Luceafărul, iulie-decembrie 1983 (Anul 26, nr. 26-52)
1983-07-02 / nr. 26
♦ d in dosarul problemelor supuse dezbaterii, în vederea completei lor elucidări, nu poate lipsi presupusa xenofobie a poetului. Este de mirare că, până în prezent, autorii unor studii adoptă o atitudine şovăitoare în faţa acestei acuzaţii, deşi G. Călinescu, a demonstrat în chipul cel mai limpede : „Numele lui Eminescu a fost foarte legat de teoria «păturii superpuse», interpretată injust ca ,o atitudine xenofobă. De fapt, folosind un stil polemic violent şi plastic, poetul nu ieşea din poziţiile sale economice"1. într-adevăr, cine intră în această „pătură suprapusă“ ? „zdebea de sus“, alcătuită din oameni ale căror „mini şi inteligenţă nu produc valori11, „proletari ai condeiului“ care îngroaşe plagă amploiaţilor, constituind masa de manevră a partidelor politice, etc. Aşadar, tot ceea ce nu încape în tabloul eminescian — de o rigurozitate inflexibila, „mendeleeviană11 — al claselor pozitive, intr-un cuvînt, „o clasă nenumărată de indivizi cari, nevoind a munci, avînd chiar ruşine, de muncă aspiră de a ajunge la vază şi de a face avere, pe calea demnităţilor statului, începînd de la miile de funcţiuni mici şi sfîrşind cu însuşi (sic !) fotoliile ministeriale“. Erau toate aceste neajunsuri, reale, existau cu adevărat în viaţa socială a României de-atunci sau sunt „izvodiri“ ale minţii unui poet ? Se cunoaşte ceea ce demonstrează, nn Neoiobăgia, socialistul Gherea : dacă există „o clasă dezvoltată peste măsură la noi“ aceasta e „birocraţia, care în straturile ei superioare se confundă în interese cu clasele dominante.11. „Proletariatul intelectual“ a luat „ca la toate popoarele semicapitaliste, o dezvoltare anormală, patologică“. Politica devine mijlocul de „a pune mina pe stat sau să iei parte la afacerile statului“. Căm atunci cind statul normal devine prin hipertrofiere un stat birocrat-parazitar, atunci „și politica devine politicianism, iară partidele politice se prefac în, oligarhii politice, cu clientelele lor şi cu toate rezultatele nefaste ale politicianismului şi oligarhiei politicianiste“. Cu greu am putea găsi in altă parte o mai solidă fundamentare sociologică a tezelor lui Emi-Al. Oprea Continuare în pag. a 7-a DOSAR AL ClNDIRII SOCIAL-POLTICE EMINESCIENE (X) O acuzaţie falsă mmy’!'s 75 DE ANI DE LA CREAREA SOCIETĂŢII SCRIITORILOR ROMÂNI Mesajul tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU a adresat Uniunii Scriitorilor din Republica Socialistă România împlinirea a 75 de ani de la crearea „Societăţii Scriitorilor Români“ — moment cu deosebite semnificaţii pentru viaţa spirituală a ţării îmi oferă plăcutul prilej ca, în numele Comitetului Central al Partidului Comunist Român, al Consiliului de Stat şi Guvernului, precum şi al meu personal, să adresez Uniunii Scriitorilor din Republica Socialistă România, tuturor scriitorilor din patria noastră un călduros salut revoluţionar, împreună cu cele mai bune urări, înfiinţarea, la începutul acestui secol, a „Societăţii Scriitorilor Români“ a marcat unmoment important în istoria culturii româneşti, în dezvoltarea vieţii activităţii literare din patria noastră. Continuînd şi amplificînd bogatele tradiţii, ale intelectualităţii progresiste din ţara noastră, „Societatea Scriitorilor Români“, în rîndurile căreia şi-au desfăşurat activitatea prestigioşi cărturari patrioţi, luptători înflăcăraţi pentru dreptate socială şi unitate naţională — a militat pentru unirea forţelor scriitoriceşti în vederea promovării unor opere literare şi artistice strîns legate de istoria eroică a po■porului nostru, de viaţă şi aspiraţiile celor mulţi, a făuririi unei culturi menite să contribuie la cultivarea unor idealuri nobile, patriotice şi umaniste. Marii scriitori români au dat ţării nu numai minunate opere literare, ci s-au manifestat, totodată, activ şi în viaţa social-politică, făcînd dovada devotamentului lor faţă de patrie şi popor, a sentimentelor de profund patriotism care i-a însufleţit. Receptivi la problemele majore ale epocii, scriitorii au înfăţişat în creaţiile lor tradiţiile glorioase de luptă ale poporului român pentru apărarea fiinţei naţionale, pentru independenţă şi realizarea multisecularului ideal al Unirii, pentru dreptate socială şi naţională, situîndu-se, prin scrisul lor, alături de popor in împlinirea năzuinţelor şi aspiraţiilor sale celor mai înalte. Mulţi scriitori şi oameni de artă s-au integrat luptei partidului nostru comunist şi au acţionat, alături de clasa noastră muncitoare, de masele populare, împotriva exploatării şi asupririi, pentru progres social, pentru o patrie liberă, independentă şi suverană. Merită subliniat faptul că,numeroşi oameni de litere s-au situat pe poziţii ferme în lupta antifascistă, pronunţîndu-se şi militînd activ împotriva politicii de fascizare a ţării, a dictaturii antonesciene şi a războiului, în anii de după eliberarea ţării, acţionînd în deplin consens cu sentimentele şi interesele întregului popor, scriitorii s-au înrolat activ, alături de clasa noastră muncitoare, de ţărănime, de intelectualitatea română, în marea operă de construcţie socialistă din România, au participat şi participă nemijlocit, aducînd o contribuţie de seamă — apreciată de între- , gul nostru partid şi popor — la edificarea noii orînduiri pe pămîntul patriei, în aceşti ani, şi cu deosebire în ultimele decenii, a fost creată o literatură bogată — atît în limba română, cît şi în limbile naţionalităţilor conlocuitoare — inspirată din uriaşa operă revoluţionarăpe care o înfăptuieşte poporul nostru sub conducerea partidului, oglindind marile transformări înnoitoare petrecute în societatea noastră, procesul amplu şi complex de formare şi afirmare a omului nou, a conştiinţei socialiste, înaintate. Pentru toate aceste realizări, pentru contribuţia deosebită adusă la promovarea literaturii şi artei noi, socialiste, la înfăptuirea în viaţă, a politicii culturale a partidului, adresez, cu prilejul acestei aniversări, Uniunii Scriitorilor şi tuturor slujitorilor scrisului din patria noastră cele mai calde felicitări, precum şi urarea de a obţine noi şi noi succese pe tărimul activităţii nobile pe care o desfăşoară, pentru îmbogăţirea cu noi şi valoroase creaţii a tezaurului de artă şi cultură a României socialiste. Stimaţi tovarăşi, Sărbătoriţi împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea „Societăţii Scriitorilor Români“ într-o perioadă, în care întregul nostru popor este angajat plenar, cu toate forţele sale, în ampla activitate de transpunere în viaţă a hotărîrilor Congresului al XII-lea al partidului, a obiectivelor stabilite de Conferinţa Naţională privind dezvoltarea societăţii româneşti într-o etapă nouă, superioară. Ne-am propus ca, în cursul actualului cincinal, România, să depăşească stadiul de ţară socialistă în curs de dezvoltare şi să se înscrie în rîndul ţărilor cu dezvoltare medie. Aceasta cere eforturi susţinute din partea întregului popor pentru înfăptuirea în cele mai bune condiţii a tuturor obiectivelor pe care ni le-am propus privind dezvoltarea puternică a forţelor de producţie şi modernizarea bazei tehnico-materiale a societăţii, lărgirea bazei proprii de materii prime şi resurse energetice, creşterea substanţială a productivităţii muncii şi a eficienţei economice, promovarea şi mai accentuată a progresului tehnic, a ştiinţei, artei şi culturii, ridicarea generală a nivelului de trai, de cultură şi de civilizaţie al poporului. Conferinţa Naţională a partidului a făcut o profundă analiză a stadiului actual al dezvoltării societăţii noastre socialiste şi a stabilit programe speciale, sarcini şi obiective de cea mai mare însemnătate pentru realizarea unei calităţi noi, superioare în toate domeniile de activitate, pentru progresul multi-lateral al întregii ţări şi înaintarea neabătută ... a patriei spre noi culmi de civilizaţie şi progres. în acest cadru, Conferinţa Naţională şi Plenara Comitetului Central al partidului, din iunie anul trecut, au pus un accent deosebit pe perfecţionarea, în continuare, a activităţii politico-educative, de lărgire a orizontului de cunoaştere al poporului, de dezvoltare a conştiinţei socialiste şi, în acest context, au subliniat marile răspunderi şi îndatoriri ce revin creaţiei cultural-artistice, tuturor lucrătorilor din domeniul ideologic. Vastul program de muncă şi luptă conturat de hotăririle Congresului al XII-lea şi de Conferinţa Naţională deschide un larg cîmp de activitate şi pentru scriitori, pentru toţi NICOLAE CEAUŞESCU Continuare în pag. a 3-a Trei sferturi de veac • important în existenţa oricărei alcătuiri nu este faptul că viază ei sensul acestei existenţe. In cazul asociaţiei scriitorilor din România faptul că ea împlineşte trei sferturi de veac de existenţă este foarte important, dar mai însemnat decit cumulul de ani este sensul acestei existenţe. Acesta este primul lucru pe care se cade să-l amintim în cazul sărbătorii organizaţiei profesionale a scriitorilor din România. Din cite ne spun analele, Societatea Scriitorilor Români şi-a decretat în 1908 existenţa, fără întruniri numeroase şi zgomotoase, ca semn al conştiinţei profesionale care-şi cere drepturile sociale. Abia anul ur-mător societatea a trecut la consfătuiri plenare, în care majoritatea scriitorilor români conştienţi de necesitatea unei asemenea iniţiative s-au întrunit şi au hotărît modul de fiinţare al proaspetei societăţi de oameni ai condeiului. Cine va deschide primele regulamente şi statute ale acestei societăţi scriitoriceşti, care a dăinuit în forme mereu mobile pînă astăzi va observa că ea se naşte ca o organizaţie de într-ajutorare a unei mîini de oameni care caută să-şi impună existenţă instituţiilor M. Ungheanu Continuare în pag. a 3-a / Proletari din toate ţările, uniţi-vâ ! Santammal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România Scrisoarea adresată tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU de participanţii la Adunarea omagială consacrată sărbătoririi a 75 de ani de la crearea Societăţii Scriitorilor Români Mult iubite şi stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu. Cu 75 de ani în urmă, scriitorii din România au hotărît să-şi unească forţele, interesele şi idealurile şi să se constituie în breaslă, întemeind Societatea Scriitorilor Români, una din primele instituţii naţionale de acest fel din Europa şi din lume, însăşi fondarea ei a însemnat un act de conştiinţă şi de înalt patriotism, de legitimare a scriitorului in ţara în caree trăieşte, de răspundere faţă de societate şi de ideile care o însufleţesc. Unirea creatorilor de limbă şi literatură din toate provinciile româneşti intr-unul şi acelaşi for avea să devină uri factor major nu numai pentru literatura, cultura şi spiritualitatea ţării , ea se va revărsa şi în puterile generale ale naţiunii, ale poporului, şi nu rareori le va insufla şi le va întări aspiraţiile, visurile. ..cutezanţele, ca parte a lor conştientă şi activă. Preluînd tradiţia de identificare cu simţămintele şi năzuinţele poporului, de respect faţă de istorie, in adevărurile ei cele curate, de apărare şi îmbogăţire a limbii, doinelor,, baladelor şi letopiseţelor, de împrospătare şi modernizare, de trăire şi exprimare în contemporaneitate, scriitorii din România au sporit prin nenumărate creaţii de înaltă valoare şi popularitate tezaurul spiritual al poporului şi al umanităţii, au fost părtaşi la marile evenimente ale epocii, dar mai ales au fost prezenţi şi alături de popor în toate momentele majore ale existenţei sale. Totodată, suflul umanist, generos şi democratic al celor mai de seamă opere, şi autori, atitudinea Participanţii la Adunarea omagială consacrată sărbătoririi a 75 de ani de la crearea Societăţii Scriitorilor Români. Continuare în pag. a 3-a TÎNAR ÎN AGORA Munca pentru ţară umbeşti-Livezeni . 1948 — Canalul Dunărea-Marea Neagră 1983. Treizeci şi cinci de ani de la constituirea primelor şantiere naţionale1’ ale tineretului. Exemplul Bumbeştilor este edificator şi astăzi. Acolo, în numai 7 luni a fost tăiată o cale ferată în stînca muntelui. Drumul de fier, deşi străbătea doar 31 km., a trebuit să treacă prin 37 de tunele, peste nenumărate podeţe şi viaducte, peste 6 mari poduri suspendate deasupra Jiului — autentice opere de artă, realizate în condiţiile unei tehnici minime. . Cei 28 000 de brigadieri care au acţionat, eşalonat, aici au executat un număr de 8 milioane de ore de muncă patriotică. Se împlinesc, aşadar, în acest an trei decenii şi jumătate de muncă pentru ţară — o vîrstă a deplinei maturităţi, care vorbeşte exemplar Ion Andreiţă Continuare în pag. a 7-a b i . Romanul ca parabolă a istoriei d e factură barocă în expresie şi limbaj, ca şi prin voluptatea enumerărilor descriptive, romanul Săptămina nebunilor este construit pe logica unei psihologii a aşteptării şi a unor simetrii, ce-şi iau ca termen de sprijin farsa, cum vom vedea pe parcursul expunerii (pentru a ne păstra în tiparul obiectivităţii să menţionăm că Mihai Ungheanu numea romanul ca fiind unul al iubirii şi al marii farse, v. cronica din Luceafărul, nr. 3/1982), întreaga simbolică a cărţii se fundamentează pe trucarea existenţei prin afirmarea farsei ca element integrator al experienţelorcelor mai diverse. Desigur, registrele de expresivitate sunt numeroase, şi cititorul ar putea fi reţinut (surprins, şlocat, transpus) de pitorescul şi coloritul descripţiei, de opulenţa detaliilor de atmosferă, sau de savoarea limbajului, de evocarea cu voluptate, prin procedeul alternării, de planuri, a tabloului unei Veneţii în agonie, luxuriantă dar şi sordidă, şi a unui Bucureşti situat intr-un context al aparenţelor, sincronizat aceloraşi tentaţii şi perspective decadente specifice epocii fanariote. Despre limbajul şi stilul autorului (şi al operei) s-a scris, uneori cu agresiune, alteori cu o comprehensiuneacademică. Autorul nu a fost deloc menajat, calităţile i-au fost deturnate în defecte (sau abuzuri) şi invers. I s-a reproşat şi ceea ce nu şi-a propus să exemplifice, absenţa perspectivei morale a cărţii, subminarea epicului prin minima preocupare pentru adevărul şi implicaţiile psihologicului în text, şi chiar inadecvarea la specificul romanului de factură istorică. Cineva se străduia să demonstreze (in Amfiteatru, nr. 3/1982) că Săptămina nebunilor nu e nici roman, nici povestire, de parcă termenii ecuaţiei aceştia ar fi fost comentariul rămînînd în afara nucleului confiictual al cărţii. S-au făcut şi alte speculaţii, unele cu „artă“, seducătoare dar mai puţin eficientă, depăşindu-se cadrul dezbaterii oneste, şi care n-au făcut decit să stirnească nedumeriri în rindul cititorilor „neprofesionişti“ (şi nu numai al lor). Trecem în plan secund (acum) şi modul în care Eugen Barbu rezolvă, în acest roman, problema respectării sau nu a adevărului istoric, a fidelităţii , faţă de document, a caracteristicilor prin care acesta este transfigurat pînă la a deveni atît expresiv cît şi convingător sub ideea acreditării lui ca verosimil. Săptămina nebunilor este un roman, cu planuri narative bine construite şi echilibrate, cu Vasile Chifor Continuare în pag. a 6-a