesc fericiţi mai mult ca oricînd.