Luceafărul, iulie-decembrie 1981 (Anul 24, nr. 27-52)
1981-07-04 / nr. 27
4 IULIE 1981 RAPORTUL CONSILIULUI UNIUNII SCRIITORILOR a rătînd că evenimentul politic hotărîtor care marchează perioada ce a trecut de la ultima Conferinţă naţională a scriitorilor este Congresul al XII-lea al P.C.R.. Raportul începe prin a sublinia că împreună cu întregul popor, scriitorii şi-au manifestat ferm adeziunea la Programul Partidului Comunist Român de transformare revoluţionară a societăţii noastre. La trecuta Conferinţă naţională a scriitorilor, — se arată in Raport — în cuvintul său, tovarăşul secretar general Nicolae Ceauşescu a afirmat: „Partidul, statul, poporul duc o luptă consecventă şi hotărîtă pentru perfecţionarea continuă a tuturor laturilor vieţii economice şi sociale. Arta, creaţia literară trebuie să înfăţişeze veridic această luptă a poporului pentru depăşirea neajunsurilor şi să contribuie la înlăturarea lor. Criticînd şi dezvăluind lipsurile, combătînd elementele vechiului ce se mai pot întîlni în diferite compartimente ale societăţii şi în conştiinţa oamenilor, literatura trebuie să se manifeste — folosind mijloacele sale specifice — ca un factor activ în lupta împotriva tuturor fenomenelor negative. Este însă necesar să ne ferim şi in acest domeniu — ca în toate domeniile de altfel — ca din cauza uscăturilor, să nu vedem pădurea mare şi sănătoasă, să nu vedem cum se dezvoltă şi înfloreşte patria noastră“. Din perspectiva acestei viziuni echilibrate, putem privi cu un adine spirit de analiză şi cu simţ autocritic munca noastră la masa de scris, starea Uniunii şi întreg complexul de împrejurări care duce la scrierea cărţii, la tipărirea şi apoi la trecerea ei în conştiinţa publică. Literatura română contemporană — se spune un Raport — şi-a cucerit statutul ei superior de astăzi afirmîndu-şi efectiv şi intens, actualitatea. Aceasta este o noţiune asupra căreia experienţa rodnică a anilor din urmă ne cheamă la meditaţie temeinică. Oare numai faptul că a apărut în aceşti ani, sau simplul amănunt de a-şi avea situată acţiunea în ultimele decenii conferă unei cărţi actualitatea ? Hotărît, nu ! .. Actualitatea autentică este o însuşire mult mai complexă. Ea propune surprinderea implicaţiilor adinei ale epocii inexistenţa intimă a indivizilor, observaţia felului inconfundabil în care împrejurările istorice, sociale şi morale prezente îi marchează pe oameni, le modifică mentalitatea, comportările şi chiar limbajul. Şi scrierile inspirate din trecut au trezit un interes viu, nearhivistic, atunci cînd s-au dovedit actuale, printr-un unghi inedit, contemporan, in contemplarea istoriei. Veritabila actualitate aparţine unei problematici distincte. Simple imagini ale vieţii prezente spun prea puţin, cită vreme nu sunt luminate de o, reflecţie în măsură să facă sensibilă tocmai experienţa noastră omenească semnificativă. Literatura contemporană, demnă de acest nume, explorează zonele unde ies la iveală problemele specifice ale epocii. Ea îndeplineşte o neinlocuibilă operă civică, semnalînd cu marea forţă revelatoare a artei, fapte, comportamente, fenomene asupra cărora societatea trebuie să-şi îndrepte atenţia. Literatura valoroasă, intr-adevăr militantă pentru cauza desăvîrşirii construcţiei socialiste şi a edificării comunismului, nu se mulţumeşte să ilustreze lucruri cunoscute, să repete, sub formă imagistică, oricît de strălucitoare ar fi ea, ceea ce a fost spus, sub formă teoretică, de nenumărate ori şi mult mai precis, mai exact. Literatura cu adevărat de actualitate desvăluie aspecte ale realităţii necercetate încă suficient, luminează situaţiile noi ale existenţei sociale şi individuale, intr-un cuvînt, scoate la iveală problemele de care oamenii sînt cu adevărat interesaţi. Actualitatea adevărată o respiră omul care se încăpăţîneazâ a nu voi să intre în tipare fixe, fiindcă are varietatea necatalogabilă a vieţii Înseşi. Identitatea lui cu lumea şi epoca noastră i-o dă faptul că el este parte constitutivă dintr-însa, autorul şi în acelaşi timp opera lui, iar problematica vieţii contemporane il implică în■ deaproape, permanent. Din modul cum acest om, expresie a afirmării unei personalităţi umane superioare, devine personaj literar, decurg cîteva imperative ale efortul literar contemporan, ale literaturii care se scrie la noi astăzi. Trebuie observat, mai întii, că omul de care vorbim este determinat în spaţiu şi in timp, trăieşte intr-un anumit moment al devenirii istorice şi intr-un anume loc al lumii. Aparţine unei colectivităţi care fiinţează la rindul ei între coordonate spaţiale şi de timp. E încadrat unei istorii şi are o patrie. Are, aşadar, rădăcini care il fixează intr-un anume cadru, generator de expresii spirituale caracteristice. Şi dacă literatura pe care o scriem vrea să rămînă credincioasă realismului ei fundamental, ea nu o poate face decit răsfrîngînd multiplu această relaţionare necesară. Via prezenţă a sentimentului patriotic In lirica valoroasă,r pe linia unei mari şi nedezminţite tradiţii literare de la Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Octavian Goga — este urmarea aceleiaşi fireşti înrădăcinări a omului adevărat in lumea căreia, prin destin, îi aparţine. Solidarizarea e în planuri adinei şi are in vedere istoria, ethosul, limba, tradiţiile de cultură şi de civilizaţie, toate acţionînd decisiv in structura noastră ca indivizi, în felul nostru de a privi şi înţelege desfăşurarea vieţi. Fiindcă patriotismul nu poate fi doar o trăire însuşită prin frecventarea anumitor simboluri care trimit exterior la ideea de patrie, de conştiinţă naţională, ci este vocaţie lăuntrică, simţămînt intim inoculat fiinţei noastre prin chiar faptul apartenenţei la lumea in care ne-am ivit, la poporul ai cărui fii suntem. Patriotismul se defineşte in ceea ce avem mai durabil şi mai adine răsădit in noi, fiindcă dă expresie identificării noastre cu idealuri şi credinţe care ne angajează nu doar ca indivizi trecători, dar şi ca purtători ai unui mesaj de spiritualitate cu valoare de lungă durată. Desigur, trecutul, raportarea la marile momente, istoria in înţelesul major, sunt prezenţe fireşti în această sferă, dar trebuie să vorbim temeinic despre lărgirea perspectivei, despre necesitatea încorporării de noi elemente, despre ceea ce am putea nutrii dimensiunea socialistă a patriotismului. "Trăind acum" și aici, aderăm la valorile prezentului, participăm la construirea unei lumi care este a noastră şi ne exprimă integral. S-a făcut mult in literatura noastră din ultimii ani — in romane, în poezie, în piese de teatru — pentru punerea în valoare a semnificaţiilor trecutului, pentru relevarea acelor dimensiuni care ne aşează în perspectiva unei fecunde continuităţi. Au rămas insă mai puţin explorate tocmai domeniile prezentului, acele elemente de viaţă a cetăţii care au puterea să aducă mărturii despre patriotism ca trăire actuală, într-o ţară socialistă. În continuare, Raportul desprinde unele trăsături caracteristice dezvoltării lite■are în ultima perioadă. Proza a repurtat în anii din urmă succese importante, este în plină şi solidă ascensiune. O dovadă evidentă este proza noastră istorică, adică gîndită şi elaborată pe teme istorice, pe marginea marilor evenimente ale luptei de eliberare socială şi naţională. Aproape că nu există etape importante ale acestei împliniri tragice şi eroice care să nu fi găsit, şi in anii din urmă, transpuneri artistice pe măsură, imagini apte de a se constitui intr-o „istorie paralelă“ de esenţă artistică. O bună cunoaştere este temeiul recunoaşterii. La sedimentarea amîndurora, proza anilor din urmă şi-a adus o valoroasă contribuţie. Dovada este făcută de interesul cu care cititorii au intîmpinat aceste încercări de scrutare a drumului parcurs de poporul nostru, în raport cu care tocmai „adevărul artei“ se dovedeşte a fi un nimerit revers pentru „adevărul vieţii“. Nu este mai puţin adevărat că proza noastră îşi mai recunoaşte cu luciditate datoriile, mai cu seamă în privinţa segmentelor celor mai apropiate ale aceleiaşi „istorii contemporane“, acelea din care se însumează prezentul şi prin care se plămădeşte viitorul. Dar ar fi greşit dacă nu am releva succesele obţinute de prozatorii noştri şi în acest important sector. In romanele, povestirile, nuvelele, schiţele noastre de actualitate, de obîrşie şi structură imediată, eforturile majorităţilor constructoare de valori socialiste sunt reprezentate din ce în ce mai substanţial, mai semnificativ, în plan tematic, ideatic şi artistic. Este un fenomen care se petrece sub ochii noştri şi el trebuie susţinut prin toate mijloacele, în privinţa acelor forme, tehnici, maniere pe care proza ultimilor ani le-a promovat, putem constata, cu satisfacţie, o mare varietate. Această varietate de forme şi stiluri reprezintă o cucerire de seamă a întregii noastre literaturi recente, ea poate fi lesne recunoscută in „arta prozatorului român“, artă capabili de a dovedi viabilitatea celor mai diverse osmoze dintre real şi ideal, cotidian şi excepţional, diurn şi fantastic, lucid şi romantic, sec şi visător. Şi ceea ce este demn de a fi relevat, în ordinea unor compatibilităţi estetice, rămîne posibilitatea ca toate aceste forme şi formule, stiluri şi maniere — pînă la urmă diversificate în tot atîtea cîte personalităţi le explorează şi le instituie — sînt capabile de a fi saturate de o substanţă politică, socială şi filosofică in măsură să le confere unitate socialistă şi unicitate românească. Interesul viu al atitor cititori pentru „poveştile adevărate“ de care scriitorii noştri se arată capabili, obligă la o mereu mărită conştiinţă de sine şi responsabilitate. O literatură mereu confruntată cu un public atit de interesat şi exigent se cuvine să se respecte pe deplin şi să-şi onoreze maniera cu din ce în ce mai măiestrite cărţi. Ca şi în celelalte genuri, ultimii patru-cinci ani au adus în poezie elemente noi, modificări semnificative, adinciri şi îmbogăţiri. Desigur, o perioadă atit de scurtă nu poate avea pretenţia să fie caracterizată ca o etapă în procesul înnoirii propriu-zis artistice. Şi, totuşi, sfîrşitul deceniului al optulea a coincis cu citeva fenomene importante din cuprinsul poeziei româneşti actuale şi a lăsat să se întrevadă un colţ al peisajului liric viitor. Orice încercare, fie şi provizorie, de a caracteriza momentul actual al literaturii, şi deci şi al poeziei, trebuie să aibă în vedere, înainte de orice, existenţa, în plan literar, a unei fireşti şi rodnice „colaborări“ dintre generaţii. într-o literatură e foarte firesc ca vocile poeţilor din toate generaţiile să se întîlnească pe unele lungimi de undă comună. Aceste lungimi sunt sentimentul aparţinerii la un spaţiu spiritual şi la o epocă istorică. Nu există azi la noi în ţară nici un poet adevărat care să ignore rădăcinile naţionale, tradiţiile străvechi ale poeziei din acest colţ de lume, pentru care patria şi pâmintul să nu reprezinte o materie spirituală capabilă a-i da siguranţa şi mîndria participării la o lume originală, specifică. Nimic din ceea ce este al acestui pămint al nostru nu poate fi străin poetului. In acelaşi timp, toţi poeţii au conştiinţa uriaşelor transformări revoluţionare pe care patria noastră Ifir A ,cunoscut de la eliberarea ei. Am asistat, în acest aftrşît de deceniu, la apariţia unor opere poetice de mare însemnătate,', datorate atit unor autori cu o largă activitate, cit şi altora aflaţi la deplina maturitate. Un fapt ce se cuvine reţinut este apariţia şi conturarea unei promoţii noi de poeţi. Dacă această promoţie va fi considerată de istoria literară viitoare o nouă generaţie sau nu, acest lucru nu e prea important in bilanţul pe care-l reprezintă o dare de seamă ca aceea de faţă. Dar prezenţa unor tineri şi foarte tineri autori de talent nu ne poate lăsa indiferenţi. O poezie bună, cum este, credem, aceea scrisă astăzi în ţara noastră, se judecă prin prisma a două elemente principale: caracterul major al preocupărilor, al tematicii, şi varietatea mijloacelor, unind Curajul înnoirilor cu o temeinică cunoaştere a tradiţiei autohtone şi universale. In ce priveşte întîiul element, trebuie spus că numai o poezie capabilă să reflecte spiritualitatea profundă şi completă a omului — a omului ca atare, dar şi a omului de pe aceste meleaguri — face faţă trecerii vremii. Poezia din ţara noastră ni se pare a fi o astfel de oglindă. Acest lucru nu înseamnă încurajarea nici unei discriminări de felul celor care, într-o epocă din fericire apusă, impărţeau temele poeziei în două categorii — corespunzătoare — şi prescriau poeţilor motive, reguli, sau chiar expresii de care poezia lor trebuia să ţină seama, în vreme ce alte motive, reguli şi expresii erau de la sine excluse. Afirmăm că iubirea de ţară e un sentiment nobil şi profund, în poezie ca şi in viaţă, fiind o nesfirşită şi bogată sursă de inspiraţie pentru poeţi. Poezia patriotică valoroasă trebuie promovată cu toată energia. Dacă nimeni nu neagă azi, spre deosebire de anii dogmatismului, că poezia de dragoste, elegia egloga sau idila sunt specii deopotrivă de legitime ca şi imnul şi oda, nu e mai puţin adevărat că am putut constata uneori şi unei tendinţe de desconsiderare a unui gen sau altul şi de abdicare de la condiţia valorii. În contextul dezvoltării întregii li-tteraturi, dramaturgia a înregistrat o puternică extensie problematică şi un spor de expresivitate modernă. Au fost biruite, în linii generale, factologia şi ilustrativismul, s-au obţinut succese în abordarea actualităţii prin modalităţi de amplă generalizare. Gindirea omului de azi este prezentă în piesele noi cu un remarcabil sens filosofic. Drama istorică a cunoscut noi realizări, stimulate şi de împrejurări sărbătoreşti din viaţa naţiunii, realizări care luminează, din perspectiva prezentului şi cu sentimentul prezentului, fapte şi oameni de odinioară. S-a impus în ultimii ani, categoria teatrului politic, punînd în dezbatere relaţiile individului cu societatea, problemele puterii, raporturile dintre clase sociale şi partide in lumea de azi, în alte ţări,, curente de gîndire. Unele piese exprimă, în construcţii impunătoare, puncte de vedere româneşti asupra unor momente de istorie universală, însemnate înfăptuiri au fost dobîndite în conspectarea stărilor de spirit actuale, a feno TEXT PRESCURTAT Numărul izbînzilor deosebite în domeniul traducerii, privind deopotrivă lirica, proza, dramaturgia, este extrem de mare. In ultima vreme, lucrări fundamentale de critică și eseistică au venit să întregească acest bilanţ impozant, contribuind la procesul ridicării nivelului cultural al cititorului român, dîndu-i prilejul să-şi însuşească înalte valori culturale, fenomen caracteristic complexului proces formativ al umanismului socialist. In spiritul politicii partidului nostru, traducerile tind să cuprindă întreaga hartă a culturii mondiale. Publicul României socialiste a încetat să fie atent numai la cîteva literaturi care monopolizau altădată preocupările generale, dictînd gustul și impunînd modele. Ne interesează deopotrivă cultura tuturor continentelor şi putem afirma cu satisfacţie că am adus în cultura noastră opere a numeroşi autori de valoare din Asia, Africa şi America Latină. Lumea de astăzi este teatrul unei înfruntări puternice între nou şi vechi şi pe planul ideilor, motivelor şi formelor artistice. Traducerea nu poate să ignore criteriile etice, ideologice şi estetice corespunzătoare idealurilor noastre. Vor fi aduse în cultura română operele pe care le-a luminat de-a lungul timpului, şi în toate colţurile lumii, flacăra umanismului, dar vom respinge scrierile destinate să propage neîncrederea în om, să insinueze idei dizolvante, să cultive instinctele josnice, să exalte barbaria, cruzimea, obscurantismul menelor complexe prin care se edifică personalitatea omului zilelor noastre. Datorită și afluxului continuu, chiar dacă relativ lent, al noilor talente — unele provenite din alte domenii ale scrisului — s-au diversificat formulele dramaturgice, de la piese de cameră la fresca socială, de la comedia ironică la pamfletul politic, de la monodramă la tragedia ontologică — putîndu-se aprecia că, prin contribuţia scriitorilor de toate generaţiile, de toate naţionalităţile şi din toată ţara, prin adeziunea masivă a publicului şi interesul nou al editurilor, instituţiilor de artă scenică, al criticii de specialitate, dramaturgia naţională trăieşte un moment creator remarcabil, r eferindu-se la problemele literaturii pentru copii şi tineret. Raportul arată: Copiii de azi, tinerii, se formează intr-un cadru de existenţă înnoit. Imaginaţia le e stimulată de alte elemente ale vieţii decit in urmă cu nu prea mulţi ani, pentru că prefacerile mediului înconjurător sunt intr-adevăr extraordinare. Explorarea cosmosului, laboratoarele satelit, navele trimise spre planete depărtate sunt realităţi de ultimă oră. Cincinalul revoluţiei tehnico-ştiinţifice a produs o anumită ambianţă în care cresc copiii noştri, mijloacele de informare audio-vizuale, aflate la îndemîna lor, îi pun în contact nemijlocit cu realizări uimitoare. Interesul pentru cuceririle ştiinţifice şi efectul acestora în planul relaţiilor umane au influenţat masiv scrierile adresate noilor generaţii. Literatura de anticipaţie a dobîndit în ultima vreme o mare popularitate, cultivă toate formele, de la speculaţie filosofică la satira socială, înscriind nu puţine realizări valoroase, ‘«dintre care unele distinse cu premii internă“ etionaiEioai^ ez ijz .te ni gri' In cele mai bune lucrări pentru copii și tineret au fost părăsite recuzita literară prăfuită, schemele puerile plictisitoare care încercau să mimeze limbajul copiilor. Produsele care mai fac uz de asemenea „tehnici“ n-au dispărut încă de tot. Ele trebuie descurajate în continuare, ca şi reţeta ieftină, improvizaţia facilă, dăscăleala ostentativă şi sîcîietoare, cu urmări contrarii tocmai intenţiilor formative către care năzuieşte literatura destinată micilor cititori, nici o cultură nu poate trăi închizindu-se în limitele propriilor valori naţionale. Contactele cu alte spiritualităţi stimulează forţele creatoare ale unui popor, le deschid orizontul universalităţii. în anii socialismului, printr-o activitate planificată, s-a realizat la noi o operă culturală cu care ne putem mîndri. Numeroşi scriitori, buni cunoscători ai diferitelor limbi străine, avînd şi darul tălmăcirii, — adevărat şi preţios talent. — au făcut să avem astăzi acoperite inversiune românească, spaţii importante din tezaurul literaturii universale. S -a vorbit despre pătrunderea în conştiinţa publicului larg a literaturii actuale, despre faptul că această literatură şi-a dobindit, in ultimii ani mai ales, un mare credit în rindul cititorilor săi. Acest statut e datorat în bună parte valorii artistice, deoarece în absenţa acesteia, tot ceea ce am arătat că se constituie în dimensiuni specifice ar fi literă neînsufleţită. Prin citeva impunătoare opere contemporane, literatura noastră a atins un nivel estetic înalt şi tot ce va înfăptui de acum înainte este firesc să ţină seama de aceste noi cote. Din păcate, se publică incă literatură slabă, însăilări de fapte nerelevante, constatări plate, în proză, sau compuneri lipsite de emoţie, in poezie, şi foarte adesea aceste expresii ale nechemării literare îşi caută justificarea în oportunităţi tematice, nu faptul că răspund cu promptitudine unor cerinţe ale momentului. Dar ce oportunitate poate avea in artă lipsa de har, ce alt efect decît compromiterea iremediabilă a unor ţeluri oricît de nobile? Datoria criticii avizate este de a discerne atent între valoare şi contrafacere, între talent şi nontalent, în spirit lucid şi riguros obiectiv. Destinată să fie citită, fiindcă numai astfel poate să-şi exercite acţiunea formativă asupra minţilor şi sufletelor, literatura e interesată vital de nivelul estetic al maselor. Acesta a crescut considerabil odată cu vastul proces de ridicare a conştiinţei oamenilor muncii, cu generalizarea învăţămîntului mediu, răspîndirea culturii la sate, modernizarea întregii activităţi productive prin însuşirea cuceririlor revoluţiei tehnicoştiinţifice, îmbunătăţirea calităţii literaturii care se publică atrage după sine o elevare a gustului societăţii. In egală măsură, cu cit „exigenţa estetică a maselor creşte, cu atit producţia literară e obligată la o mai înaltă ţinutâ artistică. Pentru ca interacţiunea aceasta dialectică să funcţioneze normal, exerciţiul criticii literare nu trebuie să cunoască stinjeniri. Intimidările, presiunile, monopolisarea opiniilor, împărţirea elogiilor şi a injuriilor după interese de grup tind să impună pseudovalorile, influenţează în sens negativ gustul publicului şi fac să coboare, până la urmă, nivelul întregii literaturi. Exerciţiul liber al criticii, confruntarea aprecierilor diferite permite cititorilor să-şi formeze o părere proprie cit mai apropiată de adevăr, înlesneşte triumful literaturii. Capitală e aici răspunderea cu care sunt comentate cărţile, fără vreo pliere la interese care se opun progresului vieţii noastre literare, politice, sociale. Şansele ca obiectivitatea criticii să sporească şi impostura sau improvizaţia să-şi găsească greu joc în aprecierile ei sunt condiţionate de o întărire serioasă a bazelor pe care se fondează judecăţile de valoare şi caracterizare a operelor. Trăim, dealtfel, o epocă de înflorire fără precedent a teoriei literare: critica mondială şi cea românească au ajuns la importante clarificări in acest domeniu şi beneficiază azi de metode şi mijloace mai riguroase şi mai fine in examinarea operelor literare. Critica noastră trebuie să fie în mai mare măsură prezentă în disputele ideologico-estetice ale lumii contemporane, luînd prompt şi argumentat atitudine împotriva concepţiilor care tind să îndepărteze arta de idealurile umaniste, să propage obscurantismul şi indiferentismul social. Prin această afirmare combativă pe terenul marilor confruntări de idei, critica noastră are prilejul de a contribui la propagarea mesajului umanist al culturii române dincolo de hotare. O dezvoltare impunătoare a cunoscut în aceşti ani sectorul istoriografiei şi teoriei literare. E necesar să se aprecieze creşterea competenţei profesionale ştiinţifice in acest deceniu. Pornind de la teoriile esteticii materialist istorice şi de la recomandările documentelor de partid privind criteriile valorificării critice a moştenirii literare, îmbinînd suplu şi util metodologiile tradiţionale cu cele moderne, istoriografia literară a izbutit să creeze lucrări de valoare care au soluţionat, într-o perioadă relativ scurtă, chestiuni de mare interes ştiinţific naţional. Efortul trebuie continuat cu o şi mai mare perseverenţă. Se cuvine ca atenţia să se îndrepte şi asupra exegezelor privind scritorii de azi, a căror operă s-a cristalizat şi cere o analiză cuprinzătoare. critorului îi stă firesc la inimă , mai mult ca oricui, soarta limbii române, socotindu-se intr-un anume fel răspunzător de destinul ei. Limba raţională este materia vie, plasma din care iau fiinţă creaţiile noastre. Nu se poate să nu ne doară atunci cînd aceasta e maltratată, uneori în cîmpul mass-mediilor (presă, radio, televiziune) sau chiar în unele cărţi literare. Noi, scriitorii, avem datoria să acţionăm, prin operele noastre pentru dezvoltarea şi înfrumuseţarea limbii române, după cum avem datoria să o apărăm. Sarcina aceasta ne-au lăsat-o marii noştri înaintaşi, ne-o impune chiar crearea cărţilor noastre, promovarea culturii noastre, iubirea patriei noastre. js. n continuare. Raportul se ocupă de probleme ale literaturii naţionalităţilor conlocuitoare. Dezvoltarea ei armonioasă, cuprinzătoare, este o consecinţă firească a politicii partidului nostru în problema naţională. Prezenţa activă a tuturor generaţiilor de scriitori din rindul naţionalităţilor conlocuitoare, varietatea genurilor şi stilurilor literare, afirmarea tradiţiilor specifice au devenit posibile numai în climatul de democratizare a vieţii politice, sociale şi culturale din ţara noastră, şi care a dat şanse egale tuturor creatorilor, fără deosebire de limbă şi naţionalitate. In acelaşi ideal umanist revoluţionar, literaturile de limbă maghiară, germană, sîrbă, ucrainiană, slovacă şi idiş s-au constituit într-o realitate istorică incontestabilă. Evoluţia din ultimii ani atestă adâncirea efortului de reflectare a vieţii socialpolitice din ţara noastră, patrie comună în care afirmarea nestingherită a valorilor contribuie la întărirea sentimentului fratern prin apropiere spirituală, înţelegere şi stimă reciprocă.Datoritădreptuluiî inalienabil la folosirea he stingherită "a limbii materne, la cultivarea tradiţiilor proprii, pe lingă fenomenele cunoscute ale dezvoltării poeziei, probei, a istoriei şi criticii literare în limbile maghiară, germană, sîrbă şi id’fi, în ultimii ani sa epistată o desfăşurare îmbucurătoare a literaturii ucrainiene, precum şi apariţia primelor opere a'-e scriitorilor slovaci din România. Este de observat că perioada la care ne referim a reprezentat pentru literatura germană din România o perioadă deosebit de productivă, în ca''e — ne tîrnă scriitorii mai vîrstnici — s-a înscris cu vigoare o pleiadă întreagă de tineri talentaţi. în ultima vreme, traducerile din română în limbile naţionalităţilor conlocuitoare au o calitate superioară, faţă de producţia anterioară. Selecţia lor e mai judicioasă. E necesar un efort susţinut spre a aprofunda acţiunea nobilă, prin revenirea asupra unor opere importante care n-au fost tălmăcite sau au avut parte de o versiune mai puţin reuşită. Cu toate că şi traducerea operelor din literaturile naţionalităţilor conlocuitoare în limba română a devenit mai sistematică — alegerea cit şi arta tălmăcirii, dovedind pricepere şi exigentă — e regretabil că multe asemenea cărţi valoroase nu reţin atenţia criticilor. Ar fi de dorit, apoi, ca traducerea în română a lucrărilor noi scrise în limba sîrbă, ucrainiană şi idiş să se bucure de o atenţie sporită din partea editorilor. Dacă am încerca să schiţăm unele trăsături ale literaturilor, scrise în limbile naţionalităţilor conlocuitore, trebuie să accentuăm în primul rînd profunzimea mesajului etic al celor mai reuşite opere, umanismul activ, angajat, ancorarea fermă în structura social-politică, accentuarea demnităţii umane şi a respectului reciproc dintre semeni, cultivarea ideii de patriotism ca o expresie a calităţii muncii artistului şi a menirii lui cetăţeneşti. Este cert că aceste realităţi vor conduce, în mod firesc, la afirmarea de noi talente, la realizarea de noi opere de valoare, la deschiderea — prin aplicarea consecventă a politicii partidului — de noi orizonturi şi în dezvoltarea literaturilor naţionalităţilor conlocuitoare din Republica Socialistă România. Prin continuare. Raportul a înfăţişat pe larg manifestările şi acţiunile organizate în vederea unei tot mai largi participari a scriitorilor la viaţa culturală şi socială a ţării, la desfăşurarea Festivalului naţional „Cîntarea României“ la aniversarea unor mari evenimente şi personalităţi. De asemenea, a fost prezentată activitatea administrativă şi organizatorică a Uniunii Scriitorilor din perioada ultimilor patru ani, precum şi a Asociaţiilor de scriitori, a revistelor şi a Editurii „Cartea Românească“. Raportul s-a referit apoi la relaţiile externe ale Uniunii, la difuzarea literaturii române în străinătate. Reflectînd dinamica prefacerilor revoluţionare — s-a spus în încheiere — procesul transformărilor produse în conştiinţa oamenilor, literaturii ii revine menirea de a contribui la opera de făurire a unui om superior, creator de înaltă civilizaţie, constructor conştient şi entuziast al orînduirii socialiste şi comuniste din patria noastră. Scriitorii, prin întreaga lor operă, înţeleg să contribuie la educarea întregului popor in spiritul umanismului si patriotismului, al dragostei neţărmurite pentru patria în care ne-am născut, in care muncim şi trăim. Reprezintă o înaltă datorie de conştiinţă, patriotică şi revoluţionară a noastră, a tuturor scriitorilor de a răspunde la chemarea patriei, a partidului comuniştilor, printr-o activitate aflată la înălţimea epocii pe care o trăim, prin opere care să reflecte frumuseţea şi bogăţia sufletească a acestor oameni, angajaţi pe calea ridicării neîntrerupte a gradului de civilizaţie materială şi spirituală a poporului. Creaţia literară a fost, este şi va fi întotdeauna un profund act de solidaritate, o acţiune a omului plină de semnificaţii revelatoare. A oferi hrană spirituală unui popor, semenilor tăi, şi a celor care vor veni după noi, este nu numai o muncă plină de răspundere, ci şi de neasemuită frumuseţe. Sub semnul acestei răspunderi şi frumuseţi să ne unim fetele pentru a sluji prezentul socialist şi viitorul comunist al României. Odă la scriitorul român EL ţine-o altfel de armă fiindcâ-n cartuşieră nu gloanţe-a strins ci numai scintei de stele-n veac, condeiul însâ-i bate şi-n cremene stelară cu semnele iubirii pentru poporul său. EL zugrăveşte-un hronic lăsindu-l mărturie cu literele treze de-o legendară rază, şi prinde neodihnă precum ţăranii griul la flacăra din vatră spre-a coace piinea vieţii. EL pune-n arcul minţii sfinţenia răbdării, credinţa-n forţa lumii pornind de prin străbuni, şi stelele adună sub fruntea-nfierbintatâ zvirlindu-se-n fintina fiinţei româneşti. EL vine şi-n lumină, dar şi in intuneric pentru a culege fructul şi aurul din zi, luind licurici pe gene, cum bate diamantul dintre pereţii minei lucind in nimbul nopţii. EL urcă prin istorii marmoreene schele, soseşte la izvoare cu pasărea dinţii, şi duce norii-n piscuri, şi pune in vopsele noi chipuri cind pereţii se-aprind la Voroneţ. EL stă la temelie mereu cu adevărul, ca ciocirlia beată urcind către azur, şi fruntea-i e de veghe cum rouă de pe spice intrind cu timpu-n bobul aromitor şi pur. EL ia de mină pruncii cuvintele-nvăţindu-i, cu degete de soare roind peste văzduh această dulce miere a limbii ce pulsează in faldul din stindardul purtat in bătălii. EL trece prin solstiţii o călăuză dreaptă, cum nava ce-şi implintă zori proaspeţi către nord, şi timonier de vise scrutează viitorul pe-oceanul lumii noastre în valuri de-nceput. Al. Raicu